Revista Presei – 16 iunie. Baronii il strang de gat pe Ponta: nimic nou!
16/06/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 16 iunie. Luni, vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în zonele montane aferente, unde cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi averse, însoţite trecător şi de descărcări electrice, iar vântul va sufla în general moderat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. În restul teritoriului valorile termice vor fi uşor sub cele normale pentru această dată, înnorările temporare şi astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade. In capitala vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi cu precădere în timpul zilei vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.
Cursul de schimb valutar al BNR il aflati aici.
Inainte de alegeri, Guvernul împachetează un CADOU URIAŞ pentru baronii locali. Cine a scris amendamentul „PERICULOS”?. In prag de alegeri, Guvernul Ponta îşi pregăteşte terenul pentru a-şi mobiliza baronii locali. Printr-un amendament introdus în ultimul moment în legea privind abilitatea Executivului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, Guvernul şi-a creat pârghiile pentru a tranfera, cu titlu gratuit, către autorităţile locale pachete de acţiuni de la societăţile aflate în portofoliul Departamentului pentru Energie. Deşi parlamentarii spun că propunerea vine de la Guvern, ministrul de resort susţine că iniţiativa nu-i aparţine. Punerea în practică a unei astfel de măsuri va face ca baronii locali, primari sau şefi de Consilii Judeţene, să aibă putere de decizie în cadrul societăţilor respective, să-şi numească oameni în Consiliul de Administraţie şi, implicit, să aibă un cuvânt de spus în cazul licitaţiilor. „Explicaţia politică este simplă, asta se urmăreşte: de a da un os pe care să-l roadă în an electoral autorităţile locale. Tu trebuie să te gândeşti la ţară, nu la baronii tăi. Dar în an electoral se face orice. Este încă o lovitură dată sistemului energetic”, a acuzat, din opoziţie, fostul ministru al Economiei, Lucian Bode. „Să privim cu bună credinţă orice acţiune a guvernului României”, a replicat pesedistul Cosmin Necula. În proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptat deja de Senat, a apărut un amendament, pe ultima sută de metri, prin care Guvernul va putea, printr-o simplă ordonanţă, să transfere pachete de acţiuni din societăţile aflate în administrarea Ministerului Economiei, Departamentul pentru Energie, în proprietatea privată a autorităţilor locale. “Reglementări privind transferul fără plată al unor pachete de acţiuni din proprietatea Statului Român şi din administrarea Ministerului Economiei prin Departamentul pentru Energie, în proprietatea privată a unor unităţi administrativ-teritoriale”, se arată în amendamentul care introduce un domeniu în plus pentru emiterea ordonanţelor în vacanţa parlamentară. Integral aduce Gandul
Anders Fogh Rasmussen: Rusia consideră NATO un adversar. Alianţa pregăteşte apărarea Ucrainei. NATO pregăteşte măsuri pentru apărarea Ucrainei în disputa cu Rusia şi trebuie să se adapteze la faptul că Moscova consideră Alianţa Nord-Atlantică un adversar, afirmă secretarul general al organizaţiei, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais. Agresiunea Rusiei în Ucraina a modificat dramatic sistemul de securitate în Europa. În ultimii 20 de ani, am încercat să atragem Rusia spre o cooperare constructivă. Însă acum este clar că Rusia ne consideră adversari. Trebuie să ne adaptăm la faptul că Rusia ne consideră de acum înainte adversari”, a declarat Rasmussen, precizând că NATO pregăteşte o serie de măsuri care includ asistenţa destinată Ucrainei pentru reformarea industriei apărării şi modernizarea armatei. “Pe termen scurt, am sporit măsurile de securitate în ţările baltice, mobilizând nave în Marea Baltică şi în Marea Neagră, efectuând exerciţii militare în statele baltice şi în Polonia… Paşii ulteriori, dacă vor fi necesari, vor include actualizarea planurilor de apărare, exerciţii militare şi mobilizări adecvate de trupe”, a explicat Rasmussen.
Analiză Foreign Policy: Punctele nevralgice în care Rusia poate lovi România. Anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă ridică o abruptă problemă geostrategică: poate Rusia să afecteze interesele economice şi energetice ale României pe platoul continental al Mării Negre? Doi experţi în energie încearcă un răspuns. Profesorul universitar Radu Dudău şi avocatul Laurenţiu Pachiu, membri ai Energy Policy Group, fac o amplă analiză tehnică în revista „Foreign Policy“ (FP) a unui subiect care nu a irumpt încă: cum ar putea anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă să pericliteze atât de aşteptata exploatare a perimetrelor energetice româneşti din Marea Neagră, obţinute în urma procesului internaţional dintre România şi Ucraina? Cei doi specialişti au identificat puncte de posibil atac rusesc şi, în acelaşi timp, au schiţat şi elementele de apărare. După anexarea Crimeei, România s-a văzut pusă în situaţia de facto de a avea frontieră comună în Marea Neagră cu Federaţia Rusă. Raportat la această realitate, problema centrală este de a cunoaşte dacă exploatarea de către România a resurselor subsolului din bazinul Mării Negre este cumva pusă în pericol de jure sau de facto. În derularea jocului geopolitic din Marea Neagră, Rusia ar putea susţine că actele internaţionale încheiate de autorităţile ucrainene în trecut, şi mai ales cele care ţineau şi de apartenenţa Crimeei la Ucraina (cum ar fi cele privind delimitări de frontieră sau de mare teritorială), nu îi sunt opozabile, forţând o rediscutare a acestora, nu neapărat din dorinţa de a obţine o soluţie favorabilă, cât mai ales de a induce o stare de incertitudine geopolitică în zonă. Integral aduce Adevarul
Doi ani de guvernare Ponta: Bile albe și bile negre. Pe 7 mai s-au împlinit doi ani de când guvernul Victor Ponta a venit la conducere, perioadă în care România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, cea mai mică inflație din istoria țării și o creștere explozivă a investițiilor. Cu toate astea, niciunul din acești indicatori nu a îmbunătățit viața românilor. În cei doi ani de guvernare Ponta, România a fost țara grevelor, a oamenilor disponibilizați din companiile de stat fără să fi primit măcar salarii compensatorii și a șomajului care a crescut la niveluri record. Totodată, Guvernul nu a reușit să convingă FMI că are destui bani pentru a reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajator. În plus, calculele făcute de Executiv au dat cu minus, astfel că, în loc să își asume aplicarea ei de la 1 iulie, așa cum a promis, premierul a anunțat că va fi elaborată o lege, care va trece prin Parlament, urmând ca relaxarea fiscală să să se aplice de la 1 octombrie. În 2013, încasările totale ale statului s-au majorat cu 3,6% comparativ cu 2012. Dacă luăm în calcul și rata inflației, de 1,55%, rezultă că, de fapt, veniturile bugetare au scăzut. Lucru recunoscut și de statisticile oficiale – de la 32,9% din PIB în urmă cu doi ani, am ajuns la 32% din PIB în 2013. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la veniturile nefiscale (-0,4% din PIB) și TVA (-0,3% din PIB). Ironic este că evoluția proastă a încasărilor la buget vine după ce, în primii doi ani de guvernare, cabinetele conduse de Victor Ponta au introdus sau majorat peste 35 de taxe și impozite. Integral aduce EVZ.
Paradisul eolian din Dobrogea, în pragul colapsului. În plin avânt eolian, specialiştii trag un serios semnal de alarmă: capacităţile de transport a energiei electrice au fost depăşite iar investiţiile ar trebui oprite înaintea producerii unui blocaj general. „Este foarte dificilă evacuarea puterii electrice pe care turbinele eoliene ar putea-o produce. Ar trebui investiţii masive în infrastructura de transport a energiei electrice”, a precizat conf. dr. ing. Gabriel Negreanu, reprezentantul Universităţii Politehnice Bucureşti la Conferinţa Internaţională de Echipamente Termice, desfăşurată pe litoral. Acesta a explicat că deja s-a atins pragul maxim de putere care poate fi preluată în zona Dobrogei de către Sistemul Energetic Naţional. „Specialiştii spun că în total ar fi cam 3.000 megawaţi pe care sistemul ar putea să îi ruleze. În momentul de faţă avem peste 3.000 megawaţi energie eoliană şi fotovoltaică”, a menţionat conf. dr. ing. Gabriel Negreanu. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în viitorul apropiat nu se întrevede nici o soluţie de rezolvare a problemelor, iar Centrala nucleară de la Cernavodă complică şi mai mult lucrurile. Potrivit unui raport Cambridge, ţara noastră deţine o poziţie de lider absolut în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte producţia de energie eoliană. Aproape un sfert din toate unităţile eoliene din noile state-membre ale U.E. sunt situate pe teritoriul României, se afirmă în document. Avalanşa de proiecte eoliene a generat, însă, serioase probleme în ceea ce priveşte transportul. Integral aduce Romania Libera
Învestire neobișnuită a președintelui Slovaciei: la dineu au participat și orfani sau oameni ai străzii. Milionarul Andrej Kiska a fost învestit în funcția de președinte al Slovaciei. Filantropul, care a câştigat alegerile din luna martie, a invitat la dineul oficial, mai multe persoane fără adăpost, pe lângă reprezentanți ai clasei politice și diplomați. La învestirea din Parlament, Andrej Kiska a anunţat priorităţile mandatului său. „Voi deschide biroul prezidențial pentru acești oameni care au nevoie de ajutorul nostru, ei vor fi prioritatea mea. Eu voi fi primul preşedinte slovac care nu a făcut parte niciodată dintr-un partid politic. Sunt aici pentru oameni, fără să țin cont de aparteneța lor politică sau de naţionalitatea lor”, a spus Andrej Kiska, noul preşedinte al Slovaciei. La dineul care a urmat ceremoniei de învestire, preşedintele filantrop a invitat 15 oameni fără adăpost, dar şi orfani şi persoane în vârstă. Andrej Kiska, în vârstă de 51 de ani, este un milionar filantrop, absolvent de inginerie, care a reuşit să strângă o avere impresionantă alături de fratele său, cu care a înfiinţat în 1996 o societate de împrumuturi la termen. Zece ani mai târziu, noul lider de la Bratislavaşi-a vândut acţiunile ca să lanseze un proiectul umanitar „Îngerul bun”, care strânge fonduri pentru familiile nevoiaşe. Integral aduce Digi24
Vânzarea Electrica: 8 zile pentru 400 mil. euro. Oferta publică inițială a Electrica a reușit să se urnească și se speră ca în opt zile lucrătoare să se adune cel puțin 420 milioane euro, inclusiv cu ajutorul străinilor, compania urmând să se listeze și la Londra. Proiectul de ofertă al Electrica s-a născut foarte greu. Deși decizia asupra momentului listării a fost luată de anul trecut, iar consorțiul de intermediere a fost ales cu suficiente luni în urmă astfel încât să fie vreme pentru întocmirea tutror actelor necesare, acționarul unic, Ministerul Economiei, și Guvernul nu s-au grăbit cu aprobarea prețului de vânzare a acțiunilor. Așa s-a ajuns la situația în care Guvernul a aprobat prețul cu doar trei zile lucrătoare înainte de startul perioadei de subscriere, iar întregul proiect de ofertă (de 500 de pagini) a fost făcut public cu doar două zile înainte. Inadmisibil pentru o ofertă atât de mare, de peste 400 milioane euro, în care trebuie atrași cât mai mulți investitori pentru a avea succes. Situația ofertei Electrica ne arată cel mai bine cât de mult sunt interesate autoritățile de privatizarea companiilor din portofoliul de stat și cât de importantă este piața de capital pentru Guvern. Deși directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Ludwik Sobolewski, spune că a colaborat bine cu Guvernul și va fi dată o ordonanță de urgență pentru eliminarea barierelor ce stau în calea dezvoltării bursei, autoritățile nu par a fi realmente interesate de piață de capital și de transparență. Integral aduce Capital
Cea mai inalta facultate e UZINA. Lozinca aceasta ma izbeste si ma arunca in timp, de fiecare data cand trec pe langa ea la intrarea in orasul Campulung Muscel. Nu e decolorata, scorojita, rupta, vreun vestigiu dinainte de 1989. Nu. E proaspata, ingrijita, intretinuta cu atentie. De vreun nostalgic, veti spune, poate. V-as da dreptate, daca lozinca aceasta nu s-ar incadra perfect intr-o dezbatere pe cat de actuala, pe atat de falsa: intelectualii vs politica. Cand spui, cum recent auzeam pe cineva in mare voga, ca partidul tau nu este al celor cu doctorate la Sorbona, nu cam tot acelasi lucru il spui? Cand afirmi, cum am auzit chiar oameni cu pretentii, ca intelectualii nu pot aduna voturi, nu tot pe acolo ajungi? Adica intelectualul ar fi o specie ciudata si cam anacronica, acceptabila pe langa casa omului la o adica, ca sa infrumuseteze o vitrina din sufragerie, dar cand vine vorba de lucruri serioase, de decizie si putere, sa ne lase cu ideile lui nepotrivite si cu principiile lui obositoare. Mi se pare o abordare falsa, chiar manipulatoare. In primul rand, intelectualii nu sunt o specie atat de rara in politica. Adrian Nastase, de exemplu, ce o fi fost, vreun produs al uzinei? Sau Emil Constantinescu? Corneliu Vadim Tudor? Ecaterina Andronescu? Nici Crin Antonescu nu venea chiar de la strung. Intelectualii nu au lipsit din politica romaneasca a ultimilor 24 de ani, chiar la varful ei. Ceea ce a lipsit insa in politica romaneasca, mai ales la varful ei, au fost oamenii cu principii si convingeri solide. Politicienii de tip Corneliu Coposu. Seniorul era un intelectual, dar nu pentru bibliotecile citite va ramane in istorie, ci pentru convingerile sale si pentru felul in care si le-a aparat fara a da macar un milimetru inapoi, indiferent de circumstante. Integral aduce Ziare.com. (Nota Politeia: despre partidul care NU este al celor cu doctorate la Sorbona si despre politicianul “cu principii” care a afirmat asa ceva puteti citi aici).
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata ! 😀
Buna dimineata,
pornind de la analiza FP a aparut si un scenariu de groaza 🙁 – „În ceea ce priveşte posibile acţiuni agresive împotriva unor state din prima linie – şi am menţionat Estonia şi România ca fiind cele mai ameninţate –, este de aşteptat ca tiparul ucrainean, adaptat condiţiilor locale, să se repete: declanşarea unor tulburări violente pe temeiul unor demersuri separatiste pe criterii etnice, ca preambul al unei invazii militare sau al unor incursiuni militare aeriene, terestre sau navale. În ceea ce ne priveşte ca ţară, am putea fi, efectiv, ţinta unor acţiuni militare din categoria celor tradiţionale, desfăşurate cu tunuri şi tancuri, cu avioane şi elicoptere, cu trupe de desant aerian sau naval“- Constantin Degeratu.
http://adevarul.ro/news/eveniment/degeratu-romania-afla-linie-conflictului-initiat-moscova-1_539dccdd0d133766a89a7871/index.html
neata! 🙂
Daca, Doamne fesreste, s-ar intimpla asa ceva, cei din PSD ar iesi primii cu steagul Rusiei pe strazi. Insa Rusia nu are nevoie de asemenea scenarii cata vreme are “prieteni” in fruntea tarii.
nu doar prieteni. mai are si companii cu afaceri rentabile Nis/gazprom etc 😀
salut! ma refeream la Guvern si Parlament, Ziggy!
guvern/parlament .. asta e fatza vazuta. mai interesanti sunt : fosti/actuali din servicii,armata,politie + “oameni de afaceri” , latrine media si “analisti. cei enumerati numesc , in buna parte , membrii guvernului si faciliteaza intrarea canapistelor in parlament .
De unde și recomandarea către toți prietenii de a se abține atunci când vine vorba de cumpărat produse/servicii de la firme rusești. Știu că și când cumperi de la OMV, niște bani tot la Gazprom ajung, dar măcar să nu luăm direct de la Gazprom, Lukoil, Socar, că e prea de tot.
Degeratu sa-si vada de implicarea personala in crimele din decembrie 1989, nu sa-si dea cu presupusul.
http://sareinochi.com/2010/12/23/cum-este-sa-ucizi-cu-pixul-si-peste-ani-cu-politica-de-cadre/
o zi buna tuturor.
Buna dimineata tuturor…
City, linkurile RL si ziare,com nu duc unde trebuie, poti verifica?
rezolvat! 🙂 merci de semnalare!
🙂
Buna dimineata,
Rusia isi continua planul de ingenunchere a Ucrainei:
http://www.b1.ro/stiri/economic/razboi-economic-rusia-a-oprit-furnizarea-de-gaze-catre-ucraina-84953.html
Ce poate face UE?
Nimic.
UE se scarpina.
Nu spui unde… 🙁
Buna dimineata tuturor!
Salutare !
Pachete de actiuni ale companiilor energetice la primarii ?
O solutie catastrofala, asa cum s-a dovedit anterior cu transferul unor termocentrale la primariile locale.
Din cauza lipsei fondurilor pt. aprovizionare/combustibili/reparatii, intra rapid in faliment.
Analiza Foreign Policy nu face doua parale.
De la o vreme au aparut tot felul de “grupuri de analize/strategii/politici eneregetice”, care au adunat “specialisti” unul si unul. 🙂
In legatura cu “paradisul eolian” din Dobrogea, cateva remarci :
– excesul de energie in regenerabile a fost provocat de mafiotii si habarnistii de la ANRE, care au dat “verde” pt. mii de MW instalati in eoliene si solare, care produc scump si nu rezista pe piata decat pe baza de subventii; pe care le platim noi, consumatorii finali de energie;
– energia regenerabila trebuie sa respecte anumite restrictii ale sistemului energetic, inclusiv o cota maxima de putere instalata;
– fiind o energie care apare aleator (cand bate vantul/e soare), necesita mentinerea in rezerva a unei puteri similare in grupuri clasice (care pornesc cand nu bate vantul/e nor), chestie care costa.
Per total, costurile de producere sunt mai mari decat in cazul grupurilor conventionale si sunt acoperite de consumator, care plateste un numar nesimtit de certificate verzi.
S-a dovedit ca “baieti destepti” exista si in cazul regenerabilelor, colaborarea cu mafiotii din ANRE (numiti politic, sub toate guvernele) fiind extrem de profitabila, tot pe carca gugustiucilor.
Ca să nu mai vorbim despre ce poate să însemne echilibrarea de rețea într-o zi în care toate regenerabilele merg bine și varsă în sistem putere de vârf. Oricum, fără furnizare de energie în bandă nu se poate face nimic, iar eu nu știu de nici o sursă regenerabilă care să dea energie în bandă. Hidro mai treacă-meargă, că pe debitul unor râuri mari mai poți conta, dar eolienele și solarele sunt banc prost din punctul ăsta de vedere.
Energia in banda o produc grupurile nucleare, grupurile hidro pe firul apei si grupurile mari pe carbune.
Asa ar fi normal.
Din nefericire, din cauza exagerarii cu regenerabilele si din cauza lipsei unei CHEAP, grupurile mari pe carbune sunt silite sa functioneze in regim de “trotinete”, cu pagubele/costurile aferente.
Ca sa nu mai spun ca s-a ajuns sa se descarce/opreasca si un grup nuclear.
Toate astea inseamna costuri, acum si in viitor.
Exact. Și asta cu atât mai mult cu cât vârfurile alea nu pot fi exportate atunci când există, și nici stocate, că nu există tehnologia. Nu știu cum stau termosolarele din punctul de vedere al outputului pe medie. Aia mi s-a părut întotdeauna o soluție interesantă, dar nu știu despre ele decât la nivel de popularizare. La nivel practic, probabil că dacă vrem să renunțăm la afumat și la cărbune, ar trebui să mai aruncăm o nucleară, două și să încheiem povestea. În orice caz, eolienele și solarele nu-s soluția.
Din cauza investitiilor specifice foarte mari si a randamentului inca scazut, solarele (fotovoltaice) au nevoie de un nr. mare de “insoleiere”/an.
In plus, necesita suprafete enorme de teren neagricol.
Panourile solare termo (pt. apa calda menajera) sunt mult mai accesibile, se instaleaza usor si pot fi privite ca solutie de completare la un sistem clasic, pt. perioada de vara.
Finalizarea grupurilor 3 si 4 de la Cernavoda ar disponibiliza – pt. populatie/industrie – gazele care se ard acum in termocentrale si ne-ar scuti de importuri.
Din nefericire, economia nu merge si consumul de energie e in scadere.
Asa ca nimeni nu se repede sa bage bani in grupuri noi.
Cine a facut-o (Petrom, cu centrala in ciclu combinat de 840 MW) a cam zbarcit-o.
Cine se lauda cu cresteri ale PIB, sa se uite si la evolutia consumului de energie.
Da, cu termosolarele mă refeream la ceva de genul ăsta: http://en.wikipedia.org/wiki/Gemasolar_Thermosolar_Plant
Utilizarea readiației solare reflecate pentru a pune la fiert un amestec de sare cu apă din care se pune în mișcare un generator clasic.
Grupurile 3 și 4, mie mi se par investiție strategică. Mai strategică decât toate tâmpeniile declarate strategice de diverse guverne. Și n-ar mai fi nevoie nici de Pungești neapărat, și nu neapărat acum. Dar guvernele noastre merg după șpagă, nu după strategie. Aproape cred că o soluție de a conduce guvernul din umbră e să plantezi șpăgi mai mari decât prețul pieței acolo unde ți se pare un proiect important.
Centralele de care vorbesti sunt instalatii cu heliostate (oglinzi focalizate orientabile) si turn central, in varful caruia este amplasat cazanul.
Au incercat si americanii (Solar One etc.), au incercat si europenii (Adrano, Italia) dar sunt multe probleme, deocamdata.
Am incercat chiar si noi, romanii (am facut -in anii `80, la instit. de cercet. energetice -cateva astfel de heliostate orientabile, un simulator de focar si calculul deformarii petei focale in functie de pozitia Soarelui).
Succese :
– heliostatele (oglinzi orientabile dupa Soare, focalizate), de cca. 40-60 mp;
– distributia uniforma de temperaturi in int. cazanului (pata focala);
Probleme :
– suprafata mare de teren ocupata (sa nu se umbreasca reciproc);
– intretinere oglinzi (depuneri de praf si alte mizerii);
– fluidul de lucru (sodiu topit);
– stocarea.
Costurile sunt mari, deocamdata si, desi se pot obtine puteri de nivel industrial, investitia nu se recupreaza pe durata de viata a instalatiei.
Deci tehnologia nu e fezabila pt. moment.
Mulțumesc pentru informație. Chiar era genul ăla de subiect care mă interesează dar pentru care nu știu când aș fi alocat timp să citesc mai mult decât Wikipedia. Ca să spun? Susțin ideea de cercetare, încercări și tehnologie nouă. Dar una e mintea deschisă și alta e deraierea pe baze ideologice în prag de război rece (dacă n-o fi mai rău). Nici măcar nu mă deranjează să plătesc niște certificate verzi cu condiția să se ducă banii unde trebuie și să nu fie abuz. Dar ce face tot UE în momentul de față a depășit de mult nivelul bunului simț.
Interesant este ca noi producem pe “hidro”, deci energie REGENERABILA, cam o treime din energia electrica.
In conditiile astea, sa te repezi sa faci eoliene doar ca sa atingi un obiectiv impus de UE (20 % regenerabile in 2020) pt. ca ei vor sa tina cont doar de centralele hidro mai mici de 10 MW, mi se pare aberant.
Mafiotii de la ANRE si-au burdusit conturile, alimentand gras si partidele care i-au numit acolo.
Sfanta shpaga sa traiasca !
buna ziua
analiza din fp/de acord cu @tzepe-o aiureala totala/seamana cu povestea drobului de sare a lui creanga
degeratu:omul are interese -probabil- la niste contracte militare
nu ca n-ar fi de exclus un razboi “cald”-dat in cazul asta e inceputul celui de-al treilea razboi mondial=rusia vs nato
ce trece neobservat,este altceva= acordul cu fmi este practic denuntat/se va vedea in noiembrie-daca delegatia fondului va mai veni/echipa de “zgomote” s-a transformat in echipa”batista pe tambal”
oricum sunt buni= ei fac “agenda”
Furtul- generalizat in toate domeniile:
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/perchezi-ii-dna-la-ministerul-sanata-ii-i-spitalele-polizu-fundeni-i-cantacuzino-intr-un-caz-de-corup-ie-cu-fonduri-europene-84955.html
Spitalele vizate :Polizu, C.C.Iliescu, Cantacuzino si altele.
Si comunicatul DNA:
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-17491205-dna-efectueaza-20-perchezitii-sediile-unor-institutii-publice-unitati-sanitare-privind-nereguli-proceduri-achizitie.htm
Buna ziua,
A aparut o noua platforma de dreapta ce se vrea a fi a alegatorului de dreapta, indiferent daca voteaza cu Neamtu sau Pavelescu, MRU sau chiar Udrea.
Nu e un blog din categoria “Hai ai nostri, jos ai lor!”. E un blog critic cu politicienii “dreptei” si nu unul de tip fan club.
Oricine e de dreapta si aduce substanta este bine venit 🙂
Linkul este: http://alegatordedreapta.info
Pagina de Facebook este: facebook.com/AlegatorDeDreapta
salut! 🙂
Incearca sa vezi cine sunt si ce trecut au cei care scriu acolo.
Bună dimineața!
Platformele înrudite sunt bune că agregă conținut și cresc greutatea față de motoarele de căutare. În rest scrie fiecare unde se simte bine 🙂
@TD Salut,
faima pozitiva te precede 🙂
Spui ” În rest scrie fiecare unde se simte bine”
Sa stii ca nu toata lumea se simte bine sa scrie undeva.
Sunt de pilda unii clar de dreapta care fac sa zicem o analiza. Analiza prezinta sa zicem elemente pozitive dar si doua elemente negative unul despre Udrea si altul despre MRU sa zicem.
Se dau doua bloguri. Pui acelasi comment, care este inghitit cumva cu noduri, e acceptat dar … pe unul din bloguri esti intrebat : De acord cu critica la MRU dar de ce critici pe Udrea? . La celalalt blog exact la fel dar cu numele inversate. 🙂
E reacția emoțională naturală. Faptul că acel comentariu e acceptat, chiar și cu noduri, e semn bun. Sunt multe locuri unde n-ar fi acceptat nici măcar cu noduri. Comentatorii sunt oameni liberi. Cât timp rămân civilizați, folosesc argumente și nu încep cu atacuri ad-hominem sau argumentație distructivă, cred că e o țară liberă. Dacă voi credeți că veți construi un spațiu unde se poate discuta doar la rece și perfect rațional, vă urez mult noroc (fără nici o urmă de ironie). Știu cât e de greu. Încerc chestia asta de ani de zile cu oameni reali, în carne și oase, și cu toții eșuăm față de acest standard (în frunte cu mine). Deci îmi dau seama ce realizarea ar fi o astfel de comunitate.
Important e că după ce înghit cu noduri, oamenii care au mai mult de doi neuroni în cap, se mai și gândesc la subiect. Și uneori își mai schimbă sau își nuanțează părerea. Nu te aștepta să strige în gura mare că și-au schimbat părerea, sau că au greșit. Fiecare își are mândria lui, piticii lui pe creier, ca să nu mai vorbim de unele variații de pondere în structurarea sistemului de valori propriu (aparent același între oameni de aceiași orientare politică, dar de fapt unic de la individ la individ).
Da este ok in principiu ce spui. E general valabil. Noi aducem cateva inovatii antreprenoriale acolo. S-ar putea sa ne iasa s-ar putea sa nu ne iasa, s-ar putea sa renuntam caci toti suntem oameni f ocupati. Mergem by trial&error si vedem cum iese.
Acum sunt si lucruri care nu se pot cand e vorba de un tip de blog sau altul
Barbu Mateescu spune perfect:
Barbu Mateescu
Adevărat. Trebuie să existe o etanșeizare între cei (puțini) care vor analize și cei care se duc pe Internet să se încarce cu emoție haiainoștrijosailor. Cele două grupuri n-au ce să caute unul lângă celălalt – orice analiză implică posibilitatea înfrângerii sau posibilitatea ca acțiunile/tacticile actuale să nu fie cele optime, ceea ce pentru grupul 2 e inacceptabil și echivalent cu propaganda inamică.
Cel care te-a acceptat cu 3 noduri in gat nu te va accepta data viitoare cu 2 noduri cum speri tu ci cu 4 din pacate (sau poate eu pana acum am intilnit doar oameni cu max doi neuroni)
Chestie de tact la cei doi-trei-patru neuroni. Am pățit-o cu toții cu greșeli de ambele părți.
Etanșeizarea e necesară dar oarecum imposibilă pe net. Comunitatea e ori deschisă, ori închisă. Dacă-i închisă trebuie să aibă un mod de întreținere, o piață pentr a-și vinde serviciile. Oricum, după cum am mai spus, good luck!
Lucrurile vor evolua cum vor evolua. Eu tot sper că pe termen lung această construcție permanentă de platforme, cunoștințe și nu numai va produce o încrengătură cel puțin la fel de puternică cu cea a actualilor. Cu o singură condiție, să nu fie rețele de smiorcăială și autovictimizare. Cred că putem cu toții face câte ceva de pe unde suntem sau vom fi. Cred că putem să ne coalizăm atunci când e cazul pe obiective limitate și judecate la rece, chiar și atunci când nu ne suprapunem 100% pe idei și simpatii. Și cred sincer că viitorul nu-i al lor.
Ce spui tu e interesant dar nu poate fi expediat nici in 20 pagini …. ci intr-o teza de doctorat muncita si la o facultate cu pretentii. pe sociologie-antreprenoriat-politiologie
practic la ce spui:
Uite pe blogul nostru http://AlegatorDeDreapta.info pe coloana 3 la titlul ala in latina sunt 2 obiective limitate si o modalitate de protest. Judeca-le te rog la rece, si vezi daca ne putem suprapune macar 40% pe idei … ca de simpatii nu mai vorbesc. Coalizarea poate incepe mai devreme decat ne gandim…. daca ne apucam de ceva …. cum ai zis si tu 🙂
Pai si eu scriu acolo 🙂 🙂
Sunt suparatii de la “copac”, cumva ? 🙂
E ovidiu sunt eu TDS e Eugeni plus ca mai sunt si prieteni ca Skorpion , Fini, Creanga
Cam tenebros trecutul, dar merge 🙂
Voinea si Gherghina- propusi de PSD in CA al BNR.
Scarba totala :Ponta vrea sa reprezinte electoratul PP-DD. E un electorat important iar partidul lui DD a obtinut peste 10% la alegerile parlamentare.
Nu pomeneste ca pe cei mai multi i-a racolat PSD sau UNPR.
Păi ca să parafrazăm un articol recent de-al lui Liiceanu de pe Contributors, democrațiile sunt în mod uzual puse pe butuci de coaliția dintre ticăloși și imbecili. În acest context, Ponta deja reprezintă electoratul PP-DD, și vrea să-l reprezinte și în continuare. Iată o situație în care Pontra spune adevărul. E o bilă albă 😛
Nu conteaza cunostintele, important este votul si structura de partid 🙁 Nu au trecut decat 2 ani si este vizibil de la mare distanta catre ce ne indreptam, ultimul vot l-au primit saptamana trecuta. Oare ce merit/stiinta de carte are Gherghina cat despre catastrofa de Voinea 👿
Daca pleaca Gherghina cine mai face bugetul, ca era “nenea” care-l fabrica de pe vremea impuscatului …….se rupe legatura cu sistemul pardon am vrut sa scriu legatura intre ramuri
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17492417-cristian-popa-aviz-negativ-din-partea-comisiilor-reunite-din-parlament-liviu-voinea-avizat-locul-lui-popa.htm
Salve . 🙂
Isarescu a fost reales la al XIV congres . 🙂 Record mondial de durata pe aceiasi functie de guvernator a unei banci centrale . Ori e lipit de scaun , ori a stiut sa multumeasca pe toti guvernantii . La alegere ca o alta varianta nu exista . A intrat si “expertul” Daianu in BNR . Evident dupa decoperirea salariului incasat la ASF era nevoie sa fie transferat tot pe un post extrem de bine platit dar secretizat .Cum se practica cu securistii sau fii acestora . Daianu e ambele .
PSD a reusit sa inglobeze si BNR in structurilii 🙂 partidului . Viitorul e de aur . Speram ca nu la nivelul iepocii de aur . 🙂