Barbarii (12) – “Slavii de vest-1”
| 30/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Slavii de vest sunt stramosii cehilor, polonezilor, slovacilor si sarbilor. Societăţile care alcatuiesc aceste popoare s-au dezvoltat de-a lungul liniilor vest-europene prin afilieri politice cu Imperiul Roman apusean. Slavii de Vest 
au cunoscut diviziuni culturale asemanatoare cu celelalte două grupuri principale slave: în timp ce slavii de est şi majoritatea celor de sud au fost convertiti la ramura Ortodoxă a Creştinismului, fiind cultural influenţati de Imperiul Bizantin, Slavii de Vest împreună cu partea vestica a slavilor de sud (croaţii şi slovenii) s-au convertit la romano-catolicism, prin urmare au intrat sub influenţa culturală a Bisericii Latine şi Europei occidentale.
Primele state slave din centrul si vestul Europei despre care avem surse scrise sunt: Imperiul Samo (623 – 658), Principatul Moraviei (c. 800- 833), Principatul Nitra (c. 800 – 833) şi Moravia Mare (833 – c. 907). Împeriul Samo se consolideaza intre anii 623 – 658, cand triburi slave conduse de Samo (Samo a fost la origine franc si s-a ocupat de negot) se rascoala împotriva avarilor; in urma acestei răscoale este întemeiat primul stat slav. În anul 631, la Wogastisburg, slavii îi înfrâng si pe Franci, devenind cel mai puternic stat din centrul si sudul Europei. Odata cu moartea lui Samo in 658 d.Hr, statul întemeiat de acesta se va destramă. Centrul Statului lui Samo s-a aflat în Vestul Slovaciei de azi. Un stat Slovac, cunoscut ca Principatul Nitra, a apărut in secolul VIII. Primul lui rege Pribina a consacrat în 828 prima biserica creştină de pe teritoriul Slovaciei. Împreuna cu Moravia învecinată a constituit nucleul Moraviei Mari (aprox 833). Acest stat a găzduit pe sfintii Chiril şi Metodiu prin anul 863 in perioada elaborarii alfabetului glagotic si traducerea Bibliei in Slavona.
In nord, triburile polone sunt unificate probabil pe la inceputul secolului al X-lea. Primul conducător istoric al Poloniei menţionat în documente a fost Mieszko I; el a fost botezat în 966, adoptând religia creştină catolică ca noua religie oficială a ţării, la care majoritatea poporului s-a convertit în cursul secolului următor. În secolul al XII-lea, Polonia s-a fărâmiţat în mai multe state mici, care au fost mai târziu prădate de armatele mongole ale Hoardei de Aur în 1241.
În 1320, Władysław I devine rege al Poloniei reunificate. Fiul său Casimir cel Mare reface economia Poloniei, construieşte noi castele şi câştigă războiul împotriva Ducatului Rus (Lvov devine oraş polonez). Sub dinastia Jagielonienilor, Polonia îşi construieşte o alianţă cu vecina sa Lituania. O epocă de aur survine în secolul al XVI-lea, în timpul Uniunii Lublin cu Lituania din Uniunea Polono-Lituaniană. Cetăţenii Poloniei se mândresc cu libertăţile antice şi sistemul parlamentar, deşi Szlachta a monopolizat multe din beneficii.
Ceho-Moravi
Imperiul Samo (623 – 658), Principatul Moraviei (c. 800- 833), Principatul Nitra (c. 800 – 833) şi Moravia Mare (833 – c. 907).
Teritoriul Cehiei se mărginea la vest şi sud-vest cu un lanţ muntos, denumit Pădurea Cehă, iar la nord-vest cu munţii Metalici. În această zonă ocupaţia economică principală a fost creşterea vitelor, completată de agricultură în zonele de şes. Descoperirile arheologice referitoare la secolul al VI-lea dovedesc că în Cehia şi Moravia se cultivau toate felurile de cereale, în special meiul, orzul. Obiectele găsite în săpături arheologice, datând din secolele VI-X, atestă folosirea unor mijloace perfecţionate pentru prelucrarea şi arderea lutului, precum şi trecerea la utilizarea roţii olarului. Apariţia timpurie a oraşelor cehe este legată de progresul meşteşugurilor şi comerţului, oraşele fiind la început aşezări întărite – gradî -, locuri destinate reşedinţei cnezilor.
Începând cu 531 dinspre vest au apărut, la graniţele acestui teritoriu locuit de uniunile de triburi ale slavilor ceho-moravieni, francii, iar partea de răsărit a intrat sub influenţa khaganatului avar, care îşi avea centrul în vestul Pannoniei. Uniunile triburilor ceho-moraviene au intrat la sfârşitul secolului al VI-lea sub influenţa francilor şi a avarilor, ajungându-se ca cele două puteri să intre în conflict direct pe teritoriul ocupat de acesti slavi. Începând cu secolul al VII-lea puterea avarilor a început să decadă şi în anul 623/624 s-a creat prima mare uniune a slavilor de vest, în fruntea căreia s-a aflat Samo. Una dintre menţiunile documentare cu referire la acest “cneaz unificator” este la cronicarul franc Fredegar, care şi-a scris cronica între 640-660, ce spune despre Samo că a fost un negustor franc ce s-a stabilit printre slavi, iar alta provine dintr-un izvor hagiografic, ce se referă al convertirea triburilor carantane şi care consideră că Samo a fost un slav. Oricare ar fi adevărul, sub autoritatea lui s-a aflat Cehia şi Slovacia de vest, o parte din Slovenia, Austria de est şi teritoriile până la Elba. Conform cronicii lui Fredegar, Samo a domnit 35 de ani, aproximativ până în 658/659, dar nu avem alte ştiri cu privire la evoluţia politico-socială a acestui prim stat al slavilor de apus, menţionându-se doar că, armata sa era formată din cete numite drujine, conduse de o aristocraţie militară.
Prin coroborarea informaţiilor privitoare la vecinii acestui stat se cunosc o serie de atacuri pe care longobarzii şi apoi francii le-au întreprins în cursul secolului al VII-lea. Cele mai periculoase au fost atacurile francilor din timpul domniei regelui Dagobert I (629-639), dar în urma unei victorii obţinută de ceho-moravieni în anul 631 la Wogastisburg, statul lui Samo a obţinut independenţa.
În prima jumătate a secolului al IX-lea, între Dunărea mijlocie şi cursul superior al fluviilor Elba şi Oder s-a format un întins stat al slavilor de vest, cnezatul Moraviei Mari cu reşedinţa la Velehrad. În aceeaşi perioadă a început şi activitatea de creştinare, prin misionarii catolici, a slavilor apuseni. Primul conducător al Moraviei Mari a fost Mojmir (818-846), care a reuşit să unească triburile slavilor moravieni şi slovaci sub autoritatea sa şi a destrămat alianţa îndreptată împotriva sa, alianţă a francilor cu cnezatul în fruntea căruia se afla cneazul Pribina din Nitra. Ca urmare a campaniilor militare din anii 833-836 Mojmir a anexat teritoriile cnezatului lui Pribina, care se refugiază la franci, fiind un permanent pericol pentru cnezatul moravian.
Ludovic Germanicul a reuşit să-l răstoarne pe Mojmir, profitând de dorinţa nepotului acestuia, Rostislav, de a ajunge la conducerea cnezatului, dar încercarea sa de a impune statului slav dominaţia germană şi de a răspândi credinţa creştină, prin misionari germani, a stârnit protestul slavilor moravieni şi în final chiar al cneazului Rastislav (846-870), care s-a răsculat împotriva regelui german. În încercarea de a contrabalansa politica de forţă a lui Ludovic Germanicul şi de a stopa expansiunea germană spre răsărit, Rostislav a pus bazele unei organizaţii bisericeşti moraviene şi astfel a încercat o apropiere politică de Bizanţ, solicitând misionari din imperiu care să definitiveze organizarea acestei biserici. În acest context au fost trimişi fraţii Constantin (Chiril) şi Metodiu care au contribuit de o manieră decisivă în crearea la aceste populaţii slave a unei biserici creştine de orientare răsăriteană. Urmaşul lui Rostislav, Svatopluc (870-894), deşi a obţinut puterea cu ajutorul lui Ludovic Germanicul, a păstrat independenţa cnezatului Moraviei Mari, consfinţită printr-un tratat datat în anul 874, cunoscut ca tratatul de la Forchheim. După acest moment autoritatea Moraviei Mari sa extins şi asupra Pannoniei, unde a domnit Pribina ca vasal al germanilor, dar şi asupra teritoriilor locuite de slavi pe cursurile Elbei şi Oderului. Sub urmaşii lui Sviatopluc, cnezatul Moraviei Mari va trece printr-o perioadă de lupte interne, care în majoritatea cazurilor au dus la separarea unor triburi slave, lucru ce a slăbit puterea militară a cnezatului şi în anii 905-906 Moravia Mare a căzut sub loviturile triburilor maghiare, ce au cucerit o parte a teritoriilor slovace. Din acest moment are loc separarea drumurilor slovacilor de cele ale cehilor, ultimii constituindu-se în cnezat separat de cel al Moraviei Mari.
Cnezatul slavilor cehi s-a format încă din secolele VII-VIII, dar a fost parte integrantă din cnezatul Moraviei Mari, procesul de separare etnică şi politică având loc la sfârşitul secolului al IX-lea. Cehii au ieşit din componenţa statului moravian cu zece ani înainte de destrămare şi sub cneazul Bratislav I au reuşit să facă faţă atacurilor maghiare. Boleslav I (935-967) şi Boleslav al II-lea (967-999) au finalizat acţiunea de constituire a statului ceh, prin anexarea teritoriului slavnicilor, ce aveau capitala la Libice şi a unei mari părţi din cnezatul moravian după bătălia de la Lech. La sfârşitul secolului al X-lea statul ceh şi cnezatul kievean au ajuns să aibă o graniţă comună, care a dus la strângerea relaţiilor politice între cele două state nou create şi cu tendinţe expansioniste în centrul şi estul Europei. Relaţiile politice au fost strânse şi ca urmare a unor căsătorii dinastice ce au avut loc între reprezentanţii ambelor curţi slave.
Bibliografie, note si citate:
Collins, Roger, Early Medieval Europe 300–1000. London: MacMillan, 1991.
Wallace-Hadrill, J. M. The Barbarian West. London: Hutchinson, 1970.
Zeno – Karl Pinter, I. M. Ţiplic – Popoarele Europei Centrale şi de Sud-Est 2004.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna ziua,
Sarbii sunt din cate stiam slavi sudici. Poate va referiti la sorbi, minoritatea pe cale de disparitie din Germania de Est?
Bun Ovi,
Serbii sunt o exceptie. O parte din ei sunt rasariteni si o parte apuseni. Etnogeneza sarba include 3 triburi slave unul rasritean si doua apusene. Exact ca si romanii care au fost slavizati in sud de slavii sudici si in Ardeal si Bucovina de cei vestici, numiti si “șcheieni” (schiavone) de fapt moravo-cehi in Ardeal si polans si vistulans in Bucovina
Va multumesc pentru informatii. Croatii si mai ales slovenii unde s-ar incadra atunci?
Slovenii sunt moravieni (Moravi) Croatii fac parte din asa numitele triburi slave de pe Slava (raul) care au fost triburi sudice. Deci Croatii au la origine slavii de sud, slovenii de vest.
deci sârbii sunt mai “vestici” decât croaţii – ce fază 🙂
care sunt cele două triburi sârbeşti apusene şi care e cel răsăritean?
dacă ne luăm strict după trăsături – unde nu am decât experienţa filmelor – aş zice că totuşi ardelenii, cel puţin cei din zona fostă a lui Menumorut, seamănă categoric mai mult cu sârbii decât cu cehii
bine, aici intră şi sârbii “colonizaţi” de austrieci în secolul al şapteşpelea (optşpelea?)
sau explicaţia poate fi într-un fond pre-migrator comun
sau celelate ingrediente din etnogeneza cehă
pe ce bază – de cromozomi zic – s-au identificat strămoşii?
de ce comentam împotriva cromozomului Y – nu din feminism :P, dar îmi pare că, dacă mergi înapoi cu zece generaţii, identifici doar un strămoş din o mie douăzeci şi patru
bine, s-ar putea să mă înşel, eu nu am habar de genetică decât amintirile dintr-a doişpea