Revista Presei – 24 septembrie / Fumigene portocalii
24/09/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. În nordul, centrul şi nord-estul ţării va fi o vreme răcoroasă, vor fi înnorări temporare şi local va ploua slab. În restul teritoriului valorile termice vor fi în jurul celor înregistrate în mod obişnuit în această perioadă a anului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar ploile vor fi posibile izolat, cu precădere în Dobrogea şi zonele deluroase ale Crişanei şi Banatului.
La munte, la altitudini de peste 2000 m precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze mai mari în Moldova şi în sudul Olteniei, în jurul a 55 Km/h la rafală, iar pe crestele montane va continua să sufle tare cu peste 80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 25 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 7 şi 14 grade.
În Bucureşti, pe un fond termic caracterizat de valori normale la această dată, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 11…12 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4712 RON; 1 USD = 3. 3105 RON; 1 EURO = 1. 3506 USD; Francul elvetian 3. 6276 RON. Gramul de aur 140.6922 RON.
Pe ce s-au cheltuit taxele și impozitele colectate de stat în ultimii opt ani. Costurile expandării politicianiste a asistenței sociale. Datele centralizate de Ministerul Finanțelor arată că România a crescut cheltuielile publice în perioada 2005 – 2009 fără acoperire în venituri. Angajarea de noi obligații din partea statului s-a făcut strict pe seama expandării deficitului bugetar, care a atins în anul 2009 nivelul maxim de 7,3% din PIB. Reducerea forțată la doar ceva mai mult de o treime a acestui deficit pe parcursul ultimilor trei ani ( până la 2,5% în 2012 explică lipsurile cu care se confruntă sănătatea, învățământul sau ordinea publică. Interesant este că întregul deficit de anul trecut poate fi pus cu exactitate pe seama singurelor posturi de cheltuieli bugetare care s-au majorat în criză, respectiv proiectele cu finanțare externă ( +1,7% din PIB), dobânzile ( care mai venit cu un spor de 0,6% din PIB) și achizițiile de bunuri și servicii (care, deși mai mici față de perioada precriză, au înregistrat un mic spor de 0,2% din PIB). Cheltuirea de bani pentru proiectele cu finanțare externă nerambursabilă s-a dovedit a fi foarte utilă. Ar fi fost de preferat să alocăm și mai mulți bani pentru asemnea proiecte, dat fiind rolul de amplificare al efectului jucat de banii europeni, de la simplu la triplu sau chiar de șapte ori suma dată de stat. De aici și marea problemă a gradului relativ scăzut de utilizare al fondurilor alocate României prin bugetul UE. Integral la Curs de Guvernare
Miniştrii din umbră ai PDL, locotenenţii lui Blaga. Din cei 16 oameni care formează guvernul din umbră al PDL, 13 fac parte din tabără lui Vasile Blaga. Lista cu posibilii miniştri arată că Vasile Blaga, preşedintele PDL, încearcă să-şi propulseze apropiaţii către un fotoliu ministerial. 10 din cei 16 oameni propuşi de PDL au fost implicaţi direct în campania lui Vasile Blaga pentru şefia partidului, semn că „Buldogul“ nu şi-a uitat susţinătorii. De partea cealaltă, din tabără Elenei Udrea, se regăseşte un singur nume: Lucian Bode, fost ministru al Economiei în timpul Guvernului Ungureanu. Premierul alternativ al PDL va fi Cătălin Predoiu, şi el un apropiat al lui Blaga. Fostul ministru al Justiţiei din timpul guvernărilor Boc şi Ungureanu a fost adus de preşedintele partidului pentru a compensa pierderile de imagine ale PDL după Congresul din primăvară. Din echipa lui Predoiu vor mai face parte nume cu state vechi în partid, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Gheorghe Ialomiţianu, Alexandru Nazare sau Claudia Boghicevici, oameni care au şi condus ministere. Lor li s-au alăturat nouă lupi tineri, printre care Sorin Moldoveanu, liderul organizaţiei de tineret, Raluca Turcan, Andreea Paul, Marinică Dincă şi Alin Tişe, care au pus serios umărul la propulsarea lui Blaga în fruntea partidului. Un alt nume proaspăt este Gheorghe Ştefan, propus pentru Ministerul Agriculturii. Acesta nu este însă „Pinalti”, primarul din Piatra Neamţ, ci vicepreşedintele PDL pe probleme de agricultură. În echipa ministerială şi-au mai făcut loc apropiaţi ai democrat-liberalilor: politologul Radu Carp, propus pentru Externe, şi chirurgul Dragoş Şerban, căruia i s-a promis Ministerul Sănătăţii. După ce a bătut palma cu Vasile Blaga pentru un loc eligibil la alegerile europarlamentare, Monica Macovei a primit un loc şi pe lista posibililor miniştri, urmând să i se atribuie portofoliul Justiţiei. Democrat-liberalii au stabilit şi trei secretari de stat la Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, locuri care să fie ocupate de Maria Moţa, Cristina Dobre şi Adrian Miroiu. Integral in Adevarul
Procurorii DNA s-au săturat de “fiţele” lui Liviu Dragnea. După ce vicepremierul i-a fentat, procurorii anticorupţie s-au hotărât să trimită instanţei dosarul privind frauda la referendum. Ei au trecut la întocmirea rechizitoriului.Liviu Dragnea s-a declarat tot timpul nevinovat și a sperat că nu va fi trimis în judecată. Visele i se năruiesc. A luat sfârşit încercarea vicepremierului Liviu Dragnea de a studia, într-o perioadă cât mai lungă, materialul de urmărire penală adunat împotriva lui în dosarul privind fraudarea referendumului din 29 iulie 2012 pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. După ce săptămâna trecută Liviu Dragnea a lipsit de la întâlnirea cu procurorii anticorupţie, ce fusese stabilită pentru a definitiva procedura prezentării materialului de urmărire penală, anchetatorii DNA au hotărât să nu se mai lase “fentaţi” prin pretextele invocate de inculpat. Conform surselor “Evenimentului zilei”, procurorii au aplicat deja textele legale care le permit să treacă la faza următoare a procedurii, chiar dacă vicepremierul Liviu Dragnea a evitat, prin absenţă, să semneze procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. Anchetatorii au început, de ieri, să lucreze la întocmirea actului de sesizare a instanţei de judecată (rechizitoriu, în termeni tehnici). Integral in EVZ
Vocile pieţei. Profilul noii generaţii de indignaţi: “Până acum toţi credeau că oamenii sunt o masă pe care o poţi manipula la alegeri cu o sticlă de ulei şi o găleată”. La început au fost trei mii. Pe 1 septembrie. Au blocat strada, au strigat sub geamul lui Victor Ponta şi şi-au instalat corturile în Piaţa Universităţii. Câteva afişe, câteva pancarte şi un slogan “Uniţi, salvăm Roşia Montană”. După trei săptămâni, îşi dau întâlnire tot în Piaţa Universităţii, duminica, şi sunt câteva zeci de mii. Unii spun 10, alţii 20, alţii, pe Facebook, au ajuns la 100. Ultima numărătoare, duminică, 22.000, un lanţ uman în jurul Parlamentului, un protest al bicicliştilor şi din nou în Piaţa Universităţii. La început au cerut retragerea proiectului exploatării cu cianuri a aurului de la Roşia Montană, acum cer socoteală întregii clase politice şi vor să fie ascultaţi. Nu mai sunt simpli tineri, oengişti, biciclişti sau corporatişti. Cu vorbele lor: sunt o voce. Mesajul? “Ştiu sigur că este un semnal de alarmă pentru actuala clasă politică pentru că nu se aşteptau”, spune Irina, activistă ONG. “Conştiinţa socială va fi retrezită. În cel mai rău caz o să rămânem doar cu conştiinţa”, spune, la rândul său Alin, fotograf. “Eu cred că o să fie şi o schimbare a modului în care se face politică pentru că până acum toţi credeau că oamenii sunt doar o masă din asta pe care o poţi manipula în timpul alegerilor cu o sticlă de ulei şi o găleată de plastic “, este convinsă Andreea, asistent manager. “Noi suntem factorii decidenţi, adică tinerii. Eu acasă dau cu mătura, dau cu aspiratorul, dau cu mopul şi după aia dau cu clorul”, este şi mesajul inginerului Alin pentru politicieni. “Nu există o autoritate din partea actualei clase politice, iar oamenii de aici speculează acest vid”, completează Mihai. Integral in Gandul
Povară: Producţie-record de taxe la hectar.Românii vor plăti şi de două ori contribuţia de sănătate. Proprietarii de terenuri agricole arendate, cei ai unor imobile închiriate vor plăti de la 1 ianuarie suplimentar impozitului pe venit o cotă de 5,5% contribuţie individuală de sănătate. uvernul a publicat în Monitorul Oficial o ordonanţă de modificare a Codului Fiscal prin care de la 1 ianuarie 2014 se va percepe o contribuţie de asigurări de sănătate de 5,5% pe veniturile din chirii şi din cedarea folosinţei bunurilor. Măsura reprezintă un angajament faţă de Fondul Monetar Internaţional şi a fost cuprinsă în ultima scrisoare de intenţie trimisă instituţiei internaţionale, în vederea semnării unui nou acord de tip preventiv. În cazul în care înregistrează venituri din arendarea bunurilor agricole şi a optat pentru plata impozitului pe venituri în sistem real sau în situaţia veniturilor din chirii, determinarea impozitelor de plată se va face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin luarea în calcul a unei cote de 5,5%. Stabilirea obligaţiei de plată aferente va fi făcută de această instituţie. Cota de 5,5% se va aplica pe diferenţa dintre veniturile brute înregistrate şi o cotă de cheltuieli de 25%. Baza de calcul va fi cuprinsă între salariul minim brut pe ţară (800 de lei) şi cel mult 5 salarii medii brute naţionale.În cazul plăţii impozitului pe venit de către arendaş prin reţinere la sursă, noua ordonanţă prevede obligaţia acestuia de a reţine şi contribuţia la sănătate (CASS) datorată de proprietarul terenului. Aceasta se va calcula tot prin aplicarea unei cote de 5,5% pe diferenţa dintre venituri şi o cotă forfetară de 25%. Vărsarea contribuţiei la Fisc se va face în acest caz de către arendaş. Integral in Romania Libera
Cum a ajuns compania rusa Lukoil sa gestioneze realizarea centrului de date cu informatii secrete al Agentiei care administrareaza toate resursele naturale ale Romaniei. Compania rusa Lukoil organizeaza licitatia de realizare a centrului de date pentru ANRM, institutia care gestioneaza toate resursele minerale ale Romaniei, dupa cum reiese dintr-un document obtinut de HotNews.ro in luna august. HotNews.ro a solicitat Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) mai multe detalii si o explicatie: de ce o companie privata se ocupa de realizarea unui sistem informatic critic pentru gestionarea resurselor naturale din Romania, cuprinzand informatii cu diferite grade de secretizare. Raspunsul ANRM a venit dupa 38 de zile, timp in care Lukoil a anulat licitatia. Potrivit ANRM, Lukoil este responsabil sa realizeze Data Center-ul ca urmare a incheierii a doua acorduri petroliere cu statul in 2011. Fostul sef al ANRM, cel care a semnat contractul, a declarat pentru HotNews.ro ca Lukoil doar finanteaza realizarea Data Center-ului si ca nu va avea acces la informatii. Surse din industria extractiva au spus pentru HotNews.ro ca este neuzuala incredintarea catre o companie privata a unui astfel de proiect sensibil. Desi contractul cu Lukoil a fost semnat in 2011, informatia a aparut in spatiul public abia acum, cand Lukoil a demarat licitatia pentru realizarea centrului de date. Continutul contractelor din 2011 dintre ANRM si Lukoil este secret. Integral in HotNews
Ministrul Educatiei vinde pielea ursului din padure. “Clasele viitorului”, o inventie rezervata nepotilor nostri. Creatorii de softuri educationale, editorii de manuale scolare si profesorii au explicat pentru Evenimentul Zilei de ce va mai trece pe putin un deceniu pana la informatizarea partiala a sistemului de educatie romanesc, dar si cat de mari vor fi costurile. Planul fantasmagoric anuntat de sefii de la Educatie, care vor digitalizarea scolii romanesti, dupa modelul unic in lume al Coreei de Sud, este demontat bucata cu bucata chiar de oamenii care ar trebui sa il puna in aplicare. “Clasele viitorului” nu se vor materializa decat peste cel putin zece ani, spun specialistii din industria IT si editorii de manuale. Modul haotic de actiune al celor de la Ministerul Educatiei, la care se adauga lipsa fondurilor arata insa ca, cel mai probabil, abia copiii elevilor care sunt acum in clasa intai vor beneficia de aceste privilegii. Primul pas catre revolutionarea sistemului de inva ta mant, crearea ma nualelor elec tro nice, este ca si ratat. După ce a pus pe jar o ţară întreagă anunţând că noile manuale vor fi introduse din această toamnă, ministrul Educaţie, Remus Pricopie, le-a amânat pentru următorul an şcolar. “Am fost exagerat de optimist. Estimăm că anul viitor vom avea manuale digitale pentru clasele I şi a II-a”, a rectificat Pricopie. Integral in EVZ
Mihai Tanasescu, vicepresedinte al Bancii Europene de Investitii: “Mi s-a propus sa fiu prim-ministru”. Mihai Tanasescu, vicepresedinte al Bancii Europene de Investitii si fost reprezentant al Romaniei la FMI, a explicat, la Adevarul Live, de ce tehnocratii nu sunt agreati pe termen lung la conducerea guvernelor. Mihai Tanasescu a vorbit luni despre provocarile din anii crizei si mai ales din perioada postcriza, dar si despre calitatea clasei politice. Fost reprezentant al Romaniei la Fondul Monetar International (FMI) si, in prezent, vicepresedinte al Bancii Europene de Investitii (BEI), Mihai Tanasescu a aratat ca mesajele de nemultumire venite dinspre populatie ar trebui tratate cu mai multa preocupare de catre clasa politica. Tergiversarea deciziilor importante a multiplicat efectele crizei, iar lipsa comunicarii (de exemplu, in chestiunea Rosia Montana) este principalul factor care creeaza disensiuni in societate. Mihai Tănăsescu este cunoscut (şi) ca unul dintre cei mai performanţi miniştri de Finanţe, în mandatul său (2000-2004) reuşind să reducă deficitul bugetar aproape de 1% din PIB. Astfel că era de aşteptat ca la un moment dat să i se adreseze şi propunerea de a fi prim-ministru. „Da, mi s-a propus la un moment dat funcţia de prim-ministru. Dar, vedeţi, eu sunt privit ca un politician de tip tehnocrat, iar un premier tehnocrat nu e o soluţie pe termen lung, e acceptată mai greu de către partide. Forţele politice îşi impun oamenii politici, pentru că premierul are nevoie de susţinere în Parlament şi până la urmă aşa este bine ca partidele să-şi promoveze oamenii în Guvern“, a spus economistul. Cât despre postul de guvernator al Băncii Naţionale, pentru care numele său a fost adesea vehiculat, Mihai Tănăsescu a precizat: „Anul 2014, la Banca Naţională, este un final de mandat, dar pentru asta nu trebuie să plece cineva ca să vină altcineva. Avem nevoie de stabilitate, de continuitate, haideţi să nu mai credem în umorul unor speculaţii de presă“. Integral in Adevarul
Va uram o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata
si totusi guvernul ponta nu e ” indecis”
e consecvent ! mareste taxele intr-un ritm asa de rapid ca nu mai ai timp nici sa citesti ce noi taxe apar…
probabil ca vineri 27 sept 2013,pe la ora 23 45 in mo se va publica introducerea cas si la veniturile din dividende,asupra impozitului pe profit…
hai ponta, ca se poate!
urmarea: incasarile la buget vor scadea proportional…
o zi buna tuturor! Din “vocile pietei” aflam ca omul nou există, blochează circulația în marile orașe (și nu e omul nou pe care l-am așteptat noi, ci cel descris în romanul “1984″)
Hotnews a luat la intervievat un băiat pe nume Silviu Dâncu, unul dintre protestatarii din Piața Universității, remarcat (zic ei) printr-o serie de texte de pe blogul său care au circulat masiv pe Facebook. Ce-am aflat din ceea ce a declarat îmi întărește convingerea despre varza dintre bunele intenții și ignoranța crasă care-i mână în luptă pe acești tineri ai generației educate “pro” și “guerillistic”.
Aflăm că Silviu Dâncu s-a “eliberat” de „frica” „înghițirii” unui proiect! Aceasta este “eliberarea” acestor “guerilleros” “elibaradio” și “frica” lor, cea pentru combaterea căreia au ieșit în stradă. Nu frica pentru ce vor pune pe masa mâine (în mare parte pe unii îi mai țin părinții, alții, ditamai parlamentarii, stau cu părinții și mulți n-au muncit concret nimic până la vârsta majoratului târziu sărbătorit în jurul vârstei de 40 de ani)… Nu se răscoală pentru cât s-a furat și se fură (cu sau fără cianură), ei au fixul cu “Roșia Montană” – cianura de la Baia Mare este comestibilă și benefică sănătății, cea de la Roșia Montană, nu! Nu se răscoală împotriva unui sistem educațional care îi tembelizează pe copii de mici și-i învață cum să se mintă și să-și fure pălăriasinguri. În fond le-a cam plăcut să treacă fără mari eforturi exact prin acest tip de școală. Nu se răscoală împotriva taxelor și impozitelor impuse otova, să aibă Ponta și Antonescu cu ce să-și plăteasca clienții politici. În fond ei nu prea plătesc taxe și impozite (iar corporația nu face legislația). Nu au a protesta vehement (deși vor ca aurul să rămână în România, al românilor) împotriva faptului că o firmă rusească face licitația pentru stocarea datelor secrete ale solului și subsolului României. În fond gazele de șist vor produce catastrofe ecologice care nu se compară cu ceea ce am câștiga odată cu independența energetică a României. Așa li s-a spus, așa aplică, așa-și explică “eliberarea” de “frică”. Și nu se indignează împotriva a câte și mai câte alte mânării făcute de către grupul infracțional organizat impropriu numit numit azi “USL” și guvernare!
Protestatarii folosesc cuvinte fără să fie capabili să le înțeleagă, le folosesc că dau bine în frază – este clar că nou-vorba a învins! Ne-a învins… Meritul Pro-Tembeliziunii lui Sârbu și al “alint-aromelor” “eliberadio” ale hipsterilor din advertising.
“M-am eliberat de frica că eu de fapt trebuie să înghit un proiect doar pentru beneficiile sale economice, indiferent de consecințe. Noi suntem acolo pentru a pune presiune pe politic să ne ia în seamă”, a declarat Silviu Dâncu.
Măcar de ar ști ce-i aia frică. S-o întrebe pe maică-sa cum îi era frică că nu ajunge apa caldă la etajul II să-i poată spăla lui scutecele din tifon sau diftină (daca aevea pile să găsesacă)…
Singura coerență o are acest „eliberadio” când zice: „o lume politică aservită legii, îngenunchiată în fața legii”. În rest, le scoate pe gură la foc automat, mai ceva ca și Gâgă de la Grădi: „meritul Roșiei Montane este că are niște oameni la Roșia Montană” (Mircea Geoană ar fi invidios!); „să se aibă în vedere, cu foarte multă seriozitate, de către Parlament, problema gazelor de șist și a efectelor devastatoare pe care acestea le pot avea.” (Rusia ar fi recunoscătoare!); „numai dacă sunt satisfăcătoare, iar satisfăcătoare înseamnă ca eu nu mai am dubii.” („dubito, ergo cogito, cogito ergo sum”, se duce naibii din orice filozofie, iar individul „satisfăcut” în lipsa lui de dubii, eu cred că nici nu mai există).
Un tinar vorbea ieri in interviul din gandul semnalat de Ion de ” lipsa de legitimitate a actualei guvernări”. Dar cine i-o fi votat de au ajuns cu 70% din parlament? Nu cumva tot ei sau macar o parte din ei? Din pacate nu i s-a pus intrebarea asta.
reporterul avand acelasi IQ ca si protestatarul, de ce sa se oboseasca?
poate unii au votat pedelaci “reformatori” care dupa decembrie au tulit -o in usl , facilitand astfel mafiei lui ilici sa aiba 70 %.
Buna dimineata,
record de taxe la Ha. Se cheama nebunie, pur si simplu sunt rupti de realitate, au stabilit un pret de valorificare al graului care nu are legatura cu realitatea, cu mult peste cel cu care s-a valorificat anul asta.
Sunt total anti economie, vor pune totul pe butuci.
Poate ca este bine sa se aleaga praful, numai asa vom reveni la normal. Este nevoie sa se rada totul din temelii si sa se ia de la zero, suntem o tara cu mari probleme de toate felurile.
buna dimineata ! ” Potrivit ANRM, Lukoil este responsabil sa realizeze Data Center-ul ca urmare a incheierii a doua acorduri petroliere cu statul in 2011. Fostul sef al ANRM, cel care a semnat contractul, a declarat pentru HotNews.ro ca Lukoil doar finanteaza realizarea Data Center-ului si ca nu va avea acces la informatii. Surse din industria extractiva au spus pentru HotNews.ro ca este neuzuala incredintarea catre o companie privata a unui astfel de proiect sensibil. Desi contractul cu Lukoil a fost semnat in 2011, informatia a aparut in spatiul public abia acum, cand Lukoil a demarat licitatia pentru realizarea centrului de date. Continutul contractelor din 2011 dintre ANRM si Lukoil este secret.” — Rusia are motive sa fie recunoscatoare politrucilor de la Bucuresti .dupa cum s au semnat aceste contracte , iti vine sa crezi ca in 2011 Presedintele Republicii era ion ilici iliescu iar prim ministru Nicolaie Militaru.
Buna ziua tuturor…
Salutare.
Discutati ieri despre virtutiile internetului ca mediu de informare in opozitie cu televiziune imbecilizanta. Fals! Fiecare epoca isi are papusarii sai. Ganditi-va doar la manipularea cu “protocoalele inteleptilor sionului” si la hecatombele lasate in urma. Oamenii prostiti cu televizorul ne par mai multi doar pentru faptul ca ne sunt contemporani. Cei prostiti de internet sunt insa muuult mai periculosi. Silviu Dancu asta este unul dintre ei si nici macar el nu indrazneste sa se compare cu armatele de adepti ai teoriilor conspiratiilor cu aselenizarea, tracomania, 9/11, vaccinarea, chemtrails, alien abduction….
Salut @Huitzilopochtli , nu virtutiile ci proportia si mai ales diversitatea. Faptul ca “diversitatea” insemna si “babilonie” e alta discutie. Dar macar ai ce si de unde selecta, spre deosebire de televiziune, unde nu selectezi tu, ci altii. Ce si cum selectezi, e o alta discutie…
P.S. Teoriile conspirationiste, mame omida, vrajitori si alieni au fost si vor fi mereu. Dar te destepti sau te prostesti cu capul tau, nu al altora.
Buna dimineata 🙂
Nu stiu ce avocatul lui peste prajit are Dragnea, dar in CPP (codul procedura penala), exista un articol:
“ART. 254 Cazuri de neprezentare a materialului
Când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, în referatul care se întocmeste potrivit art. 259 [ Cuprinsul referatului întocmit de organul de cercetare penală] se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.
Dacă până la înaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală.”
@sare/buna dimineata
si daca ” ce alege” hotnews e tot manipulare?
si daca hotnews alege cu buna stiinta astfel de ” opinii”???
mie unul imi este greu sa cred ca 15 mii sunt acolo doar pentru rosia montana sau fiindca este ” cool”
si,rosia montana e un pericol= numai o cifra: azi in lume ,in toate exploatarile miniere de aur se folosesc anual 40000 to cianura de sodiu; rosia montana singura va folosi 13000 to anual;
nu va da fiori cifra asta? si…ce se intampla cu cele 3300 gr arseniu care rezulta la fiecare gram de aur scos???
salut , macar gandul exproprierii ar trebui sa dea fiori. daca istoria si mormintele stramosesti nu mai conteaza . ca azi te expropiaza RMGC si maine vine prospectiuni sa si te da afara din curte ca tre’ sa asigure tender “securitate energetica”.
baiatul este exponentul generatie sale ca si educatie primita, ca si mod in care a fost ferit de realitatea vietii samd. daca il durea-n fund de exproprieri (si-ar fi trebuit), vorbea despre acestea. daca stia ceva util despre mormintele stramosilor si l-ar fi interesat dacul de 7 metri tinut ascuns acolo, ar fi vorbit. pe el il interesa sa-si impuna punctul lui de vedere (citeste materialul de pe HotNews), raportarea problemelor se face individual cu referire stricta la opinia personala si convingerile personale (lectia buna invatata de al Ponta – guvernul pe care eu il conduc samd). in ceea ce priveste manipularea, aceasta exista si se practica de ambele parti. iar idiotii sunt utili in toate sensurile.
sincer am mai multe probleme de jur imprejurul clujului napoc sa mor de dragul comunitatii din Rosia Montana sau a celei din Piata Universitatii. o discutie sanatoasa si cu adevarat utila Romaniei ar fi pe principii: sa nu acceptam un contract deoarece este facut oneros si netransparent nu inseamna asa interzicem exploatarea unor resurse ca sughita broasca de scorbura. nu cata vreme din timpan de broasac de scorbura se fac cipurile de la iPhone. samd. cum patriotism nu inseamna sa ma agat de mormintele stramosilor in timp ce-mi impovaraz nepotii cu datorii despre care au sa afle prea tarziu ca sa mai protesteze. samd.
nu trebuie sa mori de dragul comunitatii din Rosia . “Intre mormintele crestine, galeriile romane, vestigiile trecutului, bogatiile locului si istoria unui popor sunt legaturi indestructibile.In momentul in care ai atacat una din ele, le-ai atacat pe toate. La Rosia Montana sunt semnele celor care au pus bazele unui neam. Acolo e un neam. In momentul in care neamul acesta este privat de zestrea lui, ii ataci fiinta nationala si viitorul.” – Profesor DR Ilie Moldoveanu . daca iei in calcul si faptul ca s-a ajuns cu “prospectarea” pana in gardul Manastirii Putna si pana aproape de Manastirea Sucevita ( apropo.. patrimoniu Unesco ! ) e suficient sa te intrebi : incotro? ce se intampla in tara asta si cine sunt panaramele din fruntea statului roman? . sa fii patriot inseamna sa iti aperi tara ( cu tot ce inseamna Tara ) nu doar sa declari ca o iubesti.
vezi c-ai gresit adrisantul.
nu cred . dar fie cum zici tu .
despre patriotism ca si despre credinta – in mine insumi, fara prea multa caramida in piept.
@sare
si inca
in 21 dec 89 noaptea la baricada de la inter n-au fost ” cei mai culti” romani
Cu siguranta unii nu erau gentlemen.
Dar lumea stia unde e radacina raului – sloganul de baza era “jos comunismul”, mai popular decat “jos Ceasca”. Mai tarziu s-a iesit luni de zile in Piata Universitatii pentru Proclamatia de la Timisoara. Se stia clar ce trebuie combatut. Toate “rosiile” si “castravetii” din raul comunismului se trag.
Buna ziua!
Cred ca esti mult prea tanara si nu ai fost la manifestatiile de la Universitate. Nu s-a iesit numai pentru proclamatia de la Timisoara, ci pentru un regim democratic, nu pentru un “socialism curat” cum declara dl Iliescu. Comparatia este complet aiurea si este pacat pentru bataile incasate de bucuresteni de la mineri si asa-zisi mineri si fugarirea unora ca Ratiu, Coposu, care chipurile aduceau droguri in Romania si faceau bani falsi – adica dolari. Eu zic sa mai intrebi pe altii care intr-adevar au fost la Universitate si erau “golani”. Si cainele meu avea un carton pe care scria “golan”.
Diana, in 22 decembrie 1989 la Bucuresti, in fata cladirii CC, s-a strigat la aparitia lui Ion Ilici Iliescu: fara comunisti! si joas comunismul! de aceea au si inventat teroristii si au dat o lovitura de stat, ca le scapa puterea din mana la vointa poporului. in cardasie cu armata romana, politrucii lui Iliescu au produs intr-o saptamana de diversiuni armate peste 1000 de morti si peste 3000 de raniti. nu au platit pentru aceste crime, de aceea platim noi azi toate mizeriile pe care ni le fac asa-zisii politicieni proveniti din aceeasi pepiniera a comunismului, toti niste clone ale lui Ceausescu.
este cea mai neavenita comparatie posibila. mai ales ca cei de acolo stiau exact de ce se bat si pentru ce lupta.
Buna ziua,
As dori sa semnalez un articol interesant scris de domnul Turturica:
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/strategia-disperarii-antonescu-candidatul-antisistem-313206.html
Descrie strategia probabila pe care va merge KKRW si modul cum va confisca protestele (nu pe protestatari in sine, ci pe “bizonii” care se vor polariza in fata TV-ului in pro si anti minerit). Ponta ii ia pe bizonii care vor “locuri de munca”, iar Krin ii ia pe cei nationalisti, de clasa medie. De asemenea, explica riscurile pentru candidatul de dreapta (sa speram ca va fi doar unul – MRU) din partea unui Crin Antonescu vopsit in om antisistem, usor eurosceptic, nationalist, antitaxe, anticomunist, atent la mediu. Pare ca asistam la o regie de despartire prin diviziune a hydrei oligarhice.
Aici acealasi articol, dar de pe 22:
http://www.revista22.ro/strategia-disperarii-antonescu-candidatul-antisistem-31304.html
Pentru cei pe care-i enerveaza site-ul Romania Libera. Pe mine stiu ca ma enerveaza!
buna dimineata la toata lumea 🙂
pentru interesati – Ştiri Externe: 24 septembrie 2013 / Internaţionala terorii loveşte Africa
Salutare !
Interesanta tendinta de blamare/ducere in derizoriu a tinerilor care protesteaza contra RMGC.
Chiar in randul “dreptacilor” (declarati), desi protestul – prin amploare – poate sa zdruncine puterea.
Deranjeaza, oare, faptul ca tinerii acuza intreaga clasa politica pt. falimentul economic national?
Buna,
Protestele ii pun probleme reale doar lui Ponta. Daca Krin se delimiteaza si jocaca pe cartea patriotului antisistem va profita de o falsa polarizare a electoratului. Evident ca cei care protesteaza nu-l sustin pe Londa Color, dar nu ei sunt tinta lui. Tinta lui este electoratul ceva mai educat, care de obicei am sta acasa, dar vine la Prezidentiale si mutarea dezbaterii pe teme de tip Rosia Montana. Lui KKRW ii convine sa turuie despre Romania romanilor si Rosia Montana decat sa vorbeasca despre economie, independenta justitiei si politica externa. II convine si un candidat independent gen Nicusor Dan. I-ar asigura accederea in turul 2 si finala “de vis” cu erodatul Ponta.
Da, si mie mi se pare ca dreptacii sunt prea critici legat de protest, mai ales ca am iesit si eu, dar ii inteleg. Pana la urma, pentru generatia lor, a golanilor din anii 90 e un memento al esecului lor. Va dati seama ca pentru unul care a luat rangi de la mineri, sa vada si doar un singur afis cu “Nu ne vindem tara” are un impact afectiv destul de negativ. Totusi, Turturica, Tapalaga si Aligica atrag atentia asupra unor aspecte care merita luate in seama de protestatari. De exemplu, Duminica viitoare ar fi necesar ca protestatarii sa strige tare si contra lui Crin pentru ca somnorila va incerca sa se ridice pe umerii lor. De asemena, protestele trebuie sa devina antioligarhica mai mult decat anti Rosia, chiar daca componenta Rosia trebuie sa ramana le nivel de simbol, stil Parcul Ghezi.
Scuzati numarul mare de typo-uri. E si unul amuzant: “jocaca” in loc de joaca.
in derizoriu se duc singuri cand deschid gura. cum in derizoriu duci si tu discutia cand scuipi din tastatura “dreptac”.
Te simti cu musca pe caciula, de te-ai repezit cu zoaiele ?
Te previn ca nu raspund decat postarilor inteligent-civilizate.
Cum ti-am mai spus, imi repugna marlania/carentele de educatie.
zoaie?
musca pe caciula?
altfel decat in clisee sii sa judeci?
sau, stii sa judeci?
baieti, hai sa o lasam balta, bine!
Din nefericire “dreapta romaneasca” nu prea are sanse sa se intoarca la guvernare in viitori ani daca metodele de “demonizare” a zeci de mii de oamni nu vor inceta. Nu toti sunt manipulati si nici macar o mica minoritate, Faptul ca “poporul de dreapta” traieste prin colajele de presa a unor purtatori de opinie, care in majoritatea lor sunt dependenti de salariile platite din tot “felul de publicitati” arata cat de rudimentari am ramas si cat de mult ne place noua sa arucam cu noroi unii in altii.
Daca esti de dreapta, in primul rand libertatea ta si a altora este sfanta! Critica este ma mult decat permisa, vitriolizarea si demonizare sunt interzise! Cu idei de genul pe care le citesc si aici (legitime), dreapta o sa putrezeaca in opozitie pana o sa invete ce inseamna – DREAPTA
amin!
si inca,
intr-o natie in care exista 20 milioane ” adevaruri absolute,nenegociabile” greu,daca nu imposibil, de gasit compromisuri
salut , libertatea si dreptul la proprietate. ma indigneaza tupeul cu care intra slugile lui tender pe proprietati private si fac ei “prospectiuni”. maine , eu cred ca multi din cei asa zis de dreapta habar nu au cum e sa mori pentru pamantul tau , sa-ti fie cofiscata casa si azi , la 23 ani , sa vezi ca in casa pe care au construit o parintii tai locuiesc pui de nomenclaturisti securisti iar pentru o bucatica de pamant trebuie sa lupti cu “justitia” refomata 10 ani de zile. nu ma bag in probleme ecologice ca nu sunt de meserie insa e revoltator sa vezi ca presedintele si premierul unui stat faca reclama unei companii private care ulterior va putea Expropria proprietari dupa cum le dicteaza interesul.
De acord, multumesc 🙂
Theophyle, eu nu pot decat sa ma bucur daca Ponta are probleme. Remarc doar niste lipsuri in educatia de la noi. Nu ma refer la maniere, ci la “fracturile logice” pomenite de Ion ieri. In conditiile astea ma tem, ca si Clemy, ca nu vom ajunge nicaieri. Sper sa ma insel cat mai grosolan.
Buna Diana,
eu stiu un singur lucru – dusmanul dusmanului meu este prietenul meu. Dreptul la opinie si la manifestarea ei legala este absolut necesara intr-un stat de drept. Eu vad aceste demonstratii ca un act civic in parametri celor mentionate mai sus.
Desigur, in ce priveste exprimarea, aferim, cu cat mai ferm (dar civilizat) cu atat mai bine. Faptul ca nu ma prea convinge ce aud nu e atat de important.
Vad ca propaganda neo/cripto-stalinista a inceput sa umble la reglajul fin al masinariei si sa se acordeze la “necesitatile pietii”. Daca la gramada bovina merge cu flegmele si vomele stil mirceabadea, la ‘elita’ auto-intitulata de dreapta baga de zor materiale care sa mangaie sfasietoarea auto-suficienta a dreptacilor (mai mult sau mai putin veridici). “Pfuah, ce stiu ciumpalacii astia obositi, se agita aiurea ca un *** intr-o caldare” susura lin si veninos din materialele la comanda pentru o anume categorie socio-politica.
Salutare tuturor si atentie la gusteri, varani si alte soparle mai mici sau mai mari.
realitatea este urata si pute. baietii aceia nu sunt manipulati, ci manipulabili – si asta din cauza educatiei precare. o stii prea bine. mai grava mi se pare demonizarea “dreptacilor”, “coabitacilor” samd – dreptul lor la libertate este propaganda neo/cripto-stalinista cu reglaje fine.
Buna Sare,
hai las-o franta ca treaba nu este nici pe departe la modul pe care il prezinti tu. Departe, departe. Vezi tu, noi am fost acolo cam 10 zile si la ambele mari demonstratii de weekend, deci nici vorba! Sunt si idioti si manipulatori, bineinteles si manipulati, marea lor majoritate sunt oameni super. Oamenii astia au sa demoleze guvernul minciunilor. Pun prinsoare ca pana la mijlocul lui februarie guvernul asta e condus cu onoruri la Belu. Demonizarea cu iPhonuri si “burta plina” sunt fasciste, asta sunt. Astia sunt “clasa mijlocie” si astia vor face poate noua istorie a acestei tari. Restul este demagogie. Pe astia nu o sa-i cumperi cu un kilo de faina. Tu nu ai vazut cum au zburat de acolo “baietii si fetele” de la Critic Atac si cum au fost marginalizati “militia spirituala” pentru cei 70 de mii de euroi primiti de la Soros, pentru “activitati civice”. In iarna ii vei vede si cu un alt continut “Guvernul minciunii” trebuie sa cada si crede-ma ca cei 30-50-100 de mii de oameni o sa demoleze. Sare cred-ma ca stiu despre ce vorbesc!
ieri s-au facut fotografii cu baietii “curcubeu” :)) – remus si cernea si pitzigoiul ala de craciun pentru a fi trimise tuturor participantilor sa stie de cine sa se fereasca. critic atac si “militia spirituala ” au fost primii izolati- doar stii ca ti-am pus si sursa cu finantarile pe care le-au primit acei baietzasi. problema este ca datorita cenzurii si discretiei nu stie multa lume ce se intampla de fapt in RO . 😀 daca si in catunele din munti , comunitatile locale sunt informate ca la Bucuresti exista un guvern tradator de tara si vanzator de neam care trebuie sa “zboare” rezulta ca situatia guvernului ponta mondialu’ devine tot mai “fierbinte” .
hai sa vada tot poporul, ca oamenii nu sunt prosti si nici prostiti!
http://www.ceetrust.org/grants-database/in-country-grants/romania.html
😀 .
Din nefericire, eu nu impartasesc acest optimism. Gasca din spatele mutzunachilor aia a cheltuit prea multi bani, a asteptat prea mult timp si a facut prea multe eforturi ca sa ajunga la butoane pentru a accepta sa fie maturati din nou asa usor. Mie imi este teama ca se vor agata de posturi precum pisica de perdele. Barosanii din umbra stiu foarte bine ca daca zboara, vor trebui sa se manance unul pe altul, perspectiva care nu surade niciunuia.
Eule salut,
vom vedea 🙂 sa speram, eu vad in asta o mare oportunitate. Ca de la Blaga si golanii lui nu prea avem mari sperante!
Da, asta e adevarat. Singura sansa este omul simplu de pe strada care sa-i puna pe fuga (chiar cu bata, daca e nevoie).
Maretzul partid, port-stindard al opozitiei de dreapta, o arde trist in combinatii de opereta cu guverne in umbra, debara, pivnita (ca tot s-a facut mustul)…
Si ne-a bagat in groapa! “Saracutii” au semnat si ei un parteneriat cu Lukoil-ul, ca deh era pacat sa se strice continuitatea 👿
poate ar trebui reinintate SovRom-urile 🙁
e v-am prezentat modul de gandire (lipsa) a unui intervievat. nu am facut alegatii despre “dreptaci” samd si nici nu m-am pozitionta de partea sa impotriva. proiectul RMGC este nociv ca si mod de incheiere al contractului – am scris despre asta inca din 2002 (asa ca sa ma scuteasca noii eco de pe aici!). eu am fost in piata la Cluj, vad aceleasi fete pe care le-am vazut in ianuarie-februarie 2012. si nu sunt deloc adeptul inamicul dusmanului meu, amicul meu – deoarece la final acest inamic (daca este de factura celui prezentat) va produce mai multe daune decat este cazul si de cate preconizez.
clasa mijlocie fara loc de munca am zis eu -ma doare-n cot de iPhonul lor – ce fel de clasa mijlocie sunt astia?
cand am sa-i vad pe cei care se vor burzului latona de taxe si impozite puse aiurea, ca fiind liderii si cei care dau continut miscarii de protest, am sa cred. pana atunci, la Cluj il vad pe Gotiu, il vad pe ala de la “tinerii maniosi” cu ocuppy UBB, galeriile CFR si U samd.
guvernul minciunii nu trebuia sa se nasca – dar noi ducem in siaj toate minciunile pe care ni le-am inventat timp de 24 de ani doar pentru a-i valida pe “ai nostri” mai buni decat “ei”. dispretul si mai ales dispretul in haita are sa ne omoare.
Sare,
astia nu sunt nici macar 5% din protestatari. Am pierdut alegerile pe mana noastra si din cauza scumpilor domni ai lui Blaga care au fost la fel de hoti, mincinosi si duplicitari ca toti fesenisti dinaintea lor si dupa ei! Sare cat despre cei care ii cunosc eu (si nu putini) sunt platitori de taxe si impozitr la fel ca tine si ca mie. De multe ori cu un morcov mult mai consistent. Terminati cu demonizarea sau vino la Bucuresti, stai la mine de weekwnd si mergi sa-i vezi pe oameni. Numai dupa aia judeca. Ceea ce faci e deja mult prea mult necunoscand cu adevarat faptele.
mie-mi spui?
doar in fata m-au mintit toti primarii si activistii PDL din colegiul in care am fost cu candidatul FC (pus in sila pe listele ADA). 200 de voturi ne-au lipsit sa fim acel deputat de aur pe care lua la a treia redistribuire. atat s-au jucat cu na-ti-o tie da-mi-o mie ca a iesit unul de la PDL care intr-l luna a trecut la PP-DD, apoi la PSD.
asta cu privire la ce stiu eu despre duplicitarism si la ce cred altii ca stiu despre mine.
multumesc pentru invitatie 😀 – ramane pentru o alta data (chiar va fi). din pacate am prea multe de vazut si de facut aici la Cluj.
Sare,
sper ca imi acorzi prezumtia de onestitate, nu am scris (in viata mea) un rand in care nu am crezut profund si nu am castigat (din nefericire) nici macar un leu din publicistica mea in limba romana, stiu insa ce spun. Luna de dupa sarbatorile de iarna o sa fie o luna de foc chiar daca temperaturile vor fi de -15 grade. Oamenii s-au saturat, chiar si cei (poate in special) care au votat USL. Nu stiu cum este la Cluj, stiu insa ca Bucurestiul fierbe si nu numai din cauza Rosiei Montane. Politicienii de tot soiul ca “barbatul inselat” au sa o afle ultimii dar au sa o afle din varful facaletului!
nu am, nu am avut, nu vad de ce as avea vreun dubiu in ceea ce te priveste. tu, cetatean, dansu, ion samd si mai sunt suficient de multi autori si comentatori asupra carora nu am nici cel mai mic dubiu in ceea ce priveste buna credinta. analitic, si-mi cer iertare daca gresesc, am dubii doar cu privire la buna credinta a doua persoane. a treia a fost plecata ca sa zic asa.
Nu numai Bucu, este o asa jale 🙁
Batuta cu strigaturi va incepe cu adevarat de la 1 februarie, cand toate chestiile scumpite la 1 ianuarie vor aparea in cutiile postale ale oamenilor.
Sare
i-ai mai vizitat pe alegatorii candidatului FC ? Macar atit cit sa te asiguri ca pricep ca au reusit sa aleaga un cameleon si sa-i intrebi ce parere au despre sucirea alesului lor ?
nu ei sunt vinovatii, vinovati sunt primarii PDL care au promis ca ne sprijina (aveau resursa de 5-6% din rezerva lor personala, este vorba despre diferenta dintre ce primeste el fata de ce primeste partidul ca vot in dreptul consilierilor locali) si care s-au mobilizat catre contracandidatul USL (ca pita si cutitul de la CJ erau deja in mana USL).
Guvern slab și un proiect mai puternic decât democrația
Der Spiegel: Roșia Montană, butoiul cu pulbere al României
Sute de săteni care au refuzat să își vândă casele vor fi expropriați forțat, escortați de bodyguarzii firmei RMCG și vor primi compensații stabilite la un curs ales discreționar de RMCG. Guvernul ar fi mandatat să elibereze permisele de contrucție și exploatare în termenii stabiliți de companie, permițând ca proiectul să înceapă cu mult înainte de a putea fi contestat în fața Curții Europene de Justiție. Odată trecută, noua lege ar urma să se aplice și altor proiecte miniere din țară, iar aceasta creează temeri, având în vedere bogățiile minerale din Transilvania, care se extind cu mult dincolo de Roșia Montană.
Guvernul a semnat un acord secret cu un infractor, s-a trezit într-o horă în care nu are puterea să-și conducă partenerul, iar aceeași impotență și teamă îl fac să emită proiecte de lege care oferă puteri dicreționare unei corporații pe teritoriul țării. Iar când populația iese în stradă, aceeași teamă și neputință fac ca Guvernul să inventeze o comisie netransparentă prin care se încearcă din nou să se dea câștig de cauză unei companii. Concluzia: în Estul încă sălbatic al Europei, un proiect corporatist poate fi mai puternic decât democrația.
Iată articolul publicat de Der Spiegel sub titlul ”Butoiul cu pulbere al României”:
Mina de la Roșia Montană, din România, este a acum unul dintre cele mai controversate proiecte din Europa. Planurile Bucureștiului de a aproba acest proiect amplu, care ar distruge o întreagă localitate, a provocat proteste majore.
ATENTIE- Sute de săteni care au refuzat să își vândă casele vor fi expropriați forțat, escortați de bodyguarzii firmei RMCG și vor primi compensații stabilite la un curs ales discreționar de RMCG. Guvernul ar fi mandatat să elibereze permisele de contrucție și exploatare în termenii stabiliți de companie, permițând ca proiectul să înceapă cu mult înainte de a putea fi contestat în fața Curții Europene de Justiție. Odată trecută, noua lege ar urma să se aplice și altor proiecte miniere din țară, iar aceasta creează temeri, având în vedere bogățiile minerale din Transilvania, care se extind cu mult dincolo de Roșia Montană. comentariu Marian Nicolae
Am inteles ca pe chestia acestor exproprieri legea poate fi trantita la CCR.
daca sunt cinstiti cu ceea ce au afirmat in doua dintre hotararile lor, da, cei de la CCR pot declara legea neconstitutionala nu numai pentru exproprieri. a explicat @city foarte bine ceea ce era de explicat pe aceasta tema acum vreo saptamana.
Intrebare intrebatoare, cine era in 2011 la conducere? – Potrivit ANRM, Lukoil este responsabil sa realizeze Data Center-ul ca urmare a incheierii a doua acorduri petroliere cu statul in 2011.
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-15636924-cum-ajuns-compania-rusa-lukoil-gestioneze-realizarea-centrului-date-informatii-secrete-agentiei-care-administrareaza-toate-resursele-naturale-ale-romaniei.htm
Buna , am scris si eu mai sus despre asta – dupa cum au fost semnate acele 2 acorduri iti vine sa crezi in 2011 la conducere era Nicolaie Militaru. si abia acum in 2013 politrucii s-au dedublat si ne prezinta “lupta pentru securitatea energetica ” .
Buna,
“dragii” de ei 👿 minunatii care ne-au adus de unde am plecat, incepe sa se faca lumina in sat. Mare gasca transpartinica, stanga dreapta fesenista de sorginte kgbista 🙁
Important mi se pare faptul ca se protesteaza impotriva tuturor mafiotilor care au acaparat politicul.
Politicienii care declara ca sustin protestul doar incearca (fara sanse) sa-si lustruiasca imaginea terfelita.
Pt. ca mai toti au promovat proiectul, indiferent de “motivatie”.
Iar “dreptacii” sunt deranjati pt. ca protestele le subliniaza fie impotenta fie interesele de gashca cu actuala putere.
Putinii care sunt de buna credinta par prea timizi/lipsiti de logistica pt. o lupta serioasa cu hienele din sistem.
Care hiene dispun de bani si de structuri in teritoriu.
Sansa trezirii tineretului e unica.
Daca ii sapam pe tineri in loc sa-i sustinem, ratam si ultima ocazie de zdruncinare a mafiotilor (secu/PCR resapati).
Adevarat!
@tzepe
” daca n-ai batrani,cumpara-i”este corect ce spuneti,dar,la noi se despica ” firul in 4″ se discuta despre ” drobul de sare”
tinerii astia,trebuie sprijiniti; e dreptul lor sa decida ce vor face in viitor/am mai zis si repet e greu,spre imposibil pentru ” generatia decreteilor” sa realizeze ca a pierdut partida/ ” elita” acestei generatii e reprezentata de ponta,baniciou,sova,fenechiu, ” ala micu” ,mircea badea,….atat a putut ” produce” aceasta generatie si cu asta si-a aratat limitele;
de ce? sa se gandeasca si sa-si raspunda…poate pentru ca au fost interesati numai de ” antalii” si “bemveuri”/viata e un pic mai mult decat astea
Eu una consider ca e foarte bine ce fac, dar nu ma uit in gura lor cu admiratie. Sa o “bagi in urna” cu Crin, si apoi sa zici ca guvernul nu e legitim – asta da “logica de fier”. Cunosc personal cativa “hipsteri”, de aici siguranta cu care vorbesc despre optiunea de vot. Tinereii sunt colegi de servici cu sotul meu si nu au miscat un deget in iulie trecut, cu toate eforturile de a-i convinge. Dar fie si asa. Probleme pentru USL sa fie.
Imi pare rau ca sunt de o varsta cu Ponta, Fene, etc…personal i-asi impusca 🙂 Astia in nici un caz nu ne definesc. Cu siguranta va amintiti si de alti colegi de varsta.
Nu ma simt batrana, nu simt deloc “greutatea celor 45 de ani” (la multi ani, d-le Ungureanu :)), in schmb am simtit din plin povara adesea insuportabila a celor 20 de ani si nu as vrea sa ma intorc la varsta aia…
Salutare,
Cateva dintre observatiile proprii asupra protestelor de duminica asta:
1. Nu sunt numai tineri. Sunt probabil jumate sub 30-35 de ani. Sunt oameni veniti cu copiii (multi!), sunt si batrani (mai putini). Scopul marsului este mai mult de a atrage atentia oamenilor si de a sparge bariera mediatica. Cel mai mult se striga: “Uniti salvam Rosia Montana” si “Daca va pasa, iesiti din casa”.
2. Oamenii sunt nemultumiti de guvernanti dar se feresc sa dea nume (exceptand Basescu, Ponta si Antonescu, USL=PDL aceeasi mizerie). In principiu, probabil de frica sa fie folositi de “ceilalti”. Nu pot sa zic ca ii blamez, micile partide de dreapta nu s-au remarcat cu nimic in ultimul an si nu sunt deloc vizibile majoritatii.
3. Asa zisii lideri ai protestatarilor, care nu sunt deloc lideri, dar au reportofoane, sunt probabil cei care organizeaza si protestul pe Facebook. Ei sunt cei care limiteaza protestul pe proiectul Rosia Montana. Dar, cei mai multi, desi sunt impotriva proiectului, si in aceasta privinta sunt toti uniti, par sa profite de acest pretext sa isi exprime nemultumirea fata de clasa politica. Cand am strigat DEMISIA, am fost repede acompaniat de ceilalti, intorcand capetele surprinsi tocmai ca asta nu pare sa fie pe agenda “liderilor”.
Imi pare rau, “dreaptacii” care aleg sa bombane de pe margine cred ca gresesc. Si as recomanda tuturor sa mearga in mijlocul oamenilor inainte sa isi dea cu parerea. Eu vad in acest protest mai ales o ocazie de a ne schimba cu totii atitudinea. Azi este vorba despre un proiect la care ne impotrivim, fiecare din motivele lui, maine poate fi vorba despre altceva. Daca nu suntem uniti azi, probabil nu vom fi nici maine.
Salut Rem,
ai dreptate 100%
Bun gasit
As veni la Buc pentru grupul HUO/JOS HAZNALELE (imi trece prin cap si un fel de rima aproximativa: Huo haznale, ale ale, mintitoare, are are, oricum work in progress, o sa ma mai silesc, ca cred ca pot mai mult), ca la ala cu DEMISIA cred/sper ca s-or gasi mai multi abonati. Numa’ ca nu prea cred ca grupul meu sa fi aparut (inca/)
Buna ziua,
Eu cand am vazut ca USL-ul a luat la alegeri 60% m-am ingrozit.M-am mai linistit (foarte putin ) cand am aflat ca au absentat tot 60 %.Acum , cand vad ca a trecut 1 an de cand astia fac numai prostii si cifrele sant cam tot alea deja nu stiu ce sa mai zic.
De aceea nu rezonez cu cei care demonstreaza pentru Rosia Montana,mai ales ca nu ma atinge deloc subiectul.Nu vad finalitatea.Mi-e foarte teama ca ori nu vor vota la fel ca ultima data (scarbiti de inteaga clasa politica asa cum zic) sau se vor duce in bratele lui KKrau, daca nu chiar sant.Ce candidat antisistem asteapta ei , cine ar putea fi asta fara sa aibe un partid in spate?OK, PDL-ul s-a compromis(dar ramane si el la cote inalte), dar FC-ul de ce nu le place? Unde e nucleul dur de basisti, ca nici MP-ul nu pre il vad?Sa nu-mi spuneti ca TOATE sondajele sant masluite.
In rest , totul Ok, libertate de exprimare, e bine ca-I freaca pe astia la ficati, ca-I incaiera intre ei.Dar mai departe? Se vorbeste numai de Rosia Montana si cainii maidanezi.Cand se va vorbi de adevaratele probleme? Cand se va iesi in strada pentru acestea?
papiciulo salut,
ai rabdare si lasa lucrurile sa evolueze. Sfatul meu 🙂
Sigur, cum ati spus, timpul le rezolva pe toate.Dar in ce sens? Si eu am indoieli ca spre cel bun,ca si dvs intr-o postare anterioara.
Tine cont si de faptul ca e foarte multa FUD imprastiata de vuvuzele. Fac absolut orice pentru a prezenta evenimentele curente intr-o anume nota. In definitiv, daca se pravale bolovanul, ei toti raman in pu… erm, fundul gol. Vor fi nevoiti a se bate pe anemicele fluxuri de publicitate privata.
Ziua buna
“Romania a pierdut 6 TW consum in ultimii 2 ani, si pe fondul diminuarii consumului casninc, dar si cel industrial.(…) ”
Citat din acest articol : http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-15641652-remus-borza-este-pentru-prima-data-cand-romania-confrunta-excedent-productie-12-din-cauza-costurilor-foarte-ridicate-producatorii-romani-energie-nu-sunt-competitivi-export.htm
Oricare efort de a demonstra cit de bine merg lucrurile , oricare chinuire intelectuala pentru a demonstra cit de mult creste PIB , este iluzorie.
In oricare tara din lume cind scade consumul casnic dar si cel industrial ,se certifica oficial criza profunda si in continua desfasurare (tot mai grava) .
Restul , ca lupta pentru ciolan, e pura rupere de realitate . Se plateste extrem de scump cu cit se trage mai mult de timp .
Buna ziua 🙂
O fi scazut consumul dar ne-am tras niste parcuri eoliene si solare de sta Tesla-n coada 😀 .
Plus 10% la factura de curent, ca sa respiram mai sanatos 😀 .
Consumul de curent electric nu are nimic in comun cu productia de energie . Poate fi productia extrem de variata (nucleara , ape , carbuni , vint , soare ) si dezvoltata pina la cer . 🙂
Daca nu se consuma ca oamenii economisesc (ca nu au bani ) si industria lucreaza la capacitati tot mai reduse , se confirma discrepanta intre conducatori si condusi . Lumi paralele .
fiti ” optimist”
romania e in era ” post computere” nu ” post industriala”,nu mai are nevoie de energie electrica/pariu ca asa va ” explica” vosganian scaderea consumului
( g/m)
acum serios,cred ca ” o afacere” cu vanzarea de lampi de gaz s-ar putea sa nu fie o idee chiar utopica;
la cat e pretul kw fata de venituri,multi pe la sate se gandesc de doua ori cand aprind becul
Misto guvernul din umbra al PDL-ului. Seamana mai degraba cu un guvern din noapte care te asteapta la coltul blocului.
http://www.ziare.com/politica/senatori/un-fost-senator-pdl-trece-in-tabara-social-democratilor-1258537 . cam asa a ajuns usl sa aiba 70%. prin tradare si inselaciune.
unde te duce lacomia : http://www.evz.ro/detalii/stiri/spagi-de-cardiolog-de-top-comoara-descoperita-de-procurorii-dna-in-biroul-doctorului-mili-1058743.html . a facut de ras uniforma si meseria , apoi declara ca a impartit bani si celor din echipa de medici .
mari ” mincinosi” astia de la comisie!
pai nu s-a dus ponta sa dea cu tarnacopul la santul in care se pune conducta??? cum isi permit sa-l contrazica??
“Comisia se afla in contact strans cu autoritatile din Romania si R. Moldova privind acest subiect. Suntem increzatori ca lucrarile vor fi demarate in curand”, a declarat Marlene Holzner, purtator de cuvant al comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger”( sursa hotnews)
“Suntem increzatori ca lucrarile vor fi demarate in curand” pe romaneste inseamna:”Am aflat si noi ca inca nu ati inceput”.
Salutare tuturor,
Intamplator, cei de la Comisie sunt diplomati daca vrei sa ne formalizam, ca tot e la moda forma fara fond Dar Mr. Gunther Oettinger a fost la Iasi alaturi de Tonta si Leanca la ”datul tarnacopului”.
In alta ordine e idei vad ca pe langa fotbal, politica tot romanul se pricepe mai nou si la cianura
” Primarul din Certej: Cine mănâncă peşti din iazul cu cianuri îşi îmbunătăţeşte viaţa sexuală”
Salut ion,
de ce, sau mai bine zis cum işi îmbunătăţeşte viaţa sexuală? Ii mai creste o sulă? (scuzati doamnelor 🙂 )
Nope, au loc niste descarcari electrice, se vad mishto pe lumina stinsa 😀 😀 😀 .
Tare 😆
Theophyle, salut
restul interviului il gasesti in gandul http://www.gandul.info/financiar/a-doua-rosia-montana-este-in-hunedoara-primarul-din-certej-cine-mananca-pesti-din-iazul-cu-cianuri-isi-imbunatateste-viata-sexuala-11339846.
Eu tocmai am avut o tura de clienti la marirea de la 4 la 5. Clonele nici sa copieze nu stiu La una din intrebarile tip grila ”Aciditatea laptelui este data de… ”una din variantele de raspuns era acidul cianhidric. Surpriza mai mult de 50% au bifat acest raspuns.
Cianurile, deh… 😆
Deh Diana,
Ce sa faci daca avem norocul si beneficiul ”proportiei si mai ales diversitatii internetului”, cum spunea Zigzag.
Culmea ca in primavara cand au mai dat acest examen rapunsul predominant a fost aaflatoxina M1. Nu stiu cum va fi cu gazele de sist”?
Cine mananca pesti din iazul cu cianuri s-ar putea sa faca si icre.
Sau lapti, dupa caz. 🙂
Un nene care a consumat pestii respectivi vreme de mai mult timp.
http://media.pcgamer.com/files/2011/11/TSW-deep-one.jpg
Din ciclul “acesti nebuni care ne conduc”. Cu pasi repezi ne intoarcem de unde am plecat, ba mai rau 🙁 – Cu cateva luni in urma am vazut cu un coleg de-al meu un film, ‘Pozitia copilului’. M-a impresionat foarte mult… Dupa un timp aud ca este premiat acest film. Am vrut sa ies din sala cand a inceput filmul…. Cu cuvinte atat de urate…. Noi ne chinuim sa dam o educatie copiilor la scoala si in filmul ala numai niste obscenitati, trivialitati, injuraturi… Copilul catre mama, ii spunea tot felul de lucruri urate. Nu cumva acel film a fost premiat pentru ca se doreste denigrarea poporului roman si minimalizarea activitatii in invatamantul nostru? Si noi venim sa-i mai dam artistului… Pe ce bani?… Sa-l si legiferam sa denigreze si sa ne faca inculti. Cu ce bani a facut acest film, l-a facut cu bani din buzunarul lui, din salar (sic)?” – Deputat PSD de Vaslui Victor Cristea
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-15642245-pozitia-copilului-cel-mai-succes-film-romanesc-din-ultimii-ani-criticat-deputat-psd-tribuna-parlamentului-noi-venim-mai-dam-artistului-bani-denigreze-faca-inculti-injure-invatamantul-romanesc.htm
Dupa cum bine spune un comentariu:
“Unul din zecile de mii de mici ceausesti care au iesit dupa ce-au ciuruit papusa mare.”
he he ,asta cand o sa afle ca protestatarii comunica prin ” feisbuk” si alte ” dracovenii capitaliste” o sa ceara interzicerea lor!
sa nu se uite ca prin 94-95 adjunct sef sri cerea in parlament interzicerea internetului motivand ca se va face spionaj prin el!
revolutia culturala in plin avant tovarasesc 🙂 )
“…acel film a fost premiat pentru ca se doreste denigrarea poporului roman…” -ar merita extinsa logica asta in cat mai multe domenii/politica/economie etc
-ne-am ales cel mai comic cuplu politic,copy-kkw ca sa se rada cel mai putin de noi
-ne-am ales cel mai bun premier ca sa zica altii cat de incompetenti suntem
-ne-am ales cel mai mare nr. de parlamentari ca sa se vada de departe cat de bogati suntem
-am impozitat si taxat tot ce vedem ca sa aratam ca ne prisosesc banii etc etc
si avem casa poporului ca sa se vada de pe luna unde dorm si mananca tovarasii :)). salve!
buna 🙂 )
pai tot primarele asta va spune curand ca cianurile ingurgitate zilnic sunt benefice gazelor ..de sist.
deh,minerul roman e rezistent,unde pune el mana numai pune nimeni mana,sau nu mai creste iarba.
C-asa isi da el seama ca a baut acid cianhidric cu-o seara inainte,cand vine de la toaleta a doua zi dimineata isi vede cizmele gaurite 😆
salutare tuturor 🙂
@mircea
care ” mineri” domnule????
la rosia montana vor lucra ” sapatori” cu excavatorul si ” operatori chimisti”
eu de la inceputul inceputului n-am inteles ce au ” minerii” cu ce se va intampla la rosia daca proiectul va demara!
acolo vor lucra 600 oameni= excavatoristi,operatori chimisti,soferi,ceva geologi ” suportul logistic”= mecanici intretinere,magazii si da,cativa ” mineri” care vor manui lopata sa puna minereul in benzile transportoare sau basculante cand va cadea din cupele excavatoarelor
🙂 ))
pai,aia multi de-aveau pe panouri “ceausescu si minerii”
e drept ca pe spatele panourilor era scris “codoiul si soferii” dar asta e o poveste cu mineri adevarati 😆
672 de noi puscarisri productia record pe semestrul 1 -2013
“Sub aspectul condamnărilor definitive, în primul semestru al anului 2013, instanțele de judecată au dispus condamnarea definitivă a unui număr de 672 persoane în dosare de corupție care au fost trimise în judecată de procurorii DNA. Între aceștia 8 magistrați, 5 parlamentari și 2 miniștri, un secretar de stat, un președinte de consiliu județean, un lider de sindicat, 2 ofițeri SRI cu funcții de conducere, 4 ofițeri MApN (din care 2 generali), 7 ofițeri de poliție, 10 ofițeri ISU, 5 avocați, un notar, 19 vameși, 4 comisari din Garda de Mediu, 3 comisari din Garda Financiară, 12 inspectori de finanțe publice, un președinte de club de fotbal și un antrenor de fotbal, 5 persoane cu funcții de conducerea în cadrul unor companii de stat, 5 persoane cu funcții de conducerea în cadrul unor sucursale bancare, 2 directori de liceu, 5 persoane juridice, 36 administratori de societăți comerciale”, se arată în document. AGERPRES
@diana 12 16
va rog nu credeti ca am ceva cu generatia ” decreteilor”
e pur si simplu o constatare ” statistica”
asa cum generatia ” mea”( nastase..basescu….berceanu…samd) are partea ei de vina -deloc mica-;astia ne-au fost exponentii,” generatia hotilor” cum imi spun copiii mei/ce-a ” lasat in urma” generatia mea se vede acum…parte buna ,a fost macar un proiect realizat= EU&NATO/costuri au fost platite si deloc mici/avantaje??? e randul celor ” de dupa” sa le valorifice..cum? iarasi,problema celor ” de dupa”
Vina e doar a unor indivizi de proasta calitate pe care o sa-i gasiti in toate timpurile.
Fata de noi aveti avantajul unei educatii mult mai solide. Am cativa prieteni pe care-i admir pentru lucrul asta.
Deputatul PDL Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva in perioada 1996 – 2012, a fost condamnat definitiv marti de Inalta Curte de Casatie si Justitie la patru ani de inchisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, intr-un dosar din 2004, in care a fost acuzat ca a incheiat tranzactii ilegale de terenuri cu un traficant de masini de lux, relateaza Agerpres.
daca partenerul era traficant de masina second hand , scapa cu 2 ani cu suspendare. asa instanta l-a considerat burghez si i-a dat 4 cu suspendare :)) . suspendarea e de tavan sau vreun copac ? . Romania stat barbar : una doua te suspenda cineva :))
Din nefericire prostia nu doare 🙁 mai este si Ministrul Mediului 👿 Daca nu ai acorduri si avize cum faci cheltuieli pentru indepartarea poluarii, cum manipulezi deseuri care intra sub incidenta SEVESO?
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/rosia-montana-plumb-rmgc-va-cheltui-300-de-milioane-de-euro-pentru-indepartarea-poluarii-istorice-313362.html
Suspectez ca sunt manevre pentru o eventuala umflare de nota de plata din partea RMGC spre guv. Rom.
deputat Rovana Plumb ce zice ? e de acord cu ce face ministrul Rovana Plumb? “salvati si ursii maidanezi ” ! :))
Postare noua – Guvernul minciunii, guvernanţi mitomani şi interesul naţional