Barbarii (13) – Aşezarea slavă la Est de Alpi
| 04/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Migratia slavilor din locurile lor de origine a început aproximativ la sfârsitul secolului al IV-lea si inceputul celui de al V-lea, cand popoarele germanice au început să se deplaseze pe teritoriul Imperiului Roman. Migratiile au fost stimulate de sosirea hunilor în Europa de Est. Ulterior, popoarele germanice au luptat pentru controlul asupra teritoriilor din partea de est a Imperiului Roman, care era in curs de dezintegrare. Triburile slave au făcut parte din diferite aliante tribale cu germanici (lombarzi, gepizi) si turanici (Avari si Bulgari).
Opinia predominantă cu privire la migratia si asezarea slava intre Alpii de Est si Balcani se bazează în mare parte pe dovezi deduse din vestigii arheologice (dintre care multe au fost descoperite doar recent datorită constructiilor extinse de autostrazi din Slovenia, Serbia si Bulgaria), urme etnografice (modele de asezare rurală si cultivarea terenului), precum si constatări ale lingvisticii istorice (inclusiv toponimie). În plus, se confirmă pe deplin din relativ putinele mentiuni contemporane disponibile si surse istorice timpurii (cum ar fi Historia Langobardorum de Paulus Diaconus sau scrisori de la Papa Grigorie I ). O altă dovadă importantă a progreselor asezamantului slav este declinul progresiv de eparhii crestine antice din zonele respective.
După ce vor instala în regiunea Alpiilor de Est, slavii au subjugat populatile romanizate aborigine, care au locuit pe teritoriul fostei provincii Noricum si în orasele sale. În antichitatea târzie, populatia aborigenă este asimilata de colonisti slavi sau se retrag în locuri mai îndepărtate. Parte a populatiei aborigene fugite în Italia si în orase de pe coasta Adriaticii, printre care Civitas Nova (Novigrad moderna). Multi bastinasi au fost înrobiti de slavi (un termen vechi slav pentru sclavia fost krščenik, ceea ce înseamnă un crestin, pentru simplul motiv ca bastinasii au fost crestini), cei asimilati de slavi au fost cei care i-au civilizat.
Majoritatea slavilor fac referire la aborigenii romanizati denumindu-i Vlahi sau Lahi. Anumite nume de locuri din Slovenia moderna, cum ar fi Laško, Laski rovt, Lahovče si altele sunt marturia indubitabila. De asemenea, o serie de nume de râuri în Slovenia moderna, cum ar fi Sava, Drava, precum si numele geografic Krajna (Kranjska slovenă) au fost adoptate de la aborigeni romanizati, fiind de origine traco-daca-getica care s-au pastrat in vocabularul traco-latin
Aparitia entitatilor statale slave din regiunea de est si sud-est a Alpilor.
Bulgaria. În urma unei lupte îndelungate împotriva Imperiului bizantin, spre mijlocul secolului al VII-lea, slavii au populat o mare parte a Peninsulei Balcanice şi o serie de regiuni învecinate din nord-vestul ei. Formarea primelor state slave de sud s-a produs în condiţiile luptei continue împotriva Bizanţului, autoritatea care stăpânise teritoriile pe care s-au aşezat triburile slavilor. Dintre toate statele slavilor de sud din perioada Evului Mediu timpuriu, statul bulgar a atins cea mai mare dezvoltare economică şi politică, iar la baza lui a stat Uniunea celor şapte triburi slave din Moesia Inferior. În istoria formării statului bulgar un rol bine determinat l-a avut tribul türk al bulgarilor, care împins de avari s-a apropiat în secolul al VII-lea de triburile de slavi din sudul Dunării şi au ocupat partea de nord a Sciţiei Mici sub conducerea lui Asparuh. Aceşti protobulgari vor devenii aliaţii cei mai importanţi ai slavilor în campaniile lor îndreptate împotriva Bizanţului. Din contactul acestor populaţii a rezultat un nou popor în Europa sud-estică, slavii însuşindu-şi de la protobulgari doar denumirile tribale, fenomen ce a avut loc în cursul secolelor VII-VIII.
În urma incursiunii din 681, prin care bulgaro-slavii au ajuns până în Tracia, aceştia au obţinut independenţa faţă de Bizanţ, care s-a obligat să le plătească subsidii. Capitala acestui stat slavo-bulgar a fost stabilită la Pliska; el îngloba în graniţele lui trei etnii: populaţia romanizată, slavii şi protobulgarii. În cursul secolelor IX-X a avut loc slavizarea triburilor protobulgare şi a început o nouă etapă istorică sub hanul Boris (852-889), care transformă Bulgaria într-un regat creştin iar urmaşul lui, Simion (889-927), va fi primul care va purta titlul de ţar.
În timpul ţarului Simion, în anul 924, se încheie o pace între Imperiul Bizantin şi ţaratul Bulgar, pace în urma căreia Bulgaria obliga imperiul la plata unor subsidii. Cu domnia ţarului Petru (927-969) începe decăderea puterii bulgarilor, proces ce va fi terminat, în 1018, odată cu victoria pe care o reportează Vasile II, ce se va numi după acest moment Bulgaroctonul. În urma acestei victorii împăratul dispune organizarea a două theme – Paristrion şi Bulgaria -, care să cuprindă teritoriul Dobrogei, respectiv în mare parte cel al fostei provincii Scithia Major; cu aceeaşi ocazie este desfiinţată şi patriarhia independentă a Bulgariei şi până în 1185 la răscoala fraţilor Petru şi Asan statul bulgar şi-a încetat existenţa.
Slovenia. Triburile slave de sud au ajuns la începutul secolului al VI-lea şi în regiunea Alpilor răsăriteni şi pe ţărmul nordic al Mării Adriatice, lovindu-se de stăpânirile bavareze, respectiv longobarde. Primul stat al slavilor în această zonă s-a format în Carantania/Noricum (azi landul Kärnten din Austria), având capitala la Koruşka; stat ce a avut de înfruntat atacurile bavareze, longobarde şi la mijlocul secolului al VIII-lea pe cele ale avarilor. Sub cneazul Borut slovenii au fost creştinaţi în rit latin de misionarii germani, lucru ce i-a şi atras în sfera de influenţă a bavarezilor, de la care vor primi ajutor împotriva avarilor. Existenţa statului sloven a fost de scurtă durată deoarece în 788 Carantania/Noricum a fost cucerită de Carol cel Mare şi aici au fost organizate două comitate, în care, începând din 843, sub Ludovic Germanicul, a început colonizarea germană. În urma victoriei din 955, asupra maghiarilor, care au emis pretenţii teritoriale asupra Carantaniei, Otto I a reorganizat părţile răsăritene ale imperiului romano-german şi în cadrul acestei acţiuni a creat marele ducat al Carintiei.
Serbia. Sârbii de astăzi şi macedonenii, descind din triburile slave care s-au aşezat la sud de cursul inferior şi mijlociu al râului Sava, zonă brăzdată de lanţuri muntoase acoperite de păduri. Triburile slavilor care s-au stabilit aici au fost nevoite să defrişeze porţiunile necesare desfăşurării agriculturii, astfel de lucrări nu puteau fi făcute de familiile mici şi aşa se explică faptul că în Serbia familiile mari patriarhale – zadruge – s-au păstrat într-o măsură cu mult mai mare decât în alte regiuni balcanice ocupate de slavi. Prin aceasta se explică de ce relaţiile de tip feudal s-au dezvoltat ceva mai târziu decât la bulgari, abia în secolele IX-X această dezvoltare a luat mari proporţii. În afară de aceasta, formarea unor uniuni politice mai largi a fost frânată şi de lupta ce s-a dat pentru aceste regiuni între Bizanţ, kaganatul avar, statul francilor şi Bulgaria.
Primul stat sârb s-a format în secolul al IX-lea sub conducerea cneazului Vlastimir şi a avut capitala la Rascia, fiind confruntat încă de la început cu tendinţele expansioniste manifestate de bizantini şi bulgari. Noul stat nu a putut să-şi păstreze independenţa în aceste condiţii şi sub cneazul Mutimir (872-891) a fost nevoit să recunoască suzeranitatea bizantină; timp de două secole bizantinii şi bulgarii supunând pe rând micul cnezat al sârbilor. Renaşterea statului sârb are loc abia din a doua jumătate a secolului al X-lea, în condiţiile în care puterea bulgară a scăzut, iar cneazul Vladimir (980-1015) a reuşit să unească sub autoritatea sa mai multe regiuni stăpânite de triburile slave din vestul Balcanilor. În anul 1042 cnezatul sârbilor, sub conducerea cneazului Voislav (1034-1051), devine independent faţă de Bizanţ şi îşi stabileşte capitala la Zeta. Noua refacere a cnezatului va atrage interesul misionarilor catolici şi prin intermediul acestora are loc creştinarea sârbilor, care vor deveni catolici prin încoronarea cneazului Mihail (1052-1081) de către Grigore al VII-lea ca rege. Deşi nu a avut o perioadă lungă de existenţă, destrămându-se din cauza disensiunilor interne şi a intervenţiilor externe, primul stat al sârbilor a avut importanţă în procesul de formare a unei identităţi unitare pentru toate triburile slave din vestul Peninsulei Balcanice, termenul de sârbi fiind adoptat pentru toate aceste triburi.
Croaţia. Triburile slave ale croaţilor au ajuns în prima jumătate a secolului al VII-lea până la ţărmurile Mării Adriatice, ocupând cea mai mare parte a fostei provincii romane Dalmatia. În secolele VII-VIII triburile croate plăteau tribut avarilor şi ca urmare a acestei stări de dependenţă au fost uşor de atras în campania lui Carol cel Mare împotriva avarilor. În contextul acestor lupte şi al apropierilor diplomatice între franci şi bulgari se constituie două regiuni în cadrul teritoriului stăpânit de croaţi: Croaţia Dalmatină şi Croaţia Pannonică. În urma unei răscoale ce a avut loc în anul 819, teritoriul croat a fost împărţit între franci şi bulgari, astfel că în partea pannonică a apărut un cnezat autonom sub suzeranitate bulgară ce a existat până în secolul al IX-lea.
Profitând de poziţia strategică mai bună, părţile apusene ale croaţilor au cunoscut o dezvoltare mai rapidă şi în jurul acestor teritorii se va consolida statul croat independent, fenomen ce va avea loc în timpul cneazului Bronimir (879-892). Din secolul al XI-lea statul croat, devenit regat în timpul lu Stjepan Dîrzislav (969-995), va intra în componenţa regatului maghiar iar o parte a coastei dalmate sub dominaţia veneţiană.
Bibliografie, note si citate:
Collins, Roger, Early Medieval Europe 300–1000. London: MacMillan, 1991.
Wallace-Hadrill, J. M. The Barbarian West. London: Hutchinson, 1970.
Zeno – Karl Pinter, I. M. Ţiplic – Popoarele Europei Centrale şi de Sud-Est 2004.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Incurcate sint caile Domnului! Ce am invatat pe timpuri (vb de anii ’70) si ce citesc eu aici! De ce umanitatea ascunde uneori adevarul? Este atat de greu, sa pornesti pe drumul vietii cu adevaratele cunostinte al stiintei 100% !?! Sincera sa fiu Theo, nu am nici o intrebare legata de subiectul zilei, ptr ca este complet ce lecturez si incerc sa-mi completez un puzzle al cunostintelor in acest domeniu ce ma intereseaza in mod deosebit de mult timp.
Felicitari! Multumesc pentru subiectul zilei!
O seara frumoasa alaturi de cei dragi.
multumesc Paula, o seara buna!
sârbi catolici ???
muţumesc pentru informaţiile ce ni le dai
abia aştept continuarea să văd cum s-au de-catolicizat
vezi ce rău e să ştii doar istoria doar cu aproximaţie: pe sârbi îi vedeam ca pe cei mai dârji ortodocşi şi cei mai duri războinici, iar pe bulgari ca pe unii aşa de prăpădiţi că mâncau bătaie chiar şi de la noi (al doilea război balcanic)
iar acum aflu că sârbii au fost iniţial catolici şi şi bătuţi de bulgari 🙂 🙂 🙂
dacă ne mutăm mult mai aproape de vremurile noastre cred că formaţiunea “zadruga” s-a păstrat până târziu
nu pot să găsesc citatul din Djuvara unde spune că austriecii au colonizat aproximativ 35’000 de zadruga pe teritoriile noastre
oare şi la ei se predă o istorie la fel de machiată şi ciuntită ca la noi?
Elema, la noi se preda o istorie utopica fara nici un fel de nuantare. Noi suntem viteji si gloriosi alti sunt fricosi si daca se aduna multi impreuna ne cotopesc. Porcarii – Nu stiu ce se preda la ei, probabil la fel ca la noi 🙁