Revista Presei – 29 mai. Alianta papagalilor incerca prostirea electoratului!
29/05/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos s-a inaltat! Astazi este joi, 29 mai si crestinii sarbatoresc Inaltarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile de la Înviere. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul de Înălțarea Domnului este “Hristos s-a înălțat! – Adevărat s-a înălțat!”.
VREMEA va fi în general instabilă. În cursul zilei cerul va fi temporar noros şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, în zona de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Pe parcursul nopţii nebulozitatea şi fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor extinde în jumătatea de sud a ţării. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere uşoară în cea mai mare parte a ţării, vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 19 grade. Vremea va fi în general instabilă. Ziua cerul va fi variabil, însă începând din orele serii şi mai ales pe parcursul nopţii, nebulozitatea se va accentua şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.
PNL şi PDL vor să ajungă la “un mare partid de centru-dreapta”, prin fuziune. PNL şi PDL încearcă să ajungă “pas cu pas” la “un mare partid de centru-dreapta”, a anunţat liderul democrat-liberal Vasile Blaga, după întâlnirea PNL-PDL, menţionând că este “destul de greu de crezut” că se va reuşi aceasta până la alegeri. Preşedintele PDL a adăugat că s-a luat decizia ca cele două partide să aibă un candidat unic la Preşedinţie, care va fi stabilit pe baza unor cercetări. Noi discutăm o fuziune în timp şi o colaborare imediată, practic o alianţă, considerăm că suntem din seara asta aliaţi între cele două partide”, a spus Blaga. Potrivit lui Blaga, discuţiile cu liberalii au confirmat un lucru care a intra în conştiinţa publică “din nefericire”, anume acela că “alianţele nu au dus viaţă lungă din varii motive”, pentru că nu a existat o suficientă maturitate în clasa politică românească ca să-şi îndeplinească de la început până la sfârşit obligaţiile reciproce. “Şi atunci, chiar dacă vom funcţiona ca o alianţă până când vom ajunge la o fuziune, nu vom scrie pe hârtie, pentru că şi noi şi mă bucur şi colegii liberali am participat la aceste discuţii deschişi şi sinceri, adică avem încredere unii în alţii şi vom ajunge până la urmă la o construcţie”, a explicat Vasile Blaga (Politeia: recititi fraza ca sa va minunati). Integral aduce Mediafax.
PRIMUL INTERVIU cu Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ce spune magistratul despre aplicarea legii penale mai favorabile: „Nu este permis să discriminăm pozitiv infractorii”. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, vorbeşte în premieră într-un interviu acordat pentru gândul.info despre cea mai aprinsă dezbatere profesională din sistemul judiciar românesc. Preşedintele Curţii Supreme, instanţa care a pronunţat cele mai sonore condamnări în dosarele de corupţie din România după 1989, spune că infractorii nu trebuie să primească un tratament discriminatoriu. Noul Cod Penal a adus în spaţiul public dezbaterea asupra modului în care se aplică legea penală mai favorabilă: global sau pe instituţii autonome. Livia Stanciu spune în interviu că aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda instituţiilor autonome ar duce la favorizarea infractorilor. “Nu este permis să discriminăm pozitiv infractorii”, a declarat Livia Doina Stanciu. În interviul acordat gândul, preşedintele Curţii Supreme spune că aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda instituţiilor autonome ar duce la favorizarea infractorilor. “Nu este permis să discriminăm pozitiv infractorii”, a declarat Livia Doina Stanciu pentru Gandul (Politeia: recomand cu caldura acest interviu).
Patriotism cu forţa: imnul intonat obligatoriu în şcoli. Aproape un milion de copii ar putea fi obligaţi să cânte imnul României înaintea orelor, zilnic, dacă deputaţii aprobă o iniţiativă adoptată tacit de Senat. În caz contrar, şcolile vor fi sancţionate. Reprezentanţii societăţii civile consideră că acesta ar fi mai degrabă „patriotism învăţat cu forţa“. O propunere legislativă iniţiată de 32 de senatori PSD, care a trecut marţi de Senat, fără vreo dezbatere, transformă intonarea imnului naţional într-un ritual obligatoriu, zilnic, înainte de ore. Astfel, peste 930.000 de elevi din şcoala primară ar urma să cânte în fiecare dimineaţă varianta prescurtată, ce-i drept, a imnului, dacă proiectul de lege va trece şi de Camera Deputaţilor. Scopul, susţin iniţiatorii, majoritatea trecuţi de 50 de ani, este de a le dezvolta copiilor sentimentul de patriotism şi de identitate naţională. De aceeaşi părere sunt şi veteranii din sistem, însă majoritatea profesorilor şi experţilor combat ideea de a transforma imnul într-un instrument de coerciţie: un „patriotism cu forţa“ riscă să ducă de fapt la erodarea sentimentului naţionalist. Fostul preşedinte al Comisiei de Educaţie din Senat şi actualul europarlamentar Ecaterina Andronescu, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, a explicat de ce a fost nevoie de această impunere. „Cred că 80% nu ştiu că Imnul Naţional se ascultă şi se cântă în poziţie de drepţi, nu stând pe scaun, ori lucrurile astea trebuie educate. În momentul de faţă, în cel mai fericit caz, imnul naţional se intonează la începutul anului şcolar“, susţine Andronescu. Integral aduce Adevarul.
Un proiect de lege care-l poate scăpa pe Voiculescu. Pe masa Senatului se află un proiect propus de Guvernul României care contrazice o hotărâre a Curţii Constituţionale. Propunerile Executivului favorizează mai multe persoane publice cercetate, inclusiv pe Dan Voiculescu. La începutul lunii mai, Curtea Constituţională a decis că în cazul dosarelor aflate pe rolul instanţelor înainte de februarie 2014, când a intrat în vigoare noul Cod Penal, utilizează aşa-zisul principiu de aplicare globală a legii penale favorabile. Mai exact, dacă dosarele au fost iniţiate sub incidenţa vechiului Cod Penal, dar ele nu s-au finalizat cu o condamnare definitivă până la intrarea în vigoare a noului Cod, atunci judecătorii trebuie să aplice fie noul, fie vechiul Cod, după ce decid care este mai favorabil pentru cel cercetat, dar în mod global. Până la decizia Curţii Constituţionale, existau două tendinţe: fie aplicare globală, adică alegerea unuia dintre Coduri, mai favorabil în speţa respectivă, fie alegerea dispoziţiilor favorabile din fiecare Cod, pentru fiecare situaţie în parte.Totul porneşte de la articolul 5 din noul Cod Penal, care prevede, la alineatul 1, că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Judecătorii interpretau diferit acest articol. Curtea Constituţională a făcut lumină pe data de 6 mai, când a decis că singura aplicare constituţională este cea globală, pentru că varianta cealaltă ar discrimina pozitiv infractorii. Integral aduce Romania Libera.
Comisia Europeană ameninţă cu sancţiuni Bulgaria deoarece încalcă regulile UE în construirea gazoductului rusesc South Stream. Comisia Europeană (CE) va lansa proceduri de infringement împotriva Bulgariei deoarece aceasta nu respectă regulile Uniunii Europene în construirea secţiunii bulgăreşti a gazoductului South Stream, prin care Rusia vrea să livreze gaze naturale statelor din sudul, centrul şi estul UE, a indicat preşedintele CE Jose Manuel Barroso, scrie EurActiv. Premierul Bulgariei Plamen Oresharski s-a întâlnit ieri cu Barosso pentru a-l asigura că secţiunea bulgară a South Stream va fi construită în conformitate cu regulile UE. Însă în timpul discuţiilor publicul a aflat, din presă, că secţiunea va fi construită de firma rusească Stroytransgaz, al cărei proprietar este vizat de sancţiunile americane impuse Moscovei în replică la anexarea Crimeei. Acţionarul majoritar al Stroytransgaz este Volga Group, deţinută de Gennady Timcenko, om de afaceri care se regăseşte pe lista celor sancţionaţi de Washington. Timcenko este al şaselea cel mai bogat om din Rusia, potrivit Forbes. El are legături strânse cu preşedintele Vladimir Putin. Integral aduce Ziarul Financiar.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, reținut alături de doi oameni de afaceri. Prețul mitei: 15% din valoarea contractelor atribuite. Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru cinci infracțiuni de luare de mită, din care două în formă continuată ( situație juridică ce atrage pedepse mai mari dacă se confirmă suspiciunile). Prețul cerut de Uioreanu pentru încredințări de contracte ar de 15% din valoarea lucrărilor efectuate de firmele câștigătoare, spun procurorii DNA. Uioreanu nu a părăsit sediul DNA, spun surse judiciare. Ancheta este în desfășurare. Uioreanu a dat explicații doar cu privire la două fapte de luare de mită în formă continuată de la omul de afaceri Vasile Pogăcean (reținut de DNA), dar trebuie să dea explicații și pentru celelalte trei fapte de luare de mită ( de alt om de afaceri), ca și pentru două fapte de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și pentru spălare de bani. Mită de 15% din suma totală de circa 3.174.000 lei , valoarea contractelor obținute fraudulos de SC Sinai Comimpex SRL. O stire Romania Libera.
George Friedman, președinte Stratfor: „Nu ar trebui să supraestimăm puterea Rusiei”. Într-un interviu acordat EVZ, geostrategul american George Friedman, fondator și președinte al centrului de analize strategice Stratfor, vorbește despre criza ucraineană, planurile Rusiei în acest context și posibilele implicații la adresa securității României. Cât de probabil este, în opinia dumneavoastră, scenariul în care Rusia îşi extinde influenţa până la Dunăre, în speţă până la graniţele României, alimentând provocările în sudul Ucrainei? Cred că este greu de imaginat acest scenariu. Rusia este mult mai slabă decât era Uniunea Sovietică atunci când s-a destrămat. Tocmai a pierdut Ucraina, care avea un preşedinte pro-rus, şi nu mai are influenţă decât în Crimeea şi câteva oraşe din est. Acest lucru este grav pentru neutralitatea ucraineană, un element fundamental al securităţii naţionale a Rusiei. Nu ar trebui să supraestimăm puterea Rusiei. Per ansamblu, cum evaluaţi reacţia Occidentului la adresa agresiunii Rusiei în Ucraina? A existat vreo alternativă mai fermă la sancţiunile impuse? În acelaşi context, credeţi că vor fi adoptate sancţiunile economice împotriva Moscovei, având în vedere reticenţa unor state membre ale UE? Occidentul trebuie privit nu ca întreg, ci prin prisma fiecărui stat naţional ce intră în această categorie. Cele mai multe astfel de state nu dispun de o putere militară semnificativă, aşa că reacţia lor nu poate decât să se rezume la declaraţii, care au o putere limitată. Statele Unite, care au la dispoziţie mai mult decât cuvinte, s-au arătat pregătite măcar să desfăşoare forţe minimale în regiune şi să înceapă un proces de întărire a unor ţări precum România. Vizita vice-preşedintelui Biden a constituit un moment hotărâtor în relaţiile româno-americane. La aceasta se adaugă şi vizitele în Polonia. Aşa că eu cred că reacţia din partea Europei s-a limitat la tot ceea ce a putut: la retorică. În schimb, din partea Statelor Unite au fost făcuţi nişte primi paşi cruciali. Un interviu Evenimentul Zilei.
Ca doresc o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata!
For Those About To Swear, I Salute You!
Imi dau seama ca se profileaza doua opozitii 🙂
– opozitia #1, blago-antonesciana (inca – nota optimistului!), care este si anti-pontista, si anti-basista; asa zic ei.
– opozitia #2, basista, despre care nu stim inca anti ce sau cine este, presupun ca anti-pontista, dar, mai stii, si poate anti-inca ceva; la astia trebuie sa asteptam cucu, ca sa vedem.
Asadar:
LUZARILOR, DESTEPTAREA!
Si acum separat, ca nu se facea sa le amestec. Ma rog, le-am luat in ordinea inversa firescului, dar acum, asta e:
Hristos s-a inaltat!
Adevarat ca s-a inaltat !
cred ca de opozitia 1 se poate uita
🙂 Asa ar fi normal. Cred ca nicaieri altundeva in lume pacalicii aia doi, Antonescu si Blaga, adica, nu ar mai avea nicio urma de credibilitate. Partidele lor, poate, desi chiar si asa ar fi o chestie greu digerabila. D-aia cred ca se si grabesc sa vorbeasca de unificare si nu despre vreo coalitie, ca poate nu bagam de seama ca sunt tot EI. Parerea mea.
Overall, pentru mine, ceva acceptabil incepe numai daca:
– TOTI membrii unei eventuale coalitii ar schimba butonagiii
– nu ar incerca sa joace SI cartea anti-basista, in paralel cu cea anti-PSD(b)
– ar alege ca front man/men unii care chiar NU sunt ca ei
Mai am, dar nu mai scriu, ca devine scenariu de Misiune Imposibila 🙂
Greu la deal cu boii (astia) mici…
Buna dimineata prieteni.
o zi buna tuturor!
basistii, in general, sunt anti-lichele si anti smecheri care se cred destepti cand fac comentarii in coada de peste (si care put a peste).
Buna dimineata,
primul pas este imnul, preambulu a fost panotajul traumatizant cu familia Ponta, culoarea rosie si mandria.
Pasul doi, insigna cu familia prezidentiala si tabloul pe perete.
Pasul trei, costumatie obligatorie, poezii si ode inchinate famigliei.
Pasul patru, la zile speciale defilari grandioase, stegulete rosii si alte accesorii, incalzirea a fost facuta in campania electorala.
Concluzia, ne-am intors de unde am plecat :((
Buna dimineata
Adevarat s-a inaltat!
buna dimineata !
Hristos s-a inaltat prieteni!
Adevarat S-a Inaltat !
neata buna all 🙂
adevarat S-a inaltat
..
tradiceanu isi face partid si probabil o parte din pnl trece la el.Intentia declarata -alaturi de psd vom reface usl ,proiectul de succes
Cum sa nu!?! Esteee! A aparut, pentru a treia zi consecutiv, magiun pe clanta. Cu noapte-n cap, as usual.
de ce nu pasta de dinti?
Buna dimineata! 🙂
Poate o sa-ncerc sa va explic mai tarziu…
Dezbina si stapaneste a fost si este cea mai uzitata metoda securisto kgbista. Instituirea confuziei si a panicii/spaimei, face parte din procedura. Mai dau si cu o diversiune, putina manipulare si gata, suntem predati/ambalati si legati cu fundita, musai rosie.
Am vazut ieri, la b1, scena in care Blaga si Antonescu isi strangeau mainile si isi faceau declaratii de dragoste pe veci. As fi vrut sa vad, in paralel, aceeas scena de amor intre Ponta si Antonescu plus declaratiile celor doi, la infiintarea USL. Ar fi cea mai buna metoda de trezire a celor care sunt dispusi acum sa le acorde increderea!
Cedric , intr-o tara civilizata cei 2 ( plus altii ) isi strangeau mana dupa gratii. reevaluarea e colectiva , ni se pregateste un nou film serial – aceeasi scenaristi , aceeasi actori. nici macar nu se obosesc sa mai pensioneze din mutrele care apar de 24 ani zi de zi la tv.
Au retetarul aici : http://noam-chomsky.tumblr.com/post/13867896307/noam-chomsky-10-strategies-of-manipulation-by-the
tonul la cantec va rog !
si acum imi “reverbereaza” in timpane expresia asta dimineata de dimineata.
mai ca-mi vine sa fac o cheta publica ca sa trimit niste carti de psihologie infantila astora(ideea imnului a plecat de la abramburica,cica la presiunea parintilor)
daca e ceva ce ce ar putea da sentimentul de patriotism,pe langa in primul rand ,calitatea omului angajat in procesul educational in invatamantul primar prin misiunea sa nobila si ca model etic(vezi sa nu) de urmat,ar fi prezenta la intrare in unitatea de invatamant a drapelelor ,european si-al nostru, si stema nationala/locala.Intretinute zilnic.Nu uniforme,nu imnuri,nu spagi…scl
Hristos s-a Inaltat!
buna dimineata
m-am linishtit! “dreapta” e unita in cuget si simtiri;
Romania e “salvata”
sub conducerea inteleapta a celor trei ” corifei”=blgantonescu si ponta se va ajunge pe “noi culmi de shpagi si trafic de influenta”/aia cu civilatia si progresul nu mai merge
romanii vor avea cu cine sa voteze
antonescu este “chezashul prieteniei de nezdruncinat”intre cei trei;ca,doar e de incredere si pentru ponta si pentru blaga/a dovedit-o fara a putea fi contrazis/va fi “prieten” doi ani cu ponta,doi ani cu blaga,ca tot romanul impartial
Bună dimineața! Ce ziceți, se autosesizează cineva?
http://politicstand.com/mihai-gadea-si-drumul-sau-de-la-manipulare-la-instigare-la-sinucidere/
Buna dimineata si Puie Monta! 🙂
Eu, unul, accesez mai… cu grija linkurile date de dvs, nu va suparati ca va spun.
!!! 😀
manipulare, manipulare…..manipulare! Similara celei de saptamana trecuta, in care cu manie proletara a fost infierat MRU.
Din nefericire unii romani au obrazul gros si cred ca restul lumii uita rapid 🙁 Ghinion de nesansa, uneori ulciorul se sparge/s-a spart.
esti cam tupeista Angela 🙁 tu cate masti ai ?
sau crezi ca de inaltarea Domnului se iarta si se uita toate ?
Bascaliosul, in gradina Norei a avut o postare intemeiata pe un art. de lege si l-a facut public dupa alegeri considerand ca asa nu influenteaza votul in masura in care ar fi fost influentat in urma informarilor online,desi,daca ar fi sa consider demersul asemenea impartialitatii si corectitudinii de care a dat dovata intotdeauna in judecata sa,eroarea putea fi semnalata la momentul aparitiei pt. a se gasi solutia optima si nu acum cand inca este atata neclaritate.
Dar tu ?
Si pt. ca tot suntem intr-o zi sfanta cu semnificatii corespunzatoare, pe ce palier de asemanare ar fi interventia ta si interventiile lui gadea ?
Nu e nevoie ca sa-mi raspunzi 🙁
Buna Mircea,
raspund eu, manipulare si tupeu.
buna Mar
nu e manipulare
e sincera in lupta ei impotriva lui tembelache
doar testeaza punti de legatura si grad de toleranta in sustinerea altora online .Pusa,stii de cine.
E doar tupeu 🙁
Adevărat s-a înălțat
@mar 9:19 am
Iar cine n-ar bani sa plateasca noian de taxe si impozite… cat China de mare, va presta munci, in aceasta forma perfecta a totalitarismului, respectiv lagarul, in folosul comunitatii aka colectivul rosu, sau grupul de oameni cu interese aka baroni.
Mno, pi ogorul imbelsugat om calca in prajituri… pt chinezi.
Televizoarele si toate difuzoarele, trompetele, flasnetele fac galagie cat cuprinde, si astia isi vad de treaba in continuare, pe sest:
http://www.gandul.info/stiri/planul-lui-ponta-pentru-linistea-aliantei-cu-voiculescu-cum-ar-putea-scapa-liderul-pc-de-problemele-penale-12655574
Mai erau si ieri: faza cu taxatul de autostrazi deja facute, deci platite, faza cu licitatiile lui Sova etc. Astia baga mare in continuare…
Hristos s-a Inaltat!
Dupa numerele de pe tricou:
– normal ca Anto si Blaga se inteleg ….amandoi.vorbesc doar si numai in limba romana !, la fel ca Ghise ,
care are IQ ul identic cu a lui Zgonea
– parca ieri se zvonea de acordarea de ajutoare altor categorii de oameni ai NEmuncii….ca doar nu iau din
buzunarul lor !
– in rest “baietii varanului” se uita cu jind la data de 10 iunie…. au fost ceva maraituri la adresa pastorului
care mi se pare firesc sa se respinga …ca doar A3 este CNN ul romanesc conform celui mai iubit,talentat
harnic si onest prim ministru cu care suntem pusi la incercare de Dumnezeu…
Salutare!
In legarura cu unele “ajutoare”, iata si o opinie:
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/ai-absolvit-scoala–fa-cerere-pentru-somaj—336796
Nu e singura, evident.
Buna ziua/dimineata 🙂
Reiau aici ceva ce am pus si pe FB:
E vorba de rezumatul unificarii dreptei rosii. Orice coincidenta cu personaje sau intamplari reale este strict
verificata:
“Onor. prim-ministru
București.
Directoru prefecturi locale Raul Grigorașcu insultat grav dumnezeu mami și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu.
Costăchel Gudurău – avocat, aleg. coleg. I, fost …
Onor. prim-ministru
București.
Repet reclama telegrama No… Petiționat parchetului. Procoror lipsește oraș mănăstire maici chef. Substitut refudat pără vini procoror. Tremur viața me, nu mai putem merge cafine. Facem responsabil guvern.
Costăchel Gudurău – avocat, aleg. col. I, avocat, aleg. coleg. I, fost ….
…
Onor. prim-ministru
București.
A doua oară atacat palme picioare piața endepedenți acelaș bandit director scandalos însoțit sbiri. Situația devenit insuportabilă. Oraș stare asediu. Panica domnește cetățeni.
Costăchel Gudurău – avocat, ecțetera.
…
Ecs. sale ministru Justitiei
Bucuresti
Costachel Gudurau liberat az dimineata lipsa probe intentie asasinat. impacat cu directoru. Pupat toti piata endependenti. Mane sara logodna Raul madam Atenaisa Perjoiu. Dansa renuntat orce pretentie revandicare paraferna de la Albert Gudurau, dand inscris primit toata suma.
…
D-lui Costachel Gudurau, avocat, fost deputat, etc.
Bucuresti
in urma bunelor recomandatii din localitate si in consideratia titlurilor dv., d. ministru al domenelor v-a numit avocat al statului in locul decedatului Antonache Pamfil. Cu posta de mane primiti decretul oficial.
seful de cabinet al Ministerului Domenelor …”
http://www.ilcaragiale.eu/opere/momente_si_schite/telegrame.html#.U4brAGKSw7F
Adevarat Nostradamus dambovitean 😀 😀
Excelent! Daca schimbam numele personajelor, suntem in plina actualitate. Ortografia se regaseste la un numar mare de “politicieni” de azi.
Caragiale este nemuritor si contemporan in modernitatea lui. Am ras cu lacrimi 🙂 🙂
🙂 )))
Măzărica-i sfidătoare: “Uite, imi tremura genunchii!”.
Na’ io nu m-am implicat ca „Am considerat că oamenii vor înţelege, implicit…, da’ de-acu’ „Sigur că da, am să mă implic pentru prezidenţiale, nu numai în Constanţa ci în toată ţara”, fiindcă io „Dacă aş candida la prezidenţiale, aş fi un candidat de luat în seamă”.
Jos cu zmeul măzărică! Jos!
na dracie/precis o “pasarica” cu “strips&stars”pe aripi i-a zis”daca nu vrei sa ajungi coleg cu vantu,poate-ti vine mintea la cap”
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/americanii-l-au-convins-pe-sebastian-ghita-ca-nu-e-bine-sa-fi-mogul-media–se-negociaza-cu-un-grup-german-pentru-vanzarea-unei-parti-din-companie–337060
pentru bucurestenei si nu numai
bookfest
la expozitie,pana duminica
Constanta s-a cam saturat de pisum sativum ( lat) 😀 😀 si incep sa-si dea seama ca “imparatul” este in c.. gol B-)
Inteleg ca este cvasiunanimitate pentru ideea ca alianta (fuziunea ) intre PDL si PNL este o prostie si o prostire a electoratului. Eu cred ca singura cale pentru ca PSD sa nu castige la toamna este alianta intre partidele de dreapta. Si nu o sa condamn niciodata alianta sau fuziunea intre doua sau mai multe forte de dreapta.Sigur ca unii (multi poate ) considera ca PDL sau PNL nu ar fi de dreapta. Dintre cei care spun ca sunt de dreapta eu cred ca doar PC minte din plecare ca este de dreapta.
Daca MRU candideaza separat la toamna il votez pe el. Dar in turul 2 votez oricum cu cel care nu este candidatul PSD. Dar cred ca si MRU va gasi cat de repede determinarea si calea sa se alature aliantei (fuziunii ) acesteia. Si cred ca are si sanse bune sa fie candidat.
Si mai cred ca cei care considera ca MRU nu mai este credibil daca se alatura aliantei (fuziunii ) se inseala.
Pericolul partidului – stat PSD justifica aceasta alianta (fuziune).
mai simplu : candidat UNIC !!!
Unic, dar nu oricine…
Ideal ar fi candidat unic. Daca e unic ar insemna ca e acceptat de toti. Si atunci banuiesc ca nu ar fi chiar oricine.
Am mai zis-o: eu am experienta anului 2000 in care nu am mai votat in turul al doilea la prezidentiale. Eu vorbesc despre fapte deja intamplate, nu despre ipoteze. Sa-i vedem cu ce apar pe interval, abia apoi mai stam de vorba. In plus, daca am lucra cu ipoteze, sa zicem, varianta Ponta vs Antonescu in finala va da senzatia de alegere?
cred ca e prea devreme pt. o concluzie anume
sunt multe scenarii care depind de calculele/mutarile care se vor face si de actiunea din cealalta parte
exista riscul ca daca numai unul sa-si anunte o candidatura separata de candidatul unic(pdl-pnl) sa apara apoi mai multi pe zona asta si riscul ar creste considerabil.Ecuatii complicate.
In acelasi timp veritabilul swing-party de pe dreapta va indeparta categorii largi de voturi.Pana la urma depinde de capacitatea lor de convingere si cantitatea de lamuie de la elector 🙁 Trebuie calcule oneste oferte oneste dar si ofertanti credibili.Acestia din urma sunt cei mai vulnerabili,imo
ar mai fi o varianta : politrucii ( per ansamblu) sa ingretzoseze populatia atat de tare incat si la prezidentiale sa participe 35-40 %. si atunci se aleg ei intre ei pe baza de “activisti de partid” si electorat captiv . cam asa au facut acum la europarlamentare – o campanie cu laturi si s-a rezolvat problema !
da
m-am gandit la asta ,doar nucleele dure
totusi prezidentialele au alt tipic,vin mai multi decat talibanii,captivii etc. cu toata incapatanarea politrucilor.Naiba stie
deja au inceput unii “analisti” si pesedisti sa arunce soparla : ca ce program , ca bla bla .. cine iese presedinte nu poate avea program deoarece guvernul are o majoritate etc. se incearca asa subtil trimiterea alegatorilor in vacanta .
asa majoritate apare… cu politrucii nostri.. 😆
in secunda 2 dupa ce e anuntat castigatorul(sa fie pe `dreapta` desigur) vei vedea cum se scurg mai la vedere mai pe sub masa,in partea asta 😆 crezi ca numai blaga si antonescu pot ? Toti 😯 😆
Salut! Evident ca pentru primul tur trebuie o strategie ca la carte, cu “iepuri”, cu tot tacamul, ca altminteri o vor/vom lua in mufa. In ceea ce priveste aia cu credibilitatea, am scris si mai sus, si ieri etc. Nu cred ca-i convinge cineva p-astia doi (cel putin) ca se poate si fara ei. Parca ar avea mansardele nemobilate, zau!
mansarde nemobilate 😆
nu ei
noi ca nu luam parul la ei odata si-o data 😆
Pentru cei care au mai apucat 🙂
http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-05-28/Deponentii-Dacia-de-dinainte-de-1989-transferati-la-BRD-au-castigat-definitiv-dreptul-la-despagubiri
Aproape ca uitasem de faza asta. Mda, simptomatic…Cam asta e ritmul schimbarilor in Romania. Daca ai noroc si viata lunga de la Dumnezeu, le si prinzi…
Alin Petrache- presedinte COR ! Parca era sustinut de PSD! O noua victorie politica?
Da, cred ca era/este si deputat. Partidul in toate, in cele ce sunt 🙁
Oare ne pregatesc insignele sau ne impun sa le cumparam/brodam pe piept :((
si-au plantat conservele peste tot : academie , acum cor . vai de capul nostru.
CC uite aici strategie de mitoman ” http://www.romanialibera.ro/politica/partide/ponta–in-2009–am-votat-in-primul-tur-cu-antonescu–il-consideram-schimbarea-de-care-era-nevoie-337061”
1 daca a votat asa ( in calitate de purtator de cuv al altui candidat ) pesedistii ar trebui sa-l dea afara in jum de ora.
2 mai plauzibil – minte retardatul exact ca mamica lui cand l-a adus pe lume.
probabil vroia ca sa ajunga in finala geoana cu antonescu 🙂 ))
2) cred si eu
Vroiam si eu sa dau linkul cu aceasta stire si sa intreb: minte, gafeaza, e iresponsabil?
Sa spui ca ai votat contracandidatul celui al carui purtator de cuvant erai in campanie, dovedeste lipsa de caracter, duplicitate si ca nu esti demn de incredere.
L-am vazut pe Geoana foarte “oparit” la aflarea stirii!
ar fi in stare idiotul sa fi facut fotografie la buletinul de vot – in caz ca ajungea kakarau presedinte sa-i arate dovada de maxima iubire si sa ceara un post la pnl :))
Ma rog, Viorel asta a ajuns sa minta atat de des si de ritmic, incat si noi am ajuns sa nu le mai bagam de seama/observam decat pe alea gogonatele si incredibilele 🙂 . O fi asta vreo strategie. Strategia prostului…
🙂
Ce naiba mai poti sa zici la avalansa de d-astea din partea lui? Pai aia cu Rosia Montana cum era? Si cate si mai cate! La un articol mai vechi al lui Valdimir Tismaneanu (nu mai caut acum sa dau link), si asta cred ca era inainte ca Viorel sa ajunga PM, mi-am exprimat opinia: omu’ este mitoman (si) strict in sensul patologic al termenului. Chestie asta o cred si in ziua de azi, desi nu l-am intins pe canapea, ca sta el tolanit si latit pe toate televizoarele, zi si noapte; si e de ajuns…
Addenda: nu gasesc articolul cu pricina, dar nu mai caut mai mult, ca nu vreau sa ma inversunez prea tare. Mi-am amintit, insa, circumstantele: era vorba despre ceva legat de celebrul discurs al lui Viorel prilejuit chiar de investitura lui MRU. Si toata lumea se minuna de “atitudinea chibzuita” si “echilibrul” si “maturitatea” (d-astea multe) dovedite de Ponta. Nu mai zic ce era pe alte saituri si prin ziare, pe la televizoare: au trancanit toti vreo doua saptamani numai despre Ponta si despre spiciul lui. Iar eu, ca prostu’ si contra vantului, sustineam ca e mitoman si clinic, nu numai ca figura de stil, asa; si ca Viorel se afla intr-o poveste pe care chiar o crede si el si ca o va uita la aparitia alteia etcsamdscl. Ma rog, mi-am cam luat scatoalce, dar asta-i viata!
Ponta se lauda acum cu rezultatele de la europarlamentare: victorie in toate judetele, inclusiv Transilvania! II felicita pe toti participantii. Iliescu isi soarbe cafeaua la stanga lui Ponta.
In legatura cu prezidentialele, spune ca el ar prefera sa ramana PM pana in 2016. Dar daca se va ajunge la concluzia ca el e cel mai bun candidat, va candida “cu placere si cu incredere”!!
salutare! 🙂 nimic nou sub soare. Ponta are disperata nevoie de inca 3 milioane de voturi si nu stie cum sa se dea tradat in dragoste de Antonescu. Asta minte si cand spune ca isi iubeste mama! PS Singura data cand Ponta nu a mintit a fost cand a plans, in primele momente dupa nastere. Atunci a fost sincer.
Surpriza: Ponta cica nu vrea sa o lase pe Andronescu sa plece la Bruxelles, e nevoie de ea aici. Deci cel de pe locul 17 se poate pregati sa intre pe lista alesilor!
Si noi ne simtim umiliti, jigniti si am ajuns la limita suportabilitatii 🙁
http://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-17380506-elisabeta-lipa-dupa-alegerea-lui-alin-petrache-conducerea-cosr-stia-dinaninte-scorul-raman-gust-amar-fost-jigniti-umiliti.htm
Staim ca va fi un aranjament murdar. Belu nu stia cand le-a dus pe gimnaste la A3 pentru a-i face campanie lui Ponta si PSD? Bineinteles cu speranta ca va sustinut si el la sefia COSR.
Nu e nici el mai breaz asa ca nu il compatimesc.
Imi pare rau de Lipa pe care n-am vazut-o lingand PSD ul. Sau poate nu stiu eu.
corect: “stiam”
Care o fi motivul pentru care Ponta nu vrea sa o lase pe Andronescu la Bruxelles? Zice ca are nevoie de ea in senat dar se pare ca e f. nemultumit de rezultatele alegerilor la organizatia Bucuresti.
O pedepseste sau vrea sa o puna la treaba ca parca ea raspunde de PSD Buc.
Nu cred ca o poate obliga sa nu plece, din moment ce a fost pusa pe locul2 pe lista.
Dottore… 🙂
@Cedric era, dar vad ca a ajuns in alta parte
Ucraina : http://www.ziare.com/international/ucraina/ucraina-in-prag-de-razboi-elicoptere-doborate-zeci-de-morti-live-1301631
am urmarit pe alte linkuri – e jale acolo !
Pai nu vorbiram ieri? Ia sa ma uit si eu, multumesc.
ba da. am vazut si cum functioneaza propaganda kgb – sunt oameni acolo care cred ca pro-europenii din ucraina sunt fascisti exact cum credeau unii prin 90 ca vin “mosierii si legionarii” si pun stapanire pe Romania ! .
Exact. Si fiecare popor are cate o sperietoare din astea la care apeleaza “baietii”, la nevoie. La ei tine mai bine asta cu fascistii, cred, deoarece o buna parte a populatiei ucrainene a luptat alaturi de nemti in WW2 (ma rog, au facut si structuri para-statale paralele etc), dar si pentru ca, inevitabil, rusii erau de partea cealalta 🙂 , ca sa zic asa. Deci, dublu beneficiu pentru masinaria de propaganda ruseasca. Mai urmarim…
varful diversiunii, introducerea panicii. lucreaza dupa procedura
Cica sedinta PSD e cu scantei, in dosul usilor inchise. Dupa ce a pozat Ponta in extrem de multumit, acum le trage un perdaf ca nu au obtinut rezultatele scontate!
Postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/o-supa-de-molu…-daca-se-poate/28287/