Revista Presei – 30 iunie. Faliment grecesc la orizont, mișmașuri romanesti in pregatire!
30/06/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 30 iunie. Marţi, vremea va fi în general instabilă în regiunile din vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte unde temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în a doua parte a zilei când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici, mai ales în orele serii. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi de la 9…10 grade în depresiunile intramontane până la 19…20 de grade pe litoral. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu unele înnorări în special în orele serii când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Noi „legi cu dedicație” votate în Senat. Una dintre ele l-ar putea ajuta pe Dan Șova. Scandalul legat de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu a deturnat atenţia de la lucrările Senatului. Ceea ce le-a dat aleşilor timp să adopte mai multe legi „cu dedicaţie”. Una dintre ele le dă dreptul să facă afaceri fără să fie incompatibili. „Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale”, se arată în amendamentul adoptat de majoritatea senatorilor. Astfel, parlamentarii vor putea face parte, fără să mai incompatibili, din conducerea firmelor care declară activitate ocazională. Un alt proiect controversat adoptat de Senat le interzice procurorilor să mai confişte comunicări dintre avocaţi şi clienţii lor. DNA a criticat deja această lege care ar anula mai multe probe administrate, inclusiv în dosarele care-i vizează pe Dan Șova și pe Victor Ponta. Acest proiect trebuie să mai primească şi votul Camerei Deputaţilor. Senatorii sunt gata să-i ajute şi pe funcţionarii publici cu probleme penale. Articolul care spune că: „În cazul în care funcţionarul public este trimis in judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni (…), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia pe care o deţine” a fost pur şi simplu eliminat din Statutul Funcţionarului Public. Integral, cu video, pe Digi24
Grecia, la un pas de faliment. Lista reformelor „umilitoare” respinse de guvernul Tsipras: de ce AUSTERITATEA a mers la Bucureşti şi nu merge la Atena. La trei ani după ce a fost iertată de o datorie de 100 de miliarde de euro, Grecia riscă, din nou, să intre în incapacitate de plată. Odată cu restructurarea datoriei publice, Grecia a beneficiat şi de un acord de sprijin financiar încheiat cu aşa-numita troika (FMI, CE şi BM). Condiţiile acestui ajutor au fost, în linii mari, similare cu cele pe care şi le-a asumat România în timpul crizei, când a apelat la creditorii internaţionali. Măsurile de austeritate impuse de ”funcţionarii” occidentali se înscriu într-un tipar cunoscut şi la Bucureşti: reducerea cheltuielilor publice, introducerea de noi taxe care să compenseze o colectare scăzută a veniturilor bugetare, reforme structurale, privatizări şi reduceri de deficit. Cu toate acestea, Grecia este din nou în criză. Economiştii contactaţi de Gândul susţin că ieşirea statului din zona euro, Grexit-ul, este un scenariu puţin probabil având în vedere dependenţa statului de banii europeni. În ciuda opoziţiei faţă de troika, finanţarea europeană a salvat statul de la faliment, în condiţiile în care pieţele financiare cereau, în martie 2012, 44 de euro pentru fiecare euro dat Greciei pentru a-şi plăti datoriile. În prezent, lipsa unui acord cu troika a dus costurile de finanţare ale statului elen la un nivel considerat nesustenabil de specialişti. Pentru a evita falimentul, Grecia are nevoie să ajungă la un consens cu aşa-numita troika: Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM). Marţi, statul elen trebuie să plătească o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, bani pe care nu îi are în absenţa unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din acordul aflat în pericol la ora actuală, care va expira tot marţi. Guvernul de la Atena a refuzat să accepte noile măsuri de austeritate cerute de finanţatorii internaţionali, „asul” din mâneca politicienilor eleni fiind Grexitul, un scenariu care presupune dezavantaje pentru ambele părţi, după cum au precizat economiştii contactaţi de gândul. La finele săptămânii, premierul Alexis Tsipras a anunţat că vrea să organizeze pe 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor. Integral pe Gandul
RECHIZITORIU DNA. Sergiu Lucinschi: “Ginerele lui Băsescu e om de încredere, ne aşezăm şi facem”. Omul de afaceri Sergiu Lucinschi spunea despre ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, că este ”persoană de încredere”, scopul fiind acela de a întări convingerea că poate influenţa o cauză penală, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA prin care cei doi au fost trimişi în judecată. Conform sursei citate, Lucinschi i-a cerut lui Horpos o sumă de bani în schimbul retragerii unei plângeri penale formulate la DIICOT, iar pentru a-i întări acestuia convingerea că poate influenţa cursul respectivei cauze penale, Lucinschi l-a adus în discuţie pe Pricop, interceptarea conversaţiei dintre cei doi apărând în rechizitoriul DNA, potrivit Agerpres. ”Horpos: Eu vreau acum aşa cum am vorbit … să-ţi dau nişte bani însemnând .. eu primesc acum contractul … chestia asta se întâmplă acum, în două săptămâni … vreau să primesc aceste contracte, să primesc avansul, să te pun în contractele astea ca subantreprenor şi să-ţi plătesc un milion, un milion jumătate de euro, cât am discutat data trecută să-ţi plătesc în avans, adică să-ţi dau bani acum până-n 27 februarie, dacă nu … Lucinschi: [neinteligibil] (…) Eu ţi-am dat banii pe un an de zile, tu îmi freci capul … Eu îl cunosc din ’87 (…) Ăştia sunt rechinii ăia de ‘nebuneşti. Horpos: Eu vreau să văd şi din partea ta, că şi tu ai băgat o … Lucinschi: Ce vrei să fac? Horpos: Vreau să o rezolvăm cumva. Nu înainte. În momentul în care primeşti banii. Nu vreau nimic înainte, nu vreau absolut nimic. Tre’ să băgăm acea plângere … Lucinschi: Hai să punem toţi pe hârtie. Eu am să-l pun pe avocatul meu, cu avocaţii mei să pună tot pe hârtie şi să scoatem problema asta. Horpos: Hai să punem pe hârtie, ok. Lucinschi: Eu am să încerc să vorbesc cu domnul (neinteligibil) prieteneşte, nu ştiu cum. Şi el mi-a zis: în principiu, toate acuzaţiile care le am eu acolo se poate să fie scoase din declaraţia mea. Numai cu una nu poate să fie scoasă, aia, doar evaziunea.” Integral pe EVZ
PSD s-a decis. Va boicota votul pentru şefia SIE. Rovana Plumb, preşedintele interimar al PSD, a declarat, vineri, că partidul pe care îl conduce va boicota votul de mâine asupra nominalizării lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia Serviciului de Informaţii Externe. “Nu susținem nominalizarea făcut de președinte și nu vom participa la vot”, a declarat Plumb. Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor: “S-a discutat aproape trei ore la partid şi trebuie respectată decizia Biroului Permanent Naţional al PSD de neprezentare la plen. Eu, ca preşedintele Camerei, în numele PSD, le-am explicat că din punct de vedere juridic, mai devreme sau mai târziu trebuie să facem plen indiferent dacă ne convine sau nu. Partidul îşi menţine punctul de vedere asupra numirii lui Ungureanu. Având în vedere cazurile precedente, şi la Teodor Meleşcanu, şi la Răzvan Ungureanu, în care acest aviz consultativ poate fi făcut cu dezbatere în plen sau fără dezbatere în plen. În acest moment, doar PSD, PC şi PLR şi-au anunţat nesusţinerea dmnului Ungureanu, dintr-un principiu tradiţional, pe care l-am păstrat din USL. Nu am primit niciun repreoş că am cerut în Biroul Permanent asupra procedurii. Vom sta în bancă, dar nu vom vota. Liberalii trebuie să îşi asigure cvorumul. Asta înseamnă că dam un semnal aupra persoanei lui Mihai Răzvan Ungureanu. Avizul Comisie SIE este un consultativ, Plenul este suveran. Dar alte comentarii, nu putem facem. Însă, avem precedentul lui Teodor Meleşcanu. Plenul decide.” Integral pe Romania Libera
Savanţii închisorilor: Opera de batjocură a marilor corupţi. Pasaje în premieră din cărţile lui Gigi Becali şi Cristi Borcea. După ce ieri v-am prezentat cum funcţionează mafia cărţilor scrise în puşcării şi cum se obţine eliberarea condiţionată pe baza unor cărţi plagiate sau scrise în bătaie de joc, astăzi vă propunem o incursiune prin „opera ştiinţifică“ a câtorva deţinuţi celebri. Legile din România spun că un deţinut îşi poate reduce pedeapsa cu câte 30 de zile pentru fiecare carte scrisă în penitenciar şi considerată lucrare ştiinţifică. Are nevoie de recomandarea unui profesor universitar şi de o editură care să-l publice. Între coperţile cărţii poate să fie orice, pentru că legea e incompletă şi nu desemnează pe nimeni care să hotărască dacă respectiva carte este sau nu o lucrare ştiinţifică. Odată cu intrarea în puşcării a marilor corupţi, această lacună s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru toată lumea: profesorii sunt plătiţi să dea recomandări, editurile sunt plătite să publice, deţinuţii ies din închisoare mai devreme. Este ultima sfidare a celor care au căpuşat România ultimilor 25 de ani, trecuţi puţin pe la închisoare şi reveniţi în libertate cu privirea senină şi cu lucrări ştiinţifice trecute în CV. Şi totuşi, pentru că legea îi permite oricărui deţinut din România să se transforme peste noapte în om de ştiinţă, Becali a luat pixul în mână şi a scris: „Aşa, tată, să pornim la drum“. Este una dintre puţinele propoziţii pe care le-a aşternut în prima sa operă, „Becali şi Steaua“, pentru că, odată pornit la drum, Gigi a cam lăsat pixul jos şi s-a hotărât să umple cele 263 de pagini ale cărţii cu poze, facsimile de ziar şi frânturi de text copiate din „Gazeta Sporturilor“. Spre final se ajunge la dezacorduri grosolane şi la istorisirea expeditivă a unor meciuri obscure: „Vizitatorii din Norvegia avea o singură victorie din şase meciuri în cupele europene. Chipciu a punctat în minutul 21, Latovlevici a făcut-o în 37 şi ecuaţia calificării a fost rezolvată“. Toate acestea – sub înaltul patronaj al lui Friedrich Nietzsche, din care se citează la începutul lucrării. Ilustratia arată o pagină din lucrarea ştiinţifică “Becali şi Steaua”. Autorul arată cum se despică un porc în partea dorsală. Integral pe Adevarul
Partidul cu belciug în nas. Întrebarea momentului este cine va prelua șefia PSD după ce Ponta va fi evacuat scena în mod oficial. O întrebare care poate fi reformulată și astfel: are Liviu Dragnea vreo șansă să-i strice jocul lui Gabriel Oprea? Chiar dacă în ultimul editorial scriam că nu m-ar mira dacă Dragnea ar „ceda bocetelor colegilor care îl imploră să fie salvați de la pieire și va încerca să își pună propriul Pinocchio la cârma partidului…“, răspunsul cel mai probabil este: nu și nici măcar nu va încerca. Deși renunțase recent la orice funcție oficială în partid, după ce Ponta a fost pus sub acuzare Dragnea a început în forță campania de preluare a șefiei PSD. A declarat că este fan al „instituției demisiei“ – o recomandare străvezie pentru Ponta de a-i urma gestul făcut după aflarea sentinței și de a demisiona. Au urmat vizita intempestivă la spitalul din Turcia, dar mai ales afirmația făcută la întoarcere că, dacă Ponta nu va reveni duminică seara în țară, se va duce din nou la el. După care a dat o replică la amenințarea lui Gabriel Oprea că va lăsa PSD în ofsaid dacă va mai încerca să modifice Codul Penal: PSD nu poate fi șantajat. Sâmbătă, Dragnea (reinventat sub titulatura de „coordonator politic al PSD“) a glăsuit din nou: partidul său vrea să continue guvernarea, dar nu în orice condiţii, iar dacă UNPR va vota pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, „atunci probabil că se va intra într-o altă etapă de colaborare“. Contrar imaginii combative pe care o proiectează, Dragnea se luptă cu o sabie de carton. Pentru că nu își face iluzii că va deveni șeful partidului. Tactica sa este un banal joc de glezne, cu scopul de a-și mai păstra o brumă de credibilitate în ochii baronimii pesediste care a crezut până de curând că el este „Salvatorul“. Integral pe Romania Libera
Legăturile băncilor din România cu Grecia. În momentul în care au văzut cozile din faţa bancomatelor din Atena, probabil că toţi deponenţii băncilor greceşti din România s-au întrebat, măcar pentru o clipă, dacă banii lor sunt în siguranţă. Nu e niciun motiv de îngrijorare, spune BNR, care în ultimele luni a făcut tot posibilul ca să izoleze băncile elene din România de băncile mamă din Grecia. Legături mai sunt. Bancpost încă mai are de recuperat un credit oferit băncii-mamă şi toate cele patru bănci greceşti de la noi au în depozite bani ai grupurilor mamă. Dar expunerea este una destul de mică. În România mai funcţionează în prezent patru bănci grecești, Alpha Bank, Bancpost, Banca Românească și Piraeus. Puse la comun, activele lor reprezintă 12% din sistemul bancar românesc. Însă un detaliu important este faptul că cele patru bănci grecești din ţară joacă după regulile Băncii Naţionale a României. „Nu vorbim de bănci grecești, vorbim de bănci românești care au avut la un moment dat capitalul de fondare grecesc. Ele se supun legislaţiei românești. Nu e niciun motiv de preocupare din punctul de vedere al Băncii Naţionale în ceea ce privește depozitele cetățenillor români”, spune Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR. Depozite care se ridică la 5 miliarde de euro, potrivit celor mai recente rapoarte financiare ale celor patru bănci grecești din România. Cele mai mari depozite românești sunt la Bancpost, singura banca grecească din România care are un depozit deschis la grupul-mamă din Atena. 182 de milioane de euro ţine Bancpost în Grecia, potrivit datelor bancherul.ro. Și dacă se va ajunge în situaţia în care nu va mai putea să recupereze acei bani, îi poate compensa cu depozitul de 161 de milioane de euro pe care Bancpost Grecia îl are la București. BNR a pus presiuni pe băncile grecești din România să încheie astfel de acorduri de compensare cu băncile-mamă pentru a evita pericolul de contagiune. Integral pe Digi24
O parte din banii obţinuţi după ce Scripcaru ar fi favorizat firme, folosiţi în campania din 2012. Primarul Braşovului, George Scripcaru, este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită, după ce ar fi facilitat unor firme încheierea de contracte cu municipalitatea, o parte din banii obţinuţi în mod injust fiind utilizaţi, din dispoziţia sa, în campania pentru alegerile locale din 2012. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus continuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore a primarului George Scripcaru, pentru abuz în serviciu (patru infracţiuni) şi luare de mită. Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2010-2012, George Scripcaru, în calitate de primar al Braşovului, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte persoane, a acţionat şi a determinat funcţionari de la Primăria Braşov sau Consiliul Local Braşov şi angajaţi de la SC Cet SA şi SC Tetkron SRL să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia încheierii unor contracte/convenţii cu o societate comercială, urmărind obţinerea de foloase necuvenite (bani şi bunuri din patrimoniul societăţilor deţinute de municipiul Braşov) pentru această firmă şi persoanele care o administrau. De asemenea, ca urmare a înţelegerii prealabile cu administratorul unei alte societăţi comerciale, edilul a atribuit firmei controlate de acesta un contract de lucrări (deşi societatea nu avea experienţă în domeniu), iar ulterior a dispus decontarea unor lucrări neefectuate, arată procurorii DNA, într-un comunicat de presă transmis luni seară. Integral pe Mediafax
Ziua Z a PSD. O propunere in cunostinta de cauza? In mod paradoxal, nu cred ca principalul scop al votului de astazi din Parlament este numirea unui nou sef SIE. Sigur, acesta ar putea fi rezultatul imediat. Dar cred ca votul are ca principal scop sa forteze la limita actuala majoritate, sa testeze si, eventual, sa confirme o noua majoritate parlamentara. In ipoteza confirmarii este posibil sa urmeze efecte cu mult mai ample ale testului de astazi. Nu cred ca dl Ungureanu este o propunere nefericita pentru sefia SIE. A mai fost director al acestei institutii, intr-un mandat fara incidente sau scandaluri. Are asadar experienta necesara pentru a-si relua pozitia de dinaintea intrarii in aventura politica a ultimilor trei ani. Nu stiu cat de incantat este insa dl Ungureanu de acest deznodamant de cariera, avand in vedere ca vadise ambitii cu mult mai mari decat o resemnata revenire in pozitia de start, oricat de onorabila ar fi ea. In opinia mea, revenirea la SIE pare un premiu de consolare care ii reteaza insa drumul politic, de acesta data, ma tem, definitiv, pentru ca nu poti sa tot dansezi intre cele doua lumi. Fapt este ca, propunandu-l, probabil ca dl Iohannis a fost constient ca ofera PSD o solutie absolut inacceptabila, fundamental diferita de aceea pentru sefia SRI. O propunere parca anume facuta sa nu dea optiuni PSD si care sa faca pasul in lateral al lui Gabriel Oprea, in afara coalitiei, de o gravitate pe masura furiei PSD. Asadar, la ce ne puteam astepta astazi? PSD, constient de faptul ca la vot nu are cum sa nu piarda, incearca sa forteze o lipsa de cvorum. Ea nu cred ca este menita atat sa-l blocheze pe MRU, cat sa opreasca bulgarele politic, adica vadirea unei noi majoritati. Si cel mai grav ar fi ca aceasta noua majoritate sa arate nu numai pierderea UNPR. Ar putea sa atate si pierderi din randul PSD. Integral pe Ziare.com
Grecia, de la „miracol“ economic la faliment ascuns sub statistica măsluită. Dacă la jumătatea secolului trecut Grecia înfăptuia un „miracol economic“ având unul dintre cele mai dinamice ritmuri de creştere din lume, cursul impus economiei începând cu anii ’70 a condus ţara în pragul colapsului financiar. Bazele Republicii Elene au fost puse în 1975, după înlăturarea dictaturii militare impuse în 1967. Cu un avans de 5,5% al PIB-ului la nivelul anilor ’70, veniturile grecilor s-au triplat în acest deceniu faţă de nivelul din anii ’60, în timp ce rata şomajului se situa în jurul valorii de 2%. La intrarea în Uniunea Europeană, în 1981, PIB-ul per capita din Grecia era cu doar 5% sub media blocului comunitar. Stagnarea economică din anii ’80 a fost revigorată de reformele întreprinse de guvernul grec condus de Konstantinos Mitsotakis, al cărui program amplu de privatizări a dus însă la o grevă generală în 1992. Un an mai târziu, Atena adoptă recomandările UE în legătură cu un pachet de reforme pe cinci ani, reuşind pentru prima oară după mai multe zeci de ani să stabilizeze rata inflaţiei sub nivelul de 10%. PIB-ul per capita a crescut cu 1,1% în ultimul deceniu al secolului trecut, în timp ce rata şomajului a crescut constant în această perioadă, ajungând la 12% în 1999. Până la începutul anilor 2000, diferenţa dintre PIB-ul per capita din Grecia şi media UE a crescut de la 5% la 30%. Grecia nu a fost acceptată în zona euro în 1999, când a fost formată uniunea monetară, din cauza inflaţiei încă mult peste media UE şi a nivelului ridicat al datoriilor, scrie The Telegraph. Integral pe ZF.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
neata Citi !
http://sorinamatei.blogspot.ro/2015/06/exclusiv-adrian-nastase-este-nasul-de.html
famiglie de talie mondiala !
Salut ziggy. Exista nasi de cununie in islam?
neata, nu a si explicat! martorii sunt echivalentul nasilor in crestinism!
oricum soneria a exploatat informatia reincalzita de ciorba de laRealitatea TV! Presa din Ro. anuntase in 2004 ”iepocalul” eveniment!http://adevarul.ro/news/societate/premierul-nastase-martor-nunta-fiicei-premierului-turc-1_50abeb5c7c42d5a663827681/index.html
SALUT! sunt martori, nu nasi. ce famiglie, frate 😉
o zi buna tuturor.
pe Viorel nu genunchiul doare. cred ca nu poate sta pe scaun.
salve 🙂 morcov, sfecla? 😀
morcov, c-a sfeclit-o 😀
cine zice ca martea sunt 3 ceasuri rele? Adriean in niciun caz! 😛
http://www.agerpres.ro/justitie/2015/06/30/dosar-anrp-adriean-videanu-scapa-definitiv-de-controlul-judiciar-10-28-30
Bun gasit ,
multe voci spuneau ca vivipi ul se comporta ca un balon umflat ,caruia i se slabeste stransoarea si ‘zboara” de colo colo.de capul lui. Chestiunea cu aprobarea construirii celei mai mari moschei ,dintr-o capitala europeana , era neinteleasa pe deplin. De unde atata generozitate pe guvernul roman ? Si iata ca apar elemente ,care incet ,incet pun lumina pe fapte ; ar fi fost de prost augur ,ca in ceva netransparent sa nu fie implicat si el insusi. Ce nu inteleg eu ? De ce atata secret in jurul acestei constructii si a celor ce urmeaza sa se intample in jurul ei ? Suntem asigurati ca ” pe lângă moscheea pe care muftiatul o plănuieşte a fi cea mai mare dintr-o capitală europeană (exceptând Istanbulul), în centrul musulman vor funcţiona o bibliotecă ştiinţifică în care să se regăsească publicaţii autorizate, precum şi săli de curs în care imamii să predice învăţătura Coranului
Muftiul Iusuf Murat consideră că acest centru i-ar putea îndepărta pe tinerii musulmani de ispita islamului fundamentalist
Sa ma ierte bunul Dumnezeu , dar aceasta exprimare m-a infiorat :” i-ar putea îndepărta pe tinerii musulmani de ispita islamului fundamentalist.”
Si daca nu-i va indeparta pe (toti) tinerii musulmani de ispita islamului fundamentalist fundamentalism ? Si profitand de pelerinajul ce se va declansa o data terminata constructia ,printre musulmanii ce vor veni de pe alte meleaguri la sfantul locas ,vor fi si vre-o doi trei care-si vor exprima :”bucuria si recunostinta ” altfel? Stationarea trupelor NATO in general si a celor americane in special ,pe pamant romanesc,poate fi un motiv suficient de “motivant”.
Cu tot respectul si dragostea pentru cei ce se inchina lui Alah.
“Unul dintre cei mai cunoscuţi istorici, academicianul Neagu Djuvara, priveşte proiectul cu scepticism: “Eu consider că este absolut inadmisibil ca o ţară care sute de ani a luptat împotriva instalării unor elemente religioase musulmane să fie cea care să devină un centru de răspândire a islamului. E absolut de neconceput”.
salut !
Nu pot sa nu ma gandesc la probabilitatea ca sa apara investitori puternici din Turcia sau din tari musulmane , declarand ca vor sa investeasca cateva miliarde de dolari in Romania ,dar care sa doreasca sa discute ,doar si numai cu premierul operat ! Nu vorbesc de ce sustinere mediatica se va bucura acest demers. Si muntele de bani care se va revarsa peste tara,”adus” de plagy , nu va fi monitorizat de UE sau alte organisme internationale.; “investitorii” vor inchide ochii la furturi ,pana ce “calul troian va fi introdus in Cetate” .Prea multe mariri si “reparatii” fiscale,prea multi bani angajati de parca singurul gand al guvernului este de a da cu bani in popor ,pentru a-si prelungi “domnia” , fara sa se tina cont de creditorii traditionali. Iata de ce este ,dar mai ales poate fi periculos Ponta si ceata lui. Ceata care ar fi in stare sa umble ca Tarzan ,doar sa scape de justitie. Si ce daca nu vor mai avea vize pentru SUA ? Si ce daca EU ne va ameninta cu excluderea? Daca se va intampla asa ceva ,chiar doar partial ,din pacate ,va fi un semnal de redirectionare a tarii pe un drum periculos.Sa speram ca cele descrise de mine ,sunt doar rodul unei imaginatii ceva mai bogate.
Daca sunt deja 20 de moschei in Bucuresti, prin ce se poate justifica o asemenea constructie ?
Inteleg ca Vivi mandru ca e roman a declarat ca are origini albaneze dar chiar atat de mult sa coste tratamentul sau la Istanbul?
am corectat, sper ca e bine acum!
Multumesc 🙂
S-au ‘pierdut” cateva cuvinte ,dupa …considera ca acest centru ……. mai urma urmatoarele :
“i-ar putea îndepărta pe tinerii musulmani de ispita islamului fundamentalist.”
lipsa acestor cuvinte ,face neinteligibila propozitia si punctele de vedere ce au urmat.
@cetatean ,va rog sa interveniti.
Multumesc
Dacă vă mai bântuie ceva îndoieli, ceea ce este absolut justificat, priviţi din nou la această hartă şi am convingerea că aveţi o posibiliă cheie pentru descifrarea mişcărilor doar aparent haotice care se desfăşoară acum în plină operaţiune de rescriere a hărţii mondiale de putere. Poate, repet, poate, harta asta o contemplează acum prim-minsitrul Tsipras şi, cine ştie, poate de aici îi vine curjaul de a continua lupta cu UE. Poate…
http://adevarul.ro/international/europa/marea-lovitura-mileniului-3-grexit-reprezenta-uriasa-oportunitate-strategicai-1_55924490cfbe376e35b621d7/index.html
bun bancul, trista realitatea!
Circulă un banc zilele astea pe străzile Atenei. „-De ce lui Tsipras nu-i pasă de interesul național? – Pentru că nu-l are pe Gabi Oprea lângă el.
Ilie Sarbu a pleca in Turcia, sa isi vada Prim-Ginerele. E groasa 😀
Totusi ,sunt si mesaje “dragastoase”
Elena Udrea, la Poliţie pentru controlul judiciar. “Îl aştept pe Victor Ponta să se întoarcă în ţară” 😀
Salut
Multi vorbesc de Grecia fara sa consulte date oficiale .
Dezastrul grec are 3 radacini .
1- triplarea numarului de angajati publici (+300%) .In perioada cind PIB a crescut doar cu 25 % . Cu cresterea enorma a fondului de salarii (vrem salarii ca in UE )
2. varsta de pensionare extrem de scazuta ( medie la 56 de ani ) (cu pensi la media UE)
3- reglementare excesiva (amestec) a statului in toate domenile . Cu coruptia aferenta si privilegiatii sistemului care erau scutiti de taxe (vezi armatorii navali)
Tot a fost sustinut pe deficite anuale (noi imprumuturi ) colosale . Cu masluirea conturilor pentru “a da bine” la altii .
In 2009 , deficitul bugetar pe anul precedent era OFICIAL la 6 % PIB .
In 12 octombrie 2009 , ministrul de finante grec Papaconstantinoiu declara public ca deficitul real era de 12,5% PIB . (date ascunse de guvernul precedent )
De aici a pornit tot si inchiderea ochilor de catre responsabilii UE .
salut! combinatii balcanice cu deficitul, pensii astronomice, salariati la stat cu droaie…parca e in Romania! 😀 trist 🙁
Plus niste politicieni incalificabili.
O zi buna tuturor.
”Doar 10% din banii împrumutaţi Greciei în ultimii patru ani (conform calculelor The Guardoan ) au ajuns la guvernul din Atena pentru a fi folosiţi la reformarea statului. Majoritatea „banilor de salvare a Greciei” s-au dus către băncile creditoare. Nici vorbă să ajungă la grecii leneşi care refuză să plătească taxe. ” (HN)
buna ziua. sa nu uitam de planul disperat al psd-ului si vivi ponta http://www.agerpres.ro/politica/2015/06/30/comisia-juridica-alegerea-lui-dorneanu-judecator-ccr-a-respectat-constitutia-reluarea-votului-nejustificata-11-54-21
salut, astia sunt bolnavi la cap, cum sa reiei un vot pe baza interpretarii dupa ureche a unei inregistrari audio (care, cica, ar contrazice actle oficiale)?
…si in vremea aceasta GIOT “lucreaza” :
Exportul de lemn nu a mai fost suspendat deoarece actul normativ, transformat de Guvern din ordonanţă de urgenţă în proiect de lege, nu a fost adoptat de ambele camere ale Parlamentului, astfel că autorităţile aşteaptă acum ca parlamentarii să revină din vacanţă în septembrie pentru a adopta măsura.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.a arătat că anual sunt tăiate ilegal 8,8 milioane metri cubi de lemn, în valoarea de 260 milioane euro, şi a justificat transformarea proiectului din ordonanţă în lege prin faptul că era nevoie de amendamente din partea parlamentarilor pentru o decizie de acest gen.Cand vor reveni ,la toamna ,alte “prioritati”….
Deci din padurile noastre se fura zilnic,lemn in valoare de cca 715.000 euro !!!
In stilul deja consacrat , nici o masa fara peste ceausist,la nici o zi fara veste ,de la Stambul….
“Conștient că dintre proștii care ar cădea în mod normal Bacul se aleg viitori votanți ai PSD-ului, Ponta a promis că va dubla absolut toate notele din acest an, mai ales că anul viitor vom avea alegeri generale.
”În plus, sistemul de notare va începe de la 3, deci practic toți elevii au nota 6 asigurată”, a promis Ponta. ”Dacă eram în țară, dublarea notele de Bac era deja publicată în Monitorul Oficial, așa elevii vor trebui să mai aștepte puțin. Sper să dublez notele imediat ce mă întorc în țară, chiar dacă snt convins că băsiștii se vor opune măsurii.”
Probabil luat de val, Ponta a început să spună că are de gând să dubleze și datoria Greciei, numărul de zile libere pentru funcționarii publici din România, dar și rația de ulei, făină și găleți care va fi distribuită alegătorilor din Teleorman și alte județe înapoiate anul viitor, cu ocazia alegerilor generale
.http://www.timesnewroman.ro/politic/minciuna-sau-masura-populista-dupa-dublarea-alocatiilor-ponta-promite-ca-va-dubla-si-notele-la-bac
postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/votul-pentru-sefia-sie-va-fi-la-fel-de-strans-ca-la-motiunea-din-2012/39009/