Îngerii văzduhului
07/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Editoriale |
În vazduhul antenelor si pe fostele aripi ale vântului, astazi realitatile paralele ale lui Ghita si Gusa ratacesc cete de îngeri, înarmati cu tunete si fulgere puse in slujba sau impotriva celui mai votat dintre pamanteni, Felix Varanul, glasul poporului conservator din conservele de macrou afumat in Rusia. Din cand in cand cetele se mai schimba si îngerii lui Felix trec la Ghita si rareori viceversa.
Prin desertul politicii se afla ingerii decazuti din vazduhul presei din cauza gravitatiei exagerate, cauzate de buzunarele umflate de şpagi si şantaje – fiecare cu meseria lui, unul cu şantajul si altul cu şpaga, ambii cu etajul.
Incet, dar sigur, mass-media va deveni desert pentru ca nu intotdeuna fraierii se schimba, cateodata se mai si termina. Pe terminate, de un an si pana la anul, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor face coada la somaj in asteptarea drepturilor de autor platite in direct de talpa iadului Michiduţa cel vestit.
Fiecare la timpul lui, conform mosorului depanat de binefacerile pe care le-au adus breslei si celor inselati in masa, vor primi posturile meritate in “Financiarul din Gheénă” sau in “Ziua Iadului”. Poate totusi vor fi crutati pentru cei 10 drepti din Sodoma; intrebarea ar fi, sunt 10 drepti in Sodoma presei romanesti?
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna ziua ! drepti nu cred .. mai degraba aplecati .
Buna Ziggy 🙂
Salut din nou,
Inca niste ingeri cazuti in plasa justitiei
Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat definitiv, vineri, pe fostul deputat Ion Dumitru la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Romsilva II, în care a fost acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unui buldozer. Completul de cinci judecători a luat această decizie în unanimitate. Instanţa a desfiinţat decizia dată de un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care toţi inculpaţii din acest dosar au fost achitaţi. Cei cinci judecători au schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost deferiţi justiţiei Ion Dumitru, Elena Dumitru, Dumitru Bunea şi Florin Bogdan Stanciu, din câte două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată în câte două fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
EVZ.ro
Salut Ion,
pentru mine condamnarea cu suspendare este …nimic 🙁
Te inteleg Theophyle,
Si eu sunt adeptul pedepsei cu executarea dar trebuie sa ne obisnuim ca astfel de sentinte mai ales ca am inteles de la colegii din sistemul judiciar ca dupa noul cod de procedura penala pedepsele sun mulrt mai mici pentru astfel de infractiuni, Cel putin sa plateasca banii furati.
reluare, la cererea publicului:
exista si o parte buna la toate astea: nutzi nu mai e, doar ea, moartea constitutzii!
http://nikuelektriku.blogspot.ro/2013/06/o-tzara-trista-ajunsa-de-ris-cu-updata.html
Ce labe triste 🙁
😀
salutari la toata lumea
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-14955658-fostul-deputat-ion-dumitru-condamnat-trei-ani-inchisoare-suspendare-dosarul-romsilva.htm
“Utilajul a fost introdus in tara la pretul de 6.250 de dolari, in urma unei asa-zise licitatii, insa RNP Romsilva a platit pentru el suma de 294.330 de dolari. “. pentru un utilaj nefolosit si nefolosibil.
buna treaba, asa afaceri sa tot faci
iar apoi condamnat cu suspendare …
Salut amos,
mai ce o sa fie cu sentintele astea cu suspendare 🙁
Dar aceeasi Curte a mai hotarat ca Ion Dumitru, Dumitru Bunea, Elena Dumitru si Stanciu Bogdan Florin sa plateasca in solidar suma de 614.322,74 lei cu titlu de despagubiri catre Romsilva, primii trei avand de achitat alti 1.071.320 lei cu titlu de despagubiri catre regie.
corect. daca asta a fost singura “afacere” nu prea au iesit in castig. au incercat si nu le-a iesit.
Buna spre seara 🙂
in 2014 nu vom mai avea pe unde sa calcam de prezidentiabili, mai aparu unul potential – Colega mea Elena Udrea, care a fost alături de reformişti, m-a citat ca pe un posibil candidat la prezidenţiale şi aveam de gând să intru în cursa internă pentru desemnarea prezidenţiabilului PDL. Acum nu exclud ca unii dintre cei care au votat pentru suspendarea mea să fi avut în vedere blocarea unei asemenea participări. – Cristian Preda
http://www.evz.ro/detalii/stiri/interviurile-2-1-cristian-preda-1041235.html
Buna Mar,
Pai vrem sa -l dezamagim pe Kepler care spune ca 2014 e anul alegerilor multiple
Nuuu 😆 Pana acum a fost ceas, sunt curioasa ce se mai intampla in urmatoarea perioada, daca functioneaza previziunea 😛
Jmekeria “previziunilor” e simpla, Mar. In “retorta*” explicatiilor, deasupra multiplelor imbarligaturi, teoreme, ipoteze, speculatii si inflorituri adauga si cateva fire de patrunj… astaaa… de adevar. Care-ncearca sa mascheze fiertura. Cazul concret in 2014 chiar vor fi alegeri multiple: europene si prezidentiale 😀
______________________________________________
* am fost tentat sa scriu ceaunul 😛
Ei si tu, de ce vrei sa revin cu picioarele pe pamant, azi vreau sa “plutesc”/sa nu fac conexiuni 😀
Sorry lady.
…iar daca era vreun apropos, incerc sa ma revansez “tragand” la tema replicii:
http://www.youtube.com/watch?v=95kCv10duFw 😉 Enjoy
superb 😀
You’re welcome.
http://www.youtube.com/watch?v=C8QJmI_V3j4 😉
😀
http://www.youtube.com/watch?v=dYV6KZpnEak 😀
Maine avem distractie, EVZ publica dosarul “Horea” /Andrei Marga 😆
http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-dosarele-de-la-securitate-in-care-apar-turnatoriile-lui-andrei-marga-evz-prezin-1041328.html
La buna de ziua… spre seara 🙂
Super formularea: Prin desertul politicii se afla ingerii decazuti din vazduhul presei din cauza gravitatiei exagerate, cauzate de buzunarele umflate de şpagi si şantaje – fiecare cu meseria lui, unul cu şantajul si altul cu şpaga, ambii cu etajul. Acceleratia gravitationala este totusi aceeasi*. Adica indiferent de etaj. Desigur ca variaza doar forta izbirii 😛 Care este direct proportionala cu masa.
Intrebarea din final e cam perversa. Contrez cu o alta: 10 e-n decimal, hexa sau binar?
____________________________________________________
* sunt exceptii… dar, in acest caz nu sunt necesare mentionarile 😉
Iar a captat glas si evident ca vorbeste aiurea Tuta se vrea contrcandidatul lui C/P., nu i-au fost suficiente “victoriile” anuntzate cu surle si trambitze.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/udrea-voi-candida-la-presedintie-numai-daca-va-candida-victor-ponta-304138.html
Adica… altfel spus, doreste sa-i dea o contra*.
________________________________________________________
* scuze pt formulare dar m-a inspirat intrebarea din finalul articolului 😛
Iar amesteca vorbele si se rupe de realitate, juri ca si-a resetat memoria. Nu vreau sa fiu mai rea 😉
Este doar: http://www.youtube.com/watch?v=arpZ3fCwDEw 😛
ps: cand spui ca nu vrei sa fii mai rea te referi la un altfel de resetare? 😛
de ce vrei sa fiu “certata”, am vrut sa folosesc un cuvant dur…..adica este fara minte, cu neuronii arsi de la perhidrol. Intr-o tara in care misoginismul este cuvant de ordine se vrea candidat unic, eventual al dreptei 🙁
Nope. Nu doresc asta. Am solicitat o nuantare. Nu pot scrie despre resetarea (sau forma ~) la care m-am referit. Forget it, please.
http://www.youtube.com/watch?v=uU53GahxjqA enjoy 😉
buna seara ! deja incepe sa-i obisnuiasca cu ideea candidaturii pe fanii neconditionati ai reformatorului. visul lui don cocos si a multor altora: sa finanteze campania nevestei si a copilotului :))
Salut Ziggy
Insinuezi cumva ca anuntul devine ceva mai ingurgitabil daca este impanat cu rotunjimi si curbe? http://www.youtube.com/watch?v=xDs_aRRdp2o 😉
salut ! super . ilussion 😀
pai… cand prin fapte (despre vorbe… ce rost ar avea) emiti pretentii la redenumirea ZERO-ului absolut cu diminutivul propriu este firesc sa ti se para ca toate portile sunt no… adica deschise. Doar ca: http://www.youtube.com/watch?v=pa6xumk3lSE of reality 😀
😀 like
you’re welcome 😉
Buna Zigzag,
Iar ai vise erotice cu blonda. Presedinte nu va fi dar daca stie sa-si otimizeze norocul PM s-ar putea sa o vezi,
Ken, cand Kepler spune anul alegerilor multiple nu se refera la europarlam respectiv prezidentiale.ci la cu totul altceva mai grav.
Daca asta ajunge PM eu imi fac bagajele a doua zi!
Poate nici macar nu astept a doua zi!
Theophyle ce sa fac daca e Capricorn, si are o ora a nasterii norocoasa (declarata de ea), desi colega de dormitor are dubii. Dar ma rog pana la proba contrara.
Ion si eu sunt capricorn asta nu inseamna ca voi deveni PM
De ce nu 😆
Probabil ca la mine chiar ar fi existat tzepe in Piata Victoriei 😆
uaauuu… parca voiai cosmonaut.
Te-ai razgandit? Nu-ti mai place: http://www.youtube.com/watch?v=x0GJjv9SdF8 😀
Nu Dragule,
dar avand in vedere varsta si conditia fizica nici macar chinezii nu m-ar primi 😆
Cred ca in seara asta avem discoteca 😛
De ce nu? Stirile sunt atat de proaste si ma simt atat de nasol ca poate putin sa ajute la moral 🙂
Copy that. There are: http://www.youtube.com/watch?v=LWvygv933H0 😉
As recunoaste c-am fortat daca acele multiple alegeri n-ar avea un sens la care m-am mai referit, candva, friday night too: http://www.youtube.com/watch?v=g_jUtiKSf1Y 😉
constat ca ai pregatit playlist-ul 😆
Play-list-ul este oricand ready for, Mar. Dar nu doresc sa abuzez de bunavointa lui Theophyle.
http://www.youtube.com/watch?v=bAsA00-5KoI 😉
salut Ion . cu respectiva doar reformatorul poate avea vise erotice . sau don cocos, cosmin gusa etc . eu nici n am avut , nici nu am, nici n-o sa am . nu suport parvenitele cu aer de Calea Victoriei. cat rau a facut Nutzi acestei tari .. si Kepler se rusineaza sa ti -o spuna .
http://www.evz.ro/detalii/stiri/pc-1041347.html . culmea nesimtirii : sa detii un trust de presa care improasca zi de zi si sa te plangi ca esti hartuit mediatic :))
hotii striga hotii!
Seara buna
– Dragnea confirma ca prin regionalizare se vor crea noi posturi de bugetari . CJ Alba sustine ca vor avea cu 3.000-4.000 angajati in plus . Sa fiti sanatosi cu totii ca masa asta de flamninzi vechi si noi va trebui hranita financiar in un mod sau altul . Deci , inainte cu cresterea presiunii fiscale .
– Astept extaziat noua constitutie care va certifica stadiul de relicva preistorica a natiunii romane . Cu confirmarea eterna in politica a tuturor dinozaurilor . Indiferent de sex .
– Mister Basescu e foarte ingrijorat ca vor cumpara strainii teren in Romania . Saracul de el uita voit ca oricare SRL infintata in tara cu capital/ proprietari satraini poate cumpara (si au cumparat deja ) cit pamint vor in tara asta . Cit e dinsul de grijuliu cu binele natiunii manipulate din greu , ceva induiosator .
Buna Seara,
cam un sfert din pamanturile arabile ale Romaniei au fost deja cumparate de straini. De unde la naiba grija asta populista dupa ce laptele s-a varsat.
Constitutaia lui Cacarau o sa ne readuca la stutul de proto-romani
Seara buna si tie Stefan.
Si despre mister president se poate spune ca vaslea de zor cu spatele la viitor 😛
A avut un puseu de hei-rup in legatura cu agricultura doar in campania din 2009. Dar pana si asta cred ca s-a datorat temelor propuse de catre Turcescu. Nu-sh de ce o fi asa de greu pt unii/unele sa-si dea seama ca rss ro are doar cateva (doua, hai trei) sanse, naturale, ca sa-si recapete echilibrul. De la personaje de trista amintire nu pot avea pretentii. Partea proasta este ca nici ceilalti n-au fost mai breji. S-au dat si inca se dau cocosi cand de fapt mintea li se rezuma la pinten. Desi toata lumea asta trebuie sa manance ca sa supravietuiasca. N-o lungesc: http://www.youtube.com/watch?v=Qv4-m-cIZf4 😉
buna seara,
mie imi pare totusi rau ca doamna jurista, viitoare contracatinata la oha, n’a fost propusa membra in comisia asta a lui domnu’ virtual prezident ad-interim perpetuu, sa fie o data si supt crin, si poate nu stricam bunatate de formulare (asta cu nutzi, moartea constitutzii) memorabila, lansata de vechii catzavenci, pe vremea cind nu se spurcasera si ei la banet
buna Nikule,
da, mare tragedie 😆
Salut niku.
Alde catza-venci erau spurcati la banet. Ii diferentia oleaca de discretie.
salut
eu vaz (pe linga ca simtz enorm) o mica-mare diferentza intre bushku si i.t.morar, care si el a luat ceva banet in urma vinzarii actziunilor am uitat catre cine.
ok. did you forgot the: http://www.youtube.com/watch?v=2f1Ny74_ou0 ?
tip: fost gubernator al deltei cand ieconomia duduia 😉
coomperativa de cofectzii si furnituri metalice n’a fost in prop’etatea lu’ mista vintu, dupa cite’mi amintesc 😀
d-l mihaiu, da!
de unde si pasiunea comuna pentru delta si pentru securisti, pe care d-l mihaiu zice ca’i uraste, da’ se lauda de fieșcare data cu informatziile “la prima mina” obtzinute de la ei
q.e.d.: http://www.youtube.com/watch?v=EkgAl2eNaG8 😉
săracu’ dom’ “cristi” preda, a căzut si dînsu’ pradă farmecelor încîntătoarii oxigenate.
din păcate, in aceeasi zi in care d-l preda isi anuntza aspiratziile, incurajate, zice dinsu’, si de doamna care vroia să’l dee afara din partid nu mai departe decît anul trecut, doamna respectiva se avto-propune și dînsa.
Baiatul asta este sau prost de bubuie sau subtil ca nici dracul nu-l intelege. Personal, cred in prima varianta!
regret ca trebuie sa’mi retrag propunerea pe care o facusem cu multa vreme inaitea duduchii.
Mi-ai amintit, Theophyle (18:57 military format), de o vreme-n care (cand ajungeam in refugiul personal) simteam nevoia acuta de sunete armonioase care sa-mi stearga cacafoniile pe care eram silit sa le aud constant si cotidian.
… pana la urma: http://www.youtube.com/watch?v=5GIIDTyLi8Y 😉
adevarat, vine un moment cand avem nevoie de ceva care sa ne scoata din cotidianul cenusiu.
Mar
lasa ca poti sa evadezi de saptamana viitoare pe care Kepler o caracterizeazaca in felul urmator”” un element din anturaj ne va uimi, ne va distrage atenţia de la treburile esenţiale sau ne va îndemna să ne sustragem cu bună ştiinţă din relaţii care ne obosesc ori care se dovedesc a fi păguboase””
Insa pana in 10 iunie va fi 8 iunie cand vom avea de aface ‘”cu o perspectivă complicată şi apăsătoare, dureroasă sau chiar tragică în cazul celor care nu urmăresc să-şi limiteze faptele”‘
Prevestesti cumva: http://www.youtube.com/watch?v=1d9iQaKAs-s ?
Colega de dormitor zice ca mai degraba STRANGE MAGIC & LIVIN’ THING
http://www.youtube.com/watch?v=tdax1PfTocc 😀
ps: am “crescut” cu E.L.O. astfel ca am discografie completa 😛
Dar ti-a priit Epoca de aur. In cazul meu am avut noroc cu prietenii sarbi. Baiat bun ilegalistul Tito
PS. daca imi permiti un sfat mai bine un Engel sau un Rosenrot, i se potriveste lui Mar, decat un keine Lust (nu cred ca e obeza))
😛 🙂 Doamne fereste 😆
http://www.youtube.com/watch?v=HmQlOmxICrk 😛
Mai Ken cu asta ai nimerit ca orbul Braila Auzi domnule in Atena anului 2009 cand gazele lacrimogene erau ionhalate ca oxigenul, venerabilii domni had Just Got Paid
Parca ieri te declarai de dreapta.
Manifestatiile de la gretzili nu erau de stramba?
http://www.youtube.com/watch?v=SMNtvarAFuI 😛
“potriveala” era pe baza metaforica. Keine Lust viza altceva. Oricum… pt cine are ochi (dar si scarite) se vede/aude 😉 I don’t wanna: http://www.youtube.com/watch?v=L6z2GrhZxDU 😛
Da am inteles dar cand il vezi pe gigant, vorba aceea imaginea face o mie de versuri””.
Nu-mi plac pozele. Asadar, cu atat mai putin in era digitala cand un fake e la-ndemana oricui. Nu mi-a priit iepoca. Dar pot controla sechelele. Am avut destule forme si portite. Nu este locul potrivit pt detaliere. Plus c-ar fi o impietate. Ti-am lansat, candva, o invitatie.
Pe de alta parte: http://www.youtube.com/watch?v=IKV9aGF9dAM 😉
Theophyle,
spui “‘si eu sunt capricorn asta nu inseamna ca voi deveni PM”. Daca ai avea pe .Lilith, Luna si Soarele in Capricorn, plus un ascendent in Sagetator ai avea multe sanse de izbanda
Cred ca si aici a facut un studiu preliminar, legenda face bine la gugustuci mai ales cand este ambalata “stralucitor” .
dam’… you’ve been a bad girl, mean really: http://www.youtube.com/watch?v=Y1st6O1tqII 😉
Nu stiu ce am in stock, sunt insa multumit cu ce am 😆
Ha! N-ai respectat legea ciontabelitatii care te obliga sa-ti faci inventarul. Anual 😛 Inclusiv reevaluarea.
mare atentie la TVA, ca astia rad si ce nu ai 😆
Nu-sh daca e de ras cand incercam sa aflam in cate alte state asta-nseamna +24% 😛
Incepe sa se incinga atmosfera!
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14956232-reactii-dure-ale-fostilor-ministri-justitiei-macovei-predoiu-amendamentul-lui-chiuariu-prevede-parlamentul-poate-chema-oricine-audieri-atentie-lovitura-justitie-ticluita-proiectul-revizuire-consitutie.htm
theophyle,
ai aflat cumva dacă intre prevederile pactului coabitant figurează și aceea ca d-l prezidente sa se implice foarte vocal si sa se declare împotriva adoptarii noii constitutzii, crescîndu’i astfel șansele de adoptare?
pentru ca eu sint sigur ca a existat o astfel de conditzie in privintza alegerilor generale de anul trecut, cind “avintu’ rebolutzionar” din ultimele zile ale campagniei au dus la citeva bune puncte procentuale lipsa la apel, iar buldogu’ stie el ce stie, da’ n’are coae sa i’o spuna verde’n fatza (mai tzinetzi minte emisia lu’ tuca?) tartorului duduchii.
intrebare: cite sape ne’a dat d’l basescu la veatza lui?
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14955967-livetext-traian-basescu-doua-intalnire-comunitatea-sustinatori-pagina-facebook-alaturi-presedintele-nostru.htm
Buna,
Fraza e scoasa din context.In orice caz discursul a fost bun si la obiect. Cel putin raspunsurile legate de educatie si viitorul tinerei generatii au fost dureros de adevarate.
salut!
ce ne’am face noi fara discurs?
pot sa spun ca d-l prezidente e foarte convingator cind minte, spre deosebire de multzi altzi politruci?
eu il urmaresc cu fascinatzie, atunci cind mai am rabdare s’o fac, si’mi zic in barba ca ar fi fost bun de popa, ca asa am avea si noi motiv sa facem ce zice popa, nu ce face popa.
Mai putin dis si mai mult c.r-s.
Rabdarea e scumpa. Barba? Your choice. Despre umerasele-de-sutana… ma abtin
Daca iau ca reper cunoscutul percept biblic pot sa spun ca, cuvantul da tonul noilor inceputuri. Si apoi totul tine de perceptie.
Hai sa nu fim ipocriti, orice politician te vrajeste cu un discurs. Si apoi si noi avem nevoie de cuvinte, fraze, discursuri. Omul e totusi o fiinta sociala si datorita cuvintelor.
mhm… words… just words… http://www.youtube.com/watch?v=JHLMGBwAbhA 😉
pai, d’aia vor sa fie populari aia, nu?
ca fi’ntze sotziale ce sint!
nu dragta,
din ceea ce s-a publicat lucrurile sunt extrem de “interpretabile”. Cred ca versiunea orala este mult mai extinsa.
Incet, incet, anul agricol de exceptie anuntzata de Pudlel se transforma in nenorocire 🙁 Este prapad in tara.
vai mama noastra 🙁
dar cum de nu reclama televiziunile sa mearga ponta mondialu’ sa stranga apa cu farashul din curtile oamenilor ? daca erau dl Boc sau Ungureanu premieri deja baroneii usl cereau instituirea starii de urgenta , ajutor de la rezervele de stat, submarine de la NATO etc etc .
N-au cum ca Tonta se pregateste pentru intalnirea de luni de la ora 19.00 cu Frau Merkel.
atunci sa solicite ajutorul doamnei Nutzi. 😀
Stati linistiti . PIB va creste conform previziunilor . Avem garantia colegilor tovarasi din INS . 🙂
Am citit ca o termocentrala pe carbuni trimite toti angajatii in concediu neplatit . Misto capitalismul asta a USL . Nu rezolva absolut nimic in schimb ascund sub pres tot .
Stii ce mai creste? Cursul euro, intr-o zi cat altii-ntr-un an.
Salutare tuturor.
a grait mormolocul : “19:07 – Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ca trebuie gasite solutii concrete la problemele fermierilor, Guvernul neputand sa acorde “la infinit” despagubiri dupa inundatii, potrivit Romania Tv.”
http://www.ziare.com/stiri/ploi/romania-sub-ape-vijelie-in-bucuresti-dezastru-in-tara-vezi-situatia-live-1239830
Pentru inceput au promis ca decontarea motorinei agricole e aminata pe anul viitor . Evident nu mai au bani .
Eu le-as pune impozit pe promisiuni la politruci. sa vezi atunci ce creste PIB-ul :))
un cretin patentat Vai de noi cu o asa catastrofa, altul care a castigat “pariul cu agricultura” 🙁 Este dezastru in unele zole, grindina, vantul si ploile torentiale au facut prapad 🙁
stelisti, dumneavoastra, nu intratzi in panica, becali o sa lucreze, in continuare, pentru voi, ba chiar si pentru echipa natzionala a lu’ pitzi-pitzi-lasa’ne, eventual din libertate:
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/foto-becali-cere-sa-fie-eliberat-ca-steaua-sa-nu-dispara-ce-alte-argumente-fotbalistice-contine-documentul-400596.html
eu cred ca jiji are niste avocati care pur si simplu isi bat joc de el. sau is cumparati de hrebe :))
Daca iti spun ca unul dintre ei cel care tot apare la Ghita tv e fost procuror, intelegi de ce dosarele mineriadei vor sta mult la arhiva
atat timp cat neo-comunistii vor fi la conducerea Ro ,respectivele dosare vor sta la arhiva si vor fi folosite in serialul “santaju’ si etaju’ ” .iar la urmatoarea campanie electorala o sa vina ( nu zic cine ) sa promita “dreptate ” la tot poporu’ :)))
eu, care sint rapidist, deci nu conteaza, cred ca are sanse sa fie pus in libertate ptr trei luni, ca pina se termina cele trii luni, petrecute in studiouri si palate, in direct, proportzia celor care ii vor dori amnistierea (sau cum se numeste procedura) sa se apropie sau sa intreaca proportzia majoritatzii cu geometrie variabila, pe plus, din parlament.
deci, o sa fie scapat!
Vise erotice Niku.
erotice? o fi de la umezeala?
Ken nu are nimic de aface umezeala exterioara,. dar dupa Freud visele erotice sunt pur si simplu naucitoare.
auzi, eu visez colorat.
ce sa fie?
inundatii cum ce ? sau polutii :)))
eu l-as vedea vice la MP . cu cv de “detinut politic” si cofinantator alaturi don cocos .asta daca mai ramane cu vreo letzcaie in buzunare dupa ce termina de zugravit Jilava :))
acuma vedem noi daca steoa’i a lui si a urmasilor urmasilor lui, in vecii vecinilor, sau este, cum zic unii, a guzganului rozaliu si a urmasilor urmasilor, etc…
oare dinamo’i a lu’ negoitza, intreb si eu, sau fratzii negoitza nu exista, fiind doar o holograma stereoscopica si stereospecifica a bombo nelului?
de rapid nu mai intreb, ca nu mai exista!
buna seara
http://www.gandul.info/financiar/ministerul-de-finante-pregateste-marea-tombola-nationala-cum-ar-putea-castiga-romanii-o-masina-de-la-stat-10938774
cand spuneam ca se pregateste canonada contra ” evazionistilor” ca din cauza lor bugetul nu are bani poate nu ma credeati;
pregatirea a inceput.. si e asezonata cu scenarii sf,tombole cu castig,bla,bla.astept sa vad la teveuri pe evazionista maritza care nu a emis bon fiscal la cele doua legaturi de patrunjel si una de ceapa vandute!
o singura concluzie: se dovedeste inca odata ca mintea prostilor e odihnita;
Buna seara Intamplator.
It’s just: http://www.youtube.com/watch?v=RP6C3otp9nw 😀
Buna Intamplator,
Imi aduc aminte cand Boc a emis ipoteza ca romanii sa pastreze bonurile fiscale pentru ca la sfarsitul anului ar putea fii premiati, sau cand Ialomiteanu a propus ca si in piete sa fie puse case de marcat cum au sarit deontologii de jurnalisti si i-au facut troaca de porci. Acum cand vine Chitchit ssi aplica acelasi masuri totul e tacere
Stii de ce este tacere….ptr. ca ne-au amutit 🙁 Au inebunit cu popririle pe conturi, este o asa foame ca rad si ce nu se cuvine 👿
Evazionistii nu merg cu acte la fisc, cu declaratii lunare/trimestriale.
Nu Mar, glumim, glumim dar dupa nebunia din 9 dec 2012. trebuie sa platim. Asa e in natura. Ca exista si victime colaterale e political corect. Vezi tu, nu exista doar seven capital sin. Mai este unul nepasarea nu in sensul de lene ci in sensul de blazare.
http://www.youtube.com/watch?v=S_E2EHVxNAE 😛
Nu stiu daca sunt de stanga sau de dreapta, nu mi-am raspuns inca la intrebarea hamletiana, dar m-am nimerit in acele zile fiind in schimb de mobilitati la Univ din Atena,
fFoarte romantic songul, dar vezi ca in realitate “”if just wait si nu fight””, nu aveam azi o socrela urmasa de-a lui Atila
Coabitarea romanesca e si subiect european. Cand ma vad cu premierii europeni prima intrebare e “e liniste in Romania, cum merge coabitarea?”. Cred ca am reusit sa gasim un modus vivendi, in care fara sa ne iubim foarte tare sau sa aratam cine stie ce prietenie, presedintele isi face partea lui de job, eu pe a mea.
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-14957064-ora-21-00-premierul-victor-ponta-este-invitat-romania.htm
MRU la Oradea http://www.bihon.ro/multi-oameni-politici-isi-ascund-biografiile/1299272 . ” – De ce a căzut Guvernul Ungureanu. Ce va scrie istoria despre acest episod ?
– Insistenţa parlamentarilor puterii să ducă bani în circumscripţii a fost picătura care a umplut paharul. Un lucru este cert: nimeni nu avea nevoie de un guvern care să încerce într-un mod onest, corect, transparent şi modern să conducă România. Guvernul a căzut pentru că o întreagă clasă politică, aproape în integralitate, avea nevoie de un executiv de formă, care să nu aibă acţiune de fond. Avea nevoie de o vitrină care să acopere mizeriile adunate 23 de ani la rând. A deranjat corectitudinea miniştrilor. ” citi cu atentie !
“Mulţi dintre oamenii politici din România îşi ascund biografiile. Le e teamă că părţi din biografiile lor ar putea să iasă la iveală. Asta e problema lor personală. ” …. tare cred ca le va da cu sete si in stanga si in dreapta clampailor care au tepuit tara asta 23 ani.
Pai daca vreau sa fiu ipocrit iti raspund in stilul lui Niku “”ce ne’am face noi fara discurs? eu il urmaresc cu fascinatzie, atunci cind mai am rabdare s’o fac, si’mi zic in barba ca ar fi fost bun de popa, ca asa am avea si noi motiv sa facem ce zice popa, nu ce face popa”‘
Marturisesc ca nu pot fi chiar asa de ipocrit si nu am mai mentionat fraza din mijloc din comentariul lui Niku
adica ? fii mai explicit te rog .
Citeste comentariile lui Niku de la 7.57, respectiv de la 8.34 si 9.07 si ai sa intelegi.
🙂 umbli cu smecherii.
Nu Zigzag, dar daca tot sunt fortat sa judec macar nu o fac cu dubla masura. Imi place sa-i ascult pe fiecare dar sa le si studiez limbajul trupului si apoi dau verdictul. Vrem de la altii jurisprudenta dar noi avem voie sa incalcam regulile. Nu e fair
tocmai asta faci : dubla masura. parerea mea . scuze :)pentru ca un om care nu e la putere ,e doar un senator si raspunde la niste intrebari puse de ziarist. nu poti compara cu un om care e presedinte si are decizii in pix . sau in poseta doamnei Nutzi.nu te superi sper, asta e opinia mea. iar esenta declaratiilor le ai manipulat prin “omisiune” ca sa zic asa 🙂
as fi curios sa aflu ce parere ai despre cum isi asuma Basescu tradatorii ( tovarasii adusi la putere de Basescu) care au dat jos guvernul Ungureanu.
Zigzag, caracterul ti-l asumi nu-l lasi in responsabilitatea altcuiva, Pana una alta eu nu m-am dus sa-l votez pe Bleaga in colegiul meu, dar MRU a continuat sa-i dea credit atunci cand a candidat pe listele ARD. Crede-ma nu-l critic ca a facut asta, dar te intreb prin aceasta fapta MRU l-a iertat si in consecinta l-a asumat pe Bleaga. Uneori in viata faci compromisuri si ca om obisnuit darmite ca si presedinte al unei tari. Vezi de aia Biserica Catolica a mai indulcit iertarea sufletelor pacatosilor creeind intre iad si Eden, Purgatoriul.
Ion nu vorbi de Bleaga ca nu-s copil :). eu am postat declaratiile facute de MRU atat. nu ma inscriu la “schimbat subiectu” sau la contre pro/contra.
Pai nu tu ai schimbat subiectul amintind de tradatorii guvernului MRU. Ori Blaga a fost regizorul restul au actionat ca niste trepadusi.
Iar daca vorbesti de poseta lui Udrea pana una alta Funeriu a putut sa duca reforma educatiei atat cat a fost datorita Piratului, Boc si lui Nuti. Crede-ma stiu ce spun o stiu chiar de la el.
In alta ordine de idei spui “”iar esenta declaratiilor le ai manipulat prin “omisiune”
Eu te intreb care e esenta declaratiilor. Daca nici acum nu spune ce s-a intamplat cu adevarat in acea zi fatidica a motiunii de cenzura atunci cand ? Cand isi va scrie memoriile.?
Fara esenta declaratiilor ele raman la stadiul de discurs si din acest motiv te-am indrumat sa citesti comentariile lui Nicu.
oky . nu polemizez. sa stii un lucru ( si pun pariu ca il stii ) : bleaza nu a regizat nimic in viata lui . nu-l duce capu’ . doar a executat. ca placinta , ca prigoana si ca altii.
Te inseli in privinta lui Bleaga, Lucrez cu o ruda de a lui. Spune-mi si mie inainte de 89 cine lucra la departamentul resurse umane. pe stil nou sau la cadre pe stil vechi. Iar faza ca daca eu”plec din guvernul Boc sa plece toti inclusiv Funeriu e falsa”” De fapt a dezavuat-o si public nu numai in particular O stie si MRU. Pe Funeriu nici specialistii prof univ ai PDL-ului nu l-au mai vrut. Dar God nu bate doar cu paru. Daca l-ai vedea cum arata Tabara ….
de Tabara am auzit ce a patit ( daca e vorba de fostul ministru al agriculturii). ca sa raspund la intrebare – cine lucra la cadre … avea in sange sa respecte ierarhia. :). iar in 2001 in pd s-a instaurat o veritabila ierarhie pe “structuri” dobandite de la virgil magureanu – sigur stii si asta. in fine e tarziu la ora asta sa mai dezbatem chestii din trecut. punctul meu de vedere : cand ajungi sef CSAT esti obligat sa stii pe cine numesti in functii. poate povestim odata ce figuri sinistre au ocupat scaunul de ministru al apararii in ultimii 23 ani.
vaz ca sint dat drept exemplu negativ, deja, desi nu “contribui” decit de putzina vreme la aglomeratzia de p’aici, asa ca nu mai intreb despre contributzia si influentza duduchii la formarea gubernului mru, episod din pacate neaprofundat de nici un politician, nici macar de mru, desi ar fi foarte interesant de aflat amanunte (stii faza: nu sint eu ministru, atunci sa plece toata lumea, inclusiv funeriu si boageoaica – care mai facusera ceva in domeniile lor).
mru, fii dom’le, mai incisiv, ce naiba!
eu sper sa fie !
frumos se mai rescrie historia, dom’le, chiar la citeva (zeci de) luni de la desfasurarea evenimentelor!
are dreptate neagu djuvara,
ce rol si ce putere avea doamna oxigenata ca sa poa’ sa contribuie decisiv la reformele lui funeriu, cite au fost?
este ca doamna e o mare reformista de mare viitor?
probabil ca d-l funeriu nu recunoaste nici in fatza marii adunari natzionale, ceea ce ma indeamna sa zic c’ar fi suspekt de stockholm syndrome, despre care am citit ceva si p’aici
@kenwood 9:03
touche!
deh,daca tineretea ar sti si batranetea ar putea…..
@ion 9:19
plateste cine nu s-a asigurat;
unii au simtit din mai ce se petrece si au inceput sa planifice ” exit’ul,dupa iulie a fost mai mult decat clar ce urmeaza
“trezirea” din visele erotice induse de usl,va fi dura,al naibii de dura…
Buna,
Daca vrei sa-ti raspund cinic cei ce au simtit din mai ce se petrece au dorit sa ramana cu cele 7 pacate ca si alea sunt greu de dus.
noapte buna !
saluttare 🙂
ceea ce n-au inteles jurnalistii astia,ziaristi moderatori ,oameni de peste tot din media este ca la nivelul de cultura de tot felul dar mai ales politica al berbecului mioritic,e ca puteau fauri cu adevarat destinul romaniei.Ei au fost si sunt cea mai mare putere in conditiile unui popor iesit cat de cat la lumina.Desigur efectele nu apar peste noapte,ani multi de tot de munca inteligenta si dedicata binelui general sunt necesari.Puteau s-o faca,sunt unii care chiar o fac dar sunt prea putini.
Se spune ca rezistenta la ispita este adevarata masura a caracterului.Din pacate n-a fost sa fie in privinta lor.Banul a contat mai mult.De aici,constrangeri,compromisuri,capete plecate si interese cat cuprinde.Dar si indiferenta,miserupism si alte chestiuni molipsitoare.
Puteau contribui decisiv la renasterea morala,la solidarizarea sanatoasa in jurul unor valori asezate si general acceptate,puteau infrange orice politician/afacerist/papusar care ii vroia altfel(adica obedienti lor si intereselor lor doar ptr. cateva firimituri mai consistente)Si victoriile/succesele lor ar fi fost observate si apreciate.Puteau deveni farul calauzitor,nu era deloc greu sa evite oameni murdari,lipsiti de scrupule,imbecili,jigodii etc etc,sa nu promoveze toate nulitatile si sfertodoctii,sa “traduca” intentiile cabotinilor si ipocritilor etc ptr. simplul motiv ca sunt informati,inteligenti,sunt oameni de prima linie.Ei in primul rand stiu care oameni sunt valorosi si merita sa ajunga pe sticla(80% din populatie se informeaza/educa de pe sticla)Au preferat promiscuitatea doar ptr. a avea buzunarul plin.
Ee,il au dar au pervertit o tara.Apologia infractorilor si linsajul au devenit norme care bulverseaza mintea omului needucat,altminteri onest cat de cat si doritor de bine.Au utilizat cele mai ticaloase metode de manipulare si au creat fascii de ura si resentimente,au tinut si tin in sclavie subcontientul chiar vointa atatora.
Pacat.Ce simplu ar fi fost..acu vreo 20 de ani si.. li s-a deschis o usa,n-au avut curajul sa dea cu ea de pereti
Buna Dimineata,
Postare noua – Sfârşit de săptămână – 8 Iunie / Leul la 4,55 şi pierde în trei zile 3%