Magna Germania (3): De la Charlemagne la Angela Merkel – Bismarck /1
| 12/04/2014 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Otto Eduard Leopold von Bismarck (prima parte)
Otto von Bismarck a fost Prim-ministru al Prusiei (1862-1873, 1873-1890) şi fondator şi prim cancelar (1871-1890) al Imperiului German. Diplomația lui, numită „politică “Realpolitik” și autoritarismul cu care conducea statul i-au adus denumirea de “der Eiserne Kanzler” (“Cancelarul de Fier”). Adept riguros al politicilor de forță în Prusia, Bismarck reuseste unificarea statele germane într-un singur stat național, Germania sau Imperiul German (Deutsches Kaiserreich)
***
Bismarck s-a născut în Schonhausen, în Prusia. Tatăl său, Ferdinand von Bismarck-Schonhausen, a fost un nobil latifundiar (junker) descendent al unei familii de saxoni (şvabi) stabiliţi de cateva generatii în Pomerania. Mama sa, Wilhelmine Mencken, provenea dintr-o familie burgeza din care ieşiseră câţiva funcţionari de rang înalt şi personalităţi academice. Se căsătorise cu Ferdinand von Bismarck la vârsta de 16 ani şi găsea că viaţa în provincie extrem de monotona şi plicticoasa. Când Otto avea şapte ani, l-a înscris la institut Plamann din Berlin şi s-a mutat în capitală impreuna cu el. Bismarck nu a fost de la inceput un elev sarguincios, iar la şcoală confruntandu-se cu fiii celor mai bine educate familii din Berlin. Dupa cinci ani la institutul Plamann, urmeaza cursurile gimnaziului Frederick William timp de trei ani.
În 1832, se conformeaza dorintei mamei sale si începe să studieze dreptul la Gottingen, în regatul Hanovra. După o scurtă perioadă la Universitatea din Berlin, devine functionar în serviciul civil al Prusiei, unde are multe probleme cu superiorii din cauza incapacităţii de a accepta principiile ierarhice ale birocraţiei. În 1839, dupa moartea mamei sale paraseste serviciul public si se intoarce la domeniul natal, în ajutorul tatălui său, care întâmpina dificultăţi financiare în administrarea domeniul său. Între 1839 şi 1847.
Bismarck a fost îndrăgostit de Marie von Thadden, aceasta l-a preferat pe unul din prietenii săi. La căsătoria Mariei, a întâlnit-o pe Johanna von Puttkamer, și s-a hotărât să se căsătorească cu ea. Johanna nu a fost nici elegantă, nici frumoasă, nici foarte mondenă. Dar el a apreciat-o pe asceastă provincială pentru onestitatea si felul cum gandea. Johanna von Puttkamer, fiica unei familii de aristocraţi conservatori extrm de religiosi. În aceasta perioda Bismarck a trecut printr-o perioada de revelatie religioasă care avea să-i confere multa siguranţă interioară. Mai tarziu criticii lui Bismarck afirmau ca el credea într-un Dumnezeu care era întotdeauna de acord cu el. Desi a avut in timpul vietii lui cate legaturi amoroase, nu exista îndoială că această căsnicie a fost una foarte fericită si tihnita cu un aport dramatic la cariera lui politica.
Bismarck credea într-un stat creştin, conservator care pastra traditiile acceptate la clasa sociala de apartenenta. Ordinea socială şi politică existentă trebuia apărată , ordine in care fiecare avea un rol pe care trebuia sa-l respecte.
În 1847 a participat la Dieta unită a Prusiei, în cadrul căreia discursurile sale împotriva liberalismului contemporan i-au atras reputaţia de conservator lipsit de viziune, care nu-si intelegea vremurilor in care traia.
Aditudinea lui Bismarck faţa revoluţiei liberale care a cuprins întreaga Europă în 1848 a confirmat imaginea sa de reacţionar. El s-a opus oricăror concesii făcute liberalilor şi şi-a manifestat dispreţul faţă de disponibilitatea regelui de a ajunge la o înţelegere cu revoluţionarii. Alături de alţi conservatori extremişti, inclusiv Ernst Ludwig von Gerlach, a început să contribuie la ziarul Kreuzzeitung (1848), folosit drept manifest al gândirii antirevoluţionare.
În 1849 devine membru al Camerei Deputaţilor (camera inferioară a Dietei Prusiei), si se muta la Berlin. In aceasta perioada nu se manifesta ca naţionalist german departe de pan-germanismul ulterior. Declara in cercurile apropiate ca – “Suntem prusaci şi vom rămâne prusaci…. Nu dorim să vedem regatul Prusiei pierdut în fiertura fara culoare sau gust a confortabilului sentimentalism sud-german”. În 1851, Friedrich Wilhelm IV l-a numit în funcţia de reprezentant al Prusiei în Dieta federală din Frankfurt, recompensă pentru loialitatea lui faţă de monarhie.
A locuit la Frankfurt opt ani, perioadă în care a cunoscut un mediu social şi cultural diferit de cel cu care era obisnuit in Prusia. În perioada petrecută la Frankfurt, Bismarck isi reformuleaza viziunea asupra naţionalismului german şi asupra obiectivelor de politică externă ale Prusiei, intelegand situatia dependentei politice de Austria presupunea că Prusia accepta sa ramana o putere de rang secundar în Europa Centrală. În 1854 s-a opus unei cooperări strânse cu Austria, argumentând că ar fi presupus „să ne unim strălucitoarele şi valoroasele noastre fregate cu flota putredă şi hăituită a Austriei”.
În 1859 Bismarck ajunge în Rusia ca ambasador al Prusiei, iar în mai 1862 s-a mutat la Paris ca ambasador la curtea lui Napoleon III, câştigand 11 ani de experienţă în politică externă înainte de a deveni prim-ministru şi ministru de externe al Prusiei în septembrie 1862. Ajunsese să-i cunoască personal pe arhitecţii politicilor externe ale Franţei, Rusiei şi Austriei. În mod ironic, Bismarck a fost rechemat de împăratul Wilhelm I (1861-1888) la frâiele puterii, într-un moment critic în dezvoltarea internă a Prusiei.
Continuarea intr-un articol urmator
Articole anteriore:
- Magna Germania (1): De la Charlemagne la Angela Merkel
- Magna Germania (2): De la Charlemagne la Angela Merkel – Perioada prusacă
Articole conexe:
- O istorie: Realpolitik
- Studiu: Germania miracolelor – Wirtschaftswunder
- Germania? Germania!
- O istorie: Germania Slavica
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
