Patapievici: Ultimul Culianu
| 15/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, Ziarul de Duminica |
Ioan Petru Culianu a fost ucis in urma cu douazeci si doi de ani. La data de 21 mai 1991, in incinta Universitatii din Chicago, un asasin apasa pe tragaci, tintindu-l in cap. Acest omor abject si cu sânge rece este o continuare directa a modului in care elementele cele mai josnice ale acestui popor isi trateaza geniile, transformandu-i in majoritatea cazurilor in martiri ai neamului, ucisi pentru ceea ce au gandit, spus si facut in vietile curmate mult prea devreme. I.P. Culianu a fost unul dintre marile genii ale poporului roman. Acest mare om merita nemurirea si sunt sigur ca o va avea! Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ne ierte pe noi ca nici pana astazi, dupa douazeci de ani, nu stim de ce si in special de cine a fost martirizat acest mare om. (Mai multe, aici)
***
“Ultimul Culianu” este o carte complexa, care nu-si va gasi cititorii cu usurinta. Patru capitole diferite, cu o anumita didactica de prezentare prin rezumatul fiecarui capitol. Un enciclopedist scrie despre un altul. Neinteles suficient, HRP dedica o carte de o frumusete rara unui alt neinteles suficient. Textul lui Patapievici este riguros, cu o mare precizie – un Culianu redat intelectual, cu o complexitate pe care o pot intelege numai cei care-i cunosc opera. Cartea nu se concentrează asupra biografiei lui Culianu şi nici nu se constituie ca monografie a operei sale, cartea se doreste un colaj, care incearca sa prezinte operele de baza ale creatiei lui Culianu, in contextul viziunii sale intelectuale si academice.
„Scopul meu a fost redarea gândirii lui Culianu, atât a celei explicite, cât şi a celei implicite (ori ascunse), din perspectiva constatării unei rupturi de nivel în evoluţia gândirii sale. De aceea, pentru studiul meu, esenţială nu a fost doar prezentarea gândirii sale realizate (în opere finite), ci, în special, reconstituirea intenţiilor sale.” (HRP -Cuvânt înainte, p. 13)
In primul capitol, autorul incearca sa prezinte “teoria ultimului”, sustinut de o argumentatie aproape tragica, prin exemplificarea destinelor lui Nietzsche sau Lucian Blaga, la inceput neconvingator, dar dupa o lecturare mai profunda lucrurile se aseaza in constructia pe care autorul a dorit-o.
Al doilea capitol “Metoda universală a ultimului Culianu”, HRP incearca sa desluseasca pentru cititorlui dialectica lui Culianu si cautarile sale pentru a descoperi “principiul generator”. HRP descopera in Culianu, ceea ce el numeste “Jocurile minţii”:
„Jocurile minţii seamănă cu şahul în privinţa numărului enorm de variante pe care le antrenează combinarea secvenţială dintre un număr mic de piese şi un număr redus de reguli de operare.” (p. 83)
Intrebarea autorului “Ce înţelege, de fapt, Ioan Petru Culianu prin „minte”? De ce şi cum poate fi redus totul la minte şi la jocurile ei?” ramane pentru mine o intrebare deschisa, la care Patapievici nu a reusit sa raspunda.
In al treilea capitol, HRP incearca sa discute tematica “cartii abandonate” si o parte din tangentele magice in lucrarile lui Culianu. Din nefericire, Patapievici nu a inteles ca magia nu poate fi o tehnica si ea nu a fost niciodata descrisa de Culianu in acest fel. Nu, magia nu are o tehnica si da, magia este o parte din cognitivul uman al initiatilor. Magia nu poate fi invatata si in nici un caz exersata. Culianu nu a crezut asta si nici nu a scris despre asta in acest fel.
Ultimul capitol este dedicat cartilor nescrise, aici H-R Patapievici m-a uns pe suflet, redau paragraful relevant:
„O cultură nu trăieşte (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri şi iluminări. După entuziasmul stârnit de revelaţiile lui Mircea Eliade, a urmat emoţia stârnită de revelaţiile lui Ioan Petru Culianu. […] Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariţia lor nu a urmat nimic. Străpungerile şi iluminările prilejuite de creaţia lor au rămas, în ţările care le-au dat naştere, lipsite de orice consecinţe. Odată ei plecaţi, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim complet lipsiţi de geniu.” (Lămuriri asupra cărţii, pp. 234-235)
Doamne, ce frumos si ce mare adevar! Cartea nu este deloc usoara si trebuie citita cu mare atentie si cu un creion in mana. Cei care doresc cu adevarat sa-l cunoasca pe Culianu ar putea fi ajutati, desi dupa parerea mea HRP greseste in anumite interpretari. Ultimul Culianu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010. De citit!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Apreciez la modul cel mai inalt utilitatea si efortul de a prezenta cultura si oamenii de cultura adevarati.
DAR:
“….Acest omor abject si cu sânge rece este o continuare directa a modului in care elementele cele mai josnice ale acestui popor isi trateaza geniile…”
Si:
” Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ne ierte pe noi ca nici pana astazi, dupa douazeci de ani, nu stim de ce si in special de cine a fost martirizat acest mare om.”
Doamne, cata ilogica! De la un om care nu este chiar oricine!
hai amice, ca ai o logica de hotentot!
pune mana si citeste cum trebuie si foloseste linkul din articol – http://politeia.org.ro/editorial-opinii/ioan-petru-culianu-dupa-22-de-ani/12625/
sa auzim de bine. ca dialog nu intretin ci hotentotii!
Recunosc ca am facut o confuzie de autori impardonabila, datorita carea exprimarea mea, cam prea directa, s-a transformat de-a dreptul intr-o gafa. Imi pare sincer extrem de rau , petru ca referitor la ce am scris in prima parte a postarii cu adevarat recunosc si sunt recunoscator – de asta trebuie sa fii sigur. Mii de scuze.
Domnule Theophyle, imi pare nespus de rau ca au disparut adevaratele Repere ale societatii civile… Domnul H.-R.P. a preferat sa ramana ”Inapoi la argument”, ca un veritabil ”Conu Leonida”, mai trage putintel perdeaua in piata publica, dupa care o impinge la loc si se retrage scarbit in fotoliu, tragandu-si cu nesat din pipa-i caracteristica…. Oamenii rationali ai acestei tari ar fi asteptat ca domnia sa sa fie in primele randuri ale manifestantilor impotriva statului de drept , in aceste zile, poate alaturi de domnul Gabriel Liiceanu… Amintiti-va , distinsa gazda , de extraordinarele manifestatii ale Conventiei Democratice , din anii 90, cand Minunata Doamna Ana Blandiana se gasea printre primele randuri, langa Venerabilul Corneliu Coposu , Gabriel Tepelea, Marele Ion Ratiu samd !!! In Romania -din pacate- nu va exista niciodata ”Solidarnosc”, caci acolo adevaratii intelectuali , ca Adam Michnik nu au dispretuit miscarile muncitoresti ale lui Lech Walesa , asa cum dispretuieste ”vulgul” H.R-P …Opinia mea e ca Patapievici trebuia sa protesteze energic , chiar in momentul cand urgia marga a distrus tot ce s-a cladit atatia ani la ICR, iar astazi sa fie o voce puternica, binecunoscuta, nu sa lase terenul liber lichelelor tip alina mungiu sau ca mascarici tip mircea dinescu ori stelian tanase… Pacat…
Salut dle Cristian,
de acord cu dumneavoastra. Daca poporul nostru este captiv in mana unei clase politice lacome si agramate, intelectualitatea adevarata este captiva propriului orgoliu si habitatului plezirist pe care si l-au creat. De acord, jale!