Europa, biroul scrisorilor pierdute
| 18/11/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Politeia Digest, Stiri Europene |
Inca un articol semnat de Barbara Spinelli, “Europa, biroul scrisorilor pierdute” (“Europa, l’ufficio delle lettere smarrite”). Editorialista de frunte in presa italiana, născută la Roma în 1946, Barbara Spinelli a participat la fondarea cotidianului La Repubblica şi a lucrat si la Corriere della Sera înainte de a ajunge la La Stampa, unde a fost editorialistă 
din 1985. În 2010 s-a reîntors la La Repubblica. Barbara Spinelli este de formaţie filozof, jurnalista specializată în Europa centrală şi de est si fiica lui Altiero Spinelli, figură importantă a luptei antifasciste şi fondator al Mişcării federaliste europene, ulterior Uniunea Federaliştilor Europeni. Vezi alte doua articole scrise de aceasta talentata editorialista si publicate de noi – “Somnoroasă Europă” si “Întoarcerea politicii spre agora ateniana”.
La Repubblica a iesit la tipar în 1976, cu ambiţia de a fi ziarul elitei intelectuale şi financiare a ţării. Orientat spre centru-stânga, cu simpatii afişate pentru socialisti dar si democrati, este foarte critic cu Silvio Berlusconi. Reputat pentru colaboratorii lui – Umberto Eco, Giorgio Bocca sau Bernardo Valli, La Repubblica aparţine grupuluiL’Espresso, al industriaşului Carlo De Benedetti. După începuturi dificile, La Repubblica se afirmă ca unul dintre cele două mari cotidiane naţionale impreuna cu Corriere della Sera. La Repubblica publică ediţii locale în mai multe oraşe importante (Roma, Milano, Torino, Geneva, Bari, etc.), cu şi mai multe suplimente, cum ar fi suplimentul feminin D, revista Il Venerdi sau revista turistică I Viaggi di Repubblica.
Site-ul este unul dintre cele mai bogate şi cele mai vizionate dintre site-urile presei italiene. El este parte din portalul Kataweb, care aparţine grupului de presă Espresso-Repubblica şi conţine link-uri şi părţi comune cu celelalte titluri ale grupului.
***
Dorinţa mea este crearea Europei federale şi salvarea monedei unice. În caz contrar, am avea, în locul Uniunii, multe state mici fără demnitate, dar nu lipsite de notorietate, care nu vor fi prieteni, ci mai degrabă vasali ai puterii Statelor Unite. Am reveni la punctul de plecare: învinşi de propriile naţionalisme, la fel ca în războaiele mondiale din anii 1900.
De ce să se dezvolte în Europa oameni atât de nefericiţi, dezgustaţi, care să alimenteze partidele de extremă-dreapta şi mişcările eurosceptice? A cataloga aceste mişcări drept populiste sau reacţionare înseamnă a ne opri în pragul problemei. Este ignorată întrebarea referitoare la cauzele ascensiunii acestora. Iar răspunsurile sunt inutile dacă toate formele de protest şi propunerile, oricât de variate ar fi, sunt respinse ca fiind din start un obstacol care ar bloca orice progres.
Stigmatizarea labirintului stărilor de indignare şi refuz înseamnă ignorarea faptului că Europa actuală suferă de probleme cronice. Nu este suficient să spui aceste lucruri fără să iei măsuri, aşa cum procedează actualele guverne. Actuala abordare încearcă ascunderea unei realităţi evidente: naţionalismul şi conservatorismul sunt patimi care afectează leadershipul şi elitele statelor Uniunii Europene. Chiar şi în acest caz merită efortul de a merge dincolo de cuvinte: dacă excludem Franţa, conceptul de “federaţie” nu mai este tabu. Mulţi îl invocă în acest moment.
Dar fără ca vorbele să fie urmate de acţiuni concrete: punerea în comun a datoriilor suverane, o creştere economică alimentată prin eurobonduri şi prin resurse europene mai consistente decât cele de până acum. Mai mult: un Parlament European cu noi prerogative şi o Constituţie comună care să exprime dorinţele cetăţenilor. O Europă care să fie un refugiu pentru cetăţeni în vremuri turbulente, nu o carapace care protejează oligarhia endemică a celor puternici care se apără unii pe alţii.
În momentul de faţă, Europa nu este ameninţată de furia propriilor cetăţeni (indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga). Este ameninţată de reticenţa guvernelor de a transfera elemente ale suveranităţilor naţionale care nu sunt doar false, ci şi asumate în mod abuziv, dat fiind că, în sistemele democratice, suveranitatea aparţine popoarelor. Criza din perioada 2007-2008 s-a accentuat în mod disproporţionat din cauza acestor deficienţe. Avem o austeritate care amplifică sărăcia şi inegalităţile, un Pact de stabilitate fiscală pe care niciun parlament naţional nu l-a putut discuta: aceasta este Europa care vrea să scape de tendinţele populiste. Este drama grecilor. Este corupţia guvernelor, alimentată de inegalităţi şi de o falsă stabilitate.
Cazul mişcărilor radicale de stânga din Grecia este exemplar. Syriza, o coaliţie de mişcări civice şi grupuri de stânga, a fost catalogată drept antieuropeană şi populistă în cele două scrutine electorale organizate în mai şi iunie 2012. Cancelariile europene s-au mobilizat, prezentând mişcarea Syriza ca fiind monstrul ce trebuie omorât. Berlinul a ameninţat cu oprirea robinetului cu ajutoare. Dar nici Syriza, nici Alexis Tsipras, liderul acesteia, nu sunt antieuropeni. Da, pur şi simplu cer o altă Europă, iar acest lucru stârneşte temerea exponenţilor actualului sistem politic.
Pe 20 septembrie, prezentând propriul program politic la Institutul Kreisky din Viena, Tsipras i-a surprins pe cei care l-au criticat. A spus că arhitectura zonei euro şi planurile de asistenţă financiară au destrămat Uniunea în loc de a bandaja rănile. A amintit de criza economică din 1929, de dogmele neoliberale prin care a fost gestionată. Exact cum se întâmplă acum, “guvernele vor nega caracterul aberant al sistemului politic pe care îl promovează, insistând pe austeritate şi pe relansarea exporturilor”.
Rezultatul va fi unul deplorabil, “ascensiunea fascismului în sudul Europei şi a nazismului în centrul şi nordul Europei”. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană trebuie reformată în totalitate. Preluând idei ale liderilor sindicali germani, Syriza propune un Plan Marshall pentru Europa, o autentică uniune bancară, datorii suverane gestionate în mod centralizat de către Banca Centrală Europeană şi un program de investiţii publice masive lansat de Uniunea Europeană.
Dar Tsipras spune ceva în plus: trebuie denunţată reţeaua legăturilor de cauzalitate între criza europeană şi sistemele democratice corupte din Grecia şi din alte state sudice. “Cleptocraţia elenă are o alianţă solidă cu elitele europene”, iar această combinaţie este alimentată cu minciuni despre vina grecilor şi a italienilor, despre salariile prea mari şi despre aceste state prea generoase. Minciunile “au rolul de a transfera vinovăţia problemelor naţionale de la cleptocraţi la populaţia care munceşte din greu”. Este vorba de o alianţă care nu mai are opoziţie de când stânga clasică a adoptat, în anii 1990, dogmele neoliberale. În acest context, o mare parte a cetăţenilor au rămas nereprezentaţi din punct de vedere politic: se simt pierduţi, abandonaţi, sancţionaţi prin acţiuni latente asemănătoare exerciţiilor militare. Aceasta este partea (o majoritate dacă îi luăm în calcul şi pe cei care de obicei nu merg la vot) celor care contestă Europa: uneori visează la ireala revenire la monedele şi suveranităţile naţionale; alteori cer o altă Europă, una care să nu uite strigătul săracilor, aşa cum a ştiut să facă în perioada postbelică, până la sfârşitul anilor 1970. Asta spune Tsipras. Lucruri similare afirmă, chiar dacă într-un mod mai haotic, Beppe Grillo, liderul Mişcării 5 Stele din Italia.
Dacă nu vor exista acţiuni, Europa nu va mai fi un refugiu, ci locul unde ne trezim expuşi, unde ajungem să fim dezbrăcaţi. Ţinut în picioare de alianţa elitelor, edificiul se aseamănă din ce în ce mai mult cu Biroul scrisorilor care nu pot fi livrate, aflat în grija personajului fictiv Bartleby din nuvela “Bartleby, the Scrivener: A Story of Wall Street”, a scriitorului american Herman Melville (tradusă în limba română sub titlul “Bartleby. O poveste de pe Wall Street”, publicată de Editura Humanitas, 2008). Selectând permanent şi aruncând la gunoi mii de scrisori expediate dar care nu pot fi livrate, Bartleby ajunge la un moment dat la o stare de refuz absolut, răspunzând “Aş prefera să nu”, cu un calm cadaveric, la orice ordin sau solicitare. .Articolul integral, tradus si adus de PressEurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salut voios . 🙂
Doamna e mare ziarista dar din pacate o socialista convinta . Nu e de mirare . In vest , generatii intregi de economisti , ziaristi au fost crescuti la umbra marelui socialism international , la inocularea solutiei ca doar mai mult stat poate ridica nivelul de trai al oamenilor prin asistenta multilateral distribuita .
Pacat ca sustine idei care se bat cap in cap cu principile .
1- Sa se puna datoriile statelor membre in comun ? Pai asa Italia scade automat la vreo 85 % PIB datorie si Romania creste automat la aceiasi valoare de datorie . Pentru care motiv trebuie romanul fara infrastructura , fara apa si canalizare sa se incarce cu o datorie facuta de altii si din care nu a vazut nimic in afara de posibilitatea socialist democratica 🙁 de a platii o dobinda pentru ceva ce nu e din vina lui ?
2- Crestere economica alimentata prin eurobonduri ? Visul oricarui socialist fara habar de ce inseamna economia privata si rolul ei in dezvoltarea natiunilor . (mai mult stat , mai multa datorie, mai multa pomana de distribuit )
3- “O Europă care să fie un refugiu pentru cetăţeni în vremuri turbulente, nu o carapace care protejează oligarhia endemică a celor puternici care se apără unii pe alţii.” ? Pai asta e realitatea creata de socialistii si crestin democratii europeni .
Toate “solutile” doamnei sint din acea logica italiana dar inconfesabila public prin care se incearca : Protejam Italia si oligarhia autohtona , facem datorii mai mari , un parlament european mai tare si fonduri de distribuit mai mari.
Adica varianta european modernizata a URSS . 🙁
Jenant ca o pana cu pretentii ca dinsa se descopera public atit de saraca in idei valabile dar si “oarba” fata de greselile istorice a propriei natiuni din care provine .
A ascunde gunoiul national sub un pres comun cu toti vecinii nu e solutie . E pura manipulare intelectuala si/sau disperare ideologica .
salut Stef,
stiu dragule. Am mai discutat noi despre ea. Scrie insa extraordinar de bine!