Ponta micşoreaza ciolanul PNL-ului şi sobolanii fug spre zone mai populare
14/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Editoriale |
Zi mare astazi! Ponta a inceput cu represaliile impotriva liberalilor neascultatori. Feudal sau nu? Poate Iohannis e mai bun decat Varanul, dar nu are televiziune ce sa-i faci? Viata grea fara acoperire media!
Astazi, Marele Vizir, Victor-Viorel Ponta, anunta ca Transelectrica și Transgaz au fost trecute, prin ordonanță de urgență, din subordinea Ministerului de Finanțe, controlat de liberali, în cea a Secretariatului General al Guvernului. Rapid si elegant i-a implantat hangerul in spatele celui care se visa Sultan, Maretia-sa Crin Antonoglu. Tot zicea Marele Vizir:
” Având în vedere că cele două companii menţionate sunt listate la bursă, fapt care obligă la respectarea unor înalte standarde de management şi transparenţă, se impune necesitatea monitorizarii directe, la nivelul conducerii Guvernului, a evoluţiei acestora, în consonanţă cu obiectivul naţional al asigurării independenţei energetice a României, neadoptarea măsurilor propuse fiind de natură să producă efecte negative pe termen mediu şi lung în acest domeniu fundamental al economiei. Astfel, Guvernul României a decis ca la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” S.A se realizează de către Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei Primului-ministru.” SURSA
In curand si atmosfera, plus o parte din cosmosul apropiat, vor trece sub Secretariatul General al Guvernului si daca ticalosii de Americani si Europeni vorbesc mult, Marele Vizir o sa treaca si State Department-ul si Comisia Europeana sub Secretariatul General al Guvernului, sa-i vedem dupa aia pe Barroso si pe Nuland ce o sa mai zica!
As zice ca liberalismul de ciolan sufera de un profund delirium tremens cauzat de micsorarea brusca a portiilor de SCB-uri (spagi, comisioane, beneficii). Primul sobolan care paraseste puntea este vestitul si foarte bogatul deputat PNL (fost PDL) Marin Anton, canalie care a participat la demolarea guvernului Ungureanu, refugiindu-se si primind plata de la liberali la mijlocul lunii aprilie 2012. Si unde pleaca parlamentarul şobolanesc? Ati ghicit, trecand sita matuşei Nuţi ajunge la PMP. Sunt sigur ca unul dintre argumentele de baza ar fi fost cel financiar, avand in vedere ca pusculita matuşei Nuţi s-a cam subtiat. Zice noul Şobo-popular:
“Am luat decizia de a mă alătura Partidului Mişcarea Populară pentru că este o construcţie politică proaspătă şi veritabilă de centru-dreapta şi reprezintă singura voce credibilă a Opoziţiei în acest moment”. SURSA
Despre incredibila careiera a acestui Şobo-popular puteti citi (si eventual cruci!) AICI
Nu as dori sa ma aflu in pielea lui Iuliu Cezar, care trebuie sa se alieze cu amicii lui Brutus, avand in vedere ca frumoasa Cleopatra il vrea in turul doi pe Octavian la Cotroceni, din dragoste pentru raposatii Iuliu si Antoniu. A dracu’ politica romana!
P.S. Ilustratia umoristica de la Hultanul
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna ziua. delirium tremens e acum la sedinta de guvern. vorba vine sedinta de guvern ca e delirul uunui singur om
Buna Radu
cum se spune in popor – fiecare pasare pe limba ei moare 🙂
Buna ziua,
Eu abia astept sa le taie si craca de sub picioare, nu numai ciolanul. Si apoi onor PNL sa se mute alaturi de colegii lor din PNTCD. Pentru mine PNL actual, sub bagheta lui Crin, nu mai are nici un fel de credibilitate de cand si-au demonstrat zelul in sprijinirea actiunilor de comando parlamentar din 2012. Sa fie sanatosi sa-si poata duce povara de a fi distrus sperantele multor romani din lacomie si prostie. Macar de la PSD n-am avut niciodata vreo asteptare. Stiam ce reprezinta si ce poate veni din partea lor (nimic bun), dar de la astia aveam odata ceva asteptari.
O zi buna
Buna Alex,
ai dreptate – astia nu merita nici mila si nici voturile oamenilor decenti.
Salutare !
Sunteti pregatiti sa inghititi “ein großer Frosch” ? 🙂
salut timi,
IN NICI UN CAZ!
De la Transgaz si Transelectrica pot fi drenate, pt. campania electorala, sume colosale.
Bineinteles, sub atenta “indrumare” a PM.
crezi ca trebuie sa-si faca rezervare la Jilava? Sau pentru ca este un om important il primesc fara
In sectorul VIP sunt locuri suficiente. 🙂
salut !
stii ca am prieteni buni la giurgiu 🙂 . “achizitia” sobolanului aduce cu sine nu doar “finante” ci si siguranta unui “vot corect” . :))) tare as dori sa mi explice cineva , civilizat , cum sta treaba cu acest securistoid . ca sa nu explic eu .
salut,
nu-i nevoie, cunoastem marfa extraordinar de bine. Sa le stea in gat achizitiile lor. Osa arate mai rau ca PDL-ul, pe bune 🙁
e nevoie, un basist reformat as vrea sa mi explice .dar dupa ce face o vizita in giurgiu si se informeaza la fata locului ( in presa ce se scrie despre asta .. par a fi un fel de glume , treburile serioase sunt pe filiera madalin voicu , catalin voicu , si vreo cativa mafioti celebri ) .
Sobolanul o sa joace rolul lui Pinalti (de la alegerile trecute) ?
Nutzi mai face o cruce cu becuri la marginea unui sat din judet ?
Cand drac’ se vor lumina oamenii astia si nu din becurile crucilor 🙁
eu nu zic ca nu sunt multi care traiesc cu “lumina” stinsa din nastere Theophyle. dar altii au fost pur si simplu amenintati de un clan mafiot si dusi cu japca la vot .
ziggy,
cred ca daca 100 de oameni se unesc nici un clan nu le poate.
asa e . insa depinde si de localitate. localitatile din giurgiu sunt recunoscute pentru populatia imbatranita si saracia in care traiesc .
Cand or invata sa traiasca din munca lor.
Nu sa-si taraie zilele din pomeni.
Sigur, cu conditia sa aiba unde sa munceasca.
ca sa-ti imaginezi in stat degradat traim : dupa referendumul din 2012 , intr-un birou din giurgiu , cativa indivizi se laudau cate voturi au adus : mita, fals , amenintari la adresa oamenilor care nu voiau sa voteze. faptul ca a facut avere cum a facut nu-l comentez. dar sa stii ca intr-un judet s-au fraudat alegerile la greu si sa vii sa impui reforme cu aia de smenuiau voturile ..
“Jose Manuel Barroso a mai precizat că a discutat cu Traian Băsescu despre situaţia economică din România, unde “perspectiva macroeconomică s-a îmbunătăţit, iar riscurile legate de balanţa de plăţi au scăzut semnificativ”.
În acest context, Barroso a subliniat că CE susţine “că tărie reformele din România”.”
Care macroeconomie “s-a imbunatatit” ?
Care reforme (economice) ?
Astia canta dupa aceeasi partitura ca si Ponta ? 🙁
http://www.gandul.info/politica/criza-din-usl-ziua-a-8-a-basescu-il-cere-pe-iohannis-in-echipa-proschengen-12084069
ne-am stabilizat de ne zbarnaie ciolanele
Buna ziua,
ma scarbeste si ma turbeaza politica asta mizerabila: cum dracu sa-l primesti pe Anton in PMP si sa mai declari ca vrei fuziune cu FC? Cum pot avea nenorocitii astia memorie asa de scurta.
Mai emit o ipoteza, desi unii o sa ma injure: nu cumva si “tanti Nuti” a fost doritoare de debarcare a guvernului MRU de se intampla ca , tocmai acum. cand a ajuns dansa in PMP, hop si traseistul Anton?
Mai ramane sa stearga cu buretele amintirea zilelor cand ii injura Antonescu “si-n culcare si-n sculare” (cum zice romanul) si sa devina impreuna polul de dreaptacel ma iimportant, in opozitie de acum inainte ca romanul are memorie scurta.
Cedric buna,
am sa-ti spun ce zicea mosul meu – omul sfinteste locul! Dar ai grija ca merge si invers, si sunt oameni care dintr-o catedrala pot face o spelunca si dintr-o manastire un bordel. Asta e modelul matuşei Nuţi.
Fostul deputat PNL a reusit să iasă nevătămat din avalanşa de anchete penale de la RAFO Onesti. Anton a devenit apoi un personaj discret, ocupând funcţiile de secretar de stat în Ministerul Transporturilor iar în ultimele guverne Boc pe cea de secretar de stat în ministerul Mediului, a fost şef al PDL tocmai la Giurgiu şi apropiat al taberei Elena Udrea din partid, potrivit Realitatea Tv.
Numele său a apărut în diverse scandaluri şi controverse, de la privatizarea unei fabrici a Buzău, la afaceri cu statul, exploatări agricole imense în judeţul Giurgiu.
In 2007, s-a alaturat grupului Stolojan care a format PLD, fuzionat apoi cu PD. Inainte de caderea guvernului Ungureanu, in aprilie 2012 si-a dat demisia din functia de secretar de stat la Mediu si din PDL si s-a inscris in PNL, unde a devenit vicepresedinte la Giurgiu.
Marin Anton a luat cu el la PNL mai multi primari din zona. Acum i-a parasit pe liberali si a plecat spre Partidul Miscarea Populara.
Avere de milioane de euro
http://www.revista22.ro/deputatul-traseist-marin-anton-demisioneaza-din-pnl-pentru-partidul-mi537carea-populara-37965.html
Papahagi declara pe Facebook ca daca acest individ a trecut la PMP fara ca el, membru fondator sa fi fost consultat, isi da demisia.
Eu citesc in doua chei: intrare: “avere de milioane”, iesire: “nu a fost consultat”. Politica e curva si cam atat. Si ca tot este ceea ce unii denumesc Valentine’s Day, sa citam siropos din clasici: “in dragoste, never say, never”.
Sare, omul e scarbos la culme! asa cum am mai scris sunt oameni care dintr-o catedrala pot face o spelunca si dintr-o manastire un bordel. Asta e modelul matuşei Nuţi. Poate nu-ti place dar asta este ADEVARUL! Lasa ca-l convinge matusa si pe Papahagi 🙁
Pai asta inseamna sa ai “potential de crestere”. 🙂
de ce sa nu-mi placa Adevarul, numai pentru ca sunt basist? 😀 mi-am asumat sa fiu cu Boc.
dar ce ne facem noi, ca Sudul care pute de lene si intinde mana numai dupa asistenta si pomana, plus Moldova celor care dorm cu toporul sub perna si violeaza babe sunt pe primul loc si la racolari de gunoaie?
cat despre Papahagi, sunt curios… nu fac procese de intentie inainte, pe presupuneri.
cat despre vesnicul compromis din politica, nu politicienii l-au facut primii, ci cei care au votat cu curul, ca “Ratiu si Campeanu sa treaca Oceanul” si “bosorogii fara dinti, vor s-ajunga presedinti”. si acum tot umorile si frustraile tin loc de intelepciunea dialogului. dupa 24 de ani de selectie, aceasta este clasa politica.
Inca faca parte dintr-o regiune care a adus un oarecare echilibru in jocul politic si a tinut steagul “imperiului” occidental sus.
Sare,
vrei sa vorbim de alegerile din 2012 si cifrele din Ardeal? nu cred ca o sa-ti placa discutia. A fot si acolo o catastrofa de proportii!
este identica cu cea din toata tara. hai ca si eu am statistici.
cu toate acestea, pana in 2012, aici s-a tinut steagul sus.
in rest selectia clasei politice romanesti s-a facut cu stampila. fie ca a fost pusa, fie ca n-a fost pusa pe buletinul de vot.
fiecare avem prin dulap cate un rau mai mic votat. inca mai rad de cuma votat Ana Blandiana cu Ion Iliescu, de un tragic exemplu, sa nu iasa presedinte Corneliu Vadim Tudor.
Base se distreaza agitand batul prin gardul USL-ului, declaratie publica de dragoste (incredere) pentru Johanis in fata lui Barroso, cica daca l-ar avea la brateta pe sas pentru un tur al tarilor europene i-ar convinge pe toti ca Romanica poate adera la spatiul Shengen.
Teoretic vorbind, notorietatea sasului in U.E. ar fi un atu in acest sens, vis a vis de figurile jalnice ce s-au perindat la Interne in ultimii ani.
Totul fiind relativ, sa fim multumiti ca mai avem nevoie de cativa ani ca sa ajungem ca astia : 🙁
Admirabile gramezile alea de bancnote (multi politicieni ar saliva indelung…) !
http://imgur.com/a/DYU2e#K9tGdd5
n-am mai vazut nicaieri dupa ziua de ieri. ce se mai intampla in Venezuela?
Seara buna
Foarte buna cota unica de impozitare pe persoanele fizice . Eu zic ca o faca regresiva efectiv . Adica 0 % la venituri mari si 16 % la alea mici .
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16611402-cele-mai-mari-salarii-asf-dan-radu-rusanu-castigat-peste-72-mii-euro-ultimele-doua-luni-din-2013-daniel-daianu-peste-68-mii.htm
Nu are rost sa va explic ce taxe ar platii oamenii astia in vest . Undeva peste 45 % din venituri .
Pentru domnul Daianu exista si o scuza obiectiva . A piedut bani multi cind a dat gestionarea finantelor personale pe mana lui Sima. Trebuie si el sa se refaca cumva . Macar pe banii altora . 🙂
Ce “experti” cu pretentii in tara asta , te doare capu.
@stefan
aud ca pm in italia va fi “berlusconi al tanar”=primarele de firenze
sa va traiasca!
Nu ma mai mira nimic .
Tragerea de timp fara sa reformezi ceva , are numeroase fete si variante . 🙁
Curios , Renzi se bazeaza pe aceiasi aleanta guvernativa ( stinga largita + partidul lui Berlusconi ) . Deci in realitate asistam la o clasica si pura “rotatie de cadre” .
buna seara
mare “dixtractie”
o sa fie la toamna o alianta pmp pnl de toata frumusetea
abia astept sa l vad pe boc facandu-i campanie lui cacarau
apropo de @sare si “ardelenii”
doi ardeleni la ghiseul de bilete din gara cluj cer doua bilete
casiera:unde mergeti
un ardelean: nu va spun
casiera:unde mergeti
un ardelean:mai gheo,sa-i spunem?
celalalt:pai,sa-i spunem
ardeleanul: no,la nunta la niste prieteni
parca ciorbea tot ardelean,si mot pe deasupra a fost/as lua o mai usor cu “mitul “ardeleanului
nu mai zic de banateni,si timisoara tiganizata mai rau decat craiova
Buna seara,
@Sare’ Ochi: “ca Sudul care pute de lene si intinde mana numai dupa asistenta si pomana, plus Moldova celor care dorm cu toporul sub perna si violeaza babe sunt pe primul loc si la racolari de gunoaie?”
Va solicit niste explicatii.
Nici imperiile astea nu mai sunt ce-au fost 🙂
Superficiala mostenire au lasat daca asistam asemenea reactii…
Lasa-i sa creada ca sunt cei mai buni. Ocaziile sa le demonstrezi contrariul abunda.
(Sunt o sudica putind a lene. Mi-am petrecut ziua cersind asistenta sociala si alte pomeni.)
@diana/buna seara
eu sunt si mai rau,” mitic” de cateva generatii
@diana:buna seara
eu sunt si mai rau,”mitic”de cateva generatii
Complexe convertite in ifose/”patriotism” local.
Eu sint ardelean . Nascut si trait in Cluj (29 de ani )
Nici vorba sa sustin ca ardelenii sint superiori altora . Cel mult cind scriu la gluma sau misto. Prescurtat (g&m ) cum multi cititori stiu .
Ardealul e mai industrializat , mai aproape de vecinii din vest dar si cu multe sate cu buda inca tot in curte . Cine pretinde superioritatea ardeleana , o face pe propria raspundere .
Evident ca Clujul e buricul tarii si clujenii sint cei mai frumosi , inteligenti , destepti , bogati , s.a.m.d. (g&m) 😆 😆
Asa e Stef,
cei mai frumosi, destepti si harnici 😆 restul suntem vanzatori de braga!
Buna seare tuturor…
Cat despre dl Papahagi, si-a dat cumva demisia de la PMP?
salut,
nu stiu – urmarim cu infrigurare 🙂
Sau poate PMP il rejecteaza pe Anton! Varianta asta n-ar pute-o lua in consideratie?
Cedric as fi foarte fericit. Nu cred insa ca cineva anunta daca deal-ul nu era facut.
Ce e facut se poate si desface! Mai ales daca le vine mintea romanului de pe urma!
crede-ma ca sper din toata inima!
La hochei, vikingii norvegieni o iau pe coaja de la finlandezi : 1-5 in repriza a treia.
joaca ca niste natafleti si au o aparare de juniori!
Vai de ei !
Nici portar nu prea au.
Maine, meci tare : USA-Rusia !
o sa fie cu scantei 😆
🙂
Ati vazut propunerea de rezolvare a crizei din USL? Stati jos, sa nu cadeti din picioare!
“Romii vor alianţă cu PNL. Cioabă: Să fie un vicepremier rom, unul german, iar în mijloc domnul Ponta”
(Romaniatv. net)
Si continuarea:
“„Oamenilor politici le place să aibă romii de partea lor, dar nu le place să aibă romii la masa lor. Adică…noi să fim un fel de amantă, aşa, unde merg ei în ascuns; nu vor să oficializeze relaţia. Mă duc la romi în ascuns şi merg cu ceilalţi. Nu, de data aceasta suntem ca aceea amantă care pune piciorul în prag, ori te căsătoreşti cu mine, ori abandonăm treaba asta”, a adăugat Cioabă.
Nu stiu de ce de fiecare data cand aud de electoratul USL imi apar oamenii astia in fata ochilor:
http://www.youtube.com/watch?v=JpT6zKSSVfE
Salutare
Buna Dimineata,
Postare noua – Sfârşit de săptămână – 15 februarie / Ali Baba-Ruşanu şi tâlharii de la ASF