Europa: 19 decembrie 2012 / DW: Sfârşitul reformelor
19/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Revista Presei Europene – Prima Pagina
Pentru a comemora moartea fostului președinte ceh, pe 18 decembrie 2011, un neon în formă de inimă a fost agățat de Parlamentul European la Bruxelles. După Revoluția de catifea, Václav Havel semna cu o inimă care a devenit simbolul său. De la moartea sa, cărțile sale sunt foarte căutate și piesele sale sunt jucate în toată lumea. În Republica Cehă sunt organizate momente de reculegere, expoziții, slujbe și “o zi a pantalonilor scurți”, în amintirea “falsului său pas” vestimentar din ziua învestiturii în 1989.
Articolul original în Mladá Fronta DNES
Olanda ar beneficia de europost
Ministrul olandez al Finanțelor, Jeroen Dijsselbloem, din Partidul Muncitoresc, ar putea să-i succeadă luxemburghezului Jean-Claude Juncker în fruntea Eurogrupului. Potrivit surselor, el are avantajul de a proveni dintr-o țară puternică din zona euro și de a avea opinii mai tranșante decât predecesorul său, creștin-democratul Jan Kees de Jager. Acest post ar permite Olandei să “restabilească puțin poziția bună în UE, pe care țara a neglijat-o din cauza virusului euroscepticismului”, notează cotidianul.
Curtea Constituțională refuză ca persoanele fără acte să fie excluse din sistemul de sănătate
Curtea a respins măsura ce îi excludea pe emigranții ilegali din sistemul public de sănătate conținută de decretul de reformă a sectorului aprobat în septembrie. Nouă regiuni din 17 începuseră să aplice măsura, celelalte aplicau excepții în funcție de caz. Partea din decret care prevede coplata medicamentelor este menținută.
Passos pariază pe tehnologie și pe sectorul agroalimentar în Turcia
Premierul portughez Pedro Passos Coelho va conduce o delegație comercială de 19 oameni de afaceri reprezentând sectoarele tehnologic și agroalimentar în timpul unei vizite în Turcia organizată pe 18 decembrie. Cotidianul din Lisabona explică faptul că scopul călătoriei este întărirea legăturilor comerciale între cele două țări dar se va pune și problema diplomației economice, cu semnarea unor acorduri prevăzute între cele două țări.
Articolul original în Jornal de Negócios
Mai bine fără copii decât o mamă rea
Responsabilă de faptul că rata natalității în Germania și în Austria (1,39 și 1,43 copii pentru o femeie) nu este lipsa de creșe ci ideea pe care o au femeile despre rolul mamei. Potrivit unui studiu al Institutului federal de demografie, 65% din austriecele adulte de sub 40 de ani aprobă fraza: “Un copil va suferi probabil dacă mama sa lucrează”. Sunt 63% în Germania de Vest și 36% în fosta Germanie de Est. Mai mult, meseria și prietenii devin mai importanți decât copiii ca sursă de fericire și împlinire.
Articolul original în Die Presse
Asta e Croația – Suntem tot mai bătrâni, lucrăm mai puțin și credem mai puțin în Dumnezeu
Cifrele de la ultimul recensământ arată că, în 2011, țara număra 4 284 889 locuitori, adică 152 571 mai puțin decât în 2001. Populația activă a scăzut și ea cu aproximativ 100 000 și astăzi doar o persoană din două lucrează. Sunt cu 204 408 mai puțini catolici și cu 95 960 mai mulți atei și agnostici.
Jutarnji List Zagreb aduse in limba romana de PressEurop
Revista Presei Germane de la Deutsche Welle – Sfârşitul reformelor
Încotro o va apuca România după învestirea guvernului Ponta II? Justiţia şi democraţia românească se află în mare pericol, sunt de părere comentatorii occidentali.
Desemnarea ca premier a plagiatorului Victor Ponta, unul dintre puciştii, a căror lovitură de stat parlamentară din vară a fost condamnată – fie şi în termeni diplomatici – de prestigioasa instituţie a Consiliului Europei, care este Comisia de la Veneţia, n-a scăpat neobservată presei apusene.
De grabnica desemnare a liderului PSD ca prim-ministru se ocupă toate marile cotidiane germane. Ziarul berlinez Die Welt se mulţumeşte să semnaleze evenimentul într-o scurtă notă, în timp ce Frankfurter Allgemeine Zeitung îi consacră o lungă relatare, iar Süddeutsche Zeitung un succint dar incisiv editorial.
Cotidianul din Frankfurt aminteşte de afirmaţia preşedintelui care, înainte de alegeri, se declarase gata să îngurgiteze la nevoie “o broască, dar nu să înghită un porc”, sugerând că nu l-ar desemna ca premier pe Victor Ponta. Băsescu îşi manifestase îngrijorarea că liderul PSD ar putea scoate România din orbita ei occidentală, “plasând-o în zona gri dintre est şi vest”.
FAZ relevă că, la Bucureşti mulţi se aşteptaseră ca Băsescu să tergiverseze cel puţin nominalizarea premierului. Ziarul aminteşte însă că desemnarea unui candidat independent “ar fi putut antrena o nouă suspendare a preşedintelui şi n-ar fi avut şanse de succes după triumfala victorie a USL”. În plus, “Comisia Europeană îi forţase mâna” preşedintelui, şeful ei, Barroso, afirmând că se bucură să coopereze cu Ponta şi Băsescu.
Dar cotidianul din Frankfurt nu omite să atragă atenţia asupra verdictului “de condamnare a guvernului Ponta, de către Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei, pentru numeroasele încălcări ale Constituţiei” de care executivul condus de liderul PSD s-a făcut vinovat. Când? În timpul “crizei politice din vară care a culminat cu suspendarea lui Traian Băsescu”.
Dar cum evaluează cotidianul din Frankfurt momentul actual şi viitorul României? Într-un mod pe cât de clar, pe atât de pesimist. “Odată cu desemnarea lui Ponta s-a încheiat luni era celor 8 ani de reforme care a debutat în 2004 cu magistrala victorie a lui Băsescu în faţa lui Adrian Năstase”. Fiindcă “nominalizarea lui Ponta echivalează cu recunoaşterea faptului că acest curs reformist nu mai poate fi continuat”.
Potrivit ziarului, Băsescu a izbutit în trecut “tot mereu să compenseze lipsa unor majorităţi parlamentare utilizându-şi la maximum prerogativele constituţionale” spre a perpetua reformele. Or, USL dispune acum de o majoritate parlamentară de două treimi prin care va putea schimba constituţia şi îngrădi prerogativele prezidenţiale.
Ziarul aminteşte şi de motivul creării Comisiei de la Veneţia. Înfiinţarea ei a avut drept scop să sfătuiască noile democraţii în chestiuni constituţionale. Aflăm în context despre amănunte din verdictul Comisiei, de probabila motivare politică a suspendării lui Băsescu, de lipsa dovezii că preşedintele ar fi încălcat Constituţia, de criticile suscitate de faptul că i s-au alocat CCR doar 24 de ore spre a-şi adopta avizul, căruia nu i s-a dat citire în parlament. Şi care n-a fost dezbătut în forul legislativ.
Mai aflăm despre atacurile asupra judecătorilor şi modul “în care guvernul Ponta a abuzat în repetate rânduri de ordonanţe de urgenţă utilizând acest instrument împotriva Constituţiei, între altele spre a sustrage deciziile parlamentare controlului de către Curtea Constituţională”.
Un pesimism acut în privinţa intenţiilor celor care, la Bucureşti, deţin pâinea şi cuţitul se desprinde şi din paginile ziarului german de stânga, Süddeutsche Zeitung. Editorialul despre România, semnat de Klaus Brill, se intitulează clar şi fără echivoc: “Democraţia în pericol“. Autorul se arată uimit de celeritatea deciziei preşedintelui de a-l desemna premier pe Victor Ponta. Băsescu “n-a avut alternativă” după victoria categorică în alegeri a USL, care “a stabilit clar voinţa electoratului”.
Dar ziaristul german nu crede câtuşi de puţin că în România se va restabili liniştea. În primul rând pentru că Băsescu nu ar fi “omul care să dea înapoi în interesul ţării. Iar în al doilea rând pentru că nici Ponta nu e un om de stat responsabil căruia să-i poţi încredinţa fără grijă binele comun”.
Fiindcă, potrivit cotidianului, “planurile USL de schimbare a constituţiei nu prefigurează în orice caz nimica bun”. Clare sunt şi remediile acestei situaţii. E nevoie de vigilenţă maximă. În termenii autorului german, “România are nevoie în continuare de grija critică a Uniunii Europene. Dacă învingătorii în alegeri vor să pună din nou cătuşe justiţiei pentru că au în rândurile lor atât de mulţi activişti care tremură de frica procurorilor, trebuie adoptate sancţiuni dure. Tocmai acum democraţia este în pericol, în România. Şi tocmai lui Ponta nu merită să i se acorde încredere în Uniunea Europeană, dat fiind comportamentul său de până acum”.Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare tuturor.
Daca si stanga germana il considera pe Mondialu’ total indigest e clar. Indiferent ce partid va ajunge in guvernul german, Micul Mouse nu va vedea bani germani in setul asta de dimensiuni spatiu-timp.
Salut,
ceea ce este impresionant este faptul ca USL este sare’n ochi chiar pentru SPD, colegii socialisti a lui Ponta. Astia vad in PSD si Pont un pericol cert pentru democratie si pentru UE. Vezi ce publica Süddeutsche Zeitung care este un ziar de stanga clasic!