Ziarul de Duminică – 9 martie 2014
| 09/03/2014 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Dilema Veche. Un mare gazetar: Sandu Tudor. Andrei Pleşu
A apărut de curînd, prin strădania dlui Marius Vasileanu, o culegere de editoriale publicate în ziarul Credinţa, între 1933 şi 1936, sub semnătura lui Sandu Tudor (Universalism românesc, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013). Sandu Tudor este pseudonimul lui Alexandru Teodorescu, personaj spectaculos al perioadei interbelice, bărbat frumos, om de lume, gazetar şi poet, fost luptător pe frontul Primului Război Mondial, fost ofiţer de Marină, fost aviator (scăpase miraculos dintre rămăşiţele aparatului său de zbor, după o prăbuşire dramatică), viitor călugăr la mănăstirea Antim (sub numele Agaton) şi la Rarău (ca ieroschimonah – Daniil), fondator al mişcării „Rugul Aprins“, deţinut politic în mai multe rînduri, mort în închisoarea de la Aiud în 1962.
Amplasamentul intelectual şi politic al articolelor din Credinţa, tonul lor, autoritatea virilă a stilului sînt, în epocă, cu totul atipice. Judecăţile curente privind presa interbelică, cu sistematizări pripite pe axa „stînga-dreapta“, cu împărţirea simplificatoare a opiniilor după dihotomii gata făcute (legionarism – antifascism, autohtonism – sincronism etc.) devin inoperante dinaintea acestui corpus de texte, în care patriotismul excomunică naţionalismul, antibolşevişmul se aliază cu antilegionarismul, ortodoxismul se intersectează cu analiza „crizei vieţii noastre bisericeşti“ ş.a.m.d. Pentru exemplificare, oferim cititorului cîteva pasaje semnificative. Va avea surpriza de a descoperi un spirit cu totul neconvenţional, un mare gazetar, un personaj de anvergură, demn de mult mai multă atenţie decît se bucură deocamdată.
Iată, mai întîi, cîteva consideraţii – supărător de actuale – despre politicienii anului 1935 şi despre electoratul românesc al momentului: „Toată marea ipocrizie politică, toată demagogia sinistră a vieţii noastre publice, dacă a reuşit şi încă va reuşi să conducă destinul ţării acesteia se datoreşte siguranţei nezdruncinate pe care fiecare politicianist o are în complicitatea gratuită şi naivă a poporului, sau, mai tehnic spus, a masselor electorale, care pot oricînd fi ameţite cu puţină făgăduială şi vorbă sunătoare «democratică». Această caragealescă stare de suflet a poporului nostru asigură peste tot, sub toate formele, triumful falselor valori. Cetăţeanul român nu mai reacţionează faţă de nici o nedreptate, nu se mai apără, lasă să se întindă abuzurile cu o indiferenţă criminală. Totul rămîne în seama anchetelor parlamentare.“ Sandu Tudor vorbeşte, apoi, despre „lipsa totală de simţ critic popular“, despre „credulitatea condamnabilă“ a votanţilor, despre „norii de mîrşăvie şi bădărănie care au acoperit cerul nostru spiritual“.) Integral Dilema Veche
Revista 22. Cine pierde startul prezidenţialelor. Andreea Pora
Toate mişcările recente de pe scena politică, inclusiv guvernarea ca atare, vor fi chestiuni colaterale prin comparaţie cu declanşarea cursei înarmării pentru alegeri.
Iată că, în mai puţin de doi ani de la ascensiunea brutală a USL la putere, avem cel de-al treilea Guvern Ponta. E un record, s-o recunoaştem, în condiţiile unei majorităţi parlamentare de peste 70%, deşi răul originar – miza fotoliului prezidenţial – prevestea destrămarea alianţei. Formula unui guvern USD-UDMR era previzibilă, în fond PSD îşi pregătise din timp terenul prin racolări masive de parlamentari, indiferent de coloratură şi background, iar liderii maghiari nu puteau rata ocazia puterii, chiar dacă împart masa cu fiul adoptiv al celui pe care l-au numit tandru acum un an „tumoarea canceroasă a politicii româneşti“. Nu are rost să vorbim de limitele compromisului – în 2012 Guvernul Ungureanu (PDL-UDMR) pica şi pe fondul unei recrudescenţe a discursului naţionalist şi antimaghiar de sorginte pesedisto-pecistă -, ele sunt, practic, infinite. Cooptarea UDMR a fost împachetată în hârtia cu inimioare a „interesului naţional“, „nevoii de stabilitate“ şi „situaţiei din jurul ţării“, iar condiţionările maghiarilor – atât de secrete că le ştie tot târgul, căci le-au pus fiecărui guvern cu care au bătut palma – nu vor figura, evident, în programul de guvernare. A spus-o însuşi Kelemen Hunor: „nu se va schimba nicio virgulă“. Singura „virgulă“, operată la ceas de seară, a fost ştergerea din toate pdf-urile cu programul din 2012 a siglei USL, care putea duce spre contestarea la Curtea Constituţională promisă de Traian Băsescu. Nu este exclus ca preşedintele să dorească să provoace o criză politică şi guvernamentală – pe fond, ceea ce face Ponta este o şmecherie, vedem că acordul guvernamental PSD-UDMR cuprinde angajamente care nu apar în program -, refuzând să semneze decretele de numire a miniştrilor până la o decizie a CCR. La ce i-ar folosi, asta e o altă discuţie.
Atâta înghesuială la pupat Piaţa Endependenţi, mai rar. Dan Diaconescu, deşi rămas burlac prin trădarea PP-DD, plecat cu mic cu mare la „ciocoi“, şi-a oferit serviciile, iar noul PNŢ Pavelescu-Chiliman păşeşte nostalgic pe urmele lui Iliescu, cerând de-a surda un „guvern de uniune naţională“. Persoana fizică Tăriceanu e încă în căutare de colegi dispuşi să-l urmeze pe drumul glorios al liberalismului cu faţă pesedistă. Deocamdată, toţi pofticioşii au primit delete.
Important este însă cum se vor rearanja piesele pe tablă după ce Ponta 3 îşi va intra în pâine. În plan legislativ, nu vor fi mari probleme, noua coaliţie va fi suficient de stabilă încât să pună în aplicare câteva dintre restanţele în zone-cheie – ANI şi dezincriminarea conflictelor de interese ale baronilor, Codul Penal, amnistia, Roşia Montană, unde avizul de mediu va pica tot în cârca UDMR. Singurul proiect major eşuat din cauza ruperii USL va fi revizuirea Constituţiei, pentru care nu mai există nici majoritatea de două treimi necesară, nici interesul politic. Integral aduce Revista 22
Adevarul. Mai păstrăm un dram de demnitate? Gavril Dejeu
Împrejurările zilei ne încarcă cu o multitudine de evenimente de certă importanţă şi semnificaţie, atât în planul vieţii interne cât şi pe relaţie internaţională, cu specială privire la cele ce se petrec în Ucraina. Este vorba de festivitatea omagială ce i s-a organizat fostului preşedinte Ion Iliescu odată cu împlinirea a încă unui an de viaţă. Nu că un fost preşedinte de ţară n-ar trebui să fie, în principiu, primul căruia poporul să-i fie admirator şi recunoscător când faptele sale au înălţat naţiunea ci pentru că, în cazul dat, este vorba de omagierea admirativă a unui om care a făcut cel mai mult rău României. Afirm răspicat: nu cunosc un om, care, de-alungul întregii noastre istorii, să fi făcut atât rău românilor şi României ca Ion Iliescu! Pentru cei ce n-au trăit evenimentele istorice începând cu 1945, pentru cei ce nu cunosc adevărata biografie a lui Ion Iliescu, afirmaţia de mai sus se cere explicată şi motivată.
Sfârşitul războiului şi instaurarea regimului comunist pe şenilele tancurilor sovietice veneau ca o mană cerească pentru visele tânărului Iliescu. Cu un palmares biografic procomunist demn de invidiat, calea-i e larg deschisă. Pe când zeci, sute de mii de tineri, muncitori, ţărani, elevi, studenţi, de seama lui Iliescu, se avântă în luptă împotriva instaurării comunismului şi vasalizării promoscovite a României, mulţi, foarte mulţi cu sacrificiul libertăţii, a sănătăţii şi vieţii, Ion Iliescu trece, cu tot avântul tineresc de cealaltă parte a baricadei, se duce pentru „instruire“ şi „specializare“ la Moscova de unde se întoarce gata „pregătit“. Ajunge, cum era de aşteptat, până în cele mai înalte eşaloane ale puterii comuniste şi participă, plenar şi eficient, alături de ceilalţi corifei ai puterii, la procesul de decapitare fizică şi politică a democraţiei româneşti. 1989 punea sfârşit acestei prime etape de luptă împotriva României. Etapa a II-a era pregătită tot pe calapod sovietic, de data aceasta unul de tip gorbaciovist, în care Ion Iliescu şi „grupul“ (Brucan, Bărlădeanu, Militaru şi alţii) joacă rolul „Calului Troian“. Integral aduce Adevarul.
Romania Libera. Rusia ne ameninţă. De ce nu ne pasă? Sabina Fati
România aşteaptă, ca de atâtea ori, în istoria ei să vadă ce fac alţii, înainte de a avea păreri, idei sau soluţii. Nici militarii ruşi trimişi în Crimeea, nici aroganţa lui Vladimir Putin nu-i face pe oficialii români să-şi abandoneze pentru o clipă jocurile interne şi să privească în viitor.
Preşedintele Traian Băsescu spune cu superioritate că “alte state îşi plimbă miniştrii pe la Kiev“, aruncând astfel în derizoriu mai ales încercările polonezilor de a găsi rezolvări diplomatice la ofensiva armată a Rusiei în Ucraina. Spre deosebire de Varşovia care înţelege pericolul înaintării Rusiei spre Vest, Bucureştiul este blocat în propriile sale capcane interne, iar şeful statului se implică mai mult în decredibilizarea propriului guvern, decât în ecuaţia care ar putea duce la destabilizarea regiunii în care se află ţara.
Bucureştiul redevine fatalist: ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum, aşa că ce rost are să investească efort şi imaginaţie într-un joc în care doar marile puteri pot conta. O atitudine de provincie periferică incapabilă să aibă propriile planuri şi propriile analize în momente difcile. Pentru oficialii români sunt suficiente garanţiile de membru al NATO şi de partener strategic al Statelor Unite. România nu are nici temerile, nici ambiţiile Poloniei aşa că poate dormi liniştită la umbra scutului anti-rachetă promis de americani.
Memoria istorică a liderilor români este blocată de triumful apartenenţei la spaţiul euro-atlantic, de visul american şi de noua ideologie a pan-românismului care vizează unirea cu Republica Moldova. In această paradigmă Bucureştiul nu are nimic de făcut, trebuie doar să aştepte să se limpezească apele.
Bun cunoscător al acestei regiuni, Zbigniew Brzezinski, născut la Varşovia şi ajuns ulterior consilier al mai multor preşedinţi americani, inclusiv al lui Barack Obama, avertizează că “dacă Ucraina e zdrobită în timp ce Occidentul e spectator, libertatea şi securitatea României, Poloniei şi ţărilor baltice vor fi ameninţate”. Brzezinski porneşte de la cea mai nefastă ipoteză, aceea a Vestului, care preferă să stea în tribune şi să lase partida să se desfăşoare, cum s-a întâmplat în 2008 în perioada Războiului de cinci zile din Georgia. Integral in Romania Libera
HotNews. Free Gica? Nu, free politica. Cristian Pantazi
Citiva politicieni de frunte s-au napustit pe subiectul gratierii lui Gica Popescu, sperind probabil sa mai cistige citeva puncte electorale pe un subiect ce parea facil. Politicienii s-au suit pe valul mediatic stirnit de citiva ziaristi si, previzibil, fostii colegi ai lui Gica Popescu. Socoteala de-acasa insa nu se potriveste cu cea din tirg. Populismul se dovedeste inca o data falimentar, caci realitatea ii contrazice pe acesti politicieni degraba varsatori de lacrimi pentru cauza marelui fotbalist.
Sint citeva motive care fac demersul acestor politicieni complet inutil si periculos.
Primul si cel mai important motiv e ca Gica Popescu a fost gasit vinovat pentru infractiuni grave – spalare de bani, evaziune fiscala – si trebuie sa plateasca la fel ca orice alt vinovat. El nu si-a recunoscut nici un moment vinovatia, nu s-a cait pentru greseala facuta. Ce il face mai special decit alti romani aflati in aceeasi situatie? Gratierea individuala pentru Gica Popescu ar relativiza complet rolul justitiei intr-o societate normala si ar impune criterii cu totul irelevante intr-o astfel de situatie.
Al doilea semnal al inadecvarii politicienilor la realitate e legat de istoria personala a lui Gica Popescu. Superficiali si grabiti in a se agata de numele lui Gica Popescu, politicieni precum Crin Antonescu, Victor Ponta ori Valeriu Zgonea au crezut ca renumele de ex-capitan al Barcelonei si al Nationalei e tot ceea ce il defineste pe seriosul si cerebralul fotbalist.
Nu e asa. Revenirea sa in tara dupa ce a incheiat conturile cu fotbalul din strainatate i-a retezat aura de mare campion si i-a ciobit serios imaginea aproape perfecta. Integral aduce HotNews.
Contributors. Detroit. Moartea unei metropole. Martin S Martin
La începutul secolului trecut, automobilul a devenit unul dintre simbolurile Americii, iar oraşul Detroit, din statul Michigan, a fost – timp de şaptezeci de ani – simbolul industriei auto. Dar destinul oraşului, care a atins apogeul în anii ’50, când Detroit era cel de al cincilea oraş ca mărime din Statele Unite, a fost unul nefericit şi, odată început, declinul lui a avut un mers constant spre dezastru financiar: la 18 iulie 2013, Detroit a devenit cel mai mare oraş care a dat vreodată faliment.
Orşul a fost întemeiat în anul 1701 de francezii conduşi de exploratorul Antoine Laumet de la Mothe, senior de Cadillac. Ei i-au dat numele de Le detroit du lac Erie (Strâmtoarea Lacului Erie), fiindcă este aşezat pe comunicarea care uneşte Lacul St. Clair cu Lacul Erie (comunicare numită azi „Râul Detroit”, deşi nu este un râu). Numele statului vine de la cuvântul indian mishigamaa, în traducere “apa cea mare”. Francezii au pierdut regiunea în anul 1762, ca urmare a victoriei britanicilor în „Războiul cu francezii şi indienii” (French and Indian War). Noii ocupanţi au abreviat numele oraşului care, astfel, a devenit Detroit.
Henri Ford a fondat Compania Auto Ford în anul 1903 în oraşul Detroit, unde au apărut rapid alte companii auto înfiinţate de William C. Durant, fraţii Dodge, Walter Chrysler, James Ward Packard şi alţii. Dar personalitatea şi realizările lui Ford se înalţă mult peste capetele celorlalţi fabricanţi auto. El a inventat liniile de asamblare, care au dus la producţia de masă şi a iniţiat sistemul de producţie care combină producţia în cantitate mare de bunuri ieftine cu salariile mari ale muncitorilor, sistem care astăzi se numeşte capitalismul bunăstării (welfare capitalism). A mai inventat şi a pus în practică sistemul de francize şi, de asemenea, a fost extrem de activ în a crea cartiere, oraşe, şcoli, universităţi şi un spital, azi celebru, pentru salariaţii lui şi familiile lor.
Nevoia de mână de lucru a stârnit un val de noi veniţi, albi din toate regiunile, dar mai ales fermieri albi şi negri din sud. Economia a supravieţuit crizei economice şi a explodat în anii celui de al doilea război mondial, când au apărut sute de noi companii producătoare de armament, maşini de război, piese şi accesorii şi avioane destinate frontului. Oraşul a beneficiat şi de introducerea prohibiţiei alcoolului (1920-1933), stabilind un comerţ înfloritor şi profitabil cu whisky-ul canadian de contrabandă. În 1950, când oraşul şi-a sărbătorit 250 de ani de existenţă, maşinile fabricate aici (în special de cele trei mari: companiile Ford, Dodge-Chrysler şi General Motors) împânziseră lumea şi Detroit atinsese populaţia lui maximă de 1.8 milioane de locuitori. Acela a fost momentul de vârf, dar şi începutul pantei de degradare. Un şir lung de factori negativi, greşeli financiare, incompetenţe, politici eronate bazate pe rasism şi ideologie şi condiţii socio-economice defavorabile au concurat la începutul şi apoi la cursul neabătut de distrugere a unui mare oraş.
Primul act a fost dezindustrializarea. Tipul de fabrici concepute în anii 1900-1920 nu se mai potriveau tehnologiei modernizate şi – cum oraşul suprapopulat nu mai avea spaţii disponibile – companile au construit noile fabrici în suburbiile oraşului şi în micile oraşe vecine. Apoi au creat ramuri în alte state americane. Acestea s-au dezvoltat şi au aspirat o mare parte din salariaţii primelor uzine Ford, care s-au mutat în suburbii sau în alte oraşe. În acordarea de credite pentru case în noile zone din jurul Detroit-ului, băncile au aplicat reguli segregaţioniste şi au refuzat sistematic pe cei de culoare, care au rămas în oraş. Punerea în aplicare a drepturilor civile, ca urmare a intervenţiilor preşedintelui JF Kennedy din anii ’60, a mărit ostilitatea dintre populaţia albă şi minorităţi: în cele mai mari oraşe americane, inclusiv Detroit, albii s-au mutat în cartierele rezidenţiale suburbane, în timp ce zonele centrale ale oraşelor au devenit majoritar negre. Segregarea rasială a devenit al doilea factor negativ.
În anii ’70 a apărut un fenomen economic nou, globalizarea economiei mondiale. Multe întreprinderi, inclusiv companiile auto şi-au mutat utilajele în ţări unde costul muncii era de zeci de ori mai ieftin. Ca urmare a pieţei libere şi desfiinţării protecţionismului, în aceeaşi perioadă, industria auto americană a fost dezavantajată de pătrunderea maşinilor străine, mai ales japoneze, care se vindeau mai ieftin. Producătorii americani au încercat să micşoreze costurile de producţie, dar s-au lovit de ofensiva sindicatelor din industria auto, foarte puternic sprijinite politic, care au impus beneficii din ce în ce mai mari pentru salariaţi. Maşinile americane nu au putut fi ieftinite. Integral la Contributors
Europa Libera. La poalele vulcanului noroios. Sorin Şerb
Victor Ponta şi tovarăşii lui de drum duc pe noi culmi revoluţia continuă. Victor Ponta şi tovarăşii lui de drum duc pe noi culmi revoluţia continuă. Au tulburat apele parlamentului dând viaţă sedimentelor politice din străfunduri. Cu armata de teracotă şi mâl a generalului Oprea, premierul a reuşit să pună pe picioare o nouă majoritate. La asemenea cantităţi, parlamentarii se dau cu un preţ redus. Rămâne ca astăzi, simţind în ceafă respiraţia lui Gabriel Oprea, fostul om de casă al lui Adrian Năstase şi garantat de preşedinte, premierul să se întrebe dacă a meritat să tragă de volan spre stânga doar pentru a nu-l avea pe Klaus Johannis de-a dreapta.
„Nu putem lăsa această echipă să se chinuiască fără noi”, spunea cu un involuntar simţ al umorului, fostul şi eternul Marko Bela de la Uniunea democrată maghiară. Colegii săi l-au aprobat, înţelegându-i sevrajul. Şi s-au dus să se mai chinuiască un pic la guvernare. La urma urmei, Victor Ponta nu e primul care a descoperit că în politică nu poate câştiga decât cel care se chinuie suportând mirosul ei pestilenţial fără să leşine. Şi-apoi se ştie că politicienii din opoziţie nu primesc decât dosare penale pentru fraudele făcute când sunt în majoritate.
Nici n-a mai fost nevoie ca premierul să invoce, ca în trecutul apropiat, umbra lui Traian Băsescu pentru a strânge rândurile celui de-al treilea cabinet guvernamental. Alegerile prezidenţiale se apropie şi toate slujnicuţele ţes covorul roşu pentru noul stăpân. Campania publicitară care-l prezintă pe Victor Ponta ca posibil succesor la Cotroceni adună multe muşte la arat. Speră cu toţii în secret să binemerite sinecurile din viitorul cincinal. Ca de obicei, sondajele de opinie trebuie să scoată votul potrivit din bezna şi muţenia opiniei publice. Noua majoritate este mai potrivită profilului politic al lui Victor Ponta, pentru că nu i se poate pretinde o busolă morală celui care se însoţeşte cu oricine-l poate trece puntea. Astfel că nu i-a fost greu să-şi impună echipa chiar dacă a trebuit să lupte cu preşedintele, cu memoria colectivă şi cu propriul obraz. Uitate sunt lozincile pe care le agita mai an, când cerea demiterea preşedintelui scoţând mulţimi în stradă cu televiziunea de partid. Uitate au fost milioanele ieşite la referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Uitată a fost marea combinaţie din vara lui 2012 când aliaţii antiprezidenţiali roteau atâtea săbii că au riscat să se descăpăţâneze singuri.
Lupta cu Traian Băsescu a fost doar o simplă îmbrânceală pe scările puterii. Deşi au făcut atâta teatru cu ruperea pactului de coabitare, cei doi au devenit dependenţi unul de celălalt. Ca să nu-şi rupă mâinile, s-au pălmuit din vorbe. Mai mult de ochii lumii, pentru a se lămuri cu toţii că unde coabitare nu e, nimic nu e. Poate un pic de complicitate. Orfan de Adrian Năstase, Victor Ponta este pe punctul de a primi un nou tată. Odată cu el, şi jumătate din împărăţie. Sau pe toată, dacă-l lasă serviciile secrete. Integral aduce Europa Libera
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna dimineata.
http://sorinamatei.blogspot.ro/2014/03/romancele-statului-de-drept.html
buna dimineata !
“alte state îşi plimbă miniştrii pe la Kiev“ – de cand a plecat MRU din SIE si politica externa a Ro a ramas pe mana “vorbitorilor” -atat se poate ,atat se zice. spre deosebire de Ro ( aici se poate face o trimitere si la postarea de ieri – lideri , popor , lasitate ) in Polonia exista lideri care ,in caz de-o “joaca” cu urmasii lui stalin , mor pana la unul alaturi de poporul lor. dar mor cu folos nu din exaltare adolescentina .
despre gica popescu – a gresit , a fost prins si a achitat pe loc un prejudiciu de 400 k euro. acum plateste cu puscaria pentru faptele sale.3 ani si o luna. de comentat un singur aspect – daca giga popescu plateste pentru fapta sa , acoperind si prejudiciul , cu 3 ani de reeducare la puscarie socotiti voi cu cat ar trebui sa plateasca ( in ani de puscarie , la paritate ) politrucii care au jefuit Ro dupa 89 . prejudicii de miliarde ale gastii lui ilici, a felicsilor ,a kakarailor si a videnilor. vinzi resursele naturale ale Ro – esti bine merci .unii ajung propusi si candidati la presidentie ( tariceanu ) . devalizezi banci ..n-ai nicio treaba. si exemplele pot continua la nesfarsit.
“Orfan de Adrian Năstase, Victor Ponta este pe punctul de a primi un nou tată. Odată cu el, şi jumătate din împărăţie. Sau pe toată, dacă-l lasă serviciile secrete.” – excelent .
Salut Ziggy,
Europa Libera a ramas LIBERA!
Buna dimineata,
din nefericire vulcanul noroios erupe zilnic, noroiul se transforma in smarc sulfuros care aproape ca ne-a sufocat.
Ani de zile nu am suportat culoarea rosie, am fugit de ea ptr. ca era mult prea mult, simteam ca ma sufoca. Din pacate ne-am intors de unde am pornit, covorul rosu este mult mai lat si are mult mai multe noduri, practic au plagiat modelul din 1945 si l-au rafinat pentru moda actuala.
“Free Gica” este de pretextul de a introduce pe usa din fata legea amnistiei, se incearca inducerea ideii de necesitate pe motive de exceptie: om bun, contributie deosebita etc.
Cat despre Rusia, probabil ca nu mai este nevoie de agitatie ptr. ca pur si simplu este destul de bine amplasata pe meleagurile dambovitene. Jocurile interne sunt dirijate de o mana invizibila care ne-a “hotarat viitorul” incepand cu 1989,1990 si a revenit in forta in ultimii ani.
Ieri am citit ca este incalzita pentru prezidentiale Holograma de la Dabuleni, sa intelegem ca are achitat avansul ptr. avionul de Moscova? Oricum este interesanta evolutia in timp a povestii, trecut in umbra candidatul si scos in fatza purtatorul de cuvant.
Buna mar,
dificile zile – aproape criptice! Prosty o sa fie presedinte can o sa-i creasca par in palma 😆
Cu Ponta in staff are toate sansele sa aiba macar o mesa! 🙂
Buna dimineata!
Ma tot intreb de ce atata jale pentru lotul “sportivilor” ? 🙂
Daca recentilor condamnati li s-ar fi confiscat integral averea cred ca nu mai cerea neam de “prieten” gratierea! Pentru ca traim intr-o societate in care , in general , prietenia se masoara in greutatea contului din banca si in interese fel de fel .:)
Buna brandua,
cred ca asta le rezolva tuturor problemele 🙂
Si daca ii punea sa munceasca macar un an pe la Rebu sau ecarisaj cred ca era mai educativ! 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=XmVenyGF3y4
Buna ziua
Articolul legat de Detroit este foarte bun si instructiv .
Prin generalizare se “vede” exact evolutia tuturor tarilor democratice cu probleme financiare din ziua de azi .
Evitarea/amanarea luarii de masuri necesare la timpul potrivit , duce inevitabil si matematic la faliment, saracie difusa .
Buna Stef,
il cunosc pe domnul respectiv personal. Mare cardiolog care a pus si el mana pe condei. Extraordinar cetatean 🙂
Salutare !
Gica Popescu a fost condamnat in calitate de infractor, nu de fotbalist.
Asa ca sa faca bine si sa plateasca.
Oricum, borfasii “de varf” (inclusiv astia din fotbal) beneficiaza de o detentie speciala, in sectorul VIP.
Daca Base intentioneaza sa-l gratieze, comite o grava eroare.
Dovedind ca legea e doar “pt. catei”.
Salut timi,
pai nu cred ca o sa indrazneasca. Cine stie, insa 🙁
salut Theophyle , nici eu nu cred ca trebuie gratiat . a gresit sa plateasca. insa daca privesti mai in profunzime condamnarea lui popescu ( fapta si procedura penala ) nu poti sa nu observi niste amanunte. destul de grave .
Salut Cedric,
poate ca ai dreptate, pentru asta sunt avocati. Sa-si angajeze unul mai bun!
sa ne intelegem bine, gratierea este o procedura juridica ce nu tine, 100& de presedinte, anumite conditii trebuiesc indeplinite. In primul rand, condamnatul trebuie sa fi executat 6 luni de detentie, ministrul de justitie, sesizat de rude pentru motive bine intemeiate, gen umanitaro-sociale ( deteriorare grava a sanatatii, parinte cu mai multi copii fara venituri,etc.) verifica daca tipul de fapta corespunde (cele cu violenta extrema dar si coruptia sau spalarea de bai nu intra in aceasta categorie) si face o propunere presedintelui. In final acesta decide.
Buna dimineata
Making of Declaratia lui Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea mesaj important pentru tara. Facem istorie aici nu ne jucam. Eu sunt coleg cu Mihai Viteazul nu ca Victoras cu Mikey Mouse. Mi-a dat si nea Nelu lectii de dictie aseara sa vezi ce-l demasc pe devitianistu Antonescu. S-au reintors vremurile bune baieti tot al nostru reales la al 15-lea congres. Crin fuge de orice responsabilitate, n-a vrut cu Rosia Montana si acum ne-a lasat si cu legea amnistiei in brate.
Adevarata gluma proasta e ca tinichigiul este al treilea om in stat.
http://www.youtube.com/watch?v=w_15lVqSLlM#t=41
Buna dimineata,
talentat om tipul. “I-am vazut productia 🙂 Eu recitam mai bine in clasa a II-a
Buna dimineata,
votantii USL pot fi fericiti: drumul spre Rai le este scurtat prin “inteleapta politica” a PSD si reprezentantul
lui de frunte, “doctorul” Banicioiu :
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Sanatate/Lista+de+compensate+amanata+din+nou+La+1+aprilie+ar+fi+trebuia+s
Poti sa-ti doresti “o iesire din scena” mai frumoasa?
http://www.gandul.info/stiri/presedintele-ppdd-timisoara-a-murit-in-timpul-petrecerii-de-8-martie-a-partidului-12225653
Salut Cedric,
Ce darnic a fost Dumnezeu – de la ziua femeii la cheful ingerilor 😆
pentru interesati – Criza din Ucraina: 9 martie 2014 / Îngrijorări profunde în Ţările Baltice
postare noua – Ochiul public: Certitudinile incompetenţilor