Revista Presei – 18 august. Sova, omul cu “marile proiecte”…de recesiune!
18/08/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 18 august. Luni, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea şi doar izolat, în sudul ţării şi la munte, vor mai fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în sud-estul ţării. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 23 de grade în Maramureş şi în estul Transilvaniei şi 29 de grade în Muntenia şi în Dobrogea. Temperaturile minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade, mai coborâte în depresiuni, până la 4…5 grade. In Bucuresti vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Cum se vede din Parlament recesiunea tehnică. Senator PSD: „Datele sunt relative. Să nu ne speriem, să fim optimişti” Cu datele Eurostat care arată că România a reintrat în recesiune tehnică şi cu avertismentul preşedintelui Traian Băsescu că reducerea CAS bagă ţara în criză, parlamentarii nu renunţă la legea care scade constribuţiile sociale cu cinci puncte procentuale. Ba mai mult, spun că micşorarea CAS va avea ca efect tocmai evitarea reintrării României în criză. Cât priveşte datele Eurostat, aleşii spun că acestea nu relevă sută la sută reintrarea în recesiune. „Sunt întrebări de sondaj prezentate şi prelucrate. Operatorii de statistică lucrează cu date relative, prin urmare publicările lor sunt relative. Să nu ne speriem, să fim optimişti”, a declarat senatorul PSD Sorin Bota. Senatul a fost convocat în şedinţă extraordinară luni, 18 august, pentru dezbaterea proiectului de lege privind reducerea CAS la angajator cu cinci puncte procentuale. Această măsură a fost votată de Parlament în unanimitate, în luna iulie şi, cu toate acestea, ea a fost puternic contestată de preşedintele României. După întâlnirea din luna iulie dintre premierul Victor Ponta, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, şi preşedintele Traian Băsescu, acesta din urmă a reiterat marea problemă a reducerii CAS: sustenabilitatea. “Nu ţin să-l retrimit (n.r.- în Parlament), problema e cum acoperim gaura de cinci miliarde. Avem şi MTO* care înseamnă 5-6 miliarde”, a spus atunci şeful statului. Aşa cum se poate observa din înregistrarea întâlnirii dintre cei trei, nici premierul, nici ministrul de Finanţe nu au arătat cum se vor găsi aceşti bani. În argumentaţia lor, se arăta că măsura propusă vine să sprijine apariţia de noi locuri de muncă şi la aducerea de noi venituri la bugetul de stat, totul însă fără nicio cifră. “O să lucrăm la toate, vă dăm tot ce avem”, au răspuns cei doi reprezentanţi ai Guvernului. Integral pe Gandul.
Cine face justiție în România. Mari evazioniști și politicieni corupți, trimiși în pușcărie de femeile magistrat. Două treimi din numărul total de judecători sunt femei. Cele mai răsunătoare condamări în cazuri de corupție au fost dictate în instanțe conduse de femei. La fel, cele mai eficiente mecanisme de combatere a infracțiunilor, DNA și DIICOT, sunt coordonate de femei. Livia Stanciu, Lia Savonea, Laura Andrei, Laura Codruța Kovesi și Alina Bica coordonează Justiția din România [Nota Politeia: mai usurel cu Alina Bica!]. În plasa lor au căzut personaje infl uente, considerate intangibile în urmă cu zece ani. Înalta Curte de Casație și Justiție este condusă de Livia Stanciu (58 de ani), din 2010. Potrivit legii, ea conduce și unul din cele două Complete de 5 judecători de la instanța supremă. În mandatele sale au fost trimise după gratii o serie de „vedete” ale vieții publice. La unele procese a participat din postura de președinte de complet. Pe 22 aprilie 2013, senatorul PSD Cătălin Voicu a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Politicianul care se visa ministru de Interne și care se dorea „păpușarul” Justiției a sfârșit închis după o serie de leșinuri și internări repetate în spitale. Prietenul său, afaceristul Marius Locic, a primit patru ani cu executare. În mai 2013, Laura Codruța Kovesi (41 de ani) era numită procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Primari din mari orașe, baroni locali care își conduceau discreționar județele de ani de zile, judecători și procurori care se credeau trimișii lui Dumnezeu pe Pământ au fost reținuți și trimiși în judecată de magistrații din subordinea Laurei Kovesi. Inclusiv fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea, a fost reținut de procurorii DNA. Integral pe EVZ.
Monica Macovei: Cristian Preda nu-mi spune nici bună ziua, de luni de zile! Europarlamentul PDL Monica Macovei, care va candida ca independent la alegerile prezidențiale din toamnă, a dezvăluit la Digi24 că relația sa cu fostul coleg de partid Cristian Preda, în prezent europarlamentar PMP, s-a răcit într-atât de mult, încât nici nu se mai salută. Întrebată dacă s-a sfătuit cu vechiul său coleg Cristian Preda în legătură cu decizia de a candida ca independent la alegerile prezidențiale, Monica Macovei a spus că nu. Întrebată dacă este în continuare în bune relații cu Cristian Preda, Monica Macovei a răspuns: „Aș spune nu. (…) De exemplu, nu-mi spune nici bună ziua, de luni de zile”. Fostul ministru a adăugat că nu știe de ce și de la ce s-a produs această ruptură. „Vă dați seama că nu mă opresc să-l întreb. Deci, nici nu contează, pur și simplu”, a spus Monica Macovei. Afirmația europarlamentarului PDL este surprinzătoare, din moment ce Cristian Preda îi urează, într-o postare pe blog din 6 august, succes Monicăi Macovei, salutând demersul acesteia de a candida la președinție ca independentă. Cândva, Monica Macovei și Cristian Preda împărtășeau vederi similare, fiind considerați liderii grupului „reformatorilor” din PDL. Ulterior, Cristian Preda a demisionat din PDL, după ce a intrat în conflict cu liderul partidului, Vasile Blaga, pe tema scorului slab înregistrat de PDL la alegerile din 2012. Ulterior, Cristian Preda s-a înscris în PMP, partidul susținut de președintele Traian Băsescu, și a devenit europarlamentar al acestei formațiuni. Integral pe Digi24
Voiculescu vrea să-i dea în judecată pe magistrații care l-au trimis 10 ani după gratii, în dosarul ICA. Macovei: Plângerile se duc la coș. Camelia Bogdan și Mihai Mihalcea, cei care care au dat sentinţa în dosarul ICA, sunt vizați de Dan Voiculescu. Fondatorul PC vrea să îi dea în judecată pe cei doi judecători. Voiculescu a cerut avocatului său, Gheorghiţă Mateuţ să analizeze cadrul legal pentru acționarea în instanță a judecătorilor Camelia Bogdan și Mihai Mihalcea pentru abuz în serviciu și represiune nedreaptă. În același timp, apărătorul lui Voiculescu a sesizat Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a analiza “neregulile grave înregistrate în judecarea cauzei”. Inspecția Judiciară va trebui să verifice încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitățile privind judecătorii și în ce măsură cei doi magistraţi și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Integral pe Romania Libera [Nota Politeia: va exista o postare pe aceasta tema in urmatoarele zile].
Când a ajuns Dan Voiculescu stăpân absolut peste banii Securităţii. O procură datată în 1995, prin care Dan Voiculescu a fost mandatat cu puteri discreţionare şi irevocabile asupra companiei Crescent, arată cine patrona, de fapt, offshore-ul prin care Securitatea şi-a derulat operaţiunile de export în anii ’80. Grupul de companii Crescent, strâns legat de operaţiunile Securităţii în anii ’80, se află la temelia imperiului politico-financiar al lui Dan Voiculescu. Prin aceste firme s-au derulat o mare parte din exporturile Republicii Socialiste România înainte de 1989. Şeful Antenelor a fost chestionat recent de către judecători despre beneficiarii reali ai Crescent, cu ocazia audierilor în dosarul penal în care a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru spălare de bani. Şi în faţa instanţei, dar şi în cărţile pe care le-a scris sau declaraţii anterioare, Dan Voiculescu a afirmat că patronul Crescent era un cetăţean grec de origine libaneză, Fouad Sanbar, pe care l-a cunoscut încă din 1981 şi cu care a colaborat, înainte de revoluţie, în derularea unor exporturi româneşti. Dan Voiculescu a devenit, în 1984, directorul filialei din România a Crescent Commercial & Maritime Ltd. După revoluţie, relaţiile dintre Crescent şi Dan Voiculescu s-au dezvoltat vertiginos: practic, în toate companiile înfiinţate de Dan Voiculescu la începutul anilor ’90, figura ca acţionar şi firma Crescent. Fouad Sanbar a murit, împuşcat la Atena, în toamna anului 1995. În acel moment a intrat în vigoare testamentul său, prin care omul de afaceri lăsa moştenire averea firmei Crescent nu soţiei şi celor doi copii ai săi, ci lui Dan Voiculescu. Şi totuşi, un document intrat în posesia „Adevărul“ arată că Dan Voiculescu a devenit stăpân absolut peste firma Crescent înainte de moartea lui Fouad Sanbar. Este vorba de o procură notarială, întocmită cu opt luni înainte de uciderea lui Fouad Sanbar, prin care Crescent Ltd. îi acorda puteri discreţionare lui Dan Voiculescu în ceea ce priveşte operaţiunile firmei. Modul în care este redactată procura arată că Fouad Sanbar, proprietarul din acte al offshore-ului, era mai degrabă un simplu paravan, care tocmai preda dreptul total de decizie adevăratului proprietar. În finalul documentului stă scris explicit: „Această procură este irevocabilă“. Integral pe Adevarul.
Luni, începe a doua sesiune de BAC: Peste 63.000 de absolvenţi, înscrişi la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat. Un număr de 63.323 candidaţi sunt aşteptaţi să participe, de luni, 18 august, la cea de-a doua sesiune (august-septembrie) a examenelor de bacalaureat, anunţă Ministerul Educaţiei. În urma sesiunii din vară, 59.265 de candidaţi au fost respinşi. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi la sesiunea a doua, 42.121 sunt din promoţia 2013-2014, iar alţi 21.202 absolvenţi aparţin promoţiilor anterioare. Pentru proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română s-au înscris 11.666 candidaţi, iar pentru proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă s-au înscris 435 candidaţi (406 pentru limba maghiară, 27 pentru limba germană, 1 pentru limba slovacă şi 1 pentru limba ucraineană). Totodată, 12.079 candidaţi sunt aşteptaţi la proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. Dintre aceştia, 10.567 au optat pentru limba engleză, 1.376 pentru limba franceză, 72 pentru limba germană, 37 pentru limba spaniolă şi 12 pentru limba rusă. La proba de evaluare a competenţelor digitale s-au înscris 11.713 candidaţi. Integral pe Mediafax
Autorul trimiterii economiei în recesiune este Dan Şova, care are pe conştiinţă cel puţin 20.000 de joburi. În cea mai bună perioadă de finanţare, România ratează cele mai multe proiecte. ►Degeaba şi-a îmbunătăţit România calificativul de ţară, reintrând după şase ani în categoria investment grade. ►Degeaba costurile de finanţare la care se împrumută România ca stat au atins cel mai scăzut nivel din istorie, ajungând la 2-3% la euro faţă de 6-8% acum 5 ani. ►Degeaba au scăzut dobânzile la creditele în lei la 4-10%, nivel care se apropie de costul unei finanţări în euro (la creditele imobiliare dobânzile la lei sunt identice cu cele la euro). ►Degeaba cursul este ţinut pe loc ca să nu crească factura celor care au credite în valută, atât persoane fizice, cât şi companii. ►Degeaba au băncile bani pentru că nu au cui să îi dea. ►Degeaba avem cel mai redus nivel al inflaţiei poate din ultimii 50 de ani pentru că acest lucru nu mai ajută pe nimeni. ►Degeaba are bugetul, şi implicit guvernul, spaţiu fiscal dacă nu ştie şi nu este în stare să îl folosească. Toate aceste lucruri sunt degeaba pentru că cineva şi-a bătut joc de ele, iar dacă ar fi să numim un responsabil care să îi cuprindă pe toţi, acesta este Dan Şova, ministrul marilor proiecte. Dan Şova a trimis România în recesiune în trimestrul al doilea pentru că nu a fost în stare ca în 2013 să înceapă proiecte şi să dea de lucru economiei. Dacă ar fi început proiecte , poate 20.000 de oameniar fi avut ce să muncească, atât la autostrăzi sau drumuri, cât şi pe orizontală. Construcţiile au cel mai mare factor de multiplicare în economie. La un kilometru de autostradă nu lucrează efectiv numai 500 de oameni, ci poate un număr dublu în fabricile care furnizează materie primă. Pentru că în 2012 a fost în campania electorală, iar în 2013 s-a plimbat pe la televizor, Dan Şova nu a pus nimic pe masă, ci chiar a mâncat din potenţialul de creştere pentru viitor. Iar acest lucru s-a văzut în trimestrul întâi şi în trimestrul doi din acest an, perioade care au fost cu minus în faţă. Conform ultimelor date statistice, trimestrul întâi a avut un minus de 0,2%, iar trimestrul doi minus 1%. Integral pe Ziarul Financiar
„Temutul“ triclosan, prieten sau duşman? O substanţă cu potenţial cancerigen, triclosanul, se află în compoziţia unei paste de dinţi apreciate de români. Deşi părerile specialiştilor sunt împărţite, geneticienii consideră că ingredientul poate fi un factor declanşator pentru anumite boli. O substanţă chimică numită triclosan, aflată în pasta de dinţi, în săpun şi chiar în anumite jucării, i-a pus în alertă pe experţii americani după ce un studiu a arătat că ingredientul este asociat cu dezvoltarea celulelor canceroase şi cu dereglările hormonale. În România, părerile specialiştilor sunt împărţite, în timp ce reprezentanţii pacienţilor preferă să nu se pronunţe. Concret, triclosanul, care se regăseşte în compoziţia pastei de dinţi Colgate Total, utilizată la scară largă şi în România, este folosit ca şi ingredient antibacterial contra bolilor gingivale. Mai exact, medicii dentişti susţin că ingredientul contribuie la reducerea microbilor. Astfel, substanţa chimică reduce riscul de apariţie a cariilor. Totuşi, dentiştii nu recomandă produsele care conţin triclosan copiilor. „Nu este de glumă cu acest triclosan, problema fiind una mai veche. Chiar dacă studiile pe animale dovedit malformaţii şi probleme legate de infertilitate, studiile pe oameni, care au fost realizate pe un lot considerabil, au demonstrat prezenţa triclosanului în urină şi în sânge. Asta înseamnă că pot exista efecte negative şi la mamă şi la cei care au predispoziţie genetică spre anumite boli. Este, dacă vreţi, un factor declanşator”, a explicat profesorul Maria Puiu, preşedintele Societăţii Române de Genetică. Integral pe Adevarul
Unde poate duce războiul dintre Udrea și Diaconescu. Cristian Diaconescu nu va renunța la candidatura pentru Cotroceni, chiar dacă PMP îi va retrage sprijinul și o va susține pe Elena Udrea. Prezidențiabilul Partidului Mișcarea Populară (PMP), Cristian Diaconescu, a anunțat că îşi va duce “candidatura până la sfârşit”, indiferent dacă va beneficia sau nu de susţinerea unui partid. Diaconescu spune că această atitudine vine din “datoria morală” faţă de susţinătorii săi şi de societate. Declarația vine în condițiile în care conducerea PMP se va reuni, mâine, pentru a decide dacă îl menține pe Diaconescu în cursa pentru Cotroceni sau o va desemna pe Elena Udrea. În această a doua variantă, am putea asista la apariția a încă doi candidați pentru Cotroceni din zona dreptei – Elena Udrea din partea PMP și Cristian Diaconescu ca independent. Din zona dreptei au intrat deja în cursa pentru Cotroceni Klaus Iohannis (ACL) și Monica Macovei, independent. Scenariul pare destul de probabil. Reluarea discuțiilor despre prezidențiabilul PMP este acompaniată de poziționări în interiorul partidului, majoritatea în favoarea Elenei Udrea. Reprezentanții PMP par să fi realizat, subit, că Udrea stă mai bine în sondaje, comparativ cu Diaconescu. Secretarul general al PMP, Cristian Petrescu, a condus, sâmbătă, lucrările conferinţei judeţene a PMP Bistriţa-Năsăud și le-a transmis membrilor de partid că formaţiunea ar putea să schimbe candidatul pentru Cotroceni. “Există cercetări sociologice pe care ni le-au arătat unii colegi, din care reiese că domnul Cristian Diaconescu nu ar obţine un număr suficient de mare de voturi ca să putem continua cu dânsul”, a fost argumentul lui Petrescu. Integral pe Romania Libera
Ponta, Udrea si Iohannis – dream team. Campania electorala de anul acesta ar putea intra in cel mai prost tipar cu putinta prin posibila aparitie a “dream-team”-ului Ponta – Udrea. Efectele eventualei intrari in cursa pentru presedintie a Elenei Udrea sunt, in opinia mea, cat se poate de previzibile si toxice. Cei doi se vor potenta reciproc ca adversari preferati, iar tema centrala a campaniei va deveni Traian Basescu. Este singura tema a lui Victor Ponta, pentru ca ea ii permite o campanie negativa, reactivarea unor visceralitati vechi si il scuteste de orice proiect, de raspunsurile complicate pe care nu le are legate de justitie, de economie, de politica externa. Cred ca se profileaza o campanie in doi, ultrapersonalizata in jurul unui necandidat – Traian Basescu. Antibasismul l-a facut premier pe Ponta, antibasismul il poate face presedinte si nu exista cale mai sigura de exacerbare a acestei teme decat candidatura Elenei Udrea. Am putea avea mocirla, vorbe grele, bascalie, spectacol mediatic cat incape, care va bruia totul. Electoratul radical cred ca se va mobiliza la maximum, pe linia pro sau anti Basescu, ceea ce ii va aduce lui Ponta si electorat care altfel nu s-ar duce spre el, pentru ca Elena Udrea este respinsa inclusiv de o mare parte din electoratul lui Traian Basescu, dupa cum a aratat si votul de la europarlamentare. Restul se va demobiliza. Ca sa contracarezi aceasta strategie, ar fi fost nevoie de un candidat puternic, care sa sparga monopolul mediatic al celor doi prin mesaje penetrante, prin teme majore care sa nu poata fi ignorate si sa ridice nivelul campaniei de la nivelul lui Traian Basescu. Adica exact ceea ce nu este Klaus Iohannis. Dimpotriva, cred ca dl Iohannis este exact ceea ce trebuie pentru desavarsirea efectului Udrea-Ponta. Adica un candidat care, de fapt, nu prea exista. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata !
pentru “proiectele” lui sova : https://scontent-a-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xfa1/v/t1.0-9/10154164_576899342426366_66196379521087074_n.jpg?oh=ab005985a37226c771f9a02f200ef05e&oe=546F8012
interesanta .. fotografia de la articolul ziare . com 😀
Buna dimineata,
in acest moment papusarii au scos la inaintare ptr. a face presedinte o marioneta, doi iepuri – Iohannis si Udrea. Sper sa nu aiba succes cu acest proiect, in caz contrar va fi vai si amar de cei care am ramas pe aici.
Voiculescu, o catrtiza nenorocita care incearca din rasputeri sa-si salveze pielea si stapanii. Nu trebuie sa ai multa stiinta de carte ca sa pricepi cine este creatorul nenorocitului, cea a facut si face prin interpusi. Daca am fi un stat functional, teoretic si practic toata gasca trebuia de mult saltata pentru tradare si atentat la siguranta nationala.
o zi buna tuturor.
buna dimineata
gresita concluzia zf!
nu sova este de vina ci intregul guvern USL!!!!!
chiar si dupa “calculele ” gurishtilor gen palada romania a pierdut 30% din asa zisa “crestere “din 2013
dupa 2 trimestre e RECESIUNE TEHNICA
ce vor spune dupa tr 3?
orice vor spune un lucru e clar=romania merge cu “100km pe ora” spre criza,dupa tr 3 posibil ca viteza sa fie “130 km/h”
p.s ce e curios ,e ca nimeni,nu realizeaza dezastrul absorbtiei de fonduri europene/sa te lauzi ca tii deficitul sub control fiindca nu a fost nevoie de cofinantare la fonduri europene e aberatia anului!!! si marii “anal-isti”economici tac
Salutare !
Maimutica Bobo, centurista, prostanacul, gugustiucul etc.
Habarnisti dar tupeisti, se inghesuie spre Cotroceni.
Nu conteaza nr. de neuroni/experienta/realizarile.
Important e sa fii tare-n gura.
Si sa fii “garantat” de sistem.
legat de “economiile bugetare”facute din reducerea cofinantarilor-
e ca si cum rudele unui mort de inanitie l-ar lauda ca a murit facand cura de slabire
A murit, dar era un mort frumos… 😆
Sa radem cu Bota si Petrescu : 🙂
“Oricum, “datele de la Eurostat sunt relative”, adaugă senatorul PSD Sorin Bota, membru în comisia de buget-finanţe a Senatului.
“Să nu ne speriem”, susţine el, şi ”să fim optimişti”.
Eu realitatea în România o văd altfel decât cei de la Eurostat, care colectează date statistice, nu colectează realităţi.”
“Deşi recunoaşte că prima oară a votat pentru reducerea CAS în necunoştinţă de cauză, fără a avea argumentaţia pentru sustenabilitatea măsurii, deputatul PSD Petre Petrescu anunţă că o va vota şi a doua oară”.
http://www.gandul.info/politica/cum-se-vede-din-parlament-recesiunea-tehnica-senator-psd-datele-sunt-relative-sa-nu-ne-speriem-sa-fim-optimisti-13104069
Nu-i nimic de râs în povestea asta. Nu mai au nici o limită. Acum încep să promoveze ideea că realitatea nu poate fi mai complexă decât percepția directă a tuturor idioților și că indicatorii, cifrele, matematica, sunt toate mofturi. Adică, domnilor, nu vă mai considerați proști. Fiți mândri de prostia voastră. Lucrurile sunt simple. Cine încearcă să vă spună că nu-i așa e dușmanul vostru.
Oricum, PIB-ul declarat are în compoziție o proporție enormă de cheltuieli ineficiente. Fără ele s-ar vedea dezastrul. Noroc cu economia la negru. Din păcate, economia la negru nu exportă și nu produce cu valoare adăugată mare.
@td
buna ziua
eu unul nu cred ca economia”la negru” e atat de mare-ca pondere in pib-pe cat declara unii si altii
as zice ca economia la negru e alimentata in special de “comisioanele confidentiale”cuprinse in comenzile statului/astea sunt undeva in jurul a 30%din buget,deci cam 10%din pib/considerand 20%comisioane confidentiale ar rezulta ceva in jurul a 2% din pib
sa mai consideram si 20% la tigari-inseamna inca ceva in jurul a 600 mio euro,care e sub 1%din pib
ca unii considera “economie la negru” si ce vinde tzatza leana la piata sau palinca pe care si-o face dorel in curte sau gaina/porcul pe care si-l taie singur nea ghitza e altceva/asta nu e economie la negru
este economie “gri”,”informala”si e peste tot in lumea asta
de unde e “paradoxul”venituri vs cheltuieli? raspuns:din remiterile “capsunarilor”
si un p.s-in stabilirea cresterii economice se va incepe si introducerea estimarilor privind “economia la negru”/asta e o tampenie/vom vedea cifre de “crestere economica”nemaiintalnite din anii 60 in romania
Și din creșterea treptată a gradului de îndatorare. Mai avem loc de datorii cât casa, dar problema e că le facem steril și neproducitv. Ne îndatorăm ca proștii și la nivel de stat și la nivel de populație (din ciclul fiecare popor are conducătorii pe care-i merită). Adică discutăm despre credite pentru concedii, credite pentru cumpărat televizor, credite pentru astupat alte credite, etc.
Pacaliciul de la Invatamant si-a gasit nasul 😀 – „Ministrul ăsta a fost un şmecheraş şi jumătate. El îmi spune să vin, ai fost şi tu de faţă (n.r. – adresându-i-se reporterului «Adevărul»). I-am trimis un mail în care i-am spus că mă duc la informatică şi în măsura posibilităţilor mă duc şi la matematică şi, după ce m-am dus şi la locală, şi la judeţeană la matematică, n-am putut să merg la naţională, pentru că eram la baraj la informatică. În fine, după aceea, am fost de acord să mă duc la toate barajele, deşi aveam un handicap de 20 de puncte şi nu s-a putut. Eu eram cel în dezavantaj, eu porneam de la zero, dar mi-au spus că aşa sunt regulile şi n-am putut să particip la baraj“
http://adevarul.ro/locale/baia-mare/olimpicul-omer-cerrahoglu-trebuie-gasit-sistem-princare-nu-tampitii-facultate-1_53eee3170d133766a8517ff2/index.html
interesant , nu ? http://ziarulceahlaul.ro/tezaur-arheologic-nemtean-pandantiv-din-paleolitic-descoperit-la-poiana-ciresului/
eu zic ca merita popularizati ” Mentionez ca in 2014 statul nu sustine nici un santier arheologic din Romania..tot ce se intampla la ora actuala e platit de ONG-uri ..chiar avem nevoie de ajutorul vostru . Orice sustinere/idee e bine venita. chiar si o sticla de apa rece Va salut si va tin la curent cu ce se intampla pe acolo !” https://www.facebook.com/photo.php?fbid=853516224678671&set=a.258811434149156.68483.100000609057753&type=1&theater
mesajul e de pe 13 .
Se pare ca sandramaua PMP este pe cale de a face poc. Pacat ca nu au avut si papion, oricum extrem de “serioasa” adunatura, curat murdar Coane Fanica
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17917042-cristian-diaconescu-rfi-imi-voi-strange-singur-semnaturile-pentru-candida-presedintie.htm
“Dragii mei,
In cursul zilei de maine, la sediul Fundatiei Miscarea Populara, va avea loc o conferinta de presa pentru a clarifica pozitia definitiva referitoare la candidatura mea si in cadrul careia voi aduce lamuriri privind recentele dezbateri publice.
De asemenea, subliniez faptul ca cei care fac parte din spectrul politic romanesc trebuie sa inteleaga ca romanii nu trebuie sa fie pacaliti si nu voi accepta minciuna!
Va multumesc,
CD” – azi e la ora 14 .
Ce-am avut și ce-am pierdut? Se pare că nici TB, nici Elena Udrea și nici alții n-au înțeles că adeziunea susținătorilor a fost pentru proiectele alianței DA și ulterior ale președintelui, nu pentru persoanele lor. Proiectele pe care le-au susținut au fost cele care ne-au permis să le trecem cu vederea erorile, gafele, încălcările de reguli. Fără proiecte susținerea e zero. Sunt pe cale s-o afle. Nu credeam că vor trebui să facă un experiment practic ca să înțeleagă chestia asta. Cristian Diaconescu n-are timp să se replieze. Oricum n-avea vreun scor spectaculos de la care să plece. Dar pentru manipularea ordinară pe care-a gândit-o cu FMP/PMP, președintele și-a câștigat explozia asta de nesupunere din toate părțile.
Este clar ca nu am pierdut nimic, ba cred ca am castigat. In sfarsit incep sa-si dea arama pe fatza, incepe sa se vada manipularea si minciuna, lipsa de viziune si de proiecte pe termen mediu si lung.
Nu vreau sa fiu cinica, daca TB ar candida din nou nu cred ca ar mai castiga. Ultima miscare este oribila din toate punctele de vedere, i-a distrus si putina bruma de credibilitate pe care o mai avea.
Da, încolo băteam și eu. Mi se pare că s-a ajuns la saturație cu minciuna. Poate că a fost nevoie de toată mizeria din ultimii ani, inclusiv antenele, ca să se ajungă acolo. A existat întotdeauna în politică o simbioză între oameni care știu și meserie și știu să-și și țină gura și politicieni care au nevoie de ei. Această simbioză e dependentă de respectarea unor minime norme, de respectarea înțelegerilor și un anume fel de respect reciproc. Ori așa ceva nu mai există iar înțelegerile au început să cadă. CD nu a fost niciodată o opțiune, din punctul meu de vedere, dar nu era omul pe care să-l folosești și după aceea să-l arunci. Mi se pare important că văd din ce în ce mai mulți oameni care au știut întotdeauna să trăiască în condiții de compromis scoțând afirmații de tipul “nu voi accepta minciuna”.
eh.. salut Tudor 🙂
sa asteptam ora 14 si pe urma ne pronuntam 😀
Așteptăm 🙂
Buna dimineata,
deci drum liber pentru Elena Udrea la prezidentiale? Iese prea usor din mizeria pe care a provocat-o.
Sa-l aud pe TB pe care dintre cei doi il voteaza! Poate pe nici unul si vine cu un al treilea candidat!
Nu m-as mira, la “intelepciunea” de care a dat dovada in ultimii doi ani.
Tot mai multi candidati are “dreapta” pentru prezidentiale. Ce-i mana pe ei in lupta ?
Probabil ca ii excita ideea ca daca tot sunt asa multi ar fi o sansa sa intre oricare dintre ei in turul doi. Si apoi ar culege toate voturile dreptei.
In principiu Iohannis are cele mai mari sanse sa intre in turul doi.Are in spate o armata de primari. In conditii normale ar fi si firesc sa fie asa.
Eu cred ca (de departe) dintre toti candidatii anuntati cel mai bun presedinte ar fi Monica Macovei.
De aceea m-am hotarat sa incerc sa adun cateva semnaturi care sa o sustina in depunerea candidaturii.
http://macoveipresedinte.ro/wp-content/uploads/2014/08/formular-final-fara-adresa.pdf
tks
cel putin 6 semnaturi pana vineri/nu stiu cate sanse are,dar eu unul nu numai ca voi merge la vot-contrar a ceea ce hotarasem-dar voi sustine si financiar/sunt sigur ca putinii bani ce ii voi aloca nu vor fi furati
vad o problema:expedierea prin posta sau depunere la sediul de campanie/nu stiu legislatia,dar expedierea prin email a formularelor nu e legala?
daca da,ar trebui anuntat pe site
”Traian Băsescu va fi afectat de intrarea șefei PMP în cursa pentru Cotroceni. Președintele a anunțat public că Diaconescu are cel mai bun profil pentru a-i succeda în cea mai înaltă demnitate din stat. Elena Udrea nu va putea recupera sprijinul președintelui fară a-l decredibiliza. Personal, nu-mi doresc ca Traian Băsescu să iasă din scenă șifonat, așa că nu pot susține actuala manevră de la vârful PMP”, a avertizat Cristi Preda.
http://www.romanialibera.ro/politica/partide/cristian-diaconescu-anunta-ca-va-demisiona-din-pmp-si-candideaza-ca-independent–346644
a prins glas ? :)) poate prind glas si postacii de serviciu
dar sa asteptam ora 14 . eu cred ca dl Presedinte isi va tine cuvantul si il sustine pe Dl Diaconescu. 😀
buna ziua tuturor! Nu mai asteptati nimic de la PMP, acolo cine are banii decide si muzica, si in nici un caz Diaconescu nu e omul cu banii, ci Udrea! Acestia sunt bani isi terenurile detinute la vedere, nu vorbim de ce detine prin intermediari sau off-shoreuri.
http://www.mediafax.ro/social/ce-a-obtinut-elena-udrea-in-urma-divortului-11058149
“De asemenea, ea a trecut în declaraţie faptul că Dorin Cocoş a obţinut venituri şi are dividende, “conform adeverinţei fiscale”.
Mentionez ca aceasta formulare este ilegala, asa cum declara ANI!
http://www.juridice.ro/99952/conform-fisei-fiscale-in-declaratia-de-avere-consecinte.html
Exceptional, un link la cotidianul, care face o comparatie intre averea Elenei Udrea din 2008 si cea din 2014. Cititi si speriati-va!
http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-a-strans-o-avere-fabuloasa-in-numai-5-ani-si-jumatate-243889/
Cristian Preda, mai rational decat de obicei!
http://www.ziare.com/cristian-preda/europarlamentar/cristian-preda-udrea-nu-are-profil-de-prezidentiabil-s-ar-putea-sa-piarda-partidul-1317032
“Va plati, mai intai de toate, partidul fondat de Tomac, Papahagi, Ciuparu, Petrescu si Baconschi. Dupa 6 la suta la europene (in loc de un scor cu doua cifre) si un congres care, in loc sa sudeze energiile, a indepartat sau marginalizat voci credibile, schimbarea lui Diaconescu va produce o divizare a sprijinului acordat de simpatizantii PMP si ai lui Basescu pe 2 noiembrie”, comenteaza pe blog Cristian Preda.
In sfarsit mai spune cineva lucrurilor pe nume 😀 – fostul vicepresedinte PMP Adrian Papahagi spune ca o candidatura a Elenei Udrea il va ajuta de fapt pe Victor Ponta si afirma ca este “toxica”, un junk-food cancerigen.
Pe Elena Udrea o susțin cel mai puternic Ponta și Gușă, vechii ei prieteni.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17917581-cristian-preda-nu-exclus-udrea-picat-capcana-intinsa-stanga-intrarea-elenei-udrea-cursa-pentru-cotroceni-eroare-poate-dovedi-fatala.htm
Recomand articolul lui Cristoiu, ca avanpremiera!
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-traian-basescu-in-fata-unei-provocari-de-destin-candidatura-elenei-udrea/
În deplasările sale prin țară, Cristian Diaconescu era tratat cu fundul de liderii locali. Televiziunile și ziarele aservite Elenei Udrea au întreținut, la ordin, imaginea unui Cristian Diaconescu fără nici o șansă, spre deosebire de Elena Udrea, înfățișată drept singura în stare să-l bată nu numai pe Victor Ponta, dar și pe Winston Churchill.
😆
Foarte bun Cristoiu, caustic pe buna dreptate.
Ce va face TB? “Aceasta-i intrebarea”!
Ma gandesc ce ar fi ca, maine , la intalnirea sefilor PMP sa iasa Cristian Diaconescu la vot! Dar daca CD isi da azi demisia din PMP, ce mai chichirez galceava?
eu am incredere in dorinel cioaba : zilele trecute a declarat ca TB ii face o surpriza elenei udrea – una neplacuta :))
Puciulica 😆
am ras cu lacrimi, este de antologie 😆
Generalul Philip Breedlove cere tarilor NATO din estul Europei sa fie vigilente la eventuale tentative cu “omuleti verzi”.
http://www.paginaeuropeana.ro/nato-avertizeaza-statele-est-europene-pregatiti-va-de-invazia-omuletilor-verzi/
Salutare tuturor.
Cea mai importantă afirmație din declarația aia e că NATO nu intenționează să intervină direct în Ucraina care nu e țară membră. E aproape un cuțit în spatele ucrainienilor. Între timp se pare că rușii se străduie să-și construiască un cassus belli rapid pe chestiuni umanitare: http://www.bbc.com/news/world-europe-28832873
Nu e, asa au fost stabilite regulile jocului de la inceput. Americanii le-au zis ucrainenilor ca daca vor tara lor trebuie sa si-o recastige cu propriul sange.
E singura varianta morala.
Buna ziua tuturor,,,
buna ziua. 🙂 http://logec.ro/v-ponta-este-o-realitate-trista-dupa-doua-trimestre-de-scadere-romania-este-in-recesiune/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=v-ponta-este-o-realitate-trista-dupa-doua-trimestre-de-scadere-romania-este-in-recesiune
Cristian Diaconescu va candida independent 🙂
Cristi Diaconescu independent si plecat prin demisie din PMP, ramane Presedinte la Fundatie. S-o vedem pe Tuta, cu ce explicatii mai vine.
gaseste mirel palada niste explicatii ( sau ciutacu ) si o invata ce sa spuna .
e si boarfa lui bitner , petrache , ponta , cocos pe cale sa dea declaratii 😀
b1 si-a facut datoria . i-a taiat omului sonorul (lui CD ) si au bagat in direct pe elena ceausescu :))
nici macar nu l-au lasat sa spuna pana la sfarsit ce avea de spus .
Sper sa-i taie sonorul TB. Este cam neagra, i-a inghetat zambetul. Cred ca incepe sa fie constienta, ca a calcat pe bec si a intrat pe tobogan.
dorinel cioaba a declarat zilele trecute ca i se pregateste ceva panaramei nutzy. vedem daca a avut dreptate , pana maine nu mai e mult 😀
Posibil. Dar între toate răfuielile astea nu mai rămâne timp de o candidatură de ispravă.
Pai lucreaza cu spor famiglia sa-i netezeasca drumul lui victoras .
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/voiculescul-si…de-dupa-gratii/30584/
de citit cu “creionul in mana”
de inlocuit “putin” cu “ponta” si nu exista nici o deosebire,e la fel de valabil pentru romania,pastrand proportiile
http://adevarul.ro/international/europa/slabiciunile-occidentului-1_53f0d6660d133766a85a34f0/index.html
postare 9 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/voiculescul-si…de-dupa-gratii/30584/
Ziua buna!
Ce-ar fi daca presedintele TB s-ar decide si ar sustine pe acea persoana care sa fie cu adevarat benefica pentru tara, o persoana competenta, cu caracter si integritate morala?! Si nu o persoana doar de dragul unui beneficiu propriu care ar insemna, probabil, asigurarea unei continuitati politice (eventual de PM)!
Sa dea Domnul ca din tot noroiul ce se vantura in aceasta perioada sa iasa si un bine pentru noi toti, pentru tara!