Despre istoria locurilor: Aqua Herculis – Băile Herculane
| 25/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Băile Herculane (Aqua Herculis) este una dintre cele mai vechi localitati in care a existat prezenta umana (continua) pe teritoriul Romaniei, incepand cu 
paleoliticul superior (cam 10 000 î.Hr.) si pana in zilele noastre. Primul asezamant uman in regiune este relevat de Peştera Hoţilor (Gaura Tâlharilor sau Peştera Haiducilor), situată la circa 500 m nord de staţiunea balneoclimaterică Băile Herculane, pe dreapta râului Cerna, la o altitudine de 257 m şi 50 m faţă de firul apei. Peştera este orientată către sud şi sud-est, nu este umedă şi are o temperatură aproape constantă. Urmele descoperite aparţin musterianului, paleoliticului superior, epipaleoliticului şi neoliticului (?), eneoliticului (10 depuneri în trei etape: eneolitic, Herculane I-III şi Coţofeni), Hallstattului, epocii daco-romane şi celei medievale.
Existenţa neîntreruptă de două milenii a staţiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea izvoarelor termale, fiind socotite un “dar al zeilor”, dar şi de pitoreasca aşezare a staţiunii într-o vale adăpostită de munţi, de o frumuseţe aparte. Prima atestare documentară a staţiunii datează din anii 153 d.Hr., fapt consemnat într-o tabulă votivă (dedicatie solemna inchinata zeilor) din băi: „Zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştinţă”. Acel Severianus fiind de fapt Sextus Cocceius Severianus, proconsulul si legat al Romei in Nordul Africii intre anii 161 si 163 d.Hr.
În perioada civilizaţiei romane, staţiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracţie pentru aristrocaţia Romei antice. Impresionaţi de excepţionala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiţi în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui 
Hercules. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii majore: apeducte, băi, statui. S-a descoperit si un mare numar de monede si 40 de tabule votive ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare, de o valoare enorma – niciuna nu se mai afla in Romania. După retragerea administraţiei şi armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populaţiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană.
Prin Tratatul de la Passarowitz (21 iulie 1718) care a incheiat războiul dintre Imperiul Otoman pe de-o parte şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană de cealaltă parte, Imperiul Otoman pierde Banatul Timişoarei, Serbia de Nord (inclusiv Belgradul), nordul Bosniei şi Oltenia în favoarea Austriei. Belgradul şi Oltenia au fost obţinute ulterior de Imperiul Otoman în 1739, prin Tratatul de la Belgrad. Tratatul de la Passarowitz este si începutul istoriei moderne a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucţia şi modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, intr-un baroc european dintre cele mai frumoase in Romania.
Băile Herculane au fost vizitate de-a lungul timpului de multe dintre capetele incoronate ale Imperiului, printre care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef şi împărăteasa Elisabeta. În 1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare.
Trebuie mentionat ca multe dintre obiectele arheologice de mare valoare ale orasului se gasesc astazi in muzeele Austriei. Daca grecii si egiptenii si-au revendicat obiectele scoase din patrimoniul lor si aflate in muzeele occidentale, noi nu prea am facut nimic pe acest subiect. Le-am dat austriecilor petrolul si cea mai mare banca romaneasca, poate totusi ne vor inapoia si noua cateva “vechituri” care ne leaga de acest pamant, sau poate politicienii nostri nu cred ca avem dreptul la ele?
Despre situatia actuala a statiunii puteti citi un articol pe Politeia Veche.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Frumoasa zona, din nefericire a intrat pe mana unui nenorocit si a ajuns praf si pulbere 🙁 Sunt cladiri de o frumusete tulburatoare si care pur si simplu s-au dezintegrat, au crescut pomii in interior.
Buna mar,
stiu draga mea am si scris in aricolul din Politeia Veche! Multumesc pt. poze 🙂
“celui care are i se va mai da” – nici o şansă să mai recuperăm ceva, cu asemenea conducători
btw, la Kunstistorische se găseşte un tezaur consistent, mai bine păstrat decât cloşca cu puii de aur.
şi ştii ce scrie?
mare şi frumos “Nagyszentmiklós”
şi jos, cu litere mici-mici “heute Sannicolau Mare, Romania”