Sfârşit de săptămână – 7 decembrie / Securiştii BOR şi “Crucea Transilvaniei”
07/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Vremea se va răci uşor în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime vor avea valori între -4 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -11 şi -1 grad. Cerul va fi mai mult noros în zona de munte, unde va continua să ningă, iar vântul va avea întensificări viscolind ninsoarea, cu rafale de peste 70 km/h, în timp ce pe crestele înalte, cu precădere ale Munţilor Banatului, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, va depăşi 100 km/h. n restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse în regiunile intracarpatice şi doar izolat în Oltenia şi Moldova. Îndeosebi ziua, intensificări ale vântului vor fi şi în celelalte zone, dar la cote mai reduse, cu viteze la rafală de până la 70 km/h.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, dar condiţiile de fulguială vor fi reduse. Ziua, vântul va avea intensificări cu viteze de până la 65 km/h, iar seara şi noaptea va diminua în intensitate, urmând a sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -5…-3 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4567 RON; 1 USD = 3. 2612 RON; 1 EURO = 1. 3666 USD; Francul elvetian 3.6386 RON. Gramul de aur 129.0425 RON. Evolutia saptamanala o puteti vedea aici
Crin Antonescu: „Mă interesează oamenii care l-au votat pe Traian Băsescu de-a lungul timpului”. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a vorbit vineri, în cadrul unei emisiuni de televiziune, despre alegerile care urmează să aibă loc în 2014, dar a comentat şi situaţia din prezent în ceea ce priveşte replicile şi acuzaţiile din liderii de la Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Liderul liberal a fost clar în ceea ce priveşte obiectivele sale şi ale partidului pe care-l conduce în anul viitor, an în care vor avea loc atât alegeri pentru Parlamentul European, dar şi alegerile prezidenţiale: „Mă interesează oamenii care l-au votat de-a lungul timpului pe Traian Băsescu. Mă interesează orice cetăţean. Nu mă interesează cei care spun că dau voturi”, a declarat preşedintele Senatului. Scorul vizat de PNL pentru alegerile pentru Parlamentul European este de 25%, Antonescu afirmând că speră să urce aproape de 30%, acest obiectiv fiind făcut public de mai mult timp. Întrebat despre situaţia tensionată între cei doi lideri ai executivului, oameni politici care au avut schimburi de replici dure şi au lansat acuzaţii, liderul liberal declarând că: „E absolut neplăcut că domnul Băsescu comentează ceea ce face Ilie Sârbu, Victor Ponta, că e corupt sau nu e corupt. Este o situaţie de insulte, de inflaţie de insulte. Ce se întâmplă în anul viitor? Se ajunge la aruncat de bolovani. Sunt acuzaţii făcute fără probe”. Integral in Adevarul.
Anchetă la Institutul Oncologic din București, la cererea Ministerului Sănătății. Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a solicitat un control la Institutul Oncologic din București, relatează B1 TV. Controlul a fost solicitat după ce,vineri, pacienții nu au putut face tratament citostatic, întrucât nu exista ser fiziologic, iar unitatea nu mai avea nici antibiotice, leucoplast şi comprese, directoarea declarându-se surprinsă de situaţie. “Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis trimiterea de urgenţă a unei echipe de control, formată din specialişti ai Corpului de Control, coordonată de secretarul de stat Adrian Pană, pentru a evalua situaţia”, informează Ministerul Sănătăţii. De asemenea, Nicolăescu a solicitat managerului interimar Ana-Maria Niţulescu, numit în urmă cu trei săptămâni la IOB, ca “în cel mai scurt timp să ia toate măsurile care se impun pentru a pune la dispoziţia pacienţilor medicamentele şi materialele sanitare necesare şi să evalueze urgent întreaga situaţie găsită la Institut”, mai precizează ministerul. Potrivit pacienţilor, în faţa acestor lipsuri, medicii ridică neputincioşi din umeri, iar unii se oferă să plătească din propriul buzunar pentru cumpărarea de medicamente. B1TV
Corpul de control al premierului Ponta a găsit “vinovații” pentru contractul cu Bechtel. Corpul de control a primului ministru va sesiza Direcția Națională Anticorupție pentru 3 posibile fapte de natură penală săvârșite de foști miniștri ai Guvernului României din perioada 2005-2006 ca urmare a modificării contractului cu americanii de la Bechtel pentru construcția Autostrăzii Transilvania. Foștii miniștri menționați în raportul corpului de control sunt Gheorghe Dobre și Radu Berceanu (Transporturi), Sebastian Vlădescu (Finanțe) și Monica Macovei (Justiție). Acestora li se alătură Cristian Duică, fost director general al CNADNR în perioada menționată mai sus. Conform raportului întocmit de Corpul de control al premierului, există posibile fapte de natură penală în legătură cu acest contract. ‘Au rezultat indicii privind implicarea reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unui număr de 3 posibile fapte de natură penală’, se precizează în raport. Conform raportului, renegocierea contractului, stabilit iniţial la “valoarea corectă” şi certificată ca atare de 2,2 miliarde euro, a fost iniţiată, în 2005, fără un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre, iar lucrările fiind întârziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu. Integral aduce Capital.
Judecător din județul Arad, arestat pentru luare mită. Un judecător din Ineu, judeţul Arad, a fost arestat, ieri, pentru 29 de zile, pentru luare de mită. Magistratul a fost prins în flagrant, în urmă cu două zile, în timp ce primea mită 300 de euro şi un telefon. Magistratul a fost la interogat la DIICOT Timişoara. Întrebat de ce avea în buzunare 300 de euro, bancnote pe care scria „flagrant”, judecătorul a explicat că era vorba de o datorie mai veche. Procurorii afirmă că judecătorul primise banii pentru a interveni la Tribunalul Arad, într-un dosar în care se cerea retrocedarea unui teren de 1.500 de metri pătraţi. Acelaşi judecator a declarat că nu a călcat strâmb vreodată şi că nici nu avea vreun motiv deoarece la începutul anului viitor trebuia să iasă la pensie. DiGi24
Ponta, la Cluj. Preoţii i-au cîntat “vrednic este”, ecologiştii i-au strigat “mincinosule”. Premierul a inaugurat ieri clădirea în care va funcţiona Facultatea de Teologie Ortodoxă. Momentul festiv s-a transformat însă într-unul delicat pentru şeful Guvernului, huiduit de mulţime. Premierul Victor Ponta şi-a luat ieri inima în dinţi şi a venit la Cluj, unde a inaugurat clădirea în care va funcţiona Facultatea de Teologie Ortodoxă, deşi a ştiut că va fi aşteptat de cei care militează împotriva proiectului de la Roşia Montană. Scena s-a transformat într-un scandal uriaş, în mijlocul tuturor fiind premierul care era flancat puternic de SPP. Pe de o parte, în stânga premierului, erau protestarii, câteva zeci, care îi strigau lui Ponta, “Hoţule, hoţule”, “Teroristule nu îţi este ruşine să vii aici”, “Jos, Ponta jos, eşti un mincinos”. În spatele premierului erau activiştii PSD Cluj, aduşi în număr mare, care au fost prinşi pe picior greşit de atacul lansat de activiştii de mediu, şi nu au avut nicio reacţie. Cu greu, unul dintre vicepreşedinţii partidului a strigat către ceilalţi: “aplaudaţi”, dar aplauzele au fost foarte anemice.Doar intervenţia unui consilier al mitropolitului Andrei Andreicuţ a reuşit să îl salveze pe Ponta de la ruşinea de a tăia panglica inaugurală sub asediul protestarilor. Preotul cu pricina a început să cânte celebra colindă, “O, ce veste minunată”, după care studenţii de la teologie care erau de faţă i-au urmat exemplul. Integral in EVZ
DNA cere nouă ani de închisoare pentru Dan Diaconescu, în cazul santajării unui primar şi a unui om de afaceri. Procurorul anticorupţie a cerut vineri, la Judecătoria Sectorului 1, nouă ani de închisoare pentru Dan Diaconescu şi opt ani pentru Doru Pârv, în dosarul în care aceştia sunt judecaţi pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand şi a unui om de afaceri Pentru al treilea inculpat din dosar, Ghezea Mitruş, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere şapte ani de închisoare. Procurorul DNA a declarat, în faţa instanţei, că Dan Diaconescu a făcut mai multe afirmaţii mincinoase referitor la anchetă, atât la postul OTV, cât şi la Realitatea TV, prin care a invocat faptul că ar fi vorba despre un dosar făcut la comandă politică. Mai mult, reprezentantul Ministerului Public a menţionat că Diaconescu a avut o atitudine nesinceră, acţionând cu rea-credinţă şi abuziv, inclusiv prin formularea unei cereri de strămutare a dosarului la Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, a spus procurorul, fondatorul PPDD ar fi încercat tergiversarea dosarului. “A încercat să politizeze conţinutul materialului probator, s-a victimizat, a dus o campanie furibundă la adresa procurorului de caz, pentru a influenţa buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti”, a afirmat procurorul, despre Diaconescu. Termenul de vineri este ultimul din acest dosar, instanţa urmând să rămână în pronunţare. Dan Diaconescu a declarat vineri, înainte de începerea dezbaterilor din instanţă, că a venit cu probele care, spune el, i-ar dovedi nevinovăţia. “După cum ştiţi, încrederea mea în sistemul de justiţie din România este zero. Să sperăm că vom întâlni un judecător diferit de sistemul care astăzi acţionează în România”, a mai spus el, adăugând că este pregătit să afle verdictul din acest dosar. Integral in Gandul.
Inapoi la statul captiv. Adrian Nastase nu este un borfas oarecare, ca hotii de tablouri din Olanda sau alti infractori de drept comun romani raspanditi prin Europa. Fostul prim ministru, avand in prezent statut de condamnat eliberat conditionat, este, asa cum scrie in decizia de condamnare in dosarul Trofeul Calitatii, un simbol al coruptiei din Romania. Partidul aflat la guvernare in Romania, prin filiala PSD Austria, condusa de Laura Hant, organizeaza un eveniment la Viena menit sa prezinte “identitatea culturala romaneasca”. Evenimentul a inceput miercuri, 4 decembrie si se va incheia duminica, 8 decembrie. Ziua de sambata este dedicata fostului premier. Dl. Nastase isi lanseaza o carte la Viena, o colectie de texte scrise in penitenciar si postate de blogul sau. Pana aici, nimic foarte scandalos. Discutabila doar preferinta PSD diaspora de defila in afara tarii cu un condamnat eliberat conditionat, cu sanse sa se intoarca la inchisoare. Dar nici asta n-ar fi o problema prea mare. PSD si Victor Ponta nu s-au dezis niciodata public de fostul premier. Si l-au asumat pana la capat. Avem insa o problema cu faptul ca tot evenimentul este girat de Ambasada Romaniei la Viena. Nu exista justificare pentru asa ceva. Sa zicem ca PSD Austria alegea sa-i invite pe hotii de tablouri din Olanda sa recite niste poezii scrise in arest. Accepta Ambasada Romaniei sa fie partener la eveniment? Evident, nu. Se enerveaza olandezi, te injura austriecii agresati in fiecare zi de cohorte de hoti din Est. In cazul asta, romanii de ce nu s-ar simti jigniti ca statul lucreaza prin institutiile lui la reabilitarea imaginii unui condamnat? Vorba unui cititor HotNews.ro: pe cand un “summit” romano-austriac in domeniul financiar bancar la care sa participe Sile Camataru. Ori unul imobiliar cu Gigi Becali? Integral aduce Hotnews
Maior, SRI: Anul electoral 2014 va fi extrem de dur. Nu ar fi în interesul viitorului preşedinte să nu menţină independenţa asigurată de Băsescu. Directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), George Maior, a afirmat, la B1 TV, ca instituţia pe care o conduce aşteaptă de la noul preşedinte să menţină libertatea asigurată de actualul preşedinte, Traian Băsescu. Întrebat dacă exista riscuri contrare, Maior a raspuns că „nu ar fi interesul lui de om de stat să facă acest lucru, dar riscuri bineînţeles există permanent”. Directorul SRI consideră că s-au înregistrat mari progrese în Justiţie şi că România nu este un stat corupt. “România a facut mari progrese in lupta anticoruptie. N-as putea sa spun ca statul roman e un stat corupt. Coruptia persista ca un fenomen grav”, a declarat Maior. El a adăugat că nu a sesizat nicio decelerare a luptei anti-corupţie. „Cred că şi doamna Kovesi este o garanţie că DNA-ul face o activitate foarte eficientă în acest domeniu”, a mai spus George Maior. Directorul SRI speră că instituţiile judiciare îşi vor putea menţine autonomia, pe fundul tensiunilor politice. “Legile se schimba, se adapteaza. Si legea noastra s-a schimbat in sens pozitiv. Noile coduri aduc la zi noi posibilitati pentru un serviciu de a actiona.Sper ca pe fondul de tensionat electoral care se arata, institutiile isi vor mentine autonomia, nu vor fi atrase in acelasi joc politic”, considera Maior. George Maior consideră că viitoarea campanie electorală va fi foarte tensionată, iar dezbaterile vor fi “extrem de dure”. „În mod cert 2014 va fi un an electoral. Eu cred că poate fi mai tensionat decât 2009. Va fi o dezbatere extrem de dură”, a mai afirmat şeful SRI. Integral aduce Romani Libera
Arendaşii terenului cumpărat de Ioana Băsescu vor fi penalizaţi cu 143.000 de euro. Firmele Amygo MT şi Royalagro, care au avut în arendă terenul cumpărat de Ioana Băsescu în Călăraşi, vor fi penalizate de APIA cu o sumă totală de 143.000 de euro, pentru că au primit subvenţiile aferente acestui an, dar nu au lucrat terenul până la 1 decembrie, aşa cum prevede legislaţia. Terenul cumpărat de Ioana Băsescu în luna septembrie este compus din două loturi, de 240 de hectare, respectiv 51 de hectare, şi au fost lucrate în acest an de firmele Amygo MT şi Royalagro. Arendaşii urmează să fie penalizaţi de Agenţia de Plăţi şi Intervanţie pentru Agricultură pentru că la începutul anului au declarat că lucrează o suprafaţă, au primt deja o parte din subvenţiile aferente, dar între timp au ajuns să exploateze un teren mai mic. Firma Amygo MT lucra în arendă o suprafaţă de 602,5 hectare de teren în Călăraşi în perioada în care a depus cererea pentru subvenţiile aferente anului 2013. Agricultorii au depus cererile pentru subvenţii în intervalul 1 martie-15 mai, cu prelungire până pe 10 iunie. “În momentul de faţă firma Amygo mai exploatează o suprafaţă de 361,52 hectare, după ce proprietarul a vândut 240,98 hectare către Ioana Băsescu. Întrucât arendaşul a solicitat pentru acest an subvenţii pentru 602,5 hectare, conform legii, suprafaţa lucrată trebuia să rămână neschimbată până la 1 decembrie. Când soliciţi o sumă pentru o suprafaţă într-un an, trebuie să o utilizezi până la data de 1 decembrie a anului în curs”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dorel Benu, directorul general al APIA. El a explicat că, declarând 602,5 hectare şi ajungând să lucreze doar 361,5 hectare, se consideră că firma a făcut o supradeclarare şi conform regulamentelor europene APIA i-a calculat o sancţiune multianuală de 38.587 de euro. Aceşti bani se vor reţine din subvenţiile pe care urmează să le primească firma în următorii trei ani. La aceştia se adaugă alţi 84.350 de euro, bani pe care firma urma să îi încaseze pentru anul în curs şi din care a primit deja în luna octombrie un avans de 36.735 de euro. “Avansul va trebui să-l returneze, nu mai primeşte nici diferenţa până la 84.350 de euro şi va fi şi penalizat cu 38.587 de euro”, a spus Benu. Astfel, firma Amygo va pierde aproape 123.000 de euro. Integral in Ziarul Financiar
Protocolul dintre TVR si Ministerul Agriculturii, contestat de CNA: Instituie cenzura!. Trei membri ai Consiliului National al Audiovizualului, au trimis Parlamentului o scrisoare in care spun ca un protocol dintre Televiziunea Romana si Ministerul Agriculturii, incheiat pe 30 octombrie, aduce atingere independentei editoriale si ar urma sa cenzureze activitatea jurnalistilor. Narcisa Iorga, Valentin Jucan si Florin Gabrea spun ca protocolul, care prevede obligatia SRTv “sa promoveze prin programele sale o imagine a MADR unica, coerenta”, constituie un precedent periculos pentru libertatea presei din Romania, iar Parlamentul trebuie sa stopeze acest act, arata paginademedia.ro. “Demersul nostru este facut in speranta ca Parlamentul, care controleaza activitatea SRTv, va reactiona in sensul restabilirii legalitatii, avand in vedere ca CNA, in plenul sau, a refuzat astazi sa ia in discutie acest protocol, cu toate ca directorul general al SRTv a anuntat public ca incepand cu data de 6 decembrie a.c. va emite noul TVR3 Rural, fara sa aiba acordul CNA”, se arata in scrisoare. Prin actul protocolului, semnat de Claudiu Saftoiu, presedintele Televiziunii publice, TVR “pune la dispozitia MADR gama de emisiuni si productii specifice ale SRTV, precum si mediile de difuzare TVR1, TVR2, TVR International, TVR News etc”. Acestea vor promova prin programele lor “o imagine a MADR unica, coerenta, lucrand intr-o strategie comuna cu MADR”. Cei trei atrag atentia ca activitatea ziaristilor ar urma “sa fie cenzurata de o autoritate publica, in detrimentul major al dreptului abonatilor SRTv la informare corecta”. Integral aduce Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata;
daca e si elvetia parte la ” intelegere” ce bine ar fi
Hotărârile judecătoreşti, aplicate de instanţele din România, şi popririle pe conturi pot fi recunoscute şi în afara graniţelor
Buna Dimineata @intamplator,
crezi ca vor fi hotarari judecatoresti?!
Buna dimineata,
nenorocitul de Ponta, mincinos cum il stim, se face ca uita faptul ca USListii lui dragi au huiduit,anul trecut, la nunta Elenei Basescu in momentul cand nuntasii intrau in biserica.
Si era vorba de o biserica adevarata nu un campus pentru o facultate de teologie, era un eveniment religios la care participantii trebuie sa se bucure alaturi de tanara pereche dar USListilor nu le-a pasat – ei trebuiau sa-l huiduie pe presedintele revenit dupa suspendare si erau turbati de esecul demersului.
Atunci nu l-am auzit pe Ponta sa condamne actiunea, acum, ca i-a fost perturbata mascarada in care BOR aproape ca l-a “canonizat”, se arata consternat.
Pacat ca presa nu i-a adus aminte evenimentul de anul trecut, ba chiar sa-i ofere o inregistrare “spre aducere aminte”.
Cat i-o mai rabda pamantul pe ei si pe toti lingaii oportunisti, inclusiv popii cu epoleti?!
Buna dimineata Cedric,
ne intoarcem la vremurile lui Nastase – BNR si BOR se aliniaza frumusel “unde trebuie” – securistii au fost chemati la drapel.
pentru interesati – Ştiri Externe: 7 decembrie 2013 / Rusia işi mişcă pionii
Buna dimineata,
“De la Targu Mures pana la Brasov nu se poate face pe fonduri europene. Pe aceasta nu o facem. Nu mai facem legatura Bors cu Brasov prin Targu Mures, ci o facem prin Sibiu”, a declarat Dan Sova intr-o emisiune difuzata joi seara la Realitatea TV.
“Este o portiune foarte grea, prin munti, si foarte scumpa”, a mai argumentat Sova. [minutul 30:37]
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16146744-dan-sova-brasov-targu-mures-nu-este-planul-autostrazi-este-regiune-muntoasa-foarte-grea-foarte-scumpa.htm
Buna Dimineata,
astia nu mai au nici o legatura cu realitatea.
Buna dimineata 🙂
Stati linistiti ca nu se face nimic prin Sibiu, numai Coridorul IV de transport. A se retine “de transport” nu de week-end.
Singurul lucru care se face ca solutie de avarie este legarea tronsonului Turda-Gilau de Coridorul IV, pe la Sebes probabil, cum am banuit din primul moment. Altfel cei 50 km. de “Transilvanie” raman fara rost.
Era evident din 2003 ca Romania nu isi poate permite 400 km. de autostrada fara finantare europeana masiva, la relieful pe care il avem. Cand au ajuns la Turda i-au lasat balamalele, nu ajungeau banii si de lucru si de furat si de risipit pe greseli.
Au facut 50 km. unde era mai usor, cu cheltuieli devastatoare. Bani europeni penstru Sb-Bv nu primim. Si pe aici este tot regiune muntoasa, cei mai accesibili munti sunt pe Valea Oltului.
de pe un alt forum:
prima problema e ca acestor Frati Petreus ai marilor proiecte (Ponta & Sova) le-a intrat in cap o schema cu PPPP pe Brasov-Comarnic. Al patrulea “P” vine de la Ponta.
….ca sa le iasa banu, trebuie sa omoare orice concurenta.
VO – mort
E85 – mutat prin Bacau – Brasov
Astfel ei vor ca tot nordul Moldovei, tot sudul, si toata Transilvania sa mearga pe Brasov-Comarnic unde decarteaza bilet la intrare.
Acuma daca presupunem ca se aduna traficul actual de pe DN1 cu 1/3 macar din DN7 si E85 pe centura Ploiestiului…care-i de fapt lat doar cat un bulevard…sa vedeti accidente acolo
Geo,
nu se face nimic, inca nu au inceput sa urle stabii cu mosii pe Valea Prahovei si pe al Cheia-Cornu 😀 , o autostrada nu-i o binecuvantare pentru locuitori.
Salut voios .
– Autostrazile romanesti sint marete , sublime dar lipsesc cu desavirsire (42 km noi dati in exploatare si asta in 24 de ani ca restul , pina la 550 km erau incepute de Ceasca ) . Un fluviu de bani care au stabilit si recordul mondial , planetar de cost . 🙁
– Ce intelege “boborul” roman aflat in Italia din politica romaneasca ? Ca se va construi o centrala nucleara la Tarnita cu banii chinezilor . 😆 Asta doar una din ce am auzit prin sat . 🙂
In rest , sint injurati toti politicienii . Fara derogari , de la dreapta la stinga si fara exceptii . 🙂
– Ca fapt divers “stergatorii de cururi ” (expresia unui idiot cu pretentii pe ecranele mioritice ) sint conform datelor oficiale (categoria colaboratori domestici) usor peste 141.000 persoane .Peste 85 % sint femei. Locul 2 in clasificarea nationala italiana pentru aceasta categorie .
Italienii care practica aceiasi meserie (colaborator domestic ) sint pe primul loc cu 144.872 dar nu indrazneste nimeni sa ii numeasca “stergatori de cururi “.
Se vede ca inteligenta , cei 7 ani de acasa si in general educatia , e cu mult mai inainte in Romania decit in Italia . 🙁 🙁
“România a îndeplinit criteriile tehnice privind aderarea la Schengen, iar autorităţile de la Bucureşti nu stau în genunchi, cu mâna întinsă”, a declarat ministrul de Externe, Titus Corlăţean.
A gresit un pic in descriere (deoarece visurile nu sint realitate ) . Vor tine si gura larg deschisa , nu doar mana intinsa . 😆
Buna ziua,
Aud ca la Kiev sosesc din ce in ce mai multi oameni politici importanti pentru a se alatura manifestantilor. Poate n-ar fi rau sa mearga cineva si de la noi… :hint, hint” :))
Bun gasit
nu sunt in stare sa o faca pe plaiurile natale, pe unde ne pasc si pericole de schimbare de macaz ,pe linga alte nenorociri comise pe banda rulanta, indoi-m-as foarte tare sa o faca in deplasare
Sorina Matei pleaca de la Romania tv , nu se stie unde. Dupa mine, ar fi mai bine sa treaca in presa scrisa, vocea nu o ajuta pt tv. Dar nici la Ghita n-avea ce sa caute.
Era de asteptat, orisicum Matei era, de mult la RTV pui de cuc in cuib de cioara, Odata cu venirea marii scule Cretulescu, Sorina a devenit un adevarat ….. in the ass
Buna ziua!
Deconturile de sarbatori! Sa nu se mai spuna ca exista disensiuni si oameni nepretuiti!
http://www.riseproject.ro/articol/pe-cine-a-platit-rmgc-in-2013/
buna , de aici si tacerea tuturor 😀
Buna ziua ziggy,
voi taceti – eu vorbesc 😆
😛
buna ziua !
Postare noua – “Putinizarea” României