Ziarul de Duminica – 29 iunie
29/06/2014 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Viorel Zaicu. Contributors. Cine le cere iertare copiilor? Scrisoarea unei profesoare de limba romana.
Am primit o scrisoare. Autoarea, profesoară de limba română, a fost implicată în examenul național pe care elevii de clasa a VIII-a l-au susținut la începutul săptămânii. M-au bucurat foarte mult aprecierile doamnei la adresa capacității copiilor. În schimb, modul în care au fost tratați copiii (și) la acest examen m-a întristat. Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă, și cred că merită să citim în întregime scrisoarea, fie că avem copii la școală, fie că nu. În fond, parafrazând-o pe doamna Carmen Stoica, aș spune că sunt cu toții „copiii noștri”, și cum îi educăm (și îi tratăm în decursul procesului de educație), așa o să-i avem! Și n-o să avem dreptul să ne văităm și să arătăm cu degetul spre profesori (iar spre copii cu atât mai puțin) dacă nu facem nimic. Să luăm aminte! Și să încercăm să facem ceva pentru a-i trezi pe cei care-și permit să-și bată joc de copii. Cum o să le explicăm copiilor asta? Și cum o să ne cerem iertare? De ce trebuie să ne cerem tot timpul iertare?! Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni. Sunt profund dezamăgită de subiecte și de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta și la cât o să fie de dezamăgiți. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei și la mulți alții, care, probabil, vor lua note sub așteptările lor și mai mici decât nivelul lor real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învățământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști” pentru că așa suntem mai ușor manipulabili. Integral pe Contributors.
Andrei Plesu. Adevarul. Marea intoxicare
Regimul ştirilor şi al dezbaterilor de presă pare, de multă vreme, modelat în aşa fel încît să dubleze sărăcia materială a ţării cu o drastică şi schimonositoare indigenţă sufletească şi intelectuală. Zi de zi, ni se dă la rumegat fînul fad al unei realităţi de primă instanţă, rudimentară, previzibilă, trivială. Sub bagheta inconturnabilă a ziarelor şi a televiziunilor, trăim în inflaţia derizoriului. Nu au curs decît informaţiile ieftine, vandabile pe scară largă şi îndobitocitoare. Esenţială este contribuţia politicienilor. Principala lor ocupaţie este vînătoarea duşmanului, harţa obscenă, mica josnicie de cartier, sau înşelătoria. Ne confruntăm, chiar în aceste zile (dar situaţia e veche), cu o ilustare dezgustătoare a modului în care o ţară întreagă este intoxicată cu mari cantităţi de kitsch gazetăresc: toate canale de televiziune mărunţesc, cu o dizgraţioasă voluptate, aceleaşi obosite „breaking news“, reiau la nesfîrşit aceleaşi vorbe şi imagini, cu motivaţii care merg de la ură şi comandă politică, pînă la neprofesionalism şi lăcomie de rating. Nu contest necesitatea de a transmite şi comenta ştiri legate de vîrful scenei noastre politice. Dar felul în care se face asta, stilistica şi dozajul formulărilor, prezenţa unor personaje pe care, în mod normal, nu le-ai primi în casă, nici măcar prin intermediul televizorului – toate la un loc dau senzaţia unui deprimant nivel de civilizaţie şi de viaţă publică. Pentru că miza nu este niciodată un principiu, o exigenţă a statului de drept, un efort de normalizare. Miza este de ordin strict pugilistic: adversarul trebuie burduşit, evacuat, exterminat dacă se poate. Integral, pe Adevarul.
Dan Tapalaga. Hotnews. Cum slabeste statul.
O serie de actiuni politice si institutionale din ultima vreme conduc in ritm accelerat la slabirea si vulnerabilizarea statului. Toate aceste actiuni, deliberate sau intamplatoare, au drept scop protejarea unor infractori sau politicieni corupti. Castrarea ANI si compromiterea a sute de investigatii deschise impotriva unor alesi suspectati de incompatibilitate reprezinta cel mai grav eveniment dupa martea neagra, dar oroarea comisa luni de Parlament a fost inecata intr-o groasa perdea de fum si zgomot. Ecourile interne si externe sunt inca sub asteptari, ceea ce va incuraja actuala majoritate sa forteze si alte modificari legislative. Ploua cu initiative avand drept tinta justitia.Modificarea legii administratiei publice astfel incat primarii si sefii de consilii judetene sa poata face parte din asa numitele asociatii de dezvoltare regionala reprezinta o dorinta mai veche a baronilor mari si mici, de toate culorile. Aceste asociatii vanate de primari si de sefii de CJ gestioneaza proiecte in valoare de sute de milioane de euro, de unde si dorinta baronilor de a se implica direct.La insistentele baronilor PSD, premierul Victor Ponta le-a promis inca de anul trecut ca le va implini visul de a participa direct la impartirea bugetelor de sute de milioane de euro si de a-i scoate din incompatibilitatea legala care le interzicea acest lucru pentru a nu-i demobiliza complet pe fondul ancehtelor DNA si ANI. Au existat mai multe incercari pana azi, dar toate au murit la interventia Comisiei Europene. La un moment dat, Liviu Dragnea reusise sa intoxice Bruxelles-ul, dar oficialii europeni s-au repliat la timp. Acum, insa, PSD a gasit cel mai bun moment pentru a forta nota. Bruxelles-ul se afla in plina tranzitie de putere. Dupa alegerile din 25 mai, toti functionarii sunt mai degraba ocupati sa-si pastreze posturile iar la varf e vid de autoritate. Cum sa rateze momentul Ponta&Dragnea&co. Integral pe Hotnews.
MRU. Adevarul. De ce m-as fi lepadat de Traian Basescu?
Constat că am două grupuri de fani care sunt dispuse fie să creadă că nu plec dimineaţa de acasă fără să îl întreb pe Traian Băsescu ce am de făcut în ziua respectivă, fie că îmi iau la micul dejun o porţie consistentă de vită kobe, adusă special cu avionul, zilnic. Uneori grupurile se întrepătrund. Ei bine, se pare că ieri am plecat de acasă fără să cer aprobarea lui Traian Băsescu. În privinţa micului dejun: frugal, ca de obicei. De când nu mai sunt Premier, una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se pun e: ”De când nu aţi mai vorbit cu Traian Băsescu?”. M-am obişnuit cu ea, aşa cum m-am obişnuit cu mizeriile legate de lista de protocol inventată de Antena 3. Dar ca om politic, îţi asumi, chiar şi când nu îţi place, unele situaţii. De data aceasta, punctul în discuţie este o declaraţie pe care am făcut-o la Realitatea TV legată de vulnerabilizarea statului român din cauza unor acţiuni iresponsabile ale clasei politice. Ce arămas din ea este că m-aş fi lepădat de Traian Băsescu. Admit că suntem îndrăgostiţi de reality show-ul politic în care trăim. Mi-au auzit urechile, de multe ori, interpretări de genul: te-a făcut om Traian Băsescu, fără Traian Băsescu nu ajungeai nicăieri, trebuie să îi mulţumeşti lui Traian Băsescu câte zile o să ai!!! Trec peste aspectul jignitor al formulărilor în sine şi revin la o tiradă asemănătoare, dar din altă direcţie. Antena 3 şi oamenii săi reprezentativi au susţinut deseori că ei au inventat USL, că ei l-au făcut pe Ponta Prim-Ministru, că ei îl vor îngropa pe Antonescu pentru ruperea USL şi că evident îi vor da lovitura de graţie lui Traian Băsescu, lucru pentru care Victor Ponta le va fi veşnic recunoscător. Integral, pe Adevarul.
Cristian Campeanu. Romania Libera. Voiculescu vrea să transforme Parlamentul în stabor
Prin declarația politică prin care i se cere președintelui Traian Băsescu să demisioneze pentru faptele fratelui său, Voiculescu, Tăriceanu și Ponta au transformat Parlamentul României în țigănie.Când scriam că, sub guvernarea USL, România a intrat în era miștocrației, n-am fi crezut că actuala Putere va transforma actul de guvernare în țigănie și „instituția fundamentală a democrației“ românești, Parlamentul, în stabor. Citatul despre „instituția fundamentală…“ este luat din declarația Legislativului prin care i se solicită președintelui să demisioneze în urma arestării fratelui său pentru trafic de influență în favoarea clanului Bercea Mondial, o declarație care este foarte gravă, dar nu pentru că l-ar afecta în vreun fel pe Traian Băsescu, ci pentru că diluează și mai mult autoritatea Parlamentului și îi compromite încă și mai mult credibilitatea. Dacă, așa cum le place domnilor parlamentari să susțină, aceasta este instituția supremă sau fundamentală a democrației românești, declarația de miercuri este cea mai bună dovadă că democrația românească se află într-o criză extrem de gravă, cu consecințe incalculabile. Parlamentul României a fost folosit cum au vrut, ca să nu spunem mai rău, Dan Voiculescu, Tăriceanu, Ponta și Antonescu la ambele tentative eșuate de demitere a lui Traian Băsescu. Au fost adoptate decizii abuzive, care au încălcat grav statul de drept, care au alarmat pe bună dreptate Occidentul. Parlamentul a fost o bună bucată de vreme un simplu refugiu pentru infractorii care doreau să se adăpostească sub umbrela imunității de Justiție, și este pe cale să își reia același rol cu seria de voturi transpartinice împotriva cererilor de arestare formulate de DNA. Integral pe Romania Libera.
Malin Bot. EVZ. De ce vor ajunge Pavel Abraham şi Dan Voiculescu cei mai mari duşmani ai clanului Bercea
Scandalul Bercea Mondial – Mircea Băsescu rămâne foarte ciudat din pricina faptului că nici acum nu am putut vedea înregistrarea video completă a discuţiei din care a mediatizat bucăţi generalul Pavel Abraham. Înregistrarea completă ne spunea dacă banii recunoscuţi erau daţi cu împrumut sau erau plata pentru trafic de influenţă. Acum avocat al clanului Bercea Mondialu, fostul şef al Poliţiei Române va ajunge cel mai mare duşman al interlopilor după ce aceştia vor constata ca au avut numai de pierdut de pe urma modului în care Pavel Abrahami-a folosit ca muniţie pentru propaganda lui Dan Voiculescu. Felix va ajunge şi el duşmanul de moarte al clanului interlop. Se fac foarte multe speculaţii şi scenarii legate de acest caz, dar există câteva informaţii certe care pot contura un deznodământ aproape sigur. Este recunoscut de clanul Bercea, dar şi de Mircea Băsescu faptul că acesta a încasat 250.000 de euro, dar nu e cert scopul pentru care s-au dat aceşti bani. Apărarea lui Mircea Băsescu spune că era vorba de un împrumut, în timp ce clanul Bercea susţine că a dat 600.000 de euro pentru trafic de influenţă. Mircea Băsescu spune că 350.000 de euro au rămas la asociatul său, Marian Căpăţână. Asadar există o certitudine cu privire la suma de 600.000 de euro, din care clanul Bercea a recunsocut public că a primit 315.000 de euro. Două elemente cheie, pe care Abraham nu le-a explicat clanului Bercea, vor determina acest deznodământ cert. Legea spune că banii folosiţi în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă sunt restituiţi celui care plăteşte, numai dacă acesta anunţă autorităţile înainte să plătească banii. Există chiar şi sentinţe ale instanţelor în acest sens. Integral pe EVZ.
TNR. Luis Suarez are adepți în România! Mihai Gâdea l-a mușcat de cur pe Voiculescu
Cine ar fi crezut că Mihai Gâdea este un mare fan al fotbalului? Probabil că nimeni. Moderatorul Sintezei zilei a demonstrat însă că nu ratează cele mai importante momente ale Mondialului din Brazilia. Recent, Gâdea s-a inspirat din gestul lui Luis Suarez și l-a mușcat de cur de patronul său, Dan Voiculescu. Într-unul din desele momente petrecute la fundul lui Voiculescu, Mihai Gâdea s-a pierdut cu firea și a mușcat cu poftă din curul idolului său. Deși uluit, Dan Voiculescu a dat dovadă de prezență de spirit și l-a înlocuit imediat pe Gâdea cu Mircea Badea, care întâmplător se încălzea pe margine, nerăbădător să intre în scenă și să-l pupe el în cur pe Voiculescu. Integral, pe TNR.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salut matinal.
– … din care reiese clar (si limpede) cata “reforma” s-a facut si care sunt adevaratele probleme ale invatamantului;
– intoxicarea reflecta direct (printre altele) ipocrizia, iar indirect gradul de iresponsabilitate;
– o alta fateta a celebrului stat gras urcat in carca privatului slab;
– bune precizarile;
– nu poti transforma ceva in altceva cand intre cele doua nu e mare diferenta;
– o previziune interesanta (cel putin ~);
– astept suspendarile din meciuri. La cat mai multe.
buna dimineata si o duminica linistita.
interesante excursiile periodice ale mitomanului . la 2 , 3 saptamani isi tot face drum prin diverse colturi ale lumii 😉
Chiar ar fi interesant de facut o lista cu numarul de vacante pe care si le-a tras pe neve.
Mexican chili in the dutch oven 😉
‘neata.
Neata si .. http://www.youtube.com/watch?v=tY9SXrufri0 ;P
eeiii… mai e pana la-ncoronare 😀
😀
Buna ziua,
Ponta -piaza rea- nu se dezminte! Atac cu rachete asupra bazei militare romanesti din Kandahar unde dumnealui se afla in vizita.
Ai zis corect rachete spre deosebire de media-gurnalistica_care a zis racheta. Asta deoarece pe langa prim-sinistru a fost sinistrul apararii. Asadar, doua petarde. Cel putin.
Salut.
Au spus si in ce stare sunt pantalonii lui Ponta & Dusa?
La dunga.
Salutare tuturor.
Buna ziua tuturor…
Buna, Diana!
Ponta face acum declaratii la Kandahar. Pacat ca nu i se vad pantalonii!
S-a dus la sarbatorire, ca de obicei, dar de data asta i s-a cam infundat!
Ma gandesc “cu groaza”, ce s-ar fi facut PSD ul daca lui Ponta ii ramaneau oasele “in teatrul de operatiuni”! Dar tata socru? Dar consoarta europeana?
Bine ca a scapat si mai are glas!
nu striga pe acolo “dreptate pana la capat ” ? :))
Nu mai striga pentru ca i-a intrat ceva in c..
http://m.hotnews.ro/stire/17573793
O sa decka re ca nu PM l-a chemat pe Toba. Deputatul a facut-o. Si morcovul fevine un pic mai gros si mai lung. Direct proportional cu nasul.
Telefonul meu isi cere scuze pentru corecturile automate de la mesajul precedent. Bine ca e inteligibil.
buna ziua
si ce cauta pacaliciul ala in afghanistan
asta probabil “oftica”ca nu l-a lasat basescu la bruxelles
in afara de a da de lucru “gurishtilor” mai e si vreun alt motiv?
eu as propune o lege in parlament prin care salariul lui pacalici ponta sa fie platit de teveuri /procentele cu cat contribuie fiecare post sa si le negocieze singuri
impecabili ,mru si plesu
buna ziua. crin o fi aflat ca ponta va fi inculpat si atunci vrea sa-i sufle locul neamtului. sansa porcului de craciun 🙂
salutare tuturor 🙂
mhai,ce caldura…parca-s in gara la megidia 😆
articolele de pe contributors au in medie la 2-3 zile de la publicare cateva mii de vizualizari
de pe la 3k pana pe la 5-6k.Se mai intampla cand apar cativa mai grei,aligica,liiceanu etc sa bata inspre 15-20 k sau sau ceva mai mult.Comentariile ,cand cum,de la cateva zeci pana ceva peste 100 rareori pana pe la 200.
scrisoarea profesoarei publicata pe contributors are la 2 zile peste 130.000 de vizualizari.
130 k.Impresionant.Si la nr. de comentarii e la fel de impresionant
ce ar putea releva acest lucru ? in primul rand un interes absolut imens fata de situatia invatamantului de la noi.Cred ca se poate face o proiectie de natura sociologica,daca pe situl contributors sunt atat de multi interesati de subiect cati or fi la nivel de tara.Concluzia mea este ca sunt f. multi,probabil majoritatea covarsitoare a parintilor(poate undeva la 70-80 %) care au copii la scoala.
Si cu toate astea invatamantul,sistemul educational in general este ratusca cea urata.Care sunt motivele si ce ar fi de facut ? Si nu suntem in niciun caz singularii cu astfel de situatie in lume.
Eh,n-am avut rabdare ca sa citesc comentariiel,cred ca sunt multe interesante si la obiect.
Ceea ce mi se pare important de spus este urmatorul lucru(mai sunt multe altele dar care nu tin de copii ci de cei mari,parinti profesori,diriguitori,politicieni,societate,moralitate etc) : cum se poate face ca un copil din lumea de azi ,lume care are infinit mai multe atractii demobilizatoare de la procesul de invatare si acumulare de cunostiinte,fata de vremurile nu prea indepartate,cum se poate face deci ca sa aiba motivatia necesara ca sa studieze,sa invete;asta pe langa celelalte activitati care caracterizeaza varsta(din pacate prea putin sport voluntar,nu cel de la scoala)
nu cred ca e iesire din fundatura asta,
sa nu facem confuzia ca daca un copil acceseaza cu mult mai multa usurinta tot felul de gadgeturi ii fac mai destepti sau mai inteligenti decat eram noi la varsta asta cand habar n-aveam ce-i ala windows.Au desigur insa mult mai multe oportunitati.Si cu totul alte orizonturi,deschideri.
tin minte un articol vechi dintr-o revista…,ceva de genul..da sau nu pt. tocilari.Cred ca pt. anumite perioade de varsta,pana la acumularea de notiuni fundamentale intr-un spectru cat mai larg de discipline care sa formeze cat mai complex pregatirea/personalitatea/caracterul copilului,trecand de la logica si pana la morala etc constrangerea prin reguli si norme(care tin de capacitatea scolii si mai ales a familiei de a comunica si a sadi incredere) este mai eficienta decat incercarile de a gasi motivatii intr-o societate bulversata de rasturnarea multor valori,unanim recunoscute dar prea putin respectate.Adica da pt. tocilari.Dar intr-un echilibru cat mai eficient cu celelalte.
Un comentariu pe net la un subiect asemanator
“Bled001001
Allons encore plus loin dans le temps…
1835 : « D’où vient qu’une partie des élèves qui ont achevé leurs études, bien loin d’être habiles dans leur langue maternelle, ne peuvent même pas en écrire correctement l’orthographe ? ” (in Coup d’œil sur l’état actuel de l’enseignement en France).
Déjà, ce cher Socrate (470-399 av. JC) disait : “Notre jeunesse […] est mal élevée, elle se moque de l’autorité et n’a aucune espèce de respect pour les anciens. Nos enfants d’aujourd’hui […] ne se lèvent pas quand un vieillard entre dans la pièce, ils répondent à leurs parents et bavardent au lieu de travailler. Ils sont tout simplement mauvais.”
Hésiode (720 av. JC) : “Je n’ai plus aucun espoir pour l’avenir de notre pays si la jeunesse d’aujourd’hui prend le commandement demain, parce que cette jeunesse est insupportable, sans retenue, simplement terrible.”
Datant de 1000 avant JC environ, ce texte retrouvé sur une poterie d’argile dans les ruines de Babylone :”Cette jeunesse est pourrie depuis le fond du cœur. Les jeunes gens sont malfaisants et paresseux. Ils ne seront jamais comme la jeunesse d’autrefois. Ceux d’aujourd’hui ne seront pas capables de maintenir notre culture.”
Un prêtre égyptien, vers 2000 av. JC : “Notre monde a atteint un stade critique. Les enfants n’écoutent plus leurs parents. La fin du monde ne peut pas être très loin.”
En fait, ce qui est immuable, c’est le réflexe vieux c…
Le 26/06/2014 à 16:55″
aceleasi probleme vechi de cand lumea si pamantul si cu toate astea existam si azi 🙂 probabil cu un cost 🙂
spuneam odata la misto intr-un comentariu ca tehnologia poate va avansa atat de mult incat printr-un ceva acolo,un cip sau o forma de “organizare” neuronala oamenii viitorului sa poata “accesa” toate informatiile de la un anumit miment dat.Si nu redarea lor ar fi evident problema ci capacitatea inovativa de a combina informatiile/datele respective. 😆
primul lucru pe care l-as face ar fi eliminarea tuturor testelor tip grila/scoala de soferi si as lasa mintea copiilor ca sa zburde cat ii tine imaginatia pe fiecare.
problema gramaticii si a limbii romane e esentiala.
Aici nu vorbim de vreo etapa de specializare anume,scoli superioare etc. ci pur si simplu de a dobandi capacitatea de comunicare/asimilare necesare ca premize pt. acumulari /dezvoltari ulterioare.
Lipsa lecturii(bineinteles indrumata corespunzator etapei de pregatire fara excese insa cum se intampla) si a aprofundarii gramaticii(tot asa, fara excese) va duce(si a dus deja) inexorabil la probleme majore ,de la incapacitatea de a intelege alte discipline plecand de la ,de ex. stiintele exacte si trecand apoi in registru umanist disciplinele/materiile corespunzatoare (lipsa empatiei la copii maricei deja,chiar adolescenti,spune deja multe) ,izvoare nesfarsite de analfabeti functionali.Apar apoi altele cel putin la fel de grave,incapacitate la efort intelectual,inadaptare sociala,segregare sociala/de orice fel,conflicte etc,viitoarea carne de tun. Se poate distruge o societate daca educatia nu este o preocupare majora a tuturor factorilor implicati plecand in primul si in primul rand de la familie, nevoile reale ale ei dar si ale societatii,nevoi nu identificate insa de imbecili.
buna ziua
un pic despre postarea @dansu de ieri
cuvintul
m-am intalnit si discutat informal cu tipi care inteleg economia ;s-a ajuns si la romania si la “faimoasa”reducere a cas-ului cu 5%;oamenii stiau ca principalul argument adus de guvernul pacalici si consilierii lui era ca va fi scoasa la suprafata “angajarea la negru”si se vor incasa mai multi bani;
i-am intrebat daca stiu cati angajati “la negru”se estimeaza in romania/ziceau ei ca 3-4 milioane/sursa lor-diverse afirmatii ale “specialistilor”si date statistice
le-am spus ca nu cred ca e adevarat
au dorit argumente/le-am oferit
a. in romania din cei 3,1-3,4 angajati in mediul privat cel putin 1,5 milioane sunt cu forme legale angajati cu salariul minim sau putin peste;astia sunt amaratii de “bodigarzi”,care chiar atat iau
dupa aia mai sunt cam 500 mii pana la un milion prin agricultura sau zilieri pe santiere
restul sunt prin companii care nu isi prea permit sa lucreze ilegal sau pfa-uri
am mai continuat si in final a venit intrebarile :
a.cat de reale sunt datele statiistice din romania
b; cum isi permit romanii sa aibe preturil la 60-65 % din media europeana si salarii la 30%
la b am avut raspunsul= remiterile din strainatate – cele 5-10 miliarde euro/an care intra toate in consum
la a nu stiu
de ce legat de “cuvant”
se ia pe “nemestecate” zicerea ca bugetul de pensii si sanatate si etc… nu poate fi mai mare din cauza muncii la negru
nimeni nu vine cu date,e oare asa?
nu cumva e o perdea de fum pentru a ascunde matrapazlacurile cu banii publici si a da vina in subconstient pe “privati”,pe “patroni”??
imi poate argumenta cineva ca este aproximat corect numarul angajatilor ilegali?
Salut intamplator.
a.in modesta mea opinie singurele statistici care se apropie cel mai mult de realitate sunt cele de la banca nationala (dar mugurel n-are vreun merit);
b.pe de-o parte, acele “remiteri” produc mai mult rau decat bine iar pe de alta nu uita ca preturile au niste componente de baza care sunt “aliniate” la “cerintele” europene.
Fiscalizarea muncii este excesiva in rss ro. Stii f bine ca pt 1k net costurile sunt de 1.8k. Estimarea muncii la negru e chiar… estimativa si se “bazeaza” exclusiv pe diferenta artimeftica.
Make your bets: http://www.youtube.com/watch?v=Id78vWTf8hI 😛
salutare! 🙂
Mircea, scrisoarea de pe Contributors, dupa stiinta mea, este cel mai accesat articol Contributors din toate timpurile pe site-ul respectiv, si arata interesul cititorilor (probabil parinti) fata de educatie. Din pacate, acesti parinti nu sunt reuniti si nu reusesc sa exercite presiune asupra factorilor de decizie (dovada – acel scandal cu invatatoarea de la scoala nr. 10 din Bucuresti filmata cu camera ascunsa si care ii umilea pe parinti; parca am citit ca aceasta profesoara, dupa ce a fost data afara, a depus ea plangere. Asta da tupeu!).
buna C. 🙂
n-am urmarit nr. accesarilor, acum insa mi-a sarit in ochi atat de multe sunt
ai dreptate
din pacate n-a aparut inca vocea/vocile care sa reuneasca toti acesti parinti preocupati de soarta copiilor lor(e o “tema” generoasa prin sensibilitatea ei)
nici ancheta (cu profesoara respectiva) n-a mers prea departe din cate tin si eu minte.Ceva de genul,inregistrari neconcludente,nup,nu mai stiu.Daca i-a mai dat si-n judecata atunci e obraznicie si impunitate tipica unor politicieni. 🙁
salut! 🙂
a dat ea in judecata scoala (parca) pentru ca stie ca sistemul romanesc de Justitie permite hotului sa castige in fata pagubasului 🙁
Seara buna!
Referitor la acele inregistrari: se pare ca ar fi fost făcute intr-un cadru informal, dupa serbarea elevilor, cand mai ramasesera cativa părinți in clasă. Apoi montajul lor realizat sub sigla digi a creat impresia ca totul s-a desfășurat în cadrul unei ședințe cu părinții. Asta nu scuza, desigur, limbajul și atitudinea doamnei respective, fie și într-un cadru informal.
Vad ca procurorii se apropie de Ponta si acesta a inceput sa emita mesaje cum ca nu l-a chemat niciodata pe Toba la Guvern pentru a discuta cu Duicu.
Cred ca incep sa inteleg care va fi linia lui de aparare daca se strange latul. Astept sa vad daca se confirma ipoteza “institutionala” si discutam dupa aceea.
Procurorii scriu asa in referat”
“La solicitarea prim-ministrului, numitul TOBĂ PETRE s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul DUICU IOAN-ADRIAN, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul TOBĂ PETRE s-a arătat de acord”.
Ei bine, exista doua variante: ori au probe reale ca Toba a primit un telefon de la Ponta sau de la seful de cabinet care a transmis lui Tiba ordinul lui Ponta (caz in care Ponta va incerca sa dea vina pe seful sau de cabinet); ori rezulta din interceptari ca au aflat de la un monitorizat ca Toba a fost chemat de Ponta (caz in care nu rezulta cu necesitate ca Ponta insusi l-a chemat pe Toba, ci ca asa credea cel interceptat).
goooooooooooooool olandaaaaaaaaaaaa !!!!!!!!!!
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/scadenta-lui-ponta–un-dosar-de-demisie-si-un-scandal-care-va-face-plagiatul-sa-paleasca-341087
Dat fiind contextul, Victor Ponta, în calitatea sa de prim-ministru al României, este mai dator ca oricând opiniei publice şi partenerilor externi ai ţării cu noi explicaţii la vechile întrebări:
1. L-a chemat pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, la Guvern?
2. În caz că Ponta însuşi admite că l-a chemat pe Tobă, atunci să ne spună: cum l-a chemat (verbal, în scris, direct sau prin intermediar) şi motivul pentru care l-a chemat.
3. Contextul în care a ajuns să-l convoace pe Tobă. I-o ceruse însuşi Duicu sau avusese el, Victor Ponta, premoniţia că Duicu avea nevoie să discute cu Tobă?
4. Cum i-a cerut Duicu acest lucru? L-a sunat, s-au întâlnit? Respectiv, când au vorbit – data şi locul?
Prin acel „o să-l pun şi pe premier să sune”, inculpatul Adrian Duicu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a bătut cu mâna sa în cuie eticheta pe care toţi jurnaliştii şi analiştii de bun simţ i-o puseseră cu mult înainte lui Victor Ponta – aceea de premier şi şef de partid aflat la cheremul baronilor şi, în sens larg, al mafiei politice; de politician care nu are nici un proiect pentru ţară, dar multe, foarte multe proiecte pentru el însuşi; de politician care, pentru a se menţine la putere, va încăleca fără să clipească instituţiile statului, inclusiv pe cele mai sensibile.
Ce mai! Guvernul însuşi a fost transformat de către „tigrul regional”, Victor Ponta, într-o rolă de scripete, prin care trec toate sforile.
Toba a dat declaratii si “nu isi mai aduce aminte” decat ca Ponta nu era de fata 😀
În declarație dată în fața procurorilor DNA, Tobă susține că s-a întâlnit cu Duicu, dar discuția a fost purtată pe holurile Palatului Victoria, nu în biroul lui Victor Ponta. Tot în aceeași declarație, Tobă susține că nu mai știe cu ce treburi era atunci la Guvern și nici dacă a fost convocat oficial sau a mers în virtutea atribuțiilor de serviciu.
În schimb, Petre Tobă își amintește foarte bine că premierul Victor Ponta și ministrul de Interne, Radu Stroe, nu erau în acel moment în sediul Guvernului, însă nu își aduce aminte pentru ce a mers la Guvern.
Toba minte ca s-a intilnit pe hol. Exista probe la dosar care arata ca nu erau deloc pe holuri.
“În anticamera şefului cancelarului primului ministru sau chiar în cabinetul premierului (apare ca fiind neclar până în prezent), inculpatul Duicu s-a intâlnit cu numitul Petre Tobă, unde a discutat despre numirea în funcţie de conducere a coinculpatului Ponea, dupa cum i-a comunicat acestuia din urmă”.
adica aici 😆
am vrut sa scriu mai sus dupa ce am citit comentul ca aseara pe sticla(cred ca b1) vorbeau de telefon dat de ponta/ar fi cica inregistrari dar olandezii marcasera
goooooooooooooool olandaaaaaaaaaaaa !!!!!!!!!!
🙂 🙂 🙂
nostalgii primavaratece 🙂
tin cu olanda.La cate finale au jucat meritau si ei o cupa.Nu cred ca acum au cea mai buna echipa dintre toate pe care le-au avut vreodata… da` m-am cam saturat de toti “latinii” astia(inclusiv la fotbal) 😆
De acord, mircea. Probabil ca “portocala” din ’78 e cea mai buna echipa a tuturor timpurilor.
olanda a jucat mai tot timpul frumos…. fara a castiga mare lucru.
Goeden avond 😀 nici mexicanii n-au putut boicata “produsele” olandeze :))
buna, ziggy, olandezule 🙂
😛
Banc auzit zilele acestea 🙂
„M-am speriat atât de tare după ultimele înregistrări cu Bercea Mondial, încât dis-de-dimineaţă am plecat să-mi plătesc toate datoriile către clanurile mafiote.
Asa ca am plătit curentul, întreţinerea, impozitul pe maşină, dările locale şi taxa radio-tv…..”
🙂
Buna dimineata, Revista presei! 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…nia-ce-noutate/29130/