Revista Presei – 14 iulie. Sechestru pe avere si punere sub acuzare, dreptate pana la capat!
14/07/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 14 iulie (ziua nationala a Frantei). Vremea se va menţine în general instabilă în centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde, mai ales ziua, pe arii restrânse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. În restul teritoriului, vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar ploi slabe, de scurtă durată, vor fi posibile doar izolat, mai ales la deal şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul Moldovei şi 34 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în estul Transilvaniei şi 21 de grade pe litoral. In Bucuresti vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi ploi slabe, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Victor Ponta, pus sub acuzare. DNA: Sechestru pe averea premierului. Premierul Victor Ponta bifează mai multe premiere în justiţia românească. Este primul şef de guvern inculpat într-un dosar penal şi tot primul în funcţie care nu mai are acces la o parte din avere, pentru că este pusă sub sechestru. Sunt 19 infracţiuni pentru care este cercetat acum, toate comise pe vremea când era avocat, potrivit anchetatorilor. Victor Ponta a mers la întâlnirea de astăzi cu procurorii, însă doar i-a ascultat, invocând dreptul la tăcere. Victor Ponta a stat în biroul procurorului mai puţin timp decât i-a luat să ajungă de la maşină în sediul DNA şi înapoi. A stat doar 10 minute şi a explicat că anchetatorii nu au vrut să îi ia declaraţii acum. „Procurorul a dispus, şi e foarte bine, o expertiză financiar-contabilă şi ne vedem când este gata, în august”, a spus Victor Ponta. Nimic mai fals, spun anchetatorii. Procurorul de caz a cerut o expertiză, însă nici vorbă să fi amânat audierea. Din contră. Premierul s-a eschivat de la interogatoriu, spun surse apropiate anchetei. S-a folosit de dreptul la tăcere, permis de lege. Asta după ce, o lună de zile, avocata lui a făcut cărare la DNA pentru a-i construi apărarea. Integral pe Digi24
„Cel mai cinstit premier“ – inculpat și cu averea sub sechestru. Inculpatul-premier Victor Ponta are averea sub sechestru asigurător, pus de procurorii DNA pentru a se recupera prejudicii totale de peste 260.000 de lei, produse bugetului public prin 17 infracțiuni de fals, prin spălare de bani și prin complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. Faptele penale imputate de procurorii DNA au fost săvârșite de Victor Ponta în calitate de avocat, în perioada 2007-2008, în dosarul “Turceni-Rovinari”, în care este inculpat și apropiatul său Dan Șova. Pe scurt, Șova i-a determinat pe directorii complexurilor energetice Turceni și Rovinari să încheie cu casa sa de avocatură (SCA Șova și Asociații) contracte de asistență juridică nelegale. Din banii primiți, Șova i-a dat mare parte lui Ponta în contul unor prestații fictive, spun procurorii. Premierul a refuzat luni să dea declarații în fața procurorilor, deși în urmă cu o lună îi acuza pe anchetatori că au început urmărirea sa penală fără a fi audiat, cu toate că procurorii au respectat noua procedură penală așa cum a fost amendată legea veche sub coordonarea lui Ponta. La ieșirea de la DNA, Ponta a evitat să spună că nu a vrut să dea declarații, menționând doar că va merge din nou la DNA în august, după finalizarea expertizei dispuse de procurori. Reamintim că în luna iunie, când s-a început urmărirea sa penală, șeful Guvernului a refuzat să dea declarații scrise la DNA invocând faptul că vrea să studieze dosarul. La scurt timp a plecat la Jocurile Europene de la Baku (boicotate de liderii UE). Iar de acolo, fără a-l anunța pe președintele țării, a zburat direct în Turcia, cu avionul președintelui Recep Erdogan, pentru a se opera la genunchi. Absența din țară poate fi interpretată și ca strategia premierului de a atenua scandalul penal. Integral pe Romania Libera
Cum arată strategiile celor trei tabere din PSD. Anunţul suspendării lui Victor Ponta a scos la iveală şi jocurile de culise pe care le încearcă liderii PSD pentru a pune mâna pe conducerea partidului. Pasul înapoi făcut de Victor Ponta le-a deschis noi orizonturi rivalilor săi din partid, Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea. De cealaltă parte, nici Ponta nu s-a culcat pe o ureche şi îşi joacă ultima carte. În urma discuţiilor purtate cu mai mulţi lideri de la vârful PSD, „Adevărul“ vă dezvăluie tacticile pe care le au în vedere în perioada următoare cele trei grupări care s-au conturat în PSD. Ponta declanşează jihadul Victor Ponta s-a suspendat din partid, însă rămâne în continuare în fruntea Guvernului, poziţie care îi lasă loc de manevră în interiorul coaliţiei de guvernare, obiectivul său fiind înlăturarea vicepremierului Gabriel Oprea de la Guvern şi ruperea alianţei cu UNPR, potrivit unor surse de la vârful PSD. Unul din motivele pe care le va invoca Ponta va fi adoptarea salariilor pentru demnitari de către Guvern pe la spatele său, deşi vicepremierul l-a anunţat de ordonanţa pe care urma să o aprobe Guvernul săptămâna trecută. Dacă revocarea lui Oprea din Guvern nu va duce la ruperea coaliţiei de guvernare, Ponta ar face oricum această mişcare înainte de o eventuală moţiune de cenzură a liberalilor. Ponta îşi are asigurat scaunul de premier până în toamnă, la începutul sesiunii parlamentare, moment de la care intenţionează să ducă PSD în Opoziţie până la alegerile de anul viitor, potrivit surselor citate. În ceea ce priveşte planurile sale în PSD, Ponta o va promova pe Rovana Plumb, unul dintre puţinii oameni de încredere pe care îi mai are, la vârful partidului până când îşi va rezolva problemele din Justiţie. Numai că decizia lui Ponta de a o alege pe Plumb succesoarea sa nu este deloc pe placul partidului. Integral pe Adevarul
Ponta se retrage organizat. Nu știm încă de Tsipras. Doi tineri lideri politici și-au făcut intrarea impetuos în marea politică europeană. Amândoi de stânga, amândoi cu stângul. În 2012, Victor Ponta organiza un referendum „cu cântec” pentru a pune justiția sub control, călcând cinic peste statul de drept. A fost adus la ordine relativ repede de liderii europeni și, din câte se pare, a avut două linii roșii pe care nu le-a mai călcat: stabilitatea macro-economică și independența justiției. Al doilea, Alexis Tsipras, venit pe culoarul de extremă stângă, le cere grecilor să respingă, plebiscitar, așa-zisele „măsuri de austeritate”, în realitate, un set de reforme instituționale menite să crească încrederea partenerilor că țara sa poate restitui banii împrumutați. Grecii i-au oferit lui Tsipras acel „OXI” ce i-ar fi consolidat, chipurile, poziția în negociere. Ultimele zile arată că, de fapt, i-au slăbit considerabil această poziție. Cum poți să prezinți creditorilor „lista” atât de mult cerută, când poporul tocmai a spus că refuză orice asemenea listă? Ponta a primit în 2012 o listă de la Bruxelles și s-a cumințit, Tsipras s-a dus, și el cuminte, cu o listă la Bruxelles și se confruntă cu un val de scepticism din partea partenerilor europeni. Greu de spus ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise. Cert e că referendumul grec a crescut și mai mult dubiile maimarilor din finanțele europene dacă Grecia poate fi un serios membru al Zonei Euro sau doar un profitor lamentabil. Principalii donatori se temeau că ar urma o nouă păcăleală „a la grecque” și atunci s-au gândit, pe românește, „boală lungă, moarte sigură”. De aceea, Merkel și compania au impus condiții și mai drastice pentru eleni ca să înțeleagă, pe englezește, că „we mean business”. Rămâne de văzut dacă Tsipras va reuși să țină lucrurile sub control la Atena. Integral pe EVZ
Presa internaţională despre Grecia: Atena a fost trimisă în corzi. Acordul Zonei Euro pentru un nou plan de salvare a Greciei a fost vestea bună a dimineţii. După câteva clipe de entuziasm, însă, analiştii au început să traducă documentul şi să caute învăţămintele. Interesant de remarcat este numărul tot mai mare de voci care critică Germania, în special, şi Eurogrupul în general, despre care spun că au dat dovadă de cruzime faţă de Grecia şi că au pus în pericol însuşi proiectul european. Germania a avut, pe parcursul negocierilor din acest sfârşit de săptămână, o poziţie atât de dură faţă de Grecia, încât i-a surprins şi pe veteranii politicii europene, scrie ediţia europeană a publicaţiei Politico. Jurnaliştii îi prezintă pe cancelarul german Angela Merkel şi pe ministrul de Finanţe Wolfgang Schauble drept „poliţiştii răi” ai Europei. Motivul stă în politica internă a celor doi lideri germani, care nu mai reuşesc să îşi convingă alegătorii că Grecia trebuie salvată. „Cu Atena în corzi, după ce a capitulat în faţa majorităţii cererilor venite din partea creditorilor, multă lume s-a aşteptat ca Angela Merkel să intre în rolul europeanului devotat şi să vorbească despre importanţa solidarităţii. În schimb, cancelarul a venit la summitul de duminică cu armele scoase”, notează Politico.eu. Şi jurnaliştii britanici au analizat rolul cancelarului german în această dramă grecească. Un articol din The Guardian invocă problema „familiei europene” despre care a vorbit Angela Merkel astăzi, când a anunţat noul acord al Eurogrupului. Departe de a lăuda mâna întinsă încă o dată Greciei, publicaţia britanică desfiinţează cruzimea de care spune că a dat dovadă Germania în relaţia cu Grecia. Integral pe Digi24
STENOGRAME Cum s-au înţeles profii cu elevii, ca să fraudeze Bacul, în Timiş: „Dacă vreţi să copiaţi, faceţi-o cu bun-simţ. N-am venit să facem cu voi Poliţie”. Ancheta fraudării examenului de Bacalaureat de la Liceul Traian Vuia din Făget este în plină desfăşurare, iar potrivit unor surse apropiate anchetei, camerele care înregistrează audio-video i-au surprins pe profesori învăţându-i pe elevi cum să copieze. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în sălile de clasă de la Făget scot la iveală modul în care profesorii supraveghetori s-au implicat masiv în fraudarea examenului. Surse apropiate anchetei au arătat că în debutul examenului, profesorii le spun elevilor să copieze cu bun-simţ. „Dacă vreţi să copiaţi, faceţi-o cu bun-simţ. Nu ne obligaţi să vă scoatem din examen. Dacă vreţi să vă uitaţi la fiţuici, mergeţi la wc. Noi nu am venit aici să facem cu voi Poliţie. Sunt camere, dar nu vor fi verificate decât aleatoriu”, arată stenogramele de la dosar. Potrivit aceloraşi surse, profesorii s-au implicat şi în distribuirea fiţuicilor de la un elev la altul. De asemenea, în alte cazuri în care fiţuica a căzut pe jos, elevii au ridicat-o şi au dat-o mai departe. Părinţii copiilor, cu jalba-n proţap la inspectorat Nemulţumiţi de eliminarea a 94 de elevi din examenul de bacalaureat aproximativ 20 de părinţi au mers la Inspectoratul Şcolar Timiş, unde au avut o discuţie cu inspectorul general şi au făcut cerere pentru a vedea imaginile. „Trebuie să se facă dreptate. De duminică noi nu mai mâncăm”, a spus un tată aproape înecat de plâns, la ieşirea din sediul ISJ Timiş. ”Bănuiala noastră este că au fost tensiuni între profesorii care au fost la supraveghere şi comisie şi trebuia să elimine din start pe cei care aiu început să copieze, nu să generalizeze. nu ştiu dacă mai rămâne cineva, din toţi care au fost acolo, având în vedere informarea pe care am primit-o”, a continuat un al doilea părinte, potrivit pressalert.ro. Potrivit părinţilor, în zilele următoare le vor fi puse la dispoziţie imaginile pentru a le viziona. Integral pe Adevarul
Ponta și zeii. Nu există nici o urmă de calcul strategic rațional în decizia lui Victor Ponta de a-și regiza falsa retragere de la șefia PSD. Ar fi fost evident chiar și pentru un novice că abandonarea temporară a funcției de președinte și desemnarea abuzivă a unui succesor provizoriu vor declanșa instantaneu tensiuni majore și o luptă crâncenă pentru succesiune în partid. Când avea nevoie mai mult ca oricând de liniște în PSD și de sprijinul și solidaritatea colegilor de partid, pentru a putea rezista presiunilor din exterior ale celor ce îi cer, îndreptățit, demisia din funcția de premier, Ponta le-a făcut praf pe toate. Declarațiile beligerante ale lui Liviu Dragnea și ale Rovanei Plumb, la care se adaugă criticile lui Adrian Năstase și Ion Iliescu față de mișcarea bruscă a urmașului lor, arată un partid fără busolă, fără direcție, în pragul imploziei. Un partid care, după ani de tăcere disciplinată (și bine motivată de banii care curgeau gârlă), începe din nou să-și spele rufele în public. Mai grav pentru Ponta este că pierde accelerat sprijin în propriul partid. Nu că ar mai fi rămas cu mult după anii în care singurii săi parteneri politici reali au fost Sebastian Ghiță, Gabi Oprea, Elena Udrea și câțiva șefi de instituții. În rest, doar slugi și rivali care nu îndrăzneau decât să mârâie pe la colțuri. Doar că ultima șmecherie a lui Ponta, care încearcă simultan să dea impresia unui pas înapoi, dar și să continue să controleze partidul din umbră, cu ajutorul unei marionete moștenite de la Năstase, ar putea fi picătura care va umple paharul. Integral pe Romania Libera
La 100 de ani de la Unire, guvernul leagă Ardealul pe autostradă de Budapesta, nu de Bucureşti. Pentru prima dată în istoria lor, Timişoara şi Aradul sunt legate de sâmbătă pe autostradă de o capitală europeană, dar nu de cea a României, ţară de care aparţin, ci de cea a Ungariei. Mai mult, în 2016, când urmează să fie terminate şi bucăţile între Timişoara-Deva şi Cluj-Sebeş, aproape toate marile oraşe ale Transilvaniei vor fi legate de Budapesta prin autostradă: Cluj, Sibiu şi nu în ultimul rând Târgu-Mureş din 2017, oraş-capitală a judeţului Mureş, unde populaţia maghiară reprezintă 40%. De la Târgu-Mureş pe autostradă se va putea ajunge la Budapesta parcurgând circa 600 de kilometri în aproximativ patru ore. Astfel, principalele oraşe al Transilvaniei, cu excepţia Braşovului, vor avea conexiune directă pe autostradă cu Budapesta, nu cu Bucureştiul, în condiţiile în care traversarea Carpaţilor se va face în continuare pe drumuri cu o bandă pe sens. „Trebuie spus că diferenţele de dezvoltare între regiuni nu sunt doar de dată recentă, ci sunt parte a moştenirii istorice. Aceste decalaje au fost într-o oarecare măsură atenuate după Marea Unire, întâi prin marile proiecte de infrastructură realizate în perioada interbelică ce vizau conectarea tuturor provinciilor prin şosele şi căi ferate, şi mai ales în perioada comunistă prin dezvoltarea planificată şi industrializare“, a spus Vasile Iuga, PwC SEE Cluster Leader. El a subliniat că în condiţiile în care 70% din exporturile româneşti merg către statele membre ale UE, este critic ca infrastructura de transport care ne conectează cu Vestul să fie îmbunătăţită. De partea cealaltă, guvernul a anulat la mijlocul lunii trecute concesiunea construcţiei autostrăzii Comarnic -Braşov, care ar fi costat în total 160 mil. euro per kilometru pentru a fi construită şi întreţinută în următorii 30 de ani, în timp ce pentru A1 Piteşti – Sibiu abia anul viitor ar putea fi gata studiul de fezabilitate, reluat după ce studiul anterior a expirat. Integral pe ZF.ro
Economia României riscă să-şi rateze şansa din cauza politicienilor populişti. În timp ce Codul fiscal cu promisa scădere a taxelor care ar ajuta economia aşteaptă în anticamera preşedintelui ţării să fie promulgat, creşterea cheltuielilor publice a adunat un consens de invidiat. Este greu de crezut că pot fi puse în practică ambele decizii. Vor prefera politicienii să irosească o şansă din motive electorale?Guvernul ignoră turbulenţele din economia mondială, create de Grecia şi, mai ales, de China, lansându-se într-o avalanşă de majorări ale cheltuielilor publice. În ultimele săptămâni, atât parlamentul, cât şi executivul au acordat pensii mai mari pentru grupele I şi II de muncă, pentru categoriile speciale, militari, diplomaţi, personal navigant şi parlamentari, alocaţii duble pentru copii, salarii cu 12% în plus pentru personalul nedidactic şi angajaţii din administraţia locală. „Sistemul public de pensii este și așa într-o mare problemă datorită natalității în scădere, speranței medii de viață în creștere şi fenomenului migraționist (români care contribuie la sistemul de pensii din alte țări). Venind acum cu astfel de majorări vom genera un deficit și mai mare în fondul de pensii public care în final se va traduce în datorie publică, taxe mai mari sau inflație“, spune profesorul de economie, Cristian Păun. Ritmul în care au fost aprobate actele normative care măresc presiunea asupra bugetului s-a înteţit în ultima săptămână. Printr-o ordonanţă de urgenţă au fost triplate salariile nete ale înalţilor demnitari în stat, începând cu preşedintele României care a calificat decizia ca „înţeleaptă“. Ministrul muncii a anunţat că toate salariile bugetarilor vor creşte de anul viitor când va intra în vigoare o nouă grilă de salarizare. Integral pe Capital.ro
Va urez tuturor o zi buna!
Vive la France! 🙂
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
cu atatea probleme grave,sa incepem ziua cu un zambet:
http://www.timesnewroman.ro/politic/euronews-isi-cere-scuze-pentru-gafa-cu-monta-am-gresit-corect-e-m-ie-ponta-nu-puie-monta
Si o “drama”
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/infrangerea-din-ochii-lui-victor-ponta-1373046
o zi buna tuturor.
Buna dimineata prieteni si “Vive la France”. As avea o corectie de facut: Atena nu a fost trimisa in corzi ci s-a bagat singura intr-o fundatura. Sa fie invatatura de minte si altora. Cateva lectii pe care ar trebui sa le invatam din patania grecilor:
1. nu exista distractie pe banii altora la infinit
2. cheltuielile statului duc la cresterea nivelului de trai doar pe termen scurt
3. teoriile economice clocite in mediile academice se fac tandari in coliziunea cu lumea reala iar teoria jocului propovaduita de Vanafurakis s-a dovedit perdanta ptr Grecia.
Bun gasit si aici ,
am ramas in cealalta “statie” 😀
Vive la France !
. nu exista distractie pe banii altora la infinit- si atunci de ce se tiparesc bani fara acoperire? in acest context ar tb sa nu se mai vorbeasca numai de distractia Greciei!
Buna ziua, Clemy!
Buna ziua all!
buuna ziua. inca un acord mult asteptat http://www.evz.ro/news-alert-s-a-ajuns-la-un-acord-nuclear-cu-iranul.html
Foarte interesant. Pretul petrolului va cobora sub 50 usd barilul. Oare ce joc au facut rusii ; ei vor fi afectati de scaderea pretului .
pentru rusi se aplica vorba “la un car de oale sparte 3 ciomege chiar nu mai conteaza”, economia lor avea nevoie de baril la peste 100 -110$, ca e 55 sau 50 deja nu mai conteaza, probabil alte interese geostrategice au primat
cu siguranta nu au fost de acord ‘pro bono” 🙂
Salut!
Vive la DNA! 🙂
Touche, musiu’ pisicut!
Buna ziua,
asa da, cu argumente.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20297007-traian-basescu-cere-lui-ponta-demisioneze-nu-trada-interesele-tarii-tale-raminind-functie.htm
” nu poporul te-a facut PM, ci eu te-am desemnat pentru aceasta functie, iar Parlamentul a aprobat propunerea mea.
De aceea, te rog, TRADEAZA-MA PE MINE, care te-am desemnat, demisionind si nu trada interesele tarii tale raminind in functie”.
1 Vedeti-va de treaba, Atena nu a fost trimisa in nici un fel de corzi, e miciuna politizanta pe fata. Au primit aproape 100 de miliarde de euro gratis si nemeritat pe niste conditii mai usoare decat a indeplinit deja Romania.
2 Planul lui Ponta pare a fi o iesire soft de peste tot, inclusiv de la guvernare. Pe asta ma astept sa o faca in toamna. Deci el pleaca, dar nu brusc si cu zgomot mare, care sa fie tinut minte. Ci pas-pas, lin si lung. Acum vad si eu motanelul, pisicutul pe care il vedea Basescu.
3. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/VIDEO+Politica+romaneasca+rezumata+in+sase+minute 🙂 🙂
copiaza din “Pas cu pas ” ? 🙂
🙂 🙂 🙂
trebuie sa-mi pun si io diacritice.
Epurare pesedista pe stil comunist. Zice pontaologu ca “nimeni nu este de neinlocuit”… altcineva zicea si ca asta-i o vorba romaneasca. Ba nu, e o vorba la comunisti ca ăsta.
O visa el obiecte intr-un lagar de exterminare, dar vorbim despre oameni si nu poti sa reduce omul ca fiinta vie si ginditoare, la o masinarie de exemplu pe care o folosesti intensiv, chiar excesiv, (deci si incalcind parametrii normali de functionare), pina se defecteaza, moment in care o arunci si-ti iei alta.
Petre Tutea: “Comunismul e imanentism absolut: el mută complet omul în lumea asta. Comunismul înseamnă negaţia omului total, că omul total aparţine la cele două lumi:lumea trecătoare şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în felul ăsta nu e uman. Pentru că dacă îi spui unui om normal: mă, eşti un animal raţional muritor şi după tine rămîn doar viermi şi minerale – îţi dă cu bîta în cap!”
Buna dimineata intr-o zi de MARTI. 14 iulie.
Concluzie la care am ajns dupa oarescare deruta 🙂
http://www.evz.ro/ceai-otravit-la-spitalul-de-pediatrie-din-pitesti-ancheta-de-proportii-pentru-a-depista-vinovatii.html
pentru asemenea criminali cred ca ar trebui reintrodusa pedeapsa cu moartea .
cu ce se ocupa altii , fata de ce ocupatii au bizonii din Ro :
http://www.auto-bild.ro/stiri/drumurile-din-plastic-reciclat-devin-realitate-73278.html
Syriza a vândut grecilor iluzii. Neocomuniştii au reideologizat Europa şi au pierdut pariul. Urmează Podemos în Spania?
Idei şi puncte cheie:
Criza Greciei este departe de a se fi încheiat, atât pe plan economic, cât şi politic şi social, odată cu aşa-zisa „capitulare” a premierului Tsipras în faţa creditorilor;
Pentru neocomuniştii din guvernul de la Atena, urmează calvarul politic intern şi o viitoare „măturare” de la putere, de către proprii votanţi, în caz că nu se retrag tactic de la guvernare, înainte să aplice programul de reforme;
Şmecheria şi trufia referendumului din 5 iulie vor fi scump plătite, aşa cum am anticipat săptămâna trecută1;
Supralicitarea democraţiei, populismul şi apelul la suveranitatea poporului s-au dovedit, în final, o escrocherie politică de mari proporţii şi un eşec strategic al Syrizei;
Populismul poate să te ducă la guvernare, dar este dezastruos ulterior, după ce ai preluat puterea iar oamenii realizează că le-ai vândut iluzii;
Când depinzi de banii altora, votul tău e mic, mic de tot;
Pariul nesăbuit al guvernului Tsipras cu creditorii, cu FMI şi cu Uniunea Europeană a redeşteptat demonii ideologiilor în Europa, generând linii de fractură grave între culturi politice diferite (de exemplu, nord-sud), între guverne naţionale, state şi societăţi cu orientări, valori şi tradiţii diferite, între categorii sociale şi educaţionale de tip competitiv sau asistenţial, între grupuri socio-profesionale şi indivizi care simt şi gândesc diferit chestiunile de responsabilitate financiară şi politică, şi care acum se vor plasa instinctiv de o parte sau de alta a baricadei primejdioase create de discursul Syrizei (respectiv „capitalişti-bănci-creditori-germani profitori” versus „poporul cinstit-săracii lipsiţi de ajutor-naţiunile abuzate”);
Nu e deloc sigur că Grecia va implementa toate măsurile convenite şi nu e deloc sigur că va primit toţi banii promişi (una o determină, de fapt, pe cealaltă), dar e sigur că va urma un chin generalizat, mai mare, mai lung şi mai durerors decât orice efort politic real ar fi făcut guvernele Greciei în trecut, de 30 de ani încoace, inclusiv Syriza după 25 ianuarie a.c., pentru a schimba ceva profund şi esenţial în mecanismele „vieţii greceşti”;
Până la urmă, e posibil să se ajungă la ideea că falimentul Greciei era/este mai cinstit, mai transparent şi mai corect în raport cu opinia publică, cu realităţile financiare ale ţării şi cu banii contribuabililor europeni, că ar putea avea efecte mai rapide de curăţare, reformare şi repornire a economiei locale şi, paradoxal, chiar de salvare a Uniunii Europene din dilemele şi clivajele politice şi ideologice în care se scufundă pe tema Greciei;
În noiembrie, urmează alegerile legislative din Spania, cu ascensiunea liderului de 36 de ani Pablo Iglesias şi a partidului Podemos (stânga radicală populistă, foarte asemănător Syrizei), înfiinţat în ianuarie 2014 şi cotat în prezent la aproximativ 25% din opţiunile de vot ale unei societăţi destul de greu încercate de şomaj, de scăderea bunăstării segmentului inferior al clasei mijlocii (lower middle class) şi de efectele crizei din anii trecuţi.
integral:
http://www.contributors.ro/economie/syriza-a-vandut-grecilor-iluzii-neocomunistii-au-reideologizat-europa-si-au-pierdut-pariul-urmeaza-podemos-in-spania/
excelent articol!
multumesc, @depemures!
🙂
Buna ziua!
un articol bun scris de Valentin Naumescu.
http://www.contributors.ro/economie/syriza-a-vandut-grecilor-iluzii-neocomunistii-au-reideologizat-europa-si-au-pierdut-pariul-urmeaza-podemos-in-spania/
Ce o sa fie ? ce o sa fie ?
Rusia ataca din nou Deveselu: SUA trebuie sa renunte la scutul antiracheta, dupa acordul cu Iranul
Rusia spera ca SUA vor renunta la planurile de amplasare a scutului antiracheta in Europa de Est, inclusiv in Romania, de vreme ce puterile lumii au ajuns la un acord cu Iranul pe marginea programului sau nuclear.
Ministrul rus de Externe, Serghei lavrov, a declarat, marti, ca SUA au promis sa nu dezvolte scutul dupa ce se ajunge la un acord cu Iranul, scrie Russia Today.
“Cu totii ne amintim ca in aprilie 2009 la Praga presedintele Barack Obama a afirmat ca daca se rezolva problema programului nuclear iranian, atunci sarcina crearii segmentului european al sistemului de aparare antiracheta va disparea”, a declarat Lavrov.
http://www.ziare.com/international/rusia/rusia-ataca-din-nou-deveselu-sua-trebuie-sa-renunte-la-scutul-antiracheta-dupa-acordul-cu-iranul-1373121
acum 3,4 ani un cinstit european austriac spunea ca romanii au hotia in sange ( deh -pacatul generalizarii nu ocoleste pe nimeni) astazi citesc cu uimire ca exista si un instrument de ”fentat” numit
” clupa rotativă”cunoscută și sub numele de ”Metoda Austriacă”.
http://www.romaniacurata.ro/raport-investigatie-cupla-rotativa-sau-metoda-austriaca-cum-a-reusit-schweighofer-sa-fenteze-romania-si-furnizorii-de-lemn-cu-130-de-milioane-euro/
postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/decontul/39360/