Ziarul de Duminica – 28 decembrie
| 28/12/2014 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna ziua in ultima duminica din anul 2014! Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Sabina Fati. Romania Libera. Crăciunul cu Iohannis. Viitorul cu PSD?
Noul președinte ar putea fi mai abil dacât pare, dacă ar fi să ne gândim doar la felul în care a reușit să preia conducerea liberalilor în fața unor politicieni hârșiți în tranșeele aranjamentelor subterane. Ar putea fi la fel de iscusit și în fața stratagemelor PSD? De dibăcia lui Klaus Iohannis în “relația instituțională” cu Victor Ponta depinde viitorul “altfel” pe care l-a promis actualul președinte în campania electorală. Schimbarea legii prin care aleșii locali devin baroni uneori pe viață ar fi una din soluțiile prin care PSD ar putea pierde majoritatea în județe, la alegerile locale din 2016. Modificarea Constituției prin respectarea referendumului în care românii au cerut scăderea numărului parlamentarilor la 300, renunțarea la uninominalul autohton, introducerea votului electronic și prin corepsondență ar trebui să fie primele puncte de negociere, acum când Iohannis are în spate un sprijin popular masiv. Președintele știe că dacă nu va face încă de la început, chiar dacă nu peste noapte, lucruri vizibile, încrederea în el va scădea. Autostrăzile și celelalte promisiuni mai palpabile vor fi mult mai greu de pus în practică, fiindcă guvernul Ponta mizezează încă pe redistribuirea sărăciei, nu pe investiții mari. Și aici Klaus Iohannis ar putea avea un cuvânt de spus, dacă va reuși să aducă investitori germani, cum a spus în campanie, în așa fel încât, să-l pună cumva pe primul ministru în fața faptului împlinit. Nu va fi ușor să-l oblige pe Victor Ponta să lucreze în folosul țării și nici nu se va putea bizui pe cuvântul unui om, care până acum s-a priceput mai mult să mintă și să jongleze cu realitățile convenabile pentru el, decât să-și respecte cuvântul dat. Nu va fi ușor să se confrunte cu o majoritate, care s-a dovedit din 2012 încoace pusă pe rele, dacă nu gândește fiecare mutare cu mult înainte decât cea a adversarilor săi. Și cel mai greu s-ar putea să-i fie să trateze cu politicieni despre care știe că vor dori să-l păcălească, să-l ducă de nas, să-l facă să se încreadă în ei, pentru ca la momentul potrivit să-l lovească pe la spate. Integral pe Romania Libera
Silviu Sergiu. EVZ. 2014 – un an prost pentru România, ce pare că s-a terminat cu bine
2014 nu a fost un an bun pentru România. Nu a fost, însă, nici foarte rău. A fost un an dominat în mare parte de sentimentul că instituțiile importantele ale statului de drept regresează, că progresele înregistrate în procesul de modernizare (în fond un proces de recuperare a decalajelor față de țările-membre ale Uniunii Europene) sunt reversibile. Un an care s-a terminat însă cu alegerea unui nou președinte, Klaus Iohannis, perceput deocamdată drept un garant al reluării parcursului democratic al țării. in nefericire, ritmul dezvoltării României a fost destul de lent în 2014. Deloc surprinzător, pentru că avem de-a face cu un handicap istoric al României, în special după căderea comunismului. În cei 25 de ani care au trecut de la Revoluție, țara noastră s-a dovedit a fi incapabilă să recupereze decalajele față de lumea civilizată într-o cadență susținută, care să nu mai nască alte și alte generații de sacrificiu. Din acest punct de vedere, 2014 a fost pierdut. Alegerile prezidențiale au fost un factor de stagnare. Guvernarea de stânga nu și-a asumat decizii curajoase, dar riscante din punct de vedere electoral. Mai ales că, la începutul anului, prin destrămarea Uniunii Social- Liberale (USL), sprijinul parlamentar pentru Guvern s-a diminuat destul de mult și a făcut imposibilă luarea unor decizii esențiale pentru reforma statului, precum revizuirea Constituției, sau reforma administrativ-teritorială a României. E drept că, nici pe vremea când USL avea 70% în Parlament, cele două proiecte nu au fost priorități reale pentru Stânga. Tentativele guvernanților, din 2013 și 2014, de a modifica Legea fundamentală, sau de a redesena administrativ țara noastră au fost doar simulacre de acțiune politică. Ele au eșuat în special din cauză că factorului politic i-a lipsit voința de a le duce la bun sfârșit. Puterea a preferat să joace într-o piesă de teatru, în care actorii politici au aruncat mult praf în ochii spectatorilor. Integral pe EVZ
Gabriel Bejan. Romania Libera. De ce nu am putut să-mi iau ochii de la Ponta, duminică, la depunerea jurământului
Imaginea cu faţa lungă a lui Victor Ponta, pe care se citea o tristeţe profundă, din ziua în care Klaus Iohannis depunea jurământul de preşedinte al României, în faţa Parlamentului, ar trebui să le intre bine în cap celor care mai cred că puterea în această ţară se câştigă cu slugărnicie, manipulare, jocuri oculte şi sfori trase în culisele politicii şi ale serviciilor de informaţii. La fel, trebuie să le intre în cap şi celor care mai spun că 25 de ani de la revoluţie au trecut „degeaba”. Nu ştiu dacă noul preşedinte va avea succes în a-şi onora promisiunile, nici dacă simpatia populară, de care se bucură acum, va dura mai mult de câteva luni. Ştiu cu siguranţă însă că alegerea lui Iohannis a survenit într-un moment în care democraţia în această ţară era pusă în pericol de un politician care, deşi tânăr, se comporta în fruntea guvernului de parcă ar fi sărit în timp peste 25 de ani. Victor Ponta îşi construise o presă care să-l omagieze, şi-a comandat sondaje care să-l arate invincibil, a făcut legi care să-l menţină la putere (vezi ordonanţa traseiştilor), a dispus de banii statului după cum îi dictau interesele (vezi pomenile electorale), a ţinut justiţia la uşa Parlamentului şi a crezut că votul românilor este doar „o lozincă” (vezi declaraţiile despre problemele la alegerile din diaspora). Totuşi, Victor Ponta a pierdut zdrobitor alegerile din 16 noiembrie şi nu pentru că „aşa au vrut americanii”, după cum a declarat Liviu Dragnea, ci pentru că aşa au considerat românii că este mai bine pentru ei. Chiar dacă a rămas prim ministru, Victor Ponta nu mai este nici pe departe omul de dinainte de alegeri. Tristeţea care i se putea citi pe chip, duminică, în Parlament, arăta că fostul „viitor preşedinte al României” ştie că a pierdut cam tot ce avea înainte de alegeri. Aroganţa de altădată s-a transformat în nesiguranţă, oamenii care-l venerau până nu demult acum nu-i mai răspund la telefon, iar parlamentarii care-l mai ţin (încă) la putere de abia aşteaptă o ofertă mai bună din tabăra cealaltă. Chiar şi televiziunile care făceau emisiuni cu unicul scop de a-i lustrui pantofii premierului, în direct şi la ore de maximă audienţă, îşi caută acum un alt stăpân, pentru că- nu-i aşa?- nu este deloc rentabil, în „lumea bună a presei libere”, să linguşeşti un pierzător al alegerilor. Integral pe Romania Libera
Gabriel Liiceanu. Contributors. România, mon amour. O iubire din care se poate muri
Nimic din paginile pe care le citeam pe băncile școlii despre „dragostea de țară” nu se potrivea cu ce trăia generația noastră, a celor născuți la sfârșitul războiului. În mai toate poveștile istoriei – frumoase, înălțătoare, eroice –, se putea muri (și chiar se murea) pentru țară și din dragoste de țară. Patrie, patriotism, popor…Din toate se înțelegea, citindu-le, că iubirea de țară stă mai presus decât toate celelalte forme ale iubirii. Nimeni, acolo, în paginile cărților noastre de istorie, nu pregeta să-și dea viața, dacă țara i-o cerea. Când nu erai luat, te duceai voluntar la război, când erai declarat inapt, sufereai, exilat din normalitate și din generația ta. Părinții își trimiteau copiii la război cu inima încercănată și totuși cu surâsul pe buze. Tinerii plecau la luptă cântând, spunând că vor fi mândri să moară „pentru țara și poporul lor”. Voievozilor, răniți în lupta cu dușmanul și tânjind să ajungă acasă, Doamnele-mame, după cum bine se știe, le trânteau, în miez de noapte, poarta castelului în nas. În Primul Război Mondial, soldații mureau pe patul de spital, privindu-și fericiți Regina în ochi și spunându-i: „Sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor”. Și „împărăteasa” Maria se întreba: „De ce trebuie să se lase ei uciși ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulți, într-o zi pe care oamenii aceștia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?”. Într-adevăr, de ce? Și de ce pentru noi toate lucrurile acestea trimiteau la o lume ireală, cu feciori neverosimil dispuși să moară și cu mame îndurerate, dar mândre de copiii lor pierduți în războaie? De ce scenariul patriotismului devenise pentru noi un basm, iar perspectiva sacrificiului un nonsens? De ce iubirea de țară nu mai putea trece dincolo de acea „dragoste de învăluire”, despre care vorbea un filozof român și în care nu era loc decât pentru amintirile copilăriei, mirosul colbului de pe ulița satului, mesele sărbătorești în familie, nucul din curtea casei, câinele care te-ntâmpina de cum deschideai poarta… Țara, în schimb, patria mare, temeiul venit din noaptea istoriei și care ne unise într-un târziu pe toți ca națiune, dispăruse din gestiunea patriotismului. Pur și simplu nu mai era, se topise, se strecurase într-o abstracție, care se rezuma la o lecție searbădă și mincinoasă de manual, în care locul voievozilor, al domnilor și-al reginelor îl luase acum Partidul. Integral pe Contributors
Andrei Cornea. Revista 22. Restanța lui Iohannis
Condamnând abuzul la care s-a pretat USL împotriva predecesorului său, Klaus Iohannis va avea o mai bună apărare împotriva unui eventual viitor abuz al cărui obiect va putea fi el însuși. Klaus Iohannis, noul președinte al României, are o restanță. Una moștenită din trecut: calificarea evenimentelor din 2012 ca atentat grav la adresa statului de drept (dacă se dorește evitarea sintagmei „lovitură de stat“), la care și vechiul PNL a fost parte. Am înțeles că în campania electorală nu a fost tactic potrivit să condamne fără echivoc acele evenimente. Fiecare vot era necesar și susținerea vechiului electorat al PNL, ca și a PDL-ului, era esențială. Dar acum, adus la putere printr-un val popular de negândit, lucrurile ar trebui să stea diferit. Nu e vorba aici neapărat despre o desolidarizare de partidul căruia i-a aparținut până acum câteva zile. Nici despre a-și recunoaște inacțiunea sau chiar complicitatea proprii de atunci. E vorba despre educația democratică pe care liderii trebuie s-o administreze națiunii și lor înșişi: a-ți privi critic trecutul, a recunoaște public erorile stau ca garanție minimală că nu se va mai permite repetarea lor. Mutatis mutandis, e același lucru cu recunoașterea crimelor comunismului sau ale nazismului: o societate devine cu adevărat matură democratic atunci când își face autocritica. Ideea că trebuie lăsat trecutul în pace și privit numai spre viitor e nu doar imorală, dar și eronată sub raport practic: trecutul netratat corespunzător revine și lovește când te aștepți mai puțin. Până și V. Ponta pare a fi înțeles că plagiatul său nu îi folosește și, fără a recunoaște efectiv delictul, i-a dat de înțeles actualului ministru al Educației că are cale liberă să-i retragă titlul de doctor în drept în baza deciziei Comisiei de Etică a Universității din București. E o lecție aici: nu te poți ascunde de consecințele unui plagiat nici dacă ești prim-ministru. Integral pe Revista 22
Miron Damian. Contributors. Un popor fără Apărare
Acum 25 de ani regimul comunist și dictatura personală a lui Nicolae Ceaușescu făceau implozie într-un mod dramatic, după fuga televizată a cuplului prezidențial cu elicopterul. Prăbușirea era rapidă și categorică, în ton cu extrema găunoșenie a sistemului. În aceeași zi brașoveanul Nicușor Vlase venea acasă, fericit. Tânărul de 19 ani se alăturase cu o zi înainte manifestanților, strigând pentru libertate, iar acum își asigura părinții că nu va păți nimic ieșind din nou în stradă. Peste cinci zile aceștia îi vor găsi cadavrul la morgă; apoi vor căuta vreme de 25 de ani responsabilii crimei și circumstanțele ei, singuri și împotriva instituțiilor statului, nu cu ajutorul lor. Alți peste o mie de oameni au murit înainte și după 22 decembrie 1989, dosarele Revoluției încă nu au ajuns în fața instanței. Născut în septembrie 1985, Valentin Câmpeanu este abandonat de mamă imediat și ajunge în orfelinat. La cinci ani e diagnosticat cu HIV și dizabilitate mentală severă și ajunge într-un Centru pentru Copii cu Handicap. Acolo stă până la 18 ani când statul decide că, deși mult, mult mai neajutorat și mai vulnerabil decât un preșcolar, Valentin este adult și poate să-și poarte de grijă singur. Între septembrie 2013 și februarie 2014 este pasat repetat între instituții, iar starea sa mentală și fizică se deteriorează. Pe 20 februarie reprezentanții CRJ îl găsesc pe un pat într-o cameră neîncălzită, aproape gol. E incapabil să se deplaseze și să se hrănească, iar angajații spitalului refuză să-l atingă. ”Adultul” are 1,68m și 45 de kilograme. Va muri în aceeași seară. La fel ca în cazul lui Nicușor Vlase, nu are loc o autopsie – dacă acolo era din ordin, aici e dintr-un persistent dezinteres. La fel ca în cazul lui Nicușor Vlase, sunt sute, mii de alte cazuri Valentin Câmpeanu. Ce mai au în comun aceste două cazuri este intervenția categorică a Curții Europene a Drepturilor Omului. E rușinos că spațiul public și mediatic este invadat periodic de înalți demnitari născocind ”drepturi” pentru ei înșiși, gen Adrian Năstase, Frunda Gyorgy și alți papagali care le cântă în strună, și pe care CEDO îi face ulterior de râs. În schimb, sunt aproape absente cazurile în care drepturi fundamentale sunt pe larg și sistematic călcate în picioare de către statul nostru. Cazuri în care statul este condamnat repetat și apăsat la Strasburg, cum sunt cele două sus-pomenite, și multe altele. În fine, cele două cazuri mai au ceva în comun, poate ceva mai greu de reperat, întrucât este o absență. Există o instituție începând cu 1991 căreia Constituția îi oferă exact acest rol explicit: apărarea drepturilor și libertăților personale. Singura mențiune a acestui ”Ombudsman” în deciziile CEDO este în cazul Câmpeanu: reprezentantul statului nostru pretindea că Valentin, cu un IQ de 30, fără un tutore legal și cu boli debilitante, ar fi putut apela la Avocatul Poporului (!) Firește, judecătorii europeni n-au fost impresionați deloc de argument. Integral pe Contributors
Alexandru Lazescu. Revista 22. Virgula lui Băsescu
În conferința de presă ținută sîmbătă seara la Cotroceni președintele încă în funcție la acea vreme a vorbit despre virgula, nu despre punctul, care ar trebui pusă după fiecare mandat prezidențial sau guvernamental, ca semn al unei necesare continuități instituționale. O astfel de doleanță sună oarecum ciudat spusă de cineva care a cultivat rupturile dramatice în spațiul politic. În cei zece ani în care s-a aflat în fruntea statului el a recurs adesea la acest gen de mijloace pentru a provoca o mutație esențială pentru un stat de drept autentic: schimbarea radicală a raportului între Politic și Justiție. În 2004 Rodica Stănoiu, ministrul Justiției în cabinetul Năstase, întreba într-o ședință PSD dacă să dea drumul la dosare. La zece ani distanță peisajul este modificat radical. Un fost prim ministru, foști miniștri, miniștri în funcție, președinți de consilii județene, primari din absolut tot spectrul politic, moguli de presă, oameni grei din afaceri, însuși fratele președintelui, sunt anchetați sau chiar condamnați. Toate acestea păreau incredibile cu zece ani în urmă. Chiar și dacă doar asta ar rămîne în urma mandatelor lui Traian Băsescu ar fi cu mult peste tot ceea ce au făcut majoritatea celorlalți lideri politici autohtoni din 1990 încoace. Pentru că fără acest element cheie am avea astăzi o țară care nu ar arăta foarte diferit de ceea ce vedem în spațiul ex-sovietic. La urma urmei sunt alegeri libere și în Rusia. Însă atunci cînd toate resursele se acumulează într-un singur pol de putere, cînd toată administrația publică e populată cu exponenții aceluiași grup de interese și toată mass media care contează este subordonată acestuia, acest aspect devine în final unul puțin relevant. Și în planul politicii externe orientarea sa fermă pro-occidentală, cultivarea partenariatului strategic cu Statele Unite ca principală garanție de securitate pentru țară, reprezintă în fond o opțiune neechivocă pentru un anumit model de societate. Președintele rupturii din 2004 are însă dreptate atunci cînd spune că în acest moment e nevoie de o virgulă, e important ca un cadru formal instituțional în general adecvat să fie umplut cu substanță. La prima vedere mesajul transmis în aceste ultime zile de către Klaus Iohannis, Punct și de la capăt, pare să spună altceva. Însă nu putem decît să sperăm că el vrea mai degrabă o schimbare de stil decît de substanță. Integral pe Revista 22
TNR. Miracol! Lacul Snagov a secat după ce Iohannis a reparat ţeava spartă de la Vila Lac 2
Hidrologi din întreaga ţară au descins la Snagov ca să constate fenomenul care i-a uimit în această dimineaţă pe localnici! Din celebra baltă a Snagovului, destinaţie preferată a potentaţilor din Capitală, a rămas astăzi doar un firicel după ce, în prima sa vizită la Vila Lac 2, Klaus Iohannis ar fi reparat o ţeavă spartă. “Cum a intrat în vilă, domnul Iohannis a început să meşterească”, spune un agent SPP. “A îndreptat o clanţă, a schimbat câteva becuri, a pus nişte faianţă în baie… Gospodar, n-am ce zice. Pe urmă i-a căzut privirea pe o ţeavă care picura şi a exclamat: ‘No, e de la garnitură’.”“Cât ai clipi, ţeava era reparată şi lacul începuse să scadă vizibil. Cred că atunci şi-a dat seama şi domnul Iohannis ce a făcut, pentru că a afişat un zâmbet care ne-a dat tuturor fiori reci.” Integral pe Times New Roman
Va urez o duminica placuta! 🙂
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna dimineata !
de remarcat ca victor viorel cel “mandru” ca e roman .. nu participa la comandamentul de urgenta ( in leg cu vremea , ninsorile ) . “fa daciana” nu are chef de o inzapezire . dar posteaza fotografii pe feisbuciuc 😀
salve 🙂
poza e `shopata`…garantat
unde dreac sunt brazi de craciun in Dubai .. 😀
buna, Ziggy 🙂 pai cum sa participe? Poporul asta ingrat i-a tras-o rau si el sa se mai prefaca, dupa ce a pierdut alegerile la 1 milion de voturi? Acum in sfarsit poate face ce simte: sa dea cu tifla tuturor, asa, in obraz!
brrr
frig frig de-ti creapa musteatza.. 🙂 ))
salutare si-un detz de tuica fiarta…ca cine se trezeste de dimineata …goleste damigeana pana-n seara..ntzzzt
deci asa…ca facui citire mai multor articole…
dupa miracolul din 16 noiembrie pare ca romania se mai indreapta inspre un miracol
de data asta ,unui fenomen inedit prin esenta sa ce tine tot de un soi de miracol dar, pare-se, mai greu de explicat stiintific…mai usor de explicat… telepatic..ntzzzt
oare…cum e sa conduci romania dintr-o celula de la rahova 😀
Foarte corectă selecția dvs. Mulțumesc și cu cele mai bune urări!
Frederick-ii Chiluba astia ai nostri daca ar fi luati la intrebari s-ar lasa de ipocrizii prin mass-media fie iarna, fie vara (iarna nu-ICA vara)!
Are cineva vreun interes sa ii intrebe de sanatate macar dupa 25 de ani?
” Cum si-a pierdut Romania banii si cum s-au facut averile de dupa Revolutie…
Practic, Jaful a inceput de pe acolo, de la periferii, pentru ca sa se termine in zona buzunarului cetateanului de rand.
Se rade tot, sa nu ne mai ramana nimic.
In decembrie ’89, România era într-o situaţie paradoxală. Pe de-o parte, populaţia răbda de foame – pe de altă parte, Republica Socialistă România avea în conturi două miliarde de dolari cash (bani care vor dispărea în anii ’90). Mai mult, în afară de aceşti bani, România avea investiţii şi datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Şi, ca paradoxul să fie total, România nu mai avea datorii externe.
“Ai noştri nu mănâncă măsline”. Opt ani de foame, pentru plata datoriei externe
Povestea începe în anii ’70, când statul român se împrumută masiv pentru industrializarea forţată a ţării dar şi pentru investiţii externe megalomanice. Dorinţa lui Ceauşescu era ca România să devină o putere politică şi economică importantă, iar el – un lider mondial. La început, totul părea să meargă bine, dar în urma unor tranzacţii speculative cu grâu şi petrol, ţara intră în blocaj financiar şi încetare de plăţi. În septembrie 1981, România lui Ceauşescu atingea vârful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Ştefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comerţ exterior la acea vreme, îşi aminteşte foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plăţi. “Atunci ne găseam în situaţia în care şi piloţii primeau bani în servietă, ca să plătească aterizarea şi decolarea de pe aeroporturile străine”, spune fostul ministru. România ajunsese la mâna celor mai mari state creditoare adunate în Clubul de la Paris şi Fondul Monetar Internaţional. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae Ceauşescu ia o hotărâre pe care unii o consideră eroică, alţii criminală: plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Ştefan Andrei povesteşte că, deşi FMI-ul cerea penalizări pentru plăţi anticipate, Ceauşescu, împins şi de Elena Ceauşescu, au hotărât să plătim chiar dacă pierdem. Pentru plata datoriei, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării ia calea exportului. Coada la mâncare devine un obicei. Se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul şi făina încep să fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau măsline, românii auzeau la sărbători. “El, acolo la Scorniceşti, nu mânca măsline. Puteam să dăm tractoare şi să luăm măsline din Grecia, dar el a spus “, îşi aminteşte Andrei.
Visul socialist de a deveni cămătarii lumii
În paralel cu plata datoriilor externe prin eforturi inumane din partea populaţiei, se continuă şi investiţiile în alte ţări. Şi cei din anturajul dictatorului erau îngrijoraţi. Ion Coman era secretarul Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. “În discuţia pe care am avut-o eu cu el în octombrie 1989, în urma unei situaţii mai deosebite a temperaturii, spunându-i , răspunsul lui a fost: “. România devine o bancă pentru ţările în curs de dezvoltare. În timp ce la Timişoara începea revoluţia, Ceauşescu era în Iran . “Voia Ceauşescu, împreună cu iranienii, să facă aşa o bancă şi să-şi scoată pârleala, dacă mi se scuză expresia, să devină ei cămătarii lumii”, spune Bogdan Baltazar – fost director în Ministerul Afacerilor Externe pe zona Africa şi Orientul Mijlociu. În aprilie 1989, Nicolae Ceauşescu anunţă rambursarea integrală a creditelor internaţionale, spre bucuria întregului popor. România scăpase de datorii şi avea investiţii uriaşe. 8 luni mai târziu, Ceauşescu moare şi, odată cu el, mor şi investiţiile. “În totalitate, după calculele pe care noi le-am făcut la vremea respectivă, imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA”, spune Ioan Pârgaru – fost director la Direcţia de Comerţ Exterior. Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit în întreaga lume. Acum, în 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde şi jumătate de dolari. Diferenţa nu a fost recuperată de români, ci ori a fost ştearsă, ori s-a pierdut.
Cum am exportat în Africa “Palatul pionierilor”. 170 de milioane şi cadoul frumos al românilor
Africa, Sudan . Am pornit pe urma banilor României pe cel mai sângeros tărâm din ultimii 50 de ani. Când spui Sudan , spui malarie, febra galbenă, instabilitate politică, sărăcie, războaie civile şi genocidul de la Darfur . În Sudan , România a construit fabrici, instalaţii petroliere, clădiri pentru instituţiile statului, case. În total, Sudanul ne datorează 170 de milioane de dolari. De cum am pus piciorul în Sudan au început restricţiile. Mai peste tot îţi este interzis să filmezi, pentru a nu scoate la iveală problemele din această ţară . Singurul loc în care poţi filma liniştit este clădirea parlamentului din capitala Khartoum . Este mândria Sudanului şi a fost construită în anii ’70 de români, pe banii românilor. Arhitectura ne este familiară, semn că pe undeva mâna lungă a comunismului românesc a ajuns departe. Casa poporului din Khartoum nu seamănă cu Casa Poporului din Bucureşti, ci poate cu Palatul Pionierilor, aşa cum era pe vremuri. Oficialii sudanezi o numesc “un cadou foarte frumos” şi spun că sudanezii simpatizează românii. Relaţiile cu Sudanul s-au poticnit înainte de căderea lui Ceauşescu. Din anii ’80, au avut loc nenumărate conflicte între nordul dominat de musulmani şi sudul populat de triburi care încercau să obţină independenţa. După un conflict care a durat aproape 20 de ani şi a făcut nenumărate victime, beligeranţii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va despărţi în două ţari, cel mai probabil Sudanul de Sud şi Sudanul de Nord. În noile condiţii, este foarte greu de spus dacă România va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele două noi state va plăti datoria?
Oficial, habar n-avem cine şi cât ne datorează
“Sudanul este o ţară care a refuzat negocierea datoriei şi plata datoriei de foarte mulţi ani”, spune Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi Finanţelor. Cine ar trebui să se ocupe în România de recuperarea acestor datorii? Dupa numeroase solicitari, Ministerul de Externe a dat un răspuns la întrebarea noastra: “Ceea ce vă recomand este să vă adresaţi instituţiei competente în domeniu, respectiv MEC, în calitatea sa de urmaş istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din epoca socialistă”, ne-a transmis Doris Mircea-Director Comunicare în MAE. La Ministerul Economiei, nimeni nu ştia nimic, aşa că am încercat la Ministerul Finanţelor. Răspuns? Personalul abilitat are agenda încărcată. Răzvan Orăşanu, fost şef la Agenţia de Valorificare a Activelor Statului, ne lămureşte de ce acest subiect este un cartof fierbinte, pasat de la o instituţie la alta: “Statul român, şi v-o spun cu toată răspunderea, nu are în momentul de faţă un bilanţ complet al tuturor bunurilor, acţiunilor şi creanţelor pe carele deţine”. Şi mai grav este că multe ţări care ne sunt datoare nici nu mai apar în listele oficiale. Ioan Pârgaru, fost şef al Comerţului Exterior spune că lipsesc Sri Lanka , Bangladesh , Filipine, Maroc şi multe altele. Completează Ştefan Andrei: “Noi am avut active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria şi vreo 100 şi ceva de milioane cu Rusia. Astea nu apar nicăieri”.
Sudanul ne recomandă soluţia indiană
În biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de extrerne şi actual ministru al resurselor umane din Sudan , aflăm şi punctul de vedere oficial. Sudanul nu se mai gândeşte să plătească datoria: “Datoriile, da, avem datorii. Dar de când provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de ani. Şi vă dau un exemplu, avem datorii la India … Când am vorbit cu ei despre îngheţarea sau uitarea lor, datoriile au reînnoit comerţul. Datoriile Sudanului erau de 50 de milioane, acum indienii au uitat de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde în Sudan, şi cu siguranţă din 2002, de când au devenit foarte activi în Sudan, ei au făcut foarte mulţi bani. Asta vrem şi de la România. În perioada când am fost ministru de Externe, când am vizitat România le-am spus: lăsaţi datoriile acum şi începeţi să faceţi activităţi comerciale. Veţi face mult mai mulţi bani decât aveaţi de luat. Uitaţi de ele când veniţi să faceţi afaceri aici. Pentru că banii pe care o să-i faceţi sunt …Oh, my God! V-am spus experienţa Indiei”. Soluţia de a recupera banii prin investiţii se pare că nu a fost luată în calcul de autorităţile de la Bucureşti. După multe insistenţe, reuşim să ne întâlnim cu un responsabil din partea Ministerului de Finanţe. “Rolul Ministerului de Finante este de a recupera creanţa. Noi avem un stoc de creanţe moştenit din ’94 pe care noi trebuie să-l recuperăm”, ne-a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat care se ocupă de recuperarea datoriilor.
Reluarea afacerilor şi ideea proastă a lui Omar Hayssam
Şi totuşi au existat încercări de a recupera datoria din Sudan . Dar nu din partea statului român. La începutul anilor 2000, în Sudan a fost un boom al petrolului. Câţiva oameni de afaceri au simţit oportunitatea. Este celebră o fotografie din bazarul din Khartoum în care apar Dinu Patriciu, Omar Hayssam şi fostul consilier prezidential Dorin Marian. “Patriciu s-a dus acolo să concesioneze nişte câmpuri petrolifere. Eu aş fi fost de acord şi să preia Patriciu, căci se putea prelua de la el o parte din această creanţă. Numai că nu ştiu de ce nu s-a finalizat şi asta”, spune Ioan Pârgaru. Din surse locale am aflat că afacerea românilor în Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Hayssam, care a încercat să vândă arme rebelilor din sud. Hayssam a fost expulzat imediat”.
Săracii care produc 75 de tone de aur pe an
Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rând şi poate pentru români, atunci când vine vorba de datorii. Preşedintele celei mai importante companii petroliere ne-a primit cu zâmbetul pe buze. El spune că exportă 500.000 de barili/zi, adică de doua ori mai mult decât consumul zilnic al României. Mare parte din infrastructura petrolieră sudaneză este făcută de români, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodată la noi. “Pot să vă spun că avem resurse mari de petrol, sunt miliarde de barili, avem rezerve foarte mari de gaz natural în Marea Roşie şi avem foarte mari descoperiri. La sfârşitul acestui an cred că vom deveni ţara africană cu cel mai mare export de aur; producţia noastră anuală este de 75 de tone de aur. Avem si alte resurse minerale”, spune petrolistul sudeanez. O tonă de aur valotează acum în jur de 46 de milioane de dolari, aşa că datoria Sudanului faţă de România ar putea fi acoperită cu doar 4 tone de aur.
Cadou de două miliarde făcut în 2005 Irakului
În 2005, datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari. Relaţia privilegiată pe care Nicolae Ceauşescu a avut-o cu Sadam Hussein a făcut ca România să investească enorm în Irak. Noi le-am făcut drumuri, foraje petroliere, căi ferate, fabrici ciment şi de armament, lucrări de irigaţii. Ce s-a întâmplat cu banii din toate acestea? Clubul de la Paris, aceeaşi instanţă care în 1981 obliga România să-şi plătească datoriile, în 2005 ne-a cerut să iertă datoria statului irakian în proporţie de 80% – adică mai bine de 2 miliarde de dolari, iar restul datoriei a fost eşalonat pe 23 de ani cu 5 ani de graţie. Prin urmare, irakul işi termină de plătit datoriile abia în 2028. “Unde a greşit România, după opinia mea, a greşit acolo unde nu a cerut o implicare mai consistentă în procesul de reconstrucţive a Irakului. Au fost ţări care au obţinut garanţii serioase în procesul de reconstrucţie, în legătură cu accesul la resursele Irakului, şi cu accesul companiilor din ţările respective la procesul de reconstrucţie, care compensau în oarecare măsură anularea sau reducerile de datorii ale Irakului”, spune Varujan Vosganian. În 2007, chiar ministrul Vosganian a semnat un acord prin care datoria externa a Mozambicului fata de Romania era reducă cu 90%. De la 140 de milioane de dolari – ne-am mulţumit cu 14.
Un miliard îngropat la Krivoi Rog
Krivoi Rog , Ucraina. Un loc în care România a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum, această investiţie nici măcar nu apare pe vreo listă oficială pentru recuperare. Dolinska. Un oraş ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de România. Pentru cei mai mulţi dintre noi, numele nu înseamnă nimic. Oraşul este construit de români. Noi le-am făcut spitalul, noi şcoala, primăria, blocurile şi drumurile. Lângă oraş se întinde combinatul, un colos pe 1.300 de hectare. Povestea eşecului de la Krivoi Rog începe în 1986, când cinci ţări socialiste au început lucrările la acest obiectiv imens. În ’97, ucrainienii au oprit lucrările şi acolo totul s-a transformat într-o ţintă pentru hoţi. Statul român încă mai plăteşte două milioane de dolari pe an pentru paza şi conservarea mamutului industrial.
O afacere comunistă din 1997
Şi în ţara lui Fidel Castro România a investit enorm. De la armament – la tractoare sau camioane. Pe vremuri, primeam tutun sau zahăr cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O datorie care depăşeşte un miliar de dolari. Unul dintre cele mai importante obiective făcute de români acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Partea română a livrat utilaje pentru acest combinat. Iar plata pentru produsele livrate acolo trebuia să se facă în produse de nichel şi cobalt, începând cu anul 1997. Cubanezii au îngheţat relaţiile cu noi şi, deşi recunosc datoria istorică, încearcă s-o uite.
Exportatorii lui Ceauşescu – primii superpatroni
Neglijată de autorităţile noastre din incompetenţă sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mană cerească pentru mai multe companii private. Fostele firme de comerţ exterior, multe dintre ele – anexe ale securităţii, au intrat în acest joc sau, mai bine zis, n-au ieşit. Aşa se face că, după revoluţie, aceste firmele ale statului s-au privatizat şi au recuperat datoriile României diect în conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru. În regimul Ceauşescu, toate contractele treceau prin intreprinderile de comerţ exterior. După 22 decembrie ’89, când deja aveau contractele pentru 1990, au luat legătura cu partenerii: “Mon cher, la noi aici e libertate deplină, aşa că eu mă ocup să se achite, întreprinderile să facă produse şi dumneata îmi dai mie banii” – face reconstituirea un responsabil din Finanţe. “În această situaţie, cel mai bine e sa creezi haos. Ca să poţi să lucrezi. Astfel ca, in mod miraculos, a… dispărut arhiva ministerului comerţului exterior.” Cazul Siriei este relevant. România a făcut acolo rafinării, fabrici de ciment, combinate chimice, irigaţii pe mii de hectare. Investiţiile s-au derulat prin Industrial Export – o companie a statului. În 1990, datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari. După revoluţie, Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de dolari. Statul român plătise totul: utilajul făcut de Grivita Rosie, transportul, oamenii care au lucrat acolo, etc…
Cum am “scăpat” de comoara de la Murzuk Libia.
Relaţia deosebită a lui Ceauşescu cu colonelul Gaddafi a fost fructificată în nenumărate contracte comerciale. Noi am făcut în Libia drumuri, zeci de şcoli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au fost mărinimoşi: au permis românilor să concesioneze un câmp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Până în 1993, statul român a investit acolo peste 50 de milioane de dolari. Guvernul Văcăroiu vinde apoi concesiunea unor spanioli. Tranzacţia se derulează prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plată se face la încheierea tranzacţiei, restul de bani – 85 de milioane de dolari – urmând să fie plătit în timp. Rompetrol se privatizează, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat, ci în conturile companiei. “Cea de-a doua tranşă nu a mai intrat în contul statului, motiv pentru care statul român este parte în procesul cu Rompetrol – de data asta societate privată – pentru recuperarea sumei de 88 de milioane de dolari plus 200 de milioane de lei, care de fapt reprezintă stoc şi dobânzi”, Bogdan Dragoi, secretarul de stat de la Finanţe. Reprezentanţii companiei petroliere sunt cât se poate de fermi: nu au de gând să dea statului nici un ban: “În principiu, societatea se privatizează cu drepturile şi obligaţiile pe care le avea înainte de privatizare. Singura diferenţă poate fi atunci când statul român, cel care vinde, îşi rezervă un anume drept sau obligaţie, ceea ce nu s-a întâmplat”. Aşa că, incompetenţa sau interesul celor de la Finante adaugă noi sume pe lista banilor pierduţi de România. Mai trebuie precizat doar că, din zăcămintele din Marzuk, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1 miliard şi jumatate de dolari.
Răspunsul năucitor al lui Ghaddafi, în anii ’90: “Nu discut decât cu Ceauşescu”
În plus, din Libia au mai rămas de recuperat şi alte câteva zeci de milioane de dolari pentru drumurile făcute de romani. Dupa ’90, răspunsul lui Gaddafi a fost năucitor: voia să discute doar cu Ceauşescu. Povesteşte Ştefan Andrei: “Când s-au dus acolo să discute problema cu libienii, ştii care a fost răspunsul lor? Preşedintele Ghaddafi a zis că are nişte înţelegerie special cu Ceauşescu – vine Ceauşescu aici sau vine el la Bucureşti, la întâlnirea cu Ceauşescu. Ce să mai discute…”
Cele 470 milioane de dolari cu care ne-am spălat rufele
Egiptul ne datora, în ’89, 470 de milioane de dolari. Acum, datoria a dispărut…. “Cel puţin în perioada în care eram ministru de Externe, a fost o astfel de înţelegere cu Egiptul care şi-a reglementat datoria faţă de România prin exporturi”, spune Teodor Melescanu. Înainte de 1989, România construise în Egipt fabrici de ciment şi de produse chimice, a construit linii electrice de înaltă tensiune, conducte de alimentare cu apă pe zeci de kilometri. În schimbul acestor investiţii costisitoare, am primit în anii ’90. detergenţi de tip Jax şi Smash, sau… insecticide. Fostul deputat PSD Iosif Armaş este unul dintre numeroşii afacerişti care au profitat de pe urma datoriilor pe care le avem de încasat. Numele lui Armaş este asociat printre altele cu distrugerea staţiunii Băile Herculane, pe care a cumparat-o în condiţii dubioase în 2001. Cu doi ani înainte, în timpul guvernului Isărescu, s-a prezentat la Ministerul de Finanţe şi şi-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. “Eu am lucrat cu un coleg străin care făcea aşa ceva şi atunci am zis hai să încerc şi eu. Şi normal că am depus o cerere la Ministerul de Finanţe, am primit creanţa din Vietnam care a fost dolar pe dolar”, ne-a declarat omul de afaceri Iosif Armas. Rezultatul: din 72 de milioane, noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vândut Armaş.
Recuperarea creanţelor româneşti cu o firmă care nu există
Investiţiile lui Nicolae Ceauşescu se regăsesc şi pe malurile Tamisei. Şi asta pentru că în Londra sunt multe firme care au încercat să cumpere creanţe pe care le avea România. Unele chiar au reuşit. Este foarte interesant cum datoria Angolei fata de noi, estimată la aproape 20 de milioane de dolari, s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe ţări. În 1998, în timpul guvernului Radu Vasile, se cesionează datoria Angolei către Cobbham International Investements. În anul 2000, aceeaşi datorie este dată firmei Argirom, condusă de Iosif Armaş, care se obliga să plătească 15 la sută din valoarea iniţială, adică în jur de 2,7 milioane dolari. În 2003, guvernul lui Adrian Năstase cesionează datoria firmei Maxima Grup. Undeva, firul se rupe… Am căutat la Londra o firmă care se cheamă Maxima Grup PLC. În registrul companiilor din Marea Britanie, nu există nicio firmă cu datele acestea. Datele apar însă în hotărârea guvernului român. Maxima Grup nici nu-şi putea găsi un sediu mai bun decât aproape de noul Scotland Yard. E oarecum normal, deoarece în firmă se pare că sunt băgaţi şi nişte foşti poliţişti. Administratorii clădirii nu au auzit în viaţa lor de această firmă: “N-a fost niciodata firma asta aici”, ne-au declarat telefonic. Atunci, se pune întrebarea cui a vândut România datoria pe care o avea în Angola : unei firme fantomă, unei firme care a dat o adresă greşită? Sau cineva din guvernul României a trecut pe hotărârea de guvern o adresă greşită. Sunt întrebări la care, normal, răspunsul trebuie să fie tot în România. Gheorghe Piperea, avocat specializat în drept comercial, explică: “Există pe plan internaţional două sau trei locuri unde chiar există burse ale acestor creanţe. Unde se circularizează, se vând aceste creanţe. Nu s-a făcut acest lucru pentru că probabil sunt foarte multe lucruri de ocultat în privinţa acestor creanţe”. Problema e că pe bursă nu se mai pot da şi lua comisioane. Guvernanţii Romaniei au vândut creanţe într-o totală lipsă de transparenţă. Pe ascuns, fără licitatii. Banii munciti de români înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculanţilor.
Datoria Zambiei către România şi scandalul londonez
În lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea datoriilor de la ţări aflate în imposibilitatea de a se apăra. Aceste companii – un fel de fonduri de investiţii în datorii – au fost numite Fondurile Vulturului. Tim Jones lucrează pentru o organizaţie non-guvernamentală britanică înfiinţată pentru a lupta împotriva acestor fonduri. Un scandal imens, care a avut în centru România şi Zambia , a fost declanşat acum câţiva ani la Londra. Pe malurile Dâmboviţei nu s-a auzit însă nimic. Când datoriile Zambiei au început să fie şterse de anumite guverne, câteva companii private au cumpărat datoriile pentru bani foarte puţini. Una dintre ele a fost Donegal International, care a cumpărat datoria către România. Zambia datora României aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, către “Donegal”, o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei la un preţ cu puţin peste 3 milioane de dolari. Adică 10 la sută din valoarea datoriei. Donegal International a dat în judecată Zambia şi a cerut să îi fie plătite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le răscumpărase de la România. “Ei au cumpărat de la România pentru 4 milioane de dolari şi apoi au dat în judecată în Tribunalul britanic, guvernul din Zambia . Până la urmă au reuşit să câştige 15 milioane de dolari”, spune Tim Jones. Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru România? Un minus de 27 de milioane. Cazul a fost extrem de controversat. Însuşi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine împotriva practicilor prin care speculanţii de creanţe se îmbogăţesc: “Condamnăm perversitatea cu care Fondurile vulturului (“Vulture funds”) cumpără datorii la preţuri reduse şi fac profit dând în judecată ţara debitoare pentru a obţine un câştig ieşit din comun şi imoral. Este revoltător!” La presiunea mass-media şi a organizaţiilor non-guvernamentale, legislaţia a fost schimbată . De anul trecut, nicio companie britanică nu mai poate cumpăra datorii în contul ţărilor africane sau al celor din lumea a treia. Măsura luată de britanici a avut ecou şi în România. Ministerul de Finanţe refuză acum să mai negocieze cedarea creanţelor. Nu mai cedează creanţe, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Miliarde de dolari. Multe din ţările care au datorii către noi au posibilitatea să plătească. Dar nu o fac pentru că la noi nici măcar nu se ştie bine cine ar trebui să se ocupe de acestă problemă. Aşa că nu ne recuperăm banii, dar ne împrumutăm. România datorează altor tari mai bine de 90 de miliarde de euro, adica peste 100 de miliarde de dolari….”
http://www.doctorac.ro/politica/cum-si-a-pierdut-romania-banii-si-cum-s-au-facut-averile-de-dupa-revolutie
intr-un exces de sinceritate noul presedinte dezvaluie intr-un interviu acordat recent adevaratul motiv pt care nu a mai dorit biroul fostului presedinte.
KJ-desigur,fara nicio legatura cu spiridusii lui santa klauss, de cand am pus in mijlocul mesei de lucru din biroul fostului presedinte mica mea statueta , Kaiserul Svabesc,am inceput sa am noapte de noapte cosmaruri.
rep-dar cum asa d-le presedinte ?
KJ-de atunci in fiecare noapte la ora 3:00 imi apare in vis un spiridus chel, cu o pipa in coltul gurii si cu niste ancore tatuate pe maini…si ma tot alearga si ma alearga de nu mai pot.
rep.-si ?
KJ-si ma prinde si imi zice : -eu sunt spiridusul biroului si aici esti pe teritoriul meu.Daca indraznesti ca sa stai aici trebuie sa ti-o trag.Atunci de frica m-apuc iar de alergat si alerg si alerg pana cad lat.
rep -ciudat vis.Asta-i tot ?
KJ-nu.Ma alearga de mai multe ori,ma prinde,imi da drumul,iar ma alearga,iar ma prinde pana cand epuizat..fara suflu,trebuie sa cedez ..si atunci imi pune o intrebare.
rep-ce intrebare ?
KJ- asta:cum vrei,cu alifie sau fara alifie ? Si-atunci ii spun…bineinteles…cu alifie…moment in care spiridusul de care vorbesc urla cat il tine gura..Alifieeeee
rep : Intr-adevar,foarte ciudat visul.Si ce se intampla atunci cand striga ?
KJ : Ii vad venind pe mihalache si pe muraru… 😯
Animale bolnave incadrate la Evidenta populatiei-Constanta!
““Incadratele” la stat!
http://www.expresmagazin.ro/cazul-siutghiol-amenda-pentru-ca-a-murit-dupa-ora-16/
asa ceva chiar ca te lasa bujbe.. ce idioate !
fata de madamele astea se poate spune ca oricare dintre animale, are si suflet si decenta
Mircea, de multe ori animalele au dovedit ca umanul, asa cum l-am definit noi rasa “superioara”, e un termen caduc in fata evidentei!
https://www.youtube.com/watch?v=b7-lFmQ-jtI
Esenţa conceptului de bună-guvernare în viziunea:
1.Alianţa PSD-UNPR-PC a intrat în alegeri cu 6.457.861 de lei venituri, conform bilanţului contabil realizat după alegeri, însă a avut cheltuieli de 20.136.729 de lei.
2.Alianţa Creştin Liberală, dintre PNL şi PDL, a cheltuit 7.291.221 de lei, faţă de cei 5.029.548 de lei venituri realizate înaintea şi în timpul campaniei.
3.Partidul Mişcarea Populară a cheltuit pentru campania Elenei Udrea de la prezidenţiale 1.828.028 de lei, în condiţiile în care veniturile PMP s-au ridicat la 1.275.510 de lei.
4.UDMR a cheltuit la prezidenţiale 661.654 de lei, în condiţiile în care a înregistrat venituri de 612.031 de lei.
5.El lidero inexistentului PLR ,Călin Popescu Tăriceanu, a înregistrat venituri de 861.259 de lei şi cheltuieli de campanie de 1.353.365 de lei.
http://www.mediafax.ro/politic/analiza-partidele-aproape-de-colaps-financiar-dupa-prezidentiale-care-le-au-costat-7-2-milioane-euro-infografic-13740469
2 , 3 licente de exploatare date ‘strategic” si.. isi recupereaza pierderile 😀
Aham, inteleg de ce toti vor sa guverneze bine! 😉
seara buna 😀
http://www.evz.ro/primul-drum-inchis-de-generalul-iarna-politia-romana-a-dispus-oprirea-circulatiei-rutiere-in-caras-severin.html
pana maine , general izmana inchide toata tara. sa poata petrece si ei , nomenclaturistii, revelionul in liniste :))
Buna seara,
TB are de ales:
http://www.b1.ro/stiri/politica/traian-basescu-invitat-sa-se-alature-funda-iei-mi-carea-populara-pentru-a-continua-proiectele-incepute-99359.html
Seara buna tuturor! 🙂
For Those About To Rock, I Salute You!
Da’ ce toropeala de sfarsit de mini-vacanta, dar si de asteptare a celeilalte, de saptamana viitoare, e pe aici!
Tara freamata:
http://www.contributors.ro/global-europa/cum-s-a-ajuns-aici-%C8%99i-ce-urmeaza-consilierul-preziden%C8%9Bial-andrei-muraru-ar-trebui-sa-%C8%99i-dea-demisia-de-onoare/
si Dvs picotiti… Ce oameni, ce oameni! 😀
salve !
au o grija toti cu legionarii. cred ca au cosmare noaptea :))
Salutare! 🙂
Adineauri am plasat si eu un comentariu la articolul ala. Ma sacaie subiectul, ma sacaie si felul in care a fost tratat articolul, atat de catre d. Tismaneanu (la comentarii ma refer), cat si de catre moderatorii Contributors etc. Daca nu ar fi implicati oameni pe care ii stii relativ rezonabili (autorul, saitul etc), pare un set-up toata treaba aia de acolo. In plus, am si eu o opinie in legatura cu subiectul, desi nu este tocmai printre favoritele mele 🙂 .
Doxa oamenii relativi rezonabili sunt aia care se adapteaza cu succesuri in orice regim, epoca…bla, bla, bla! Caldiceii! E de colectie sintagma “relativi rezonabili” ! 🙂
Salutare, La Multi Ani! 🙂
Pai da, caci, dupa mintea mea, sunt/par rezonabili, dar… nu de tot 😀 . In plus, stiti bine ca am vocatie de lansator de… colectii d-astea 😀
La multi ani! 🙂
uite aici ‘antisemitism’ – http://www.comisarul.ro/politic/varaneii-ghi%C5%A3a-si-gusa-se-sugruma-in-direct-cu-ame_311461.html
Buna seara tuturor. Dar cati ani are decoratul nostru daca i se contesta tineretea legionara? Spun asta ptr ca si unchiul meu, Dumnezeu sa-l ierte, a fost legionar in tinerete. A murit acum cativa ani la 94-95 de ani. Si unchiul a fost detinut politic. Nota bene, nu tineretea legionara i-a fost reprosata ci lupta impotrva poporului rus.
buna seara , 75 parca. si nu a fost legionar ci a declarat ca in inchisoare a fost ingrijit de niste legionari . ghinionul lui . daca l ingrijea bunica lui bogdan olteanu primea 2 decoratii si un post la BNR 😀
😀
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-17899585-tatal-lui-tudor-gheorghe-despre-antena-3-folosit-numele-meu-campania-lor-salvare-unui-comunist-murdar.htm
daca il decora pe tatal lui tudor ghe .. Santa Klaus dadea sah mat la toata famiglia latrinei 3 si lui victor viorel 😀
Aia da lovitura! Iar tatal lui Tudor Gheorghe e un adevarat, am vazut asta mai de mult.
Dar sunteti convins ca Iohannis este complet desprins de latrine? Sau de excelenta sa Puie IV? Si daca USL traieste, totusi? Am insomnii la gandul asta, ca si-asa l-am votat pe Santa Klaus asa cum l-am votat…
nu’s convins . incep sa-l banui de ce e mai rau . 🙁
Adica are varsta tatalui meu. 🙂 Deci acum devine vinovat prin asociere ptr ca niste legionari l-au ingrijit in inchisoare. tare jos mai coboara unii oameni in dorinta lor de a porni lupta impotriva lui Johannis chiar inainte ca omul sa-si fi inceput mandatul cu adevarat.
Da . mie mi se pare ca problema principala e alta – dl decorat este un client fidel al latrinei 3 ( ca invitat ) . ori tatal lui tudor gheorghe ( alt fan latrina 3 ) a spus un adevarar despre televiziunea unui turnator, dandu-i peste nas fiului .
@ziggy, da, acest clientelism poate fi o problema. Dar vad ca oamenii se agata de lucruri irelevante si vorbesc de legionarism si incearca sa gaseasca noduri in orice. Nici mie de pilda nu-mi place lista consilierilor lui dar trebuie sa judec la rece: pe cine sa fi adus decat pe oamenii care l-au ajutat in timpul campaniei electorale? Pe cei care il injurau pe FB si sustineau, chiar inainte de primul tur, indemnau la neprezentare la vot in cazul in care KJ intra in turul doi? Sa fim drepti.
corect . daca tot ai atins subiectul .. fiecare presedinte de dupa 89 a avut 2 , 3 panarame pe post de consilier . de la dan iosif , mugur ciuvica pana la ..
Si asta este foarte adevarat.
Imi dadea tarcoale un sentiment de deja-vu in legatura cu articolul cu “legionarii” de pe Contributors. Si brusc, mi-am adus aminte: pai, anul trecut, cam tot pe vremea asta, nu era un scandal cu o “colinda antisemita”?
(hotnews.ro/stiri-esential-16201359-scandalul-colindului-antisemit-difuzat-tvr-3-directorul-centrului-cultura-cluj-demisionat.htm)
Am avut si atunci opinii, vad. Uitasem 🙂 …
http://www.contributors.ro/societatelife/scandalul-colindei-antisemite/#comment-163679
Incep sa cred ca, in plus de faza cu “procesul” si executia Ceausestilor in ziua de Craciun, acum astia (aceiasi sau altii) au inceput sa “bage material” in plus. Nu stiam de unde am si senzatia de set-up… Si nu ma consider un adept al teoriilor conspiratiilor. Sau oi fi luat-o eu razna? Ce mama naibii…
Se poate sa ai dreptate dar eu cred ca cele doua incidente, colindul antisemit si povestea de anul acesta cu legionarii, au origini si scopuri diferite. Mijloacele insa sunt oarecum aceleasi.
Salut clemy, La Multi Ani!
Or avea origini si scopuri diferite, nu zic nu, dar ajung la acelasi rezultat; cel putin din punctul meu de vedere. Nu ma lasa profund linistit nici macar de Sarbatori si incearca sa-mi creeze SI mie, prin ricoseu/inductie etc, un dram de vina, disconfort samd, cred ca se-ntelege ideea…
In rest, cozonaci, sarmale, piftii, chestii, de toate? Belsug, adica? 😀
Daca tot vorbim de teoria conspiratiei, nu m-ar mira ca in vreo 5 -10 ani sa aflam ca „teroristii” din Dec. 1989 erau de fapt „pui de legionari”. Spala la greu baietii!
Din pacate, sunt si tineri la 18-20 ani pentru care regimul comunist este redus la vreo cativa anisori. Nu au reprezentarea clara a ceea ce s-a intamplat si ce au insemnat vreo 42 de ani
in istoria acestei tari jumulite continuu.
Salutare si La Multi Ani! 🙂
42+25 de jumuleala. In rest, da, si chiar am si vorbit/scris zilele trecute, in contextul unor dezbateri de pe Contributors in legatura cu Revolutia, despre re-evaluarea aproape inevitabila (zic eu) a marxismului sclsamd. Putem face ceva? La modul realist, vreau sa zic…
Salutam si La Multi Ani! @Doxa 🙂
La modul realist, si la masura fiecaruia, ceea ce putem face, in primul rand, este sa nu uitam. Si sa nu acceptam re-evaluarile edulcorante.
PS: era sa uit
https://www.youtube.com/watch?&v=Kzl41edkPQU
Multam! Tragica atitudine.
Da. Iar ala si cati or mai fi ca el, nici macar nu au ce sa uite… D-aia ziceam de realism…
@doxa, salut si La multi ani si tie! Uite, mie situatia asa nu-mi creeaza nici un fel de discomfort. Eu l-am sprijinit pe KJ de la inceput dintr-un motiv extrem de practic: era singurul care avea o sansa concreta de a-l invinge pe Victor Ponta. Asa ca eu nu am nici un fel de indoiala in privinta votului pe care l-am dat ptr el. Gandeste-te cum ar fi fost cu Victor Ponta presedinte si iti pier automat toate indoielile si tot discomfortul 🙂
Da, Clemy, multumesc pentru incercarea de a-mi arata confortul 🙂 , dar eu ma refeream la disconfortul creat de astia cu “anisemitismul” lor. Sorry daca nu s-a inteles! 🙁 Din celalalt punct de vedere sigur ca stau mult mai linistit, atata minte cat sa imi inchipuiesc cum era cu Puie Mresedinte si cu mine plecat de mult din tara am si eu 😀 . Cred…
Buna seara! 🙂
Pentru @mircea at 12:20 pm:
Nu-mi doresc sa fiu pe post de carcotas, dar cam are oarece simbolism alegerea cabinetului aluia de catre KJ. Doar doua posibile alegeri, pentru cabinet, puteau sa fie in tot casoiul acela?! „Ghinion!”.
“ghinion iliescu” – seara buna 😀
🙂 cred ca s-ar impune de-o sfestanie pe acolo
facuta de megamanagerul Daneel! 😛
seara buna
vine curand si inceputul de an.
sa-l vad pe prrrea sfintia sa cum da cu busuiocul aghiasmit prin incaperile cotroceniului ca sa-l sfinteasca.
mi-ar place ca sa fie invitat la vreo sfatuire cotroceneasca ,academicul de onoare prea sfant
iar kj sa-i spuna …ce taxe de scolarizare se platesc in invatamantul superior si in general in invatamant(de darile/cadourile date profesorilor chiar nu mai are importanta la ce salarii au ) si ce taxe plateste biserica.
Asta bineinteles daca nemtzoteiul vrea excelenta lucrului bine facut au nu obedienta…
Presupun insa ca atunci ar iesi ponta la atac si ar spune ca reformatu are ganduri negre cu ortodoxia..dai in mine dai in fabrici si uzine..
simbolistica decorarii lui o.bjoza pare ca suscita mult mai mare interes decat nenorocitul ala de birou.
scandalul cam ia amploare si cei care atentioneaza public de eroarea facuta de kj(cristoiu,tismaneanu,monitorizarea antisemitismului etc) incep ca sa fie ostracizati si atacati imund in diverse zone media si online.
si-a facut kj un serios deserviciu decorandu-l pe fostul detinut ? in opinia astora se pare ca da.Si eu cred ca si-a facut un deserviciu si nu era deloc necesar ca mandatul lui kj sa aiba un astfel de debut.
Ce calcul politic se ascunde in spatele acestei decorari si cine-l face/sau care cui il face ?
-poate ca cea mai simpla varianta ar fi ca neamtul e inca prea nerodat(desi are elemente care sa infirme asta) si inghite pe nemestecate tot ceea ce i se da.(chiar `sugestii` varanice )
-poate ca vrea ca sa se puna bine cu a3 si cam tot ce-i pe-acolo/au totusi un impact major/,dar cred ca ar fi o eroare mare de tot
-poate e un simplu test de loialitate uslista/sau un test de “provocare” a miracolului care l-a adus la cotroceni
-sau o `duplicitate` nemteasca bine calculata,arat ca de fapt sunt “si” cu voi …daaar…lasa ca v-arat io voua pan`la urma…
Oricum as da-o parca nu iese prea bine 😆
Nici exagerarea auto-deserviciului n-ar fi prea productiva,se pot trage concluzii ce tin de alte resorturi.
`Pacatul ` lui bjoza ar fi gadea si a3 nu simpatia lui din tinerete(intr-un fel justificata),doar nu a fost legionar.Prezenta lui la a3 pare ca irita mai mult
Revin insa la ceea ce am zis zilele trecute.Cand tu presedinte nou ,la inceput de mandat,faci un gest cu o incarcatura simbolica imensa si faci un discurs atat de pompos la decorarea lui o bjoza,fara ca sa mentionezi(nici macar in treacat) 2 dintre evenimentele majore care au marcat mandatele anterioare-raportul/condamnarea comunismului si dosarele securitatii,cnsas- atunci eu cred ca este totusi o problema…si atunci ma-ntorc iar la…ce naiba i-a impins pe aia la decorarea asta ? 🙄
Salutare! La Multi Ani, @mircea! 🙂
Am combatut si eu, dar modest, pe Contributors, desi pare ca au probleme cu platforma (or fi atacat-o “legionarii” 🙂 ) si chiar daca nu sunt un fan al abordarilor lipsite de masura (cum mi se par mie a fi acolo si ale unora, dar si ale celorlalti; unii mai au si mize personale). In fine, in legatura cu dilema asta: gafa vs ne-gafa 🙂 a neamtului, cred ca politic nu va conta. Singurul rezultat “palpabil” al intregii dispute inflamate va fi, zic eu, o radicalizare a unor grupuri deja… radical-antagonice 🙂 . Si atat.
posibil
da` dincolo de radicalizari cred ca vor fi si oareshce “reflexii” in zona politica
La Multi Ani ! 🙂
zau ca ma asteptam la mai mult
vad ca nu numai kj o mai ia pe aratura(dupa datul in bara pirateresc 😆 )
purtatoarea de vorbe,una din miscarile apreciate ale lui kj,da niste mesaje interesante
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18951973-tatiana-niculescu-bran-facebook-strabatand-culoarele-palatului-cotroceni-intelegi-urgenta-nevoii-schimbare-administratiei-nu-numai.htm
aceeasi dorinta de necesara si utila schimbare deci
daca si astia se vor chinui,convinsi fiind ca doar ei au dreptate,ca sa aduca personalitatea si caracterul romanului la ceea ce vor ei/considera ei ca e bine ,o vor sfecli,se va produce o ruptura rapida si importanta(a fost si una din `micile` erori ale lui basescu)
va fi foarte interesant de urmarit modelarea asta Cat de moale/tare e lutul romanesc…cata resursa de demnitate mai are poporul ista..
Oare se va face …prin exemplul propriu al intregii administratii prezidentiale ? (adica tot ce-i sub acoperisul ala 😆 )
Sa trag pe… dreapta 🙂 !
Acusica vine vacanta de An Nou… Acusica.
Doamnelor si Domnilor, o noapte linistita!
buna dimineata! 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…iti-picioarele/34160/