Ştiri Externe: 8 iulie 2013 / O lume dezbinată cu provocari majore
08/07/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Fraţii Musulmani susţin că 16 islamişti au fost ucişi în faţa unei clădiri militare din Cairo. Şaisprezece persoane au fost ucise, luni dimineaţa, după ce forţele de ordine au deschis focul asupra unei reuniuni a susţinătorilor preşedintelui demis Mohamed Morsi în faţa sediului Gărzii Republicane din Cairo, au declarat Fraţii Musulmani. “Şaisprezece persoane au fost ucise şi 100 rănite, multe dintre ele fiind în stare gravă”, a afirmat pentru AFP Ahmed Aref, purtătorul de cuvânt al confreriei, din care provine Morsi. Barajele poliţiei militare împiedicau jurnaliştii să intre în acest sector. Anterior, manifestanţii afirmaseră prin telefon pentru AFP că armata şi poliţia au tras cu muniţie de război şi au lansat grenade lacrimogene pentru a dispersa participanţii la o manifestaţie în faţa unei clădiri militare. “Am văzut cu propriii mei ochi oameni asupra cărora s-a tras”, a declarat unul dintre ei. El a adăugat că forţele de ordine au urmărit apoi numeroşi manifestanţi. “Vor să determine manifestanţii să plece”, în timp ce aceştia au anunţat că îşi vor continua protestele “pe o durată nelimitată”, a apreciat un alt manifestant. Vineri, în acelaşi loc, patru islamişti au fost ucişi în schimburi de focuri cu armata. Susţinătorii Fraţilor Musulmani s-au mobilizat de peste zece zile în diverse locuri din Cairo pentru a apăra “legitimitatea” fostului şef de stat, primul preşedinte ales democratic din istoria ţării. Miercuri seara, armata l-a demis pe Morsi în urma unor manifestaţii de o amploare inedită în Egipt. Forţele de securitate au lansat apoi o vastă campanie de arestări în rândul membrilor puternicei confrerii, încarcerând mai mulţi lideri ai săi de rang înalt. Aduce Mediafax.
Venezuela ar putea fi ultima şansă pentru Snowden de a obţine azil politic. Preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Dumă (camera inferioară a parlamentului rus), Alexei Puşkov, care deseori vorbeşte în numele Kremlinului, l-a încurajat duminică pe fostul consultant al NSA, Edward Snowden, să accepte oferta de azil a Venezuelei, informează Associated Press. ‘Venezuela aşteaptă un răspuns din partea lui Snowden. Aceasta este poate ultima şansă să primească azil politic’, afirmă Alexei Puşkov într-un mesaj postat pe Twitter şi care se pare sugerează, potrivit AP, dorinţa Kremlinului de a scăpa de presiunea pe care o reprezintă fostul analist al NSA, pe care SUA îl acuză de spionaj. Oficiali ruşi afirmă că Snowden este blocat în zona de tranzit de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, de la sosirea sa cu o cursă de linie din Hong Kong în urmă cu două săptămâni, şi se află în imposibilitatea de a pleca mai departe deoarece Statele Unite i-au anulat paşaportul. Mai mult, Alexei Puşkov a glumit afirmând că dacă Snowden nu va găsi refugiu în Venezuela, ‘el va trebui să rămână şi să se căsătorească cu Anna Chapman’, spioana rusă care s-a aflat printre cei 10 agenţi secreţi ai Moscovei expulzaţi din Statele Unite în 2010. Anna Chapman, 31 de ani, i-a propus lui Snowden să se căsătorească cu ea, într-un mesaj pe Twitter săptămâna trecuta.Agerpres
Intrarea Poloniei în zona euro va fi probabil blocată până la sfârşitul deceniului. Polonia nu va putea adopta euro în anii următori, din cauza unui impas parlamentar care ar putea dura până în 2019, a indicat premierul polonez, Donald Tusk, într-un interviu pentru cotidianul Gazeta Wyborcza, citat de AFP. „Nu vom intra în zona euro fără să schimbăm constituţia. Nu avem majoritatea necesară în prezent, iar intuiţia îmi spune că nu o vom avea nici în mandatul următor“, a spus Tusk. Schimbarea constituţiei necesită sprijinul a două treimi din parlamentari, majoritate pe care guvernul nu o are, întrucât principalul partid de opoziţie, PiS, se opune adoptării euro. Umătoarele alegeri parlamentare au loc în 2015, iar mandatele durează patru ani, astfel că procesul de aderare la euro ar putea rămâne blocat cel puţin până în 2019, a spus Tusk. Cele mai recente sondaje de opinie arată că formaţiunea Platforma Civică a premierului Tusk se află la câteva procente în urma PiS, partid eurosceptic, în privinţa intenţiei de vot a populaţiei. Polonia este obligată să adere la zona euro, prin tratatul de intrare la UE în 2004, dar nu există un termen limită pe care să fie obligată să-l respecte. Tusk a declarat în 2008 că guvernul intenţiona ca ţara să adopte euro în 2011, dar între timp Varşovia a adoptat o strategie de aşteptare pentru a vedea cum evoluează criza uniunii monetare europene. „În 2008, în mod clar am fost prea optimist. Scuza ar fi că la două săptămâni după a intrat în faliment banca Lehman Brothers şi a izbucnit criza“, a spus Tusk. Polonia este singurul stat membru UE care nu a intrat în recesiune în perioada crizei financiare internaţionale. Sondaje de opinie derulate în rândul polonezilor au arătat că populaţia se opune adoptării euro, iar ministrul de Finanţe, Jacek Rostowski, a declarat în aprilie că „nu există nicio grabă în privinţa intrării în zona euro. Aduce Ziarul financiar.
Incendiul provocat de trenul deraiat în Quebec a fost stins. 40 de persoane sunt încă date dispărute. Pompierii din orăşelul canadian Lac-Mégantic, devastat de explozia gigantică a unui tren de marfă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au reuşit să controleze incendiul, informează AFP. „Flăcările, focul sunt stinse. Am câştigat”, a declarat şeful pompierilor din Lac-Mégantic, Denis Lauzon, citat de AFP. Două vagoane-cisternă, considerate „periculoase” la începutul zilei continuă să fie stropite pentru a se răci, a explicat şeful pompierilor acestui oraş cu 6.000 de locuitori, situat la 250 de kilometri est de Montreal. O explozie de intensitate medie s-a auzit totuşi la scurt timp după ora 22.00 (luni, 05.00 ora României). Poliţiştii au declarat că nu ştiu pentru moment care este cauza noii deflagraţii. Până în prezent, catastrofa s-a soldat cu cinci morţi, un rănit şi aproximativ 40 de dispăruţi, potrivit unui bilanţ oficial. Un tren cu 72 de vagoane-cisternă al companiei americane The Montreal, Maine & Atlantic Railway a deraiat în Lac-Mégantic în noaptea de vineri spre sâmbătă, fără mecanic la bord şi din motive care încă rămân necunoscute, provocând o explozie gigantică în centrul oraşului. Premierul canadian Stephen Harper a vizitat duminică centrul devastat al localităţii Lac-Mégantic. „Este ca o zonă de război. Este incredibil, dificil de imaginat”, a declarat el. Integral aduce Adevarul.
Londra îşi ia înapoi din puterile acordate UE. Guvernul britanic anunţă, săptămâna aceasta, detaliile unui proiect prin care va încerca să recapete atribuţii în 133 de prevederi legislative ale Uniunii Europene. Secretarul pentru Interne, Theresa May, va prezenta parlamentarilor propunerea prin care britanicii se retrag din 133 de prevederi europene, referitoare la Justiţie, Afaceri Interne şi Poliţie, inclusiv din controversatul Mandat de Arestare European, până în mai 2014. Unele măsuri, considerate de interes naţional, vor fi reintroduse în legislaţia Marii Britanii, dar două treimi dintre ele vor dispărea definitiv, scrie „Sunday Telegraph”. Marea Britanie are dreptul, prin Tratatul de la Lisabona din 2009, să nu aplice, temporar, o serie de legi europene, dar vrea să redobândească definitiv unele puteri. De asemenea, Camera Comunelor a votat, în unanimitate, pentru organizarea, până în 2017, a unui referendum, promis de David Cameron privind ieşirea ţării din UE. Britanicii sunt nemulţumiţi că predau mai mulţi suspecţi către alte ţări decât primesc, sunt îngrijoraţi de perioada în care poate fi reţinut un suspect fără a fi judecat, în unele ţări europene. Măsurile se referă şi la profilul ADN, verificarea amprentelor, cooperarea în combaterea infracţiunilor şi impunerea unor interdicţii în UE pentru şoferi. Britanicii nu vor să facă parte din sistemul Procurorului European, care transferă puteri de investigare şi arestare către alte state.EVZ.
Se naşte noua Axă Antioccidentală? China şi Rusia au declanşat cel mai mare exerciţiu naval comun din istorie. De vineri se desfăşoară, în Marea Japoniei ceea ce un amiral chinez a numit „cel mai mare exerciţiu naval comun desfăşurat vreodată“ de China împreună cu Rusia. Analiştii militari şi politici văd în aceste exerciţii o dovadă în plus că Rusia şi China formează o alianţă împotriva SUA şi Occidentului. La manevre participă 18 nave de suprafaţă, un submarin, trei avioane de luptă, cinci elicoptere ce pot fi lansate de pe mare şi două unităţi de comandă. China contribuie cu patru distrugătoare, două fregate dotate cu rachete şi o navă auxiliară. Aceasta este o armada impresionantă desfăşurată de China în Marea Japoniei, mai ales că această ţară nu are deschidere la această mare, care este relativ închisă între insulele japoneze, Rusia şi cele două Corei (coridorul care ar putea reprezenta deschiderea Chinei fiind blocat de graniţa ruso-nord-coreeană). Exerciţiul este însă cu atât mai relevant cu cât China are o problemă mai fierbinte cu Japonia mult mai aproape de graniţele sale, în disputa privind Arhipelagul Senkaku din Marea Chinei de Est, pe care China îl revendică. Manevrele din Marea Japoniei reprezintă, cel puţin din punct de vedere simbolic, o defilare navală chineză pe sub nasul japonezilor cu şapte nave, trei elicoptere şi o unitate specială cu sprijinul ruşilor. E ca şi cum marina română ar face exerciţii timp de o săptămână înt Acest exerciţiu este menit să sublinieze trei lucruri. Pe de o parte dorinţa Chinei de a deveni o putere maritimă globală, care să reprezinte o provocare la dominaţia americană în Pacific. China a anunţat în luna aprilie că primul său portavion, Liaoning, este pregătit pentru voiajul inaugural, iar miercurea trecută a anunţat că Liaoning a încheiat un ciclu de pregătire de 25 de zile, cu decolări şi aterizări ale avioanelor sale J-15. Frustrarea chinezilor este că accesul lor spre Pacific este blocat, în Marea Chinei de Est de arhipelagul Ryukyu, care, din punct de vedere legal, aparţine Japoniei, din punct de vedere militar şi stategic aparţine Statelor Unite – chiar în mijlocul Arhipelagului se găsesc insula Okinawa şi bazele militare americane pe care le găzduieşte – iar din punctul de vedere al Chinei nu aparţine nimănui, după cum a declarat în luna mai un general chinez,furios că forţele sale nu pot trece de câteva sute de mile fără monitorizarea strictă a americanilor. Un motiv suplimentar de frustrare este că una din cele mai importante zone economice ale Chinei “zona economică Yangtze”, care include centre precum Shanghai şi Nanjing, depinde de rutele maritime prin Marea Chinei de Est. Chinezii nu au de gând să atace Okinawa, dar pot stârni un conflict în jurul Arhipelagului Senkaku, un “dop” maritim între insulele japoneze şi Taiwan, un alt aliat american. Integral aduce Romania Libera
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
salut ! n-ar fi exclus sa participe si RO cu 2, 3 barci gonflabile la exercitiul ruso-chinez. vedem ce misiuni primeste curlatzean de la moscow si cum se pozitionare marele reformator pro- occidental Traienica fara frica :)).poate vasleste chiar dansul la o barca si ii toarna vodka in pahar lui nenea Putin.
Sincer China cu flota lor de “plastic” pe moment nu reprezinta o amenintare pentru SUA . Nici macar cu Rusia la apchet.
Stai sa calculez : Rusia – 1 portavion ; China – 1 portavion ; SUA – 10 portavioane.
Alt calcul : SUA – 10 portavioane . Tot restul tarilor de pe glob la un loc : 10 portavioane.
salut,
astea sunt cifrele si detaliile 🙂
http://politeia.org.ro/international/carriers-portavioane/10514/
buna dimineata… este una dintre acele zile în care mă bucur sincer că m-am născut în România și nu în Orient…
Buna Dimineata Angela 🙂
1. Trebuie sa facem tot posibilul ca Romania sa ramana unde este, adica in occident;
2. Tot ceea ce se intampla acolo are potentialul de a ne influenta profund si rapid 🙂
sa nu cobim Angela, sa nu cobim 🙁
http://www.bzi.ro/exclusiv-atentat-cu-bomba-la-universitatea-cuza-iasi-375845
cum de nu era monitorizat , omul fiind cunoscut cu afectiuni psihice?
Buna Ziggy,
Mda’ omul avea competente guvernamentale 🙂
:)) 😛
Egiptul este tara mult prea interesanta pentru vecinii sai; oricum sosirea Fratilor Musulmani la putere a fost o reusita a fundamentalistilor islamici discret aplaudata de Iran; cred ca manipulind astfel opinia publica , vor sa castige timp pentru aprimi ajutoare din partea militantilor fundamentalist din Iran ; a mai fost un scenariu asemanator in fosta Yugoslavie ; ramane de vazut
salut anca,
Ptroblema in a face comparatie cu Iranul. Nu cred ca exista mai mari inamici ai Iranului decat Fratii Musulmani. Poti vedea cunm a reactionat Siria si implicit Iranul la demolarea lui Morsi. Foarte complicat si foarte periculos, vom vedea ce se intampla in zilele urmatoare .