O lume în schimbare: lipsa conducătorilor capabili
| 18/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica |
Acum aproape un an in mijocul eforturilor de “coagulare a dreptei romanesti” (eforturi care s-au terminat in coada de peste, dupa cum bine stiti) scriam un articol cvasi-istoric in care ajungeam la concluzia amara ca – “din nefericire, toti vom urmari impreuna dezintegrari sociale si prabusiri de state, in special din cauza lipsei de intelegere a conducatorilor populisti, lipsiti de viziune si de intelegere, care alesi la fiecare 4-5 ani trebuie sa-si mentina populismul pentru a supravietui”. Astazi mai mult decat acum un an cand am scris articolul, evenimentele apar mult mai clar si infricosator. Ceea ce se intampla in jurul nostru imediat, in Ucraina, Muntenegru, Bosnia, intaresc prezumtiile prezenatate atunci si preluate astazi. Traim intr-o lume in care din zeci de motive este complet lipsita de eficienta, viziunea si capabilitatile liderilor ei.
Ipoteza atunci ca si astazi poate fi definita simplu – Nu turma este vinovata ca lupii au imputinat-o, ci ciobanul care nu s-a luptat cu lupii. Pe scurt, meritele sau defectele ciobanului vor hotari soarta turmei.
Cinci intrebari si cinci raspunsuri prezumtive
Prima intrebare – pot democratiile genera un sistem in care conducatori alesi democratic prin vot universal pot fi capabili si eficienti? Raspunsul este bineinteles afirmativ, pentru simplul motiv ca se intampla si s-a intamplat de aproape un secol.
A doua intrebare – pot alte sisteme, considerate nedemocratice, sa genereze lideri la fel de capabili si eficienti? Raspunsul este bineinteles ca da, se intampla de 4 milenii de istorie scrisa a societatii umane.
A treia intrebare – exista vreo legatura intre crizele sociale, economice, politice, sau culturale si lipsa continua de conducere competenta si eficienta ? Raspunsul, si aici raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Lipsa unei conduceri competente reprezinta catalizatorul crizelor si de multe ori generatorul ei.
A patra intrebare – exista un grad de erodare dupa care intervine declinul unei societati (stat, uniune sau federatie) din cauza lipsurilor de competenta si eficienta ale conducatorilor acestor societati? Raspunsul, da, exista! Istoria scrisa a omenirii, cu sau fara interpretari partizane, ne indica clar existenta unei erodari, care poate fi fatala sau care poate fi oprita de o schimbare a sistemului care genereaza conducatorii societatii in proces de erodare.
O a cincea intrebare – care este perioada de rezistenta a unei societati care se erodeaza din cauza lipsei de competente? Raspunsul, aici raspunsul nu poate fi decat speculativ! Daca privim spre societatile trecutului, considerandu-le vechi (batrane) si la societatea moderna, considerand-o noua (tinara) si aplicand metafora “metabolismului social” vom vedea ca in trecut erodarea a fost mult mai lenta, devenind vizibila dupa doua-trei generatii de conducatori incompetenti. Intr-o societate dinamica si interconectata global ca societatea noastra, erodarea si declinul vor fi mult mai rapide, cu posibilitatea de a surveni in mai putin de o singura generatie. O generatie cuprinde in zilele noastre (2008 – 13) o perioada de 25-30 de ani.
Completari
O democratie poate genera conducatori capabili numai daca acestia au fost probati prin cariere anterioare, care s-au dovedit apti, cu succese in afara politicii. Pepinierele partidelor politice au produs fructe alterate, incapabile sa-si conduca popoarele. Majoritatea liderilor occidentali sunt politicieni de meserie, care chiar daca au invatat o alta profesiune sau au studii academice intr-o profesie liberala au exersat-o extrem de putin, poate chiar deloc. Putinele 
exceptii sunt exact acelea care confirma regula. Deci acesti oameni, care raspund de soarta milioanelor de oameni ai popoarelor lor, sunt de fapt persoane care nu au excelat in nimic, niciodata. Singura cariera pe care o au este politica pe care o profeseaza, de cele mai multe ori populist si oportunist. Occidentul contemporan este condus de cei mai nepregatiti lideri din perioada de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial.
Continuitatea politica a liderilor care nu au reusit sa se aleaga si care se “cramponeaza” de continuarea reprezentarii partidelor este total nerealista si daunatoare partidelor si electoratelor.
Cresterea “competentelor” si modelele cunoscute in alte parti ale lumii in afara Occidentului sunt de multe ori mai eficiente decat cele existente in democratiile occidentale. Traditia Orientului Îndepărtat cunoaste tranzitia de la un conducator la un altul printr-o institutie (inteleapta), care se numeste tàishàng huáng, in romaneste poate fi tradus “conducator maret ”, in sensul unui conducator care si-a implinit destinul, traieste si cedeaza locul benevol altora, pe care ii considera capabili de a-l urma. Traditia a inceput in 202 d.Hr. , regatul Chinez – Han, cam cu un deceniu inaintea unificarii lui Qin, aprox. 210 –220 d.Hr. Ea continua pana astazi si cred ca va continua mult timp de aici incolo. Aceasi traditie de “conducator in retragere” o puteti intalni si in Japonia, se numeste Daijō-tennō si a fost parte dintr-un sistem de guvernare numit Insei (cvasi monastic, nu in sens crestin). In Coreea, acelasi sistem se numeste Sang-hwang si a rezistat pana la prima anexare a Coreei la Japonia la inceputul secolului XX.
Sursa si articolul original – 5 întrebări pentru 5 împăraţi buni
***
Turma si alterarea habitului social
Privind la ceea ce se intampla pe ambele maluri ale Atlanticului nu poti sa nu te intrebi – “ce naiba s-a intamplat cu societatea occidentala?” Raspunsul nu poate fi decat o deficienta majora in felul in care sunt observate evenimentele, intelese problemele, gandite si implementate solutiile.
Adevarat, lumea occidentala a trecut printr-o lunga perioada de prosperitate care a diminuat calitatile milenare de supravietuire individuala si sociala. Majoritatea membrilor societatii occidentale s-au despartit de grijile cotidiene si au adoptat comportamente pe care le-am fi numit cu un secol in urma ca “plezirisme”; astazi le numim “consumerisme”. Progresul pentru societatea occidentala s-a transformat instinctiv sau deliberat in tendinta de a consuma chiar daca nu trebuie, nu poti sau nu ai cum sa platesti ceea ce consumi.
Habitus-ul social a fost alterat si s-a transformat dintr-o calitate de exceptie care a generat o ordine sociala bazata pe valori comune intr-un habitus de obiceiuri fara nici o alta esenta in afara dorintei de a avea cat mai mult pentru cat mai putin efort posibil.
Habitus este un concept complex, care poate fi înţeles ca o structură a minţii caracterizată de un set de elemente şi trăsături dobândite într-o comunitate: relatii, sensibilitaţi, dispoziţii şi preferinte [1]. În existenţa concretă şi cotidiană, elementele particulare care formeaza habitus-ul sunt rezultatul rectificării structurii sociale la nivelul subiectivităţii individuale. Un anumit comportament sau o anumită credinţă devine parte a structurii unei societăţi când scopul original al acelui comportament sau al acelei credinţe nu mai poate fi reamintit (nu mai exista în memoria indivizilor respectivei societaţi) şi devine socializat în respectiva cultura.
Rolul socializării primare (copilărie, adolescenţă) şi secundare (vârsta adultă) este foarte important în structurarea habitus-ului: prin mijlocirea acestor achiziţii comune de capital social, comportamentele, gusturile şi „stilurile de viaţă” ale indivizilor [2]. Televiziunea a limitat inflenta cartii, “discutiile virtuale” prin relelele de socializare elimina (sau submineaza) treptat dialogul viu intre cunoscuti, prieteni sau familie.
O lume fara lideri proeminenti actioneaza ca o “turma”. Irving Janis (1918 –1990), fost profesor de psihologie la Univesitatea Yale, a fost numit in al doilea razboi mondial de armata americana sa studieze moralul soldatilor americani si felul in care deciziile comandantilor le influenteaza acest moral. Dupa sfarsitul razboiului, pe baza studiilor efectuate, Janis a formulat una dintre cele mai interesante teorii ale veacului trecut (XX), “teoria gandirii colective” (Groupthink). Janis analizeaza toate esecurile politice americane de la Pearl Harbor (1941) si pana la razboiul din Vietnam (1964-67). Personal cred ca si comunismul a fost lichidat de unele influente ale acestui mod de gandire.
Gândirea de grup (de turma) este un mod de a gândi al oamenilor angajati intr-un proiect, care printr-o coeziune de grup se străduiesc sa ajunga la un consens de unanimitate (sau majoritate covarsitoare), dar fara a aprecia realist cursuri alternative de acţiune. Problemele acestui mod de a gândi si acţiona:
- Crearea unei iluzii de invulnerabilitate care conduce la un optimism excesiv in asumarea riscurilor;
- Raţionalizarea avertismentelor care ar putea provoca formularea unor ipoteze gresite si / sau periculoase;
- Credinţa de necontestat în ideologia si / sau interesele grupului, cauzând membrilor sai ignorarea consecinţelor acţiunilor lor;
- Stereotipurile pe care membrii grupului le “lipesc” celor care se opun deciziilor grupului, stereotipuri si epitete de genul: slab, rău, părtinitor, răutăcios, impotent, prost, sau …sectant!
- Presiune pentru a se conforma, adresate oricarui membru. Intrebări sau contestatii la adresa politicii de grup vor fi etichetate de acestia ca “lipsă de loialitate”;
- Cenzura automata a unor idei care se abat de la consensul grupului;
- Iluzia de unanimitate în rândul membrilor grupului, tăcerea fiind privita ca un acord.
Gândirea de grup (de turma) de genul prezentat, care poate avea simptomele enumerate mai sus, apartine, indubitabil, unui proces decizional defectuos. Actiunile grupului partizan vor impune de facto urmatoarele greseli:
- Cercetare incompletă a alternativelor;
- Formulare incompletă a obiectivelor;
- Imposibilitatea de a examina riscurile alegerii preferate;
- Imposibilitatea de a reevalua alternativele anterior respinse;
- Prejudecată in selecţia colectarii informaţiilor;
- Imposibilitatea de a elabora planuri de urgenţă.
Exact asta s-a intamplat in realitatea pe care o traim. Noi insine ne-am “scurtcircuitat”. Liderii deficitari isi impun hotararile bazate pe criterii care nu au nici o legatura cu eficienta solutiilor. Ei slujesc interese complet diferite decat cele necesare, nu pentru ca o doresc ci pentru ca nu au incotro. Intr-o lume in care habitus-ul social a fost alterat, ei nu pot fi apreciati pentru hotarari grele, care temporar diminueaza “plezirismul” aparent. Ne-am lipsit de “avocatul diavolului” si fara el o societate nu poate rezolva pertinent problemele in care se zbate.
Biliografie si citate traduse:
Janis, Irving L. Victims of Groupthink. Boston. Houghton Mifflin Company, 1972,
David Buchanan & Andrzej Huczynski: Organisational behaviour, introductory text Prentice Hall Third Edition 1997
Surowiecki, James. The Wisdom of Crowds. New York. Doubleday, 2004
[1] Scott, John & Marshall, Gordon (eds) A Dictionary of Sociology, Oxford University Press, 1998.
[2] Pierre Bourdieu, Questions de sociologie, Paris: Minuit, 1984.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Bun. Bravo!
Nici obiective nu mai sunt capabili sa stabileasca. Doar miraje.