Esoterica: Cartea Egipteana a Morţilor
27/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, Esoterica, Ziarul de Duminica |
Aparuta la sfarsitul dinastiei a XVII-a , “Cartea Mortilor” este efectiv o culegere de formule (retete) magice (sau descantece) destinate sa-i permita mortului sa infranga orice primejdie in drumul spre lumea de dincolo . “Cartea Mortilor” este o compozitie eterogena , cu formule mostenite din “Textele piramidelor” si din cele ale sarcofagelor , cu imprumuturi din diverse epoci. De cele mai multe ori , aceste formule , inscrise pe acelasi papirus , nu au nici o legatura una cu alta : imnuri adresate zeului solar stau alaturi de texte insotite de glose , de pasaje (fiindca nu se poate vorbi despre capitole , desi unii egiptologi se exprima astfel) in care mortul se identifica cu un animal care il va ajuta sa treaca de probele la care va fi supus. Unii dintre morti pleaca la drum cu 15-20 de astfel de formule , altii nu dispun decat de una sau doua . La origine, cartea este o compilatie ce strange laolalta , intr-un numar si intr-o ordine fluctuante , texte independente . S-a discutat si inca se mai discuta despre caracterul ei esoteric , unii specialisti descoperindu-i chiar valente initiatice , justificate intr-o civilizatie atat de preocupata asa cum este cea egipteana.
De abia in epoca saita (700 î. Hr. ) , in timpul dinastiei a 25-a , egiptenii introduc in aceasta carte o ordine canonica si , respectiv , niste capitole numerotate in aceasta ordine . Traducand aceasta versiune primara , savantul german Karl Richard Lepsius este primul care o numeste astfel ( Cartea Mortilor ), caci vechii egipteni , atunci cand vorbeau despre ea , o numeau ”formule pentru iesirea la lumina”, adica menite sa-i permita mortului sa nu ramana prizonierul mortii si sa poata parasi camera funerara. Unul dintre cele mai importante capitole ale acestei culegeri este faimosul capitol 125 , care se refera la cantarirea sufletului . Este momentul in care raposatul se prezinta in fata celor 42 de judecatori , un tribunal prezidat de Osiris, care vor decide daca merita sau nu sa fie primit in lumea zeilor . Fiecaruia dintre judecatori penitentul ii spune ca n-a comis o anume greseala . E ceea ce se cheama o “spovedanie negativa” (spre deosebire de crestinism, in care sunt marturisite pacatele ) .
Apoi inima, constiinta sau sufletul – e greu de spus care dintre ele este pusa in balanta , ceea ce nu inseamna ca verdictul e vreodata altfel decat favorabil , iar defunctul e acceptat in imparatia lui Osiris (caci, in caz contrar ar fi sortit “devoratoarei Apusului ” , adica mortii vesnice ) . Mentalitatii egiptene ii este straina ideea de pacat (in acceptia actuala , crestina ) , asa ca supravietuirea nu depindea atat de un comportament moral , de o buna purtare , ci de stiinta de a-i fermeca pe judecatori , inclusiv pe zeul Thot si … chiar balanta ! Prin urmare, ceea ce hotara soarta defunctului era stiinta sa magica , nu morala , asa cum o vedem noi astazi .
In timpul Noului Regat (1570–1070 î. Hr.) cartea a cunoscut prima recenzie, denumita si “Recenzia Tebana”. A doua recenzie, cea din care cartea si-a primit titlul, este recenzia saita (700 î. Hr.) despre care am vorbit mai sus.
Pentru mine “Cartea Egipteana a Mortilor”, pe care am citit-o acum 20 de ani (si recitit recent), este inceputul unei lungi si frumoase calatorii in vechea istorie a omenirii.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua!
Cantarirea inimii/constiintei sau sufletului este foarte interesanta …. la fel ca utilizarea scarabeului 🙂 …. foate practici /pragmatici egiptenii.
da,
miki ei stiau multe si da, au fost pragmatici 🙂