Protestanţii (11) – Protestantismul germanic (2)
| 11/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Reforma Luterană
Baza reformei germanice este extrem de complexa, asa cum am descris-o partial in articolul anterior. Daca in prima parte am descris structura lumii germanice si am incercat sa descriu problematica socio-economica, in articolul actual am sa incerc sa tratez divergentele doctrinare si acuzele canonice aduse catolicismului de catre “pionierii” protestantismului germanic.
Bazele dogmatice ale reformei germanice poti fi gasite in doctrinele Augustiniste (sau Augustine de la Augustin de Hipona) detinute de Calvin si Luther si acuzele lor de pelagianism catre biserica Catolica. Astazi e clar ca acuzele lui Calvin si Luther nu pot fi probate si nici macar dogmele Augustine nu pot fi vazute asa cum au fost percepute de acesti doi eroi ai Reformei protestante. Cateva explicatii sunt necesare.
Primele idei ale Reformei protestante germanice au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Avand in vedere ca Luther a fost un exeget lucrurile pot fi inteles prin experientele lui de a gasi adevarul in scrierile sfinte si interpretarea lor.
Prin Exegeză (gr. exegesis = explicație, comentariu) înțelegem interpretarea dogmatică filologică, istorică si eventual gramaticală a unui text, referindu-se în special la comentarea textelor biblice. Iudaismul, cât și creștinismul, s-au dezvoltat prin evenimente istorice, Biblia, spre deosebire de literatura sacră a altor religii, a făcut totdeauna obiectul unor analize critice.
Cu toate că cele mai multe cărți ale Vechiului Testament, cât și ale Noului Testament, au fost redactate anonim, ele au fost scrise de oameni si de la inceputuri s-a considerat legitim ca acestea să fie supuse unor criterii de analiză critice. Comentatorii religioși, evrei sau creștini, consideră însă că aceste scripturi sunt de inspirație divină, fiind o revelație a lui Dumnezeu făcută autorilor (vezi nota despre Ipoteza Documentara), fie cuvânt cu cuvânt, fie sub formă de visuri, viziuni sau alte forme de apariție, dar transpunerea lor in scris poate fi discretionara sau gresita.
În comentariul său asupra Genezei (“Cartea facerii”), Sfântul Augustin constată o discrepanță între imaginea lumii din vremea sa și cea a autorilor biblici (De Genesi ad Litteram, 401-415 d.Hr.) și subliniază necesitatea unei cercetări critice a scrierilor biblice. Tradiția augustiniană în epoca premodernă a fost continuă în Vest de Toma de Aquino. În Biserica răsăriteană, învățatul Teodor din Mopsuestia face deosebirea între “spiritul profetic”, adică iluminația divină care stă la baza celei mai mari părți din Biblie, și “spiritul înțelepciunii”, prezent la diverși autori, aparținând însă propriilor lor idei și considerații omenești, fără a avea origine în revelația lui Dumnezeu.
Exact aici intervine si viziunea Augustină a lui Calvin si Luther , care a fost si monah in ordinului Augustin, si ambii preluand de la Augustin de Hipona elementele principale ale “doctrinei predestinarii”, doctrina de baza a protestantismului. . Referitor la predestinare, luteranii susțin că Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte, deci intr-un fel sau altul “liberul arbitru este limitat” (comform Augustin) si chiar anulat in unele interpretari Luterane.
Acuzatia lui Luther si Calvin legata de Pelagianismul bisericii Catolice nu poate fi probata astazi asa cum nu a putut fi probata niciodata. Pelagianismul este doctrina provenită, ca denumire, de la teologul Pelagius (354 – c.420 d.Hr.). Pelagius considera că oamenii au capacitatea de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertății voinței umane (deci liberul arbitru), independent de slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, libera voință a unei persoane este pe de-a întregul capabilă să-L aleagă pe Dumnezeu și/sau să facă bine sau rău fără ajutorul intervenției divine.
Deși pelagianismul a fost condamnat, discuțiile teologice au continuat, dând naștere unui nou conflict: disputa post-pelagiană. Augustin, apărând doctrina bisericii față de pelagianism, a mers prea departe. Susținând necesitatea absolută a harului divin, Augustin afirma că vointa omului este atât de slăbită si neputincioasă din cauza păcatului strămoșesc, încât nu poate face, fără ajutorul lui Dumnezeu, decât fapte rele. Augustin a susținut și ideea că Dumnezeu nu vrea ca toți oamenii să se mântuiască, ci numai cei aleși sau predestinați să scape de osânda. Cei sortiți osândei rămân printre cei pierduți pentru vecie, fără întoarcere, ideea a fost preluată de protestantismul Lutheran si Calvin. De mentionat ca doctrina Mormonă se bazeaza in totalitate pe pelagianism si exact de aceea ei nu pot fi considerati protestanti de nici un fel.
De ce nu accept acuzatia de pelagianism a bisericii catolice? Simplu, nu avem cum sa o dovedim. Tot ce avem astazi despre aceasta “erezie” este prin surse contra-pelagiene. Noi nu ştim exact cum şi-a argumentat Pelagius concepţia, deoarece tot ce a scris el a fost ars. Ştim despre afirmaţiile sale numai din ceea ce scriu adversarii lui şi din citatele pe care le dau aceştia din scrierile lui. Probabil că dacă am avea cărţile lui în întregime şi am vedea modul în care şi-a argumentat doctrina am putea hotărî care este adevărul.
Exact aici incepe Reforma germanica si doctrina protestanta a lui Luther. Problema coruptiei bisericii catolice si vinderea de indulgente nu a fost perceputa numai ca o fapta de coruptie, ci ca o inselaciune, iar vanzarea unor promisiuni inacceptabile din punct de vedere religios.
Articolul urmator despre Martin Luther si urmarile reformei lui
NOTE
Nota [1] : Ipoteza Documentara – (DH), Propune ca primele cinci carti ale Vechiului Testament, denumite impreuna Pentateuh (Tora) si care includ Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri si Deuteronomul, reprezinta o combinatie de documente culese si editate din diferite surse, in diferite timpuri si de diferiti autori. (1) Sursa J, sau Jahwist (din Germana Iahovist, dupa numele lui Dumnezeu de care se foloseste); scrisa aproximativ in 950 î.Hr. in sudul regatului iudeu – Iudea. (2) Sursa E, (sau Elohist – dupa numele lui Dumnezeu de care se foloseste), scrisa aproximativ in 850 î.Hr. in nordul regatului Israel. (3) Sursa D, sau Deuteronomist, scrisa aproximativ in 620 î.Hr. in timpul reformelor religioase ale regelui Iosia. (4) Sursa P (sau Priest/Preot – dupa identificarea stilului canonic) atribuita unui Mare Preot ( Eb. Cohen Gadol) din linia lui Aaron, fratele lui Moise. Editorul tuturor acestor fragmente este atribuit de Julius Welhausen lui Ezra, numit si Sursa R (Redactor). SURSA.
Nota [2]: Pelagianismul sustine că firea omului este bună, la bază. Astfel ea neagă păcatul originar, doctrina conform căreia noi am moștenit o fire păcătoasă de la Adam. El spunea că Adam și-a făcut rău doar sieși, când a decăzut, iar toți descendenții săi nu au fost afectați de păcatul lui Adam. Pelagius susținea că o persoană este născută cu aceeași puritate și virtuți morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu. El afirma că oamenii îl pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru și a gândirii raționale. Slava lui Dumnezeu, atunci, ar fi doar un ajutor prin care indivizii ar veni către El. SURSA
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
