Revista Presei – 31 iulie. Voiculescu fuge de puscarie, Ponta de adevar!
31/07/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 31 iulie. Joi, în regiunile vestice şi sud-vestice vremea va fi în general instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în Banat, local în Oltenia şi Crişana, precum şi în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. In aceste zone se vor cumula cantităţi de apă mai importante, iar local în sudul Olteniei vor depăşi 40….50 l/mp şi izolat 70 lmp. În restul teritoriului vremea va fi în continuare călduroasă, iar manifestări asociate instabilităţii atmosferice sunt posibile doar cu totul izolat, după-amiaza şi noaptea. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul ţării, dar şi în timpul ploilor în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26…27 de grade în Dealurile de Vest, în Oltenia şi în depresiuni şi 33…34 de grade în est, iar cele minime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni, până spre 8 grade în estul Transilvaniei, dar şi uşor mai ridicate pe litoral. In Bucuresti vremea va fi în continuare călduroasă joi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici.
Planul lui Voiculescu pentru salvarea de la puşcărie. Dan Voiculescu a făcut o sesizare la Tribunalul București împotriva conducerii Curții de Apel București, reclamând regulamentul de constituire a completelor de judecată, implicit a celui care se ocupă de dosarul ICA. Demersul poate fi interpretat atât ca încercare de preconstituire de probe pentru a scăpa de o eventuală condamnare, cât și ca o tentativă de intimidare a magistraților, spun specialiștii consultați de RL. Trebuie spus de la început că sesizarea făcută de Voiculescu nu stopează derularea procesului ICA de la Curtea de Apel București. Instanța se poate pronunța în dosar. În sesizarea instanței Tribunalului București, Dan Voiculescu, prin apărătorii săi, contestă regulamentul conducerii Curții de Apel București de constituire a completelor de judecată, implicit a completului format din judecătorii Camelia Bogdan și Mihai Alexandru Mihalcea, pentru continuarea judecării dosarului “Privatizarea ICA- prejudiciu 60 de milioane de euro”. Cei doi magistraţi sunt recunoscuți pentru imparțialitatea lor și celeritatea în judecarea dosarelor. Specialiștii spun că apărarea lui Dan Voiculescu ar fi apelat la această tactică deoarece, fiind siguri de o condamnare în dosar, ar urmări preconstituirea de probe pentru a avea succes în utilizarea căii extraordinare de atac: cererea de revizuire a condamnării. O cerere de revizuire se judecă de instanța Înaltei Curți, care este obligată să o admită numai dacă cererea se bazează pe o hotărâre definitivă a unei Curți de Apel. Constituirea nelegală a unui complet de judecată, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă, atrage automat după sine anularea (desființarea), în acest caz, a unei eventuale condamnări a inculpaților din lotul ICA-Voiculescu. Întrebarea legitimă care se pune este : ce magistrați ar avea curajul să declare nelegal un regulament stabilit, conform legilor în vigoare, de către conducerea Curții de Apel București, implicit constituirea unui complet, care a fost considerată legală de magistraţii Înaltei Curți, prin decizie definitivă. Integral pe Romania Libera
Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”. Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”. Pesediştii reuniţi la Consiliul Naţional d la Craiova nu au prea multe să-i reproşeze prezidenţiabilului Klaus Iohannis, dar ştiu sigur că nu îl pot vota pe acesta deoarece „nu este român”. – „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.- „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb. Pesedistul de rând continuă atacul la origini. – „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile. – „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios. Mândria de a fi român se simte la membrul PSD, votantul de nădejde al lui Victor Ponta. – „Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă. – „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist. Cum să-l ataci pe Iohannis la religie şi etnie, să fii înţeles de electorat, dar să nu te trezeşti cu vreo sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării? Victor Ponta a recurs la un truc oratoric: eu respect celelalte etnii şi religii, dar să nu-mi spună mie nimeni că nu pot fii român şi ortodox la mine în ţară. De remarcat că, până acum, în afară de el însuşi, nimeni nu i-a pus lui Victor Ponta în faţă o asemenea dilemă ricolă pentru anul 2014. Dar naţionalismul anilor 1990 revine cu succes în discursul candidatului Ponta. Integral, cu reportaj video, pe Gandul. Recomand si acest articol despre votantii ui Ponta!
A trecut vremea democrațiilor liberale? De la Budapesta la Moscova via București. „În Grecia, noi ne-am săturat de Europa și America și ne place tot mai mult Rusia“, îmi spune Trandaphilopoulos, un toboșar din Xanti, pasionat de filosofie, de matematică, de vinurile ușoare din țara lui și de Timișoara, unde are mulți prieteni. Este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume, dar crede că epoca democrației liberale nu le-a adus nimic bun grecilor, care trăiesc mai prost acum decât înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Se consideră anarhist și are idei asemănătoare cu cele exprimate de Viktor Orban, premierul ungar. Diferența dintre ei este că artistul grec este un nostalgic al drahmei, care l-a citit pe Freedman prin ochii lui Marx și face politică de cafenea, în vreme ce al doilea nu este preocupat nici de istorie, nici de filosofie și face politici europene.La mijloc nu se află doar propaganda de la Moscova sau slăbiciunea liderilor europeni, ci și un nou curent pro-rus, care tinde să ia amploare pe vechiul continent. Se proiectează noi axe, se folosesc noi instrumente de măsurare a prosperității și se preconizează o întoarcere în timp. Pentru percuționistul grec, care nu a trăit în comunism, stânga extremă este cea mai bună soluție, în vreme ce pentru Victor Orban, care vine din Războiul Rece, Rusia este modelul cel mai bun. Grecia, care nu-și revine după criza economică din 2008, se uită spre China și Rusia, își concesionează marile porturi și le privatizează în favoarea companiilor venite din Est; la București, premierul își dorește un parteneriat strategic cu China; Franța și Marea Britanie vând fără remușcări armament Rusiei; Germania a investit prea mult în conexiunile care îi alimentează cu gaz rusesc industria; Cehia s-a lăsat cumpărată pe bucăți de oligarhii moscoviți; Bulgaria și-a păstrat multe legături sensibile cu zonele crepusculare de la Moscova, sub privirile neputincioase ale partenerilor din NATO; Budapesta, care a încheiat un parteneriat strategic cu Moscova, joacă la Bruxelles partida rusească fără resentimente, iar Viktor Orban, la fel ca extremiștii care s-au săturat de Europa, dar au ajuns în Parlamentul de la Bruxelles, mizează pe naționalism, în defavoarea democrației. Integral pe Romania Libera. Recomand si citirea acestui articol despre reintroducerea limbii ruse in Romania!
Neclarităţi în dosarul Duicu. De ce nu a fost audiat Victor Ponta în dosar? PLUS: Cum poate fi chemat premierul ca martor în faţa instanţei. Pe 13 iunie 2013, Adrian Duicu a fost în Palatul Victoria unde şi-a traficat influenţa pentru protejatul său Constantin Ponea, şeful poliţiei judeţene din Mehedinţi. În aceeaşi zi, în Palatul Victoria se afla şi premierul Victor Ponta. O serie de probe circumstanţiale ar putea conduce la ideea că Ponta şi Duicu s-ar fi întâlnit în acea zi. Premierul a negat în permanenţă această întâlnire. Procurorii DNA nu au determinat dacă această întâlnire a avut sau nu loc. În schimb, în prima fază, DNA l-a localizat pe Duicu în cabinetul premierului ca mai apoi în rechizitoriul dosarului să-l localizeze undeva în Palatul Victoria. Acest aspect esenţial al dosarului poate însă fi lămurit de către judecătorul care deliberează în acest caz. Potrivit procedurii penale, judecătorul poate dispune audierea premierului Victor Ponta. Acuzaţia centrală a dosarului Duicu este acea că baronul de Mehedinţi şi-a folosit influenţa politică de lider al PSD pentru a trafica influenţa în folosul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constantin Ponea. În schimb, Ponea a promis ca, prin intermediul surorii sale Ponea Adina-Georgeta şi, la această dată, preşedintele secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Craiova, Duicu să obţină anularea raportului ANI prin care era declarat în conflict de interese. ANI l-a declarat pe Duicu în conflict de interese în 2011 când a constat că în perioada în care a fost consilier judeţean a participat la şedinţa la care una din firmele sale a primit un spaţiu de aproape 500 metri pătraţi în Spitalul Judeţean. Anularea raportului ANI era extrem de importantă pentru Ponea deoarece, dacă raportul ar fi rămas definitiv, Ponea putea să-şi piardă funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi. Procurorii susţin că şeful IPJ a făcut demersuri pe lângă sora sa sa, Adina Ponea, pentru a obţine soluţia dorită de Duicu. Un foarte bun articol pe Gandul. Recomand si acest articol despre indolenta autoritatilor!
URGIA PUHOAIELOR. Bătrânul mort la inundații locuia într-un SAT DECLARAT SIGUR de hărțile de risc ale Guvernului. Bilanțul provizoriu al Executivului a stabilit că viiturile din sudul țării au luat viața unui argeșean, iar alți patru oameni sunt dispăruți. Viiturile s-au produs și în zone declarate sigure de Apele Române. Un argeșean de 73 de ani și-a pierdut viața, iar alți patru oameni sunt dispăruți – doi din Teleorman și câte unul din Argeș și Vâlcea – în inundațiile din ultimele două zile înregistrate în județele din sudul României. Aseară, la ora 18.00, bilanțul pagubelor era: peste 1.200 de sinistrați, 2.500 de case distruse sau afectate de furia apelor și sute de hectare calamitate în Vâlcea, Teleorman, Olt, Argeș și Gorj. Nici rețeaua rutieră nu a scăpat de puhoaie. Au fost afectate șapte drumuri naționale, pe porțiuni ce însumează 1,5 km, 37 de drumuri judeţene pe o distanţă totală de 88,7 km şi 39 drumuri comunale, pe porţiuni totale de 239 km. „Ieșise cu căruța în sat când a fost luat de viitura care s-a abătut asupra localității Vedea. Nu a avut nicio șansă, a murit înecat”, ne-a explicat Elena Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș, condițiile în care a decedat victima inundațiilor. Comuna argeșeană Vedea este, conform specialiștilor Administrației Apelor Române, ferită în totalitate de viituri. În hărțile de risc de inundații, care au costat 47 de milioane de euro, finalizate în acest an, reiese că nu s-a consemnat vreun pericol de potop pe o rază de câțiva zeci de km în jurul localității Vedea, acolo unde a murit bătrânul. Integral pe EVZ
Supermajoritatea, scutul Puterii în Parlament. Legile care îi protejează de mâna Justiţiei pot reintra lejer în analiza aleşilor. Doar o coaliţie poate înfrânge o altă coaliţie: la un astfel de scenariu pare să fi lucrat preşedintele PSD, Victor Ponta, imediat după alegerile europarlamentare, când a devenit clar că proiectul unificării dreptei este realizabil. Pista Călin Popescu-Tăriceanu – iniţial abandonată – a fost reactivată, iar compania lui Dan Diaconescu – cultivată asiduu, pentru atragerea PPDD într-o alianţă cu PSD. Această strategie îi oferă lui Victor Ponta atât siguranţă pentru candidatura la Cotroceni, cât şi un nou rezervor politic unde pot fi strânşi parlamentarii pentru asigurarea unei supermajorităţi în Legislativ. „Ceea ce vă rog e să respiraţi uşor, să nu facem căldură”, spunea Călin Popescu Tăriceanu, pentru a evidenţia numărul mare de adepţi ai ideii de liberalism promovate de formaţiunea sa. Foştii colegi din PNL au blamat acţiunile fostului lider: „Domnul Tăriceanu face un lucru complet neelegant într-un stat democratic şi pe care eu nu l-aş face niciodată: contactează, în numele domniei sale, în numele celor pe care i-a racolat deja în structura asta pe care vrea să o genereze acum, ne contactează colegi. Mi-au spus diverşi colegi că sunt momiţi cu tot felul de promisiuni. Vă spun atât: PNL va explica fiecărui coleg că acest moment în care ne aflăm e crucial, că este un moment politic cheie pentru tot ce înseamnă dreapta în România. (…) Cine nu o să înţeleagă să rămână alături de noi, va pleca. Ne vom strădui să convingem că ce facem noi ca PNL mare acum merita toată atenţia lor. Şi lucrul ăsta îl va înţelege şi electoratul din România”, a spus sâmbătă Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PNL. Şi totuşi, până de curând, peste 20 de deputaţi liberali, dar şi deputatul PSD de Satu Mare, Ovidiu Silaghi şi alţi patru senatori au anunţat că se alătură partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Cei mai mulţi îşi motivează gestul prin faptul că se simt păcăliţi: „Eu una mă simt minţită. Cu părere de rău, se încheie un capitol din viaţa mea, începe unul nou. Dar de fapt nu este unul nou, pentru că e o continuare a liberalismului din România”, a argumentat Graţiela Gavrilescu. Integral pe Digi24
MRU: Candidatura zilei: zâmbetul lui Iliescu, lipsa de scrupule a lui Năstase şi inadecvarea lui Geoană. Oraşul emblematic al lui Mihai Viteazu a devenit capitala lumii interlope din România. Acum şase ani, craiovenii au asistat la strânsura tuturor clanurilor la înmormântarea unui ”celebru” şef de clan, pe numele său Caiac. Astăzi, craiovenii s-au trezit că au luat parte la tăierea moţului progeniturii nefericite a baronilor roşii, Victor Ponta. La celebrarea adolescenţei politice au asistat mii de asistaţi social, membri ai celui mai retrograd partid socialist din Europa: PSD. Zeci şi sute de autocare şi limuzine de lux i-au transportat în Bănie pe cei care nu sunt afectaţi nici de creşterea, nici de scăderea CAS-ului, oamenii care parazitează bugetul de stat al României. Deşi sunt cu toţii bugetari, marţea e zi de lucru pentru fraieri, nu pentru protipendada socialistă. Ultima şi cea mai otrăvită candidatură pe care ne-o propune PSD-ul e cea a lui Victor Ponta. El e autorul unor performanţe nemaiîntâlnite: mai duplicitar decât Ion Iliescu, mai doritor de servituţi decât Adrian Năstase şi mai puţin inteligent decât Mircea Geoană. Acesta este OMUL! Cel pe care mentorul său, locatar de drept la Jilava, Adrian Năstase, l-a numit cât se poate de greşit ”micul Titulescu”, iar neprietenii l-au văzut mai degrabă ca o combinaţie între Harry Potter şi Pinocchio. Admit că ne-am înşelat cu toţii, prieteni şi duşmani. Victor Ponta are viclenia lui Nicolae Ceauşescu, lipsa de scrupule a liderilor comunişti din anii `50 şi capacitatea de a ne îngropa pe toţi în timp ce ne promite o viaţă mai bună. Dacă până astăzi România a avut noroc cu carul şi a supravieţuit oricăror excese şi nerozii ale celor care au condus-o, odată cu apariţia lui Victor Ponta, proverbialul nostru noroc se sfârşeşte. Pentru a înţelege mai bine cine este Victor Ponta, să facem o trecere în revistă a celui care vrea să devină Preşedinte. Scurt inventar de atitudine şi declaraţii ale celui mai bine clasat candidat în cursa prezidenţială şi a activităţii “celui mai cinstit Guvern din istorie”! Un excelent articol pe Adevarul.
În primul semestru investiţiile au fost „neperformantele“ bugetului – peste 30% grad de nerealizare faţă de program. Guvernul a „sugrumat“ investiţiile publice în primul semestru, cheltuielile de capital înregistrând cea mai slabă performanţă, respectiv un grad de realizare de doar 70% faţă de nivelul programat. Totodată, aceste cheltuieli au fost în scădere cu 33% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă de anul trecut, la 4,8 miliarde de lei. Lucrările de construcţii s-au prăbuşit în primele cinci luni din acest an. Volumul lucrărilor de construcţii s-a redus cu 8,9% în perioada ianuarie-mai comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, cele mai accentuate scăderi înregistrându-se în zona construcţiilor inginereşti (de infrastructură), de 27,7%, potrivit datelor INS. Scăderile puternice înregistrate de lucrările de construcţii vin în contextul în care statul a pompat mai puţini bani în proiecte publice. Ministerul Finanţelor se laudă cu deficitul bugetar din S1 de 3,5 mld. lei, respectiv 0,5% din PIB, ca fiind cel mai mic deficit bugetar înregistrat la sfârşitul primului semestru de la integrarea României în Uniunea Europeană.Acest deficit a fost mult sub ţinta agreată cu FMI şi Comisia Europeană şi nu era necesară o reducere deliberată atât de puternică a cheltuielilor de investiţii, susţine Dumitru.În prima jumătate a acestui an, o serie de lucrări de infrastructură de transport care ar fi trebuit să asigure relansarea sectorului construcţiilor nu au început. Spre exemplu, autostrada Comarnic – Braşov, prima şosea construită în concesiune de statul român, are investitori privaţi de mai bine de jumătate de an, însă nici până acum contractul de concesiune nu a fost semnat, în contextul în care încă se aşteaptă aprobarea finanţării din partea băncilor comerciale şi a instituţiilor internaţionale de finanţare. Un alt exemplu este centura de sud a Capitalei, unde statul a reziliat trei contracte de construcţie încheiate încă din 2008, pe care însă nu s-a lucrat din cauza lipsei de finanţare. Pe partea de venituri cele mai mari nerealizări au fost la TVA (încasări cu 1,5 mld. lei sub program) şi la sumele primite de la UE în contul plăţilor efectuate şi prefinanţate (unde se estimau venituri de 5,5 mld. lei şi s-au realizat 2,7 mld. lei). Veniturile bugetului consolidat au fost cu 4,5 mld. lei sub nivelul programat pentru primul semestru. Integral pe Ziarul Financiar
Supraaciza la benzină are efect de bumerang. Şoferii au alimentat mai puţin, ca urmare încasările Finanţelor au scăzut din aprilie. Deşi ar fi trebuit să crească venituirle la buget, supraaciza de 7 eurocenţi nu a avut impactul scontat. Datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF),obţinute de Capital, arată că încasările din al doilea trimestru din 2014, după aplicarea accizei suplimentare, au fost mai mici decât în primele trei luni ale anului, cu peste 387 milioane lei. În lunile ianuarie-martie 2014, încasările din accizele la carburanţi au fost de 2,557 miliarde lei, iar în al doilea trimestru, de 2,170 miliarde lei. Scăderea trimestru la trimestru depăşeşte 387 milioane lei. Acciza de 7 eurocenţi a fost introdusă la 1 aprilie 2014 şi a însemnat, în medie, o majorare de 20 lei la un plin de benzină. Însă supraacciza a fost al doilea episod din seria creşterilor de accize. De la 1 ianuarie 2014, plinul de benzină era déjà mai scump din cauza modificării cursului de schimb la care acestea sunt calculate. Până la 1 ianuarie 2014, valoarea în lei a accizelor se stabilea pe baza cursului comunicat în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, în 2014, ar fi trebuit folosit cursul de 4,4485 lei/euro, anunţat la 1 octombrie 2013,. Însă guvernul a ales rata de schimb din 2012, de 4,5223 lei/euro, pe care a indexat-o şi cu inflaţia anuală de 4,77%. Integral pe Capital.
PNL și PDL se visează „mașina mortală de vot”. Organizațiile locale ale liberalilor și democrat-liberalilor fac eforturi să fuzioneze și în teritoriu după o perioadă marcată de conflicte. Atât liberalii, cât și democrat-liberalii fac un efort vizibil să treacă peste disputele din ultimii opt ani și să construiască noile organizații locale. Totuși, atacurile reciproce dure au lăsat urme. În plus, PNL și PDL trebuie să depășească numeroase probleme organizatorice. Președintele interimar al PNL Cluj, Marius Nicoară, crede că noul partid va fi „o mașină mortală de vot, cu o mare mare forță și eficiență decât a avut USL în 2012. Împreună, cele două partide au în județul Cluj, 50 de primari, vă dați seama ce forță de vot există”. Nicoară susține că nu s-a luat o decizie în legătură cu organele de conducere. „PDL are un birou politic cu 40 de persoane ceea ce va însemna că și PNL va trebui să trimită în birol politic al noului partid, tot 40 de persoane”, spune Nicoară, care nu crede că 80 de persoane într-un birou politic al unei organizații județene ar fi prea mult. Conducerea noului PNL, la nivel de județ, va fi bicefală și va fi asigurată de Marius Nicoară (PNL) și Daniel Buda (PDL). FC înghite PDL, la Iași. Având în vedere că, la europarlamentare, Forța Civică a obținut în municipiul Iași cel mai mare scor din țară, peste 15%, liderul acestui partid are șanse să devină co-președintele alianței dintre PNL și PDL, la nivel județean. Ieri, au avut loc negocieri pentru că Dragomir Tomașeschi, liderul FC, ar putea fi numit șef al PDL. Tomașeschi are șanse să-i la locul senatorului Dumitru Oprea, pentru că la alegerile din mai 2014, PDL a înregistrat aici un scor mic. Cristian Adomniței, liderul PNL Iași, nu se înțelege cu nici unul dintre cei doi lideri menționați, însă va fi nevoit să-i accepte.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata. Mare este gradina lui Dumnezeu si tot atat de infricosatoare. Johannis este cetatean roman de etnie maghiara iar stramosii domniei sale au ajuns in Transilvania cam cu 6-700 de ani inainte. Dar alegatorul de baza al PSD nu face astfel de deosebiri. Poate ca ar fi cazul ca Johannis sa raspunda acestor tampenii, nu ptr el neaparat ci ptr a pune capat unui val nationalist care nu face bine Romaniei.
Cely, Iohannis nu are nici o sansa intr-o astfel de campanie nationalista! Ti-o spun deschis: un lider judetean al noii “opozitii” a confirmat ieri intr-un ziar local este clar pentru toata lumea ca Iohannis va pierde si va fi debarcat dupa alegeri, insa baronii PNL exact pe asta mizeaza pentru a prelua ei controlul partidului!
Faptul ca Johannis va pierde si ca a fost folosit ptr a-l inlatura pe Antonescu (care a ajuns altfel meritat la periferia politicii) nu ar trebui sa mire pe mine. Ma ingrozeste insa primitivismul care domneste inca in Romania. Este socant sa vezi nivelul alegatorului PSD.
O zi buna tuturor.
Pastorel Teodoreanu:
Din Banat până la Iași
Se resimte lipsa sării
Fiindcă cei mai mulți ocnași
Au ajuns la cârma Țării.
buna, sare, grozav le zicea nemuritorul Pastorel :)!
Premierul maghiar Victor Orban i-a speriat pe jurnaliștii români săptămâna trecută:
Pe noi, la Sare-n Ochi, acum mai bine de doi ani…
http://sareinochi.com/2012/04/27/saracia-papuperizeaza-gandirea-si-infierbanta-creierele-crude-drumul-spre-dictatura-trece-prin-control-mass-media/
Ce sa-i faci, cand oamnii nu au memorie, o redescopera prea tarziu!!! 🙂
Buna dimineata.
Am si eu o nedumerire legata de discursul lui Cameron care spunea ca Rusia poate in viitor sa destabilizeze Romania. A fost doar o vorba in vant sau stia el ceva si a incercat sa atraga un semnal de alarma?
Britanicii sunt sensibili la angajamentele strategice ale Romaniei si in in acelasi timp incearca sa castige sustinerea Romaniei in complicatele negocieri politice prin care se decide ce fel de sanctiuni se impun Rusiei.
Și nu numai atât. E o clarificare publică a poziționării lor dintotdeauna. Sprijină integrarea europeană a țărilor din fostul bloc comunist în speranța că vor fi mai interesate de probleme de securitate și mai puțin de federalism european. În ultima vreme au început să formalizeze prin declarații publice poziția asta. Oferă la schimb sprijin pe securitate contra tărăgănări pe federalizare.
Cameron joaca pe o sarma subtire. Problemele lui sunt complicate de realitatea interna din Marea Britanie.
Adică ar spune orice ca să spele rușinea cu fiasco-ul de la Comisia Europeană și să scape de referendumul scoțian. Dar poate că e mai bine c-a început să vorbească. De 20 de ani ei tot încearcă să-și direcționeze politica doar prin contacte directe cu politicienii est-europeeni fără să înțeleagă că și ăștia sunt toți niște vechi comuniști. Au pierdut enorm de mult timp pe poziționare publică. Îmi amintește de bancul ăla cu nu știu câte naționalități naufragiate pe o insulă. Fiecare grup începuse un business după specificul național, mai puțin cei doi englezi care se plimbau furioși așteptând ca un al treilea să le facă prezentările. Cât despre sârma subțire: http://cdn.spectator.co.uk/wp-content/uploads/2013/09/Ukip.jpg 😛
buna dimineata !
n-am nicio simpatie pentru Johanis dar e fraier daca nu il reclama pe ponta la consiliul ala cu discriminarea. si ar putea sa-l dea in judecata. un cetatean roman are aceleasi drepturi fie ca e etnic rom, maghiar , sas sau mongoloid. abia ce sa laudase ponta ca are in vene sange de sclav macaronar adus sa sape drumuri prin Ro . cred ca Johanis e mai roman ca el , strict pe arborele genealogic .
Exact ziggy. La asta ma gandeam si eu. Daca e sa o luam pe arborele genealogic atunci Johannis e roman 100%.
daca ponta vrea pe ‘etnii” si deschide cutia pandorei .. sa-l intrebe cineva citi tigani din psd si usl au condus si ruinat Romania . de la iliescu , patriciu , felix etc . si mai ales mentorul sau bombonel !
Cum, dar ăștia sunt ortodocși pravoslavnici! Dacă nu putem vinde panslavismul, măcar cu panortodoxismul să-ncercăm. Varianta de spălat pe creier de export, pentru greci, români și alți câțiva amețiți.
exact . da i se poate sparge urat in freza tentativa de spalare de creier . poate incepe cineva cu ‘romanca’ nina iliescu !
Buna dimineata,
pe cine oare ar trebui sa inspaimante realitatea din articolele selectate azi? Si care ar fi antidotul?
Asta sa fie adevarata fata a Romaniei de azi? Inculti, sovini, lenesi, asa zisi “crestini” ortodocsi ?
Unde este glasul preotilor care ar trebui sa ii invete iubirea de aproape, unde se ascunde IPF Daniel ? In dosul mormanelor de bani care nu-i mai ajung?
Adaug si eu un link cu un articol f. bun al Ioanei Ene si va recomand sa cititi si comentariile di ncare se vede ca , inafara unui ratacit postac pesedist, oamenii isi da useama prea bine de situatie:
http://www.ziare.com/victor-ponta/guvern/acesti-aproximativ-oameni-care-ne-conduc-1313924
Multumesc, cedric, excelent articolul si comentariul tau: unde e Daniel-Betonistul-de-la-Catedrala?
lucreaza la spurcarea neamului romanesc !
Buna dimineata,
iar o sa fie potop, mare minune daca nu vor fi surprize. Un articol care merita citit, cea ce spune omul este perfect adevarat, lucru sesizat de mine marti dupa amiaza – Sabin Cornoiu a mai declarat că salvamontiştii şi-au pus viaţa în pericol, în timp ce alţii au stat şi s-au uitat: „După ce am salvat patru oameni din apă, trăgând targa după mine, a trecut în momentul respectiv un mare domn. Era plin de pulane şi platoşe. S-a uitat la mine cum trăgeam targa din apă şi nu a pus mâna. Am ieşit cu un copil în braţe şi nu a întins unul mâna peste gard ca să-l ia“.
http://adevarul.ro/news/societate/reportaj-bataie-joc-autoritatilor-timpul-potopului-i-au-umilit-salvatorii-scos-oamenii-ape-Astia-s-salvamorti-nu-salvamonti-1_53d917d50d133766a8df50d5/index.html
Cine o fi “marele domn”? Ar trebui sa-l dea cu nume si prenume ca n-are cum sa fie pedepsit : doar n-o sa-i ia un politruc locul la conducerea salvamont. E prea periculoasa functia!
oho .. Cedric . n -ai idee intr-un parc national ce ravnita e functia de sef salvamont. caz concret , profesionist dat afara si politruc pesedist pus pe post . a jefuit toti banii donati de Danemarca ! 3mil de euro.
La asta nu m-am gandit, doar la faptul ca n-as vedea un politruc , neprofesionist, sa actioneze ca un adevarat salvamontist in situatii extrem de periculoase.
Dar ce nu face pesedistul pentru bani? Sta in birou si da ordine altora sa-si riste viata, iar el isi umple buzunarele.
Mari nerusinati!
e caz de 3 4 ani “inghetat” la procuratura. nu-ti mai zic ce diurna au profesionistii care salveaza vieti la interventii si ce “jipane” si-a luat pesedelul din banii oferiti ca sponsorizare !
si cati oameni au murit inecati,inghetati sau cazuti in prapastie?
nu cred ca mai intereseaza pe cineva daca mor sau nu oameni, important este cat se poate jupui dupa ei 👿
buna Mar , da ! sa ne amintim recentul caz din Apuseni – cand cei de la salvamont , plecati sa caute victimele erau indrumati constiincios sa se intoarca din drum !
da, din pacate s-a asternut praful extrem de rapid 🙁 au fost unii cu sarcini precise si constinciosi sa-si indeplineasca sarcinile.
Din nefericire nu au trecut mai mult de 6 luni si s-a repetat scenariul, ne-a lovit nenorocirea si am vazut dezastrul/disolutia statului 🙁
update : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17785500-dan-voiculescu-basescu-nu-vrea-plece-pana-nu-vede-condamnat-nu-imi-frica-inchisoare.htm
Dan Voiculescu a declarat joi, la iesirea de la DNA, ca motivul pentru care se doreste pronuntarea unei sentinte pana in decembrie in dosarul ICA este ca presedintele Traian Basescu doreste condamnarea lui pana i se termina mandatul.
Voiculescu a precizat ca luni, 4 august, la Curtea de Apel Bucuresti nu va fi ultimul termen in dosarul ICA si cu atat mai putin pronuntarea unei sentinte, transmite Agerpres.
Spera el!
Din pacate , peste foarte multe dosare s-a asternut o tacere suspecta. Ma gandesc la dosarul lui Dragnea despre care nu se mai vorbeste nimic !
Aud acum ca si Timisul e sub cod rosu de inundatii! Nici unul din pravoslavnicii pesedisti , foarte vigilenti la semne ceresti, nu se gandeste ca odata cu anuntarea candidaturii lui Ponta s-a abatut dezastrul (deocamdata doar al naturii) peste tara? Sa-l roage sa se razgandeasca, sa ne lase doar cu necazurile noastre, ca avem si asa destule!
Alta gaselnita a lui Felix : Basescu nu pleaca pana nu intra el in inchisoare!
Pai asa, fiecare dintre noi poate conditiona un eveniment personal de arestarea lui Voiculescu: unii nu vor face nunti copiilor, altii nu-si vor ingropa mortii, altii nu-si vor mai rade barba pana cand Voiculescu nu va primi ceea ce merita: ani grei de puscarie.
Sa fim seriosi, caraghiosul asta inspaimantat, e in stare sa spuna ca nici soarele nu ne va mai da lumina si caldura daca el nu intra la inchisoare. Complot universal , astral si intergalactic!
Cedric, citeste postarea de dupa amiaza ca sa intelegi cat de disperat e Felix! 😛
de citit : http://www.ziare.com/vladimir-putin/presedinte-rusia/fundatiile-finantate-de-putin-sprijina-predarea-limbii-ruse-in-romania-1314056
daca mergi in Rusia ca trimis al unei companii sau fundatii occidentale ai toate sansele sa fii retinut in aeroport 24 h pe motiv ca esti spion . va imaginati ce s ar intampla sa mergi acolo , ca cetatean european , cu ideea de a deschide un ONG sau o firma !
chestia cu 24hrs de unde ai scos-o? 😀
http://www.evz.ro/monica-iacob-ridzi-interceptata-de-dna-cand-distrugea-probele-deci-cineva-toarna-a-turnatsau-sunt-microfoane-stenogramele-complete.html
o alta javra !
bine meria asta parnaia!
Iohannis ar putea avea (teoretic) un atu (mare ) in maneca in campania electorala. S-ar putea angaja ca va proceda la fel ca si regele Carol.
o droaie de votanti nu habar nu au cine e Regele Carol 🙁
Cazul Ridzi:
“În documentul de peste 870 de pagini, cei trei judecători – Iulian Dragomir, Rodica Cosma şi Francesca Vasile – arată că faptele fostului demnitar şi ale tuturor complicilor sunt dovedite de probele adunate de procurorii anticorupţie, dar şi de cele rezultate pe parcursul cercetării judecătoreşti.
“Înalta Curte mai are în vedere că în arhitectura traseului infracţional din speţă se înscriu cu o egală gravitate extremă infracţiunile informatice săvârşite de inculpaţii Iacob-Ridzi Monica-Maria şi Mărcuţă Marius-Mihail pentru zădărnicirea aflării adevărului în cauză şi care evidenţiază de altfel persistenţa fostului ministru, inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria în ascunderea urmelor de tip informatic ale infracţiunilor deja comise, sens în care din dispoziţia acesteia, coinculpatul Mărcuţă Marius-Mihail, temându-se ca acele probe datorită conţinutului lor, îi pot incrimina a hotărât să cheme la sediul MTS pe martorul Meşină Dan Paul – specialist IT, pentru a şterge definitiv din calculatoarele de serviciu e-mail-urile în scopul de a nu mai putea fi recuperate şi folosite ca probe de organele de urmărire penală (a se vedea în acest sens declaraţia martorului susmenţionat dată sub prestare de jurământ în faţa instanţei de judecată, care configurează cu exactitate un tablou infracţional dezolant al activităţilor infracţionale ce se comiteau în Ministerul Tineretului şi Sportului chiar şi după declanşarea scandalului public naţional cu referire la aceleaşi fapte)”, notează cei trei judecători”
Hai ca sare Biserica Luterana in apararea lui Johannis si il face de Kakao pe Ponta 😀
În urmă cu o săptămână, Victor Ponta aducea în discuţie, într-un interviu la Adevărul Live, apartenenţa religioasă a lui Klaus Iohannis. Premierul declara: „Nu e nimic rău că e neoprotestant, dar eu sunt ortodox.” Ponta declara că nu va folosi în campanie această temă şi, în acelaşi timp, juca subtil cartea religiei. Totuşi, Klaus Iohannis nu este membru al unui cult neoprotestant, ci al uneia dintre cele mai vechi biserici protestante. Explicaţia vine de la Kilian Dörr, prim-preot al Parohiei Evanghelice de Confesiune Augustană din Sibiu, unde Klaus Iohannis este membru.
„Domnul Klaus Iohannis este membru în parohia noastră şi este evanghelic lutheran, după confesiunea augustană, confesiune care este din 1530. Este Biserica Lutherană, după reforma lui Martin Luther. În 2017, sărbătorim 500 de ani de la această reformă, o amplă mişcare. Este unul dintre cultele protestante, cum sunt reformaţii sau unitarienii. Face parte din cele 18 culte recunoscute în România. E o biserică istorică. Cea mai veche biserică din Sibiu este biserica noastră, care a fost ridicată în 1310. Atunci a fost catolică, dar s-au despărţit de Biserica Catolică prin ampla mişcare de reformă din secolul 16. Au vrut de fapt să reformeze Biserica Catolică, dar cum nu a ieşit aşa cum au vrut s-au despărţit de această biserică. Biserica Evanghelică din Germania este cea mai mare biserică de acolo. La fel şi în Austria, Elveţia. În ţările nordice, aceste biserici sunt biserici de stat, cu milioane de membri. Deci nu e vorba de un cult neoprotestant, venit din America. E o biserică istorică, veche, renumită”, a declarat Kilian Dörr, pentru stiripesurse.ro.
😀 😀 😀 Ce si-a furat-o de la luterani!
Ziua buna
Opinie strict personala .
Candidatul “dreptei” , domnul Iohannis are un nume care in Ardeal nu prea stirneste polemici . (zona cu multi de alta limba, casatorii mixte multe ) . Absolut diversa situatia dincolo de Carpati unde se va decide cine va fi viitorul presedinte. (ca sint multi 🙂 )
Nu sint putini cei care cind aud nume diverse de cele pur romanesti au instincul “sa puna mana pe pistol” . Acesta va fi si calul de bataie a lui Ponta (ca oricum strategii reale nationale nu are doar joc de imagine , demagogie) .
Practic se va demonsta (a n. oara) ca una scrie constitutia si alta gandesc multi romani care fac diferente intre romani , maghiari , germani , tigani ,s.a.m.d. Eternul “cal de bataie” de la Ceausescu la Iliescu , actualmente Ponta .
adevarat, Stef! 🙂 Salve!
E groasa daca se confirma 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-international-17786765-crimeea-pentru-gaze-angela-merkel-vladimir-putin-negociaza-secret-acord-care-puna-capat-crizei-din-ucraina-the-independent-surse.htm
bonus : parlamentul ucrainean a aprobat prezenta trupelor olandeze , sustinute de aviata australiana , pe teritoriul Ucrainei.
Postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/disperarea-lui…e-funia-la-par/30072/