Revista Presei – 8 octombrie. Salvați baronii incompatibili!
08/10/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 8 octombrie. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit informarea meteo de vreme rea până sâmbătă la ora 15.00, perioadă în care se vor înregistra ploi pe arii extinse şi ninsori în zona montană. “Aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp. În a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi şi Vaslui, se vor cumula izolat peste 40-50 l/mp”, se arată în informarea transmisă vineri de meteorologi.În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. Totodată, vântul se va intensifica în regiunile sud-estice şi la munte, unde viteza la rafală va depăşi local şi temporar 60 km/h. Meteorologii mai atrag atenţia că vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special în dimineţile următoare, când local se va produce brumă cu precădere în nordul şi în centrul ţării şi în zonele deluroase din restul teritoriului.
Cum a pus mâna Gigi Neţoiu pe o perlă a viticulturii comuniste. Culisele cedării ilegale a 770 de hectare de teren mănos. Procurorii DNA îl acuză pe omul de afaceri Gigi Neţoiu că a intrat în posesia fostei societăţi viticole Vidişamp Huşi, un etalon al viticulturii româneşti în perioada comunismului, fiind împoprietărit în mod ilegal cu peste 770 hectare de teren. Întreaga afacere, afirmă DNA, ar fi fost controlată de senatorul Dan Marian, preşedintele PNL Vaslui. Dan Marian este acuzat că instigat funcţionarii din Prefectura Vaslui să retrocedeze ilegal societăţii Vincon Vrancea, deţinute de omul de afaceri Gigi Neţoiu terenurile aparţinând Vidişamp Huşi. Miercuri, 6 octombrie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de sentorul Dan Marian, omul de afaceri Gigi Neţoiu, a fostei soţii a acestuia Luchi Georgescu, cea care deţine în prezent societatea Vincon Vrancea, a fostului primar de Huşi Tudor Stafie, a fostului subprefect de Vaslui, VasileCătălin Cupşan, precum şi alţi funcţionari din cadrul Prefeturii Vaslui. Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2007, societatea viticolă controlată de inculpatul Gigi Neţoiu (Vincon Vrancea n.r.) a dobândit în proprietate, în mod fraudulos, la preţuri sub valoarea de piaţă, suprafaţa totală de 692,685 ha – plantată cu viţă de vie, situată pe amplasamentul fostelor plantaţii ale Vidişamp Huşi teren aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S.). Concret, spun procurorii DNA, în primăvara anului 2006, Gigi Neţoiu, în înţelegere cu fosta sa soţie Luchi Geogescu (foto jos), a căutat şi identificat o modalitate ilicită prin care să dobândească în proprietate, la preţuri sub valoarea de piaţă, suprafaţa de teren în cauză. Integral pe Adevarul
Experţii de la Educaţie propun retragerea titlurilor de doctor ale lui Tobă şi Pandele. Comisia de experţi de la CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare) a încheiat analiza tezelor de doctorat ale lui Petre Tobă, fost ministru de Interne şi fost şef al Poliţiei, şi Florentin Pandele, primarul din Voluntari, şi a propus retragerea titlurilor de doctor ale celor doi, constatând că lucrările lor sunt plagiate. Decizia urmează să fie luată prin vot de Consiliul General al CNATDCU, apoi trimisă ministrului Educaţiei, care ia decizia finală.„În cursul acestei dimineţi comisia de experţi care a analizat sesizările referitoare la cele două persoane, respectiv domnul Tobă şi domnul Pandele, a analizat raportul pre-vot Consiliului General al CNATDCU. Concluzia experţilor este cea de plagiat, respectiv propune retragerea titlurilor de doctor”, a declarat pentru gândul Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.Decizia vine după ce o altă comisie de experţi ai CNATDCU, formată în majoritate din poliţişti sau oameni apropiaţi sistemului de poliţie, decisese că cei doi nu au plagiat. De altfel, unul dintre cei trei experţi a fost el însuşi acuzat de plagiat – Marin Ţupulan de la Academia de Poliţie. Consiliul General al CNATDCU a respins însă cele două rapoarte care îi scotea curaţi pe Tobă şi Pandele şi a decis ca doctoratele lor să fie analizate de o nouă comisie, care a luat decizia de astăzi.„Cele două rapoarte sunt incomplete, pe alocuri superficiale, argumentele prezentate nu sunt concludente şi din păcate au contradicţii care generează confuzii periculoase pentru etica cercetării ştiinţifice. De pildă, se recunoaşte că anumite pasaje, propoziţii sunt preluate din alte surse , dar nu sunt recunoascute ca plagiat. Pe urmă, unele concluzii pot să fie periculoase pentru buna funcţionare, cum îmi place mie să spun, a instituţiei doctoratului la noi în ţară”, declara atunci vicepreşedintele CNATDCU, Marius Andruh. Integral pe Gandul
ȘANTAJ. CONSILIERUL PREZIDENȚIAL MURARU DAN ESTE ACUZAT DE ȘANTAJ LA ADRESA UNUI FOST MAGISTRAT. Dosarele profesionale ale lui Corneliu Turianu, Victor Ciorbea, Valeriu Stoica, Corneliu Turianu, Victor Babiuc, folosite ilegal. Muraru Dan este considerat unul din cei mai influenți consilieri ai lui Klaus Iohannis. Un articol semnalat de Vladimir Tismăneanu, trecut cu vederea de majoritatea presei, are însă un potențial exploziv pentru Administrația Prezidențială și Klaus Iohannis. Un consilier prezidențial este acuzat de șantaj la adresa unui fost magistrat. O poveste murdară care arată modul în care se face politică în România. Judecătoria Sectorului 5 a decis definitiv că Muraru Dan-Andrei va fi umărit penal pentru obținere de foloase necuvenite prin șantajarea profesorului Corneliu Turianu: „în baza art. 341 alin. 6 lit. b c.p.p. admite plângerea formulată de petentul Turianu Cornel în contradictoriu cu intimatii Muraru Dan Andrei şi Muraru Iulian Alexandru împotriva ordonanţei nr. 11501/P/2012 din 08.06.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 şi a ordonanţei nr. 232/II-2/2016 din 07.07.2016 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, pe care le desfiinţează. Trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale cu privire la infracţiunile prev. de art. 207 c.p rap. la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000. În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 05.10.2016.” Legea 78/2000 este legea privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie iar cele două articole indicate de judecători sunt: Art. 13 ind.1. – „În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”Art. 12 – „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.” Integral pe EVZ
Ministerul Justitiei pune in dezbatere publica schimbari de lege pentru sefii DNA si DIICOT, dar si magistratii penali. Ministerul Justitiei a pus in dezbatere publica, pana pe 11 noiembrie, o serie de modificari ale legii privind statutul magistratilor si legea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).In urma discutiilor cu mai multi magistrati, CSM a propus ca procurorul general si adjunctii acestuia, procurorul sef al DNA si procurorii sefi de sectii din subordine, precum si procurorul sef al DIICOT si adjunctii sai sa fie numiti de presedintele Romaniei la propunerea CSM, cu conditia sa aiba o vechime de 15 ani. Consiliul a mai propus ca revocarea acestora din functii sa se faca la propunerea CSM. In schimb, Raluca Pruna a sustinut procedura existenta in prezent, adica numirea procurorilor sefi sa se faca de catre ministrul Justitiei dintre magistratii care au o vechime de 10 ani, avizul CSM fiind unul consultativ. O alta noutate ar fi prelungirea mandatului procurorilor sefi de la trei la patru ani, tot cu conditia reinvestirii o singura data de catre CSM. Alta modificare prevede ca magistratii suspendati din cauza unor dosare penale sa primeasca “o indemnizatie egala cu 80% din indemnizatia de incadrare lunara neta din ultima luna de activitate inainte de data suspendarii din functie”. O alta prevedere arata ca magistratii, inclusiv cei asimilati, daca au o vechime de cel putin 18 ani in functii, au dreptul sa devina, fara examen, avocati, notari publici, mediatori sau executori judecatoresti. La legea de functionare a CSM au fost introduse cateva noutati in favoarea membrilor institutiei. Astfel, se arata clar ca “membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu desfasoara activitate permanent”, in conditiile in care pe actuala lege ei desfasoara activitate permanenta. Integral pe Ziare.com
Coaliția pentru salvarea baronilor incompatibili: Cum ar putea scăpa aleșii locali cu probleme de verificările Agenției Naționale de Integritate. Peste 300 de aleși locali cu probleme ar putea fi salvați de cercetările ANI, după ce Parlamentul a votat un proiect prin care aceștia pot face parte din AGA ale societăților comerciale. Doar președintele Klaus Iohannis ar mai putea opri această lege. Aleşii locali pot face parte din adunările generale ale acţionarilor (AGA) ale regiilor autonome sau societăţilor comerciale de interes local, fără a fi plătiți. Primarii, președinții de consilii județene, consilierii locali și cei județeni au primit undă verde de la deputaţi, care au votat legea ce schimbă regimul incompatibilităţilor. Actul normativ este semnat de 123 de deputați din toate partidele. La votul final din Cameră, proiectul legislativ a fost aprobat cu 198 de voturi „pentru“. Concret, prin votarea acestuia sunt eliminate o serie de incompatibilități prevăzute de Legea pentru sancționarea corupției (161/2003). Astfel, inițiativa permite primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de CJ să fie reprezentanți în AGA pentru societățile comerciale de interes local și național. Printre instituțiile din care aceștia vor putea face parte se numără inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, regiile autonome de interes național, companiile și societățile naționale, precum și instituțiile publice. Același lucru este valabil și în cazul consilierilor județeni și locali. Iniţiatorii susţin că actuala lege poate genera confuzii şi că aleşii locali nu pot gestiona corect treburile comunităţii dacă nu fac parte din adunările generale ale societăţilor de interes local sau naţional. De remarcat viteza cu care s-au mișcat parlamentarii: proiectul a fost votat de Senat pe 26 septembrie, a ajuns la Cameră pe 27 septembrie, a primit raport favorabil de la Comisia juridică pe 3 octombrie și a fost votat de plen pe 4 octombrie. Integral pe Romania Libera
Ambasadorul Marii Britanii și Nicușor Dan, „oameni ai străzii” pentru o noapte. Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brumell, și președintele USR, Nicușor Dan, s-au numărat printre cei 25 de oameni care au dormit o noapte în stradă pentru a atrage atenția asupra persoanelor fără adăpost. Studenți, corporatiști sau diplomați, ei și-au petrecut noaptea în saci de dormit, pe astfalt, încercând să doarmă sub cerul liber. Ploaia i-a făcut să se adăpostească într-un cort, însă de frig nu a scăpat niciun voluntar din acest proiect inedit, organizat de Asociația Casa Ioana. Frigul, umezeala şi ploaia rece au fost doar câteva dintre problemele pe care le-au experimentat cei care au trăit o noapte aşa cum îşi duc toată viaţa oamenii pentru care strada este casă.După ce au măturat apa strânsă de la ploaie, voluntarii au improvizat locul de dormit. Au aşezat apoi bucăţi de carton, saltele izoprene şi saci de dormit. Chiar şi aşa, condiţiile au fost cu mult mai bune decât cele de care au parte oamenii fără adăpost, au recunoscut ei.„Am vrut să experimentăm pe pielea noastră cum este să stai afară când plouă şi e frig”, a spus o voluntară. „Noi avem aceşti saci de dormit, dar oamenii străzii nu au nici măcar atât. Vrem să arătăm oamenilor că cei fără adăpost au nevoie de ajutor!”, a adăugat altă voluntară. Integral pe Digi24
„Băieţii deştepţi“ ai deszăpezirilor. Schema de fentat statul a unor abonaţi la contracte publice. ANAF ţine la sertar raportul unui control făcut la firma Gecor SRL, firma de casă a senatorului PSD de Giurgiu, Nicolae Bădălău, care a stabilit o evaziune de 3,6 milioane de lei, printr-o schemă cu firme-fantomă. Gecor SRL este abonată la contracte cu statul, fiind una dintre societăţile care primeşte an de an, fără licitaţie, contracte pentru deszăpezire. Controlul a fost făcut la sfârşitul anului trecut de către inspectorii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Ploieşti, raportul verificărilor fiind întocmit în ianuarie 2016. De atunci, ANAF nu a valorificat documentul pentru prejudiciul creat statului, în sumă de 3,6 milioane de lei. Potrivit unor surse judiciare, pe fir ar fi intrat şi procurorii, care ar fi cerut documentul de la ANAF. Gecor SRL, firmă controlată, în trecut, de fostul senator Cătălin Voicu, prin intermediul mamei sale, este deţinută acum de finii fostului parlamentar PSD, condamnat pentru corupţie. Gherghina Voicu şi-a cedat participaţia în firmă lui George şi Ioan Cusă. Gecor este, de asemenea, cunoscută ca fiind firma de casă senatorul „ficăţel”, Niculae Bădălău, prieten al lui Voicu. Controale încrucişate Inspectorii antifraudă au verificat, mai întâi, relaţiile comerciale ale Gecor SRL cu firma Sigabit Adar SRL, de la care prima societate a cumpărat bitum rutier. În perioada 2011-2014, Gecor a înregistrat în contabilitate 57 de facturi emise de Sigabit Adar SRL. ANAF a extins verificările la toţi furnizorii de bitum ai societăţii Sigabit Adar. Aşa a constatat ANAF că circuitul de aprozionare a firmei Gecor a fost unul fictiv. „Inspectorii au efectuat controale încrucişate la toţi furnizorii de bitum rutier ai societăţii Sigabit Adar SRL şi au ajuns la concluzia că circuitul de aprovizionare a fost unul scriptic, ce se rezuma doar la emiterea de facturi de achiziţiei, fără a exista şi forma materială a respectivelor achiziţii“, se precizează în raportul ANAF. Integra pe Adevarul
Instanta dispune inceperea judecarii pe fond in dosarul Colectiv. Judecatoria Sectorului 4 a dispus vineri inceperea dezbaterilor pe fond in dosarul Colectiv, in care cei trei patroni ai clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu – sunt acuzati de ucidere din culpa, vatamare corporala si neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca, informeaza Agerpres. In dosar mai sunt judecati Daniela Nita, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Nita (director) si Viorel Zaharia (pirotehnist), precum si persoanele juridice SC Colectiv Club SRL si SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL. Un judecator de camera preliminara a respins toate exceptiile si cererile ridicate de inculpati. Astfel, magistratul a respins cererea lui Alin Anastasescu de restituire a dosarului la parchet si de excludere a unor mijloace de proba (imagini video inregistrate in seara zilei de 30 octombrie 2015 in clubul Colectiv, expertize in incendii si constructii, procese-verbale de redare imagini). De asemenea, instanta a respins solicitarea depusa de Daniela Nita, patroana firmei de artificii, de excludere a unor mijloace de proba (declaratia unui martor din 31 octombrie 2015, toate procesele-verbale intocmite de procurori, declaratiile date de ea pe 8 aprilie 2016). Acelasi lucru s-a intamplat si cu cererea lui Cristian Nita de excludere a unor probe (procese verbale de redare a unor convorbiri telefonice purtate de acesta la datele de 31 octombrie 2015, 1 ¬ 3 noiembrie 2015). Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua !
Banii pe care ii vrea beny steinmetz de la statul roman http://www.digi24.ro/opinii/cum-lupta-statul-roman-pentru-rosia-montana-583059
salutare, postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/plagiatorii-cauta-scaparea-in-proceduri/49764/