Ziarul de Duminica – 24 august
24/08/2014 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Dragos Paul Aligica. Contributors. Traian Basescu a rupt azi contractul cu sustinatorii sai
E foarte simplu: Traian Basescu a rupt azi contractul politic tacit cu sustinatorii sai. Sustinatorii sai fiind in covarsitoare majoritate oameni cu principii care investesc rational atasamentul si angajarea lor politica, rezultatul este firesc si anticipabil. Contractul este rupt, fiecare merge pe drumul sau mai departe. Poate ceva dezamagire, dar fara suparare. Asa e intre oameni civilizati. Chiar si in politica. Chiar si in Romania.Cei ce l-au sustinut pe Traian Basescu, l-au sustinut pentru niste proiecte, pozitii, idealuri sau din calcul strategic fata de echilibrul puterii cu adversarii sai. Cand termenii contractului sunt modificati, contractul se rupe. Asta se intampla acum, sub ochii nostri. Traian Basescu schimba termenii contractului, angajand ceva ce nu are: Sustinere neconditionata. Nimeni nu i-a dat sustinere neconditionata niciodata. Domnul Basescu uita asta sau spera cumva ca, in mod magic, sustinatorii vor subscribe hipnotizati noului contract. NU se va intampla. Este sociologic, etic si politic imposibil. Traian Basescu a fost un reprezentat politic util si uneori eficient al unei minoritati nationale reformiste si occidentalizante. Ii multumim pentru asta. Acum nu mai este: devine usor-usor un balast. Integral pe Contributors.
Cristian Campeanu. Romania Libera. Udrea über alles
Candidatura Elenei Udrea ar putea părea, privită din afara țării, o nouă dovadă de sminteală românească sau, în cel mai bun caz, o glumă îndoielnică. Din păcate, nu este o glumă. Udrea schimbă coordonatele campaniei prezidențiale pentru că, prin candidatura ei, Traian Băsescu intră în mod cvasioficial în cursa electorală. Singura glumă în această poveste riscă să devină însă Traian Băsescu. Elena Udrea a fost prezentată de către președinte ca un bun ministru, ca un om cu rezistență fizică și psihică, un politician pragmatic, dar mai ales loial, loialitatea fiind valoarea supremă pe care Traian Băsescu pare să o prețuiască în mod deosebit la un colaborator politic. Domnul Băsescu nu a găsit însă la doamna Udrea calități intelectuale deosebite, calități morale demne de admirație, un înalt simț al responsabilității sau chiar conștiință. Priviți numai maniera aproape mafiotă în care a fost executat Cristian Diaconescu. Cum și-au adus ei aminte abia acum că a fost printre cei 322, deși servise în funcția de consilier prezidențial și președinte al Fundației Mișcarea Populară! Din punctul de vedere al lipsei de conștiință și de orice reper moral, doamna Udrea nu are decât un singur competitor pe măsură: Victor Ponta. Amândoi sunt complet goi pe dinăuntru, intelectualmente deplorabili și moralmente abisali. Ne îndreptăm spre o confruntare între variante seducătoare ale aceluiași Nimic. Integral pe Romania Libera
Malin Bot. EVZ. Bazaconia lui Pricopie: grădinița, obligatorie de la 3 ani
Școala românească este constant ”reformată” de politicieni care trăiesc cu convingerea că au idei geniale. Până acum însă, cu foarte mici excepții, toate aceste idei s-au dovedit dezastruoase și au agravat criza din sistem. Ministrul Remus Pricopie a lansat ideea de a impune grădinița obligatorie de la vârsta de 3 ani. Politicianul nu propune o dezbatere publică pe această temă. Nu invită părinții, psihologii și educatorii să contribuie cu opiniile lor la discutarea subiectului. Pur și simplu anunță termene concrete de la care ”trebuie” să aplicăm această măsură. Nu avem încotro, cu alte cuvinte, exact așa cum nu am avut încotro de fiecare dată când vreun ministru a crezut că știe el mai bine ce trebuie schimbat. Un mod comunist de a impune schimbarea. O bzaconie. Aproape fără excepție, toți politicienii care au ”reformat” școala în ultimii 25 de ani au impus schimbări inutile, de formă, fără a avea idee cum să acționeze asupra problemelor care îmbolnăvesc școala ca un cancer. Politrucii deveniți directori de școli sau șefi prin inspectoratele școlare au amplificat lehamitea oamenilor capabili, umiliți în toți acești ani și prin politica de salarizare promovată de toate guvernele. După 25 de ani de la căderea comunismului, sistem care avea bine conturat portretul cetățeanului de care are nevoie, nimeni nu a creionat setul de valori pe care școala ar trebui să-l construiască în noile generații. Școala este fundația pe care ne construim viitorul. Acum școala românească este intoxicată și îmbolnăvită de politruci, finanțare mizerabilă, foame de bani și lipsă de viziune. Integral pe EVZ
Petre M. Iancu. Deutsche Welle. Tăiată şi aruncată la jivine. Sau despre Ponta şi viitorul presei româneşti
La ce se poate aştepta presa românească în cazul unei victorii a lui Ponta la prezidenţiale? La ceea ce se poate aştepta şi politica externă a ţării. O schimbare de paradigmă de la vest spre est. Sau la scaunul electric. Viitorul politic al ţării e prefigurat de insistentele recomandări ale lui Ponta ca România să se orienteze (economic) spre „Turcia, China şi spaţiul asiatic”. Care, nu-i aşa, conţine şi Rusia lui Putin. Viitorul sumbru al presei e şi el destul de lesne de schiţat. Ajunge să arunci o privire pe pagina de Facebook a nemilosului purtător de cuvânt al guvernului condus de Ponta, Mirel Palada, ca să descoperi ce-i aşteaptă pe jurnaliştii critici.N-o fi spaţiul public românesc, dacă faci abstracţie de modul de exprimare al unor Andrei Pleşu, Mihai Şora şi alţii ca ei, un univers lingvistic de-o eleganţă sorbonardă. Sau anglo-saxonă. De la codul penal al lui Mavrocordat încoace ştim ce-l paşte bunăoară pe cel reţinut pentru o tentativă de viol. “Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”. Dar ce i se prepară celui care “păcătuieşte” verbal? Duritatea declaraţiilor oficiale şi ale pedepselor administrate rău-făcătorilor reali sau prezumtivi între Carpaţi şi Dunăre îi va fi şocat în multe instanţe pe universitarii occidentali. Şi nu doar pe ei. Aşa cum şi pseudo-procesul şi execuţia dictatorului Nicolae Ceaşescu şi a consoartei lui, ca şi vărsările de sânge care le-au precedat s-au soldat cu traumatizarea unei bune părţi din Apus.Dar a trecut un sfert de veac de atunci. Iar România partidului-stat, care a ajuns de la Ion Iliescu, trecând prin pupila sa, Adrian Năstase, la copilul de suflet al celui din urmă, Victor-Viorel Ponta, speranţa celei de-a treia generaţii de postcomunişti PSD-işti, a devenit între timp ţară NATO şi UE. Cu toate acestea, la Bucureşti, în sferele înalte ale puterii PSD-iste, continuă să se practice un limbaj care l-ar face să roşească până şi pe necruţătorului Ginghis Han. Integral pe DW
Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Victor Ponta in fusta
Este fara dubii ca lupta pentru Cotroceni se da intre “mostenitoarea lui Traian Basescu” si “mostenitorul lui Adrian Nastase”, scrie Elena Udrea pe contul sau de Facebook, la numai o zi dupa iesirea din inchisoare a fostului premier. Pare ca l-a asteptat si ii foloseste aceasta eliberare pentru a intra intr-o logica de campanieconvenabila. Ei si lui Victor Ponta. O logica fundamental gresita si chiar ingrijoratoare, cred. In treacat fie spus, observ ca este teza pe care o acrediteaza si Romania TV. Udrea si Ghita, gand la gand cu bucurie. Dar stiti cum e, spiritele inalte se intalnesc intotdeauna. Daca acceptam ca adevarata constatarea, ar trebui sa ne ia jalea. Adica dupa doua mandate ale presedintelui Basescu, Romania n-a facut niciun pas inainte din punct de vedere politic. Ba dimpotriva, au ajuns sa candideze epigonii celor doi fosti mari rivali. 10 ani nu numai pierduti, ci de involutie. Dar mi se pare chiar mai rau pentru ca nu vad in dna Udrea o mostenitoare a lui Traian Basescu. Stiu ca ar vrea sa fie considerata asa. Se inroseste de placere cand i se spune ca e un Traian Basescu in fusta. Ar fi bine sa fie. Pentru ca Traian Basescu pe langa ambitie, vointa si charisma a avut, cel putin o vreme, viziune si proiecte foarte consistente. Cate au ramas in picioare e o cu totul alta discutie. Eu asa ceva la dna Udrea n-am vazut niciodata. Oricat m-as stradui, nu-mi amintesc de vreun proiect politic solid national al domniei sale, de vreo scanteie de viziune care sa priveasca ceva mai amplu decat o telegondola sau vreun strand. Traian Basescu are si o cariera remarcabila in spate. A fost un profesionist de mare calibru pe nava inainte de a deveni politician. Despre marile performante profesionale ale dnei Udrea nu am auzit. Nu a fost niciodata un nume in profesia pe care si-o declara de baza, adica de avocat. Mai mult decat atat, nu poti sa fii o mostenitoare autentica a lui Traian Basescu atunci cand ai legaturi atat de adanci cu sistemul pe care Traian Basescu l-a numit ticalosit si cu care, cel putin o vreme, a incercat sa lupte. Integral pe Ziare.com
Miron Damian. Contributors. De ce trebuie unificată ”dreapta”, de fapt?
Atunci când nu e tratată cu batjocură, multiplicarea intențiilor de candidatură la prezidențiale este privită cu îngrijorare și ostilitate, uneori de către aceiași comentatori. Argumentul lor e următorul, plecând eventual de la opțiunea personală împotriva actualului premier: în situația asta, citez, ”se risipește/fragmentează votul”. Sau, ”Dreapta” (sic! e neclar ce înțeleg diverși comentatori prin acest termen lunecos, de unde și nevoia de ghilimele), ”dreapta” trebuie să susțină un singur candidat, cel care are cele mai bune șanse să-l bată pe Victor Ponta. Sau, candidaturile multiple, citez din nou, ”fac jocul PSD”. Cu alte cuvinte, dacă nu se unește, ”dreapta” riscă să piardă alegerile.Cum așa? Scenariul cel mai dramatic, așa cum ni-l prezintă acești comentatori, este cel în care, din pricina dezbinării ”dreptei”, Victor Ponta câștigă încă din primul tur! Or, afirmația asta e invalidă și dacă, de dragul argumentului, am considera că se câștigă primul tur cu majoritatea voturilor valabil exprimate: dacă un candidat are deja 50%+1 atunci ce importanță mai are câți contracandidați are și ce scoruri au obținut? Însă premisa e oricum invalidă, cei care vin cu scenariul acesta ar trebui să citească mai întâi Constituția. Bun, dar dacă nu există motive serioase pentru care să considerăm multiplicarea candidaturilor un lucru rău, putem să-l considerăm totuși ceva bun? Păi, în condițiile explicate mai sus, turul I al alegerilor prezidențiale reprezintă cel mai apropiat lucru de niște alegeri primare autentice pe care-l putem practic obține. O competiție relativ deschisă în care electoratul poate vota candidatul cel mai apropiat de preferințele sale reale, fără să fie nevoie de ”vot util”. Nu cred că sunt singurul care a remarcat cât de des și ce mult se plânge lumea că oferta electorală este extrem de restrânsă, de neinteresantă, că oamenii nu au pe cine vota și că nu vin din cauza asta la alegeri. Or, când avem în sfârșit o situație în care, fie și considerând doar opoziția (”dreapta”), candidații sunt cât se poate de diferiți, din toate punctele de vedere, constat că acum asta e o problemă. Foarte ciudat. Integral pe Contributors
Robert Schwarz. Deutsche Welle. Johannis versus Ponta. Sau despre diversiunea religioasă
„Vor alege românii un neamţ luteran ca preşedinte al României? Ce va prevala în mentalul colectiv? Faptul că Johannis este diferit din punct de vedere etnic şi confesional? Sau că majoritatea stereotipurilor care îi sunt asociate germanului sunt pozitive? Pentru prima dată în ultimul sfert de veac, cetăţenii români vor trebui să aleagă între un român creştin ortodox şi un român de etnie germană, creştin luteran. A depăşit societatea românească bolile copilăriei democraţiei? Este ea suficient de matură şi de tolerantă ca să răspundă fără complexe acestei provocări?” Iată unele din întrebările pe care şi le punea recent Andrei Oişteanu în paginile Revistei 22. Aceste întrebări ar fi fost în mod genuin legitime chiar dacă nu s-ar fi prefigurat o finală Ponta-Johannis la alegerile prezidenţiale româneşti. De altfel, ele şi altele cu privire la natura factorului religios în lumea modernă sunt legitime dincolo de aria restrânsă a scrutinului prezidenţial românesc. În plus Ponta este nu de azi de ieri aliatul unor turnători ca Dan Voiculescu, delator al unei poliţii politice comuniste care a excelat nu doar în persecutarea românilor, ci şi în sistematica lor îndobitocire prin diversiuni naţionalist-ortodoxiste. Prigonirea sistematică a minorităţilor etnice şi religioase i-a servit între altele acestei poliţii secrete şi drept momeală menită să atragă de partea ei extrema dreaptă. E semnificativ că Ponta a propus în varii instanţe tot felul de schimbări majore, precum reorientarea României spre Rusia, China, Turcia şi spaţiul asiatic, dar nu s-a dezis niciodată de aliaţii săi interni recrutaţi cândva de Securitate şi n-a schiţat vreun gest de a-şi reforma partidul alcătuit din resturile PCR. Având alături televiziunile sale de partid, care întreţin de ani de zile mitul „colonia România”, candidatul PSD-ist se bazează în mod evident, spre a obţine victoria în alegeri, pe noi anteniade al căror vârf de lance va fi discursul autovictimizator de tip islamisto-putinist. Integral pe DW
Times New Roman. Dana Năstase: “Mi-e şi ruşine să spun ce mi-a făcut Adi azi-noapte. Asta îi învaţă la puşcărie?”
Soţia fostului premier Adrian Năstase se declară şocată de lucrurile pe care soţul său le-a învăţat în timpul detenţiei în regim penitenciar. “Asta îi învaţă acolo? Nu înţeleg, asta fac ei toată ziua în închisoare? Ok, a stat mult înăuntru, n-am reuşit nici să aranjăm o vizită conjugală, dar la aşa ceva chiar nu mă aşteptam”, declară Dana Năstase. Aceasta susţine că a rămas mută în clipa în care fostul premier i-a arătat nişte lucruri “absolut noi”: “M-a rupt, practic m-a suit pe tavan. Mi-e şi ruşine să spun ce mi-a făcut”. Dana precizează că se aştepta întrucâtva ca Adi să-i înnoade trompele după eliberarea condiţionată, dar cu siguranţă nu se aştepta şi la celelalte lucruri pe care se pare că Năstase le-a învăţat în închisoare. Integral pe TNR
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata 😀
ce mai face mitomanul , partener de afaceri cu tanti nutzy — ” “Premierul roman pretinde ca este starul tenisului Simona Halep pentru like-uri pe Facebook”, titreaza in editia electronica Daily Star.”
http://www.nasul.tv/2014/08/23/a-ajuns-de-rasul-lumii-publicatia-britanica-daily-star-ponta-profita-de-imaginea-simonei-halep-pentru-a-aduna-like-uri-pe-facebook/
Bun gasit
Poate, poate se prind si sefii ? In caz ca da – ceea ce ma indoiesc, fiind chiar convenabil, multa, multa decompensare se va vedea
astea cred ca sunt realizarile tovarasului Mirel . buna 😀 !
Asa crezi, Ziggy?
Ia da un click: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/doroftei-vine-maine-in-tara-10786.html te rog
haha , Mirel doar perfectioneaza minciuna la rang de arta :))
salve !
Salut de (aproape) amiaza.
0.”contractul” n-a existat. Mare parte dintre sustinatorii tovarasului Basescu a fost conjuncturala. In 2k4 au votat impotriva (ulterior)infractorului-arogant. In 2k9 de asemenea au votat impotriva “ideilor: “prostanace”. A existat, desigur, si o componenta importanta a beneficiarilor pomenilor instituite de catre comu’istoid si/sau a celor care urau (si inca urasc) diversele categorii socio-profesionale. Si carora tovarasul Basescu le-a alimentat ura;
1.este de fapt mai putina gluma si mai multa sminteala… dar scopul s-ar spune c-o scuza;
2.Acum școala românească este intoxicată și îmbolnăvită de politruci, finanțare mizerabilă, foame de bani și lipsă de viziune… si cu_camere care sa verifice daca cineva misca-n front. mutumim din inima tovarase (ex)sinistru (re)fomi’st;
3.un astfel de “fenomen” n-ar fi fost decat cel mult obiectul unor parodii gen vacanta-mare daca fundamentul rss ro ar fi existat. “lumea” plange cu suspine pt sacrificiul Anei, zidita-n peretii monastirii… dar (probabil din cauza plansului) nu realizeaza ca de fapt adevarata cauza care determina surparea zidurilor este lipsa fundamentului/temeliei;
4.chiar n-are rost sa comentez un text despre “dumneaei”;
5.Doc introduce batul prin gard. E buna analiza… dar are o hiba: doc nu stie ca, la ultimele alegeri de ex, “independentii” presedinti de birouri de sectii de votare au avut pv-uri semnate in alb;
5.Având alături televiziunile sale de partid, care întreţin de ani de zile mitul „colonia România”, candidatul PSD-ist se bazează în mod evident, spre a obţine victoria în alegeri, pe noi anteniade al căror vârf de lance va fi discursul autovictimizator de tip islamisto-putinist;
6.Dana precizează că se aştepta întrucâtva ca Adi să-i înnoade trompele…… asa cum, tovarasii Basescu & co le-a innodat altora carliontii…
erata: rog a se citi … tovarasii (mi-e sila sa le mai pomenesc numele) le-au innodat… .
Bad typo, sorry.
Buna ziua!
Referitor la punctul 2, „camere care sa verifice daca cineva misca-n front”, in mod paradoxal, in anumite situatii, au ajuns „sa-l apere” pe profesor de acuzatiile nedrepte ale unor elevi.
In urma cu vreun an, intr-un context anume, cineva relata urmatoarea experienta patita la clasa I: fusese acuzata pe nedrept de o fetita de clasa I ca i-ar fi dat o palma. Din fericire, clasa era monitorizata video, iar la vizionarea inregistrarilor s-a vazut ca fetita mintise. De ce a fost nevoie de verificarea inregistrarilor?! Pentru ca in clasa, fetita respectiva avusese/convinsese vreo alti 6-7 copii care sa-i sustina versiunea. adica „sa ridice marturie mincinoasa”. Degeaba spuneau toti ceilalti copii din clasa ca acea colega a lor inventeaza, faptul ca avea vreo 6 -7 copii sustinatori, a condus la decizia de a se verifica inregistrarile video de la clasa. Doamna era socata nu atat de faptul ca un copil mintise acuzand-o pe nedrept, ci de faptul ca din cei 30 elevi, se gasisera vreo 6-7 „martori mincinosi”, copii de clasa I, care sa sustina versiunea acelui copil. Spunea, citez din memorie: „n-am ridicat in viata mea mana la un copil, iar experienta aceasta m-a ingrozit; personal, sunt impotriva camerelor de luat vederi in clasa pt ca mi se pare degradant, dar dupa aceasta patanie, am constatat ca m-au „aparat” pe mine. Altfel, nu aveam cum sa demonstrez ca acel copil si martorii lui mincinosi din clasa, faceau acuzatii nedrepte la adresa mea. De obicei, la clasele mici, cand vreun copil spune asa ceva, toti ceilalti colegi se desolidarizeaza de el, dar cand apar si colegi care sa-i sustina afirmatiile, atunci incep sa apara semne de intrebare asupra cadrului didactic.”
Buna dupa amiaza!
Va recomand un articol interesant!
Ce se afla in spatele vacarmului mediatic?
Autorul articolului spune ca ” in spatele candidaților PMP şi PSD nu se află nimic relevant pentru societate”. Deoarece dex-ul ne ofera o definitie a societatii – totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice- din pacate, prin aceasta perspectiva, tot expozeul autorului se naruieste! 🙂
A uitat sa detalieze termenul “societate”! 🙂
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/cum-se-vad-ponta-si-udrea-dupa-ce-inchizi-televizorul-347332
buna seara !
despre prietenii doamnei nutzy : http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17959917-mru-psd-pregateste-trio-ponta-presedinte-dragnea-premier-nastase-presedinte-senatului.htm
si : http://www.ziare.com/politica/guvern-ordonante/dragnea-ordonanta-care-permite-primarilor-sa-si-schimbe-partidul-pana-la-finele-lunii-1318070
http://www.ziare.com/economie/fmi/a-facut-romania-fara-sa-stim-inca-un-mare-imprumut-interviu-1318047
interesant !
buna seara
raspunsul e simplu:
imprumutul ala de 20 mld a fost facut sa acopere gaurile lui tariceanu-cam 6 mld euro- si restul sa plateasca boc pensii si salarii;fara alte imprumuturi s-a rambursat numai ce a intrat la bnr-parca 14 sau 15 mld/restul din alte imprumuturi
dupa aia a venit ponta care se imprumuta sa plateasca pensii si salarii
nu vreau sa detaliez acum,dar cand CDS romaniei va creste,va fi dezastru
buna seara , cand ai timp se merita detaliat .
am impresia ca cine vine dupa astia la guvernare e carne de tun . acum “sindicatele” tac iar dupa ce vine alt guvern ( non psd ) vor incepe mineriadele sindicale ca pe vremea lui Boc .
in 2011 protestau saptamanal – acum , cand nivelul de trai a scazut cu 40 50 % sunt fericiti toti sindicalistii !
Buna seara,
Ideal ar fi ca la final de mandat fiecare guvern sa-si faca un bilant, sa aiba bunul simt si sa spuna concret: de la nivelul acesta am preluat, astea sunt realizarile/nerealizarile, imprumuturi, datorii neacoperite, proiecte in executie, proiecte finalizate, proiecte pt care s-au facut aplicatii si urmeaza sa intre in lucru, ..etc.. asta lasam ca „mostenire”….
Stiti cumva vreun guvern nou venit care sa fii facut vreun bilant clar la inceput de mandat? si sa spuna cu date concrete, necosmetizate: de la nivelul acesta preluam, astea ne sunt intentiile, asta dorim sa realizam pana la final de mandat, etc….. un comunicat clar asumat de prim ministru cu situatia pentru toate ministerele si la inceput de mandat, dar si la final de mandat.
seara buna.
asta se poate intampla doar daca psd e scos in afara legii si se aplica pct 8 al Proclamatiei de la Timisoara – extins pana la rudele de gradul 4
http://www.corriere.it/foto-gallery/esteri/14_agosto_24/fotogallery-donetsk-ribelli-filo-russi-fanno-sfilare-piazza-prigionieri-ucraini-6a9d1880-2b9e-11e4-9f19-fba1b3d7cb6f.shtml
Prizonieri ucraini pe strazile din Donetsk . Asa se ajunge cind armata devine bataie de joc pentru o intreaga clasa politica.
buna seara. acum ca mentorul e liber afacerea se poate repeta http://lucianisar.com/general/legea-petrolului-trecuta-pe-fuga-sesiune-extraordinara/
Cand pana si cainele il iubeste la nemurire cum sa fie Nastase om rau?
http://media.realitatea.ro/multimedia/image/201408/w728/familia_nastase_caine_bb993dc205_85464600.jpg
Buna dimineata, Revista Presei!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…-marca-dragnea/30811/