Revista presei – 9 decembrie / Un an de la alegeri şi opoziţia înca la podea!
09/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de luni. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo potrivit căreia luni, de la ora 06:00 la ora 22:00 va fi viscol în mai multe zone din ţară. n intervalul menţionat va ninge si se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane. În vestul ţării, precipitaţiile vor fi mixte si izolat se va produce polei. În zona de munte, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste şi 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h vor fi temporar şi în celelalte regiuni ale ţării. Vremea va fi în general închisă şi temporar vor fi precipitaţii pe arii extinse în vestul, centrul şi nordul ţării şi izolat în rest. La munte va ninge, în Maramureş şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Moldova se vor semnala şi lapoviţe sau ploi. În regiunile vestice izolat se va produce polei. Vântul se va intensifica temporar în toate zonele, viscolind şi spulberând zăpada mai ales la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, iar pe creste 100 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în estul Transilvaniei şi în jur de 9 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 4 grade.
În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar spre sfârşitul nopţii vor fi condiţii de preciptaţii slabe, mixte. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4567 RON; 1 USD = 3. 2612 RON; 1 EURO = 1. 3666 USD; Francul elvetian 3.6386 RON. Gramul de aur 129.0425 RON.
Greva şoferilor va lăsa magazinele goale. Nimic nu-i mai poate opri pe transportatori. Transportatorii rutieri îşi opresc începând de luni maşinile şi activitatea, ca reacţie la aroganţa cu care îi tratează Guvernul, blocând astfel fluxurile de aprovizionare cu marfă a comercianţilor. Aşa cum avertizaseră de mai multă vreme, şoferii reprezentaţi de Confederaţia Naţională Rutieră opresc astăzi maşinile şi întreaga activitate specifică, lucru care va duce în primul rând la imposibilitatea ca magazinele să se mai aprovizioneze cu marfă. Contactat de „Adevărul“, Augustin Hagiu – unul dintre fondatorii Confederaţiei – a confirmat duminica seara că şoferii sunt hotărâţi şi „unii vor înceta activitatea chiar din această noapte, iar cei mai mulţi de la primele ore ale dimineţii“.Transportatorii susţin că „au epuizat toate căile diplomatice“ în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă lovitură din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi. „Sătui să tot aştepte respectarea angajamentelor Ministerului Transporturilor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contextului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea, transportatorii din toată ţara sunt decişi ca începând din data de 9 decembrie să înceteze activitatea specifică“, se arată într-un comunicat al Confederaţiei Naţionale Rutiere. Integral aduce Adevarul.
Liviu Voinea: Bugetul pe 2014 se putea face și fără acciza la carburanți. FMI a cerut creșterea cotei unice. Bugetul pe anul 2014 se putea face și fără acciza de 7 eurocenţi pe litrul de combustibil, dar trebuiau găsite alte surse pentru acoperirea golurilor bugetare. Declaraţia aparţine ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, care a precizat, într-o emisiune tv, că o altă variantă de creștere a veniturilor bugetare discutată cu Fondul Monetar Internaţional a fost majorarea cotei unice de la 16% la 18%, dar nu a fost luată în calcul de partea română. “Se putea face, cu un deficit mai mare sau cu alte măsuri care să compenseze creșterea accizei. Acciza a făcut parte dintr-un pachet mai mare, negociat cu partenerii internaționali. Înlocuirea accizei, amânarea accizei, orice astfel de variantă trebuie să fie compensată de o altă măsură. Fie pe partea de tăiere de cheltuieli, fie pe partea de venituri, din altă măsura pe venituri. Situația în care ar crește deficitul nu este o situație acceptabilă. O măsură care a fost pe masă, nu la solicitarea părtii române, a fost creșterea cotei unice de la 16% la 18%”, a declarat ministrul, la Pro TV. Liviu Voinea apreciază ca relevant că BNR nu a schimbat ţinta de inflaţie pentru anul viitor după ce s-a anunţat creşterea accizelor, dar îi sfătuieşte pe cei interesaţi de evoluţia preţurilor să-i întrebe pe şefii marilor companii petroliere şi să folosească răspunsul pentru a juca la bursă. “Întrebaţi şefii marilor companii petroliere dacă pot să vă dea o estimare, şi, dacă o să primiţi un răspuns, mergeţi şi jucaţi la bursă pe răspunsul ăsta (…) Am făcut un impact şi, după cum aţi văzut, BNR în urma introducerii acestei măsuri nu şi-a modificat ţinta de inflaţie. A rămas deci, cu tot cu impactul pe aceste măsuri, ţinta de inflaţie care este 2,5% plus minus 1%, şi continuă să fie respectată. Inflaţia va fi în interiorul intervalului maxim”, a explicat Voinea. Integral aduce B1TV
Creșterea pe 2013 – peste așteptări și va încurca creșterea pe 2014. Dată fiind majorarea PIB cu 2,7% în termeni reali pe primele nouă luni ale anului în curs, pentru a obține rezultatul final de 2,2%, avut în vedere de Guvern și de instituțiile interneționale, ar mai fi nevoie doar de un avans de 1,2% în termeni trimestru IV 2013 / trimestru IV 2012, suficient pentru a se realiza creșterea economică scontată ( ponderea ultimului trimestru în PIB anual este în jur de o treime). Există, însă premize pentru obținerea unei creșteri economice superioare, dată fiind evoluția unor sectoare pe trimestrul al treilea peste nivelul înregistrat la nouă luni. Astfel, contribuția la creșterea PIB a fost superioară în perioada iulie- septembrie față de perioada ianuarie – septembrie nu doar pentru agricultură ( pondere 5,8% în PIB) , domeniu în care rezultatele au fost foarte bune, dar și pentru industrie (pondere 30%) și construcții ( pondere 6,7%). Toate celelalte sectoare care au influențat creșterea economică au determinat numai ușoare pierderi de viteză în trimestrul trei față de rezultatul la nouă luni, de una-două zecimi de procent. De cea mai mare importanță vor fi păstrarea în trimestrul patru a rezultatelor de anul trecut în sectorul comercial, cu pondere relativ mare în PIB, și evitarea unei scăderi de mai mare amplitudine pe zona bugetară ( unde ponderea în PIB a fost identică cu cea din comerț, respectiv 11,1%). De remarcat că, în pofida anului agricol foarte bun, mai mult de jumătate din creșterea economică obținută după primele nouă luni a fost determinată de activitatea din industrie, contrar unor opinii care au pus rezultatele PIB aproape exclusiv pe seama condițiilor meteo favorabile. Integral in Curs de Guvernare
Un an de la ultimele alegeri parlamentare. Opt senatori şi deputați şi-au încheiat mandatul în acest an. Astăzi se împlineşte un an de la ultimele alegeri parlamentare. Între timp, unii dintre parlamentarii au migrat de la un partid la altul, alţii au demisionat, iar alţii au ajuns, în urma unor condamnări definitive, direct la închisoare. Opt dintre senatori şi deputaţi şi-au încheiat mandatul anul acesta. USL a câștigat cele mai multe locuri de deputați și senatori. În urma alegerilor parlamentare, numărul aleşilor a crescut de la 470 la 588. Dintre acestea, USL-ului i-au revenit 395 de mandate, Alianţei România Dreaptă, formată în jurul PDL, 80 de mandate, PPDD a avut 68, iar UDMR – 27 de mandate. La toate acestea s-au adăugat cele 18 de mandate de deputaţi care reprezintă minorităţile naţionale. În decurs de un an, configuraţia Parlamentului s-a modificat. Au fost eliberate opt fotolii de parlamentar. Printre cei care şi-au încheiat mandatul în primul an de la alegeri se numără senatorii Dan Voiculescu şi Olosz Gergely. Lor li s-au alăturat deputatul PNL George Becali şi senatorul PPDD Antonie Solomon, condamnaţi la trei ani de închisoare cu executare, dar şi Aurel Nechita, găsit incompatibil de ANI. Actualii parlamentari s-au remarcat şi prin traseism. La acest capitol, deputatul Cezar Cioată este campion. El a migrat de nu mai puţin de patru ori, oscilând între PPDD şi PC. De altfel, PPDD este perdantul acestui Legislativ, care a rămas fără 23 de parlamentari. Integral aduce Digi24
Simulacru de alegeri în PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Prezenţe record la vot şi scoruri demne de Partidul Comunist au marcat scrutinul intern din PDL. Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu poate fi considerat câştigătorul cursei interne pentru desemnarea prezidenţiabilului partidului, în contextul în care pe 14 decembrie se va desfăşura ultima rundă, la care vor participa democrat-liberalii din diaspora, Bucureşti şi Ilfov. Cifrele record de prezenţă înregistrate şi procesul de vot ridică însă, numeroase semne de întrebare în ceea ce priveşte corectitudinea scrutinului. Potrivit unui simplu calcul, bazat pe raportările la vot înregistrate în fiecare regiune, un număr de peste 100.000 de democrat-liberali au votat la alegerile interne, cea mai mare prezenţă înregistrându-se în regiunea Sud ( 24.600 persoane) şi cea mai mică în regiunea Vest (14.208 persoane), de altfel, singura unde Gheorghe Falcă l-a învins pe Cătălin Predoiu, la mică diferenţă. Merită precizat că, pe fondul susţinerii acordate de liderul partidului Vasile Blaga, în ciuda faptului că este membru al PDL de doar câteva luni, Cătălin Predoiu a reuşit să obţină scoruri de peste 80- 90% în numeroase judeţe: Suceava, Braşov, Dâmboviţa, Călăraşi sau Olt, fiind doar câteva dintre ele. Modul în care a fost organziat procesul de vot a creat în anumite judeţe situaţii hilare. Astfel, în judeţul Suceava, unde Predoiu a obţinut un scor de 91, 72% din voturile exprimate au fost amenajate 7 secţii de votare pentru 9.000 de membrii declaraţi. Potrivit unui calcul realizat de politeia. org, în condiţiile în care s-au înregistrat 8726 votanţi în 7 secţii, obţinem o medie de 1246 membri PDL care au votat intre orele 9 si 17. Mai precis, acest lucru înseamnă aproximativ 155 voturi pe oră, adică aproape 23 de secunde pentru fiecare votant. În Bihor, judeţul din care provine Vasile Blaga, au votat 5732 democratliberali în 7 sectii. Mai exact, este vorba despre 818 membri per secţie, adică 102 membri pe ora, fiecare având la dispoziţie 35 de secunde. Integral in EVZ
Jandarmeria: Pungeşti a fost declarată “zonă specială de siguranţă publică“. Comuna vasluiană Pungeşti, acolo unde reprezentanţii Chevron lucrează pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist, a fost declarată zonă specială de siguranţă publică, conform reprezentanţilor Jandarmeriei, citaţi de Agerpres. “Potrivit ordinului, în zonă sunt intensificate măsurile specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi de menţinere a stării de linişte şi ordine publică. În zonă sunt create dispozitive şi sunt detaşate echipaje de intervenţie şi patrule, pentru a se crea un climat de linişte şi siguranţă pentru cetăţeni’, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, maiorul Marius Ţăranu. Acest lucru justifică prezenţa trupelor suplimentare de ordine din Pungeşti, precum şi patrulele din sat, despre care activiştii şi unii săteni se plâng că legitimează oamenii pe străzi şi sunt amplasaţi în diverse puncte din sat. Măsura este una temporară şi este dispusă din ordinul şefului Poliţiei din zonă, până când manifestările violente din zonă vor înceta. Măsura este prevăzută în Ordinul Ministrului Afacerilor Interne 60/2010, la articolul 12. “Prin dispoziţia şefului poliţiei municipale/orăşeneşti, în mediul urban şi rural se pot constitui zone speciale de siguranţă publică, în care se instituie dispozitive suplimentare de ordine şi siguranţă publică, folosindu-se inclusiv personal de la alte formaţiuni ale poliţiei — investigaţii criminale, detaşamente de intervenţie rapidă etc.”, scrie în ordinul MAI. Integral aduce Gandul
Ghetea, Cinteza si Chitoiu, asteptati luni la comisia senatoriala care ancheteaza activitatea CEC. Presedintele CEC, Radu Ghetea, directorul Directiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, si ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, sunt asteptati, luni, la audieri in Comisia de buget-finante din Senat, care ancheteaza activitatea CEC Bank, potrivit Mediafax. Discutiile cu presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea, au fost programate la ora 11:00, la 12:30 urmand sa fie audiat Nicolae Cinteza, iar la 13:30, ministrul de Finante, Daniel Chitoiu. Presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, Cosmin Nicula, a declarat vineri pentru agentia de presa ca documentele cerute de comisie au fost trimise si urmeaza sa fie analizate de senatori, incepand de luni. Cosmin Nicula a tinut sa precizeze ca ancheta facuta de Comisia de buget-finante nu vizeaza creditul luat de Ioana Basescu pentru achizitionarea terenului din Calarasi: “Nu discutam despre terenul Ioanei Basescu, aceasta comisie are rolul de a analiza activitatea manageriala a CEC. Eu nu am in vedere analizarea creditelor date de catre CEC persoanelor fizice sau juridice din Romania, pe mine ma intereseaza activitatea manageriala a conducerii acestei institutii”. Despre faptul ca infiintarea comisiei a avut legatura cu scandalul creditului luat de Ioana Basescu de la CEC Bank, Cosmin Nicula a comentat: “Ne-am sesizat tocmai in urma ultimelor evenimente pe care le-am vazut pe televizor. Trebuie sa tinem cont de faptul ca CEC este o banca a statului roman, cu capital integral romanesc, si mi se pare absolut normal ca ei sa vina sa dea niste explicatii unei comisii parlamentare”, a spus Nicula. El a mai aratat ca toate concluziile comisiei vor fi cuprinse intr-un raport care va fi prezentat pana pe data de 18 decembrie Biroului Permanent al Senatului. Integral aduce Hotnews
Primul efect al proiectului anti-ANI: PDL, acuzaţii de blat cu USL. Democrat-liberalii sunt în consens cu USL când e vorba de „distrugerea“ ANI şi pe nici un membru al PDL nu-l mai preocupă lupta împotriva corupţiei. Acuzaţiile vin din partea ex-pedelistului Cristian Preda, după ce proiectul de lege menit să ştirbească din atribuţiile ANI a fost depus în Parlament cu semnătura liderilor de grup PDL. Acuzaţiile de dezinteres în ceea ce priveşte combaterea corupţiei au vizat-o şi pe europarlamentar PDL Monica Macovei, cunoscută ca fiind iniţiatoarea legii prin care a fost înfiinţată Agenţia Naţională de Integritate. „Dacă vă gândiţi că Macovei va mai reacţiona, vă înşelaţi! N-a suflat o vorbă când Ioan Oltean a fost ales preşedinte al PDL Bistriţa, deşi atunci când era asociată cu reformiştii cerea demiterea acestui fesenist, întrucât a fost trimis în judecată pentru acte de corupţie. Acum, Macovei e asociată cu feseniştii, aşa că nu mai vede corupţi“, a atacat-o dur, pe blogul său, Cristian Preda pe Macovei fostul ministru al Justiţiei. Subliniind consensul înregistrat în Parlament când a fost depus proiectul de lege prin care Agenţia va fi lipsită de una dintre cele mai de temut arme ale sale, Preda concluzionează că „nu mai există pedelist(ă) care să fie preocupat(ă) de chestiunea anti-corupţiei“. Europarlamentarul Monica Macovei nu a răspuns public acuzaţiilor pe care i le-a adus fostul său coleg de partid, dar a arătat că este „total“ împotriva limitării puterilor ANI. „Eu am intervenit pentru a-şi retrage semnăturile, şi nu numai eu, şi alţii din PDL, şi le-au retras“, a declarat Macovei, la Digi24, făcând referire la decizia PDL ca liderii de grup, Mircea Toader şi Cristian Rădulescu, să-şi retragă semnătura de pe aşa-zisul Cod de conduită pentru parlamentari. Potrivit fostului ministru al Justiţiei, „PDL nu iniţiază şi nu va vota aceste schimbări“, iar dacă USL vrea să lase ANI fără atribuţii va schimba cadrul legal, „pentru că nu-i pasă nici de MCV, nici de Schengen, nici de stat de drept, nici de nimic“. Reamintim că Monica Macovei şi Cristian Preda au făcut parte din aşa-numitul „grup al reformiştilor“ din PDL. După reconfirmarea lui Vasile Blaga la şefia PDL, Preda a fost suspendat din partid, după care şi-a anunţat trecerea la Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Macovei va ocupa însă unul dintre locurile eligibile de pe lista candidaţilor PDL pentru Parlamentul European. Integral aduce Romania
Rămaşi fără bani de rate după concediu, românii au strâns restanţe noi la bănci de 500 mil. lei în octombrie. Restanţele la credite acumulate de populaţie au sărit în octombrie cu echivalentul a o jumătate de miliard de lei, dublu faţă de ritmul lunar consemnat anul acesta, întârzierile la plată mai mari de 30 de zile ajungând la 11,3 miliarde de lei (2,6 mld. euro), potrivit datelor BNR. „E posibil ca unii români să fi preferat să meargă în vacanţe şi să amâne plata ratelor la credite. Valoarea restanţele va mai creşte pentru că dinamica creditării este slabă. Am văzut o deteriorare continuă a valorii activelor în ultimele nouă luni şi nu s-a ajuns încă la vârful creditelor neperformante“, consideră Mihai Pătrulescu, senior analist al UniCredit Ţiriac. Saltul înregistrat în octombrie este de peste două ori mai mare decât media lunară din primele nouă luni, iar creşterea anuală (octombrie 2013 comparativ cu octombrie 2012) depăşeşte 2,1 miliarde de lei. Presiunea pe portofoliile de credite ale bancherilor a revenit astfel în condiţiile în care avansul restanţelor se calmase în ultimele luni, înregistrând ritmuri constante de creştere. CreŞterea accelerată a restanţelor din luna octombrie ar putea totuşi să aibă numai un caracter sezonier. Luniile august şi septembrie sunt perioade de vârf pentru concedii şi este posibil ca anumiţi debitori să fi ales să amâne plata ratelor la bancă pentru a merge în vacanţă. Pe de altă parte, unii bancheri spun că trendul de creştere a restanţelor se îndreaptă către o stabilizare. „Restanţele merg spre o stabilizare. La noi, de exemplu, nu am observat o creştere, ci o menţinere şi este o evoluţie sănătoasă pentru că se manifestă de mai mult timp”, explică Adrian Jantea, director de retail în cadrul BRD. Neplata ratelor la creditele în lei a fost principala cauză a accelerării restanţelor în octombrie, de vreme ce acestea au urcat cu o jumătate de miliard de lei şi au ajuns la 4,3 miliarde de lei (circa un miliard de euro). Integral aduce Ziarul Financiar.
“Axa” Kiev – Pungesti trece prin Moscova. La Kiev sute de mii de protestatari au daramat statuia lui Lenin si au decapitat-o. La Pungesti cateva sute de protestatari veniti de nu se stie unde daramau gardurile ce imprejmuiau o proprietate privata, terenul concesionat legal de o companie americana, pe care de saptamani bune sunt impiedicate operatiuni de explorare autorizate. La Kiev protestatari avizi de libertate, satui de dominatia sovietica, au fost batuti, raniti, intimidati in toate felurile de fortele de ordine dezlantuite. La Pungesti, protestatarii dezlantuiti au atacat fortele de ordine pentru a bloca o operatiune legala si, cel putin deocamdata, nepericuloasa. Si la Kiev, si la Pungesti, Russia Today transmitea live de la evenimente. Stiti ce au in comun cele doua proteste? Nu violenta fortelor de ordine. Nu disperarea protestatarilor. Nu rezistenta autoritatilor. Elementul comun este umbra teribila a Rusiei. Pericolul pe care ne facem ca nu-l vedem, pe care l-am uitat prea repede si caruia ii subestimam potentialul distructiv major. Drama de acum a ucrainienilor este provocata de Rusia. Intre parafarea Acordului de Asociere la UE, petrecuta acum un an, si semnarea care ar fi trebuit sa aiba loc la Vilnius, presiunea Moscovei asupra Kievului a crescut exponential. Acum Putin declara protestele drept pogrom si tentativa de lovitura de stat. Prada e in gheare, dar inca se zbate, deci trebuie complet sufocata. Protestele din Romania, si nu numai, impotriva gazelor de sist duhnesc a Rusia. Sigur, nu ma refer neaparat la o finantare directa: ia banul si du-te la protest! Desi, in cazul acelor baieti destoinici veniti cu bate la Pungesti pentru a se sui pe gardurile puse de Chevron, n-as baga mana in foc ca n-a fost exact asa. Integral aduce Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
😀 speram in Revelion fara Ponta si Chevron?
buna dimineata Sare ai uitat un nume 🙂
revelion fara Ponta, Chevron si Gazprom!
si Mos Ilion 😀
si lista este mai lunga.
mai frate nu stiu cine a postat o stire falsa si aproape ca am deschis o sticla de sampanie. Au inebunit romanii de nerabdare!
Buna dimineata!
Probabil de aici vine 😆 http://www.academiacatavencu.info/stiri/zvonul-ca-ion-iliescu-ar-fi-murit-cea-mai-mare-bucurie-a-romanilor-din-acest-weekend.html
buna dimineata
mai jos comentariul unui cititor la articolul din ziare.com/pune “punctul pe i” in cazul pungesti;iar vom asista la manipulari
ce e la pungesti nu mai are-daca a avut vreodata-legatura cu sentimentele pro sau antiamericane;daca media face astfel de legaturi e de tot rahatul;nu ca fara asta n-ar fi
“Ar fi amuzant daca n-ar fi o prestatie pro Chevron…
Ce legatura are numele Americii aici? Majoritatea romanilor se nasc proamericani si cu frisoane antirusesti si nu asociaza firma cu America.
Nu e o atitudine antiamericana si nu acordati rusilor, oricat i-ar flata lucrul asta, chiar in ciuda unui eventual amestec, meritul rascoalei de la Pungesti.
Oamenii se opun unei interventii peste capul lor, cu POSIBILE consecinte asupra mediului. Subliniez, “posibile”, deoarece nici macar atat nu este admisibil!
Nu va impresioneaza navala jandarmilor peste un grup amarat de oameni? Spuneti ca ei incalca proprietatea, dar ignorati abuzul prin care primarul a intrat in posesia acelei proprietati, ca s-o poata concesiona.
Oricat de simpli ar fi taranii din Pungesti, ei stiu ca afacerea proasta e a guvernului roman, a politicienilor care au tot vandut si au risipit de 24 de ani si aceasta neasteptata trezire ar trebui sa ne bucure”
buna intamplator,
situatia acolo este tare complicat, nu-i bai. O deslusesc eu pana la urma!
care opozitie? parafrazandu-l pe kissinger” cand vrem sa vorbim cu opozitia la ce numar de telefon sunam?”
eu am un numar, dar este tare mic si de multe ori neajutorat 😆
l-as banui,dar pana nu are prefix “de ppe”,slabe sperante
pana una alta ii duce blaga de nas;miza e la europarlamentare daca numarul ” tare mic” ia singur cel putin 2 mandate scapa de ” bruiaj”
neata , daca ar gusta din bunatatile bio de la Mosna ar creste intr-o zi cat altii in 10 😀 . ( g/m .. sau nu , vedem ce va transmite M Ferber 😉 )
Pe când vor începe Victor Ponta și ministrul său de Interne Radu Stroe, acest nou Emil Bobu, să impună pe străzi celebrele patrule mixte ale lui Ceaușescu din decembrie 1989?
“Comuna vasluiana Pungesti, acolo unde reprezentantii Chevron lucreaza pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de sist, a fost declarata zona speciala de siguranta publica.Potrivit unui ordin al Jandarmeriei, in zonele in care au loc manifestari violente se impun masuri speciale, a declarat pentru Agerpres un reprezentant al Jandarmeriei.”
buna dimineata !
Buna ziggy 🙂
pentru interesati – Ştiri Externe: 9 decembrie 2013 / Lenin prăbuşit din nou în Ucraina
http://sareinochi.com/2013/12/09/ponta-exploateaza-societatea-civila-prin-fracturare-mediatica/
f.buna postarea Sare 🙂
multumesc.
Buna dimineata,
se pare ca Tom bugetel iar incearca sa ne abureasca.
Indiferent de interese, de manipulare, ce se intampla la Pungesti nu este ok. Sunt oameni, au drepturi si obligatii, este inadmisibil modul in care sunt incalcate drepturile omului si principiile statului de drept de catre Jandarmerie. Apropae ca i-a transformat intr-un lagar, modul in care au fost tratati poate fi asociat cu “rele tratamente” si “restrangere de drepturi fundamentale”.
buna dimineata mar,
exact asta am scris ieri 🙂
scuze, nu am citit 🙁 este perceptia mea pornind de la linstea dubioasa si modul in care se transmite/filtreaza informatia.
Plus ca Jandarmeria a devenit extrem de vocala si nu numai la Pungesti.
Prin drepturile pe care le au se poate transforma rapid intr-un instrument de opresiune in mana actuale guvernari. Ingrijoratoare este tacerea din partea ONG-istilor care apra drewturile omului, juri ca au disparut toti…………sau poate ca nici nu au existat 🙁
nici o pronlema mar,
suntem inca o data de aceasi parere 🙂
neata buna 🙂
exista o singura logica rezonabila,imo, ptr. care in const scrie ca bogatiile subsolului(diverse zacaminte lichide,ptr.cele solide mai trasa de par logica asta dar inca acceptabila,idem gaze de sist) sunt ale statului sau a adm.locale si anume ca intr-un perimetru delimitat ca fiind proprietatea cuiva,pers. fizica sau jurid, bogatia din subsolul acesteia se poate intinde mult mai mult.
In ipoteza const. ca proprietarul terenului dispune de bogatia din subsol dupa placul sau(printr-o lege care nu reglementeaza corect situatia) daca mi-as cumpara 10 mp si mi-as instala un utilaj as putea utiliza/beneficia de intregul zacamant care se afla acolo,inclusiv sub terenul proprietarului aflat in vecinatate/limitrof.
De ex. in domeniul exploatarii balastierelor.Un proprietar vecin unui teren unde se vrea dezvoltarea unei balastiere(nisip,pietris,statie de sortare etc) poate bloca aceasta exploatare.
La Pungesti lucrurile sunt complicate.Am inteles ca terenul pe care actioneaza chevron este in proprietatea primarului localitatii si care a fost dat in concesiune chevronului.Daca e asa,mai degraba l-as lua la intrebari pe primar cum a devenit proprietarul acelui teren(CF,contract c/v,titlu improprietarire,mostenire etc)
In alte localitati,consiliile locale s-au miscat mai bine si au interzis actiunile respective.Situatia pare confuza si e mentinuta intentionat asa,nicio sursa nu mai pare credibila.
Buna Dimineata Mircea,
cine il mai gaseste pe primar, e dat “disparut” de la primele incidente 😆
buna Theo,
e clar,un nenorocit care vazut cu saci-n caruta da bir cu fugitii
@theophyle 9.43 am:
Chevron poate rãmâne fãrã terenul care l-a închiriat de la primarul Pungestiului, Mircea Vlasã. DNA a deschis o anchetã care v-a elucida modul în care primarul a fost împroprietãrit cu acel teren. Deja poltistii au ridicat documentele de la primãrie si au avut surpriza sã vadã cã în spatele titlului de proprietate existã doar un protocol semnat între Pungesti si comuna vecinã, Ivãnesti. Primarul poate fi acuzat de conflict de interese fiindcã a semnat un act administrativ, fãcâdu-si un avataj pentru sine.
http://www.vrn.ro/vlasa-are-probleme-cu-pamantul
http://www.nasul.tv/2013/12/02/documentul-care-il-ingroapa-pe-mircia-vlasa-primarul-din-pungesti/
as vrea sa vad baza legala (si explicata/justificata de autoritati/min.adm si internelor pe intelesul tuturor) prin care pungesti a fost declarat zona speciala de siguranta publica>Exista asa ceva ?
Mircea,
cred ca in legea de functionare a Jandarmerie exista o astfel de prevedere, daca o exista. Oricum este ceva dubios si care nu are legatura cu statul de drept 🙁 Nu cred ca o astfel de decizie se poate lua pocnind din degete, este generatoare de abuzuri si se deschide o cale deosebit de periculoasa.
Imbecilul-sef de la politie imi aduce aminte de cele 5 porunci, valabile in “Iepoca de aur” : 🙁
1. Sa nu gandesti.
2. Daca gandesti, sa nu spui.
3. Daca spui, sa nu scrii.
4. Daca scrii, sa nu semnezi.
5. Daca semnezi, sa nu te miri!
salve
o sa ramai uimit cand vei vedea unde baza legala 😀 .
@mircea 9.42 am: cre ca e vorda de ordonanta 1/999 a lu’ radu vasile: http://academos.ro/document/oug-1-1999-privind-regimul-starii-de-asediu-si-regimul-starii-de-urgenta-si-legea-152005-de
Salutare !
In 1907, taranii s-au sculat intai la Flamanzi.
Dupa mai bine de un veac, taranii nu au mai rabdat la …Pungesti.
Sa fie, oare, nume cu caracter premonitoriu ? 🙂
Sa vedem daca si aici vor trimite Jandarmeria.-
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16164124-transportatorii-rutieri-marfuri-intrat-greva.htm
Aici trimit Politia rutiera, sa le arda niste amenzi.
Ca n-au “carne” la anvelope, ca n-au lanturi, ca n-au tahograf, ca n-au bec la lanterna, ca n-au basca de rezerva, ca n-au prezervative in trusa medicala etc. 🙂
Ar fi o “actiune” buna sa trimita mitomanu’ politia rutiera. intra “tiristii” si parcheaza direct pe treptele de la guvern :))
Buna dimineata,
protest in curtea parlamentului!
O sa le fie din ce in ce mai greu jandarmilor sa faca fata !
Cica jandarmii au fost luati prin surprindere de activistii Greenpeace (digitv)!
http://www.nasul.tv/2013/12/08/un-jandarm-care-bate-taranii-de-la-pungesti-castiga-peste-7-000-de-lei-pe-luna/
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat, luni, sedinta de Consiliu General, alesii locali urmand sa se pronunte daca vor prelungi sau nu contractul de inchiriere pentru turnul de birouri de pe Splaiul Independentei unde isi desfasoara activitatea Primaria Capitalei. Mai exact, Oprescu vrea ca acest contract sa fie prelungit cu inca un an, deoarece lucrarile de consolidare la vechiul sediu al primariei langa Cismigiu inca nu sunt gata, iar chiria urmeaza sa fie negociata chiar de primarul general, potrivit proiectului de hotarare afisat pe site-ul municipalitatii. In anii trecuti, cuantumul chiriei era aprobat de consilierii generali.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-16164887-sorin-oprescu-vrea-prelungeasca-inca-contractul-inchiriere-pentru-turnul-birouri-splaiul-independentei-pentru-care-platit-pana-acum-12-milioane-euro.htm
o bagatela…
http://www1.agerpres.ro/economie/2013/12/09/augustin-hagiu-cnr-transportatorii-isi-vor-opri-activitatea-incepand-din-9-decembrie-08-44-53
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Greva+transportatori+marfa+taxa+eurocenti
http://www.conr.ro/info.php?id=180 – 86.000 de camioane…
Bine ar fi ca transportatorii sa nu renunte! Cind preturile vor sari in aer sa vedem ce va face tontolacul national…care intre timp a dat o fuga pina in Africa de sud – participa la funeraliile fostului presedinte Mandela…
http://www.realitatea.net/victor-ponta-merge-la-funeraliile-lui-nelson-mandela_1335355.html
Culmea pacaliciul national cica se bucura de cea mai mare incredere din partea romanilor:
http://www1.agerpres.ro/politica/2013/12/08/sondaj-csci-victor-ponta-pe-primul-loc-in-topul-increderii-romanilor-in-politicieni-11-49-37
Geo, cate tastaturi si monitoare ai? Tu parcurgi toate materia;lele propuse?
Benjamin Netanyahu NU merge la FUNERALIILE lui Nelson Mandela pentru că drumul este prea SCUMP
Premierul israelian Benjamin Netanyahu renunţă la participarea la funeraliile lui Nelson Mandela din cauza costului călătoriei în Africa de Sud, a anunţat presa israeliană, citată de AFP.
Potrivit Haaretz, numai închirierea unui avion privat al companiei naţionale El Al ajunge la 2,8 milioane de shekeli (aproximativ 600.000 de euro).
Transportul materialului şi al personalului de securitate la bordul unui avion al forţelor aeriene costă 3,2 milioane de shekeli (666.000 de euro), fără a mai pune la socoteală alte cheltuieli.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/benjamin-netanyahu-nu-merge-la-funerariile-lui-nelson-mandela-pentru-ca-drumul-este-prea-s-1071497.html#ixzz2my9axmu2
“Luni seara, voi pleca la Johannesburg, pentru a participa la funeralile fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela,” a spus Ponta pentru MEDIAFAX.
Ponta vrea aeronavă cu „configurație VIP“ – fara ziaristi
Ca să ne facem o idee despre ce s-o fi scris în acel memorandum, să vedem ce prevede decizia 472 a premierului. La articolul 2 se spune că, printre atribuțiile comisiei, este și „analizarea caracteristicilor tehnice ale aeronavelor cu configurație VIP, destinate vînzării, aparținînd flotei aeriene a Guvernului Italiei, și identificarea celei mai bune variante de achiziție“. Așadar, să reținem: aeronavă cu destinație VIP. Știți ce înseamnă asta? Păi, în principal, 12-14 locuri. Numai staff-ul de consilieri și sepepiști, la vizite externe, ajunge la vreo zece oameni. Desigur, optimist vorbind. Asta înseamnă că jurnaliștii care, pînă acum, monitorizau vizitele externe ale premierului vor sta acum cu degetele-n gură la București sau se vor milogi (fără succes, desigur) pe la redactorii-șefi să le dea bani de deplasări.
http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/cum-si-a-ascuns-ponta-avionul-vip-din-bani-publici-in-spatele-bugetului-de-stat/
Pe Ponta nu-l intreaba nimeni cum cheltuieste banii pe plimbari inutile. Daca mergea presedintele in Africa de Sud, ce-ar mai fi urlat vuvuzelele!
In alta ordine de idei:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/recursul-in-dosarul-transformatorul-se-judeca-azi-1071491.html
Oare se apropie de final procesul asta? As vrea un cadou de Mos Craciun!
Cuscrul cuscrei si-a pus mana in cap ca maimuta, de fapt nu are nici un interes ptr. simplul motiv ca pierde stipendiile 👿 – Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca PDL nu a gasit temei constitutional pentru a ataca bugetul de stat pe 2014 la Curtea Constitutionala, dar a aratat ca Presedintia “are cu totul alte posibilitati legale” si poate retrimite bugetul inapoi la Parlament
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16165758-vasile-blaga-pdl-nu-gasit-temei-constitutional-pentru-ataca-ccr-bugetul-stat-2014.htm
Asta-i dobitoc cu acte! El face opozitie la PDL punandu-i piedica Presedintelui. Ce dovada mai clara de blat?
Blaga nu-i dobitoc. E doar o colosala javra.
Salutare tuturor.
salut,
caracterizare partiala dar exacta!
blaaaaaat!
o stire ca ” i-a scapat” lui @geo
activitatea CEC tine de siguranta nationala!
mascarada aia de comisie a parlamentului isi tine lucrarile si audierile ” cu usile inchise”
probabil ca ii tortureaza 😆
In PDL a inceput curatenia de iarna 😛 L-au exclus pe Florin Popescu.
Salut de amiaza. Trecuta.
1.chiar nimic?
2.Voinea are dreptate ca se putea si fara. FMI a cerut de fapt oficializarea unei stari de fapt care n-a avut vreo legatura cu unicitatea;
3.in locul celor de la CdG as avea serioase rezerve in legatura cu “datele” statistice;
4.no comment;
5.inca n-au realizat ca sunt in opozitie si se comporta precum in perioada de si mai trista amintire;
6.un aspirant la “gloria-gurnalistica” afla cu mirare, sincera, ca Jandarmeria este incadrata in domeniul aparare. Cum avea totusi pornirea fireasca dar potrivita unui context de tara normala intreaba candid: apararea cui?;
7.(sub nivelul bunului simt… dar e dificil sa pretinzi asa ceva unor comu’isti cand “dreptaci” de stransura au compromis pana si definitia din DEX);
8.ANItza orfana;
9.au ei “plasma” in bucatarie si la baie? au;
10. … o umbra care domina (in cuget si-n simtiri) pana si “membre” ale mUE.
ziua buna,
ANItza orfana ca orfana, dar este si violata.
Apropierea de Basescu e motiv de excludere din PDL? (nu PSD!)
http://www.ziare.com/politica/stiri-politice/deputat-pdl-exclus-din-partid-a-fost-acuzat-ca-e-apropiat-de-basescu-1271977
Blaga a inebunit de tot, la fel si cei care il sustin!
N-a innebunit. Doar functioneaza dupa instructiunile de baza ale micului contzopist bolshevic. Respectivul exclus probabil ca (iar) n-avea basca.
“Euro a continuat sa scada, luni, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisand un curs oficial de 4,4518 lei/unitate.” (ziare. com)
Se pare ca incercarea BNR de a-l santaja pe Basescu n-a avut succes asa ca au renuntat si au hotarit sa lase leul in pace.
Despre RMGC
http://www.riseproject.ro/articol/pe-cine-a-platit-rmgc-in-2013/
salut pe toata lumea,
postare noua – KB = Kilo-blat sau Kilo-Blaga