Crane Brinton: Anatomia Revoluţiei
| 26/11/2012 | Autor theophyle Categorii: Carte, Magazin Politic |
Crane Brinton (1898-1968) a fost un erudit istoric al Frantei, iar pentru mine este important mult mai mult ca istoric al ideilor. Magnum opus al lui Brinton este fara indoiala “Anatomia Revolutiei” (The Anatomy of Revolution), una dintre cele mai bune analize ale subiectului din toate timpurile. Absolvent al universitatii Harvard cu performante excelente, castiga o bursa Rhodes la Oxford. Brinton isi primeste doctoratul la Harvard in anul 1923 (avea 25 de ani). Brinton va ramane profesor la Harvard pana la sfarsitul vietii lui, in 1968.
Crane Brinton a sustinut pentru multi ani un curs, poreclit de studentii lui “Breakfast with Brinton.” Curs in care erau discutate si problemele legate de subiectele zilei, carti, lucrarile in materiile predate. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, Crane Brinton a fost impreuna cu un grup de intelectuali proeminenti printre cei care au formulat unele dintre strategiile Americane de dupa razboi.
Intr-un fel sau altul, Crane Brinton a influentat profund politica americana in cea de a doua parte a secolului XX. Adoptat ca mentor intelectual si in dreapta si in stanga politicii americane, cartea lui Anatomia Revolutiei, prost citita si poate mai grav, prost inteleasa a stat la baza unor decizii legate de Iran, luate de Presedintele Carter prin influentul sau consilier, Zbigniew Brzezinski. Crane Brinton l-a influentat probabil si pe Leo Huberman (stanga), extrem de vizibil in unele capitole ale cartii lui “Cuba:Anatomia unei Revolutii” dar si pe Samuel Huntington (dreapta) in cartea lui “Ordinea politica in societati in schimbare” (Political Order in Changing Societies).
In ultimul an al vietii lui a aparut in fata Comisiei Senatoriale condusa de J. William Fulbright, caruia i-a explicat opiniile lui legate de natura opozitiei vietnameze in conflictul intre Sudul si Nordul Vietnamului.
In “Anatomia Revolutiei” Brinton enumera trei cauze prezente in orice revolutie, mentionand ca aceste cauze sunt intregite de altele, de natura locala, culturala sau religioasa. (1) intotdeauna cauza economica primeaza – statul nu este capabil sa se reformeze sau sa promoveze reforme economice necesare unui echilibru social. Reformele sunt sabotate intotdeauna de grupari oligarhice sau reprezentanti ai unor interese antagoniste interesului public; (2) elitele intelectuale se indeparteaza de cele politice. Procesul de instrainare intelectuala incepe treptat, de la idei si pana la dizidenta fatisa. Ideile se transforma in “celule ideologice”, care promoveaza transformarea prin revolta; (3) elitele politice incearca prin orice mijloace sa-si pastreze privilegiile obtinute, de obicei distorsionand legea sau adaptand-o la necesitatile lor. Ascendenta sociala este aproape imposibila fara apartenenta si loialitate la regimul care guverneaza. Nu conteaza aproape nimic din competentele candidatului, meritocratia este invalidata si desfintata in toate domeniile guvernarii.
Crane Brinton analizeaza revolutia impartind-o in trei etape. Prima etapa de coagulare si de creare a fortelor revolutionare, extrem de eterogene; o a doua – etapa de confuntare. Dupa primele reusite ale revolutiei aproape intotdeauna are loc o confruntare intre radicali si moderati; in sfarsit – etapa finala de asezare, cand societatea incearca sa se intoarca la normalitate si cand revolutionarii radicali sau moderati reusesc sa castige o adeziune populara majoritara.
Brinton considera ca revolutionarii sunt de sapte feluri: (1) membrii elitelor statului pre-revolutionar, nemultumiti din motive proprii de puterea din care au facut parte; (2) oportunisti, care isi promoveaza interesele proprii numai cand vad posibilitatea unei reusite (band-wagon); (3) non-conformisti, care nu puteau sa convietuiasca in atmosfera; (4) teroristi si criminali, oameni sangerosi, care doresc puterea in mod totalitar prin instaurarea unei dictaturi, ai caror unelte credincioase vor deveni; (5) oameni practici si capabili, care s-au vazut nedreptatiti intr-o societate profund protectionista si antimeritocrata; (6) idealisti, oameni care chiar cred in instaurarea unei societati mai bune si mai drepte. In cazul de fata Brinton ii defineste pe Robespierre si Lenin oameni de acest gen. In sfarsit, (7) oratori populisti, cu un discurs demagogic dar mobilizator, care de fapt genereaza o mare parte din masa de manevra si care vor fi soldatii acestei revolutii, o parte si victimele ei.
Cartea este bazata pe o profunda si erudita analiza a Revolutiei Franceze din 1789. Din nefericire, sursele lui Crane Brinton si cunostintele lui referitoare la comunism si la Revolutia Rusa din 1917 sunt deficitare si incomplete. Cartea are cateva carente fundamentale pe care istoriografia moderna a reusit sa le combata serios si totusi este un document fundamental pentru intelegerea mecanismelor care produc revolutii. De citit pentru toti cei care nu au facut-o pana astazi.
Publicat la data de 24/02/2011 pe Theophyle Books Blog
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Resalut
La memoria de elefant pe care o am 🙂 stiam ca ai scris de acest domn .
PS . Eu intru la categoria 6 , adica idealist ? 🙂
Sigur ca am mai scris,
In context cu razboiul din Libia. Crane este unul din preferatii ei.
Buna ziua!
Multumim pentru recomandari. Inca nu am citi aceasta carte – o pun pe lista… 🙂
Buna miki,
cu placere vine in legatura cu ceva pe care il postez azi sau maine 🙂 Da, merita citit!
Astept cu mare interes…. 🙂 sa fie revolutia din Romania, sa fie “primavara araba”….
Ambele miki,
in doua articole diferite 🙂
Ambele foarte interesante 🙂
Revolutia romana – dupa 23 de ani ….
Primavara araba – ce s-a dorit, unde a ajuns si spre ce se indreapta….
Astept cu mare, mare interes