Revista Presei – 24 octombrie. Spaga si binecuvantarea se iau la fel: in numele tatalui!
24/10/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 24 octombrie. Vremea se va răci, vineri, în cea mai mare parte a ţării, devenind rece, chiar deosebit de rece pentru acestă perioadă din an în nord-est. Ziua cerul va fi mai mult noros şi va ploua în partea de nord şi est a teritoriului, local în centru şi izolat în rest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Noaptea vor mai fi înnorări şi precipitaţii slabe în special în regiunile extracarpatice. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor mai depăşi 20 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali, precum şi în jumătatea nordică a Moldovei vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări locale, mai ales în sud-est şi la munte, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei şi 16 grade în sudul litoralului, iar cele minime între -5 grade şi 7 grade. In Bucuresti vremea va fi rece pentru această perioadă, astfel încât temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 1…2 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar trecător vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales după-amiaza şi noaptea, cu rafale ce vor depăşi 50 km/h.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
INTERCEPTĂRI în dosarul retrocedărilor: Bengescu îi spunea lui Andrei Hrebenciuc că prinţul Paul are “o jenă financiară foarte puternică. Dan Bengescu îi spunea lui Andrei Hrebenciuc că prinţul Paul are “o jenă financiară foarte puternică”, într-o discuţie telefonică interceptată de procurori, la finalul căreia Andrei Hrebenciuc i-a solicitat tatălui său să-l ajute financiar pe prinţul Paul. Convorbirea telefonică între Andrei Hrebenciuc şi Dan Bengescu este redată în referatul cu propunerea de arestare a celui dintâi şi a lui Paltin Sturdza, obţinut de MEDIAFAX. Astfel, notează procurorii DNA, implicarea directă a lui Andrei Hrebenciuc în activitatea infracţională a grupului rezultă şi din convorbiri telefonice purtate cu membrii grupării şi din faptul că este pus la curent cu demersurile efectuate. Într-un alt document al anchetatorilor, se arăta că Viorel Hrebenciuc şi alţi inculpaţi din dosarul retrocedărilor, acceptând promisiunea unor foloase materiale, le-au promis prinţului Paul şi prinţesei Lia că vor interveni pe lângă autorităţi pentru ca aceştia să obţină mai multe terenuri şi clădiri. “Începând cu luna noiembrie 2013 şi până în prezent, numiţii Olari Aurel, Iacob Sorin Ioan, Mătăşel Ioan, Kadas Iosif, Bengescu Dan Costin, Janica Poenaru, Viorel Hrebenciuc, cu ajutorul altor persoane, acceptând promisiunea unor foloase materiale, direct sau indirect (ex. prin intermediul numitei Alina), le-au promis numiţilor Paul-Philippe al României şi soţiei sale, Lia a României, că vor interveni pe lângă funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, din Călăraşi, Suceava, Sinaia etc, cu atribuţii în domeniul retrocedărilor imobiliare sau al reconstituirii dreptului de proprietate, în scopul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora sau în scopul îndeplinirii unor acte contrare acestor îndatoriri (ex. obţinerea urgentă şi în mod ilegal a 39.885 hectare teren în Broşteni, jud. Suceava, a 50 ha + 3.165,87 de ha teren agricol la Mănăstirea, jud. Călăraşi şi a două imobile în Sinaia etc)”, se arată în documentul citat. Prinţul Paul şi prinţesa Lia au fost audiaţi, pe 15 octombrie, la DNA Braşov, nefiind puşi sub urmărire. Integral pe Mediafax
PROBĂ ZDROBITOARE. Procurorii DNA au găsit agenda compromițătoare a șpăgarului lui Viorel Hrebenciuc: „Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase”. Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, inculpaţi în dosarul retrocedărilor, au fost aduşi, joi seară, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca propunerea de arestare a procurorilor DNA pe numele celor doi. Potrivit procurorilor DNA, desfășurarea în timp a activității infracționale și implicarea inculpaților Sturdza Paltin Gheorghe și Hrebenciuc Andrei în aceasta rezultă și din înscrisurile ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză. Sturdza Paltin Gheorghe este cel care a revendicat fraudulos 43.000 de hectare de pădure și care trebuia să-i dea deputatului PSD, Viorel Hrebenciuc, șpaga de 12.000 de hectare.Potrivit DNA, din examinarea agendei aferente anului 2013 ce a fost ridicată de la domiciliul lui Paltin Gheorghe Sturdza cu ocazia percheziției, rezultă că în data de 18 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza a purtat o discuție cu Bengescu Dan Costin , iar acesta din urmă s-a obligat să pună în posesie un lot în 35 de zile, dar vrea contract pe toată suprafața .A doua zi, în data de 19 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza s-a întâlnit cu Adam Ioan și Viorel Hrebenciuc la un hotel, în agenda fiind făcute următoarele notări: MEETING HREBE LA HILTON. PROMISIUNILE PAR SERIOASE. Despre întâlnirea din ziua următoare, 20 aprilie 2013, de la Restaurantul din mun. Brașov, Sturdza paltin Gheorghe a notat: LA ”ROMANTIC” CU ADAMII ȘI MIRELA. DISCUTAT STRATEGII. VOM FACE CONTRACTUL CU BENGESCU.În data de 21 aprilie 2013, la Hotel din București, Sturdza Paltin Gheorghe s-a întâlnit din nou cu Viorel Hrebenciuc (VORBIT CU HREBE LA hotel….OK), iar seara, la masa acasă cu Adamii cu Mirela discutat și redactat contract Bengescu (p. 57 din Agenda 2013).Înainte de expirarea termenului din 15 iunie 2013, în data de 13 iunie 2013, Paltin Georghe Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc, Prodan Victor Adrian și Bengescu Dan Costin, notându-și în agenda că „s-a căzut la o înțelegere”, făcându-se astfel referire la actul adițional cu urma să se încheie în data de 01 iulie 2013. Integral in EVZ
Harta susținătorilor lui Ghiță și Dragnea la șefia PSD. Victor Ponta a avut prima reacţie după ce Sebastian Ghiţă şi Liviu Dragnea au anunţat că vor candida la şefia PSD. Premierul a evitat cât a putut întrebările ziariştilor, iar într-un final a răspuns: „Deocamdată eu sunt preşedintele PSD!”. Dacă liderul social-democraţilor s-a ferit să comenteze situaţia, mulţi şefi de organizaţii dezaprobă demersul celor doi, pe motiv că îl afectează pe Victor Ponta în campanie.Aflat la Sibiu, Victor Ponta a încercat să evite pe cât posibil subiectul şefiei PSD. Asta după ce miercuri şi-a anulat toate evenimentele electorale, ca să nu dea ochii cu presa.Abia la Târgu Mureş, premierul a răspuns pe larg întrebărilor jurnaliştilor. Victor Ponta l-a atacat, subtil, pe Liviu Dragnea. „Cred că s-a sancţionat singur, că domnul Dragnea e cel care munceşte cel mai mult în campania electorală şi, în loc să vorbim de campanie, ieri (miercuri – n.r.) am vorbit de altceva”, a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.La Bucureşti, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat că Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă nu au încălcat regulamentul intern, pentru că nu-şi fac campanie în filialele PSD. „Este o mare diferență între un anunț și a merge în filial, asta se va întâmpla înaintea Congresului, când care se vor înscrie pentru funcții, vor avea întâlniri”, a spus Gabriela Firea. Integral pe Digi24
De ce se scufundă Patriarhul odată cu Ponta. Bani, bani, bani, bani, bani și iarăși bani! Biserica Ortodoxă Română încasează în acest moment sume neverosimil de mari de la un Guvern care se prăbușește văzând cu ochii. Capii Bisericii nu văd în asta o problemă, nici măcar una morală, deși fiecare argint pe care pune mâna în toiul campaniei electorale este echivalentul unei pălmi istorice date obrazului deja brăzdat al contribuabililor români. Peste 80% dintre ei se declară tocmai creștin-ortodocși.Fenomenul alocărilor bugetare extraordinare (în general, banii provin de la Fondul de rezervă al Guvernului) capătă accente faraonice cu fiecare săptămână ce ne apropie de momentul primului tur al alegerilor prezidențiale.Nu ai nevoie de un IQ superior și nici de vigilența unui gardian de la Alcatraz pentru a-ți da seama că sutele de milioane de lei trimise de Guvernul Ponta în teritoriu, la autoritățile locale de aceeași culoare politică, urmează un algoritm prestabilit.Un algoritm pervers, care sincronizează promisiunile deșănțate ale candidatului PSD cu clepsidra electorală.Un algoritm pervers și profund nedemocratic, întrucât lipsa de transparență și componenta discreționară sunt liniile sale directoare.Că operațiunea la care asistăm de câteva luni bune, și care s-a acutizat în ultimele zile și săptămâni, a fost premeditată, stă mărturie modificarea prealabilă de legislație.Ea a permis echipei Ponta-Dragnea să dreneze sume uriașe de bani publici fără a mai da socoteală în vreun fel: inițiativele nu sunt comunicate imediat după ședințele de guvern, deciziile propriu-zise apar târziu în Monitorul Oficial, nu poate fi cunoscută de la bun început destinația exactă a fiecărui leu pe care Guvernul îl scoate din buzunarele noastre. Totuși, banii deturnați în scop politic provin din taxele și impozitele pe care le plătesc cetățeanul simplu, antreprenorul, corporațiile! Privind din perspectivă penală, e limpede că se profilează la orizont un potențial dosar-bombă. Implicațiile sale ar putea fi tectonice, dat fiind faptul că vorbim aici de fonduri publice, de implicarea directă a unor oficiali de rang înalt (până la nivel de premier și vicepremier), de schimbări de legislație făcute cu rea-voință și multă, foarte multă iresponsabilitate. Integral pe Romania Libera
Tehnologia minciunii la Victor Ponta. Mă preocupă de ceva vreme tehnologia pe care o foloseşte Victor Ponta atunci când mânuieşte neadevărul. Materie primă e destulă, nu e zi în care să nu primim marfă proaspătă, dar cu toate acestea ajunsesem într-un punct mort. Un text fabulos al lui Gabriel Liiceanu a avut darul de a-mi debloca situaţia: Victor Ponta pur şi simplu nu minte ca noi, toţi ceilalţi. El face artă. Un om de artă este cineva care are ori ceva în plus, ori ceva în minus faţă de ceilalţi muritori. Înzestrat cu această diferenţă specifică, omul de artă produce lucruri care celorlalţi li se par ceva tainic, misterios, de nepătruns. Am decis că Victor Ponta face din întrebuinţarea minciunii o artă atunci când mi-am dat seama că nu izbutesc să pătrund răspunsul la următoarea întrebare: Dacă domnul Ponta minte atât de masiv, pe atât de mulţi şi într-o perioadă atât de lungă de timp, cum se face că minciunile sale nu sunt demantelate, ci dimpotrivă, tind să se transforme în adevăruri? Iesirea din blocaj mi-a oferit-o o frază de-a lui Gabriel Liiceanu, dintr-o răvăşitoare scrisoare la adresa premierului, publicată marţi pe platforma de comentarii Contributors.ro: „Minciuna. Este de fapt o componentă a tupeului dvs. Pentru că e minciună împotriva evidenţelor”. Iată aşadar la ce sunt buni filosofii: în câteva, foarte puţine, cuvinte, ei au darul de a desluşi mistere de nepătruns. Abia cititndu-l pe Liiceanu am înţeles în ce constă geniul de mincinos al premierului. Victor Ponta nu minte ca noi, toţi ceilalţi, ca să ascundă o realitate pe care nu o vede nimeni, el minte ca să contrazică o realitate pe care o vede toată lumea. În faţa unei asemenea tactici, orice om de bun-simţ are reflexul să rămână buimac. Dar pentru ca această tehnologie să fie eficientă, e nevoie şi de o adecvată „strategie de exit”, astfel încât minciunile aruncate să aibă ultimul cuvânt. Dacă examinăm toate tipurile de ieşiri publice ale premierului, vedem că strategia sa de exit funcţionează. La începutul şedinţelor de Guvern, la deja tradiţionalul discurs de auto-proslăvire, evident că nu e nimeni care să obiecteze ceva. Pe holurile Parlamentului sau pe alte coclauri, gazetari fie nepregătiţi, fie deja atârnaţi de interesele premierului lasă nepuse întrebările care contează – iar când acestea totuşi apar, sunt expediate rapid cu un „Hai, pa!”. Integral pe Adevarul
Nu repetați greșeala din ’90! Nu alegeți Ponta! Ce va spune despre România și români eventuala alegere a lui Ponta în funcția de președinte și (re)validarea democratică a PSD, expresia manifestă a cancerului corupției care macină țara din interior de 25 de ani? O analiză a evoluției statelor din Est (Europa plus fostele republici sovietice) în sfertul de veac care s-a scurs de la prăbușirea comunismului, publicată de revista Foreign Affairs, enumeră progresele fără precedent în materie de prosperitate, nivel de trai și reforme realizate de acestea și conchide fără echivoc: „Tranziția postcomunistă nu revelează inadecvarea capitalismului liberal și disfuncțiile democrației. Mai degrabă demonstrează superioritatea și promisiunea pe care le conțin în continuare ambele“. Pentru o regiune care, așa cum avertiza fostul ministru de Externe ceh, Karel Schwarzenberg, dă dovada că a obosit de 25 de ani de democrație este o concluzie reconfortantă, menită să reamintească esența revoluțiilor din 1989. Studiul mai constată însă că fostele state comuniste au evoluat în mod diferit și că acest lucru se datorează, pe lângă circumstanțele locale, și altor doi factori generali: ritmul adoptării reformelor și influența culturală, economică și instituțională a vecinilor ne-comuniști. Cei doi autori resping cu date statistice afirmațiile unora precum Joseph Stiglitz că tranziția graduală la economia de piață și instituții armonizate cu Vestul a fost mai puțin dureroasă și a asigurat stabilitate și creștere durabilă pe termen lung. Dimpotrivă, datele arată că tranziția în aceste țări „țestoase“ a fost mult mai dureroasă, iar performanțele ulterioare – mai slabe în mod constant. Până în ziua de azi, țările care au făcut reforme radicale repede („iepurii“), precum Polonia și Estonia, sunt campioanele regiunii, în vreme ce celelalte se află în mod constant la coadă. Integral pe Romania Libera
„Mai multe ţări au anunţat că mai degrabă vor muri pe poziţii”. Summit-ul pentru o politică energetică şi de mediu comună arată cât de fragmentată este Uniunea Europeană când este vorba de interesele naţionale după şase ani de criză. Summit-ul UE de două zile început ieri ar trebui să se concentreze pe politica şi securitatea energetică şi să reprezinte un pas spre a face din Europa cel mai ambiţios jucător la nivel mondial în lupta contra schimbărilor climatice. Însă dezbaterile vor scoate în evidenţă, probabil, cât de fragmentată este UE când este vorba de interesele naţionale, mai ales când economiile încă nu şi-au revenit după şase ani de criză, iar criza dă semne că va persista. Criza din zona euro a trecut într-o nouă etapă şi intră într-o „fază încăpăţânată de creştere economică anemică”, a avertizat ieri Standard & Poor’s, una dintre cele mai înfluente agenţii de rating din lume. Atenţionarea vine în contextul în care un nou set de date a arătat că activitatea din sectorul privat din Franţa, una dintre cele mai mari economii din zona euro, a scăzut în octombrie, scrie CNBC. Indicele compozit PMI calculat de Markit pentru a măsura activitatea sectorului privat a coborât în cazul Franţei de la 48,4 puncte în septembrie la 48 de puncte, cel mai slab rezultat începând cu februarie. Un nivel de sub 50 de puncte înseamnă contracţie. Franţa, descrisă ca „bolnavul” zonei euro, va fi cea care, pentru a-şi proteja industria nucleară, va împiedica, probabil, liderii din UE prezenţi la summit să ajungă la un acord privind stabilirea unor ţinte pentru schimbul de energie prin între ţări prin reţelele de interconectare. Interconectarea reţelelor energetice este un pas pe care CE îl consideră important pentru creşterea siguranţei energetice şi pentru formarea unei uniuni energetice. De pe draftul summit-ului a fost eliminată prevederea care stabilea ca până în 2030 statele membre ale UE să facă diposnibilă pentru alte ţări comunitare 15% din capacitatea de generare naţională. Spania şi Portugalia au făcut presiuni pentru majorarea ţintei de 15% şi pentru a face acest obiectiv obligatoriu. Ambele state au acuzat Franţa că îşi protejează industria nucleară de energia lor regenerabilă, scrie EurActiv. Integral pe Ziarul Financiar
După ce ani de zile Rusia a şantajat Europa cu „arma energetică“, acum Polonia şantajează Rusia în privinţa gazelor naturale. “Fie roata şi pătrată, tot se-ntoarce câteodată“, spune o vorbă de duh de pe internet. Ei bine, dacă Rusia a folosit „arma energetică“ ani buni pentru a face presiuni politice asupra Europei, iată că acum păţeşte la fel. Polonia a anunţat de mai multe ori luna trecută că Gazprom a tăiat o parte dintre livrările de gaze naturale, mai întâi cu 25%, apoi cu 45%. Numai că, după analiza datelor privind înmagazinarea cu cele privind consumul, ceva nu dădea bine: Polonia nu avea nevoie de tot acel gaz pe care îl cere de la Gazprom şi, oricum, nu ar fi avut unde să-l stocheze. Acest lucru a făcut anumiţi traderi din piaţa energetică poloneză să creadă că PGNiG – cel mai mare furnizor de gaze naturale din Polonia, deţinut de către stat – vrea să distrugă reputaţia Gazprom de furnizor de încredere pentru a-şi îmbunătăţi poziţia de negociere, în perspectiva rediscutării contractelor în luna noiembrie, scrie Reuters. Este aceeaşi tactică pe care Gazprom a folosit-o ani buni. Acum, clienţii săi, care odinioară acceptau termenii gigantului rus pentru că nu aveau alternativă, încep să schimbe jocul. Statele din Europa de Est încep să îşi construiască, încet, dar sigur, alternative la gazele ruseşti. Polonia şi-a construit conducte către Germania şi Cehia, care îi permit importurile de gaze din Vest, iar de anul viitor va fi funcţional primul său terminal de gaze naturale lichefiate. „Către sfârşitul lui 2015, Polonia va fi pe deplin independentă în ceea ce priveşte posibilităţile tehnice de a cumpăra gaze din alte direcţii decât Estul“, spune Jan Chadam, şeful Gaz-System, transportatorul polonez de gaze. Compania de stat PGNiG a dat în judecată Gazprom la tribunalul de arbitraj de la Stockholm şi a obţinut o reducere de 10% a preţurilor în 2012, în timpul negocierilor de închidere a litigiului. Gazprom livrează Poloniei jumătate din cele 16,2 miliarde de metri cubi de gaze consumate anual de acest stat. Integral pe Adevarul
Avocații și administratoarea firmei prin care se spăla șpaga l-au turnat la DNA pe Andrei Hrebenciuc: Controlează un off-shore în Cipru. Andrei Hrebenciuc l-ar fi ajutat pe Viorel Hrebenciuc să ascundă provenienţa terenului primit pentru intervenţiile deputatului, firma care trebuia să cumpere cele 43.000 de hectare de pădure de la Sturdza având ca asociat unic o societate cu sediul în Cipru la care asociat este fiul parlamentarului. Anchetatorii susţin că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciu şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier, dobândită prin decizia din 2012 a Tribunalului Covasna.Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, “întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău”, a arătat DNA. Procurorii au stabilit că SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc. În data de 24 iunie 2013, pentru a stabili modalitatea concretă în care urma să fie răsplătit Hrebenciuc Viorel pentru intervențiile sale, Paltin Gheorghe Sturdza a avut o întâlnire în Brașov cu Viorel Hrebenciuc și Andrei Hrebenciuc.La respectiva întâlnire s-a stabilit încheierea unui contract cu o societate comercială care aparent nu are vreo legătură cu familia Hrebenciuc. Integral pe Evz.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
spaga se ia in numele tatalui si retinerea se executa in numele fiului. Hrebe jr. si Copac Paltin arestati ptr. 30 de zile.
buna ziua. ia sa vedem cine mai are tupeu sa voteze de 5 ori in noiembrie http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/dosarul-frauda-la-referendum-3-autocare-pline-cu-oameni-din-gorj-vin-in-bucuresti-pentru-audieri.html
neata! sa faca fiul arest 30 de zile si nici Sf. Duh sa nu il scape pe borfasul junior!
Cred ca este un moment de cotitura. Orice om cu tiglele pe casa nu-si arunca copilul cu ochii in foc, Hrebe senior va da din casa.
neata buna 🙂
de referinta titlul postarii 🙂 `spaga si binecuvantarea se iau la fel : in numele tatalui `
ce-o fi in familiile astora,ce educatie,ce principii de viata,ce relatii familiale or fi fost in famillile astea.. ??
..fura fiule ..uite la mine si ia aminte…sa furi mai mult decat mine..
…
al batran…: nu exista prejudiciu…
cei doi hrebenciuci si restul ar trebui ca sa multumeasca dna ca i-au inhatat acum si nu dupa consumarea faptei si constatarea prejudiciului ,toata masa lemnoasa valorificata ilegal.
Numai rusii ,cand au defrisat jumate de moldova cu titlu de despagubiri de razboi(si multe altele) au facut asa cu noi.Ce jigodii de oameni,printi si infractori cu jena-n gat
Bună dimineața și weekend plăcut vă doresc!
http://politicstand.com/free-porn-la-psd/
Buna dimineata,
daca Hrebenciuc ar vrea sa-si plateasca pacatele fata de fi-su, ar trebui sa mearga la DNA sa se predea la schimb cu eliberarea juniorului. El e capul rautatilor deci ar trebui sa-si asume vina si sa spuna tot ce stie.
Dar, mai vazusi! E mai simplu sa stea pe-afara, sa se bucure in continuare de imunitate (demisia=palavre de aburit prostimea) si sa acuze justitia cat e de nedreapta!
Cat despre “convocarea” martorilor din dosarul referendumului, e foarte bine venita,cu 10 zile inainte de alegeri. Poate le mai baga frica in oase si banii pompati acum de Dragnea in diverse primarii, sa se duca pe apa Sambetei!
Băiatul are 30 de ani, e major și vaccinat, cred că avea discernământ când a decis să spele bani pentru tată 🙂
o zi buna tuturor.
Iar “chiraie” Sarapova la digisport 2! De data asta se pare ca o bate pe Radvanska
http://www.ziare.com/viorel-hrebenciuc/andrei-hrebenciuc/andrei-hrebenciuc-si-paltin-sturdza-au-fost-arestati-preventiv-1329331
buna dimineata ! 🙂
Incredibil! Sarapova eliminata de Radvansca!
11:06 – Sharapova pierde setul secund la tie-break si este eliminata de la Turneul Campioanelor! Rusoaica avea nevoie de o victorie cu 2-0, insa a fost infranta in setul secund desi a condus cu 5-1! Urmeaza setul decisiv, dar pe Sharapova o victorie nu o ajuta cu nimic.
Buna dimineata,
Citez de pe undeva de pe net si nu cred ca e manipulare Ma bucur ca cei care s-au implicat nu au muncit chiar degeaba si poate avem si o surpriza in cele din urma
Mai spune acolo ca Ponta ar avea numai patru procente in fata lui Johannis
nu imi ia copy paste, asa ca o sa pun linkul ( desi nu e prea agrat pe aici )
http://media.stiripesurse.ro/image/201410/w800/media-141413212603644100.jpg
Buna ziua tuturor…
Cui i-e frica de Monica Macovei?
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeriprezidentiale2014-18365122-monica-macovei-intrerupta-elena-udrea-realitatea-b1tv.htm
Inteleg ca Monica a intarziat la emisiune, dar mi se pare ca problema mai mare sta in promovarea altui candidat.
E una din rarele situatii in care nu sunt de acord cu Mircea Marian.
buna ziua
pentru cei care se gandesc sa-l voteze pe ponta
bonus:daca citesc le va sta gustarea de pranz in gat
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18369007-premierul-victor-ponta-refuza-ofere-raspuns-clar-intrebat-daca-taxele-impozitele-vor-creste-2015.htm
cert se vor majora impozitele iar un eventual ponta “presedinte”
va spune ” hai pa,nu e treaba mea,eu sunt presedinte”/una peste probabil “campania electorala a lui pinta”va costa anul viitor si in cei ce urmeza cel putin 100/eur/an pe cap/alegator cu drept de vot
PSDistii nu se lasa!
http://www.comisarul.ro/politic/incendiar/deputatul-iordache-mesagerul-mor%C5%A2ii-demo_249805.html
postare 9, salve 🙂 !