O istorie a scrisului (4) – Materiale / partea a doua
| 27/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, Magazin Istoric |
Tablita de ceara
Tablita de ceara a fost probabil una dintre cele mai vechi si cele mai folosite ustensile de scris din istoria omenirii. Extrem de putine societati nu s-au folosit de aceast ustensila extrem de utila. Timp de 40 de secole tablita de ceara a folosit ca un material auxiliar pentru a inscriptiona date provizorii, care dupa folosirea lor erau inscriptionate pe un material mai scump, insa mai durabil (pergament, papirus sau hartie). Primele tablite de ceara au fost descoperite in Orientul Mijlociu datand din timpul lui Saragon din Akkad (sec XXIV i. Hr), bineinteles fara posibilitatea de a descifra inscriptionarea lor si ultimele folosite dateaza din secolul al XIX-lea in Franta (1860- piata de peste din Rouen).
Ceara folosita era produsa din ceara naturala (de albine), uneori amestecata cu seu sau clei animal si cu pigment colorant (majoritatea tablitelor au fost lasate in culoarea originala a amestecului amintit) de obicei de culoare inchisa.
Din cunostintele noastre arheologice stim ca aceste tablite rezistau si la temperaturi de 65 grade Ceslius. Inscriptionarea se facea cu ajutorul unei daltiţe numite Stylus. Numele tablitei de ceara era in Latina, tabula. De aici expresia “tabula rasa“, adica tablita stearsa – un nou inceput.
In evul mediu, majoritatea inscriptionarilor administrative, calcule sau educatia scolastica s-au facut cu ajutorul acestor tablite. Tablitele erau de fapt de la 2, 4 , sau 6 suprafete de lemn cu ceara in formate si marimi diferite legate intre ele, cu sau fara coperti. S-au gasit coperti extrem de elegante din fildes, argint sau chiar aur.
Hârtia
În jurul anului 200 î.Hr. hârtia are folosită deja în China, pe atunci confecţionată din cârpe de mătase. Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, ţesătura şi bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă şi întinsă pe o foaie, mai tarziu au fost schimbate desurile textile cu miezul arborelui de dud, din care se obtinea aceasi pasta printr-un procedeu simplificat. Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ţinut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul care era un centru însemnat de producere a hârtiei a cazut in mainile musulmanilor.
Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria şi Egipt în cca. 900 şi în Africa de Nord puţin după aceea. În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Xàtiva in Valencia, Spania Islamica. Mai târziu au apărut fabrici şi în Franţa, Germania, Anglia. Din nefericire, bigotismul catolic din Europa medievala a intarziat folosirea masiva a hartiei in Europa. In 1221 d.Hr. Imparatul Frederick al II-lea cel mai puternic om din Europa acelor vremuri, declara ca tote documentele scrise pe hartie sunt nerecunoscute si nu pot fi validate. Paralel cu aceste mizerii ale Europei occidentale, in China era folosita hartia igienica produsa din paie de orez incepand cu secolul al VI-lea (Needham, Volume 4, p. 123) si banii de hartie numite Jiaozi (bacnote) au inceput sa fie folositi in mod curent din secolul al X-lea.
Desi au fost construit fabrici de productie a hârtiei pe tot cuprinsul Europei, marea majoritate a cantitatii de hartiei ajungea inEuropa din Imperiul Otoman pana la sfarsitul secolului al XVII-lea. Pe teritoriul Tarilor Romanesti, primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406, iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu şi în 1546 la Braşov.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
