Revista Presei – 29 ianuarie. MCV-ul, binecuvantare pentru Romania si sperietoare pentru Parlament!
29/01/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 29 ianuarie. Joi, valorile termice vor fi în creştere uşoară în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 5 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -8 grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va avea înnorări şi vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare pe arii restrânse la munte şi mixte, cu totul izolat, în restul teritoriului. Va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea, local în zonele joase din sud şi est şi izolat în rest. Vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări temporare în vestul şi nord-estul ţării, dar mai ales în zona montană, iar pe creste, în a doua parte a intervalului va sufla tare. In Bucuresti cerul va avea înnorări. Ziua vor fi condiţii de burniţă, iar noaptea de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.
Curul valutar oficial al BNR il aflati aici
Atacurile dure la Curtea Constitutionala, mentionate in raportul pe Justitie al Comisiei Europene. Critici dure la Avocatul Poporului Victor Ciorbea si la Guvern. Parlamentul- scut pentru alesii vizati de procurori. Raportul pe Justitiei al Comisiei Europene, realizat in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) mentioneaza la capitolul dedicat “Independentei justitiei” faptul ca judecatorii Curtii Constitutionale au primit “critici dure” din partea unor “figuri publice” cu ocazia respingerii legilor privind retentia datelor. Avocatul Poporului este criticat in premiera in raportul MCV, pentru inactiunea lui Ciorbea in cazul ordonantelor de urgenta ale Guvernului Ponta, la randul sau criticat pentru multitudinea de ordonante. Parlamentul continua sa fie “buba” cea mai mare a Raportului MCV, din anul acesta, pentru ca se opune procedurilor penale impotriva unor parlamentari. DNA, ANI, Inalta Curte, CSM, dar si fostul presedinte Traian Basescu au primit “bile albe” de la Comisia Europeana. Reamintim ca in 2014 CCR a respins doua proiecte legislative privind retentia datelor, iar deciziile CCR au fost atacate dur atat de George Maior (la acel moment seful SRI), dar si de politicieni precum Sebastian Ghita sau ziaristi si analisti. Maior a lansat un nou atac asupra CCR in ianuarie 2015, dupa ce o a treia lege a fost declarata neconstitutionala de CCR. La scurt timp, George Maior si-a anuntat demisia din functia de director al SRI. Parlamentul Romaniei este tinta celor mai dure critici din partea Comisiei Europene, si in raportul MCV de anul acesta. Blocarea unor anchete penale impotriva anumitor parlamentari, promovarea de legi care aduc atingere luptei anticoruptie, tergiversarea adoptarii unor acte normative care sa ajute justitia – acestea sunt principalele acuzatii la adresa Parlamentului. Integral pe Hotnews
DNA: Raportul MCV reconfirmă calitatea activităţii anticorupţie. Raportul MCV (Mecanismul de cooperare și verificare) dat publicităţii astăzi reconfirmă calitatea activităţii desfăşurate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi subliniază sporirea încrederii publice în această instituţie, se arată într-un comunicat postat pe site-ul DNA. „Raportul notează o creștere a numărului cazurilor de corupție în rândul magistraților, adăugând că este o formă extrem de corozivă de corupție”, se menționează în comunicat. „Raportul Comisei Europene reconfirmă calitatea activității desfășurate de D.N.A., remarcă diversitatea investigațiilor de corupție desfășurate în anul 2014, la toate nivelurile funcției publice și implicând persoane publice din diferite partide politice și subliniază sporirea încrederii publice tradusă într-un număr tot mai mare de sesizări primite de la cetățeni”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupţie, postat astăzi pe site, în urma publicării raportului MCV. „Se consemnează faptul că au fost trimise în judecată peste 1.000 de persoane, între care 8 parlamentari, 2 prefecți, 7 președinți de consilii județene. Raportul notează o creștere a numărului cazurilor de corupție în rândul magistraților, adăugând că este o formă extrem de corozivă de corupție. Astfel, au fost deferiți justiției 23 de judecători și 12 procurori dintre care șase cu funcții de conducere. Raportul insistă că aceste ultime cifre nu reflectă o creștere a corupției în magistratură, ci întărirea capacității DNA de a identifica asemenea situații, precum și dorința cetățenilor de a se implica în semnalarea lor”, se menționează în comunicat. Astfel, „tendința pozitivă s-a menținut și în ceea ce privește numărul și funcțiile persoanelor condamnate în cauze de corupție ale DNA. Astfel, între cele peste 1.000 de persoane condamnate în cursul anului 2014 se află un prim ministru, miniștri, parlamentari, judecători, procurori și primari, precum și personalități influente din lumea afacerilor”. Integral pe Digi24
Klaus Iohannis şi un nou fel de a face politică: opac. Preşedintele Klaus Iohannis pare să-şi respecte promisiunea din campania electorală de a face un alt fel de politică. A demonstrat-o miercuri seara, când a făcut o declaraţie după o zi întreagă de consultări cu partidele parlamentare. Iar unul dintre atributele acestui nou fel de a face politică pare a fi opacitatea. O fi bine? Discursul preşedintelui a fost scurt şi a lăsat impresia că i-a împăcat pe toţi. Ca strategie de PR, s-ar putea să fi fost o soluţie bună: preşedintele s-a dovedit un excelent mediator între forţele politice. Dar de fapt n-am aflat nimic. Preşedintele i-a trimis pe politicieni să rezolve până în vară o bogată agendă legislativă, fără să aflăm nimic despre sensul şi direcţia acestei acestei agende, către ce o vor îndrepta cei care fac legile în Parlament. Iar sâmburii discordiei sunt deja acolo şi divergenţele nu par uşor de armonizat. Spre exemplu, vom avea o nouă legislaţie electorală. Unul dintre subiectele în litigiu este modul în care vor fi aleşi primarii. PSD susţine alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, cum e legea acum, părere la care subscrie cu unanimitate (deci inclusiv primari PNL) şi Asociaţia Municipiilor, câtă vreme PNL vrea alegerea acestora în două tururi de scrutin. Decizia este importantă, căci arată cât de bine reprezentaţi vor fi cetăţenii de către aleşii locali, dar şi cât de legitimi vor fi aceştia din urmă. Este indubitabil că o lege bună este aceea care se întemeiază pe baza unor principii, şi nu a unor interese politice, de partid. La fel de adevărat este că, la un scrutin într-un singur tur, prima şansă o are primarul în funcţie, challengerul având şansa sa doar în turul secund. Or, apare evident că PSD are un interes politic imediat de a păstra sistemul actual, mai ales după ce „nefericita ordonanţă 55”, aşa cum a catalogat-o Iohannis, i-a mărit zestrea de primari cu peste 400 de capete. Aceeaşi logică îngustă explică şi unanimitatea înregistrată la Asociaţia Municipiilor. Integral pe Adevarul
Cele 15 porunci ale Comisiei Europene pentru România. Care sunt recomandările raportului pe Justiţie. Comisia Europeană a publicat raportul pe Justiţie pe anul 2014 în care a criticat politicienii pentru atacurile la adresa sistemului judiciar şi a lăudat instituţiile implicate în lupta anticorupţie. Experţii de la Bruxelles au transmis şi o listă cu 15 recomandări pentru autorităţile române. Una din recomandările ferme este eliminarea factorului politic din numirile în parchete cu o menţiune specială având în vedere că la DIICOT trebuie numit un nou procuror şef. O altă recomandare a CE este pentru parlamentarii cărora li se cere un cod de conduită care să nu le mai permită să se ascundă de anchetele penale. Comisia solicită autorităţilor să facă eforturi pentru ca procedurile de recuperare a prejudiciilor să funcţioneze în mod real. Comisia Europeană critică Parlamentul în cel mai recent raport pe Justiţie, anunţând că va mai exista un nou raport în 2016. Raportul Mecanismului de Verificare şi Cooperare pentru anul 2014 pentru România laudă progresele în lupta anticorupţie. Instituţii precum DNA, Curtea Supremă au primit note bune. O menţiune specială în raport este legată de Curtea Constituţională care şi-a intensificat în 2014 rolul de garant al apărării Constituţiei. În schimb, note proaste vor primi politicienii care au atacat şi în 2014 Justiţia, dar şi o notă slabă pentru activitatea Avocatului Poporului. Integral pe Gandul
Codul electoral: Temele fierbinți, îngropate în declarații de intenție. În discuțiile cu șeful statului, liderii politici au acceptat rezolvarea unor probleme precum votul din diaspora, controlul finanțării partidelor sau accelerarea ridicării imunității parlamentare. Soluțiile partidelor se bat cap în cap și fac dificilă realizarea unui consens cu efecte practice.După un consens rapid pe tema cheltuielilor pentru apărare, înregistrat acum două săptămâni, președintele Klaus Iohannis nu a avut același succes în ceea ce privește legile electorale și imunitatea parlamentară, lovindu-se de interesele divergente ale partidelor. PSD și PNL, partidele în jurul cărora se poate forma o majoritate pentru aprobarea noilor reglementări, au prezentat puncte de vedere divergente.În timp ce PSD a avansat o propunere de cuplare a modificării legislației electorale cu modificarea Constituției, liberalii susțin că modificarea legii fundamentale ar întârzia procesul de discutare a reglementărilor electorale. Social-democrații s-au ferit să avanseze vreun termen pentru finalizarea planului propus de ei, în timp ce PNL-iștii au propus ca legislația electorală să fie o prioritate și au avansat ca dead-line data de 5 mai. Nu este clar nici cum vor fi finanțate campaniile electorale, după ce PNL a avansat o variantă maximală, privind suportarea cheltuielilor de către bugetul de stat, dar social-democrații sunt rezervați. Nu există un consens nici în ceea ce privește accelerarea imunității parlamentare.PSD promite, la modul general, schimbarea regulamentelor parlamentare, în timp ce liberalii cer, în mod expres, ca orice solicitare a DNA să fie votată în termen de 48 de ore. Divergențe există și în ceea ce privește soarta aleșilor locali traseiști, după ce ordonanța pe această temă a fost declarată neconstituțională: PSD vrea ca aceștia să își păstreze funcțiile, PNL cere vacantarea mandatelor. Pe de altă parte, toate partidele vorbesc de reducerea numărului de parlamentari, dar ocolesc respectarea referendumului din 2009, când alegătorii s-au pronunțat în favoarea unui număr de 300 de aleși. Integral pe Romania Libera
RĂSPUNSUL lui Daniel Morar, după ce a ÎNCASAT CRITICI DURE. Ion Cristoiu: ”Morar, o piticanie sufletească”. Sorina Matei: ”Conflictul personal dus până dincolo de limitele acceptabile”. Judecătorul CCR răspunde SARCASTIC. Judecătorul CCR Daniel Morar a răspuns, într-un interviu acuzaţiilor care i-au fost aduse, potrivit cărora a fost raportor la cele trei lege care au fost declarate neconstituţionale de CCR, inclusiv legea Big Brother. Una din persoanele care l-au acuzat pe Daniel Morar este jurnalista Sorina Matei. Jurnalistul Ion Cristoiu a scris și el un text în care îl critică dur pe Morar. Reporter: Cum răspundeți acuzațiilor care au fost lansate la adresa dumneavoastră? Daniel Morar: Eu am făcut totul și eu i-am convins pe toți? Păi să le transmiteți celor care spun asta că eu am fost cel care am făcut Debarcarea din Normandia, eu am câștigat și Al II-lea Război Mondial și l-am învins și pe Napoleon la Waterloo! La cât de stupide sunt acuzațiile nu am altceva ce să spun! Chiar vrea să transmiteți ce am spus. Integral pe EVZ
Dragnea, despre criticile din raportul MCV: Daca se trage in Parlament e un atac la democratie. Presedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a comentat, miercuri, anumite aspecte din raportul MCV, in care una a fost criticata, printre altele, si activitatea Parlamentului Romaniei.”Eu cred ca totusi ar trebui sa facem eforturi toti pentru ca Parlamentul sa inceapa sa aiba o imagine mai buna. Valeriu Zgonea chiar incearca…Totusi, Parlamentul e institutia fundamentala a democratiei, singura in care este reprezentat tot poporul roman si daca se trage intruna in Parlament, se targe in democratie, e un atac la democratie.Poate parea exagerat ceea ce spun eu, sigur ca au fost si motive, dar in Parlament lucrurile incep sa se miste intr-o directie buna”, a declarat Dragnea intr-o emisiune la TVR 1, rugat sa comenteze referirile la Legislativ din raportul MCV. Ministrul din Guvernul Ponta a insistat insa pe partile pozitive din MCV. “Este pentru a doua oara cand raportul MCV e un raport care e bun, cu elementele de critica pe care le contine, dar sunt cateva actiuni pe care le mentioneaza ca actiuni pozitive. Si ma refer si la Guvern, anumite actiuni sunt date exemplu pozitiv in raport. A fost remarcat in MCV unul dintre cele mai ambitioase programe adoptat de Guvernul Ponta, program de investitii pentru infrastructura in justitie”, a spus Dragnea, blamand guvernele anterioare ca nu s-au concentrat mai mult pe aceste domenii. Integral pe Ziare.com
Fostul ministru Gabriel Sandu, agresiv cu jurnaliștii la ieșirea din sediul DNA: “De ce sunteţi agresiv, aşa sunt denunţătorii, agresivi?”. Fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, aflat în arest la domiciliu, a ieșit de la sediul DNA, miercuri, unde a dat noi declarații procurorilor în dosarul Microsoft.Gabriel Sandu a discutat mai multe ore cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție, iar la ieșirea din sediul instituției, acesta a fost agresiv cu jurnaliștii care l-au întrebat cum se simte din postura de denunțător.”De ce sunteţi agresiv, aşa sunt denunţătorii, agresivi?” a fost întrebat Sandu de unul dintre jurnaliştii prezenţi la DNA. Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, urmărit penal în dosarul Microsoft, care a fost recent scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu, ar fi fost şi zilele trecute la DNA.Gabriel Sandu le-ar fi spus procurorilor că el a aflat, în prima parte a anului 2009, că pentru finanţarea PDL şi a campaniei electorale a partidului ar fi fost create mecanisme ce colectau fonduri din companii înregistrate în jurisdicţii internaţionale. Integral pe B1.ro
Scandalul Vanghelie-Ghiţă livrează “marfă” pentru procurori. Certurile dintre actuali şi foşti membri ai PSD devin tot mai interesante pentru… procurori. Acuzele s-au mutat din spaţiul ideologic şi al trădărilor politice în cel al infracţiunilor penale. În stilul său consacrat, Marian Vanghelie a ieşit tare la atac, ultimul vizat de acuzele sale fiind fostul membru al PSD, patronul postului România TV, deputatul Sebastian Ghiţă. În cadrul unei emisiuni difuzate pe B1 TV, cei doi au avut un dialog pe alocuri halucinant, pigmentat cu acuzaţii şi insinuări dintre cele mai grave. Primarul sectorului 5 a recunoscut că intervenţia lui Sebastian Ghiţă în res¬pectiva emisiune l-a incitat să spună mai multe lucruri decât ar fi dorit: “Sebastian Ghiţă conduce PSD-ul. Eu nu am reuşit să vorbesc cu Ghiţă. Când eram şef la PSD, Ghiţă dormea la uşă. Ai făcut bătături cât ai dormit la uşă la Mircea Geoană.(…) Domnul Ghiţă nu putea nici măcar să se viseze consilier local dacă nu era Ponta şi nu falsificau voturile la congres. (…)Ai falsificat licitaţii. Vei răspunde, că nu vei fi la infinit cu Victor Ponta.(…) Aşa, că m-aţi incitat un pic, vă întreb dacă aveţi vreo legătură cu nişte bani de la OMV? Aveţi bani luaţi din prea multe zone şi nu mai ţineţi minte. Vreţi să vă aduc aminte eu ceva? Există cumva două off-shore-uri în afară care au niste contracte cu OMV şi aveţi vreo legătură? (…) Eu de obicei discut cu presa şi dacă instituţiile statului mă cheamă, mă duc, eu nu sunt reclamagiu la instituţiile statului. (…) Ca politician am dreptul să fiu supărat, senzaţia mea este că dumneavoastră l-aţi înlocuit pe Bittner în România şi că dumneavoastră preluaţi toate afacerile şi că dumneavoastră vă ocupaţi pe toată zona de IT,de fonduri europene…? Dacă aţi luat şi returnare de TVA ştiţi cumva?Lucrurile astea le-am spus şi în interiorul partidului, nu le-am spus public la vremea aia că eram în partid şi nu puteam”. Integral pe bursa.ro
Tortionarul Visinescu, despre Penitenciarul Ramnicu Sarat: Pacat ca a ajuns in paragina. Alexandru Visinescu s-a uitat, in instanta, la fotografii ale Penitenciarului Ramnicu Sarat pe care l-a condus cu zeci de ani in urma, doar dupa ce judecatorul a insistat, fostul comandant de penitenciar comunist raspunzand: “Le stiu. Pacat ca a ajuns in paragina”.Alexandru Visinescu, fostul comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, a fost invitat sa priveasca fotografiile si imaginile existente ca probe la dosarul in care este judecat pentru crime impotriva umanitatii.Desi poftit in fata, aproape de plansa pe care erau proiectate fotografiile, Visinescu nu le privea, asa ca judecatorul a oprit vizionarea si l-a intrebat de ce nu priveste fotografiile. Acesta nu a raspuns iar vizionare a continuat. Visinescu a inceput sa priveasca aleatoriu unele fotografii dintre cele prezentate si sa povesteasca: “…Maniu avea rude la Cluj, parca….au venit…nu existau inhumari fara sa fie acolo procuratura militara, doar ca nu trebuia sa fie public transportul cadavrelor….”.Judecatorul l-a oprit pe Visinescu si l-a intrebat din nou de ce nu se uita la fotografii, daca ii vine greu sau resimte sentimente puternice, dar Visinescu l-a ignorat si a continuat: “Cu Mihalache…am avut discutii cu el. Poate ca nu-l simpatizam dar vorbeam…”.”De ce nu va uitati la fotografii?”, a insistat pe un ton ferm judecatorul moment in care Visinescu a raspuns: “Nu, de ce? Le stiu…Pacat ca a ajuns in paragina. Nu-i adevarat ce se spune doamna”.”Inainte era curat, uitati la halul in care este acum. Era curat in celule. Nu mergeam zilnic acolo, dar era curat. Eu aveam biroul in afara penitenciarului”, a mai spus Visinescu in fata judecatorului care incerca sa-l opreasca, explicandu-i ca nu da declaratie, ci trebuie sa priveasca probele.Visinescu s-a conformat in cele din urma si a inceput sa se uite la toate fotografiile prezentate, facand adaugiri la cele care ii trezeau amintiri din acea perioada. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata !
a ajuns dragnea sa vorbeasca despre democratie – e asa democrat incat pe feuda lui voteaza si mortii .
buna dimineata! 🙂 Da, ne da lectii nea ‘Mortu de Teleorman!
Buna dimineata!
Iar au activat lampa de veghe a flacarii violet!
Deh, Geoana face o altfel de politica!
http://www.stiripesurse.ro/afaceri-de-milioane-de-euro-pentru-mircea-geoana-mihaela-dragostea-mea-pionul-principal_945633.html
a miscat in front, baietii il executa!
o zi buna tuturor.
(si pentru ziua de ieri 🙂 )
http://www.comisarul.ro/politic/%C5%9Eoc/dosarul-mortii-suspecte-a-procuroarei-care-l-a_350315.html
“În baza art. 341 alin. (6) lit. b) Cpp, admite plangerea formulată de petentul Mircea Slăvilă.
Desființează soluția de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin ordonanta din 11.08.2014 emisa in dosarul nr. 2842/P/2008.
Trimite cauza la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti in vederea inceperii urmaririi penale in rem cu privire la infractiunea de omor prevazuta de art. 188 Cp.”
Felicitari domnului Judecător Mihail Udroiu de la TMB !
sa vedem ce capete o sa pice si la aceasta crima .
“Dupa ce Parchetul, condus de Ilie Botos a restructurat postul sau, Sega a fost obligata sa se mute in cadrul sectiei a II-a de la Parchetul National Anticoruptie. La scurt timp, in 2005, Luminita Sega a fost pensionata medical, suferind un atac cerebral care a dus in cele din urma la moartea sa.
Printre dosarele instrumentate de Sega se mai numara si celebrele “Bancorex”, “Bancoop”, “Jimbolia” si “Tigareta”.
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1110765-luminita-sega-procurorul-care-anchetat-cazul-fni-fost-asasinata.htm
niste decoratii , grade ceva pt dl Botos ?
Bună ziua! 🙂
Un alt articol excelent, despre starea dezastruoasă a educației în România:
http://www.contributors.ro/editorial/studentii-cea-mai-enigmatica-parte-a-invatamantului-universitar-sociologia-unui-examen/
buna dimineata
daca cineva mai avea vreo indoiala despre nesimtirea gashcarilor politici romani cred s-a lamurit dupa declarartia lui dragnea despre mcv
nu era nicio indoiala desigur, se astepta sa intre in concert cu cretinul zgonea
Buna dimineata
alt imbecil quasi bolnav de rating pe sticla all over the place
http://www.evz.ro/george-maior-a-fost-demis-pentru-a-bloca-dosarele-dna-ipoteza-soc-lansata-de-al-cumpanasu.html
Buna ziua,
Elena Udrea ,cu mandat la DNA! (b1)
He, he! Si inca unul important:
“Deputatul PSD Florin Iordache este audiat la DNA. Iordache este, între altele, cel care le-a transmis deputaţilor din Comisia Juridică din Camera Deputaţilor textul cu modificările care au generat Marţea Neagră.”
Pam-pam
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19231067-elena-udrea-fost-dusa-mandat-dna.htm
s-a cerut, a fost servita
da . sa asteptam reactia milioanelor de fani ai politicianului cu cel mai mare potential de crestere ! :))
Pe surse:
Elena Udrea ar fi invinuita de spalare de bani si fals.
salutare! 🙂 Deci cea mai constita politiciana e acuzata de ceva. Jale, atac la mostenitoarea auto-declarata a basismului!
salut , da .. se vestejeste copacul ! :))
http://www.comisarul.ro/politic/dna/elena-udrea-pusa-sub-acuzare-pentru-spalare-de_350468.html
salve ! reintregirea famigliei : http://www.comisarul.ro/politic/%C5%9Eoc/bica-si-udrea-vor-fi-confruntate/bica-a-fost-a_350551.html
poate se recasatoreste cu don cocos , la Rahova si apoi lasa lumea in pacea !
Dupa mine nu ar fi avut rost ca Johannis sa fi spus in detaliu ce vrea de la aceste legi. Nu ar fi facut decat sa creeze respingere in PSD pentru respectivele solutii, din ambitia de a veni cu propria varianta.
Presedintele trebuie sa ceara de la inceput numai chestiile pentru care exista unanimitate publica, cum ar fi scaderea numarului de parlamentari.
Buna ziua 🙂
Cineva pe FB: “Cred ca EU a facut cerere de reintregire a familiei” 🙂 🙂 🙂
Ma rog … “famigliei” 😉
klingonianul da explicatii : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19232035-explicatiile-lui-ciorbea-dupa-criticile-comisiei-europene-avocatul-poporului-nu-ataca-legile-sau-ordonantele-guvernului-care-pronuntat-caracter-politic-sau-electoral-anul-2014.htm
sorina matei scria mult despre niro . ieri scria ode . azi are ocazia sa vada cine il premia pe beneficiarul odei : http://www.nasul.tv/2015/01/29/distinctia-rusinii-george-maior-premiat-de-dumitru-nicolae-niro/
salutare 🙂
mie imi plac blondele …care sunt femei
se pare ca nu sunt singurul
si dna-ului ii plac
dar si piratului ii plac.Ii plac atat de mult incat as spune ca s-a folosit de nutzica a.i sa intareasca justitia.Dupa frate-su.
Daca si pe frate-su si pe Nutzica ii iau la intrebari dna atunci un singur personaj mai trebuie ca sa dea proba suprema de intarire a justitiei,the pirate himself.
am un feeling,blondina e pe teava rau de tot.Face to face cu a.bica …pamantul s-a cutremurat,vulcanii au erupt,apele s-au revarsat… Asta da strategie prezidentiala si sacrificiul loialitatii pe altarul justitiei.
…
nashu maior a picat bine.Nu mai blocheaza anchete dna.Blocheaza numirea la sefia academiei de studii militare intrucat a fost ales chiar domnia-sa.
http://www.evz.ro/george-maior-ales-presedinte-al-academiei-de-stiinte-militare.html
postare noua! 🙂