Cartea de vacanţă: Geraldine Brooks / Oamenii cărţii
| 04/08/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, Ziarul de Duminica |
In cartea ei Oamenii Cartii (People of the Book), castigatoarea Premiului Pulitzer, G. Brooks, dezvaluie povestea unui manuscris misterios, care a traversat secole intregi de exil si razboaie. Scriitoarea si jurnalista australiana 
Geraldine Brooks s-a nascut in 1955, intr-o suburbie a orasului Sydney. A urmat cursurile Universitatii din Sydney si a lucrat apoi ca reporter pentru The Sydney Morning Herald. Dupa absolvirea unui program de masterat in jurnalism la Universitatea Columbia din New York, a devenit corespondent al Wall Street Journal, calatorind in zone de conflict precum Orientul Mijlociu, Somalia, Bosnia. In 1990, a fost distinsa cu Overseas Press Club’s Hal Boyle Award pentru reportajul ei despre Golful Persic.
Prima ei carte, Nine Parts of Desire (1994), inspirata din propria experienta in mijlocul femeilor musulmane din Orientul Mijlociu, a devenit un bestseller international, fiind tradusa in saptesprezece limbi. A urmat Foreign Correspondence (1997), care a fost distins cu Nita B. Kibble Literary Award. Debutul in fictiune s-a produs insa in 2001, cu romanul Years of Wonders, a carui actiune, plasata in anul 1666, urmareste destinul unei tinere in timpul unei epidemii de ciuma care loveste un satuc din Derbyshire. Urmatorul roman, March (2005), a fost primit foarte favorabil de critica, figurand printre primele cinci carti ale anului propuse de Washington Post. Romanul, distins cu Premiul Pulitzer pentru Literatura in aprilie 2006, repovesteste celebrul roman Fiicele doctorului March de Louisa May Alcott din perspectiva domnului March, participant activ la Razboiul Civil american, Oamenii cartii, cel mai recent roman al autoarei, a fost distins in 2008 cu premiile The Australian Book of the Year si The Australian Literary Fiction Book of the Year.
***
In cartea prezentata, Geraldine Brooks povesteste ca in 1996, Hanna Heath, o experta australiana in conservarea si restaurarea manuscriselor vechi, singuratica, cinica, dar excelenta profesionista, primeste misiunea la care visa dintotdeauna: analiza si conservarea Hagadei din Sarajevo, celebrul manuscris evreiesc iluminat (sau miniat), creat in secolul al XV-lea in Spania si salvat din bombardamentele recentului razboi din Sarajevo. Cu ajutorul micilor descoperiri pe care le face printre paginile cartii – o aripa de insecta, cateva pete de vin, cristale de sare, un fir de par alb –, ea incearca sa desluseasca misterele cartii, istoria ei tumultoasa si povestile dramatice ale celor care au creat-o si ale celor care si-au riscat viata pentru a o apara. Este o istorie de o bogata intensitate emotionala, care ii poarta pe cititori intr-o aventura intelectuala, din Convivencia spaniola la ruinele din Sarajevo, din Venetia Inchizitiei la piatra parjolita de soare din nordul Australiei.
Fragmente din traducerea Romaneasca
… O carte este, evident, mai mult decat suma materialelor care o compun. Este un artefact al mintii si mestesugului uman. Cei care bat aurul, cei care freaca pigmentii, tabacarii, scribii, legatorii sunt oamenii cu care ma simt cel mai bine. si cateodata, cand e liniste, acestia imi vorbesc. Ma lasa sa le descopar intentiile si ma ajuta sa-mi fac treaba…
… Schimbarea este dusmanul cel mai mare. Cartile o duc bine doar daca temperatura, umiditatea, intreg mediul in care se afla de fapt, raman constante. Schimbarile prin care a trecut cartea asta sunt cu adevarat dramatice: a fost mutata cu mari dificultati, fara pregatiri sau precautii prealabile, si expusa la modificari bruste de temperatura. Mi-era teama ca pergamentul se contractase si ca pigmentii se crapasera si cazusera. Dar culoarea era intr-o stare foarte buna, la fel de pura si de vie ca in ziua in care fusese aplicata. Spre deosebire de foita de pe cotor, care se cojise, foita de aur de pe anluminuri era proaspata si stralucitoare. Mesterul de acum cinci sute de ani stiuse mai bine meserie decat legatorul de carti vienez. Am gasit si foita de argint, care se oxidase si se innegrise, dupa cum era de asteptat…
(…)
Am intors pagina si brusc m-am gasit in fata imaginii care a provocat, poate, cele mai multe speculatii teoretice. Era o scena domestica. O familie de evrei – spanioli, dupa imbracaminte – in jurul mesei de Pesah. Vedem mancarurile rituale, matotul, care aminteste de painea nedospita pregatita in graba de evrei in noaptea dinaintea plecarii din Egipt, si o pulpa de miel care trimite la sangele de miel de pe tocul usilor, care a facut ingerul mortii sa „ocoleasca” toate casele evreiesti. Tatal, usor inclinat pe spate, dupa datina, ca sa arate ca este un om liber si nu un sclav, soarbe dintr-un pocal auriu, in timp ce fiul cel mic, langa el, ridica un pahar. Mama este senina, imbracata in rochie de sarbatoare, cu acoperamantul de cap impodobit cu pietre scumpe. Scena este probabil un portret al familiei care a comandat aceasta hagada. In imagine apare insa si o alta femeie, cu pielea neagra, imbracata in haine de culoarea sofranului si tinand in mana o bucata de matot. Prea bine imbracata pentru o servitoare si participand efectiv la ritualul evreiesc, identitatea acestei femei africane ii contrariaza pe cercetatorii cartii de mai bine de un secol.
Incet si cu mare grija, am examinat si am notat starea fiecarei pagini. De fiecare data cand am intors o pagina, am verificat si am ajustat pozitia stativului, pentru ca prima regula a unui conservator este sa nu chinuiesti cartea. Dar oamenii carora le-a apartinut hagada au cunoscut chinuri insuportabile: pogrom, Inchizitie, exil, genocid, razboi.
Spre sfarsitul textului ebraic, am dat peste un rand scris intr-o alta limba, de o alta mana: Revisto per mi. Gio. Domenico Vistorini, 1609. Un text latin, scris in stil venetian, care se traduce prin: „Revazut de mine“. Fara aceste trei cuvinte, ale unui cenzor oficial al Inchizitiei, aceasta carte ar fi fost distrusa in acelasi an in Venetia si nu ar fi reusit sa treaca Adriatica pana in Balcani.
Oamenii Cartii (People of the Book), la Editura Leda. Traducere de Sorana Munteanu.
Din presa Americana: USA Today – „Cu mai putina actiune, dar mai multa substanta decat Codul lui Da Vinci… povestile tesute in jurul Hagadei din Sarajevo, unele pur fictionale, altele pornind de la fapte reale, sunt adesea niste marturii emotionante ale oamenilor de diferite religii care si-au riscat viata pentru salvarea acestei opere nepretuite.” Washington Post” „O carte inteligenta, profunda, scrisa cu maiestrie si foarte originala.”
Pentru mine cartea este un vis, cred ca orice bibliofil poate fi de aceasi parere. Pentru alti cititori, cartea este numai buna de citit contine toate ingredientele unei lecturi placute. O carte valoroasa.
Despre editia facsimila vezi articolul din acest link
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
