Despre Robespierre, parale şi morală în politică
28/10/2012 | Autor theophyle Categorii: Opinii |
Robespierre nu a fost acolo!
Cand scriu randurile acestea, probabil listele cu candidatii ARD la viitoarele alegeri parlamentare sunt deja definitivate si publicate. Ca cei care se numesc impreuna ARD vor prezenta liste mai bune decat USL, nu am nici o indoiala. Ca aceste liste si acesti candidati reprezinta o innoire si un nou drum spre o clasa politica mai buna sau cel putin diferita de cea de astazi, nici vorba de asa ceva. Ceva mai bun, departe, departe de ceva cu care putem fi multumiti.
Dupa o saptamana de zvonuri mai mult sau mai putin adevarate,manipulari din comisia de etica si in special din afara ei, avem astazi o concluzie a doamnei Macovei, dupa un interviu la postul de televiziune care apartine noului candidat USL, dl Ghita, RTV. Deoarece nu sunt un spectator al acestui post preiau din cele publicate in Adevarul. Zice doamna Macovei:
“Eu nu m-am răfuit cu nimeni din partid sau din partide în această procedură, am aplicat strict criteriile, și asta arată că a fost o comisie eficientă, că sunt oameni nemulțumiți, oameni care mă atacă, asta îți arată eficiența, ca și Direcția Națională Anticorupție. Asta îi arată eficiența, poate că nu sunt chiar capii pe care i-ar fi dorit unii și alți, dar dacă mă atacă acum cine a căzut de pe listă sau a primit aviz negativ, pentru mine, asta îmi întărește succesul. (…) În final, sunt partide politice. Decizia politică le revine lor. Noi le-am dat o listă cu niște explicații. Mai departe, e decizia lor politică, Am zis, pentru cine doriți să candideze, să vă asumați dvs. public, politic această decizie. Mi se pare firesc“.
Sunt ABSOLUT si TOTAL de acord cu dna Macovei, ceea ce ma deranjaza este “FIRESCUL” de la sfarsitul citatului. Mie nu mi se pare firesc ca un partid politic, sau ma rog o alianta care a constituit o comisie sa nu-si asume hotararile ei. Pur si simplu asa ceva nu exista nicaieri in lumea democratica, dar absolut nicaieri! Nu din cauza unui statut legal, ci din cauza mesajului etic, moral si impactului public.
Ceea ce s-a intamplat de facto dupa aceasta comisie si nesocotirea unor decizii importante comise de greii politici din PDL asupra unor personalitati poluate o sa aiba un impact electoral greu de anticipat, dar care astazi este deja vizibil chiar celor care au luat acele hotarari. Pentru prima data dupa incercarea nereusita a “puciului parlamentar”, PDL si implicit ARD nu numai ca stagneaza, chiar pierde procente.
Ceea ce s-a intamplat este extrem de simplu si a fost mai mult decat previzibil – “puristii”, si acestia nu sunt putini, facand parte integrala din nucleul dur al sustinatorilor aliantei s-au trezit inselati. “Impaciuitorii” au vazut la randul lor ca una vorbim si alta fumam, deruta fatala a fost insa pentru publicul inca consistent de “nehotarati,” care poate crede ca din punct de vedere al caracterelor pe aceste liste si cele ale USL diferenta nu este mare.
Mentinerea reprezentantilor Brânză si Badea pentru diaspora, ambii lichele de proportii, respinsi de comisia Macovei, va indeparta si singurul aliat de nadejde pe care l-a avut ARD, majoritatea diasporei romanesti.
Continui cu inca un citat al domnei Macovei din cele publicate in Adevarul:
“Este o sămânță, deci de acum încolo partidele vor fi atente, electoratul va fi atent, pentru că eu foarte mult vreau să mă adresez electoratului, dacă electoratul este mai pretențios, nu mai ajung oamenii aceștia pe liste sau nu mai ajung votați. Sunt semințe aruncate care vor rodi, atât pentru partide, atât pentru electorat. Așa vom putem schimba clasa politică”
Ei, nici cu asta nu pot fi de acord. Pentru ca problema adevarata a lipsei de corectitudine si oligarhizarea Parlamentului Romaniei sunt BANII. Acei bani cu care sunt cumparate posturile (direct sau indirect) din partid sau sunt finantate campaniile electorale ale “uninominalilor romani”. Totul conduce la acesti bani si aceste finantari. Mi-ar place tare mult o “Comisie Macovei” pe acest subiect! Aici impactul public ar fi si mai mare si sustinerea are sansa de a fi bipartizana, cred eu.
Mărieş sau Fenechiu
Am citit ieri pe situl “Asociatiei 21 Decembrie” un text care mi-a atras atentia. Vi-l recomand, citez un paragraf:
Ai bani, ai loc eligibil…
Nu aud acum prima oară de o exigenţă bizară faţă de cei care se pregătesc să candideze la alegerile legislative. Dar nu încetez de a mă mira. Cum adică trebuie să vină candidatul cu bani de-acasă, şi nu aşa, două-trei mii de lei, ci cu mii, chiar zeci de mii de euro, ca să-şi finanţeze campania? Păi atunci ei candidează ca independenţi? Că, logic, aceia trebuie să vadă cum fac rost de banii pentru campanie…[…] Un om ca Teodor Mărieş, mai ocupat cu greva foamei pentru o cauză dreaptă decât cu propria îmbogăţire, fie şi legală, nu are de unde să scoată suma cerută şi se poate presupune că n-o va avea nici, dacă ar fi ales, la sfârşitul mandatului. Şi atunci, un om care nu are banii respectivi nu poate candida?
Cred ca autorul textului respectiv a sustinut complet ideea pe care am sustinut-o si eu mai sus. Au oameni de felul lui Mărieş si mai putin cunoscuti decat el, dar nu mai putin corecti, vreo sansa impotiva canaliilor de gen Fenechiu sau Dragnea? Va raspund cu sinceritate – NICI UNA!
Vreti o clasa politica noua? Este posibila o asemenea clasa politica fara ajutorul celor multi si interesati numai de curatenia morala a candidatilor la Parlament – sustineti-o. Nu va asteptati la kilogramul de orez sau zahar – cei care inca pot sa traiasca fara ele! Bagati mana in buzunar si cu pretul a catorva pachete de tigari, o masa la carciuma sau o seara la cinematograf sustineti candidatii care pot face diferenta! Acesta este cel mai mic efort pe care il puteti face pentru acest efort trambitat si nefacut de nimeni. Sunt sigur ca veti fi si voi mai multumiti ca ati facut ceva mai mult decat un comentariu pe blog sau pe retelele sociale. Cred ca puteti incerca aici – email: contact@fortacivicatimis.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]