O istorie: sărbătorile de iarnă (2) Din Orient spre Occident
| 26/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Mithra
Exista multe asemanari intre Sol Invictus si zeul persan Mithra, cea care ne intereseaza in primul rand este ziua de comemorare – 25 decembrie. Difera faptul ca Mithra s-a născut după unele legende intr-o peșteră în ziua de 25 
decembrie, când păstorii din ținut au venit să i se închine. Zeul fondator s-a luptat cu soarele capturand taurul divin, din al cărui sânge au apărut toate plantele și animalele folositoare omului. Străbatând ziua cerul, Mithra vede și aude totul din cer sau de pe pamânt întrucât el are 10.000 de ochi și 1000 de urechi. El este înarmat cu o măciucă fermecata cu care alungă demonii care năvălesc spre el.
Ca Sol Invictus, Mithra are doua ipostaze cultice. Prima, straveche, probabil din secolul XV î.Hr. Primele mentionari ale numelui lui Mithra ne sunt transmise de niste tablete gasite la Hatuşa (Boghazkoy – Turcia de astazi), capitala anticilor hititi, in Asia Mica. Vezi articolul despre “Bibliotecile Antice (4) biblioteca din Hatuşa (Hattuša)”. In tabletele gasite la Hatuşa se consemneaza un acord incheiat intre hititi si vecinii lor, mitannii, enumerand la sfarsit o serie de divinitati care vor asigura prin razbunarea sau benevolenta lor executarea acordului; printre aceste divinitati apar si “Mithra si Varuna“.
Rolul lui Mithra a fost diminuat odata cu aparitia lui Zoroaster (vezi articolul “Avesta , Mazdeism şi Zoroastru”). Cu toate ca, in religia zoroastriana, Mithra nu a facut parte dintre apropiatii lui Ahura-Mazda, ci printre divinitatile inferioare (yazatas). Mithra ramane respectat in randul credinciosilor. Dupa moartea (prin asasinat) a lui Zoroaster, Mithra este reinstalat ca yashi al zecilea printre deitatile indo-persane.
Religia lui Mithra a fost una dintre religiile “misteriozofice” ale lumii antice, adica cunoasterea dogmelor si ritualelor erau permise numai initiatilor . Din aceasta cauza, mithraismul a fost intotdeauna un obiect de cercetare continua din partea multor istorici, atat anteriori noua, cat si contemporani. Cultul lui Mithra a fost reintrodus de regele persan Artaxerxes al II-lea (405-362 î.Hr.) si s-a răspândit și în exteriorul Iranului ajungând în Imperiul Roman aproximativ în anii ‘70 d.Hr., prin intermediul soldaților si negustorilor romani, cultul lui Mithra fiind un cult exclusiv masculin.
Potrivit lui Plutarh, romanii au venit in legatura cu Mithra prin intermediul piratilor din Cilicia, in urma cuceririi, in secolul I î.Hr., de catre Pompei (60-48), a acestei provincii din Asia Mica. Dar nu se cunoaste nici un document cu o datare atat de timpurie. Cu timpul insa si mai ales catre sfarsitul secolului I, Mithra incepe sa fie cunoscut la Roma, fapt legat in special de deplasarile de trupe auxiliare din Orient in Occident. Incepand cu aceasta data, se semnaleaza si primele documente ce atesta raspandirea mithraismului in Italia. Printre initiatii acestui cult se remarca si Commodus (180-192), iar Diocletian (284-305), impreuna cu Galeriu (293-311) si Liciniu (308-324), dupa ce se initiasera in misterele cultului mithraic la Carnuntum, in 307, proclamara pe Mithra protectorul intregului Imperiu roman (lautor imperii sui). Ultimul imparat roman credincios lui Mithra a fost Iulian Apostatul (361-363 – vezi articolul “Primul (şi ultimul) Împarat Gnostic”), dupa moartea lui, in 391, un edict o sa interzica celebrarea cultului mithraic la Roma. Se poate spune deci ca pozitia pe care a capatat-o acest cult in Imperiul roman s-a datorat in primul rand bunavointei celor mai imulti imparati, care i-au creat diferite cai de acces si de dezvoltare, ridicand mithraismul aproape la rangul de religie de stat.
Mithra in Dacia
Unul dintre cele mai puternice centre de dezvoltare a mithraismului a fost Dacia Romana, mai mult decat atat – exista 
dovezi istorice care indica faptul ca Dacii liberi, care nu traiau sub ocupatie romana, l-au adoptat devenind parte din panteonul lor. Mithra, zeu oriental, era foarte raspandit intre armatele auxiliare ale imperiului, recrutate in special din Orient. Si veteranii, adica soldatii “lasati la vatra” dupa 20-25 de ani de serviciu, au jucat un rol in raspandirea mithraismului in Dacia. Importante diplome militare descoperite pe teritoriul dacic dovedesc existenta acestor veterani in provincia romana de pe malurile Dunarii. Aici, in patria adoptiva, ei duceau o viata linistita, practicandu-si in voie cultul lor propriu.
Monumentele si inscriptiile mithraice descoperite in Dacia sint mai numeroase decat cele din Asia Mica, incat un autor a putut afirma ca Mithra ar fi trebuit sa fie zeul national al dacilor si deci pierderea Daciei ar fi insemnat o puternica lovitura data acestei religii. Savantul olandez N. J. Vermaseren, in lucrarea sa Corpus Inscriptionum Monumenlorum Religionis Mithriacae, indica pentru Dacia 274 de monumente si inscriptii mithraice adaugandu-se, dupa descoperirile recente, inca trei altare la Apulum (Alba-lulia), cate unul la Ceanul Mic, Potaissa (Turda) si o alta localitate necunoscuta din Dacia Inferioara.
Se pare ca centrul cultului mithraic in Dacia a fost la Ulpia Traiana, capitala provinciei, unde se atesta existenta mai multor “mithree” ce au dat la iveala un bogat material arheologic. Acestea erau situate in afara de cetate, la miaza-zi de coltul sud-vestic al incintei. Dintre acestea, unic prin dimensiunile sale intre toate mithreele descoperite pana acum in regiunile mithraizate, este cel situat pe valea Hobitei si pe malul stang al paraului Apa Mica, din ruinele caruia s-au scos circa 250 monumente sculpturale si inscriptii. Printre acestea se pot consemna nenumarate reliefuri, altare cu dedicatii, caramizi stampilate, opere statuare, opaite etc. Astfel, se poate aminti un altar de marmura, avand sculptat pe fronton frunze de acant, un taur, un cap de bou si o pasare cu o frunza in cioc.
Si la Apulum (Alba Iulia) materialul documentar destul de numeros ne indica existenta aici a unor credinciosi mithraici, care au lasat numeroase urme arheologice. S-au descoperit circa 60 de monumente de piatra scrise sau sculptate, datate, in majoritate, din prima jumatate a secolului al III-lea – epoca de glorie a religiei mithraice-in Dacia – si sugerand faptul ca zeul avea cel putin trei locasuri de cult. Adoratorii din aceasta localitate reprezentau clase sociale diferite, adica de la sclavi si soldati pana la guvernatori si ofiteri, si se intalnesc aici epitete acordate zeului putin familiare altor adoratori, ca Bonus Puet si Deus Bonus Puer Posphorus. Trebuie remarcat faptul ca “spre deosebire de alte localitati din Dacia, reprezentarile din marmura ale lui Mithra s-au lucrat la Apulum cu scene numeroase si amanuntite, ceea ce arata cunoasterea temeinica a mitului zeului de catre pietrari”.
O cercetare atenta a traditiilor miihraice arata ca se disting trei stratificari ale mithraismului, determinate de influentele culturilor cu care aceasta religie a venit in contact. Cea mai veche stratificare reprezinta anticul naturalism al persilor, in care adorarea fortelor naturale constituie fondul primitiv. Astrologia chaldeiana, impregnata de fatalism, precum si unele mituri ale zeilor ce populau Orientul constituie cel de-al doilea strat in structura religiei mithraice. In fine, aceasta religie se contureaza precis prin fuziunea cu unele divinitati elenistice si prin imprumutarea artei grecesti, care ii impune cateva forme consacrate. In aceasta forma, religia lui Mithra patrunde in Occident, in partea de vest a Imperiului roman.
Mithra dispare din peisajul nostru foarte tarziu, concurand cu mare succes cu noul cult al lui Iisus, crestinismul ajuns in Dacia prin acelasi model de propagare ca si cultul lui Mithra, insotit insa de sutele de crestini refugiati din cauza persecutiilor lui Dioclitian.
Mithraismul va dispare din locurile noastre cam dupa doua secole de la edictul din 391. Un articol foarte bun si obiectiv legat de “Mithra in Dacia” a fost publicat de situl CrestinOrtodox.ro – Bravo lor!
Bibliografie si citate:
Malandra, William, An Introduction to Ancient Iranian Religion, Minneapolis: University of Minnesota Press,1983.
Nicolae Mitru, “Mithra in Dacia” CrestinOrtodox.ro’
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salutare si din nou un Craciun linsitit si in pace tuturor romanilor, din tara si din diaspora! 🙂
E liniste pe blog, sper ca si in casele si sufletele noastre e liniste si pace: o pace nu lumeasca, ci una cum numai Dumnezeu poate aduce. Numai in momente de acestea in care ne aducem aminte ca semnificatia faptelor noastre nu este conferita da grijile si faptele prea lumesti in care ne balacim putem sa intelegem (macar partial) cat de intutile sunt zbaterile noastre cotidiene, inre grija zilei de azi si cea de maine, intre prezentul de doi lei si viitorul de doi lei gauriti speranta.
Binecuvantarea noastra e ca nu suntem obligati sa privim numai spre pamant si spre bucate, ci si spre cer si spre cele vesnice. Altfel am capia cu totii din cauza a ceea ce vedem zilnic in jurul nostru.
sa avem cu toti parte numai de grija ces buna, si sa scapam de grijile cele mult prea lumesti 🙂
Buna Citi,
da, oameni se intrunesc si sarbatoresc asa si trebuie sa fie! Multa fericire sui santate!
Buna ziua!
Multumesc pentru articol … stiam destul de putin despre cultul lui Mithra in Dacia 🙂
Buna miki
cu placere, stim foarte putin in general. Majoritatea generatiilor de istorici au cm stirbit adevarul conform “necesitatilor”, chiar cand au fost dovezi concludente!