Revista Presei – 17 iulie. PSD: agonie lunga, moarte usoara!
17/07/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 17 iulie. Vineri, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza în Banat, sudul Crişanei şi local în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei, zone în care şi indicele temperatură-umezeală ITU va atinge şi va putea depăşi pragul critic de 80 de unităţi, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări spre seară şi noaptea în zonele de munte, unde numai izolat vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade, iar cele minime între 13 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest. In Bucuresti vremea va fi călduroasă, cu o temperatură maximă de 32…33 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 19 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Zgonea se încălzeşte pentru şefia PSD: Ponta este inculpat, Dragnea este condamnat, partidul este în criză. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a lansat un atac fără precedent la adresa liderilor PSD. Într-un interviu pentru Associated Press, el cere o reformă profundă a partidului şi înlăturarea actualilor lideri. Până în prezent, Valeriu Zgonea s-a ferit să critice conducerea PSD. Pe de altă parte, Liviu Dragnea vrea să fie liderul social-democraţilor. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ţinteşte şi el spre şefia PSD. El nu se mulţumeşte cu şefia interimară a partidului, ci vrea cât mai repede un congres extraordinar în care să fie ales un nou preşedinte. El a spus pentru Associated Press că este nevoie de reformă în PSD, este nevoie de organizarea cât mai rapidă a unui congres, în contextul în care cei doi lideri ai partidului au probleme cu justiţia. Unul este urmărit penal – şi aici Valeriu Zgonea făcea referire la Victor Ponta, celălalt a fost deja condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare – fiind vorba despre Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte,Valeriu Zgonea arată foarte clar că cei doi nu mai pot ocupa funcţiile de preşedinte şi preşedinte executiv în PSD şi că este nevoie de un nou lider în partid, care să aducă un suflu nou. Este prima declaraţie tranşantă a lui Valeriu Zgonea. Dar surse din interiorul partidului au confirmat pentru Digi24 că Valeriu Zgonea vrea să candideze, într-un eventual congres, la şefia PSD. Integral pe Gandul
IKEA cumpără păduri în România. Grupul suedez IKEA a cumpărat 33.600 de hectare de pădure în România. Este prima țară în care producătorul de mobilă şi decoraţiuni a devenit proprietar de pădure. IKEA a nu anunţat nici suma, nici vânzătorul. Au comunicat doar că proprietăţile se află în centrul şi nord-estul ţării. Dacă în privinţa banilor e greu de avansat o cifră, în privinţa celui de la care a cumpărat se pot face câteva presupuneri. Există un singur jucător privat care avea în proprietate o asemenea suprafaţă de păduri, universitatea Harvard. Şi această ipoteză capătă şi mai multă consistenţă având în vedere că voia să vândă. Planul IKEA pare a fi asigurarea întregului ciclu al producţiei. România devine prima ţară în care producătorul suedez de mobilă îşi va administra propriul fond forestier. Şi promite că va face exploatare sustenabilă. Cu această proprietate, grupul suedez ajunge să deţină circa 0,5% din întreaga suprafaţă a pădurilor din România. Lemnul ar putea fi folosit local. IKEA are peste 20 de furnizori în România, care fac în principal canapele, fotolii, mese şi scaune. Producătorul suedez a avut chiar şi o fabrică proprie, în Suceava, însă a închis-o în urmă cu şapte ani şi a preferat să lucreze cu diverse firme locale. Achiziţiile IKEA în România depăşesc 400 de milioane de euro pe an. Deşi nu dezvăluie de unde a preluat cele peste 33.000 de hectare, IKEA dă, totuşi câteva indicii. În comunicatul despre achiziţie, compania vorbeşte de proprietate, la singular, ceea ce sugerează că a fost o singură sursă a achiziţiei. Şi nu există în România latifundiari atât de mari. Dacă sunt scoase din calcul Romsilva, care e doar un administrator al pădurilor statului, sau biserica ordotoxă, mai rămâne o singură variantă: Universitatea Harvard. Integral pe Digi24. Cititi si un reportaj despre strainii care protejeaza padurile romanesti !
Ovidiu Tender ramane in inchisoare; cererea de stramutare a dosarului RAFO-Carom, respinsa. Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au respins joi, ca nefondata, cererea lui Ovidiu Tender de stramutare a dosarului RAFO-Carom, astfel incat el ramane cu condamnarea de 12 ani si sapte luni inchisoare primita in acest dosar, informeaza Agerpres. Decizia este definitiva. Avocatii lui Ovidiu Tender au cerut stramutarea dosarului RAFO-Carom de la Curtea de Apel Bucuresti la o alta curte de apel din tara, pe motiv ca unul dintre judecatorii care l-au condamnat pe Tender, Mihai Alexandru Mihalcea, ar fi fost incompatibil. Pe 8 iunie, omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv de judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti la 12 ani si sapte luni inchisoare in dosarul RAFO-Carom, in timp ce Marian Iancu a primit 14 ani de detentie. Alte condamnari din dosar: Toader Gaureanu – 9 ani si 10 luni inchisoare, Cicilia Dumitrescu – 7 ani, Marin Badea – 8 ani si 6 luni, Bogdan Salajan – 3 ani cu suspendare, Kadri Mazhar Basaran – 6 ani si 6 luni inchisoare cu executare. In dosar, Ovidiu Tender a fost trimis in judecata pentru inselaciune, instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanei, in forma calificata si continuata, constituirea si apartenenta la un grup de crima organizata, spalare de bani si spalare de bani in forma continuata. Marian Iancu este acuzat de complicitate la inselaciune, instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanei in forma calificata si continuata, constituirea si apartenenta la un grup de criminalitate organizata si spalare de bani in forma continuata. Integral pe Hotnews
Cum s-a încurcat Ponta în propriile-i minciuni. Premierul Victor Ponta a născocit un nou şir de minciuni pentru a-şi acoperi alte plăsmuiri, după ce surse judiciare au declarat, pentru „Adevărul“ că preşedintele demisionar al PSD a manipulat opinia publică în privinţa dosarului său de la DNA. Ponta a recidivat în doar trei zile de la primul interviu acordat postului Antena 3, de această dată în faţa jurnalistului B1 Tv Cătălin Striblea şi a insistat că nu este acuzat pentru fapte de corupţie, că a aflat din presă despre măsura sechestrului pe avere care urma să fie cerută de procurori, dar şi că nu s-a prevalat de dreptul la tăcere în timpul petrecut la DNA, ci a discutat cu anchetatorii. Mai mult, Ponta s-a încurcat în propriile-i minciuni când jurnalistul l-a întrebat de ce nu contestă faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie îl anchetează pentru fapte despre care el spune că nu au legătură cu corupţia. „Dar de ce să contest? Nu am nicio problemă, nu“, a răspuns Ponta, vizibil încurcat, după ce a afirmat că nu este acuzat de fapte de corupţie pentru că nu a deţinut funcţii publice. „Cum se explică atunci că dosarul e la DNA?“, a insistat moderatorul. Ponta a dat un răspuns total anapoda: „Cred că intuitul persoanei“. Sursele fantomă Totodată, întrebat de unde ştia că urmează să se pună sechestru pe avere, Ponta a răspuns, din nou, că a aflat „pe surse“. „Am aflat din presă, la ora 10.00“, a spus el. „Aţi avut încredere, aşa, în presă?“, a întrebat moderatorul, iar Ponta a răspuns: „Domnul Buble… are o inspiraţie foarte bună“. Ponta s-a referit astfel la site-ul stiripesurse.ro, la care lucrează reporterul Antena 3 Iosif Buble. O simplă căutare pe site-ul respectiv dovedeşte însă că nu a existat nicio ştire referitoare la măsura sechestrului pe avere care ar urma să fie luată în cazul lui Ponta, ci doar despre posibilitatea ca acestuia să i se schimbe statutul din suspect în inculpat, ceea ce s-a şi întâmplat. Integral pe Adevarul
Performanţă de neimaginat: Autostrada a luat-o la vale. Viaductul de la Aciliu, lucrare importantă pentru care statul român şi Uniunea Europeană au plătit 44 de milioane de euro, se găseşte într-un proces de degradare continuă, deşi a fost inaugurat în urmă cu doar opt luni. Fotografii prezentate ieri pe un forum de infrastructură arată situaţia gravă în care se găseşte lucrarea, pericolul pe care îl presupune pentru participanţii la trafic devenind evident. Fotografii ale viaductului, postate zilele trecute pe blogul construim-romania.ro deţinut de Mihai Alexandru Crăciun, pasionat de problemele infrastructurii româneşti de transport, arată distrugeri ale acestuia cauzate, cel mai probabil de alunecări ale terenului învecinat. Potrivut lui Crăciun, degradările au apărut din cauza prezenţei apei în sol. “Straturile superioare ale solului, mai ales cele nisipoase precum în zona Aciliu, au de multe ori un comportament fluid, modelat de apa care se infiltrează, de ciclurile de îngheț-dezgheț, de greutatea proprie a solului și de greutatea construcției. Iar dacă este vorba de o cale de transport, vibrațiile induse de trafic contribuie și mai mult la deplasarea solului. Când sub stratul nisipos există un strat de sol impermeabil, atunci la limita dintre cele două se dezvoltă un plan de alunecare. Pentru că apa care se infiltrează prin stratul superior se adună pe suprafața celui inferior, prin care nu poate trece. Și astfel se creează o peliculă lubrifiantă între straturi, pe care solul moale de deasupra alunecă precum pe o coajă de banană”, spune Crăciun într-o postare pe forum, intitulată, “Tragedia Aciliu, pericol iminent”. Bloggerul subliniază că doar o expertiză tehnică poate face lumină asupra cauzelor reale. “Procesul de degradare nu este nicidecum terminat. El este în curs și va fi din rău în mai rău, poate chiar mult mai rău”, adaugă acesta. Integral pe Romania Libera
„Dalmațienii” care conduc partidele. 9 lideri PSD și dosarele lor penale. Aproape JUMĂTATE din vicepreşedinţii partidului au probleme cu DNA şi ANI. În rândul social-democraților, aproape jumătate dintre vicepreședinții partidului au probleme cu procurorii DNA sau cu inspectorii de integritate ai ANI. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale „grele”, unii au primit condamnări cu suspendare sau se judecă prin tribunale. Cu toate acestea, nu renunță la funcțiile din partid. La nivelul PSD, din cei 15 vicepreședinți și cinci președinți de diverse structuri, asupra a nouă dintre ei planează suspiciuni de comitere a unor fapte ilegale. O parte dintre ei sunt acuzați de fapte de corupție, alții de evaziune fiscală ori spălare de bani. Pe numele unora sunt depuse plângeri penale, au fost descoperiți incompatibili, acuzați de fals în declarații sau de abuz în serviciu. Unii dintre ei au fost condamnați sau achitați în primă instanță, însă, în cazul tuturor, deciziile judecătorilor nu sunt definitive. Potrivit paginii de internet a formațiunii politice, conducerea centrală a PSD este asigurată de cinci social-democrați de top. Trei dintre aceștia au dat explicații procurorilor. Printre ei se numără și Victor Ponta, care s-a suspendat de curând din funcția de președinte al partidului. Acesta este și motivul pentru care premierul a fost trecut în categoria social-democraților de vază care au devenit inculpați, chiar dacă, în acest moment, Ponta este un simplu membru de partid. Dealtfel, pe site-ul formațiunii, Victor Ponta este prezentat ca „președintele PSD”, nefiind operată modificarea după retragerea din funcție. Integral pe EVZ
Cine a spălat banii decontați fictiv de Adrian Severin. Un secretar de stat și nepotul avocatului Pavel Abraham, ambii foști asistenți ai europarlamentarului social-democrat, au încheiat mai multe contracte de consultanță cu 20 de firme controlate de Adrian Severin. Banii, decontați din bugetul UE, au ajuns la o fundație controlată de politician. Anne Rose Marie Jugănaru și Leontin Florin Abraham, foști consilieri ai europarlamentarului Adrian Severin, au fost chemați ieri la DNA, unde au fost anunțați că s-a extins urmărirea penală pe numele lor. Cei doi sunt acuzați de spălare de bani, în formă continuată. Anne Rose Marie Jugănaru, fost jurnalist, este, în prezent, secretar de stat în Ministerul Mediului, iar Leontin Florin Abraham este nepotul avocatului Pavel Abraham. Cei doi sunt urmăriți penal din 2012. Potrivit noilor probe, în perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al socialiștilor din Parlamentul European, 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii. Jugănaru și Abraham sunt membri fondatori ai Institutului „Ovidiu Șincai” și sunt membri PSD. Anne Jugănaru este membră a Consiliului Naţional al PSD şi directorul executiv al Institutului Social Democrat „Ovidiu Șincai”, care funcționează pe lângă PSD. Ea este și membră a Consiliului de Administrație al Televiziunii Române. Institutul este condus de Adrian Severin, fost europarlamentar PSD. Integral pe EVZ
Apelul în dosarul Referendumului se judecă din 28 septembrie. Instanţa supremă a stabilit pentru 28 septembrie primul termen al apelului în dosarul în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a înregistrat contestaţiile inculpaţilor care au primit pedepse cu închisoarea, cât şi a procurorilor, în cazul celor care au fost achitaţi. Instanţa a stabilit primul termen de judecată în 28 septembrie. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia nefiind definitivă. Instanţa arată, în motivarea deciziei, obţinută de MEDIAFAX, că nu este ilegală îndemnarea cetăţenilor de a merge la vot chiar şi în ziua referendumului, ci transmiterea de mesaje privind modul cum ar trebui să se voteze, iar pentru aceste mesaje a fost condamnat Liviu Dragnea. Prin aceeaşi decizie, alţi peste 20 de inculpaţi au fost achitaţi. În ziua în care a fost condamnat, Liviu Dragnea a demisionat din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei. Tot atunci, Dragnea a renunţat şi la funcţiile politice, el fiind atunci preşedinte executiv al PSD. Integral pe Mediafax [Nota Politeia: Presedinta Completului de 5 care il judeca pe Dragnea este Livia Stanciu]
Agonia PSD cu cutitele pe masa. Nu cred ca trebuie cautata foarte multa logica in clocotul unui PSD aflat in cea mai mare criza din istoria sa, o criza care nu se limiteaza la starea penala a lui Victor Ponta. Cred ca e o criza cu mult mai profunda, din ce in ce mai profuda, o criza de leadership din care nu cred ca se va iesi printr-o executie ca aceea care i-a pus capat lui Adrian Nastase in 2005, la hotel Confort, ci se va incheia cu un macel haotic cu final greu de anticipat. Socoteala lui Victor Ponta in momentul in care si-a anuntat initial autosuspendarea din fruntea PSD pare acum destul de clara. Reducea presiunea asupra sa, enorma in conditiile problemelor penale, dar continua sa controleze partidul printr-un interpus fidel, Rovana Plumb. Miscarea urma sa se faca extrem de rapid, prin decizia unui BPN controlat de Victor Ponta, dupa cum a aratat si votul de marti. Dar Liviu Dragnea, extrem de agitat de la plecarea lui Victor Ponta in Turcia, a sarit cu propunerea de convocare a CEx-ului. De ce? Comitetul executiv inseamna baronetul PSD din intreaga tara si tatucul baronilor PSD este? Dl Dragnea. Condamnarea penala suferita de domnia sa pentru frauda la referendum o fi in ochii lor o vina sau un titlu de glorie? O confruntare Ponta- Dragnea in CEx ar putea avea un rezultat diferit de cel inregistrat in BPN. E drept ca si Victor Ponta are un argument forte – pozitia de premier. O moneda perfecta de santaj: daca ma suparati, demisionez si pierdeti guvernarea! Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
6, vine Hans! 😛
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/hans-g–klemm–nominalizat-ambasador-al-sua-in-romania–cand-va-fi-audiat-in-senat-386074
Bun gasit si aici ,
“Premierul Victor Ponta și șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au lipsit de la ceremonia de învestitură a lui Iulian Matache în funcția de ministru al Transporturilor.”
http://www.paginadepolitica.ro/razboi-rece-intre-palate-ponta-si-tariceanu-absenti-de-la-investirea-lui-matache-de-la-cotroceni/
Deci ,cum eeste ‘turcologlu” asa este si “slugaologlu”
ps. n-au fost …pff! paguba-n ciuperci !!
Buna ziua 🙂
Despre Autostrada, un articol mult mai tehnic, dar si argumentat cu imagini, pe Contributors:
http://www.contributors.ro/analize/tragedia-aciliu-pericol-iminent/
Detaliile tehnice sunt explicate si pentru non-tehnicieni.
“… Politicienii trebuie să înțeleagă că aici nu mai este vorba de bifat kilometri de autostradă, de voturi, ori de alte jocuri de palat. Aici este vorba despre riscul de a se pierde VIEȚI OMENEȘTI! Și este cu atât mai grav că pericolul se întinde spre magistrala feroviară 200, pe care circulă trenuri cu sute de călători.
Nu închiderea și reconstrucția A1 Sibiu – Orăștie Lot 3 ar fi un eșec. Eșecul A1 Sibiu – Orăștie Lot 3 s-a întâmplat deja! Acum este vorba de a lua decizii responsabile și de a îndrepta ce se poate înainte de a se întâmpla o tragedie. Pentru că este imposibil ca atât de multe probleme de teren să poată fi stăvilite și reparate sub trafic, mai ales când sezonul rece se apropie și nu iartă, nici din punct de vedere al condițiilor climatice, nici din punct de vedere al valorilor de trafic.”
Merita citit cu atentie…
o zi buna tuturor.
Ziua buna,
excelent, sinteza sintezelor – Victor Ponta şi regimul său nu sunt un accident istoric, ci expresia, organică, a unui partid, PSD, care s-a ridicat pe fundaţiile feseniste ale patrimonialismului şi patronajului politic. Diferenţele de vârstă la nivelul PSD sunt irelevante- numitorul comun este fidelitatea faţă de un cod de conduită ce include în genomul său impunitatea,cleptocraţia şi aroganţa. PSD a însemnat, în descendenţa FSN, un bloc politic a cărui vocaţie a fost întârzierea modernizării României. Ideea de egalitate în faţa legii este adversarul cu care PSD şi Victor Ponta nu pot încheia nici pace şi nici armistiţiu.
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/victor-pontaomul-care-a-vrut-sa-fie-rege-agonia-unui-regim-demagogic/?cfcc
Buna ziua! Un articol de nota 10 despre societatea romaneasca, care ar merita sa fie prima pagina pe politeia!
http://www.biziday.ro/2015/07/15/societatea-romaneasca-inca-n-a-trecut-examenul-maturitatii/
‘A fost o soluție necesară să evităm riscul de haos imediat și de incapacitate de plată, dar este numai primul pas’, a conchis președintele Consiliului European.
http://www.agerpres.ro/externe/2015/07/17/donald-tusk-europa-a-fost-aproape-de-catastrofa-din-cauza-crizei-din-grecia-10-47-26
Inca un “strigat de durere”…
Opriti-va !
de Vlad Mixich
Opriţi-vă! Nu mai vindeţi examenele studenţilor dumneavoastră, cum s-a descoperit recent la Facultatea de Medicină din Craiova; oricât de mic v-ar fi salariul. Nu mai numiţi în funcţii oameni care iau mită în loc să administreze facultatea, cum s-a întâmplat la Medicina din Bucureşti. Nu vă mai angajaţi copiii sau rudele chiar în facultatea în care lucraţi, cum se întâmplă aproape peste tot; doar dacă nu cumva sunt excepţionali în specialitatea lor.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20303779-opriti.htm
Buna ziua!
“Politics should be about realistic choices and not fairy tales.”
Un interviu cu Jeroen Dijsselbloem care merita citit.
http://blogs.wsj.com/brussels/2015/07/16/wsjs-interview-with-jeroen-dijsselbloem-the-full-transcript/
Klaus IOHANNIS retrimite CF in parlament! Camera Deputaţilor a aprobase miercuri, 24 iunie a.c., Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, cu 306 de voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi o abţinere.
predictibilitatea politicienilor in fata oamenilor de afaceri!
si parlamentul o mai lalaie pan’ la toamna!
salve! 🙂 asa, taticule, sa vad cum mai voteaza acum PNL-ul cu ambele maini stangi si picioare in loc de cap! populistii naibii, dupa aceea, daca vin la guvernare din 2016, vor trebui sa faca ei taieri de salarii, si se va repeta situatia din 2010!
multe amendamente nu pot fi aduse, dar pe mine m-a interesat in primul rand motivul respingerii CF.
in adevarul, institutia prezidentiala da raspunsurile: ”necesitatea unor măsuri compensatorii. Nu au fost prezentate aceste măsuri. Încă nu ştim clar cum va putea arăta bugetul pentru 2016. Ar fi trebuit ca aceste măsuri compensatorii să fie cunoscuet de a început. La nivelul bugetului general consolidat, deficitul brut estimat este de circa 2,9% din PIB. Am luat în considerarea creşterile certe şi recente care vor induce asupra bugetului o cheltuială suplimentară de circa 0,2% din PIB. Dacă politica bugetară va fi şi ea imprudentă, ar putea apărea riscul deficitului. Este de la sine înţeles că România are nevoie de relaxare fiscală, dar este importantă maniera în care se face. România beneficiază în prezent de un tablou macroeconomic bun. Măsura de reducere a TVA este una dezirabilă, necesară, dar problema este punerea laolaltă cu celelalte măsuri. Îşi anihilează propriile şanse de reuşită. S-au făcut anumit greşeli de politică fiscală în opinia noastră. Anul 2014 a consemnat, în premieră, atingerea ţintei MTO. Introducerea în trecut a unor taxe nenecesare a îngreunat reducerea altor taxe, cum este reducrea TVA. Avem nevoie şi de regândirea construcţiei bugetare.”
Si din justificarea prezentata se pune accent pe deficit . De aici rezulta clar ca presiunea trebuie pusa pe pe Legea Bugetului si nu pe Codul Fiscal si pe reducerea cheltuielilor populiste ! 😉
si pe disciplina bugetara-atat de ignorta in ultimii 25 de ani!
Buna ziua,
Ponta a ajuns rau daca “recunoaste” ca Basescu n-ar fi facut ce face Iohannis:
“este o decizie luată în afara României și împotriva intereselor României pe care Dl Iohannis trebuie să o aplice cu orice risc ( ceea ce nici măcar Traian Băsescu nu ar fi făcut vreodată)!”
http://www.b1.ro/stiri/economic/ponta-decizia-lui-klaus-iohannis-de-a-respinge-noul-cod-fiscal-este-o-decizie-politica-si-o-decizie-luata-in-afara-romaniei-si-impotriva-intereselor-romaniei-118232.html
“Agenturile e de vina”. Faza finala pentru Ponta.
Da, in curand se va urca pe acoperis. Mai amana putin momentul ca sa asigure cladirea cu o rampa speciala.
Cand il vedem pe Severin la puscarie pentru toate hotiile comise?
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/adrian-severin-audiat-la-dna-intr-un-dosar-de-coruptie-fostul-europarlamentar-acuzat-de-complicitate-la-spalare-de-bani-118226.html
ceva mai repede decat pe blejnar! 🙂
vreo 20 de ani pt. Basarabia,………………………………………un sobolan rusofil
Buna dimineata 🙂
Cand il aud pe Dandy asigurandu-ne de ferivirea CERTA a noului cod fiscal, nu pot sa nu imi amintesc de siguranta cu care spunea cand era la fonduri europene cat vom absorbi sub inteleapta sa conducere.
Nu mai pun la socoteala obraznicia bolsevica fata de toti care nu sunt de acord cu el. El are CERTITUDINI acolo unde multi au infoieli.
Nu mai spun de cum MINTE. Legat inclusiv de Comisia Europeana.
Ps in schimb are un exces de “ca si” inutil.
Deplange lipsa “consensului national” fata de certiyudinile personale.
tare mi-e teama ca in maniera sa populista Vi va demara o OUG de scadere a TVA la 19% si va marsa pe sloganul ”Doar Iohannis nu vrea sa reducavi taxele””!
postare noua 🙂 ne mutam dincolo!
http://politeia.org.ro/editoriale/frenezia-si-ipocrizia-distrug-economia/39424/