Ziarul de Duminică – 30 iunie 2013
| 30/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Adevarul. Televizorul, frate cu românul. Petre Barbu
Sunt gata să scriu: câte ore pe zi s-au uitat la televizor românii de peste 18 ani, din mediul urban. Dar nu-mi vine să cred ce vreau să scriu! Cifra se referă la anul 2012 şi este înscrisă în studiul „Media Fact Book 2013”, realizat de agenţia de media Initiative. N-are rost să-l prezint pe larg, că să demostrez că este o lucrare credibilă. Şi nici nu e locul să spun cine este Initiative, nu, nu-i de la UE, FMI, SRI, nici de la CIA sau Mossad! Cifra contează! Scriu şi tot nu-mi vine să cred ce scriu: consumul mediu de televiziune pe zi a fost de… 6,4 ore! (Am verificat cifra cu editorii studiului, este corectă, 6,4 ore!) Enorm! Asta înseamnă că televizoarele şi plasmele românilor au duduit mai bine de un sfert din fiecare zi a anului trecut. Orăşenii au fost lipiţi de micile ecrane, gură cască, abulici, hipnotizaţi, spălaţi pe creiere. Caut să trec în revistă ce (dracu’!) s-a putut vedea în 6,4 ore de programe TV: filme (de cafteală), telenovele, divertisment, talk-show (alegeri parlamentare), ştiri, sport (Campionatul European de Fotbal şi Jocurile Olimpice) şi iarăşi filme, divertisment, talk-show… Asta nu mai este viaţă! Nici viaţă de om şi nici viaţă de câine! Îmi vine să scriu că e viaţă de… căcat! Îmi vine, dar nu scriu asta, doar gândesc, pentru că aşa este şi-n televiziunile noastre, una se spune în studio şi alta se gândeşte în acelaşi studio. Lecţia ipocriziei se învaţă la TV. Studiul arată şi consumul TV din alte 13 ţări din regiune, printre care: Polonia (4,6 ore pe zi), Cehia (3,3 ore), Ungaria (5,1 ore), Slovenia (3,6 ore), Serbia (5,3 ore) şi Croaţia (4,5 ore). O singură ţară ne bate la îndeletnicirea holbatului la televizor: Muntenegru, cu 6,8 ore pe zi. Păcat, am fi fost lideri regionali dacă muntenegrenii ar fi găsit ceva mai bun de făcut cu vieţilor lor! Integral in Adevarul
Revista22. Ce ştie Crin Antonescu? Cristian Campeanu
Din tot ceea ce este public, am aflat că a rămas doi ani repetent în facultate, ceea ce este şi era extrem de greu de „realizat“ în Universitatea Bucureşti, că, deşi profesor de istorie, are cunoştinţe foarte vagi de istorie – după cum am demonstrat săptămâna trecută – şi că şi-ar fi scris teza de licenţă (sau „lucrarea de diplomă“, cum era numită pe vremea aceea) din ziarul „Sportul Popular“. Şi că ar fi un mare fan al clubului Steaua, ceea ce explică, măcar în parte, faptul că l-a pus pe Gigi Becali pe listele PNL. Dar, dincolo de toate aceste detalii, ce ştie, de fapt, al doilea om în stat şi aspirant la poziţia de „şef de stat“, cum îl defineşte noua Constituţie?
Nu foarte multe, se pare. Nu pare să ştie nimic sau să aibă cel mai mic interes în ceea ce înseamnă, de fapt, „liberalismul“, aşa cum a fost el formulat de oameni precum John Locke, Adam Smith, John Stuart Mill sau, mai recent, Friedrich Hayek. Nimic despre drepturi individuale, nimic despre libertate, absolut nimic despre piaţa liberă şi antreprenoriat, adică ceea ce face un liberal să fie un liberal în adevăratul sens al cuvântului. Când l-aţi auzit vreodată pe Crin Antonescu pronunţând aceste nume fără de care liberalismul nu ar fi posibil?
Ceea ce pare însă să ştie Antonescu este istoria reală a PNL, o istorie presărată de scandaluri de corupţie şi personaje precum Alecu Constantinescu, supranumit „Porcu“, pe lângă care Gheorghe Tătărăscu – un trădător de ţară – face figură de „om politic naţional“. În România nu a existat decât un singur partid politic „la firul ierbii“, grassroots, cum se zice astăzi, şi acela este „Mişcarea Legionară“, care s-a născut, în bună parte, şi din frustrarea faţă de corupţia liderilor PNL. Crin Antonescu pare să ştie foarte bine aceste lucruri, după cum pare să cunoască şi mecanismele instituirii unei dictaturi. Sau oligarhii. Integral in Revista 22.
Deutsche Welle. CCR si perplexitatea generala. Petre Iancu
Sentinta CCR cu privire la referendumuri i-a lasat cu gura cascata pe multi experti, ca si pe nu putini romani de rand.
Ea va amana probabil marea confruntare pe tema revizuitei constitutii, dar a potentat sensibil perplexitatea generala. Clar a devenit, in schimb, din nou, de ce seful Comisiei de revizuire a constitutiei nu poate da ce i se cere.
Pe scurt, validarea de catre CCR a propunerii USL-iste de reducere la 30 la suta a pragului necesar unui referendum e discutabila, din punct de vedere democratic, problematica juridic, precum si potential exploziva politic, de vreme ce impune, conform sugestiilor Comisiei de la Venetia, un tampon de un an inaintea aplicarii modificatei legi.
Sentinta CCR e discutabila din unghi democratic pentru ca, atata vreme cat nu se prezinta la urne peste jumatate din cetatenii tarii cu drept de vot, se mineaza legitimitatea rezultatului unui plebiscit, rapindu-i-se calitatea de indubitabil efect al vointei poporului, care, intr-o democratie, este si trebuie sa ramana adevaratul suveran. Participa o parte prea restransa a poporului la un referendum? Cealalta parte, majoritara, va putea mereu sa-i conteste, in mod intemeiat, rezultatul.
Contraargumentul potrivit caruia in alte tari exista un prag de validare situat sub 50 la suta e prea putin convingator, devreme ce nu tine seama de contexte. In acele tari, altfel decat in Romania, democratia si statul de drept functioneaza impecabil. Si nu de azi de ieri. In statele occidentale, de pilda, nu se indoieste mai nimeni de legitimitatea democratica a alegerilor, institutiilor si puterilor statului de drept sau de fiabilitatea dezbaterilor publice pe marginea unei modificari legislative ori constitutionale, care sa implice plenar opozitia si societatea civila. Integral la Deutsche Welle
Contributors. Maternitatea ca datorie – sau ce alegem între a fi ”super-femeie” și a nu distruge vieți? Maternitatea ca datorie – sau ce alegem între a fi ”super-femeie” și a nu distruge vieți? Oana Marinescu
Să fii femeie în România este o provocare chiar și astăzi. Sunt multe ”roluri” ingrate pe care societatea românească le atribuie femeilor. De exemplu, ”femeia sac de box”, sau ”femeia ca debușeu pentru frustrarea macho”. Se vede acest rol de la veselia cu care te înjură diverși bărbați la volan, pentru simplul fapt că ești femeie, până la agresivitatea fizică și verbală care modelează o bună parte din relațiile de cuplu. Un alt rol este ”femeia ca servitoare” – doar unul din preceptele clasice de educare a fetițelor din România este că trebuie să facă treabă în casă, iar de aici până la a se înhăma la jug nu este decât un singur pas, ușor de făcut în condițiile violenței educaționale de la noi, care sacrifică valoarea de sine și personalitatea copiilor. Dacă ne uităm spre ”câmpul muncii”, acolo e ”femeia – sexul slab”, iar dacă e slabă, atunci e ”normal”, e ”de la sine înțeles”, e ”legitim” ca salariul pe care îl primește să fie mai mic, ca oportunitățile care îi sunt oferite să fie mai reduse, că șansa la promovare și la implicare de pe picior de egalitate să fie nu un drept unanim recunoscut, ci, mai degrabă, o victorie câștigată adesea în luptă la baionetă cu bărbați care o privesc de sus, zâmbind ironic: ”e femeie”. Oh, da! Și mai e un rol, atât de promovat, încât a devenit un model pentru zeci, sute de fete tinere și o aspirație pentru bărbați dornici de recunoaștere socială: ”femeia Louis Vuitton”, sau ”femeia obiect decorativ”, ca o pervertire tristă și consumistă a feminității și frumuseții.
Exemplele de roluri sociale nefericite pot continua. Ele se înrădăcinează în stereotipuri adânci în societatea noastră, care sunt cultivate cu nonșalanță în continuare prin educație, produse media, discursul public, inițiative și atitudini politice uluitoare, discurs religios, glume de doi bani și o lipsă totală de respect și de responsabilitate față de CELĂLALT, indiferent de gen. Premisa lor este că femeia este inferioară bărbatului, iar această inferioritate se traduce în toate formele existenței sociale a femeii și a bărbatului.
Eu sunt femeie, dar ADN-ul meu m-a făcut imună la această stereotipizare. Am mers pe drumul meu, uitându-mă însă cu atenție, distanță și uneori cu revoltă atât la bărbații cât și la femeile care cultivă, permit, dau viață acestor roluri stereotipice. Le-am luat ca provocări și ca repere ale unui drum care nu este pentru mine. Iar dacă pot să-i inspir pe alții să renunțe la aceste roluri false, care șterg umanitatea din femeie și – implicit – din bărbați, o fac cu bucurie. Integral in Contributors
Dilema Veche.Dialog despre parabole. Andrei Plesu
Universitarul trendy: Am mai multe obiecţiuni cu privire la Parabola Fiului Risipitor. Mai întîi, de ce „fiul“ şi nu „fiica“? N-ar fi fost mult mai interesant din punct de vedere sociologic şi antropologic să plece de-acasă o fată? Şi, de pildă, să se întoarcă în familie însărcinată? Abia atunci am fi avut o dezbatere interesantă, incluzînd probleme de gender, de jurisprudenţă, de solidaritate comunitară etc. Apropo, de ce iese în întîmpinarea „risipitorului“ tatăl? Mamă n-avea? Unde sînt femeile în această parabolă?
Un comentator conservator (dacă nu chiar reacţionar): Bine, dar introduceţi în textul şi în contextul parabolei o temă care n-are legătură nici cu Palestina secolului I, nici cu intenţia celui care rosteşte parabola.
Universitarul trendy: Eu trăiesc astăzi şi am întrebările timpului meu. Altfel, de ce mai citesc parabola cu pricina? Doar ca simplu document istoric?
Comentatorul conservator: Admit, fireşte, că parabola se adresează şi cititorului de azi, dar numai acelui cititor care are întrebări de acelaşi tip cu întrebările textului. Cititorul care are curiozităţi legate de situaţia femeii (şi a feminismului) în Antichitatea tîrzie trebuie să răsfoiască altă bibliografie.
Universitarul echilibrat (vag postmodern): Nu puteţi, totuşi, să puneţi limite curiozităţii ştiinţifice. În principiu, orice cititor are dreptul la orice întrebare. Cu atît mai mult cititorul savant, cercetătorul. Integral in Dilema Veche
Capital. Nicio masă fără taxă. Oana Osman
Discret, fără consultare publică, Guvernul pregăteşte noi creşteri de taxe. Acum a venit rândul taxelor judiciare de timbru, care se majorează şi de 25 de ori, apărând şi câteva taxe noi. Vrei să conteşti în instanţă o amendă aplicată nelegal de Poliţie sau de alte autorităţi? Adu mai mulţi bani de acasă!
În expunerea de motive, justificarea e răvăşitoare: taxele nu au mai fost majorate decât prin actualizare cu inflaţia (de care se face vinovat tot statul), costurile sistemului judiciar au crescut, mai ales că politicienii au tot schimbat legislaţia şi e nevoie de logistică pentru a o aplica. Costurile majorate prin efortul neprecupeţit al politicienilor trebuie susţinute, de cine altcineva dacă nu de fericiţii beneficiari ai sistemului – contribuabilii! Nicio masă nu e gratis, iar în bucătăria statului ea trebuie plătită chiar dacă porţia a fost mâncată, în mare parte, de altcineva.
Dincolo de ipocrizia expunerii de motive, care menţionează „nevoile acute ale sistemului judiciar“ (taxele de timbru au continuat să meargă la bugetele locale şi la MJ, deşi guvernele au promis UE că vor fi date în administrarea instanţelor, care prestează serviciile), noua creştere de taxe arată mentalitatea de jupân cu care politicienii se raportează la contribuabili. Taxele şi impozitele sunt forme de confiscare a proprietăţii pe care, cândva, politicienii se temeau să le mărească fără a încerca să convingă contribuabilii că o fac pentru a le asigura un serviciu nou, de care au neapărată nevoie. Integral in Capital.
Radar. Căcărău Antonescu isi marcheaza teritoriul cu iz de Niels Schnecker. Două scufițe în pădurea prostiei. Edwin de Vries
In copilarie parintii obisnuiau, in lipsa de altceva, sa ne proiecteze povesti prin diafilme pe peretii camerelor din micile noastre apartamente. Nu erau multe solutii…puteai viziona “Scufita rosie”, “Muc cel Mic” sau “Ridichea cea uriasa”. Oricum cei mici erau mereu fericiti.
Si astazi, auzind declaratia lui Cacarau cum ca Niels Schnecker ii va fi sef de campanie la alegerile prezidentiale, mi-am amintit de Muc cel Mic. Exact. Dar numai la nivel onomastic. Cacarau, profesorul de istorie a chiulului intr-o scoala saraca din Isaccea, ar merita cu prisosinta si numele de Muc, dar dus pana la limita uscatului, a mucului uscat care sta in barba si pe care nu-l simti decat daca iti atrage careva atentia.
Crin Antonescu ar fi, cred, cel mai bun cobai pentru psihanaliza lui Freud…dar cum acesta din urma a trecut deja in lumea umbrelor, imi ramane datoria sa-l incadrez pe Muc cel Uscat intr-una din categoriile freudiene: erotic, obsesional si narcisiac. Prima categorie pica din start pentru ca presedintele PNL nu emana sex appeal, cel mult emana gaze; a doua i se potriveste de minune, iar a treia are caracteristici care-l pot defini: mandrie, auto-multumire etc. Ma intreb daca nu cumva a capatat si complexul lui Oedip, savarsind incest cu propria-i mana stanga, seara la web-cam…Integral in Radar de Media
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna dimineata 🙂
da o intrebare deosebit de importanta ptr. existenta si evolutia noastra viitoare, ca trecuta nu cred ca mai este relevanta deoarece ne-am intors in timp :(………. Ce stie Crin Antonescu? Este suficient de responsabil pentru a conduce o natie, are suficienta experientza intr-un anume domeniu, chiar si mesria de baza, care sa-l recomande ptr. functia de lider, a invazat sa se descurce cu cifrele/statistica, sa le priceapa ? Din nefericire lista de intrebari este atat de vasta incat nu ne ajunge spatiul, mai ales ptr. CA.
Ar fi interesan ca in fiecare zi/saptamana sa confectionam un set de intrebari ptr. cei alesi si ptr. cei care vor sa fie alesi.
Buna Ziua mar,
o idee buna cu foarte putine raspunsuri. Omul stie mai nimic si nu cred ca o sa ajunga sa conduca mai mult decat conduce astazi! Adica amarata lui gashca numita partid
Bună dimineața! (…dar cam urâtă la București… Noroc că am avut inspirația meteo să fac ieri o escapadă afară din București!…)
Mi-a atras atenția mai mult șirul lung de comentarii din Contributors, decît felul în care Oana Marinescu s-a descurcat cu tema aleasă („Maternitatea ca datorie…”) E clar că e o temă pasionantă, că problema diminuării nașterilor în România e importantă ș.a.m.d. dar pur și simplu nu cred că există o soluție! (În nici un caz cea rabinică de tipul „și tu ai dreptate, și tu ai dreptate”…) O fi ea, tema aleasă, pasionantă, numai bună de dezbătut în mod înflăcărat, numai că… mă ispitește alta, mai simplă, cu un răspuns care cade din cărți… -le de istorie: „ce, Imperiul Roman, a vrut să se prăbușească?…”
În rest, la soluția Curții Constituționale cu pragul de 30% la referendum, mai meditez… E ceva care mă intrigă mai mult: unanimitatea cu care s-a luat decizia.
Buna dimineata,
da, vreme urata cu o ploaie destul de consistenta in Bucuresti. Articolul nu este extrordinar tema si comentariile, da! Nu cred ca cineva cand aduce un copil in lume se gandeste la necestitatile “patriei” ci la dorinta pur particulara. Problema nu este sa faci copii ci sa-i cresti. Romania in nici un caz nu ofera astazi o atmosfera propice pentru a creste copiii. Vom vedea motivatia CCR si vom discuta – te asigur!
Un articol bun despre marile “realizari” de la Evaluarea Nationala 2013. Acum este, intr-adevar, momentul pentru un doliu national…
http://www.tolo.ro/2013/06/29/respect-daniel-funeriu/
Buna dimineata hope,
Multumesc pntru link. De obicei Tolo nu este pe lista mea de preferati. Uneori ii iese!
bun gasit, sa aveti o saptamina daca s-ar putea, mai normala
Multumesc, asemenea 🙂
Va multumim pentru aprecierile facute (link) la adresa materialului meu de pe Radar de Media. O duminica placuta.
Cu placere 🙂
Asemenea.
Salut Edwin, Am vazut filmul tau Een maand later la Amsterdam subtitrat in engleza.
Nu stiam ca ai un blog asa suculent. 🙂 Povestea lui Niels&Kakarau e seducatoare. Felicitari
:)) Cu siguranta nu sunt celebrul actor olandez. Ar fi fost culmea sa aiba ca preocupari politica romaneasca si sa mai cunoasca si limba romana. Prenumele meu este Edwin, dar de Vries e doar “pseudo”. Numele de familie e insa pe filiera germana.
buna ziua. ca si raducu mazare inca o beizadea deschide o afacere 95% evaziune fiscala (unde nici nu apare numele lui in acte) http://a1.ro/showbiz/vedete/andrei-nastase-a-inaugurat-un-club-de-lux-in-neptun.html au invatat ca nu e bine sa semnezi nimic totul facut de grajdani
Un mare si dureros adevar – Fufe gonflabile, pocitanii cu nasul bandajat și ochi vineți, proaspăt ieșite din operația de micșorat cârmă și umflat buze, despărțiri, împăcări, șoc, senzațional, coabitare, nervi, istericale, accident, morți, răniți, Constituție, analfabeți, măciucari, veleitariști, nesimțire, proastă creștere, vijelii, inundații, ”ne bate Dumnezeu”, secrete, minciuni, ordonanțe de urgență, iar gonflabile, pocitanii, morți răniți, etc…
Dacă nu v-ați dat seama, acestea sunt ingredientele ciorbei a la România -Angela Tocila
http://www.evz.ro/detalii/stiri/taci-si-nghite-1045146.html
Buna ziua. Asta este parerea mea despre referendumul pentru Constitutie
http://aronafter65.wordpress.com/2013/06/30/dupa-ce-va-disparea-basescu/
salut, compañeros!
productzia de pui nascutzi vii la cap de romunca furajata aproape ca ‘ncepe sa ma lese rece (din pacate/fericire? nu si nemuritor), mai ales dupa ce am vazut astazi, labe unu teve, un reportaj de la una din puscheriile natziii, in care’i era loat interview unui criminal multiplu (ucisese 4 {patru} romuni, in serie, in grup cremenal organizat – ceea ce ar fi trebuit – intr’o tzara normala – sa fie circumstantza agravanta), care tocma’ ce se pregatea sa easa, dupa pai’spe ani “de studii”, ca sa’si desavirseasca opera.
daca asa arata sistemu’ juridic al unei tzari care marite sa existe, atunci, eu votez kk-rau!
Treci si tu direct la sinucigasi 😆
las ca ma sinucid astia, facindu’ma de ris :(((((((((
am uitat sa va urez – nu urasc! – un “an nou fericit!
http://www.gandul.info/puterea-gandului/an-nou-fericit-11051876,
pe filiera leliei munteanu, care e din ce in ce mai buna, cu cit devine mai batrina, reusind sa’si mai spele din pacatele de la tineretze (fosta la adevaru’-scintea – cu “contributzii” la mineriada)
Salut nikule,
eu o include de 3 saptamani in Ziarul de Duminica. Am hotarat sa-i dau pace astazi. Am citit articolul – super 🙂
stiu, theophyle, pentru ca si eu o citesc deseori, chiar daca c’un sentiment de vinovatzie, care la ea chiar “se merita” depasit…
Da nikule, e ca la vin. Unii oameni devin ca vinul vechi – de calitate, altii poshirca. Exmple cat cuprinde!
Postare noua – O maturitate târzie a unei tinere doamne
amintitzi’va cum a inceput tontu’, cum au reusit “astia” sa’i faca pe oameni sa stee linistitzi la locurile lor, adica in fatza televizoarelor sau la cozile la mici si bere:
http://feher.wordpress.com/2013/06/27/spalare-de-bani-la-umbra-sicrielor/
Tare tipul, nikule – nu am cunoscut blogul. Merita recenzat 😆
e gagica!
Super,
scrie cau un barbat 😆
Buna ziua,
Vazind, si citind, articolul din Adevarul, relativ la cit timp petrec romanii in fata televizorului, mi-am adus aminte de…americani!!!
Da, si ei, apar ca petrecind mult timp in fata cutiutei magice: 153 ore lunar!!!
http://theeconomiccollapseblog.com/archives/7-things-about-the-mainstream-media-that-they-do-not-want-you-to-know
Se pare ca romanii i-au depasit…