Ziarul de Duminica – 28 septembrie
28/09/2014 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Oana Moraru. Contributors. Copilul din capul calculatorului.
Știu o fetiță de 10 luni care își glisează degetul pe masă, într-un gest hotărât de tip swipe ori de câte ori nu-i place mâncarea. În mintea ei, piureul de morcovi trebuie să dispară întocmai ca imaginile de pe tableta pe care s-a obișnuit să se joace de vreo lună. Deocamdată, manifestarea obiectelor în câmpul ei vizual este o chestiune dictată din vârful arătătorului. Pentru copilul ăsta, lumea a început să capete sens într-un fel aparte, iar provocarea imediat următoare nu vor fi doar primii pași, dar și clarificarea pe care mintea ei trebuie să și-o facă între mai multe lumi posibile și concurente: pe de-o parte, un virtual deja confecționat, pe de alta, realitatea imediată în relație cu imaginația proprie, fabulatorie, specifică vârstei. Sau, de ce nu, o distincție între o lume electronică, una a obiectelor palpabile și alta a emoțiilor și relației cu cei din jur. Vorbesc cu o mulțime de mame care își aduc copiii pe sus la grădiniță, cu mult înainte ca aceștia să se fi dezmeticit cu adevărat: îmbrăcatul, mâncatul și pieptănatul se petrec toate în fața televizorului, deschis de la prima oră ca să inhibe orice protest sau joc de putere. Cunoscutele hachițe la alegerea hainelor sau legatul șireturilor, plânsul de despărțire sau fixațiile de ultim moment pentru o jucărie sau alta dispar ca prin minune în fața ecranului. M-am întrebat chiar, dacă nu cumva mulți dintre noi – părinții tracasați ai zilelor noastre – n-am prefera ca această stare de hipnoză să continue până în pragul maturizării. S-ar arde astfel câteva etape dificile, am trece în modul fast forward peste mofturi, crize, pretenții, explicații sau negocieri obositoare. În toate cazurile de mai sus este vorba despre conectarea la o realitate fascinantă în care cel mic devine involuntar, captiv. Stimularea simultană a mai multor simțuri, cel puțin până la 7-8 ani este o ”arestare” a copilului într-o zonă a feed-backului imediat și a satisfacției rapide. Un input supraîncărcat de imagini ușor digerabile, asociate cu mișcare, culoare, cuvinte, onomatopee, muzică, efecte supranaturale și umor – servit sistematic în perioada educației timpurii – va contribui probabil la formarea unui mod de operare a minții, a unui nivel de reactivitate și sensibilitate la stimuli pe care puțini dintre adulții de astăzi sunt pregătiți să-l înțeleagă, în toate implicațiile lui. Integral pe Contributors [un articol exceptional, care ar fi fost perfect fara calculii ingvistici din limba engleza – snobism! – . Insa recomand cu caldura!]
Andrei Plesu. Adevarul. Scrisoare deschisă maestrului Radu Beligan
Stimate maestre, Eram inca un fraged licean, cind va admiram pentru talentul dumneavoastra. Simteam ca nu era vorba de o simpla inzestrare, de un dar al naturii, ci si de inteligenta, cultura, subtilitate. Mai tirziu, cind am avut placerea sa va intilnesc, toate presupunerile si asteptarile mele au fost confirmate.Am descoperit umorul dumneavoastra, anvergura intelectuala a viziunii dumneavoastra despre lume si despre meseria cu care, decenii intregi, v-ati identificat pina la contopire. Simpatia mea pentru dumneavoastra m-a ajutat, adesea, sa trec cu vederea numeroasele pagini omagiale, dedicate unui sef de stat care, in opinia majoritatii romanilor (care, de altfel, l-au si evacuat), nu le merita. Ceea ce ma frapa, totusi, era “indeminarea” cu care le scriati. Nu aveati aerul ca executati, ca altii, o oarecare pirueta formala, o mica dedicatie de circumstanta. Puneati, in declaratiile dumneavoastra, aceeasi “originalitate”, acelasi convingator patos al expresiei, aceeasi “autenticitate”, pe care le foloseati si pe scena. Nu erau textele unui docil functionar de stat, erau “texte Beligan”, texte purtind amprenta personalitatii dumneavoastra.Ceausescu era “cel care asculta respiratia tarii”, “cel care a sters din dictionar cuvintele: oboseala, inertie, stagnare, nepasare, imposibilitate”, “cel care se odihneste de o munca prin alta munca”, exponentul “a ceea ce e mai bun in noi”. Cu astfel de “alese si inflacarate” omagii, era inevitabil sa deveniti un “oficial”, membru al Comitetului Central si deputat al Marii Adunari Nationale. Imi spuneam, totusi, ca asa erau vremurile, ca acesta era pretul pe care trebuia sa-l platiti, pentru a sustine eficient institutia teatrului romanesc: stabilitate administrativa, protectie ideologica, turnee (de succes) in strainatate etc. Au facut si altii la fel, poate cu mai putin zel si cu mai putin “talent”. (Eu insumi am scris un memoriu catre seful statului –memoriu, nu “scrisoare” – cind, in 1982, am fost dat afara din slujba si din presa. Am folosit limbajul de lemn al acelui tip de document, cu ornamentica aferenta. Dar am facut-o din postura somerului anulat socialmente, nu din aceea a unui “simbol national”, asezat, ca dumneavoastra, la zenitul tarii. Si n-am recidivat, nici n-am “cintat”, pina in ultima clipa, pe prima pagina a ziarelor…). Integral pe Adevarul
Andrei Luca Popescu. gandul. Noul manelist poartă bască, are tricou cu Che Guevara şi umblă cu gagici mici
Apetenţa marilor jupâni politici ai zilei pentru manelism şi pentru modelele comuniste popcornizate le dă acestor oameni măsura. Deşi aparenţele sunt grandioase, sistemul e acelaşi ca la peştele-balon: manelistul politic cu nostalgii comuniste e un om mic. Victor Ponta şi-a făcut ziua în stil Kim Jong-Un, pe stadion, adunând cu arcanul activiştii PSD şi angajaţii instituţiilor publice controlate de partid. Ocazie cu care s-a mai lansat o dată către Cotroceni. Dacă bucălatul dictator comunist se bucură de freamătele maselor prin forţa armelor, lagărelor şi poliţiei politice, la Bucureşti e democraţie capitalistă: ai participare la 50-100 de lei pe cap de aplaudac. Totuşi, cum prompt a punctat folclorul de Facebook, cât de trist trebuie să fii, încât să fii nevoit să-ţi plăteşti invitaţii ca să vină la ziua ta? Un manelist cu nucleu dur, aşa cum ni-l închipuim şi pe un alde Nuţu Cămătaru la ziua sa de naştere, nu are timp însă de astfel de îndoieli de sclav sărac.Radu Mazăre zice că la ziua lui Ponta a fost ca la Obama, la lansare. Pentru noi, ăştialalţii, a cam semănat a Phenian. Nu poţi să-i ceri însă evaluări estetico-electorale unui personaj ca Mazăre, care a patentat un hibrid bolnăvicios braziliano-cheguevarist. Îmbrăcat milităreşte, înconjurat mereu de un pluton de ficuşi unduioşi 90-60-90 (ficuşii sunt acele plante lipsite de orice altă însuşire naturală în afară de aceea că umplu foarte estetic un spaţiu gol), cu ochii permanent apoşi şi pupilele dilatate, primarul Constanţei promovează modelul manelistului-sport.Admiratorii săi, extrem de mulţi, mai ales în oraşul în care este votat de mai bine de 10 ani cu scoruri record, par să uite însă că în spatele sclipiciului şi ale bucilor carnavalului de la Rio se ascund sărăcia extremă a favelelor, SIDA şi mizeria, miile de homeleşi, unii dintre cei mai cruzi traficanţi de droguri din lume. Sau că în spatele spiritului lui Che Guevara, afişat prin bereta ştrengară şi pantalonii în stil militar, istoria ne arată un terorist comunist, care l-a adus la putere pe dictatorul Fidel Castro. Dar cum şi liderul suprem de pe Arena Naţională, doctor în drept, este fascinat de imaginea hipsterizată a lui Che, cine-i Mazăre să-i cerem mai mult? Integral pe Gandul
Dan Tapalaga. Hotnews. Tara democratiei cu epoleti
Marturisesc din capul locului ca ma revolta tot ce traim in ultima vreme. Am neplacuta senzatie ca ne scufundam intr-o mocirla securista de prost gust. Pentru a ajunge la esenta, incercati sa priviti din avion ultimele evenimente, nu de aproape. Singurul subiect clar al campaniei prezidentiale din 2014 este o ceata totala. Discutia din jurul candidatilor se invarte cam prea mult in jurul serviciilor secrete. Pare ca asistam la o coliziune subterana intre centre de influenta si de putere din afara partidelor. Se vede destul de clar cum meciul electoral se poarta in afara politicii. Vointa politicienilor nu pare sa conteze prea mult in aceasta bizara competitie. Orice subiect real, de interes public, dispare, cu complicitatea televiziunilor, in perdele groase de ceata, fum si propaganda. Umbra serviciilor s-a intins cu timpul asupra puterii, inghitind-o incetisor. Amititi-va cat s-a tot discutat in ultimul an daca George Maior ar fi un bun candidat sau nu, daca ar fi un bun premier si nici azi nu stim cu siguranta daca a iesit complet din calcule. Toate astea au venit dupa un guvern condus de un premier luat direct de la SIE, Mihai Razvan Ungureanu. Astazi avem un premier despre care insusi seful statului sugereaza tot mai apasat ca ar fi fost ofiter acoperit si-l someaza sa-si completeze CV-ul. In parantaza fie spus, seful SRI si premierul sunt nas si fin. Traian Basescu ameninta ca-l va deconspira pe candidatul care a fost ofiter insa nu stim nici de unde ar putea afla asa ceva, nici cum ar putea s-o faca legal. In peisajul suprarealist al ultimelor zile aterizeaza un jurnalist important, marturisind ca a fost ofiter sub acoperire. Prezinta drept probe un livret militar si niste state de plata complet irelevante. Incalificabil comportament, cat rau a facut presei cu tot circul sau. Conteaza prea putin daca Robert Turcescu executa un ordin pentru a se implica in jocul lui Basescu sau daca a cedat nervos, sub presiune sau santaj, recunoscandu-si dubla comanda in fata unei iminente deconspirari. Ambele variante mi se par la fel de grave. Nu-mi pasa nici daca Turcescu blufeaza, in sensul ca n-a fost in realitate ofiter acoperit. Tot ce stim este ca un jurnalist important se implica inexplicabil in jocuri de putere obscure, alimentat cu informatii dubioase, papusat de maini nevazute. Privita din aceasta perspectiva, orice incercare de a intelege ce se intampla cu Turcescu mi se pare ridicola. Nimic nu este verificabil. Ne putem imagina ce dorim, nu facem decat sa batem campii spre amuzamentul celor din spatele cortinei. Integral pe Hotnews
Cristian Campeanu. Romania Libera. România sfâșiată
Ne aflăm în plin proces de reașezare a politicii românești. Toate instituțiile relevante pentru exercitarea puterii se repoziționează, pregătindu-se pentru epoca post-Băsescu. Piesele sunt mutate cu furie pe tablă, sunt sacrificate piese mai ușoare sau mai grele, se pregătesc ofensive și replieri tactice într-o luptă ale cărei reguli par să fi fost suspendate. Instituțiile politice, serviciile secrete, Justiția și, desigur, mass-media afiliate unei grupări sau alteia au intrat toate în această bătălie la capătul căreia România nu va ieși unită, așa cum monstruos clamează Ponta, ci mai sfâșiată și mai divizată ca niciodată. Să-l auzi pe Victor Ponta vorbind despre libertatea presei este ca și cum ai asculta 24 de ore neîntrerupt scrâșnetul unui tren care frânează. O tortură. Ideea de presă liberă a lui Ponta se limitează la Antena 3 și RTV-ul lui Ghiță. Restul sunt „dușmanii României“ și „puroi“ și merită tot ceea ce vor păți după ce acest megaloman se va fi întronat la Cotroceni. Avertismentul este transparent: „Cine seamănă vânt culege furtună“, a amenințat Ponta, profitând de episodul Turcescu, de care a lăsat să se înțeleagă că nu este complet străin, așa cum ar fi trebuit să fie. Ceea ce este relevant în episodul „Turcescu-ofițer acoperit“, dincolo de speculațiile și acrobațiile logice aruncate ad nauseam în spațiul public, este relația profund viciată dintre o bună parte a mass-media și Putere, indiferent cine o exercită. Antena 3 nu are nevoie de agenți acoperiți pentru că acolo totul este transparent: este o mașinărie de propagandă pură, lipsită de scrupule și, deci, de orice credibilitate, și de aceea își permite să folosească oameni compromiși, precum Roșca Stănescu, Chirieac sau Radu Tudor. Antenele și RTV-ul lui Ghiță sunt anexe ale unor actori angajați în lupta pentru putere și de aceea nu prezintă surprize și nici interes pentru eventuale infiltrări. Cu totul altfel stau lucrurile cu „cealaltă“ presă, cea care încearcă să își păstreze independența și să rămână fidelă misiunii de a spune adevărul Puterii, cum spun anglo-saxonii. Presa liberă este impredictibilă și potențial destabilizatoare și tocmai de aceea este ținta serviciilor secrete care vor să „țină lucrurile sub control“. Și, după cum demonstrează cazul în discuție, se găsesc destui care să facă pactul cu Diavolul. Integral pe Romania Libera
Revista 22. Putin şi jocurile foamei – interviu cu Ivan Krastev
Aflat la București la invitația Colegiului Noua Europă (NEC), pentru a participa la seria de evenimente dedicate centenarului primului război mondial („1914-2014. Și dacă Europa eșuează?“), IVAN KRASTEV, unul dintre cei importanți intelectuali publici europeni, a acordat un interviu revistei 22. DE LUNI BUNE LUMEA încearcă să înțeleagă ce îl motivează pe Putin. Pentru cei mai mulți, este un moment al revanșei pentru o Rusie slabă forțată în anii apogeului unipolarității occidentale să accepte o ordine a celui puternic. Dar astăzi ne aflăm în vremea celui slab, unde nu prea mai contează dacă ai capacitatea conven.ională de a răsturna sistemul, ci mai degrabă dacă poți submina, tulbura și pune la îndoială ordinea instaurată în anii ‘90. Cu alte cuvinte, vorbim de o putere oportunistă, de un regim încă mișcat preponderent de o cultură strategică imperială, cu reflexe expansioniste, care încearcă prin mijloace asimetrice să testeze cât de mult poate fi redefinit statu-quo-ul regional? Sau, dimpotrivă, de un regim al cărui comportament extern este determinat de vulnerabilitățile sale interne și care se află în căutarea acelei amenințări existențiale din afară care mobilizează societatea în jurul liderului? Proiectul european nu este doar contestat din afară, cazul Rusiei, ci și din interior, prin episoade ale fragmentării, de genul celui scoțian. Ce produce această revenire a identităților parohiale, naționaliste, această căutare a identităților primare în interiorul Europei comunitare? Este momentul potrivit. Îmi amintesc o carte faimoasă – Allan Milward, The European Rescue of the Nation-State –, care spune că, pentru a înțelege Uniunea Europeană, trebuie să conștientizăm că proiectul integrării asumat în anii ‘50-’70 nu era, în esență, despre slăbirea statelor națiune, ci despre salvarea lor după cel de-al doilea război mondial, când acestea își pierduseră legitimitatea. Așa asistăm la transformarea, reinventarea statului gândit ca mașinărie de purtare a războiului (warfare nation-state) în stat asistențial (welfare nation-state). Este motivul pentru care proiectul integrării a fost susținut de naționaliști clasici precum generalul De Gaulle. „Pentru a izola Rusia, Putin are nevoie de noi. Și aici este victoria lui. În 1960, pentru a se izola de Vest, Germania de Est a construit Zidul Berlinului. Acum ucrainenii vor să construiască un zid la frontieră. Din acest punct de vedere, politica noastră trebuie să fie una prin care rezistăm izolării Rusiei, și nu o sprijinim.“ Integral pe Revista 22. Pentru cine nu a citit, recomand cu caldura si celalalt interviu exceptional acordat de Ivan Krastev duminica trecuta.
Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Monica Macovei si politica reala.
Strangerea celor 300 de mii de semnaturi este o reusita remarcabila pentru Monica Macovei. Fara un aparat de partid, fara o sustinere media consistenta, acest succes era, cred, sub un mare semn de intrebare. Asadar, Monica Macovei s-a aliniat oficial la startul turului I. Are sanse sa intre in turul al doilea?Teoretic, domnia sa poate antrena la vot segmente diferite de electorat, unele inaccesibile celorlalti candidati. Poate lua si din electoratul PDL care fie nu se regaseste in dl Iohannis, fie este nemultumit de faptul ca partidul nu are un candidat propriu la presedintie. Poate lua o parte din electoratul lui Traian Basescu pentru care Elena Udrea este o solutie inacceptabila, adica acea parte care l-a sustinut pe presedinte in principal pentru reformele in Justitie. Si, cel mai important, poate antrena la vot acea parte din electoratul pasiv pentru care absenteismul nu este expresia indiferentei, ci a unei revolte antisistem. Dar acestea sunt doar premise favorabile. Pentru ca turul I al alegerilor prezidentiale este in mare masura un scrutin al masinariilor de partid. Si nu ma refer aici strict la chestiunea mobilizarii la vot, ci si la mecanismele complicate din sectiile de votare. Dar cea mai grea intrebare la care trebuie sa raspunda Monica Macovei este legata de eficienta in eventualitatea exercitarii mandatului. Nu am nicio rezerva sa afirm ca dintre toti candidatii inscrisi in cursa, dna Macovei ar fi cea mai potrivita din punct de vedere moral pentru functia prezidentiala, cea care ar oferi cele mai mari garantii de integritate si verticalitate. Dar de aici pana la un mandat eficient e cale lunga. Potrivit Constitutiei noastre, situatia presedintelui este ingrata. El este investit cu o uriasa incredere populara, care priveste insa foarte putin prerogativele directe ale presedintelui. Nu stiu cati il voteaza, de exemplu, pentru o buna politica externa sau pentru ca este seful suprem al Armatei. Cei mai multi asteapta de la el sa traiasca mai bine, ceea ce inseamna locuri de munca, bani mai multi, politici corecte in principalele domenii. Dar indeplinirea acestor asteptari tine foarte putin in mod direct de presedinte si covarsitor de Guvern, care este dat de majoritatea parlamentara. Pentru ca un presedinte sa poata raspunde acestor asteptari, el trebuie sa se bazeze pe o forta politica puternica prin intermediul careia sa isi puna in aplicare proiectele. Altfel, poate refuza o data sa promulge o lege, pe care insa nu o poate refuza si a doua oara, poate refuza o data sa investeasca un ministru, dar a doua varianta trebuie sa o semneze, desi poate fi chiar mai rea decat prima. Da, presedintele desemneaza premierul. Dar acesta trebuie sa fie acceptat de majoritatea parlamentara. Sigur ca, in cazul refuzurilor repetate, presedintele are arma dizolvarii Legislativului. Dar si acest lucru poate fi evitat prin acceptarea unui premier care a doua zi sa fie rasturnat printr-o motiune de cenzura si apoi o luam de la capat. Integral pe Ziare.com
TNR. 10 efecte ale închiderii fabricii de bani falşi de la Oradea, nava amiral a industriei româneşti
• Foştii angajaţi vor primi câte 2000 de salarii compensatorii;
• UE ne recomandă să redeschidem fabrica de bani falşi, pentru a putea continua finanţările prin programul SAPARD;
• Patronii făcuseră investiţii uriaşe. Erau pe punctul de a deschide o secţie digitală, de Bitcoini falşi;
• A ieşit la iveală un amănunt jenant: directorul fabricii îşi falsificase cu nesimţire CV-ul cu care se angajase.
• Fiind o fabrică românească de bani falşi, costa cam 3 euro să producă 1 euro; diferenţa era subvenţionată de stat. Integral pe TNR
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Nu ne vindem tara o dam gratis
Independenta energetica in viziunea lui DOTTORE
Un ziar din Houston da cartile pe fata la ce a cerut si promis Victor Ponta americanilor.
– i-a rugat insistent sa investeasca in forari la Marea Neagra si gaze de sist
– a declarat ca Romania a introdus o serie de reforme legislative care sa faca investitiile mai atractive pentru companiile americane de petrol si gaze care vor un profit predictibil, fara surprize si cu taxe minime
– a mai declarat ca “Multi politicieni au venit aici [la Petroleum Club] sa ceara bani si voturi. Eu nu cer voturi.”
Ce sa intelegem noi? Voturi? Adica, Victor Ponta, Prim Ministru al Romaniei, actualmente candidat la cursa prezidentiala, sugereaza ca tarile suverane, cum a declarat el ca este Romania, pot CUMPARA VOTURI de la USA prin industria petroliera si de gaz americana? Pentru ca asta este ce spune el. Ca multi altii inaintea lui au cerut bani si voturi, dar el cere numai bani.
Omul asta ori este prost ca noaptea ori este sub impresia ca poate scapa si intelesul este pierdut in traducere, ori ca nimeni nu gandeste independent.
Prin acesta declaratie a insultat:
1. cetateanul roman, cel care voteaza
2. statul roman
3. conceptul de democratie
4. Uniunea Europeana unde Romania este membra.
5. Industria de petrol si gaz americana
6. Statele Unite ale Americii Link la articolul in engleza si pe marginea caruia am facut comentariile de mai sus: http://fuelfix.com/…/romanian-prime-minister-urges…/ Sursa RAW FB
HOUSTON – cum scade producția de ulei din România, țară din Europa de Est, a cerut americanilor să investească bani acolo pentru a ajuta la dezvoltarea resurselor de șist și de adâncime.
Premierul român Victor Ponta și o delegație de lideri guvernamentali făcut pas de a liderilor din industria petrolieră vineri, declarând că țara a întreprins o serie de reforme menite să facă investiții mai atractiv pentru companiile petroliere americane care doresc venituri previzibile, cu taxe minime. http://fuelfix.com/blog/2014/09/26/romanian-prime-minister-urges-american-investment-in-unconventionals/
salut! 🙂 Merci pentru link si informare!
‘neata
1.refularea unei conservatoare in fata asaltului tehnologic. Articolul e fortat. Cu mult superioare sunt comentariile;
2.daca folosim “tiparul” dlui Plesu putem extinde la “talente” precum porcunescu si/sau milogu/diacon si/sau…
3.cât de trist trebuie să fii, încât să fii nevoit să-ţi plăteşti invitaţii ca să vină la ziua ta?;
4.(…) orice incercare de a intelege ce se intampla cu Turcescu mi se pare ridicola;
5.Să-l auzi pe Victor Ponta vorbind despre libertatea presei este ca și cum ai asculta 24 de ore neîntrerupt scrâșnetul unui tren care frânează la fel cum trebuie sa suporti aceeasi “simfonie” cand “ceilalti” se lauda c-au “reformat” statul;
6.de acord cu recomandarea calduroasa;
7.Pentru ca un presedinte sa poata raspunde acestor asteptari, el trebuie sa se bazeze pe o forta politica puternica prin intermediul careia sa isi puna in aplicare proiectele;
8.parafrazand: fiind un gubern romanesc de falsa dreapta a triplat datoria externa pt a asigura stabilitatea stagnarii
Ca sa respect “formatul” saptamanal recomand “calduros” soundul desprins din coloana sonora a noului season: https://www.youtube.com/watch?v=sFVlgClDsgw 😉
salut! intr-adevar, la 5 e dureros de adevarat. Pararea mea: reforma partiala, daca nu are timp sa “prinda”, e mai proasta decat ne-reforma, caci ucide insasi ideea de reforma!
buna ziua. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18197695-ministrul-apararii-mirea-dusa-vizita-china.htm se duce si asta sa-l tina de mana un chinez in timp ce altul ii sterpeleste niste coduri nato
buna 🙂
Mda, asta singurul cod e care il stie e ala de la automatul de cafea!
Liertatea de exprimare
VIDEO Jandarmii au ”săltat” un om care dădea un interviu în fața Guvernului
Oameni saltati din fata palatului Victoria cu ocazia vizitei in Romania a vicepremierului chinez Zhang Gaoli
Un practicant Falun Gong a fost luat cu forţa din faţa Guvernului în timp ce era intervievat, chiar de sub ochii reporterilor.
Monica Macovei, Siegfried Mureșan și ceilalți europarlamentari români au datoria să prezinte urgent la Bruxelles această înregistrare care spune multe despre apucăturile antidemocratice ale guvernului unui stat membru al Uniunii Europene.
http://www.stiripesurse.ro/video-jandarmii-au-saltat-un-om-care-dadea-un-interviu-in-fata-guvernului/
Salut!
Am citit… si comentarii si tot.
Deci intr-o societate in care PSD se infrateste cu PCC (un cult malefic si nociv pt omenire), un mitoman “galactic” este premier, ura este o mandrie, iar lupta de clasa se ascute, a promova adevarul si bunatatea se cheama “crearea unui individ neadaptat şi neintegrat societății în care trăiește”.
Nu de mult si CtrlV se plangea ca “secta lui Macovei” il impiedica sa critice justitia, adica procurorii, judecatorii, CSM, DNA, etc., toti cei care lupta pt adevar si dreptate sunt etichetati ca membri ai sectelor si societatilor secrete, sau contra-revolutionari, ori in cardasie sau platiti de “agenturili străine” si trebuie sa fie saltati in dube, reformati sau lichidati.
Recomand si eu:
“… un pericol fatal: relativizarea valorilor noastre și subestimarea distincției indispensabile dintre bine și rău.”
http://www.contributors.ro/cultura/nu-doar-din-exterior-adversarii-interni-ai-democra%C8%9Biei/
Monica Macovei cere referendum national:
“Europarlamentarul Monica Macovei, candidat independent la funcţia supremă în stat i-a solicitat preşedintelui Traian Băsescu organizarea unui referendum naţional pentru data de 16 noiembrie. Tema acestui refrendum naţional ar urma să fie imunitatea de care ar trebui să beneficieze parlamentarii şi preşedintele republicii: “Ii cer presedintelui sa faca un referendum pe 16 noiembrie 2014 cu urmatoarea intrebare: Sunteti de acord ca parlamentarii si presedintele Romaniei sa nu beneficieze de nici o imunitate inafara de opiniile politice. Solicitarea va fi trimisa de indata presedintelui. Sper sa am raspuns pozitiv si toti cei enumerati sa fie egali cu ceilalti romani.”, a spus Monica Macovei în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul de campanie”.
Observatii la cald:
1. Pentru ca un eventual referendum valid sa fie aplicat, trebuie modificata Constitutia. Nu am avut in 2009 un referendum validat si nu s-a intimplat nimic? Mai bine Monica Macoveri ar prelua tema unicameralului si a 300 de parlamentari, si ar pistona cu un referendm deja validat, in loc sa ceara altul care va ramane si el fara efect! Ce Dumnezeu, e destul de buna jurista sa isi dea seama de efectele zero ale unui referendum ca cel dorit de ea!
2. Politic, e riscant sa pui un referendum anti-parlamentar pe 16 noiembrie, pentru ca la asta PSD va atasa un referendum de demitere a Presedintelui si sigur se va intruni cvorumul de 50%. La asta nu s-au gandit consultantii ametrcani ai Monicai Macovei, insa ea trebuie sa se gandeasca!
Intrebarea e prea lunga oricum. Ceva mai simplu, de ex poza umflatului ala cu amindoua mainile in sus si intrebarea “Vreti ca parlamentarii sa aibe imunitate?”
In contrast, unul din Parlamentul Canadei (Paul Calandra) si-a cerut scuze in lacrimi si cu barbia tremurind pt ca a raspuns in bataie de joc opozitiei cu o zi inainte. “I apologize to the leader of the Opposition, to you and to all my colleagues”
salut , in Olanda – o doamna ministru plangea in direct la conferinta de presa din motiv ca nu s-au putut majora veniturile populatiei decat cu un procent foarte mic si isi cerea scuze . n am vazut vreo hahalera dintre “liderii” Ro sa-si ceara scuze pentru ca au ingropat tara in datorii externe si acum o vand la metru patrat.
Unde e Canada fata de Romania in politica? La mii de kilometri in fata! 🙁
buna seara !
daca vreti sa va stricati seara .. emisiunea Romania te iubesc , pe pro tv . nu e cu politica . doar cu jaful de dupa 90 . si cu niciun vinovat – ca la toate marile tunuri si jafuri trase poporului roman.
Seara buna
Descarcati de aici proiectul de OUG pentru rectificarea bugetara .
http://www.mfinante.ro/transparent.html?method=transparenta&pagina=acasa&locale=ro
A crescut PIB 😆 dar scad veniturile fiscale si evident cheltuielile . 🙂
Va urma o orgie mediatica privind rectificarea cu lauda si batut caramida in piept ? Nu cred . Sa taie in general . De la unii mai mult ca sa deie la altii .
buna seara
bugetul romaniei a devenit “un buget pentru pomanagii”
sa tai 3,7 miliarde ron =partea de cofinantare a proiectelor EU e crima;
partea romaniei in proiecte e 15 %-parca-deci guvernul a dat cu piciorul la bani gratuiti in valoare de 22.2 miliarde ron-in jur de 5 miliarde euro!!!!
cred ca banii astia sunt de la ministerul transporturilor/chiar si in preturi “romanesti”(30 mio eur/km) asta inseamna cam 170 km de autostrada/
dar noua nu ne trebuie drumuri,noua ne trebuie”bairamuri”de lansare candidati,noua ne trebuie un “presedinte pentru linistea lor”
romania isi merita soarta si,va avea ce doreste=closet in curte si bmw alimentat cu ulei de la carrefour in fata casei
p.s asta cu uleiul de floarea soarelui in loc de motorina,mi-a spus-o un taximetrist si astia cam stiu ce vorbesc
sa ma corectez-de la autostrazi numai 1 miliard,deci numai 50 km de autostrada
restul o fi de la closete
partea “tare”a rectificarii este suplimentarea “banilor de buzunar ai lui ponta”=fondul de rezerva,cu 500 milioane ron!!!!
la 100 ron/vot ,”teoretic”ponta poate cumpara 5 milioane voturi
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…ii-sa-traiasca/31675/
Buna seara,
Ionescu Quintus este de un realism de necontestat si are umor pana va inchide ochii:
http://www.ziare.com/crin-antonescu/pnl/quintus-relatia-dintre-mine-si-crin-antonescu-s-a-rupt-nici-nu-mi-raspunde-la-telefon-1324615