Revista Presei – 6 februarie. Statul de drept si noua componență CCR…pe muchie!
06/02/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 6 februarie. Vineri, în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua anterioară şi se vor apropia de normalul acestei date calendaristice, exceptând regiunile vestice şi nord-vestice, unde acestea vor rămâne uşor peste mediile multianuale. Înnorările vor persista şi vor cădea precipitaţii în majoritatea regiunilor. După-amiza şi la începutul nopţii, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, pentru ca până la sfârşitul intervalului acestea să se extindă şi în Muntenia şi Dobrogea. Local şi temporar va ninge şi în restul teritoriului, dar în general slab cantitativ. Excepţie va face zona litoralului, iar în prima parte a zilei şi partea de sud şi sud-vest a ţării, unde pe spaţii restrânse se vor semnala precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de polei. Cantităţile de precipitaţii vor fi pe arii restrânse mai însemnate, cu precădere în Oltenia şi la munte şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând ninsoarea, în regiunile sudice, dar şi la munte, cu viteze de peste 50…60 km/h, iar în sudul Banatului rafalele vor depăşi 80 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade, uşor mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 2 grade. In Bucuresti valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua anterioară şi se vor apropia de normalul acestei date calendaristice. Cerul va fi mai mult noros şi trecător, ziua, se vor semnala precipitaţii slabe mixte, cu precădere dimineaţa şi din nou spre seară. Noaptea va ninge, mai însemnat cantitativ în a doua parte a intervalului şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări încă din orele dimineţii, cu rafalele ce vor depăşi temporar 50…60 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea pe parcursul nopţii. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
DOSARUL MICROSOFT. DNA despre implicarea Elenei Udrea în cel mai mare dosar de corupție din România. Unul dintre cazurile din cauza cărora Elena Udrea ar putea intra la închisoare, Microsoft, este cel mai mare dosar de corupție din istoria României. Se întinde pe zece ani. Cuprinde toate guvernele dintre 2004 şi 2014. Ce ar fi făcut Elena Udrea în acest dosar? Ea spune că nimic. Procurorii spun că a spălat o mită de 9 milioane de euro, cot la cot cu fostul soț, Dorin Cocoș. Procurorii spun că, în 2009, în baza înţelegerii cu fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, şi Gabriel Sandu, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu 9 milioane de dolari. În schimbul banilor, fostul soţ al Elenei Udrea ar fi urmat să îi influenţeze pe ministrul Telecomunicaţiilor, Gabriel Sandu, şi pe alte persoane din Guvern să se asigure că o anumită firmă va câştiga contractul de licenţe Microsoft. Compania care ar fi trebuit să primească afacerea – Dim Soft Net – fusese cumpărată de Claudiu Florică. Omul de afaceri urma să asigure distribuţia de licenţe Microsoft, începând din 2009, pentru majoritatea instituţiilor de stat. Claudiu Florică obţinuse un discount de 65% de la Microsoft, reducere care nu s-ar fi regăsit în costurile plătite de stat. Diferenţa, spun anchetatorii, urma să ajungă în conturile unor oficiali români şi în cele ale unor intermediari. Ulterior, fostul tenisman ar fi recuperat banii de la un off-shore controlat de Claudiu Florică. Astfel: D-Con net a transferat în jur de 14 milioane de euro către Barringwood Investment LTD, care îi aparţinea lui Dinu Pescariu. Din contul acestui off-shore ar fi plecat aproape 4 milioane de euro către un alt off shore, DDLAND OIL Corporation. Banii ar fi urmat să ajungă la Gheorghe Ştefan, pentru influenţa traficată de el. Integral pe Digi24
Dragnea vrea audierea lui Ponta în dosarul „Referendumul”. Avocatul lui Liviu Dragnea a cerut audierea lui Victor Ponta în „dosarul referendumului”. Dragnea susţine că Ponta poate „aduce informaţii importante pentru cauză”. Avocatul vicepremierului Liviu Dragnea a cerut cerut astăzi audierea premierului Victor Ponta în dosarul fraudării referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui. „În opinia mea şi a avocatului meu, şi Victor Ponta, li ceilalţi colegi pe care i-am solicitat pot aduce informaţii importante pentru cauză. Dacă se vorbeşte de foloase necuvenite pentru PSD, trebuie întrebat şi preşedintele PSD”, a declarat Dragnea. În septembrie 2013, Liviu Dragnea a declarat că premierul a făcut cerere să fie audiat ca martor, însă procurorul DNA a respins solicitarea. Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, în octombrie 2013, în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că a coordonat un sistem informatic complex, prin care erau transmise mesaje, ordine şi recomandări de fraudă la referendum către coordonatorii judeţeni de campanie, primari şi activişti de partid, potrivit DNA. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, “cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”. “În acest sens, Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot”, au scris procurorii în rechizitoriu. Integral pe Gandul. Cititi si cum da Dragnea vina pentru fraudarea referendumului pe …voluntari!
Stenograme cu penali! EXCLUSIV. Noi probe și interceptări pentru care DNA cere anchetarea lui Laszlo Borbely. Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz, din nou, de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte, cauză redeschisă recent de DNA Oradea. Astfel, în data de 25.09.2010 Borbely Laszlo îi cere în mod expres directorului Administraţiei Naţionale „Apele Române” – martorul David Csaba să determine o societate de proiectare să-şi modifice proiectul de execuţie în funcţie de doleanţele SC Azimut Com SRL Acăţari, în cadrul contractului de lucrări pentru obiectivul de investiţie „Lucrări de reabilitare şi decolmatare pârâu Belinul Mare, consolidare mal, praguri de fund, judeţul Covasna”. Trebuie făcută precizarea că la data de 25.09.2010, SC Azimut Com SRL Acăţari nu avea nicio calitate în cadrul acestui contract, doar ulterior acestei date, semnând un contract de subantrepriză (contrar legii) cu titularul lucrării SC Lescaci Com SRL Negreşti Oaş. În cadrul discuţiei se surprinde modul brutal în care ministrul Borbely Laszlo a dispus directorului Administraţiei Naţionale „Apele Române” să determine o societate de proiectare, SC Aquaproiect SA Bucureşti să fie de acord cu modificarea proiectului tehnic care viza structura de rezistenţă a unor diguri în localitatea Belinul Mare, judeţul Covasna, după voinţa inculpatului Molnar Anton, care nu era de acord cu proiectul şi care, aşa cum am arătat, nu avea vreo calitate în cadrul contractului de execuţie. Integral pe Romania Libera
REŢEAUA PROSTITUATELOR de la televiziunile lui Voiculescu. Cine sunt clienţii “asistentelor păcătoase” care se bucurau de sex contra cost. 30 de tinere care se dau în vânt să apară la TV au venit, ieri, la secția 19 de Poliție, ascunse sub haine cu glugă sau cu ochii în părul dat pe față. Cum „meseria” de prostituată nu se pedepsește, fetele au fost citate ca martori. Mai multe animatoare sau vedete, care își scot la vedere sânii siliconați sau își arată buzele injectate în emisiunile de scandal de la Antena 1 și Antena Stars, au fost audiate de polițiști și procurori, ieri, la Secția 19, într-un dosar de proxenetism. Printre „păcătoasele” chemate să dea „cu subsemnatul” la secția Cartierului Rahova, au fost Daniela Crudu – asistenta lui Capatos, Mădălina Pamfile – fosta iubită a lui Radu Mazăre și asistentă a lui Capatos, Simona Trașcă, Diana Gureșoaie – fostă iubită a fotbalistului Cristian Tănase, Denisa Biță – fotomodel, Rellys Tonu – vedetă Playboy și Raluca Podea – fostă asistentă la OTV. „Cele opt proxenete se afișau aproape seară de seară în baruri de lux din București, unde agățau clienți cu bani. După ce îi abordau, întrețineau relații sexuale și apoi le arătau poze pe telefonul mobil cu alte fete, cele chemate la audieri”, au precizat, pentru EVZ, surse judiciare. Polițiștii au descoperit „gruparea asistentelor” în august 2014. Sumele câștigate pe partida de sex era la 1.500- 2.000 de euro. Anchetatorii consideră că matroanele rețelei erau Emilia Negurici (EMMY), Georgiana Constantin, Lavinia Despina, Simona Caran, Diana Nicoraș (vedetă Playboy). Integral pe EVZ
Iohannis salută decizia NATO de înfiinţare a unui Comandament multinaţional al Alianţei în România. Preşedintele Klaus Iohannis a salutat deciziile luate, joi, la Reuniunea miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO, privind crearea centrelor de comandă în şase ţări din Flancul Estic al Alianţei, inclusiv în ţara noastră, şi a unui Comandament multinaţional la nivel de divizie, în România. ”Preşedintele României, Klaus Iohannis, salută deciziile luate astăzi în Reuniunea miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO, privitoare la crearea unor centre de comandă în şase ţări din Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice (România, Bulgaria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia). Totodată, este de remarcat importanţa hotărârii asumate de România de a înfiinţa în ţara noastră un Comandament multinaţional la nivel de divizie, fapt subliniat şi în comunicatul final al Reuniunii, structură care va coordona centrele de comandă din România şi Bulgaria şi va asigura conexiunea la Comandamentul Întrunit Aliat de la Napoli”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis MEDIAFAX. Potrivit şefului statului, ”deciziile adoptate arată angajamentul ferm al statelor membre NATO de a pune în aplicare măsurile adoptate în cadrul Summitului NATO de la Wales (Marea Britanie) din 2014 privind consolidarea apărării comune pe Flancul Estic”. Preşedintele României subliniază ”determinarea ţării noastre de a întreprinde acţiunile necesare pentru crearea celor două structuri ale NATO în România, în calendarul asumat la nivel Aliat, aşa cum a afirmat şi în cadrul întâlnirii avute în luna ianuarie cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg”, mai transmite Administraţia Prezidenţială. Integral pe Mediafax
A început bătălia pentru CCR. Demisia lui Toni Greblă din funcția de judecător al Curții Constituționale a deschis competiția pentru ocuparea acestui post. Cel mai probabil, locul va reveni unui reprezentant al PSD, dar PNL poate câștiga competiția dacă va schimba majoritatea parlamentară. Social-democrații au demarat discuțiile despre nominalizarea unui judecător la Curtea Constituțională (CCR), pe locul care revine Senatului, încercând să profite de majoritatea pe care o au în această Cameră a Parlamentului. Unul dintre numele vehiculate este cel al senatorului PSD Ioan Chelaru. Această variantă s-a discutat și atunci când s-a pus problema plecării judecătorului Iulia Motoc la CEDO, dar PSD a renunțat la candidatura sa, în contextul în care Chelaru a fost apărătorul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Acum, varianta Chelaru ridică semne de întrebare în PSD, pentru că situația în Senat este pe muchie de cuțit, iar social-democrații nu vor să piardă încă un vot. Un alt nume propus în PSD este cel al lui Corneliu Bîrsan, fost reprezentant al României la CEDO. „Eu cred că PSD-ul ar trebui să propună Senatului numirea profesorului Corneliu Bîrsan, profesor de drept de prim rang, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. PSD are obligația de a face o propunere care să întrunească o recunoaștere cât mai largă și o susținere consistentă în Senat”, a afirmat senatorul PSD Șerban Nicolae. Bîrsan a fost, în 2013, în mijlocul unei controverse după ce soția sa, Gabriela Bîrsan, a fost acuzată de DNA de trafic de influență, iar cei doi au contestat un mandat de percheziție a vilei, invocând imunitatea judecătorului CEDO. Integral pe Romania Libera
Statul de drept, din nou sub asediu. S-au înmulțit zilele acestea vocile care se întreabă cu satisfacție nedisimulată ce s-a ales de „statul de drept mult trâmbițat de regimul Traian Băsescu“ când, iată, însăși protejata președintelui, Elena Udrea, se află în centrul unui uriaș scandal de corupție și scoate la lumină rolul pe care îl joacă serviciile secrete în politica românească. Dacă totul este controlat de servicii, atunci statul de drept este o glumă, iar concluzia ar fi că, într-o țară în care regulile sunt manipulate cinic până la irelevanță, totul este posibil. Ceea ce vine mânușă Sistemului corupției generalizate. Cu vreo doi ani în urmă scriam că Elena Udrea s-a implicat masiv în scoaterea lui Daniel Morar din sistemul de justiție în acord cu Victor Ponta și am sugerat că numirea Alinei Bica la șefia DIICOT este rezultatul unei înțelegeri între cei doi. Elena Udrea ne-a trimis atunci un drept la replică vitriolant în care afirma că nu este nici ministru al Justiției, nici membru CSM, nici președintele României ca să joace vreun rol în numirea procurorilor și amenința cu instanța „orice instituţie mass-media care ar putea prelua teoriile abracadabrante apărute în articolul menţionat“. Acum, Elena Udrea pretinde că s-a implicat în negocierile privind numirile de procurori și chiar că a avut un rol determinant în numirea Laurei Codruța Kövesi în fruntea DNA. Întrebarea firească este, așadar ,când minte Elena Udrea, iar răspunsul cel mai plauzibil este că tot timpul. De vreo câteva zile, comentatori și analiști respectați subliniază pe bună dreptate că moștenirea politică a lui Traian Băsescu este subminată iremediabil de susținerea pe care pare să i-o fi acordat necondiționat Elenei Udrea. Unii, care se cred mult mai importanți decât sunt cu adevărat, l-au scos deja din cartea de istorie, de parcă istoria ar fi jucăria lor, unde pot introduce și scoate pe cine vor. Mai interesant este că însăși Elena Udrea contribuie cu entuziasm la subminarea acestei moșteniri prin acuzațiile pe care le aruncă înspre SRI, DNA, Florian Coldea, Laura Codruța Kövesi, Klaus Iohannis și familia Turcan. E relevant că n-a scos încă nici o „dezvăluire“ despre Victor Ponta și mafia PSD, dar acesta este un alt subiect. Integral pe Romania Libera
Patru hectare din Parcul Plumbuita au fost retrocedate. Acesta este al patrulea mare parc din Bucuresti unde s-au restituit bucati mari de teren. Primaria Capitalei a pierdut la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) procesul impotriva mostenitorilor care au revendicat terenul de circa 4 hectare din Parcul Plumbuita, decizia pronuntata anul trecut fiind definitiva si irevocabila. Terenul a fost revendicat de familia Barbulescu, care se judeca din 1999 pentru el cu Primaria Capitalei si Primaria sectorului 2. In 2013, Primaria sectorului 2 a anuntat ca exista sperante ca Parcul Plumbuita va fi salvat, castigand procesul de retrocedare la Curtea de Apel Bucuresti. Aceasta decizie a fost atacata insa la Inalta Curte de Casatie si Justitie care vara trecuta a dat castig de cauza mostenitorilor.Imediat dupa sentinta din 2013, Primaria de sector a trimis un comunicat de presa in care anunta ca terenul a fost restituit gresit, deoarece proprietarii au fost expropriati in 1943 si despagubiti la vremea respectiva, deci nu mai aveau niciun drept. “Am constatat ca terenul restituit a fost (partial) gresit identificat, o parte din terenul restituit apartinand altor persoane. De asemenea, au fost identificate o serie de documente ce atestau ca intreaga suprafata de teren a facut obiectul unei exproprieri pentru cauza de utilitate publica inca din anul 1943. In acest context, primarul Neculai Ontanu a formulat cerere de interventie in interesul Consiliului General al Municipiului Bucuresti si Administratiei Domeniului Public, dosarul avand ca obiect recursul promovat impotriva deciziei de restituire a terenului din Parc, care s-a aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Au fost comunicate totodata si actele ce demonstreaza amplasamentul gresit al terenului restituit de catre instanta de apel, precum si documente ce atestau existenta titlului legal al statului asupra terenului restituit”, explicau la vremea respectiva reprezentantii Primariei sector 2. Citeste aici mai mult. Casa de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii, avocatii mostenitorilor, spun ca aceste date furnizate de Primaria Sectorului 2 sunt neadevarate. Integral pe Hotnews
Ultimatum pentru bancheri: Comisioanele trebuie afișate pe ATM din luna martie. Băncile mai au la dispoziție puțin timp pentru implementarea sistemului de afișare pe ecranele ATM-urilor a tuturor comisioanelor percepute, conform normelor ANPC. Practic, băncile vor fi obligate să afişeze pe ecranul terminalelor ATM, “în ordinea operaţiunilor efectuate de către consumator, toate informaţiile legate de costurile tranzacţiei, dându-i acestuia posibilitatea, de a renunţa asupra efectuării acesteia sau a oricăror operaţiuni ce presupun eliberare de numerar, transfer din cont, plată facturi, sau oricare alte servicii solicitate în mod expres de către consumator şi efectuate prin intermediul ATM”. Informaţiile privind costurile trebuie să fie vizibile şi uşor de citit, precizând suma exactă pe care o persoană o are de plătit pentru fiecare operaţiune, nu procentul perceput. În acest moment, băncile nu prezintă nivelul comisioanelor aferent tranzacţiilor de plată, de interogare a soldului sau de retragere numerar pe ecranul bancomatelor. Instituțiile bancare aplică în cazul cardurilor emise de alte bănci comisioane mult mai ridicate, ele fiind diferite de la o bancă la alta. De multe ori, consumatorii nu au cunoştinţă de comisioane practicate de bănci la retragerile de la ATM. Mai mult, proiectul inițiat de ANPC va obliga băncile să informeze clienţii respectivi pe ecranul ATM-ului despre termenul maxim de recuperare a cardului şi numărul de telefon la care clientul poate apela în cazul în care i se reține sau blochează reţine cardul de debit/credit în bancomat. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata !
Buna dimineata,
avem parte de niste zile “turbate”: toti au bombe de aruncat, poseda “stiri” nemaivazute -nemaiauzite.
Nici nu poti sa mai discerni ce e adevar ce e inventie!
Asta o fi adevarata?
http://www.comisarul.ro/politic/exploziv/a-plecat-basescu-cu-o-arhiva-secreta_358486.html
salut , nu cred . traim in epoca tehnologiei . nu pe vremea lui talpes , cand securistoizii umblau cu hartiuta in mapa.
mda, e atat de secret ce fac aia acolo insa stiu toate ziarele…. 😛
Nu e imposibil, tehnologia veche e mai sigura. Dar nu dau nici o credibilitate lui Nistorescu de la Cotidianul
Alta :
Cica Sorina Matei a plecat in concediu dupa ce s-a razboit cu Udrea care a acuzat-o ca e platita de Niro!
Ce naiba se intampla ? parea o luptatoare care l-a sustinut pe Maior pana in panzele albe si cerea cu vehementa demisia lui Daniel Morar. I-a pierit curajul?
buna dimineata 🙂 Acoperita isi ia o binemeritata pauza? 😀
buna ziua. marian oprisan achitat! bun judecator a avut. pe langa experti.
al dracului treaba! 🙁
decizia nu e definitiva. Sper ca si judecatorul care l-a achitat sa fie “deranjat” de cineva. Parca mai fusese admonestat in legatura cu acest proces!
o zi buna tuturor.
Dacă cei din partide nu-și schimbă rapid legea de funcționare și pe cea prin care sunt finanțate, vor fi veșnic carne de tun pentru servicii și procurori.
salut, @sare :0 ! ca bine zici! insa au ei interes sa o faca?
😀 http://www.gandul.info/stiri/reteaua-bani-pentru-partid-cum-se-face-o-licitatie-trucata-in-romania-schema-spagii-13806433
Ziua buna,
merita citit, in articol sunt o serie de intrebari pertinente. sa speram ca vom primi macar partial si raspunsuri, vom afla ce se ascunde in spatele dramoletei declansate de o doamna care se credea Alba ca Zapada.
http://www.contributors.ro/administratie/despre-simptome-%C8%99i-cauze-febra-tusea-junghiul-%C8%99i-imunitatea-in-politica-romaneasca/?cfcc
excelent dl profesor Preda !
buna Mar 🙂
postare noua! 😉
http://politeia.org.ro/editoriale/scapa-cine-poate-adica-toti-cu-exceptia-lui-ponta/35285/
” Intr-un singur fel putem salva presa, scoala, sistemul sanitar, mediul de afaceri. Readaptand punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Adica interzicandu-le sa candideze pentru urmatorul parlament monstrilor nascuti de Sistem. Ma refer la absolventii noilor scoli de cadre — SNSPA si Colegiul National de Aparare. Acolo au fost instruiti neopropagandistii, neosecuristii, combinagiii de partid si de Stat. Afara cu ei! ”
😀 http://www.nasul.tv/2015/02/06/scumpii-mei-colegi-securistii/