Revista Presei – 12 Aprilie / ventilatoarele reevaluari
12/04/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vremea va continua să se încălzească vineri. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării cerul se va înnora treptat şi mai ales spre seară şi în timpul nopţii pe arii extinse vor fi ploi, îndeosebi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat, spre sfârşitul intervalului. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp în Crişana, Maramureş, nordul Munţilor Apuseni şi al Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar pe parcursul zilei în regiunile vestice şi în Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în deltă şi 23 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 2 şi 11 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse în zonele joase, va fi ceaţă.
În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească şi va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3924 RON; 1 USD = 3. 3554 RON; 1 EURO = 1. 3091 USD; Francul elvetian 3. 6031 RON. Gramul de aur 167.9930 RON.
Depozitele la cele nouă sucursale străine reprezintă 8% din totalul depozitelor din România. Depozitele la cele nouă sucursale ale băncilor străine totalizau la sfârşitul primului trimestru din acest an 24,4 mld. lei (5,5 mld. euro) şi reprezentau aproximativ 8% din totalul sumelor depuse la băncile din România, reiese din datele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB). Totalul depozitelor la băncile de pe teritoriul României a ajuns la finele lunii martie la 303,6 mld. lei, iar sumele la instituţiile de credit garantate de Fond erau de 279,2 mld. lei. La sfârşitul perioadei ianuarie – martie din acest an existau 32 de bănci persoane juridice române, participante la FGDB, şi nouă sucursale ale instituţiilor de credit din alte state membre. Cele mai mari bănci locale care funcţionează ca sucursale sunt ING (Olanda), Citi (Irlanda) şi Italo-Romena (Italia). Sucursalele băncilor străine nu mai sunt membre ale FGDB de la 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, fiind incluse în schemele de garantare a depozitelor din ţările de origine. În cazul supravegherii sucursalelor deschise de băncile străine atribuţiile BNR sunt limitate în principal la monitorizarea indicatorilor de solvabilitate şi a constituirii rezervelor minime obligatorii. Depozitele bancare mai mici de 100.000 de euro pe deponent/pe bancă sunt garantate la nivel europen. Dacă în 2008 sumele depuse de români la sucursale ajungeau la aproximativ 12 mld. lei, reprezentând 5% din totalul depozitelor, în ultimii trei ani valoarea s-a dublat, iar ponderea din total oscilează în jur de 8%. Integral in Ziarul financiar
Traian Băsescu, la Digi24: „Nici unul dintre Ponta, Oprescu, Antonescu şi Iohannis nu va fi preşedinte. Isărescu este un om valoros“Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că nici unul dintre politicienii Victor Ponta, Sorin Oprescu, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis nu va fi preşedintele României. Prezent joi seara, la Digi24, preşedintele a comentat şansele de a ajunge la Cotroceni ale celor patru după ce Cosmin Prelipceanu i-a făcut cunoscut sondajul „Adevărul” despre încrederea cetăţenilor în politicieni. Prezent în emisiunea ”Jurnalul de seară„ de la Digi24, preşedintele Traian Băsescu a comentat „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“. Moderatorul i-a făcut cunoscut preşedintelui faptul că pe primele locuri în topul încrederii din acest sondaj se află Mugur Isărescu, Victor Ponta, Sorin Oprescu, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis. ”Nici unul dintre politicienii din acest sondaj nu va fi preşedintele României”, a afirmat Traian Băsescu care nu avrut să spună şi ce şanse are tehnocratul Mugur Isărescu, prezent pe primul loc în topul încrederii. “O să spun un lucru pe care eu îl cred, dar să nu îmi cereţi detalii. Niciunul dintre ei nu va fi preşedinte, dintre cei pe care i-aţi spus mai înainte (Antonescu, Oprescu, Iohannis, Ponta, n.r.). Dintre politicieni, niciunul nu va fi preşedinte (…) Păi Victor Ponta a spus clar că nu vrea, iar ceilalţi trei nu pot”, a precizat Traian Băsescu. Integral in Adevarul
“Case pentru generali”. Şapte grei din Armată vor pierde locuinţele sau banii! Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva generalului Traian Pigui, în pixul căruia a stat avizarea “afacerii” penale. Generalii au cumpărat case la un preţ subvenţionat, apoi unii le-au vândut la preţul pieţei. Ei se declară nevinovaţi. În apartamentul cumpărat ilegal de la statul român de liberalul Corneliu Dobriţoiu şi de la familia fiului său vitreg, Dumitru Samson,coordonatorul interlopilor care au participat la fraudarea referendumului. Scandalul “Case pentru generali” de Armată – sau cum să furi cu legea în mână şi cu minciuna la notar – a ajuns în fază avansată de anchetă. Surse militare au precizat, pentru “Evenimentul zilei”, că opt generali, printre care şi secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Floarea Şerban (demisă miercuri), Corneliu Dobriţoiu, Francisc Radici, Tudor Marcu, vor avea probleme la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Ministerul Apărării se pregăteşte să se constituie parte civilă pentru a recupera prejudiciul care i-a fost creat prin repartizarea şi vânzarea ilegală a locuinţelor de serviciu către mai multe persoane care nu aveau acest drept, care au declarat în fals la notar. Generalul Traian Pigui este deja urmărit penal. El a dat avizele pentru generali, ştiind că nu aveau dreptul legal. Au cumpărat la preţ subvenţionat şi unii au vândut ulterior la preţul pieţei. Apoi, alţii şi-au luat vile de sute de mii de euro. Au creat o pagubă de peste un milion de lei noi, vor fi acuzaţi”, ne-au declarat surse din Minister. Oficial însă, MApN nu a dat încă un răspuns solicitării formulate de EVZ. Dinspre DNA, Biroul de presă ne-a confirmat că procurorii efectuează acte de urmărire penală faţă de generalul Traian Pigui: “În sarcina lui s-a reţinut infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”. Integral in EVZ
Băsescu l-a reevaluat pe Cazanciuc: Nu am fost bine informat când l-am criticat. Nominalizarea sa la justiţie este acceptabilă. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este “acceptabilă” propunerea privind numirea lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justiţiei şi că probabil luni va avea loc învestitura, menţionând că observaţiile sale mai vechi la adresa acestuia nu au fost îndreptăţite. “Pe 15 seară probabil va fi ceremonia de învestitură pentru ministrul Justiţiei”, a spus Băsescu, la Digi 24. Întrebat cum i se pare propunerea legată de Cazanciuc, preşedintele a răspuns: “O consider acceptabilă, chiar dacă eu am mai avut nişte reacţii la adresa domnului Cazancioc (Robert Cazanciuc, n. r.) când se punea problema să fie procuror general cu un procuror care avea nu ştiu ce probleme care până la urmă s-au confirmat. A fost o reacţie pentru care domnul Cazancioc nu a avut nicio vină. Vina a fost eventual a mea, pentru că nu am fost bine informat şi l-am pus la pachet”, a spus Băsescu. Anul trecut şeful statului susţinea că atâta timp cât va fi preşedinte va proteja justiţia de numiri gen Cazanciuc. “Atâta timp cât la Cotroceni va fi un preşedinte care va ţine la justiţie şi o va proteja de astfel de numiri de tip Bălan sau ăla, Cazancioc, care a mai fost el purtator de cuvânt pe la Parchetul General, tot coleg de promoţie cu domnul Ponta, a fost pe la externe şi îl tot vântură ventilatoarele zvonurilor că ar fi bun. Numai că va da de un CSM care nu e atât de flexibil, pentru că ei ştiu foarte bine judecătorii, ştiu foarte bine procurorii şi nu cred că îşi vor pune un aviz pozitiv pe oameni despre care ştiu că sunt flexibili. Pentru că eu am această convingere: cine va încerca în România să se mai amestece în justiţie îşi va rupe dinţii în ea”, declara Băsescu în noiembrie 2012. Integral in Gandul
Iata cum il ironiza Basescu anul trecut pe Robert Cazanciuc: “Ala, Cazancioc tot coleg de promotie cu Ponta, a fost pe la externe si il tot vantura ventilatoarele zvonurilor ca ar fi bun”. Lui Basescu nu ii placea nici cum se imbraca noul ministru al Justitiei. Se poarta moda reevaluarilor. Dupa ce premierul Victor Ponta si-a schimbat brusc opinia despre Laura Codruta Kovesi, pe care a propus-o pentru functia de procuror sef al DNA, iata ca si presedintele Traian Basescu l-a reevaluat pe noul ministru al Justitiei, Robert Cazanciuc (foto). Premierul Ponta a anuntat joi, 11 aprilie 2013, ca a discutat cu Basescu despre numirea lui Cazanciuc la conducerea Ministerului Justitiei si ca presedintele nu a avut nicio obiectie. Cu alte cuvinte, Traian Basescu a acceptat propunerea lui Victor Ponta, urmand ca in cel mai scurt timp sa semneze decretul de numire in functie. Interesant este insa ca Basescu nu avea deloc o impresie prea buna despre Robert Cazanciuc, pe care l-a ironizat, anul trecut, intr-o emisiune de la postul B1 Tv. La acea data, Basescu lasa sa se inteleaga ca Robert Cazanciuc este un procuror “flexibil” si ca CSM ar respuinge propunerea ca el sa preia o functie de conducere in Ministerul Public. Integral in Luju
Judecătoarea Alina Ghica: Ordonanţa de urgenţă care limitează atribuţiile CSM încalcă separaţia puterilor in stat. Alina Ghica, judecător CSM, spune că Ordonanţa de Urgenţă prin care Consiliului Superior al Magistraturii i s-a luat atribuţia de a selecta judecătorul român la CEDO încalcă separaţia puterilor în stat şi constituie o presiune politică asupra justiţiei, scrie Revista 22. “Dacă e să vorbim de presiunea politicului şi de implicarea politicului în justiţie, cel mai bun exemplu este Ordonanţa de urgenţă prin care CSM-ului i s-au limitat atribuţiile în selecţia procurorilor români de la CEDO. Practic, judecătorul cu garanţii de independenţă şi imparţialitate al României la CEDO va fi selectat de ministere, care sunt prin excelenţă politizate. În cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă se menţionează că va participa la selectarea acestui judecător doar un membru al CSM. Sunt curioasă care va fi acel membru al CSM. Poate va fi membru de drept al CSM, respectiv ministrul Justiţiei”, spune Alina Ghica într-un interviu pentru Revista 22 . “Este dovada cea mai elocventă a faptului că, dacă mai avem de făcut presiuni asupra justiţiei şi pe plan extern, trebuie să o facem. Consiliul şi-a exprimat deja o poziţie în acest sens, în sensul că această ordonanţă încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.”, potrivit judecătorului. Ghica mai arată că Ordonanţa trebuie contestată la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului, singura instituţie care poate face acest lucru, potrivit legii. Aduce Romania Libera
Pretenţiile sindicaliştilor de la Dacia: venituri majorate cu 40% sau grevă generală. Un muncitor are un salariu mediu de 2.000 de lei. Salariaţii Uzinei Dacia Mioveni au anunţat, joi, că vor opri producţia, dacă nu vor primi o majorare salarială de până la 40%. În prezent, un muncitor are un salariu de 2.000 de lei. După 14 ture de negocieri cu managementul companiei, începute la jumătatea lunii februarie, reprezentanţii celor 15.000 de salariaţi ai Uzinei Dacia au anunţat ieri că, de la 20 aprilie, se poate declanşa greva generală. Sindicaliştii susţin că se va recurge la această formă de protest, dacă angajatorul nu le va accepta solicitările pentru noul contract colectiv de muncă pe anul 2013. Contractul ar fi trebuit semnat până la 31 martie, însă, cum cele două părţi nu s-au înţeles, termenul s-a prelungit cu 20 de zile. „Vom negocia pentru păstrarea locurilor de muncă şi pentru majorarea salarială. Dacă nu ne vom înţelege, vom intra în cealaltă parte legală a unui conflict de muncă, care duce la grevă generală“, a declarat Nicolae Pavelescu, preşedintele Sindicatului de Automobile Dacia (SAD). Pavelescu s-a întâlnit, ieri, cu alţi 470 de delegaţi ai angajaţilor, din fiecare secţie, pentru a stabili cum vor continua negocierile cu managementul companiei. În noul contract, angajaţii cer garantarea locurilor de muncă, 480 de lei în plus la salariu, o primă anuală de rezultat, de 1.600 de lei, la care se adaugă sporuri şi concedii suplimentare. Printre bonusuri se numără primele de Paşte şi de Crăciun de 873 de lei, respectiv 957 de lei brut. Integral in Adevarul.
Grevista lui Felix, Cristiana Anghel, a primit locuinţă de la MInisterul Educaţiei. Fata ei a fost angajată în minister. Senatoarea Cristiana Anghel, învăţătoarea care a făcut greva foamei pentru ca educaţia să primească mai mulţi bani, a obţinut o locuinţă chiar de la Ministerul Educaţiei, informează România TV. Învăţătoarea Cristiana Anghel a stat 70 de zile în greva foamei în 2010. Senatoarea, care primește bani pentru cazare de la Parlament, locuiește într-un cămin din Capitală al Ministerului Educaţiei, potrivit România TV care a realizat un material cu camera ascunsă. Este vorba de un cămin în care locuiesc elevi, dar şi angajaţi ai Ministerului Educaţiei, aceştia din urmă având câteva etaje rezervate. Cristiana Anghel locuieşte la nr. 907, iar fiica acestuia, Oana Anghel la nr. 3. Oana Anghel este angajată a Ministerului Educaţiei şi are dreptul la o asemenea locuinţă de serviciu. Cristiana Anghel susţine că a primit garsoniera în mod legal. “Am obţinut-o absolut legal. Nu aveţi dumneavoastră treabă cu lucrul acesta”, a declarat Anghel, citată de România TV. Fiica învăţătoarei plăteşte doar întreţinerea locuinţei, sumă ce se încadrează până în 450 de lei. Locuinţa în care stă senatoarea PC nu este însă afişată pe lista de întreţinere. Senatoarea Cristiana Anghel primeşte lunar de la Parlament peste 3.000 de lei pentru cazare. Senatul i-a plătit Cristianei Anghel, în decembrie 2012, suma de 1.200 de lei, iar în ianuarie 2013 – 3.146 de lei. Reprezentanţii ASE spun că senatoarea a fost primită să stea provizoriu, în aceeaşi clădire cu fiica ei, până când îşi va găsi o altă locuinţă. Integral in Evz
Guvernul abrogă PNDI-ul ministrului Udrea și-l transformă într-un PNDL la dispoziția ministrului Dragnea. Guvernul va finanța proiecte locale de infrastructură prin Programul național de dezvoltare locală (PNDL), aprobat, miercuri, de Executiv, prin ordonanță de urgență. PNDL va fi administrat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și va cuprinde proiecte derulate de autoritățile locale, de la săli de sport în sate, la drumuri și aducțiuni de apă. Ordonanța inițiată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice conferă ministrului Liviu Dragnea puteri sporite în aprobarea și finanțarea proiectelor de interes local, pe care fostul titular de la Dezvoltare, Elena Udrea, nu le avea. Un program similar de pe vremea guvernului Boc, celebrul PNDI, a fost criticat de Fondul Monetar Internațional în cursul negocierilor cu guvernul de atunci, pe motiv de netransparență și concurență cu fondurile europene. Liviu Dragnea a respins asemănarea programului inițiat de el cu PNDI-ul tin timpul Elenei Udrea: ””Programul naţional de dezvoltare locală nu este un alt PNDI. Este vorba de un program care reuneşte trei acte normative prin care se finanţau, din partea a trei structuri centrale, acelaşi tip de lucrări în administraţia local”. Integral in Curs de Guvernare
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata/
stiu ca multora de aici nu le place andrea paul,dar,e singurul politician-dupa stiinta mea-care produce analize economice cat de cat pertinente si argumentate
http://www.curentul.ro/2013/index.php/Economia-de-dreapta/Economia-lui-Ponta-duduie-Spre-prapastie.html
p.s tot ma intreb ce fac biris/bazac&co,ca au material suficient
Buna Dimineta,
da nu-mi place! Biris este “one track-minded” si bazak nu se prea vede! Sunt insa si altii.
mda,senatorul de constanta,culetu,dar am impresia ca in loc de analize financiare s-a apucat iar de muzica populara;
au ” capete” acolo/mereu ma intreb de ce d-na Desy-ca are expertiza formidabila-nu e lasata sa o foloseasca
sa stii ca Ciletu e OK. Si Desy chiar munceste la greu 🙂
Buna dimineata tuturor. Eu tot stau si ma intreb pe cine se gandeste sa sprijine Basescu la presedentie. Ca de “calitatea” propusului ministru al Justitiei m-am lamurit.
Draga Clemy,
eu chiar nu mai cred nimic. Cum adica presedintele Romaniei nu a fost informat corect? Basme!
Nici nu avea ce sa spuna altceva din moment ce a recunoscut ca a facut compromisuri.
buna dimineata Theophyle , nici nu ai ce crede. baietii mai au de impartit niste resurse naturale ale Ro si s-au regrupat in haita cand au vazut ca vine fostul sef SIE si le da cu maturoiu peste degete. n am vazut niciun taliban de rasa sa se intrebe : ma cine naibii amenita ministri ai guvernului MRU ? ai niste postari de anul trecut in legatura cu resursele naturale – miza fiind cine le imparte si ce influenta castiga – cred ca le mai tii minte 😀
Buna Ziggy,
cum sa nu tin minte 🙁 Din nefericire asta este piesa!
Buna, @clemy !
Cred ca l-ar sprijini pe Ponta.
“Ponta nu vrea…” 🙂
Am vazut. Ce sa spun, am sarit in sus de bucurie cand am citit prapastia respectiva.
buna dimineata ! 😀
o zi buna tuturor!
fomista grevei
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=404254563005956&set=a.299908540107226.62351.162110957220319&type=1&theater
Salut Sare,
am vazut ieri “sora lui Dracula” 😀
😀
Pentru interesati – Europa: 12 Aprilie 2013 / Băncile salvate pe banii deponenţilor
ce pregateste EU ” bail in” trebuia sa faca Bush in 2008,cand a inceput ;
e ” cornerstone”ul capitalismului= tu risti,tu suporti consecintele;
totusi,draft-ul propus s-ar putea sa ajunga un caca maca cand intra pe mana lobby-istilor bancilor
Salut
Interesant editorial S.Sergiu pe ideea Ce nu te omoara te intareste
http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-daca-anticoruptia-moare-fara-morar-nu-a-fost-vie-niciodata-1032012.html
E vechi de vreo 3 zile
doar de doo: Wednesday, 10 April 2013.
si daca e vechi nu mai e bun?
_ gaina batrina…
– vinul vechi….
stirile gindite la rece 😛
Salutare !
“Peste 80% din profitul celor mai mari companii româneşti pleacă în străinătate.
In topul celor mai mari companii din economie (Top 100) firmele controlate de străini acopereau 80% din cifra de afaceri şi generau 86% din profiturile brute la nivelul anului 2011. Dacă mutăm focalizarea într-un cadru mai larg, la nivel celor 80 de pieţe analizate, cifra de afaceri a companiilor cu capital majoritar străin reprezenta 52% din cifra totală de afaceri, faţă de 41% pentru companiile cu capital majoritar privat autohton şi 5,8% pentru companiile de stat (capitalul românesc are deci, cumulat, sub 48%). Asta în condiţiile în care, numeric, firmele private româneşti reprezintă 82%, iar cele de stat 0,7% (companiile cu capital străin – 16%). La capitolul profitabilitate (profit/cifră afaceri), companiile străine au 2,6% (să nu ignorăm însă optimizările fiscale practicate cu mai mult succes în acest caz), firmele cu capital privat românesc 3,3%, iar cele din proprietatea statului doar 0,8%.”
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/peste-80-din-profitul-celor-mai-mari-companii-romanesti-pleaca-in-strainatate-298941.html
tzepe: cum definesti o companie romaneasca? prin sediu, prin actionariat? A se nota ca: ROMPETROL are sediu in ANtilele Olandeze, ca ING este sucursala ING Amsterdam etc… E anormal ca profitul (adica dupa ce a lasat 16% impozit si 16% pe dividende) sa se duca la actionari? Daca un fond de pensii romanesc investeste in SEAT e anormal ca dividendul din Spania sa se distribuie actionarului?
Bună!
Mai susține cu adevărat cineva justiția independentă în afara lui Danileț și Ghica ?
Salut. Pai cei doi si cativa bloggeri rataciti ca noi.
Bună ! Clemy, ai mare dreptate , din păcate, când afirmi că doar niște rătăciți mai susțin justiția și dreptatea în general dar nici milă nu-mi va fi de ei când se vor căina. 🙁
Buna Dimineata,
soperanta moare ultima. Vom trai si vom vedea.
buna , plus ambasadele Finlandei , Olandei – la sigur. probabil ca SUA mai reevalueaza din cand in cand din motive de interes strategic ( gaze,petrol ,Marea Neagra), de asta am scris mai sus ca unii se regrupeaza sa imparta din resursele naturale ale tarii.
Sper ca Presedintele se gandeste la MRU , ca viitor Presedinte .
Buna Ziua,
si noi speram!
vise…vise…vise…
basescu se gandeste la el insusi,ca cei mai multi ,de altfel….
Daca se gandea la el insusi nu ramanea in politica. Oricum daca eu eram nevasta-sa il impiedicam sa revina. Nu merita tara asta chiar atita efort.
Draga TDS,
dupa basmul de ieri cu prost informatul, personal nu mai cred nimic, dar absolut nimic! E jalnic si absolut necredibil 🙁
Ce naiba, doar gindeste un pic:
Cind l-a batjocorit, era intr-o faza in care era mai tare pe situatie.
Acum nu are incotro, maninca si coada soparlei ca printul din Lampedusa. Si ce sa spuna. xxxxxxxxxxxxxxx dar acum nu am incotro si te accept. Ce ti se pare ciudat ?
waw ..cat patetism – nu merita tara atata efort .o fi vreun Petre Tutea si nu-l intelege poporul .
eu sper ca 50% +1 din cetatenii romani cu drept de vot sa se gandeasca si sa il voteze pe MRU presedinte.iar pana la alegerile presidentiale acceasi 50% +1 din cetatenii romani cu drept de vot sa le dea peste bot bolsevicilor din usl si sa pice modificarea constitutiei in forma propusa de pucisti.
Daca il voteaza 50% din cei cu drept de vot, inseamna ca va cistiga alegerile cu 120% pt ca in mod real participa parca vreo 45%.
Oricum eu cred ca el e alesul lui Basescu – as paria citeva beri pe asta.
m-as bucura sa fie asa !
Si daca gresesti vei accepta infrangerea? Ar fi suficient 🙁
Marturisesc ca nu am varsta si experientza ta, dar am luat-o peste fatza de cateva ori extrem de urat si am invatat un lucru, sa-mi las rezerve, astfel incat in caz de dezamagire/esec sa am de unde sa ma adun.
Pierzi sigur!
Alesul lui Basescu nu se afla in dreapta romaneasca! Dl Presedinte isi asigura batranetile!
Pactul este evident.
Base nu mai are decat o singura dorinta : sa-si termine mandatul la termen.
Si se pare ca Ponta i-a promis asta.
“Dottore-miau !`” poate executa linistit ordinele mafiei USL.
Ar mai ramane un singur lucru : sa o rostuiasca si pe Nutzi ca in opozitie e tare greu.
Toti avem aceasta dorinta: Presdintele sa termine mandatul la termen. Tu nu ?
Hehe Tzepi a adus-o pe obsesiva blonda /Nutzi se rostuieste singura …. nu ai observat….. Are un tupeu de supravietuitor : Margaret Thatcher a Romaniei
Are tupe, nu are minte, nici carizma si nici popularitate.
O singura intrebare si termin cu subiectul, nu am nici nervii si nici timpul sa ma contrez cu oameni care nu vor sa vada ce se petrece cu adevarat.
Tu chiar crezi ca el iesea cu MP daca Nuzti castiga alegerile in PDL. Atat raspunde clar cu da sau nu. Sa stiu si eu cum stai cu integritatea!
Asta o spui de 1 saptamina zilnic de doua ori.
Habar nu am. Stii ca totdeauna el ne-a surpins cind faceam (noi toata tara inclusiv tu) supozitii cum gandeste Basescu, iar Basescu aparea si avea o alta solutie decit credeam noi , evident mai ingenioasa.
….
Nu stii cum stau cu integritatea Theophyle ? Te las pe tine sa evaluezi cum stau cu integritatea sau de ticalos sunt. Scriu aici de ani de zile asa ca iti poti face o parere singur.
OK, subiectul Basescu este inchis intre noi! Ce sa facem suntem prea departati. Nu-ti voi mai raspunde la nici un comentariu legat de Basescu.
OK , asa vezi tu acum…. Mai vedem…. se apropie el munte de munte
Da, sa-l termine la termen.
Da` nu si sa ne spuna, dupa 9 ani de promisiuni, ca “a fost invins de sistem”, dupa ce a batut palma cu el doar ca sa nu-si ia prea multe ciomege in cap.
Blonda n-a reusit niciodata singura, intotdeauna a fost la remorca.
Lasata singura e zoro barat.
Pai el nu spune ca e invins de sistem…. tu spui asta
Blonda a reusit intotdeuna singura… de cind a plecat de acasa din Plescoi cu un giamantan si s-a descurcat. Cred ca isi va lua vuitoane si peste 30 ani. Tot cu un giamantan a plecat si Mihaela Radulescu si fara scrisori de recomandare
Doua “…” ridicate la rang de dive, cu amendamentul ca una mai are ceva neuroni sub parul vopsit, a inteles cat de cat ce inseamna regula jocului si nu am vazut-o in chilotzi rosii dar am vazut-o in rochie de piele sfasiata. Vai de noi cu asa repere 🙄
Iar te grabesti si nu citesti atent ce am scris.
Am spus “dupa 9 ani”, deci la finalul mandatului.
Scuza e deja previzibila, trebuie sa fii orb ca sa n-o vezi.
In ce priveste parasutele cu care s-a inconjurat Base, astea i-au afectat major imaginea.
De la primul mandat si pana acum.
Mai intreaba si tu in jur, macar printre buticari. 🙂
Buna dimineata 🙂
legat de “uitarea”/”dezinformarea” lui Tb in legatura cu omul cu “pulover” eu cred ca a intrat in perioada compromisului total 🙁 Pur si si simplu a renuntzat sa se mai agite ptr. ca nu are sustinere, trist dar adevarat, “baietii” au castigat pe toate fronturile 🙁
Stiu ca nu pica bine ce am scris dar este mai mult decat evidenta cedarea, TB a intrat in “ultima” etapa a evolutiei ca Presedinte si nu stiu ce ar putea face cu actuala configuratie politica. Am citit cateva afirmatii legate de evolutia economica, ca stam bine, asta in viziunea domniei sale, ca noi palmasii nu percem asta neam, ba din contra mai avem putin si ne dam duhul 🙁
Buna dimineata tuturor 🙂
Multi ani l-am sustinut pe Traian Basescu. Probabil ca nu am fost corect informata.
Da… Acum te informeaza Tapalaga corect si il reevalueaza Cetatean 🙂
@mar— Basescu se agita la fel de mult. Acum are carti mult mai proaste in mana. si joaca dupa cum are cartile. E nevoit sa spuna de mai multe ori pass decit sa dubleze suma.
prefer un TB inert, mut ca o lebada, dar care sa nu strice ce a construit in 8 ani de mandat cu sacrificiul personal si national.
Cu fiecare aparitizie se dinamiteaza singur si implicit realizarile facut si recunoscute 🙁
Ce a constuit 8 ani e cam stricat cu concursul a peste 70% din Romani.
Tu il preferi tacut, el are alta parere.
asculta ce-ti spun eu. Raul pe care il face acum o sa-l aseze in cel mai bun caz langa Constantinescu, in cel mai rau langa Iliescu. Mult rau face omula asta in zilele astea!
Te-am intrebat mai sus si nu ai raspuns – Tu chiar crezi ca el iesea cu MP daca Nuzti castiga alegerile in PDL. Atat, raspunde clar cu da sau nu. Sa stiu si eu cum stai cu integritatea!
Eu cred ca iesea si in cazul victoriei lui Udrea. Poate cu MM mai astepta
Am raspuns mai sus ! Esti nesigur in ce priveste integritatea mea ? hehehe 🙂 Uite ca pastez aici. Stiu supozitia ta ca daca ar fi castigat Udrea PDL nu ar mai fi fost nevoit sa faca miscarea populara deoarece ar fi controlat PDL prin udrea.
Dar
Habar nu am. Stii ca totdeauna el ne-a surpins cind faceam (noi toata tara inclusiv tu) supozitii cum gandeste Basescu, iar Basescu aparea si avea o alta solutie decit credeam noi , evident mai ingenioasa
Te las pe tine sa evaluezi cum stau cu integritatea sau de ticalos sunt. Credeam ca stii deja.
EROARE!!! 70% din cat ?? Restul au fost inerti si au privit spectacolul grotesc cu o scrba totala.
Din pacate TB loveste si in tabara dezamagitilor si accentueaza scarba 🙁
Buna dimineata! 🙂
Diana, asta e tare 😆
Poate nu ar fi rau sa ne gandim si noi sa il reevaluam pe Presedinte. In definitiv, reevaluari putem face si noi, nu doar el.
😆 Ar fi trist. 🙁
Deocamdata e doar o ipoteza de lucru. Insa nu trebuie sa ne grabim. Ce isi face TB cu mana lui, nici cei mai buni adversari/prieteni (ca vad ca mai nou pentru el e relativ) nu ii pot face.
Tristi, dictaturo suntem noi, chibitii, amariti si tristi. El joaca cu acelasi entuziasm, doar ca jocul impus e altfel
Eu nu am spus ca il revaluam. Era doar o ipoteza de lucru, aruncata ca un comentariu, nu ca o pozitie principiala.
Principiile sunt mai importante decat prieteniile politice.
Pai atunci precizeaza de fiecare data :
PP= pozitie principiala
CA= comentariu aruncat
IL= ipoteza de lucru
ca sa fie mai simplu de inteles/probat 🙂
Azi nu am o dispozitie nebuna de scuzat prostiile politice ale lui Presedintelui. Ai noroc ca ma abtin sa nu ii redau panseurile exprimate aseara la Digi 24 si sa pun KK langa multe din ele. Sa o lasam asa, deocamdata. Nu de alta, insa astept sa vad cand ne va spun ca a fost prost informat si cu privire la Dan Voiculescu.
cred ca ar fi bomboana pe coliva, sper sa nu taim acea zi 🙁 Marturisec ca aseara cand l-am vazut pe Prelipceanu ca moderator si pe TB razand am schimbat canalul 🙁 Nu-mi pot imagina o astfel de reactie in oglinda cu nebunia din 2009, cu imaginea lui Prelipceanu alergand-ul pe scari su urland 🙁
teatru de papusi .regizorii si scenaristii se regasesc in postarea de ieri – cea cu trocadero etc .
buna ziua. in 2009 prelipceanu era un biet prepelicar, razvan dumitrescu era rottweiler
Si acum tot o carpa este, o pausa care “face poze bust” 🙁 Trist este ce se intampla cu cel din partea opusa pupitrului, mare dezamagire 🙁
Cetatean
Presedintele ti-am zis nu face prostii de loc. Atita manevra are.
Este nedrept. Basescu s-a rugat de PDL sa scoata un 38% ca sa poata sa faca ceva.
Cum am spus: Daca PDL avea grija sa scoata un 20% FC 10% Neamtu 5% atunci era altceva.
Dar PDL a scos 14% FC a scos 2% Neamtu 0% si asta e tot. Macar MRU e diplomat si/sau binecrescut si nu ii arata obrazul lui Base cum il aratam noi toti ceilalti
eu am alta perspectiva, insa nu vom polemiza inutil. Presedintele nu isi indeplineste toate atributiile constitutionale cu ajutorul partidelor. Treaba lui cum se justifica, insa eu nu inghit justificari din astea.
Cetatean, ai toata libertatea sa inghiti doar produsele din raza ta de vedere- perspectiva ta.
Ar fi si greu altfel.
Va atrag atentia asupra topului adus in discutie de Giurgea:
http://capitalismpepaine.ro/2013/04/12/topul-firmelor-din-romania/
M-a izbit si pe mine, vad ca a comentat si el, ca producatorii de tabac sunt printre principalii piloni ai resurselor financiare ale statului. Din 29.8 miliarde, totalul topului 10, ei fac 8.8, peste un sfert!
Se pare ca principala ocupatie a romanilor este sa stea si sa fumeze ca turcii (sau poate ar trebui schimbata expresia ca i-am depasit pe turci la fumat cu mult)
Taxele provenite din exploaterea resurselor minerale (petrol si gaze) sunt doar de doua ori mai mari decat cele din tutun!!!!
de fapt ce sa o mai lalaim, in afara de BNR ratacit pe acolo, banii vin 2/3 de la Gaze si petrol, 1/3 de la tutun!
asta e cel mai clar exemplu al “reusitelor” clasei politice de 22 ani incoace : au bagat o tara plina de resurse naturale si teren agricol la groapa de gunoi a Europei.toate diversiunile astea ( cine e procuror, cine e ministru , cand se cearta ponta cu cacarau, cand se cearta Basescu cu felix etc ) au un singur scop : sa distraga atentia de la maretele realizari ale clasei politice post-decembriste. Domnii care au condus tara asta sa-si asume faptul ca Ro este pe ultimul loc in UE la orice capitol si e pe primul loc la tuberculoza si alte nenorociri. chiar asa , as vrea sa vad si eu cum isi asuma domnul presedinte, tovarasii ponta , cacarau sau tariceanu faptul ca au reusit sa “atraga” o suma enorma din fondurile UE. “duduie” tara de proiecte realizate din fonduri europene doar eu is nebun si nu le vad .
Cred ca Barengott are dreptate:
Daca ar fi castigat Reformistii lui Macovei – PDL s-ar fi reformat si ar fi putut sa atraga pe cei scarbiti adica masa larga – deci nu mai era nevoie de o MP
Daca ar fi castigat Udrea – PDL reintra in sfera lui Basescu dar avea nevoie de MP ca sa capaciteze pe cei scarbiti de PDL-ul vechi cu care este asociata Udrea.
A castigat Blaga- MP era imperios necesara pentru ambele scopuri.
….
Mai exista o varianta : Sa nu infiinteze MP, si sa directioneze nemultumitii PDL spre recipientul nou format DA al FC si PNT. demanteland PDL-ul . Nu a ales asa. Vom vedea daca a fost bine sau a fost rau.
Sunt supozitii, pot sa ma insel
Si cu tot respectul: ultima varianta poate gresesc dar poate nu era cea mai buna, pt dreapta. Va imaginati ca daca aparea o explozie, o parte din cei curati si uscati ar fi venit spre DA, NR iar nucleul railor ar fi dus un 7% direct in PNL prin absorbtie. In acest Status Quo cel putin punga de microbi ai PDL sta acolo la locul ei si nu a diseminat in tot corpul politic. Si cine stie, poate fi recuperata la un moment dat in integralitate. E si asta o ipoteza.
“In acest Status Quo cel putin punga de microbi ai PDL sta acolo la locul ei si nu a diseminat in tot corpul politic. Si cine stie, poate fi recuperata la un moment dat in integralitate.”. Tu ai inteles clar ce ai scris? Punga de microbi poate fi recuperata???
Am scris neclar si poate nefericit. M-am gandit la cancer si la metastaza vs zona operabila. Ramanind asa cum este acum punga ar putea fi insanatosita, – sunt utopic- daca se schimba perceptiile pe plan intern PDL, Altminteri, ajunsi jumate la PNL cu sedii si steaguri, dreapta va putea fi asociata de electorat ….cu PNL… bun rau…. ala e ……
o ipoteza despre absortia fondurilor europene din ultimii ani nu ai? incepand cu guvernarea lui tariceanu si terminand cu guvernarea dl Boc ..crezi ca l-a oprit vreo majoritate sau poporul pe domnul Presedinte sa isi faca o echipa de profesionisti care sa lucreze in interes national si sa atraga fonduri de la UE ? hai sa povestim pe realizari si sa ne comparam cu restul tarilor din UE. cu clasamentele pe masa : pe ce loc se afla Romania la orice domeniu vrei tu . si sa verificam asa profesionalismul politicienilor care ne au condus.
Da am solutie :
Echipei de absorbtie de fonduri sa li se plateasca 15% din valoarea fondurilor obtinute. Clar si fara echivoc.
Cei ce lucreaza in domeniul fondurilor europene sunt ori functionari care iau spaga sau specialisti . Specialistii sunt supra calificati pentru salariul pe care il iau. Ei cind devin prea buni deschid firma de consultanta si atrag fonduri europene pentru……. Irlanda, deoarece regulile sunt aceleasi. Nu poti pretinde unui super specialist in operatii pe creier sa lucreze la spitalul din Vaslui, cum nu poti sa ii platesti cum ii platesti pe specialistii in fonduri europene.
…
E exact cam cum e cu buticarii: ii exploatam dar nu ii cointeresam
de acord cu acest sistem . cine l-a oprit pe Presedinte sa faca asta? si ce spui tu e valabil in mai multe domenii.de ce trebuie sa reducem tot la politica , jocuri de imagine etc ? astea la un moment dat se termina.
Pentru ca 1 )ori nu il duce capul pe Presedinte 2) ori ii era frica sa nu apara Ciorbea sa spuna: Tara moooooare de fuuuaaaameeee ! Pensionarii si bugetarii vor si ei un procent pe viata din fondurile europene ! Pedelistilor !
cred ca ai o ura in tine fata de pensionari si bugetari.. fa un referendum ceva si propune sa fie exterminati si alungati dreq din Ro sa poata Basescu ,ponta si cacarau sa se manifeste in liniste .nici macar la o disctutie serioasa nu esti capabil sa lasi ironiile astea ieftine deoparte.
Cred ca tot nu pricepi
Urasc din suflet politicienii care ii instiga pe bugetari si pensionari si le spun ca au dreptate sa ceara, si ii mangie pe crestet.
Imi e sila si de politicienii care se feresc de subiect ca sa nu isi perilciteze locsorul cald.
De aceea Margaret Thatcher a fost o mare personalitate, iar politicienii nostri nu.
Pe bugetarii si pensionarii care nu au inteles cum e cu stransul curelii nu am nimic dar nu ma omor cu respectul cind ii vad cum se calca in picioare la coada la bilete de tratament. Ma gindesc cum au facut londonezii cu cartele de tutun in timpul razboiului…
Zig,
este o mare eroare discutia cu fondurile europene si capacitatea de absortie. Povestea tb splitata in doua, capacitate de absortie publica si privata. Doua lucruri total diferite si care tb interpretate similar.
CA publica se invarte in jurul a extrem de multe probleme si anul asta a fost inghetzata cu buna stiintza, posibil sa fie aceiasi poveste si in anii anteriori.
CA privata, uynde exista dorintza dar nu nu exista sustinere financiara dpdv al bancilor, cu greu se dau credite de investitii. De ce s-a ajuns in stadiul asta, ptr. simplul motiv ca este mult mai facil sa imprumut statul decat investitorul. Cine crede ca poate realiza investitii numai cu banii propii/de la saltea se inseala amarnic. Din pacate cand ajungi la banca si incep cu garantii de 150%, inclusiv depozite colaterale si alte nebunii, renunti.
Ca sa realizezi o investitie productiva, fara 1 mil euro nu pornesti/nu poti sa gandesti si tu investitor tb sa ai min 250.000 euro sa poti sustine demararea, nu mai vorbesc ca din momentul finalizarii pana la vanzare/productie efectiva ai nevoie din nou de bani. Asa ca am mai ingropat o oportunitate 🙁
Corect mar . Eu am spus-o simplu si pentru absorbtia pentru stat. Nu intra in capacitatea de intelegere a minstrului, sau a primului ministru indiferent daca este un telectual de dreapta sau de stanga ca 2 inginerasi si o economista care au adus 2 miliarde de euro sa plece acasa cu 3 milioane de euro salariu /before taxes.
mai rau 🙂 30 milioane euro
La asta s-ar arunca si specialistii polonezi care absorb tot, ( mai dihai ca un aspirator Bosch)
Acolo mai este si o alta poveste/adevar care a dus la succes, care nu are legatura cu balcanismul romanului si visele legate de “caii verzi pe pereti”.
PS. este o zi superba de primavara, inmiresmata de aroma florilor de corcodusi si cais, fii si tu un pic mai flexibil si accepta ca uneori statuile mai pica de pe soclu/se inclina 🙂
ok, mai pica daca trageti voi de ele …. ideia e cine le trage cu franghia jos, impreuna cu TOG, si cine e pregatit sa fie urcat pe soclul statuii ?
Aroma o vad de la balcon. De ieri am o raceala cum nu am avut de ani de zile si stau pe coldrex si supa.
multa sanate ca avem nevoie 🙂 Dura intrebare si dureros de adevarata 🙁
genul asta de subiect ar trebui sa fie prioritar. timpul trece si nu ar trebui uitat faptul ca vrem ,nu vrem Ro se afla intr- competitie cu restul tarilor.nimeni nu da de pomana fara interese.
OK . Cit de prioritar e pt Societatea civila, pt blogurile de dreapta, pentru DA, NR etc ? Suntem intr-o lunga telenovela cu justitia de x luni (nu spun ca nu e necesara supravegherea) dar suntem monomaniaci. Mergem pe subiectele lor, si doar cite unul odata
Zig, nu este frumos dar este santos sa spuii “povesti” pe un log care este citi.
Povestea incepe co scrisorica, nu roz, dar care suna ingrozitor mai ales cnd stii ca vrei sa muncesti si aduci bani din sapte zari ca sa faci o investitie in Romania. Investitorul de buna creditza s-a blocat cand a vazut nebunia, mai ales ca a cheltuit suficient de mult si dorintza a fost de a optimiza investitia, de a reduce costurile si nu de a cheltui banii aiurea. S-a intrat in panica, s-au facut 800 Km pe repe inainte, s-a ajuns in pozitie de ghicel la locul emiterii nebuniei si cu argumnentul la purtator, cu chiu cu vai am obtinut redepunerea documentatiei si salvarea investitiei. Dorintza impricinatilor, aduceti voi dovada financiara (cca 900.000 euro) ca sa va aprobam solicitarea, in 3 zile 🙁 Se cheama nebunie!!!! Nu au auzit de etape de executie, de bugete, de credit punte si alte lucruri reale legate de managementul investitiei si fara banca in spate 🙁 In schimb toata lumea urla despre capacitate de absortie si fara implicare/sprijin pentru investitor. Ba mai mult dam la cap si nenorocitului care vrea sa faca ceva, utilizandu-si banii proprii si personali, afecatand inclusiv sigurantza financiara a famieliei si a unei alte afaceri.
Scuze, a iesit bolduit cam mult din ce am scris 🙁
La pretentiile pe care le au posibilii votanti de dreapta, din punctul meu de vedere sunt necesare mai multe partide pe dreapta. Pentru toate gusturile. Dar care sa conlucreze intre ele la alegeri
Salutare,
Ma alatur lui @mar si @citi cu “rezerva” asteptarii evolutiilor ulterioare (adica miscari proaste de etapa, dar castigatoare pe termen lung – in sensul de a se salva ceea ce mai poate fi salvat). Parerea mea, MP o facea oricum pentru a capta un anumit segment de voturi. Din ceea ce am vazut pe net sunt destui “neincrezatori ” in MRU, care ar putea intra in acest segment. Plus cei cu aversiune la politic. Care pot fi atrasi intr-o miscare civica si apoi convinsi pe parcurs de moralitatea demersului. Plus orgoliile de pe dreapta politica. Daca nu poti imbraci o haina groasa (pe motiv ca nu o ai – de ce nu ai s-a tot discutat), poti sa imbraci mai multe mai subtiri. So, daca nu poti avea un partid de dreapta de 30/40%, atunci pare logic ca solutia este sa incerci sa obtii acelasi procente din mai multe bucati, mai parfumate sau mai putin parfumate. Pana la urma, trebuie sa recunoastem ca pe perioade scurte, nu poti lucra decat cu materialul clientului, in care intra si cei 70% votanti USL, in care au fost, probabil, 10-30% anti pdl si anti Basescu si nu pro USL.
Toate astea asa pentru ca speranta moare ultima.
Salutare,
@Barengott 11:48
Problema cu multide partide pe dreapta e ca nu se preteaza la sistemul electoral actual. Eventual tot trebuie sa faca o alianta electorala, si cum s-a vazut si cu ARD, nu este cel mai usor lucru.
Pana la urma singura sansa de a atrage toti pretentiosii de dreapta este nevoie de o constructie pe termen lung. Trebuie sa le castigi increderea prin pozitii constante cu care sa rezoneze votantii de dreapta si prin promovarea oamenilor de adevarata valoare. O astfel de constructie cel mai probabil nu va fi pregatita pana in 2016.
De asta am si spus sa conlucreze in alegeri. La cele locale, sa aiba candidati unici la primarii ca altfel e imposibil sa castigi, si la parlamentare ar merge si separat daca esti sigur ca obtii mai mult de 5% …
@tzepelica 9 24
chestia aia e din ” gandirea lui blanculescu”
ca tot si l-a facut ponta ” onoirific” sa-l puna sa ” salveze oltchimul,ca avea solutii;
o lichea ordinara,care prin 2005/6 umbla cu turcii dupa el sa vada pe unde mai e de ” ciupit” ceva inclusiv oltchim
s-a mai spus cu fondurile astea europene:
cred ca sunt doua conditii necesare concomitent pentru ” privati”
a. finantare bancara
b. reducerea birocratiei,care e generata de frica si lacomie
la a. cat timp statul se imprumuta intr-o veselie nici o sansa;
proiectele ” publice” ,slabe sanse ca sunt aia de la comisie cu ochii pe ele ca pe butelie
uite ca mai exista si oameni nelegati de scaune
“Membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice au anunţat, vineri, într-un comunicat de presă că au luat decizia în unanimitate de a-şi prezenta demisiile din funcţiile deţinut din cauza subfinanţării în domeniul cercetării” sursa : rl
Ce mai cerceteaza cercetatorii ?
Cind eram copil erau romane de Haralamb Zinca, si altii cu spioni americani care furau secrete de la cercetatorii din institutele din RPR.
Cind toate sunt atit de avansate in lume,iar SUA este deja in stratosfera, la ce foloseste practic cercetarea romaneasca ? Chiar nu stiu
Mi se pare mie sau cineva e contrarian de dragul contrarianismului?
Salutare tuturor.
ti se pare… Tu si cu Tine…. daca nu citesti atent ce vreau
Laser-ul de Magurele, nenumarate teme de cercetare in chimie, fizica, medicina, agricultura etc. Chiar ca nu este ok ce ai scris 🙁
Modul de gandire este similar cu “a pune mainile pe piept si a astepta popa sa te duca la groapa” 🙁
pai …nu e ok … pt ca nu cititi ce scrie omul … si va repeziti 🙂
Mai eu chiar intreb caci nu cunosc nici un cercetator. Si nu va mirati, sunt domenii la care nu ma pricep.
Un raspuns mai exact vreau
Laserul de la magurele se construieste. Vreau un exemplu clar. La Murfatlar au cercetat si au creat un vin nou care se vinde in Spania, California si Angola. In chimie ? in fizica ? cercetam simultan cu americanii si austriecii ? ce anume ? Stiu doar de lucrarea tovarasei cu polimerizarea izoprenului. Chiar pe bune nu fac misto dar dati-mi un raspuns concret. O chestie care merita sa o facem noi.
Am senzatia ca avem cel putin doi cercetatori aici pe blog, decat sa-i ataci mai bine-i intrebi ce fac/raspunsuri concrete. Sunt convinsa ca vei primi raspunsul adecvat atat cat se poate da.
Cu toate ca nu sunt in domeniu, cineva pe care-la ataci, am dedus din ce a scris ca are ceva studii legate de afla toxina.
Pai asta fac , intreb pe un cercetator
1 – Nu atac, chiar vreau ca unul sa imi descifreze cum e cu cercetarea. Mar spui… Nenumarate teme …….. dar asta inseamna si nenumarati bani cheltuiti.
De pilda cine e cel ce spune : Romania are nevoie de un tirbuson mai bun decit cele de import ? Lanseaza cercetarea asta la un institut sau la toate ? Nu cumva si Institutul de cercetari din Lituania se ocupa de acelasi tirbuson ?
Un rezultat ? Avem vre-un aparat pe care il stie toata lumea rezultat din asta ? Aflatoxina, vad ca este un toxic mutant. Am facut noi un medicament contra aflatoxinei ? Cercetarea noastra merge mai departe de niste referate ? Le cumpara Bayer ? Ca nu cred ca le fabricam noi medicamentele. Vaccinurile romanesti sunt facute pe cercetare romaneasca ? Vaccinurile din alte tari sunt facute pe cercetare romaneasca. Ceausescu avea cladiri inalte lama – institute de cercetare – ce acum sunt vanate de imobiliari . Mai mult nu stiu si asta intreb.
2 Mar….ma abtin de multa vreme…. dar e prea des ….. Spune te rog Am impresia in loc de am senzatia . O zic cu prietenie 🙂
😛 am retinut 😆
TDS, cercetarea nu inseamna doar cercetare-orientata-spre-productie. Cand eram student am invatat ca exista cercetare fundamentala si cercetare aplicata. Nimeni nu cere ca o cercetare sa aiba ca finalitate a doua zi leacul cancerului sau elixirul tineretii.
Cel mai bun exemplu de cercetare fundamentala: domeniul matematicilor complexe. Rezultatele cercetarii asteia pot fi aplicabile sau nu. De obicei, sunt aplicabile insa doar dupa o buna perioada de timp, dupa ce tehnica/tehnologia devine suficient de avansata pentru a putea pune in practica conceptele.
Inteleg ca avem cercetare fundamentala ca sa punem la punct matematicile complexe in alt secol. Nu e utopic ? Nu avem altele mai concrete caci tot nu avem bani, si taie Ponta jumatate din ei.
…
Cand nu ai bani de niciunele, ii lasi pe americani sa cistige Nobelurile in continuare pe cercetarea fundamentala si mergi mai mult pe aplicata. Dar si la aplicata ai probleme daca nu ai o industrie in spate.
….
Stiu ce bluf era cu ciclotronii americani si mega tronii in care s-au papat miliarde si nu s-a obtinut mare lucru.
Sigur ca e bine sa ai tu o inventie si sa o exploatezi. De aia vreau exemple. Un soi de grau ceva ?
Cred ca iti scapa complet multe aspecte. Croiesti strategii in domenii in care nu te pricepi. Poate gasesti un cercetator sa iti explice pe indelete.
Iar te grabesti : Sigur ca imi scapa multe aspecte
Caut un cercetator care sa imi dea un exemplu doua de cercetari reusite, si ca rezultatele lor care au produs un cistig mult mai mare decit banii cheltuiti cu cercetarea – financiar, sau au vindecat omenirea, sau au pus tricolorul pe catarg.
..
Sunt sigur ca imi scapa niste aspecte deoarece nu vad rezultate bubuitoare in presa, vad ca la medicamente o dam inapoi, automobil Lastun nu avem, cind facem un tractor il luam de la italieni. Ceva imi scapa sigur
TDS, take a look
http://ad-astra.ro/
Ce vrei tu sunt brevete de inventie. Si ele fac parte din cercetare, dar nu sunt totul. Nu e de nivelul tau sa discuti atat de simplist. Probabil raceala e de vina.
Buna maraco 🙂
Ba da, este la nivelul meu. Habar nu am de cercetare.Ignor complet domeniul. De aia am intrebat. Simplist discut eu toate subiectele cand le discut cu oamenii normali. Less is more.
Multumesc pentru link
🙂 Pot sa nu te cred? In ceea ce priveste simplismul ;).
America, Japonia, etc sunt departe de noi in multe domenii? Tu de ce existi in domeniul tau? Nu sunt o gramada de americani mult mai buni decat tine? Eu cred ca da. Si nu pentru ca ei reprezinta o valoare mai mare in sine, ci pentru ca au avut alt acces la informatie si bani.
Oare ?? 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14606008-ponta-exista-solicitari-retrocedare-pentru-universitatea-babes-bolyai-pentru-liceele-dinu-lipatti-tonitza-din-bucuresti-universitatea-1-decembrie-din-alba-iulia.htm
sal`tare tutulor,
apar tirziu, dar ma dixtrez placut 😛
salutare all 🙂
revin in sfarsit dupa cateva zile si revin cu o intrebare pe care (mi-) o ziceam acu un an …
tine justitia de foame ?
lecturai articolul apocaliptic al lui giurgea inclusiv comentariile.
de asta vara am tot zis ca suntem ca o masina care merge cu un pilot voios nu cu 200 ci cu 300 km/h spre un zid fara nicio intentie de a schimba ruta sau a reduce viteza.
pai in contextul asta interventiile piratului,inclusiv ultima,incep sa prinda sens.Sa zicem tot ca ipoteza de lucru.
neavand niciun “instrument de lucru” ca sa tina piept tavalugului de 70% popor si coalitie ,piratul se agata de el ca sa-l darame mai repede.Poate fi privita miscarea asta si ca sacrificiu personal,un fel de kamikaze usl-ist.
Ce importanta mai are cazancioc asta cand din toamna daca ni se inchid robinetele 1989 poate fi doar o joaca de copii de-a lovilutia 😆
sa fim atenti,tensiunea si iritarea sunt pe trend f. crescator.N-a fi cu cine ? poate,…sa vedem si sa traim pana atunci.Valul poate veni de-afara si noi suntem tarmul de care se sparge. devastandu-l.
Tara arde si baba se piaptana:
“Preşedintele Traian Băsescu se află, vineri, la Constanţa, el filmând, în terminalul de containere din Port, pentru o emisiune a postului american de ştiri CNN.”
Vorbeste in ingliş? o sa aiba ce purica puristii 😉
dupa ce confirmat ca il numeste pe cazacioc ministru ( sa iti spulbere emotiile probabil ) azi ce mai dezminti? verifica de indata cu cine e ala ruda sa nu afli ca in cazul kovesi peste vreo 5 ani ca are neamuri din “elita” Ro.
Salut mircea,
Nu cred totusi ca Basescu s-ar sacrifica personal. Nu a facut-o pana acum si nu vad de ce ar face acum asta. Uneori lucrurile simple chiar sunt asa; a cazut la o intelegere cu Ponta si PSD, el isi pastreaza mandatul, ei castiga un avantaj versus PNL/PC. Sigur, din punct de vedere al independentei justitiei si al luptei anti-coruptie este un pas inapoi. Pasul putea fi mai mare, sau poate nu putea fi deloc, nu vom stii. Cartile au cam fost jucate, s-ar parea.
Justitia nu tine de foame, dar mai poate filtra otrava din si asa putina mancare :).
Cat despre robinete vom vedea. Vom vedea si cat de “lovilutionari” sunt romanii.
buna Rem 🙂
azi sunt pus pe shotii 😆
in fata dezastrului ce sa mai pot face …decat sa rad amar.
ar fi un castig izolarea pnl/pc(unii comentatori interpreteaza asta ca pe o porovocare copilareasca si inutila )
salut tds 🙂
sigur ca iti scapa 😆 (g/m)
iei in calcul doar cercetarea tehnic-aplicativa cu rezultate directe in evolutia tehnologica a omenirii.E tributul pe care-l platesti(platim) formatiei intelectuale de la care ne revendicam 😆
sa luam de ex. alte stiinte,chiar f. tinere.Psihologia(cu/fara ramurile ei medicale sau securistic0kaghebiste),cunoasterea vs. perceptie,senzatii si sentimente,motivatii intra-extra senzoriale.
Pai cred ca ar trebui sa intram in mileniul unei astfel de cercetari,cel putin la noi am avea o baza materiala absolut impresionanta.Educatie ?
Pot fi si altele,literatura de ex. sau istorie(aici il putem chema pe Reddog sa ne ajute 🙂 )
Buna ziua,
Se spune ca politica este arta compromisului.Care este mai castigator sau mai pierzator , depinde de situatie sau de partener.Basescu a tot facut compromisuri, in 2004,2008,2009.Atunci castigatoare, mai mult sau mai putin, ca avea cu ce.Dar acum , ce sa mai aiba…Pe o parte il inteleg, dar totusi de ce trebuie sa iasa si sa explice si sa gireze pe toti talharii si sa atace pe cei care l-au ajutat altadata.Cand esti nevoit sa faci asa compromisuri nedigerabile, mai bine taci.
In acelasi timp, daca asta este pretul pentru neutralizarea lui KKrau si a Varanului, poate merita.
Postare noua – Apologetica ochelarilor de cal
Salutare tuturor,
Last, spui “Am facut noi un medicament contra aflatoxinei ?” Pai aici gresesc majoritatea parelologilor. Nu e nevoie de nici un medicament pe care sa-l cumpere Bayer sau alte companii farmaceutice. Culmea ca in acest caz al aflatoxinei B1, sau al ocratoxinei natura le rezolva, E adevarat dieta trebuie sa fie respectata cu strictete si depinde de varsta, de starea de sanatate a pacientului. Daca te duci la o companie farmaceutica sau chiar la un medic sa-i spui haide sa incercam cum spre exemplu cafeaua, menta, oregano, salvia, S. cerevisiae, carotenoidele pot sa inhibe intr-o anumita proportie formarea aductilor, se uita la tine ca la felul 14. Chiar eu le-am recomandat bietilor fermieri sa le dea fin de lucerna in locul unor adsorbanti bazati pe aluminosilicati care sa scade % de aflatoxina dar au fost neincrezatori. Problema este ca aceste studii costa foarte mult din alte considerente (materia prima, aparatura, reactivii,etica, timpul alocat si nu uita birocratia atunci cand doresti sa brevetezi). Si nu uita diferenta dintre studiile In Vitro, si cele In vivo.
Ioane merci,
Acum explica-mi cine decide, sa il aleaga pe Ion, sa ii dea bani lui Ion pentru ca Ion, la un moment dat, just in case sa recomande bietilor fermieri sa le dea fan. Si dupa toate astea unii beneficiari sa fie neincrezatori .
Decidentul ala e ca vecinul care cumpara o viata intreaga bilet la loterie in ideea ca odata ar putea sa cistige ?
Scriu aici, ca nu ma mai lasa acolo sus :). Scuze, s-a strecurat o greseala. Trebuia sa fie punct dupa domenii, nu semnul intrebarii.