Home » Editoriale » Seducția Meduzei sau vicleanul “rebranding” al SRI (I)

Seducția Meduzei sau vicleanul “rebranding” al SRI (I)

11/03/2016 Autor Cetatean Categorii: Editoriale
6 Comentarii

Despre servicii, despre SRI si despre deciziile CCR in materie, am mai scris. Va reamintesc, intre altele, serialul Mierea de pe labele motanului, pe care il puteti citi azi cu alti ochi (cele 3 episoade au aparut in 28, 29 si 31 octombrie 2014), in lumina Deciziei 51/2016 a CCR.

Va reamintesc ce scriam in primul episod din acel serial, in data de 28 octombrie 2014:

Cand vine vorba de o zona atat de sensibila, nu trebuie sa ne multumim sa constatam ca „legea interzice” sau ca „nu este permis serviciilor/ofiterilor activi sa faca politica”. Fara garantii efective si realmente operabile care sa stavileasca tentatia irepresibila a motanului de a baga laba in borcanul cu miere, litera Constitutiei si a legii devine moarta si trebuie doar sa ne multumim sa „avem incredere” in motanul acoperit ca nu s-a lins pe labe (la adapostul certitudinii ca nu exista nici o posibilitate de a verifica daca serviciile mint sau spun adevarul cand promit ca respecta Constitutia si legea, din moment ce activitatea lor este sub un “secret absolut”).

Am decis sa readuc in atentie acest serial pentru ca momentul o impune si deoarece problema modului in care actioneaza serviciile este repusa pe tapet de catre CCR atunci cand scrie, in Decizia 51/2016, ca este nevoie de garantii constitutionale pentru protejarea drepturilor si libertatilor fundamentale in cadrul activitatii de urmarire penala, care nu poate fi facuta de serviciile secrete:

Având în vedere aceste argumente şi caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea constată că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esenţiale într-un stat de drept: viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei.

Astazi voi raspunde punctual unor critici aduse Deciziei 51/2016 a CCR. Voi voi oferi in link referintele. In episoadele urmatoare voi dezvolta alte aspecte ale problemei.

1. Admisibilitatea (la nivel procedural). S-a spus (pe baza opiniei separate facute de doi judecatori CCR, Simona Teodoriu si Tudorel Toader) ca CCR trebuia sa respinga cererea ca inadmisibila, intrucat, citez un comentator, “Avocatul Catalin Georgescu a contestat un articol din Noul Cod de Procedura penala, in vigoare din 2014, intr-o cauza care care se judeca la Tribunal din 2011 si in care ancheta (interceptarile) fusesera realizate sub vechiul Cod de Procedura. Prin urmare, contestarea unui articol din noul cod nu avea nici o legatura cu judecarea cauzei, intrucat dosarul fusese instrumentat sub vechiul cod de procedura. Avocata Elenina Nicut a ridicat aceasta problema la scurt timp dupa anuntarea deciziei Curtii …Exceptia trebuia respinsa de pe scaun, sunt de parere mai multi juristi consultati de HotNews.ro….In tot cazul, a admite o exceptie care – chiar si pentru un nespecialist in drept – nu pare a avea nici o legatura cu cauza si trebuia in mod normal respinsa chiar daca Tribunalul a decis sa o trimita la Curte – greveaza din start credibilitatea deciziei pronuntate. ” (sursa)

Cei doi judecatorii ai Curtii spun, mai tehnic, aceelasi lucru:

“Autorii exceptiei de neconstitutionalitate au fost interceptati in baza prevederilor art. 91 indice 1 si art. 91 indice 2 din Codul de procedura penala anterior. Printr-o jurisprudenta constanta (a se vedea Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008 si Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009) instanta de contencios constitutional a respins exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 indice 1si art. 91 indice 2 din Codul de procedura penala anterior, statuand ca aceste sunt in deplin acord cu principiile si valorile constitutionale. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate nu au fost interceptati in baza prevederilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedura penala, prevederi care nici nu erau in vigoare la data efectuarii interceptarilor, insa au fost declarate neconstitutionale“.

Tapalaga si Nicut, precum si cei doi judecatori, sustin ca exceptia ridicata nu avea legatura cu fondul cauzei (acuzatii au fost interceptati pe vechiul cod si exceptia se referea la un articol din noul cod). Ei bine, nu este chiar asa, si exact la nivel de admisibiltate trebuie analizat mai cu atentie.

Procedural, in fata Tribunalul Bucuresti (sectia I penala) a fost ridicata o exceptie privind articolul 142 alin 1 (cel care dadea dreptul si “altor organe specializate ale statului” sa faca interceptari) din Noul Cod Penal. Nici un comentator nu detine incheierea sau transcrierea sedintei Tribunalului Bucuresti sectia 1 penala (aceasta trascriere a fost pusa la dispozitia CCR). Decizia CCR spune clar:

“Prin Încheierea din 19 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr.52586/3/2011* , Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală“.

Nu inteleg de ce ridica toti comentatorii obiectia ca “interceptarile au fost facute pe baza prevederilor din Vechiul Cod“. Daca nu poseda incheierea de sedinta sau transcrierea sedintei din 19 mai 2015, de unde deduc ei ca toate interceptarile sunt pe vechiul cod penal si ca exceptia trebuia respinsa ca inadmisibila?!

Probabil ca din opinia separata: “Autorii exceptiei de neconstitutionalitate nu au fost interceptati in baza prevederilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedura penala, prevederi care nici nu erau in vigoare la data efectuarii interceptarilor, insa au fost declarate neconstitutionale“. Dar oare asa au stat lucrurile in realitate?

Tribunalul a acceptat insa trimiterea exceptiei la CCR pentru ca aceasta exceptie a fost ridicata in cursul procesului. Or, daca e asa, inseamna ca exista cel putin o proba obtinuta pe noul cod (in temeiul art. 142 alin 1) si exceptia a vizat acea proba si temeiul legal al obinerii ei. A prespune altceva inseamna a sustine ca judecatorul de la Tribunal e sau imbecil, sau nu stie pe ce lume se afla, deoarece admite sesizari ale CCR pe articole care nu sunt incidente intr-o speta. O astfel de alegatie trebuie dovedita, nu presupusa!

Daca exceptia nu avea deloc legatura cu fondul cauzei, Tribunalul nu ar fi mai trimis sesizarea catre CCR. Deci nu judecatorii CCR, ci Tribunalul a opiniat ca exceptia este motivat la nivel procedural (desi nu este intemeiata, la nivel constitutional) pentru ca avea legatura cu fondul cauzei. Or, din modul in care argumenteaza cei doi judecatori (Toader si Teodoriu), se deduce ideea ca CCR ar fi trebuit sa administreze probe precum Tribunalul, ba mai mult, ca CCR ar fi putut cenzura decizia Tribunalului si sa zica “nu, nu se justifica ridicarea acestei exceptii pe art. 142 alin 1”. Procedural, Tribunalul a considerat ca acest articol este relevant in speta supusa judecatii. Procedural, CCR a admis-o.

2. Mai multi comentatori sustin ca exceptia ridicata pe art. 142 alin 1 (articolul din noul Cod Penal) nu are legatura cu solutionarea cauzei, caci acuzatii fusesera interceptati pe vechiul Cod.

Cei doi judecatori ai CCR scriu, inselator:

“Din incheierea instantei de judecata, rezulta ca motivul sesizarii Curtii Constitutionale il constituie faptul ca dispozitiile art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala ar relua solutia legislativa prevazuta la art.911 si art.912 din Codul de procedura penala anterior”.

Nu, nu, nu si iarasi nu! Nu acesta e motivul. Motivul este ca o exceptie pe art. 142 alin 1 a fost ridicata si Tribunalul a considerat-o ca relevanta in speta. Tribunalul a sustinut insa ca exceptia este nejustificata deoarece ar relua prevederile art 91 si 92 din vechiul cod penal. Conexiunea (de argumentare) intre articolul din vechiul cod penal si cel nou a facut-o Tribunalul, culmea, pentru a dezamorsa argumentatia avocatului apararii.

Tribunalul nu a considerat ca e vreo problema de constitutionalitate cu art. 142 alin 1 din Noul Cod, pentru ca el nu ar face decat sa reia un articol din vechiul cod (deja declarat constitutional de CCR in alte decizii ale ei). Iata de fapt ce a scris Tribunalul:

“Se arată, în acest sens, că dispoziţiile art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală reiau soluţia legislativă prevăzută la art.91 indice 1 şi art.91 indice 2 din Codul de procedură penală din 1968, în privinţa cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat 8 prin Deciziile nr.410 din 10 aprilie 2008 şi nr. 962 din 25 iunie 2009, prin care a constatat că acestea sunt constituţionale, neîncălcând dreptul la un proces echitabil.“

Tribunalul insusi a facut conexiunea dintre cele doua articole si a cerut respingerea obiectiei pe motivul ca articolul 142 alin 1 din Noul Cod ar relua ca atare articolele 91 indice 1 si 91 indice 2 din vechiul cod penal.

Intrucat conexiunea dintre articole era deja facuta de Tribunal, CCR a intrat pe fond, intr-o argumentatie prin care a comparat cele doua articole si a transat.

Insa, repet, sesizarea a vizat, procedural, direct art. 142, si nicaieri (in motivare sau in opinia separata) nu scrie ca exceptia ar fi vizat articolele din codul vechi si ca CCR si-a extins critica, in mod nepermis, la articolul din codul nou. Or, toti comentatorii exact asta sustin!

3. Un ultim aspect. Nu stiu daca este o “ironie” si o “motivare patimasa” (Tapalaga), cert este ca CCR atrage atentia ca sintagma “si alte organe de specialitate ale statului” ar putea da drumul la interceptari facute de Inspectoratul Teritorial pentru Constructii sau de Garda de Mediu. Ce fel de stat de drept mai e acela in care Consiliul Concurentei ar face interceptari, profitand de un articol de lege ambiguu?!

“precum si o multitudine de organe specializate ale statului cu atributii in varii domenii cum sunt, cu titlu exemplificativ, Garda Nationala de Mediu, Garzile Forestiere, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, Inspectoratul de Stat in Constructii, Consiliul Concurentei sau Autoritatea de Supraveghere Financiara, niciuna dintre acestea neavand atributii de cercetare penala“.

Zice comentatorul: “Acest tip de remarca nu are ca cauta intr-o motivare serioasa dar indica o oarecare patima in abordarea unui subiect atat de delicat”.

Iar eu spun: acest tip de formulare ambigua nu are ce cauta intr-un Cod de Procedura Penala! Cu ochii la pretinsa ironie din formulare CCR, riscam sa nu mai vedem incalcarea Constitutiei.

(va urma)

Etichete: Big Brother, CCR, Constitutie, Daniel Morar, Justitie, Maior, Servicii Secrete, SRI

Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul