Revista Presei – 13 ianuarie. Dulce coabitare, sfant consens, superb tandem!
13/01/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 13 ianuarie. Marţi, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil la senin, dar în zonele joase se va semnala nebulozitate joasă sau ceaţă, pe arii restrânse în orele dimineţii şi local, în timpul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime, vor fi de la în jur de -14 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali până la 3…5 grade în Dealurile de Vest. In Bucuresti cerul va fi mai mult senin, dar dimineaţa şi mai ales în cursul nopţii va fi nebulozitate joasă şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 6 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.
Cursl valutar oficial al BNR il aflati aici
Victoria Nuland vine marţi la Bucureşti. Departamentul de Stat american: “Se va întâlni cu oficiali români de rang înalt”. Asistentul secretarului de Stat al SUA Victoria Nuland se va deplasa marţi, pe 13 ianuarie, la Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre “chestiuni bilaterale şi regionale”, a anunţat luni Departamentul de Stat american, într-un comunicat. Potrivit diplomaţiei americane, Nuland va efectua săptămâna aceasta vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa. Pe 12 ianuarie, asistentul secretarului de Stat american urma să se deplaseze la Berlin, pentru a discuta cu oficiali guvernamentali şi membri ai Bundestagului despre probleme regionale şi globale. “Marţi, pe 13 ianuarie, Nuland se va deplasa spre Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români de rang înalt, membri ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile, pentru a discuta despre chestiuni bilaterale şi regionale”, informează Departamentul de Stat american. De asemenea, ea va efectua pe 15 ianuarie o vizită la Sofia, alături de secretarul de Stat John Kerry, iar apoi se va deplasa la Paris. Anterior, surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland va sosi la Bucureşti în cadrul unui turneu european, oficialul american urmând să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european. Integral pe Mediafax
Ponta: Independenţa justiţiei este garantată, dar există şi partea responsabilităţii. Guvernul asigură logistica şi fondurile necesare justiţiei, iar independenţa este acum garantată de către politic, dar există şi partea responsabilităţii, care depinde de un mecanism intern al sistemului şi care trebuie la rândul ei asigurată, consideră premierul Victor Ponta. “Independenţa justiţiei este garantată şi e un lucru foarte bun. Partea a doua este partea de responsabilitate, care ţine de sistem. Justiţia este o putere egală cu Legislativul şi Executivul şi cred că are deja, sau îşi formează, mecanisme prin care să fie şi responsabilă. Ceea ce e în obligaţia mea – partea de logistică, să mă asigur că magistraţii au nişte venituri consistente care să-i ferească de tentaţia corupţiei şi mai trebuie să facem un lucru, şi anume să vedem eficienţa serviciului public, cât de mult durează un proces, cât de mult costă. Partea care ţine însă de responsabilitate este un mecanism intern al sistemului şi, atât timp cât dinspre politic nu mai au – cum au avut pe vremea lui Băsescu – constrângeri, cred că o vor face. Sper”, a spus Ponta la Antena 3. Integral pe Mediafax
De o suta de ori mai normal. Ocupati cu presedintele Iohannis, am uitat putin de premierul Ponta. Dupa valul de furie populara care l-a aruncat cu nasul in praful sondajelor de opinie, liderul PSD a lasat usor urechile pe spate cat sa intre o vreme sub radar. Cand gloata s-a mai domolit si s-a lamurit cu cine are de-a face, lui Victor Ponta i-a revenit putin sangele in obraji si, odata cu el, obraznicia. Ce a mai facut insa premierul incat sa merite ceva atentie din partea publicului? “Felicitări pentru schimbare. E de o sută de ori mai normal ca înainte”, a exclamat liderul PSD in timp ce intra la consultarile cu noul presedinte fara teama ca-l va intampina ranjetul acela ingrozitor, de hahaitul ruginit care nu anunta niciodata nimic bun. Normalitatea lui inseamna sa mearga, de exemplu, la petreceri organizate de mari cercetati penal, la evenimente intime din familiile lor cum ar fi un botez si nimeni sa nu-i atraga atentia ca, in calitate de premier, ar trebui sa manifeste mai multa retinere daca tot pretinde ca a inteles mesajul cetatenilor. Victor Ponta s-a afisat in weekend la o paranghelie cu niste penali din partid, unii la un pas de trimiterea in judecata, altii deja condamnati in prima instanta la inchisoare. Asa arata normalitatea lui Iliescu si Nastase. Premierul Ponta o regreta azi in gura mare si spera sa o refaca impreuna cu noul presedinte. In discursul liderului PSD a aparut chiar frazeologia iliesciana: “Nevoia de consens”. A lucra impreuna cu premierul pentru binele tarii este o obligatie, a fi complicele tacut al borfasilor inseamna sa-ti tradezi alegatorii. Integral pe Hotnews
Victor Ponta, să n-ai frică, Klaus Iohannis nu te pică! Dacă rămâne fidel doctrinei neutre a „normalităţii”, va face casă cu Victor Ponta cel puţin până la alegerile parlamentare din 2016. Va încerca mici renovări, cu impact în planul imaginii. Va înlocui fotoliile cu scaunele şi-i va spune întregului proces reformă. La prima întâlnire de la Cotroceni cu presa de faţă, preşedintele Klaus Iohannis l-a aşteptat pe premierul Victor Ponta la o masă. „Felicitări pentru schimbare. E de 100 de ori mai normal ca înainte”, a măsurat Victor Ponta distanţa, dintr-o privire. Pe premier poate că încă-l ustură amintireaMTO-ului, când Traian Băsescu l-a trimis, din Olimpul său, în infernul ridicolului public. Acum, cu noul decor „debaronizat” în sensul anunţat de doamna Bran, fotoliul din care preşedintele îşi asculta premierul a dispărut, iar distanţa dintre primii doi oameni în stat s-a estompat. O atmosferă de cordialitate a luat locul încordării de odinioară. Celor care-şi amintesc faţa pierdută a d-lui Ponta în examenele de la Cotroceni, premierul le-a părut azi că are aerul elevului care dă bacul pentru a nu ştiu câta oară şi care, în sfârşit, a prins o comisie cumsecade. Proful ăsta e bun, nu pică, asta transmitea faţa fericită a d-lui Ponta venit la o consultaţie mai mult formală. Nu este nimic rău că preşedintele şi premierul se înţeleg. Ba, am putea spune, este normal să lucreze împreună în scopul binelui public. Românii s-au săturat de scandal şi vor mai multă seriozitate şi mai multă responsabilitate de la liderii lor. Dar românii au mai spus şi altceva tare şi răspicat cu nici două luni în urmă: că impostura are un nume. Klaus Iohannis a devenit preşedinte tocmai pentru că românii se săturaseră de şmecheria lui Victor Ponta. Cumva, cumva, ca de atâtea ori, Victor Ponta a reuşit să se strecoare şi să-i păcălească pe toţi. Este în continuare premier şi preşedinte al PSD şi de azi apostol al „normalităţii” propovăduite de noul preşedinte. Şi-a revenit din nucleara electorală cu forţa de regenerare a gândacului de bucătărie. Acest politician, care a dovedit cu asupra de măsură că este un pericol pentru democraţie şi pentru România, îşi face planuri mari de revenire şi anunţă reforme. Integral pe Gandul
Primarul Constanței plusează în războiul cu ANI și DNA. Radu Mazăre a mai dat un contract firmei la care a fost acționar. Primăria Constanța va plăti suma de 8.406.568 de lei fără TVA, în următorii trei ani, pentru paza instituției. Contractul a fost atribuit, pe 28 noiembrie 2014, firmei Conpress Holding SRL, societate specializată, printre altele, în „activități de protecție și gardă”. Firma i-a avut ca acționari, până în 2002, pe primarul Radu Mazăre și pe președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu. De altfel, inspectorii ANI au sesizat procurorii anticorupție în cazul a două contracte date de Primăria Constanța către Conpress Holding. Valoarea totală a contractelor este de 4,6 milioane de euro. Acuzațiile: conflict de interese. Contractul are denumirea „serviciu de asigurare a integrității bunurilor publice și private aparținând Primăriei în perioada 1 decembrie 2014 – 30 noiembrie 2017”, „cu excepția serviciilor de transport”, se mai arată în anunțul de atribuire publicat, pe 7 ianuarie 2015, în sistemul de achiziții publice. În ciuda valorii consistente și a numărului mare de firme de pază care ar fi putut concura pentru adjudecarea acestui contract public, s-a primit o singură ofertă care a și fost acceptată de Primărie. Conpress Holding a mai făcut afaceri cu Primăria Constanța. Administrator al societății este Sanda Ciocoiu, care deține 48 % din firmă. Ea a intrat în firmă în aprilie 2002, atunci când a preluat părțile sociale de la Mazăre și de la Constantinescu. Un alt acționar al firmei este Sorin -Gabriel Strutinsky, care deține 24% din firmă. Acesta este prieten vechi și partener de afaceri al cuplului Mazăre- Constantinescu. Potrivit ANI, Strutinsky și Mazăre sunt asociați ca persoane fizice, sau prin intermediul persoanelor juridice din care fac parte, în alte opt societăți comerciale. Integral pe EVZ
Oprişan spune că poate să probeze „cu imagini” că dosarul său de la DNA „e făcut la comanda lui Băsescu”. La scurt timp după ce a spus că dosarul său este unul ”eminamente politic şi făcut la comanda lui Traian Băsescu”, Marian Oprişan s-a dus la DNA pentru a da declaraţii în dosarul expertelor reţinute în dosarul său. Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, susţine că dosarul său în care este anchetat de DNA este unul ”eminamente politic, făcut la comanda lui Traian Băsescu” şi că este interesat ca prin metode legale ca prejudiciul din dosar ”să dispară”. ”Sunt trimis în judecată de opt ani şi jumătate, într-un dosar eminamente politic făcut la comanda lui Traian Băsescu şi acest lucru pot să-l probez inclusiv cu imagini, un dosar în care în opt ani şi jumătate nu am făcut nicio cerere de amânare, un dosar care a fost strămutat de circa trei ori, un dosar în care cred cu tărie în nevinovăţia mea, iar timpul de lucru, metodele experţilor care fac expertize contabile nu sunt preocuparea şi nu sunt în sarcinile mele”, s-a apărat Oprişan. Social-democratul a adăugat că este interesat ca, ”printr-o metodă legală” – expertiza cerută de instanţă, ”prejudiciul din dosar să dispară pentru că este fals, inventat de DNA”. Oprişan a spus că nu a luat legătura cu expertul din dosarul său şi că nu ”a supravegheat nimic”. ”Sunt nevinovat şi îmi asum întreaga responsabilitate a faptelor mele”, a spus la final Oprişan, după reuniunea UNCJR. La scurt timp după aceste declaraţii el s-a prezentat în calitate de martor la DNA pentru a da declaraţii în cazul expertelor reţinute în dosarul său. Integral pe Gandul
DOSARUL DIASPORA. În Italia, MAE a desfiinţat o secţie unde votau 600 de români pentru a înfiinţa una unde au votat doar 48. Ancheta privind obstrucţionarea votului din diasporă este în linie dreaptă la DNA, unde, vineri, 9 ianuarie, a fost audiat Marian Vanghelie. O serie de informaţii obţinute de Gândul conduc la concluzia că autorităţile române ar fi premeditat scandalul de la prezidenţiale. În cazul Italiei, ţara de unde au venit cele mai multe voturi ale diasporei, Ministerul Afacerilor Externe a ignorat pur şi simplu recomandările propriilor specialişti care propuneau mai multe secţii de votare. În plus, MAE a decis în mod unilateral să desfiinţeze secţii de votare aflate în zonele unde comunităţile de români sunt importante. Într-un caz, MAE a desfiinţat o secţie de votare unde în 2009 au votat peste 600 de persoane şi a înfiinţat una unde la prezidenţialele din 2014 au votat 48 de persoane. DNA a început audierile în dosarul obstrucţionării votului din diaspora. Pe 2 decembrie 2014, DNA a preluat dosarul de la Parchetul General. Procurorii anticorupţie aveau deja deschis un dosar penal pe această temă. Cercetările au început in rem, adică nu este investigată o persoană, ci o faptă. În acest caz, DNA investighează fapte de abuz în serviciu şi infracţiunea de obstrucţionare a votului. DNA a cerut şi a primit de la Autoritatea Electorală Permanentă documentele privind alegerile prezidenţiale din 2014. Vineri, 9 decembrie, a fost audiat la DNA primarul sectorului 5, Marian Vanghelie. El a explicat că a mers la DNA pentru a da detalii despre declaraţiile sale referitoare la votul din dispora. Vanghelie a precizat, la ieşire, că a dat o declaraţie de martor în faţa anchetatorilor. Integral pe Gandul
ANI cere Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a lui Petre Roman. Politicianul susţine că procesul prin care contestă decizia ANI este încă pe rol. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a lui Petre Roman, după ce a constatat incompatibilitatea acestuia, iar raportul a rămas definitiv, Curtea de Apel Bucureşti anunţând că nu a fost făcută nicio contestaţie în acest caz. „Nu înţeleg deloc anunţul (n.red. ANI) pentru că procedura e în curs. Chiar mâine are loc la Tribunal o discuţie despre cererea mea de contestare”, a declarat Petre Roman pentru Mediafax. El a fost întrebat cum îşi explică anunţul ANI cu privire la faptul că nu ar fi contestat la Curtea de Apel raportul Agenţiei în termenul prevăzut de lege: „E o chestiune strict de procedură. Deci procedura există şi merg înainte, e în curs. A intervenit la un moment o chestiune de termene şi ei confundă, probabil de la asta au plecat. Dar procedura există, contestaţia există şi chiar mâine se discută”, a mai spus deputatul PNL. ANI a cerut Camerei Deputaţilor săptămâna trecută revocarea din funcţie a lui Petre Roman, găsit incompatibil de agenţie în martie anul trecut. Politicianul a contestat atunci (n.red. martie 2014) raportul la Tribunalul Bucureşti, contestaţie care i-a fost respinsă , instanţa competentă în acest caz fiind Curtea de Apel Bucureşti, au precizat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Raportul nu a mai fost contestat apoi în termenul legal de 15 zile de la primire, potrivit ANI. Integral pe Digi24
Ponta care “face dreptate” trimite oamenii in economia gri si neagra! DRAMATIC. Peste un milion de angajaţi au salariul minim pe economie, de 12 ori mai mulţi decât număram în urmă cu trei ani. Unu din cinci angajaţi a câştigat doar 900 de lei brut/lună în 2014. „Pentru că nu mai există obligativitatea acordării unui salariu minim pentru persoanele care au terminat o facultate (care până în 2011 era egal cu două salarii minime la nivel naţional – n. red.) au fost situaţii în care proaspeţii ingineri sau contabili au fost angajaţi cu salarii minime, asemenea celor obţinute de muncitorii necalificaţi.“ Mai puţin de 90.000 de salariaţi erau plătiţi la nivelul salariului minim pe economie în august 2011, iar numărul acestora a crescut de aproape 12 ori până la finalul anului trecut, când peste un milion de angajaţi (adică 20% din totalul salariaţilor din economie) primeau salariul minim, arată datele de la Inspecţia Muncii. Unul dintre motivele acestei creşteri accelerate îl reprezintă faptul că firmele care au angajat tineri absolvenţi de facultate i-au „încadrat“ în muncă cu salarii la nivelul salariului minim pe economie, adică pe salarii mai mici decât practica de până în anul 2011, care impunea, prin lege, ca absolvenţii de facultate să primească un salariu cel puţin egal cu două salarii minime la nivel naţional. În studiul salarial în domeniul producţiei pe care l-am făcut anul trecut am observat că salariul de încadrare pentru tinerii absolvenţi este mai mic ca în alţi ani. Pentru că nu mai există obligativitatea acordării unui salariu minim pentru persoanele care au terminat o facultate (care până în 2011 era egal cu două salarii minime la nivel naţional – n. red.) au fost situaţii în care proaspeţii ingineri sau contabili au fost angajaţi cu salarii minime, asemenea celor obţinute de muncitorii necalificaţi“, a spus Gynella Parfenie, consultant în cadrul firmei AIMS, cu activităţi în arii precum executive search, consultanţă şi training. Într-adevăr, odată cu desfiinţarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional în 2011 s-a eliminat obligativitatea ca angajatorii să ofere angajaţilor care au absolvit o facultate un salariu egal cu cel puţin două salarii minime pe economie. Integral pe Ziarul Financiar
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata !
buna, ziggy 🙂
opinia lobbystului despre buna “coabitare” o stim . poate avem noroc si vine doamna Nuland cu alta parere.
Alerta peste tot http://www.telegraaf.nl/binnenland/23551233/__A_dam_doelwit_terroristen__.html?utm_source=t.co&utm_medium=referral&utm_campaign=twitter
Buna dimineata!
Multumim pentru revista presei!
Mda: dupa Ponta justitia trebuie sa fie si responsabila.. de acum incolo… nu doar independenta.
Astept ca si puterea executiva si legislativa sa fie responsabila.
Un gand pentru Theo!
buna, miki 🙂 Pentru Ponta, Justitia trebuie sa vina la el sa ii ceara voie sa ancheteze baronii PSD! Dupa amiaza avem postare comemorativa.
o zi buna tuturor!
si tie, sare! 🙂
ar fi împlinit 59 de ani. un gând bun pentru Theo!
Buna ziua.
Germanicus se va compromite pe panta accelerata si ireversibila daca continua bot-in-bot cu gibonul dement. Lumea l-a ales ca sa scape de gibon si s-a prezentat masiv pentru el fiindca in al doilea tur si-a aratat dispretul fatis pentru mizeria indusa de dement pe toate lucrurile din Romania.
Daca Johannis va continua sa tolereze prezenta persistenta a acestui tembel crimnal in capul guvernului va compromite odata cu el, rapid si pe termen lung, si Romania pentru care-si duce mana la piept.
Ce fel de om civilizat (germanic) sta bot-in-bot cu o taratura mizera?
Buna dimineata,
Nu stiu cand si-a completat Maior declaratia dar se pare ca a “comis-o”:
“Șeful Serviciului Român de Informații a declarat că pachetul legislativ privind retenția datelor si a cartelelor prepay, cunoscut sub numele de legea Big Brother, nu va extinde monitorizarea și nu va permite accesul la conținutul comunicațiilor telefonice sau electronice fără mandat de la judecător.”
Deci nimic -fara mandat de la judecator!
http://www.evz.ro/directorul-sri-george-maior-legea-big-brother-nu-extinde-monitorizarea.html
Cedric, o spun public: MINTE cu nerusinare!
“Şi aici este o confuzie. Nu există o prevedere care să elimine controlul judecătoresc din percheziţia informatică la nivel de cetăţean. Noi vorbim la nivel de corporaţii, în faza iniţială. Dacă ajungem la un computer individual, nu e posibilă percheziţia fără mandat”.
Ce scrie in articolul 17 din legea votata in Senat in data de 23 decembrie 2014?
https://senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=18494
Pentru realizarea securitatii cibernetice, detinatorii de infrastructuri cibernetice au urmatoarele responsabilitati: a) sa acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivata a Serviciului Roman de Informatii, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Serviciului de Protectie si Paza, CERT-RO si ANCOM, in indeplinirea atributiilor ce le revin acestora si sa permita accesul reprezentantilor desemnati in acest scop la datele detinute, relevante in contextul solicitarii”.
Daca aceasta lega deja votata ocoleste mandatul judecatoresc, cine il mai crede pe Maior pe cuvant?!
in plus, mistifica realitatea: cica pentru computerul personal are nevoie de mandat. Insa baietii nu la computerul personal vor sa aiba in primul rand acees, ci direct in serverele operatorilor, fara mandat!
cum cine ? “maiorescienii” cu capacitati paranormale 😀
Imi facusem iluzii! Dar tu esti mai bine informat.
cum sa renunte baietii la portitele din legislatie pe care le detin cu dedicatie inca din 1991?!
CCR, Decizia 440/2014:
http://www.comisarul.ro/politic/daca-si-pentru-apararea-%C5%A2arii-avem-nevoie-de-un-pa_334296.html
mi se pare corect
Salut
Asa cum e scris/semnat acum pactul asta pentru aparare e o colosala aiureala .
Au evitat toti sa discute / aprobe/ semneze elementul cel mai important . Adica angajamentul SCRIS ca in oricare buget al apararii sa fie obligatorie repartizarea a cel putin 20 % (deorece sintem varza ) pentru dotarea cu armament modern .
Normal ar fi :
Cheltuieli de personal (inclus pensi) : max 50 % din buget (ideal ar fi 40 % )
Cheltuieli de functionare (plata utilitati) max. 10 %
Cheltuieli de antrenament trupe : 20%
Cheltuieli de achizitionare tehnica (prin licitatii internationale si nu proceduri de urgenta ) 20 %
In lipsa cronica a unei “carti albe” a apararii care sa faca analiza DETALIATA a ce exista azi (cu numere , eficienta si costuri) si a ce se doreste sa se realizeze maine , conform practiciii curente din tarile NATO cu eficiente forte militare , pactul e doar praful aruncat in ochii romanilor (in primis) si a strainilor . Doar ca astia din urma au cu ce face comparatii si nu se prostesc atit de usor .
PS.
Cartile astea “albe ” a apararii sint practica anuala sau max la 3-5 ani in occident . Sint si de liber acces , publice . 🙂
In lipsa acestor obligatii , vor avea grija varii Dobritoiu , Oprea , Dogaru sa pretinda sume tot mai mari pentru recalcularile periodice de pensi la care ei au “drepturi castigate” si indiferent ca bugetul apararii e de 1,8% PIB sau 10 % PIB .
bun gasit !
Ne-am umplut de vesti de la foarte bune in sus (vai, noua).
Rus isi prezinta iar master planul.Ce viitor maret ne asteapta, cum va face el rost de 28 miliarde euro, cat de bine va colabora cu Valcov, o sa curga lapte si miere.Or mai fi prosti care sa-l creada?
Ponta il lauda, dar recunoaste ca e nevoie sa discute cu liderii partidelor parlamentare, cu presedintele- acord exact ca cel semnat pt. aparare.
Bine ca au gasit metoda sa difuzeze raspunderea.
http://www.stiripesurse.ro/rus-pune-mana-pe-cnadnr-cati-kilometri-de-autostrada-vrea-sa-faca_944105.html
He,he!
Zvonul de ieri a devenit realitate (chiar daca ieri, Tariceanu era convins ca nu e adevarat!):
http://www.stiripesurse.ro/radu-stroe-am-demisionat-din-plr_944102.html
Ce palma pt. Ponta!
http://www.stiripesurse.ro/nuland-cheama-partidele-la-ordine-psd-reprezentat-de-un-exclus_944097.html
Salut!
E o vorba care spune ca minciunile sunt schimbatoare.
Deci “schimbare pana la capat”… adica nu-i suficient cat te-ai impopotonat si ti-ai glorificat imaginea, realizand ca te vrei tu mandru dar nu ai cu ce sa te mandresti, cu tot ce-aveam mai bun si sfant.
Mai nou cheama intelectualii să se alăture Partidului.
Mitomanul vrea schimbare… insa orice schimbare, ca si o reformarea reală a partidului, ar implica… pulverizarea lor.
Există o anumită limită pt el cat si pt ei in care pot actiona pentru schimbare sau pt a transforma sistemul.
Exista un singur lucru care nu se schimbă niciodata si anume ţinta fundamentală a scopurilor Partidului: supravieţuirea, menţinerea puterii şi a controlului.
Au nevoie sa-si modifice continuu modul în care apar la suprafaţă, schimbându-şi mereu pielea; sa-si infranga eterna lor frica in spatele infatisarii vesnic schimbatoare.
Voiculescu isi joaca iltima sansa la ICCJ 😀
“Fondatorul PC Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare in dosarul ICA a ajuns la ultima cale de atac a deciziei si la ultima sa sansa de a fi eliberat.Avocatii sai au formult recursul in casatie pe langa ICCJ, unde un judecator analizeaza chiar astazi in camera de consiliu aceasta cerere formulata de reprezentantii lui Dan Voiculescu. În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie. Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unor obligații, cu alte cuvinte Voiculescu ar putea fi eliberat”.
Ii dorim acelasi succes ca pe 6 ianuarie!
PM pana in 2016? Da!… „Eu am o responsabilitate”.
Candidati in 2019? Da!
… cum a zis si Iliescu intrebat fiind daca ar mai participa la inca o revolutie „… da, sunt sigur, mi-aş asuma o astfel de responsabilitate.”
„Daca nu eram eu sa fac revolutia nici acum nu va puteati exprima liber?”
Mai nou spune ca el doar a venit pe val… „Ce eram noi, ce pregătire aveam noi să ne asumăm? Au fost evenimente care s-au petrecut în prezenţa noastră, pe lângă noi”.
„Asta e realitatea, pe cine să condamni, pe cine să judeci?”
Ca sa nu mai vorbim si de nesimtirea maxima cu care gibon, despre preotii morti in inchisorile comuniste, spunea ca „Romania isi asuma istoria si cu partile sale tragice”, sau cand a fost la Muzeul Holocaustului din Washington si a vorbit despre „vinovatie”, Radu Ioanid a fost pe faza spunandu-i “Mă bucur că aţi folosit cuvântul de “vinovăţie”, pentru că punctul nostru de vedere a fost întodeauna că nu este vorba de vinovăţia unui popor. Este vorba de vinovăţia unui regim politic”.
“Problema de căpetenie – spune Nadejda Mandelstam – este de a învinge amnezia. Trebuie ca totul să se plătească, altfel nu există viitor”. Care viitor? În plan etic, da, viitorul nu e posibil fără restabilirea echilibrului, fără repararea daunelor de tot felul. Istoria în schimb, la adăpostul amneziei, îşi urmează nestingherită cursul, ca şi cum ar fi conştientă de faptul că datoriile ei nu pot, nu au cum să fie plătite. Prin moarte, morţii, de către om, nu vor putea fi înviaţi. Frica, foamea şi frigul, umilinţa şi caznele, cine şi cu ce monedă să le plătească? (…) Ideea culpabilităţii generale a şi fost vehiculată, la noi, ca şi aiurea, tăcerea victimelor fiind explicată prin ea. Dacă toţi suntem vinovaţi, cine şi, mai ales, cui să dea socoteală? Dacă toţi suntem vinovaţi, înseamnă că vinovat cu adevărat nu e nimeni, concluzie greu de acceptat. Şi, apoi, dacă toţi suntem vinovaţi, cine să acuze, cine să depună mărturie?”
mda, daca nu era el, acum aveam nivelul de dezvoltare al Poloniei!
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/in-memoriam-theophyle-si-ar-fi-aniversat-azi-ziua-de-nastere/34571/
Salutare tuturor!
Politeia Rocks! 🙂
Si fueris Romae, Romano vivito more. Si fueris alibi, vivito sicut ibi. Asta simplificand nitel 🙂 . Ceea ce inseamna ca au patit-o si altii… Si, desi inteleptii spun ca istoria nu se repeta, pare ca anumite pattern-uri ale ei tot exista sau/si sunt inevitabile/implacabile; si atunci eu zic ca e absolut normal si lesne de inteles ca, daca introduci aceleasi date (gresite) in aceleasi modele/sabloane, atunci obtii aceleasi rezultate (eronate). Parearea mea.
In fond, zicerea aia latina de mai sus nu este altceva decat prima versiune atestata a “discursului premierului australian” pe care vad ca il invoca multa lume zilele astea, desi, repet, acel discurs nu exista decat ca wishfull thinking (ceea ce nu e neaparat rau). Poate se hotaraste careva sa si rosteasca public aceasta cuvantare, totusi. La cererea publicului 😀 … Ca o opinie personala, cred ca nu va mai trece multa vreme si (asa cum apare el acum sau intr-o alta forma) acel discurs va capata viata.
Vad ca prin ziare si alte media, pe net samd, circula diverse explicatii si reprezentari ale fenomenelor si ca unii dintre “explicatori” sunt excesiv de inflamati, altii din cale afara de impaciuitoristi, unii cad in misticisme, altii dau in capitulardita 🙂 etc. Poate n-am citit eu pe unde trebuie, dar imi dau seama ca nimeni nu ia in consideratiune SI latura economica a ceea ce se-ntampla in lumea de azi. Asta pentru ca eu cred ca terorismul (numit conventional asa) este mai degraba INCA un esec al capitalismului asa cum il stim si al acceptam noi azi, decat al democratiei ca sistem politic (cu tot ceea ce implica ea, libertati, dar si limitari). Terorismul asta (continuu sa-i zic asa) este, zic eu, SI o alta fata (sau o continuare, daca vreti) a crizei sistemice in care se afla capitalismul, iar nu societatile democratice, in ansamblu. Stiu ca sunt greu de separat una de cealalta, dar tocmai in asta consta si shpilul (nu numai al crizei, dar si al greutatii in detectarea cauzelor). O scurta si schematica explicatie: asa cum capitalismul occidental a generat, prin consum pe datorie si din profituri inca nefacute (dar si din multe alte cauze), ceea ce numim acum criza economica (prin care am trecut sau in care mai suntem, inca, asta e alta dezbatere), tot asa, acelasi capitalism a dat nastere SI fenomenului de consum din resursele altora (aici sunt sigur ca diasporenii o sa inteleaga mai bine cum sta treaba, desi SI noi, astia ramasii acasa, patimim), netinand cont de nicio incompatibilitate: de valori, de sisteme, de traditii, de religii, de drepturi si de libertati, de nimic.
Stiu ca ceea ce am scris acum, aici, e cam greu de digerat, dar asta e opinia mea in momentul de fata.
PS: pana la urma, are careva o explicatie a ceea ce s-a intamplat la Paris, in Duodi, 22 Nivose CCXXIII? 🙂 Sau a ramas ca fiecare intelege ce vrea din marsul ala? Sau ce-o fi fost…
QED:
“Muslim mayor of Rotterdam Ahmed Aboutaleb tells Islamists to ‘pack your bags’ and ‘fuck off’ on live TV”:
http://www.ibtimes.co.uk/muslim-mayor-rotterdam-ahmed-aboutaleb-tells-islamists-pack-your-bags-fck-off-live-tv-1483127
E mai tare decat ma asteptam! 🙂
Sa pun si rezumatul aici, ca sa ramana 🙂 … Cat de tare e faza! Si ce final! 😀
The Muslim mayor of the Dutch city of Rotterdam has told Muslims who turn their back on freedom to “pack your bags” and “f**k off”, live on television.
Ahmed Aboutaleb told NewsHour of his anger at the refusal of a number of Muslims to adapt to their new surroundings, which he said he has done after living in Holland since 1976.
“It is incomprehensible that you can turn against freedom… But if you don’t like freedom, for heaven’s sake pack your bags and leave,” he said.
“There may be a place in the world where you can be yourself, be honest with yourself and do not go and kill innocent journalists. And if you do not like it here because humorists you do not like make a newspaper, may I then say you can f**k off.
“This is stupid, this so incomprehensible. Vanish from the Netherlands if you cannot find your place here. All those well-meaning Muslims here will now be stared at”.
Over half of Rotterdam’s population consists of ethnic minorities and non-native residents.
Aboutaleb is Moroccan-born and became the mayor of Rotterdam in 2008. According to Breitbart, he was initially criticised by anti-Islam parties within the Netherlands but has outlasted the stigma of his faith.
This is not the first time that he has made controversial comments about Dutch Muslims, in 2004 he said that if they did not wish to practice Dutch values they could “catch the first plane out”.
Aboutaleb is not the only Dutch politician to speak out against Muslims who are perceived as being against Dutch values. Party for Freedom (PVV) leader Geert Wilders has been under police protection since 2004 for his statements on Islam.
“Anyone who expresses support for terror as a means to overthrow our constitutional democracy, as far as I’m concerned, should leave the country at once,” he told the Hague last September.
“If you are waving an Islamic State [IS] flag, you are waving an exit ticket. Leave!”
Tare !
salut 😛
bunä,
vä salut cu drag, eu am copilärit in acelas cartier cu Theo,sunt cu 14 ani mai mare ca el,
nu pot sä vä redau, ce copii bine crescutzi ,ce drägälasi erau.imi pare räu de disparitzia
lui. fost un om luminä, a arätat un drum, a organizat. eu citesc aproape zilnic Politeia,
nouä ne lipseste, dar vreau sä-i transmit d-nei Desy D.salutäri si cred cä-i este f. greu.
un an bun, si tot ce se intamplä politic sä nu fie o deceptzie.
buna ziua, theo! Ma bucur sa te stim bine! Pacat ca discutam despre @Theophyle la modul trecut 🙁 Salutarile tale pentru @Desy le va citi, cu siguranta!
Sa dea Dumnezeu zile bune tuturor romanilor! Sanatate multa!
Incredibil, viata bate filmul si logica oricarui om cu tiglele pe casa 🙁
http://www.ziare.com/psd/europarlamentare/un-europarlamentar-psd-si-a-luat-asistenta-o-balerina-ucraineana-1342840
Asta e si mai tare : http://www.nasul.tv/2015/01/13/elan-schwarzenberg-face-lobby-in-sua-sustinand-ca-e-victima-antisemitismului-statul-roman-este-acuzat-ca-nu-i-a-respectat-libertatea-religioasa/
fiecare cu mohamedu’ lui 😀
Cireasa de pe tort 😀
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19092742-petre-roman-nu-mai-poate-contesta-raportul-incompatibilitate-ani.htm
ce m-as bucura sa l vad scos din parlament pe domn’ Petrica . mai pierde ceva la pensie :))
Salutare all!
Eu m-am mutat la postarea cea noua cu vreo doua stiri, deja. Stiu ce va face sa stati aici cu stirile si linkurile, ca tot asa imi zisesem si eu mai devreme. Dup-aia m-am mai tot gandit si, in final, mi-am zis ca, daca tot a muncit Theophyle atata amar la blogul asta, pana s-a stins, macar sa fie in continuare unul asa cum si l-a dorit el, caci asta stim. Si sa-l cinstim cum se cuvine si cum stim noi mai bine.
In concluzie, mie nu mi se pare nelalocul ei ideea de a posta SI dincolo. Il rog pe @Cetatean, daca e de acord cu ce am eu scris aici, sa dea si d-sa un imbold, un semnal, ceva; in fine, cred ca va dati seama ca nu trebuie sa devina, automat, si o obligatie, nu?
Ooof, mereu se face cumva ca le zic eu, explicit, p-astea mai greu de zis…
salut! vrei deci sa postezi si aici si pe blogul vechi?
Nu, e vorba ca oamenii, dupa cum observati, pun stirile si linkurile la postarea asta, iar nu la aia noua, publicata dupa-amiaza. Din motive pe care le intuiti si dvs: ca n-o fi bine, ca nu se face, ca ce-or zice ceilalti sau gazda daca la articolul In Memoriam punem stiri, intelegeti dvs… Indemnul meu se adresa, deci, celor care au de adus cate ceva semnificativ, din actualitate, in atentia celorlalti Politeieni si ziceam eu ca ar putea s-o faca SI la postarea cea noua. Mai si motivasem, asa cum si cat inteleg eu lucrurile. Iar pe dvs va rugasem sa-i indemnati in acelasi sens, daca nu va deranjeaza.
Cam asa…
PS: O sa pun eu ceva si pe ala vechi, ca doara nu ma-mpiedica nimica…
am postat postarea de azi acolo, daca vrei sa comentezi, cu drag iti raspund si acolo 🙂 Dar daca se pun si stiri la aceasta postare, nici o problema. Theophyle insusi nu se supara daca la postarea cea noua se comenta off-topic, mereu se devia 🙂
Exact! 🙂 Asa ziceam si eu.
Salve! Am intrat si pe ala vechi. Are un aer special…
e blogul originar, de acolo venim, are un parfum vechi si totusi parca abia ieri l-am parasit…