Casa Regală a României – 1866-2013
| 10/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Eveniment, Magazin Istoric |
Desi unii istorici pot considera ca Romania are o Casa Regala din 14 martie 1881, cand se face înălţarea României la gradul de regat, eu prefer sa consider inceputurile Casei Regale a Romaniei din momentul in care Carol I-ul “Cel Mare” a calcat pe pamant romanesc. Trebuie sa va anunt cu respect ca sunt republican convins si cred ca Romania nu are nevoie de o monarhie in zilele noastre, in primul rand pentru ca nu sunt de acord cu nesespectarea normelor salice, care stau la baza Monarhiei romane, bazate pe statutul promulgat de Carol I-ul in 1884 si in al doilea rand pentru ca urmasii Regelui Carol I nu sunt la inaltimea predecesorilor lor.
Cateva date despre Casa Regală a României:
Hohenzollern-Sigmaringen este o ramură a dinastiei de Hohenzollern, care au condus Prusia şi ulterior Germania până în 1918. Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen a fost format în 1576, în urma partajării 
Comitatului Hohenzollern, un fief al Sfântului Imperiu Roman. Casa Regală a României a fost întemeiată de prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, devenit la 10 mai 1866 regele Carol I al României. România a devenit «Republică Populară» la 30 decembrie 1947 în urma abdicării de la tron a regelui Mihai I. În 1866 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei şi al Munteniei, a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii. Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe durata domniei lui Cuza, de aceea in 1866 s-a pornit o activitate diplomatică deosebită pentru aducerea unui prinţ străin.
După o perioadă de căutări şi după ce contele de Flandra a respins propunerea delegaţiei româneşti, la iniţiativa lui Napoleon al III-lea, Ion C. Brătianu pleacă în Germania la Düsseldorf. Aici Carol, fiul principelui Carol Anton de Hohenzollern, acceptă propunerea, un mare rol având şi doamna Hortense Cornu (prietena lui Napoleon al III-lea), care făcuse deja demersuri asupra lui Carol. Alegerea lui Carol ca prinţ domnitor în România era aşadar sprijinită de Franţa, prin Napoleon al III-lea, dar şi de Prusia, (Bismarck). Este de menţionat faptul că bunica prinţului, marea ducesă Stefania de Baden, era fusese înfiată de Napoleon Bonaparte. Dinastia de Hohenzollern a dat numeroase personalităţi istoriei medievale şi moderne europene, cel mai de seamă fiind Wilhelm I, rege al Prusiei apoi împărat al Germaniei. Din ramura Hohenzollern-Sigmaringen se trage şi Dinastia Regală a României : Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I. Prinţul Karl Anton de Hohenzollern şi principesa Josefina, părinţii lui Carol, au avut 6 copii : Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich şi Maria. Al treilea lor copil, pe numele său Carol Ludovic de Hohenzollern, s-a născut în ziua de 7/20 aprilie 1839, a primit în familie o educaţie spartană, băieţii fiind destinaţi unor cariere militare. Deviza acestei case era Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) care a fost preluată şi de către Dinastia Română.
Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen — (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – 10 
octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: “Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială”. Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al Principatelor Române în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.
Respectul meu netarmurit pentru acest mare rege al romanilor! Pentru cei care doresc sa stie mai multe despre Casa Regala a României – 145 de ani am pregatit un rezumat de 11 pagini care poate fi descarcat in format PDF. Merita! Credeti-ma. Respectivul doccument a fost pregatit acum 2 ani (2011)
Un rezumat istoric – Casa-Regala-a-Romaniei
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salut 🙂
Theophyle, multumesc pentru articol. De ce tineti la respectarea normelor salice?
De unde pot descarca rezumatul?
salut Diana,
Monarhia este o traditie. Cine doreste sa respecte o traditie o pastreaza. Altfel nu avea rost nici principe strain si nici alte reguli care au fost impuse prin constitutia de la 1866. La sfarsitul articolului aveti un link.
Vezi si desprea acea constitutie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_din_1866
Multumesc 🙂
Si eu sunt republican convins.
Istoria trebuie respectata. Carol si Ferdinand au fost mari regi, oameni cu caracter care au ajutat romanilor mai mult decati toti domnitorii pamanteni impreuna!
Multumesc de articol .
Fara legatura cu el si datele istorice enumerate :
Ma intreb de ce se face mare tamtam mediatic (inclusiv madam Mungiu pe romania curata) pentru o discutie privind necesitatea reintroducerii monarhiei in sistemul numit Romania .
Cica ca garant a onestitatii si eficientei justitiei . Incurcind mere cu pere si evitind premeditat sa enumere tarile cu monarhii constitutionale unde regele sau regina numescindependent judecatori , procurori sau magistrati . O fi ca nu are nici macar una ca suport ?
Ma intreb la fel de ce nu se mentioneaza ca fostul rege bulgar (1943-1946 ) a fost si prim ministru in perioada 2001-2005 . Adica implicat direct in viata politica rREPUBLICANA bulgara si fara pretentii de a restaura monarhia .
De ce doar la noi o casa regala sublima prin lipsa de pe scena politica actuala (adica care refuza clar republica ) e propulsata artificial ca garant a un obiectivitati , eficiente posibil de rezolvat cu alte metode mult mai simple ?
Unicul motiv o fi ca un eventual si ipotetic viitor rege al Romaniei , e in realitate un fost ofiter de securitate ?
Ce rol au servicile in astfel de manipulari mediatice ? (planificate evident )
cu placere.
Regalitatea este un anacronism care este pastrat ca traditie in tarile occidentale. In Sud nu exista nici o monarhie sa nu vorbim de Balcani.
Frumos cadou ati facut in aceasta luminata zi din istoria noastra. Multumesc. Si eu am invatat la fel din istoria vorbita in familia mea: Carol si Ferdinand.
Fac si eu ce pot 🙂 Imi pare bine ca place!
Ups!
Nu vreau să fiu Gică contra, dar “mai mult decati toti domnitorii pamanteni impreuna” nu e un pic prea mult?
Pe lângă xenofobia “firească” în partea asta de ţară – urmaşii supuşilor lui Ardaric – se cam ţine minte disputa de la Bucureşti dintre partida ardeleană şi cea basarabeană.
Carol – lăudatul Carol I – voia ca Regatul să lupte contra ruşilor nu pentru că-l durea deznaţionalizarea celor de dincolo de Prut, ca pe Carp, ci fiindcă considera Ardealul, bine-mersi, proprietate legitimă a neamurilor sale.
Iar regina ţinea partea rudelor proprii fiind verişoară şi cu ţarul şi cu regele Angliei.
Cred că până la urmă Brătianu a ales pe criterii pur materiale – Ardealul fiind mai mare şi mai bogat.
Să n-o luăm în tragic totuşi. Ce înseamnă “pământean”? Oare la curtea lui Mircea, Ştefan se vorbea româna sau slavona?
Dacă Tudor ar fi avut o şansă, poate am fi avut într-adevăr o dinastie pământeană. E drept, sub protectorat rusesc 🙁