Civilizaţii: Mongolii (4) – Altan Orda
| 05/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Altan Orda a fost o entitate statala la inceput mongola care s-a transformat in timp intr-una turcica. Altan Orda ocupa teritorii aflate astazi pe teritoriul Rusiei, Ucrainei şi Kazahstanului, erntitatea a apărut după dezmembrarea Imperiului Mongol in mijlocul secolului al XIII-lea. In perioada e apogeu teritoriul Altan Orda ocupa cea mai mare parte a Rusiei Europene, de la Munţii Ural la Munţii Carpaţi, până în Siberia. În sud, Hoarda de Aur se învecina cu Marea Neagră, Munţii Caucaz şi teritoriile mongolilor din Ilhanat (Iran-Irakul contemporan). Se presupune că denumirea „de aur” (altîn) vine de la sistemul de culori folosit în stepă pentru orientare, negru: nord, roşu – sud, albastru – est, alb – vest şi galben (auriu) – centru.
Altan Orda se traduce prin “Tabăra de Aur” sau “Palatul de Aur“. Este cunoscut că mongolii nu aveau palate, dat fiind modul viaţă nomad, Altan Orda putându-se referi şi la cortul auriu al hanului. Deşi a fost foarte vehiculată în lucrările ştiinţifice ale secolului al XIX-lea, această ultimă teorie este considerată speculativa.Nu există înregistrări în documentele istorice anterioare secolului al XVII-lea (după dispariţia statului mongol), care să ateste numele Hoarda de Aur pentru acest stat. Documentele mai vechi fac referire la Ulus Gioci (sau Giuci), adică tribul purtând numele liderului Giuci. Unii istorici preferă să folosească un alt nume Hanatul Kîpceak, numele fostului hanat cuman, al cărui teritoriu coincidea în proporţie considerabilă cu cel al Hoardei de Aur, care i se considera „moştenitor” de iure.
Înainte de moarte, Genghis Han a împărţit Imperiul Mongol între cei patru fii ai săi. Giuci, cel mai în vârstă murise în momentul decesului părintelui său, iar cele mai vestice posesiuni mongole şi Rusia sudică au fost împărţite între fiii lui: Batu (Hoarda Albastră – estică) şi Orda (Hoarda Albă – vestică).Batu a reuşit să preia controlul asupra moştenirii teritoriale a lui Orda şi a cucerit litoralul nordic al Mării Negre, incluzând în forţa sa armată popoarele turcice autohtone. La sfârşitul anilor 1230 şi începutul anilor 1240, Batu a condus campanii încununate de succes împotriva hanatului bulgar de pe Volga şi statul kievean rus.
Campaniile militare ale lui Batu vizând expansiunea în Europa au continuat în Polonia şi Ungaria (bătăliile de la Legniţa şi de la Muhi). În 1241, Marele Han Öghedei (au Ogotai, Ugotai) a murit în Mongolia, iar Batu a ridicat asediul Vienei pentru a se întoarce în Mongolia, pentru a-şi cere drepturile la moştenire. Armatele mongole nu au mai ajuns niciodată atât de departe în vest.
În 1242, Batu şi-a stabilit capitala la Sarai, pe malul cursului inferior al fluviului Volga. La scurt timp după acest moment, Hoarda Albastră s-a împărţit, fratele mai tânăr al lui Batu, Şaiban, a înfiinţat propria hoardă la vest de Munţii Ural, de-a lungul râurilor Obi şi Irtîş. Populaţia Hoardei de Aur era un amestec de populaţii vorbitoare de dialecte turceşti şi mongoli, dar şi populaţii subjugate, de tip slav, iranic şi fino-ugric. O parte însemnată din populaţia mongolă s-a turcizat repede, pierzându-şi identitatea etno-lingvistică mongolă. Numai aristocraţia militară şi-a păstrat tradiţiile mongole şi limba originala.
Stăpânul suprem al Hoardei era hanul, ales de kurultai, dintre urmaşii lui Batu Han. Prim-ministrul era tot de etnie mongolă, fiind numit “prinţul prinţilor”, ori “beqler-beq” (begler beg). Miniştrii săi erau vizirii. Guvernatorii locali, baskakii, erau responsabili pentru strângerea dărilor şi păstrarea ordinii. Nu se făcea deosebire între administraţiile civilă şi militară. Hoarda s-a transformat treptat dintr-o societate nomadă într-una sedentară, Saraiul devenind una dintre cele mai prospere şi mai puternic populate metropole ale epocii. La începutul secolului al XIV-lea, capitala a fost mutată la Sarai Berke, care a devenit unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii medievale, cu peste 600.000 de locuitori.
În ciuda încercărilor ruseşti de prozelitism creştin, mongolii au rămas la tradiţiile lor animiste până când Uzbek Han (Üzbek sau Özbek) (1312-1341) a decis impunerea Islamulului ca religie de stat a Hoardei. Mai mulţi cnezi ruşi, între care Mihail al Cernigovului şi Mihail al Tverului, au fost martirizaţi pentru refuzul de a se închina la idoli, dar în general hanii erau toleranţi cu creştinii şi până la urmă au scutit Biserica Ortodoxă Rusă de impozite. Hoarda percepea dări de la supuşii săi – ruşii, armenii, gruzinii şi grecii din Crimeea. Teritoriile creştine erau considerate teritorii periferice de interes scăzut, cel puţin atâta timp cât plăteau tributul. Aceste state vasale nu au fost niciodată încorporate în Hoardă, prinţii ruşi obţinând chiar privilegiul de a strânge tributul în numele suzeranilor tătari. Pentru a menţine controlul asupra Rusiei, liderii militari ai Hoardei întreprindeau în cnezatele ruseşti raiduri de pedeapsă periodice (de exemplu în 1252, 1293 şi 1382).
Istoricii rusi au fost promotorii unui punct de vedere conform căruia Hoarda şi principatele ruseşti au ajuns în cele din urmă să incheie o alianţă militară împotriva Cavalerilor teutoni şi împotriva lituanienilor păgâni. Istoriografii care susţin această interpretare menţionează că la curtea hanilor puteau fi întâlniţi adesea nobili ruşi, de Feodor cel Negru din Iaroslavl, care şi-a stabilit sediul lângă Sarai, şi Alexandr Nevski, cneazul Novgorodului, frate de cruce cu succesorul lui Batu ca han, Sartak. Deşi Novgorodul nu a recunoscut niciodată suzeranitatea Hoardei de Aur, un corp de oaste mongol i-a sprijinit pe novgoredeni în bătălia de pe gheaţă.
Negustorii Saraiului întreţineau un negoţ foarte profitabil cu cei genovezi din coloniile de la ţărmul Mării Negre, Soldaia, Caffa şi Azak. Mamelucii Egiptului (de origine cumană, adică kîpceacă) erau aliaţii şi cei mai de încredere parteneri în schimburile comerciale din Mediterana.
După moartea lui Batu în 1255, prosperitatea imperiului a mai durat aproape un secol, până la asasinarea lui Geanibek în 1357. Hoarda Albă şi Hoarda Albastră au fost unite într-un singur stat de fratele lui Batu, Berke. La sfârşitul secolului al XIII-lea, puterea a fost uzurpată de Nogai, un nobil care nu se trăgea din spiţa lui Batu. În timpul domniei lui Uzbek (1312-1341), armata imperiului avea peste 300.000 de luptători.Politica Hoardei privind cnezatele ruseşti urmărea ţinerea Rusiei divizată şi slabă. În secolul al XIV-lea, întărirea Lituaniei în Europa de Nord-Est a dus la apariţia unui concurent important la controlul asupra Rusiei. Din acest motiv Uzbek a început să sprijine Cnezatul Moscovei, cel mai important principat rus. Ivan I Kalita a primit din partea hanilor titlul de Mare cneaz şi dreptul de a percepe tributul datorat suzeranului de alte cnezate.
Moartea Neagră (epidemia de ciumă) din 1348–1349 a fost un factor de maximă importanţă care a contribuit la decăderea Hoardei de Aur. După asasinarea lui Geanibek, Hoarda a trecut printr-un război civil care a durat decenii. În penultimul deceniu al secolului al XIV-lea, mai multe state – Horezm, Astrahan şi Cnezatul Moscovei – au încercat să scape de dominaţia tătară. În acelaşi timp, ţinuturile de la cursul inferior al Niprului au fost anexate de Marele Ducat al Lituaniei şi de Regatul Poloniei.
Generalul tătar Mamai, stăpânul Hoardei Albastre, însă fără să vi avut învestitura ca han, a încercat să reimpună autoritatea Hoardei asupra Rusiei. Oastea lui Mamai a fost învinsă de Alexandr Donskoi în bătălia de la Kulikovo, aceasta fiind a doua înfrângere consecutivă suferită de tătari în bătălii cu ruşii. După ce Mamai a pierdut puterea în 1378, Tohtamîş, un urmaş al lui Orda Han şi han al Hoardei Albe, a invadat şi anexat Hoarda Albastră, restabilind pentru o perioadă scurtă puterea regională a Hoardei de Aur. Tohtamîş a atacat şi jefuit Moscova în 1382 ca pedeapsă pentru nesupunere.
Timur Lenk a dat o lovitură mortală Hoardei în 1395, anihilându-i forţa militară, distrugându-i capitala, jefuindu-i oraşele comerciale din Crimeea şi deportând meseriaşii luaţi prizonieri în propria capitală, Samarkand. În primele decenii ale secolului al XV-lea, puterea a fost preluată de Edigu, un vizir care l-a care l-a învins pe Vytautas al Lituaniei în bătălia de pe râul Vorskla şi a proclamat Hoarda Nogai ca fiind posesia sa. În anii 1440, Hoarda a fost răvăşită de un nou război civil. De această dată, hoarda s-a scindat în şapte hanate: Hanatul Siberiei, Hanatul Qasim, Hanatul Kazanului, Hanatul Astrahanului, Hanatul Kazah, Hanatul Uzbek şi Hanatul Crimeii.
Niciunul dintre aceste hanate nu erau mai puternic decât Marele Cnezat al Moscovei, care, după au scăpat definitiv de dominaţia tătară până în anul 1480. Toate cele şapte hanate au fost în cele din urmă anexate de Moscova, începând cu Astrahanul şi Kazanul. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Siberia devenise o provincie a Rusiei, iar descendenţii hanilor au intrat în servicul ţarilor. Hanatul Crimeii a devenit în 1475 vasal al Imperiului Otoman. Tătarii crimeeni au continuat raidurile de pradă în sudul Rusiei de-a lungul secolului al XVI-lea şi începutului secolului al XVII-lea, dar nu au mai fost în stare să învingă Rusia sau să mai cucerească Moscova. Bucurându-se de protecţia otomană,
Hanatul Crimeii şi-a continuat existenţa până când Ecaterina cea Mare a anexat hanatul la 8 aprilie 1783. Hanatul Crimeii a fost de departe cel mai longeviv stat succesor al Hoardei de Aur.
Bibliografie:
George Vernadsky, M. Karpovich: “The Mongols and Russia“, Yale University Press, 1953
Empire Of The Golden Horde, The Columbia Encyclopedia, 2001-05
Golden Horde, Encyclopaedia Britannica, 2006
Wiki under GNU
Jean-Paul Roux, Histoire de l’Empire mongol (LB) Fayard, Paris, 1993
Pleine Collection d’Annales russes, Saint-Pétersbourg, 1908, et Moscou, 2001
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna seara,
In prima imagine sunt cumva Sartak si Alexandr Nevski, precursorii ideii euro-asiatice?