Revista Presei – 18 octombrie. Famiglia PSD la DNA. Se pregateste scutul Parlamentului!
18/10/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 18 octombrie. Sâmbătă, vremea se va răci şi în regiunile extracarpatice, astfel că la nivelul întregii ţări se vor înregistra valori termice în jurul celor normale în a doua decadă a lunii octombrie; temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11…13 grade în jumătatea nordică a Moldovei şi 21…22 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime între 2 şi 10 grade, mai coborâte, spre -1 grad, în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde se va produce brumă. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua local în Transilvania, în Muntenia şi la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Pe crestele montane, trecător, vor fi şi precipitaţii mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în est şi în sud-est, cu viteze ce vor depăşi local 55…60 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare, cu rafale de peste 70 km/h. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţă. In Bucuresti valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Corpul de Control al premierului Victor Ponta a investigat retrocedarea pentru care socrul său, Ilie Sârbu, e urmărit penal. A constatat nereguli, dar nu a depus plângere. Retrocedarea moşiilor lui Dimitrie Ghica, pentru care Ilie Sârbu este cercetat penal, în timp ce pentru Viorel Hrebenciuc se cere arestarea, a fost investigată de către Corpul de control al premierului Victor Ponta. Informaţia apare într-un referat de arestare al DNA. Corpul de Control a constatat nereguli în procesul de retrocedare. Surse judiciare au explicat pentru Gândul că instituţia nu a depus o plângere la parchet. Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, precum şi deputaţii Viorel Hrebeneciuc şi Ioan Adam sunt anchetaţi de DNA pentru că ar fi intervenit în procedurile de retrocedare a moşiilor deţinute de Dimitrie Ghica în judeţul Bacău. Este vorba de 43.000 de hectare de teren, o afacere evaluată de DNA la 450 milioane euro. Pentru Viorel Hrebenciuc, DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive, în timp ce Ilie Sârbu este urmărit penal. Atât Hrebenciuc, cât şi Sârbu sunt acuzaţi că şi-au folosit influenţa politică asupra funcţionarilor publici implicaţi în procesul de retrocedare. DNA arată în referatul de arestare că această retrocedare a fost analizată de Corpul de Control al premierului Victor Ponta, care a constatat nereguli, dar sursele judiciare spun că nu a fost depusă nici o plângere. De altfel, în referatul de arestare se arată că cei care au depus plângere au fost angajaţii Direcţiei Silvice Bacău. Integral pe Gandul. Evident, in aceste conditii, Ponta nu se mai dedubleaza ci se spliteaza schizoid si este “doar Premier”, nu si deputat.
DNA vrea sa-i aresteze preventiv pe Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam (PSD) in dosarul retrocedarilor. Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al Romaniei cererea si referatul intocmit de procurorii anticoruptie, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatilor Ioan Adam si Viorel Hrebenciuc, in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si terenuri agricole, in care prejudiciul depaseste 303 milioane euro. Potrivit comunicatului transmis de DNA, se cere arestarea preventiva a deputatilor PSD: Ioan Adam, pentru savarsirea infractiunilor de instigare la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit si constituire a unui grup infractional organizat si trei infractiuni de cumparare de influenta. Viorel Hrebenciuc, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si instigare la folosire a influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Cei doi sunt urmariti penal, alaturi de senatorul PSD Ilie Sarbu si de directorul Romsilva, Adam Craciunescu, in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si terenuri agricole. Ministerul Justitiei a transmis vineri Camerei Deputatilor cererea de incuviintare a arestarii preventive in cazul parlamentarilor Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam, au declarat, pentru Agerpres, oficiali ai MJ. Integral pe Hotnews. Cititi si stenograme pe Romania Libera.
Mihai Necolaiciuc, 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă. A fost dus la Penitenciarul Rahova. Mihai Necolaiciuc a fost ridicat de poliţişti, care l-au dus cu o maşină la Penitenciarul Rahova pentru a fi încarcerat. “La data de 17 octombrie a.c., la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost transmis, de către Judecătoria Sectorului 1, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele unei persoane condamnate, având domiciliul pe raza municipiului. Mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea a fost puse în aplicare de către poliţişti, urmându-se procedura legală, persoana condamnată fiind condusă la Penitenciarul Rahova, în vederea încarcerării”, arată Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă. Judecătorii de la Curtea de apel București au decis, vineri, condamnarea fostului director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, la 4 ani și șase luni de închisoare, cu executare. Decizia intanței este definitivă. Judecătoria Sectorului 1 l-a achitat pe Nicolaiciuc, la 7 ianuarie 2014. DNA a dispus, pe 12 mai 2011, trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR (CNCFR), în cel de-al patrulea dosar, în care este acuzat de deturnare de fonduri. În acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CN CFR, în perioada 26 noiembrie 2001 – 10 octombrie 2003. Integral pe Romania Libera
Asta chiar crede ca va castiga? Avocaţii lui Klaus Iohannis au depus la Curtea Supremă documente în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate. Avocaţii lui Klaus Iohannis au depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) documente reprezentând punctul de vedere al primarului Sibiului în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) privind incompatibilitatea. Pe 30 septembrie, instanţa supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului ANI, iar cele două părţi au avut termen 10 zile pentru a formula în scris un punct de vedere.Urmează ca judecătorii să mai îndeplinească şi alte chestiuni de procedură, până la judecarea pe fond a recursului, potrivit Agerpres. Astfel, următoarele etape, prevăzute de art.493 din Noul Cod de Procedură Civilă, sunt: examinarea raportului de către completul de filtru, în camera de consiliu, fără citarea părţilor; soluţionarea recursului în completul filtru, fără citarea părţilor, prin pronunţarea uneia dintre următoarele soluţii: anularea recursului; respingerea recursului, ca vădit nefondat; soluţionarea fondului recursului, în cazul în care se constată că este admisibil, iar problema de drept nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; în cazul în care nu poate fi pronunţată niciuna dintre soluţiile menţionate, completul de filtru pronunţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi fixează termen pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părţilor. Procesul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate. Integral pe EVZ
O ţară văzută de afară: românii din diaspora. Cum mai arată România prin ochii celor care, de voie, de nevoie, au părăsit-o şi s-au stabilit pe alte meleaguri? Între cei care au răspuns la întrebările anchetei „Weekend Adevărul“ sunt români care au plecat înainte de 1989, dar mai ales după. Motivele plecării diferă, aşa cum şi sentimentele lor faţă de ce au lăsat în urmă sunt amestecate, chit că majoritatea pot fi circumscrise enunţului „Adio, dar rămân cu tine“. Dincolo de relevanţa unui exerciţiu, întrucât posibilitatea de a vedea România cu ochii unuia care nu mai stă aici oferă o perspectivă de ansamblu, poate un pic mai obiectivă decât a celor rămaşi, ancheta aceasta ne dă măsura ataşamentului faţă de locurile natale al unor conaţionali care au, deopotrivă, tot atâtea lucruri de uitat cât şi de ţinut minte. Toţi sunt instruiţi şi, nu-mi cereţi statistici, destui alunecă în nostalgie, preţul pe care-l plătim, cum zice scriitoarea catalană Care Santos, pentru faptul că am fost cândva fericiţi.Pentru diversitate şi reprezentativitate, am contactat oameni deosebiţi. Tuturor le-am pus diacritice – ăsta e unul dintre lucrurile de care, dacă nu te scapă internetul încă de aici, sigur renunţi la ele într-o ţară străină. Cum ne văd pe noi, care am rămas lângă diacriticele noastre de toate zilele, cei cărora le-am adresat acelaşi set de patru întrebări, ce îi face să se simtă români acolo unde sunt, de ce au plecat şi dacă vor vota la alegerile prezidenţiale programate la acest sfârşit de an, în cele ce urmează. Integral pe Adevarul
Procuroarea-șefă și-a spionat iubitul și pe rivala în amor a fiicei sale. „Nu că-i mai frumoasă ca tine, e tot blondă acum!” Carmen Sîrboiu este acuzată de o infracțiune inedită: folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, după ce l-a filat pe fostul iubit al fiicei sale. Complicii săi: un taximetrist și un polițist. Procuroarea Carmen Sîrboiu, şefa Parchetului Orşova, și-a făcut un serviciu secret „în miniatură”. Scopul: urmărirea concubinului său şi al fostului iubit al fiicei sale. Detaliile apar în actele DNA, prin care procuroarea-șefă a fost acuzată de fapte de corupție. În timpul anchetei în care Carmen era monitorizată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, aceasta spunea la telefon că a plasat de mai multe ori, în autoturismul concubinului său, Gabriel Pleșea, un dispozitiv audio de înregistrare ambientală. Partenera de discuţii era chiar fiica sa, Cătălina Sîrboiu. Potrivit procurorilor, pentru filarea unor persoane, Carmen a apelat la serviciile unui taximetrist din Orșova, Marcel Preda, pe care îl remunera corespunzător. Acesta a fost folosit la urmărirea lui Petre-Sorin, fostul iubit al fiicei sale. Procuroarea a mai apelat la subofițerul Ionuţ Fişter, şeful Formaţiunii Rutiere din Orşova, pentru a interoga bazele de date ale Poliției, să obțină informații despre noua iubită a lui Petre-Sorin. Fişter i-a transmis că rivala Cătălinei este administrator la o firmă, că deţine permis auto, dar că nu are un autoturism pe numele ei. Integral pe EVZ
Bilanțul traseismului politic la nivel local. PNL și PDL amenință foștii colegi cu acțiuni în instanță. Ieri a fost ultima zi în care primarii puteau să treacă de la un partid la altul fără să-şi piardă mandatul. În cele 45 de zile de migraţie politică nestingherită, aproape 350 de aleşi locali au schimbat tabăra. Şi aşa cum era de aşteptat încă de la anunţarea măsurii, opoziţia are cele mai mari pierderi. Oficial, însă, niciun partid nu are o centralizare a migraţiei aleşilor locali. PNL şi PDL îşi ameninţă cu acţiuni în instanţă foştii colegi care au decis să treacă la alt partid. „Pentru noi, toți cei care au plecat și-au pierdut mandatul și vom încerca să oficializăm acest lucru în instanță”, a spus Marian Jean Marinescu, președintele PDL Dolj. Cu toate că deja anunţă acţiuni împotriva foştilor colegi, preşedintele PNL Klaus Iohannis este optimist în privinţa bilanţului traseiştilor. „Mi s-a părut neconstituțional. Numărul celor care au plecat este incomparabil mai mic decât numărul așteptat de initiațorii OUG, în speță PSD”, afirmă Klaus Iohannis, prezidențiabilul ACL. Chiar dacă cei mai mulţi primari care au decis să-şi părăsească partidul au trecut la PSD, social-democraţii spun că nu au date concrete deocamdată. „Ce pot sa vă spun eu e că nu avem chiar 111 primari, așteptăm centralizarea oficială”, a spus Ion Calin, deputat PSD de Dolj. „Cred că am făcut dreptate din punctul nostru de vedere. Oamenii s-au lămurit pe cine au votat și cine i-a trădat”, a spus Victor Ponta, prezidențiabilul PSD.Sunt însă şi primari care au dat Puterea pe Opoziţie. „Nu am plecat de la putere la opoziție, ci de la haos la rațiune. Am trecut pentru că mi s-a impus. Integral pe Digi24
Bloomberg: Portul Constanţa devine cel mai mare terminal de cereale din Europa. Portul Constanţa, cu o istorie care datează din secolul VI înaintea erei noastre, devine cel mai mare centru nodal pentru transporturile de cereale din Europa, într-o piaţă mondială a grâului de 4,2 miliarde de dolari, relatează Bloomberg.Cantitatea de cereale care a trecut prin Portul Constanţa până la sfârşitul lunii august a fost cu 30% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi, până la sfârşitul acestui an, va depăşi nivelul anului trecut, a declarat purtătorul de cuvânt al portului, Monica Velicu. Cargill, cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi compania Transport Trade Services au finalizat în luna august o investiţie de 15 milioane de euro în terminalul de cereale Canopus Star din Portul Constanţa, care a dublat capacitatea acestuia de la 50.000 de tone la 110.000 tone. În 2013, transportatorii au trimis un număr record de 533 de vase în Portul Constanţa, în creştere cu 21% faţă de anul precedent, potrivit datelor portului. Creşterea producţiei de cereale din România, Bulgaria şi Ungaria şi construcţia unor noi silozuri şi terminale pentru manipularea livrărilor către Egipt au propulsat Portul Constanţa înaintea portului Rouen din Franţa, ca principal centru nodal al cerealelor în Europa. “Producţia de cereale a crescut treptat în România, Bulgaria, Ungaria şi Serbia. Principalul beneficiar a fost portul Constanţa. Este singurul port cu o capacitate suficientă pentru a servi regiunea”, a declarat săptămâna trecută James Hyslop, director pentru România la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Integral pe Ziarul Financiar
DW: Criza din zona euro revine. Prognoze economice slabe, burse în cădere liberă, şomaj în creştere. Europa se află în plină criză. Fără o strategie clară, viitorul zonei euro e serios periclitat. Mulţi economişti sunt de acord că pericolul care ameninţă existenţa zonei euro nu este nici pe departe depăşit. “Ne confruntăm cu o altă formă a crizei euro”, spune analistul Robert Halver de la Baader Bank în discuţia cu DW. După criza datoriilor publice, în centrul discuţiilor a ajuns acum criza conjucturală. În multe din statele membre ale selectului club euro, reformele asumate nu au fost puse în practică. “Doar reformele sunt în măsură să atragă investiţii importante, care să se regăsească în crearea unor locuri de muncă stabile” mai explică Halver. Analistul se teme că s-ar putea reveni la “perioada crizei datoriilor, în care se credea că economia s-ar putea stabiliza cu noi datorii”. O variantă cât se poate de periculoasă. Economistul Max Otte din Worms este unul din puţinii economişti care au prevăzut deja în 2006 criza economică mondială. El crede că actualul declin economic ar putea deveni mult mai periculos decât ceea ce a urmat după falimentul din 2008 al băncii de investiţii din New York. “În criza financiară din urmă cu şase ani a izbucnit panica. Atunci putea exploda întreg sistemul financiar mondial. Soluţia a fost tipărirea masivă de bani”, spune Otte pentru DW. Reformele structurale planificate nu au mai avut loc, iar problemele fundamentale nu au mai fost abordate, cu atât mai puţin soluţionate”. Integral pe DW, preluat de Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata ! 😀
buna pentru noi, sa speram ca pentru Ei nu va fi! 😀
zarurile au fost aruncate :))
Salut (oarecum) matinal.
00.vremea ca vremea… face ceea ce stie dar vremurile sunt… interesante. Macar ~;
01.splitare schizoidala din schizofrenica schizma;
02.ca vrea e limpede… dar reclama la Adidas Torsion a fost… candva… ;
03.parafrzand: toate drumurile (comuistoizilor) duc la Rahova. ps: as finanta importul de scaune electrice;
04.adevarul despre Santa este ca e incompatibil cu el insusi. ps: http://www.youtube.com/watch?v=SF8MXaduDvY 😛
05.excelenta faza cu diacriticile;
06.urmand exemplul de la “cel mai inalt” nivel care-si trimitea consiglierii fie sa consfinteasca infiintarea unor filiale ale noii haite de partid si de stat fie sa negocieze acapararea unor mosii;
07.bilantul nu sta-n numaratuarea de clasa primara ci in gaurile date-n bugetul national odata cu achitarea “repartizarilor” pt “echilibrarea” bugetelor locale;
08… si ce vise umede avea fasole…;
09.Soluţia a fost tipărirea masivă de bani” (…). Reformele structurale planificate nu au mai avut loc, iar problemele fundamentale nu au (mai) fost abordate, cu atât mai puţin soluţionate. Precum exact au facut niste gubernanti care i-au facut pe altii sa para de-a dreptul inteligenti.
salut, Ken: “solutiile” din Occident le-au copiat pe cele din Romania: “merge si asa, o mai lalaim”. I-am “romanizat” si pe aia! 🙁
N-ai zis daca pui si tu o/un para/leu/vashington/coco/lira/dinar/… ca sa aducem niste scaune d-alea. Las’ ca acus apare stefan cu lingourile 😛
vremurile de mai ieri: bani negri-servicii-politica-Panait:
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-18327291-video-noi-secvente-din-filmul-lui-tudor-giurgiu-bazat-cazul-procurorului-panait.htm
Mandri sa il huiduim pe Ponta. Coroborati cu evitarea in ultimul moment a Barladului si cu huiduielile de la Iasi de acum cateva zile:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18328924-video-victor-ponta-huiduit-arad.htm
Observati comportamentul slugarnic al Jandarmeriei si mobilizarea la fel de rapida a cetatenilor!
Ochii pe Daniel Morar si pe (cine o fi) aliatul sau: daca e adevarat ce scrie aici, inseamna ca omul/oamenii nu glumeste/glumesc!
“Surse apropiate Curtii Constitutionale a Romaniei sustin ca judecatorul Daniel Morar este unul din cei doi judecatori constitutionali care au votat in favoarea sesizarii depuse de Gheorghe Funar privind legalitatea candidaturii premierului Victor Ponta. Potrivit acestor surse, judecatorul Daniel Morar ar fi vrut ca CCR sa solicite Serviciului de Informatii Externe sa pună la dispoziție documente din care să reiasă sau nu dacă Victor Ponta a fost/este ofiter sub acoperire așa cum l-a acuzat președintele Traian Băsescu sau prezidențiabilul Gheorghe Funar.
Potrivit surselor citate, Daniel Morar și-a mai găsit un aliat printre colegii judecători. Majoritatea judecătorilor a considerat că CCR nu se poate substitui unei instanțe de judecată care ar putea ordona SIE să vină cu astfel de documente. Până la urmă, totul s-a tranșat prin vot și scorul a fost 7 la 2.
Luni este posibil ca CCR să publice motivarea deciziei de azi și abia atunci vom afla, cu exactitate motivele opiniilor separatate ale celor doi judecători”. (stiripesurse).
tare !
Buna dimineata,
Daca te uiti la ultimele sondaje, asta cu huiduielile e frectie la picior de lemn. Nu pot sa pricep cum ramane Ponta favorit cu toate nenorocirile din ultima vreme. Ce-i drept, se poate spune ca nu ponta castiga ci Johannis pierde. Asta e la fel ca Geoana. Daca il tineau ascuns, era mai bine. Cred ca numai pe faza cu “ghinion” a pierdut cateva procente. Un sarcasm si o aroganta de neacceptat. catastrofal.
am citit si eu faza, am crezut ca e o gluma sinistra : cica Iohannis ar fi zis ca au avut “ghinion” profesorii care nu au avut posibilitatea sa isi ia case din meditatie. Natia ta de “meditator” cu succes, eu am cunoscut profesori care faceau meditatie ca sa nu moara de foame, si sa aiba cu ce plati facturile, nu isi cumparau case!
http://www.ziare.com/klaus-johannis/candidat-alegeri-prezidentiale-2014/klaus-iohannis-gafa-uriasa-profesori-care-nu-au-sase-case-ghinion-1327851
(completarea mi s-a parut ca a fost spusa ca sa mai dimunueaza prostia initiala).
Buna dimineata,
am citit si eu despre “primirea calduroasa” a lui Ponta la Arad. Mi-au placut ‘strigarile”. O mai fi ranjit acoperitul? Probabil ca da, ii mai da mana atata timp cat cumatrul isi mobilizeaza jandarmeria sa comita acte de vitejie impotriva unor manifestanti pasnici si neinarmati (nici macar cu rosii si oua).
Cat despre votul din parlament, avand in vedere ca sunt 35 de parlamentari penali (deocamdata) rezultatul e previzibil. Doar daca PSD istii au “cativa dinti” pe Hrebenciuc , dupa cum se vorbeste,atunci si-ar putea da acordul pt. arestare.
“Romanii au talent”!
Un afis electoral cu :”Voteaza Victor Ponta” a fost completat cu doua cuvinte: “NIMENI NU voteaza Victor Ponta”! (b1)
Cedric, buna dimineata!
Ieri imi zice un taximetrist tanar ca s-a inscris in PSD “poate imi iese si mie ceva“. Si dupa ce a platit cotizatia la zi, si el si sotia, a obtinut sotia doar 170 de lei din nu stiu ce activitate. Si zice: “dom’le, numai hartii peste hartii, ca sa vezi, sa te duci la usile oamneilor, sa afli cu cine voteaza, sa spui la partid, numai prostii, i-a iesit sotiei pe ochi! Astept acuma sa vad daca o baga undeva intr-o comisie la votare, desi slabe sperante, ca numai astia mari fura la rupere, iar noi platit cotizatiile!“. Si mai zice: “nu stiu cum naiba Ponta e primul in sondaje, ca eu iau de luni de zile oameni cu taxiul si nimeni, domnule, nimeni nu zice ca voteaza cu Ponta, mortii mamii lui!“. Eu intreb: “nici Dvs?”. La care el: “cum sa votez cu un handicapat care fura si minte pana si pe membrii de partid?!“.
Asta am aflat ieri.
Buna!
Grupaj la tema:
http://www.kmkz.ro/de_ras/poze-de_ras/dar-voturi-putem-sa-le-dam-cersetorilor/
Buna ziua!
http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/cine-votez
In esenta, patriotismul consta in a face bine, a-ti iubi tara si nu doar a iubi ci si a face dovada practica a iubirii, dar din cate scrie Eminescu in Scrisoarea II cat si a III-a, referindu-se desigur nu la adevaratii patrioti, ci la pseudopatriotii, la patriotarzii si demagogii, panglicarii si negustorii de vorbe ce populeaza inca scena politica, numai purtarea crucii mai face diferenta.
Ca MRU s-a inhamat la treaba asta se stie, ca MM face asta din clipa in care a decis sa intre in politica se stie… la KI despre ce vorbim? despre alta muzica?… alt stil?… nu de mult dl Plesu prefera stilul “N-o să facă gafe, n-o să doarmă în post şi n-o să mă facă de ruşine”, acu’ sunt la moda gafele, jignirile la adresa profesorilor, samd.
Are el dreptatea lui Plesu, insa nu vad de ce ar trebui sa voteze cineva “strategic” inca din primul tur.
Oricine o poate face, e dreptul sau, insa daca viata politica si soarta cruda tot ne pun in situatia de a avea in aceste alegeri, in primul tur, niste cvasi-alegerile primare ale dreptei (atat de clamate de unii comentatori ca panaceu) de ce sa nu voteze cineva fix cum are chef in primul tur?
In felul aceste, poate ca nici o factiune a dreptei (basisti hardcore, udristi, macoveisti, acl-isti) nu va mai da vina pe cealalta factiune pentru esecurile trecute, prezente si cele viitoare. Ba ca a fost de vina Basescu, ba ca PDL-ul, ba ca aliatii, ba ca alegatorii de dreapta care nu au inteles misiunea nobila a reformistilor (cati au fost).
E singura ocazie reala sa avem “alegeri primare” ale dreptei la nivel de tara, nu doar la nivel de membri de partid si sa testam valabilitatea acestei himere/ipoteze a alegerilor primare. De ce sa ratam ocazia si sa nu avem cea mai buna radiografie a dreptei: cati sustinatori reali ai Justitiei avem? cate osti cumparate are Elena Udrea? cati indivizi convinge cameleonicul Iohannis?
Sa voteze fiecare in turul I cum ii zice inima/sufletul, adica fix cum are chef, sa sa racoreasca si dupa aia sa se pragateasca pentru adevaratul caz de constiinta in turul II! Asa cum am scris in editorialul de la inceputul campaniei, cel mai bine e ca fiecare sa isi sustina favoritul in turul I, cata vreme exista o optiune pentru fiecare factiune desprinsa dupa implozia “basismului”.
Daca si acum, in acest peisaj dezolant si pulverizat al dreptei, gandim “strategic”, cand naiba vom mai avea ocazia de a vota dupa chef ?
Deci sa voteze fiecare cum are chef, ca astfel de ocazii (cu candidati pe dreapta pentru toate gusturile) sunt rarissime!
Im-plozie Citi? Nu’sh cum se vede la tine dar pe aici arata a ex~. Exhibitionism.
prima boarfa nu cred ca va lua 3%.
Remember: dupa evro “maria” sa cioaba s-a plans ca nu-i mai raspunde la esem… telefon. Si a semnat cu ghinaralu’ pt vece. Habar n-am daca bulibasii chiar vor fi de acord sa sustina concurenta acerba pe care le-o face vece-ul in suteala si mardeala.
Buna ziua
Legat de lingourile PERSONALE.
Sint in depozit . Nu la cheltuiala , cadou , pomana si alte caracteristici mioritico-occidentale . Se lasa in ereditare urmasilor .
Ca datorii stiu sa lase mostenire toti cretinii . Indiferent de diplomele marete cu care se lauda . 🙂
Acum trecind peste asociatia de tip criminal numita PSD (nici nu restul nu ne putem rusina) , va aduc aminte o declaratie publica a candidatei la presidentie si care a fost omagiata de un ex marinar ca : cel mai harnic ministru ” .
Deci : ” În calitate de preşedinte al României, voi dizolva actualul Parlament şi voi propune un nou prim-ministru, cu un nou Cabinet”
Poate maritul carmaci explica pupilei ce e aia constitutie , ce prevede ea si in ce conditii clar scrise se poate dizolva parlamentul . 🙂
Stimata candidata a demonstrat inca o data cit de capabila e politic , cit sint de profunde cunostintele ei constitutionale .
La acelasi nivel cu declaratile privind Norvegia si presedintele acelei tari . 😆
Sa aveti o sambata buna . Remarc ca de impostori nu duce lipsa natiunea asta .
N-aveam fo’ porneala de atentare la ereditare. Ziceam ca poate co-sponsorizezi importul de scaune electrice. Macar c-o uncie. PERSONAL(izat)A 😛
prima boarfa a zis ca dizolvarea sectiei inca libere a “Institutului” Rahova o va face prin referendum.
dar… mai stii cum o vinitara iea in fata la natiune cu beletu roz? adicatelea, iute nene. Acuma cum de i-o luatara pe dinainte guitza franar cu lacramatia la CCR? pffuuuiii… si i-o luatara pe dinainte si lu’ Monicutza. Deci… cum ziceai… impostori si impostuare. Controlori si… compostuare…
buna ziua
cum vad romanii plecati romania?
eu n-as intreba “artistii”
as intreba pe cei care muncesc “cu ziua”pentru 40-50 euro
si
as intreba pe multii-mai multi decat va imaginati- care conduc companii pe aiurea sau sunt in pozitii cheie
de ce au plecat ?
e un raspuns “standard”
-pentru ca in romania ma sufocam,nu puteam incerca nimic datorita sistemului nenorocit de relatii si/sau “cotizatii”
de asta pleaca romanii cei mai buni,de asta tara asta va fi cum va fi peste 20 ani,ca cea mai buna generatie a plecat si nu mai vine inapoi/a ramas “ponta,udrea,etc…etc…”
cine e de vina?asta nu stiu,poate ca si ei au partea lor de vina,poate ca si mentalitatea..poate…
oricum,cei care vin acum -generatia de 20-30 ani-nu pare a fi in stare sa lupte pentru drepturile lor/raman tot la “n-ai ce face”fara a incerca ceva/ emai comod sa dai vina pe altii decat pe tine
sa-mi dau si eu cu “parerea”despre “aroganta”lui iohannis
da,tipul este considerat arogant si la sibiu/e mai rece,e mai distant/ca asa o fi el sau ca se consdera”neamt”si ceilalti sunt “tigani”,nu stiu
dar revenind la “cele 6 case”
oameni buni daca el avea din meditatii 100000 lei in 90 putea sa cumpere usor 2 apartamente
va reamintesc ca in 90-91 tot romanul arunca cu dolarii ca sa cumpere bere efes-aia turceasca la 1 usd cutia -sau “uischi” ala olandez contrafacut la 7 usd/sticla si cate si mai cate-amintiti-va de “turcismele”de pe piata care se vindeau/cumparau in usd
unii nu au facut asta si poate iohannis e intre cei ce nu au facut asta
eu unul as fi mai retinut in a-la cuza ca “are 6case”
p.s in iulie 90 cu usd 20K ,puteai cumpara vila pe dorobanti in bucuresti,vis-a vis de televiziune,sau cu usd 10k puteai cumpara vila pe valea prahovei
1 usd la vremea aia se schimba cu 20 lei/cine a avut “zeci demii lei ceausisti” si-a putut permite cu conditia sa nu cumpere “bere efes”
Care ar fi solutiile candidatilor la Presedintie in fata unei probleme concrete?
http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/mining-watch-proiectul-minier-de-la-certej-a-inceput-ilegal-fara-autorizatii-103835/
salutare, postare noua! 🙂
9! 😀