Revista Presei – 3 iulie. NATO a venit aici si nu mai pleaca
03/07/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 3 iulie. Vineri, în regiunile estice şi de sud-est, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, temporar înnorările se vor accentua, se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar vântul va avea unele intensificări. Ploile vor fi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în Dobrogea, unde local se vor înregistra peste 20…25 l/mp. Izolat va cădea grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, izolat vor fi ploi de scurtă durată, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21…22 de grade pe litoral şi 30…31 de grade în Câmpia şi Dealurile de Vest; minimele termice se vor situa între 9 şi 19 grade. In Bucuresti cerul va avea înnorări, mai accentuate în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, când trecător va ploua. Vântul va sufla în general moderat în cursul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Iohannis a promulgat Legea privind staţionarea şi tranzitul trupelor străine pe teritoriul României. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, act normativ în baza căruia va funcţiona la Bucureşti Centrul de comandă NATO. Potrivit Administraţiei Prezidenţiele, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României. Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României a fost adoptat recent de Parlament. La articolul 2, a fost introdusă litera i, care stabileşte faptul că “prepoziţionarea înseamnă dispunerea produselor militare, echipamentelor şi materialelor din înzestrarea forţelor armate străine şi, după caz, prezenţa personalului de deservire în facilităţi aparţinând autorităţilor publice, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării unor acţiuni”. De asemenea, a fost aprobată modificarea articolului 3 din Legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României în sensul că “înfiinţarea pe teritoriul României a unor astfel de organisme se face cu aprobarea Parlamentului, la propunerea preşedintelui României, la solicitarea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul CSAT sau în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, cu aprobarea preşedintelui, la propunerea ministrului Apărării naţionale şi cu avizul CSAT”. Integral pe Mediafax
Constituirea ŢINUTULUI SECUIESC a fost ILEGALĂ. Justiţia a decis în formă DEFINITIVĂ să DESFIINŢEZE hotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc care iniţiază proiectul regiunii administrative autonome. Hotărârea Consiliului Local (CL) Miercurea Ciuc prin care s-a adoptat o petiţie în care se solicită crearea unei regiuni administrative autonome, denumită „Ţinutul Secuiesc”, a fost anulată definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureş, care a respins recursul autorităţii locale şi a menţinut sentinţa magistraţilor Tribunalului Harghita. Hotărârea CL Miercurea Ciuc a fost atacată în instanța de contencios administrativ de prefectul județului, Andrei Jean Adrian, pe motiv că aceasta încalcă Constituția și legile țării, acțiunea fiind admisă, pe fond, de Tribunalul Harghita. În decizia prin care au admis acțiunea în contencios administrativ a prefectului, magistrații Tribunalului Harghita au susținut faptul că hotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc nu a fost emisă pe baza legii și contravine Constituției României, întrucât revizuirea oricăror dispoziții constituționale poate fi inițiată de președintele României, la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul parlamentarilor, precum și de cel puțin 500 de mii de cetățeni cu drept de vot. Magistrații Tribunalului Harghita au mai arătat că propunerea privind statutul de autonomie a ținutului secuiesc a fost avizată negativ de Consiliul Legislativ, „întrucât viza crearea unei entități statale distinct, paralelă cu statul național unitar român, ceea ce contravine Constituției”. Sentința Tribunalului Harghita a fost atacată cu recurs al Curtea de Apel Târgu Mureș, care a respins acțiunea Consiliului Local și a anulat definitiv hotărârea adoptată de acesta. Prefectul județului Harghita, Adrian Jean Andrei, a declarat că toate demersurile autorităților locale, care încalcă legile țării și Constituția României, vor fi atacate în instanță și consideră că în urma adoptării acestei hotărâri definitive de către Curtea de Apel Târgu Mureș există o practică judiciară și orice demers prin acte administrative de acest gen, respectiv hotărâri de consiliu local, va fi respins din start. Integral pe EVZ
Mausoleu pentru Ilici sau resedinta pentru Basescu? Pentru care fost preşedinte se pregăteşte Palatul lui Ceauşescu? Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Palatul Primăverii, fosta locuinţă a lui Nicolae Ceauşescu, va deveni reşedinţa unui fost preşedinte al României. Hotărârea nu spune exact cărui fost şef de stat îi va reveni imobilul, iar la Guvern s-a instalat o stranie secretomanie asupra acestui subiect. În lipsa premierului Victor Ponta, Guvernul a aprobat în ultima şedinţă o hotărâre prin care un corp din Palatul Primăverii, reşedinţa construită pentru Nicolae Ceauşescu, să fie rezervată unui fost preşedinte al României. Informaţia a apărut mai întâi pe surse, apoi a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă. „Da, este adevărat, s-a aprobat o astfel de hotărâre, dar nu ştiu mai multe detalii“, a spus Calotă pentru „Adevărul“. Hotărârea încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS), în admnistrarea căreia se află Palatul Primăverii, însă nu conţine numele unui fost şef de stat căruia i-ar fi destinat imobilul, potrivit unor surse din Guvern. De asemenea, nu se specifică nici faptul că hotărârea se aplică pentru actualul şef de stat sau pentru viitorii preşedinţi. Atunci, pentru cine a adoptat Guvernul această hotărâre? Pornind de la această întrebare, „Adevărul“ a încercat să afle un răspuns de la instituţiile direct responsabile. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, în afară de faptul că ne-a confirmat informaţia, nu ne-a putut oferi alte detalii şi ne-a trimis să întrebăm al RA-APPS, instituţie subordonată Guvernului, care s-a ocupat de elaborarea proiectului de hotărâre. Până să sunăm la RA-APPS, am mai vorbit cu miniştri care au participat la ultima şedină de Guvern, care, cu condiţia anonimatului, ne-au spus că hotărârea a fost votată rapid de Guvern. Integral pe Adevarul
DNA a ajuns la TOPUL „SAMSARILOR IMOBILIARI”. Primul pe listă: Horia Simu, REŢINUT de DNA . Gândul, în decembrie: Cine sunt marii câştigători ai miliardului de euro din afacerea retrocedărilor. Omul de afaceri Horia Simu, unul dintre cei mai mari beneficiari ai retrocedărilor din România, a ajuns în atenţia DNA, fiind suspectat într-un dosar în care prejudiciul estimat este de peste 55 de milioane de euro. Simu urmează să fie dus la audieri. În decembrie anul trecut, Gândul a prezentat topul „samsarilor imobiliari”, prezentându-i pe marii câştigători ai afacerii de un miliard de euro din retrocedări. Horia Simu, supranumit „bancherul cuprului”, figurează în top. Care este profilul său complet, dar şi a celorlalţi beneficiari ai afacerii retrocedărilor ciţiţi în materialul de mai jos. Patru miliarde de lei, echivalentul unui miliard de euro, au însumat, din 2007 în 2011, titlurile de despăgubire acordate unor oameni de afaceri care, fără a fi moştenitori ai unor proprietăţi revendicate, au primit drepturile litigioase asupra acestora, multiplicându-şi astfel alte business-uri, în general prea puţin vizibile până atunci. Schema exploatată intens până în 2013, când statul îi despăgubea cu 100% pe “samsarii imobiliari”, cum i-a numit Victor Ponta, a funcţionat, arată dosarul “Bica – Dumitrean”, ca o reţetă de îmbogăţire rapidă bazată de o breşă din legea retrocedării proprietăţilor, dar, mai ales pe conexiunile politice ale câtorva “băieţi deştepţi” din imobiliare. Între aceştia, numele lui Dorin Cocoş, la acea vreme soţul Elenei Udrea, era printre primele din listă. Câştigători direcţi ai unor sume de bani în numerar sau ai unor pachete importante de acţiuni la Fondul Proprietatea, în urma acestor titluri de despăgubire, sunt însă oameni de afaceri în general discreţi, care fac astăzi profit din imobiliare, din agricultură sau din energie. Stirea, pe Gandul
Finanțarea propagandei vs cum ajută presa într-o țară civilizată. De la 1 iulie avem, oficial, o parte a presei asistată social şi una care trebuie să-şi asigure singură sursele de finanţare. Guvernul a decis, acum două săptămâni, să ajute televiziunile și radiourile cu 15 milioane de euro, măsură care a intrat în vigoare în urmă cu două zile. Rl a făcut o analiză a modului în care statele vestice ajută mass-media după principii corecte, fără să discrimineze tipurile de presă – tv, radio, print, online –, astfel încât beneficiari să fie consumatorii, și nu patronii. „Stimularea operatorilor economici din domeniul audiovizual” este obiectivul ordonanței de urgență a Guvernului din data de 10 iunie 2015, prin care statul va aloca, între 1 iulie 2015 și 31 decembrie 2016, 15 milioane de euro televiziunilor și radiourilor din România. În această exprimare rezidă diferența esențială între modul în care vede Guvernul român ajutorarea presei și abordarea unor state vestice, cu o tradiție de decenii în finanțări ale organizațiilor de media private, care se axează în primul rând pe consumator. Redăm punctele esențiale ale ordonanței: “Operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanțare în baza unei scheme de ajutor de stat. (…) Obiectivul schemei de ajutor constă în stimularea operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc și difuzează emisiuni informative, culturale și educative de interes public. (…) Bugetul total al schemei de ajutor de stat este în sumă de 67,5 milioane lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia. Posibilitatea de valabilitate a schemei de ajutor este de la 1 iulie 2015 la 31 decembrie 2016, cu posibilitatea prelungirii acesteia. Prevederile prezentului titlu se aplică de la data de 1 iulie 2015”. Integral pe Romania Libera
INTERVIU EXCLUSIV. Secretarul general al NATO: „Suntem pregătiți să protejăm şi să apărăm România faţă de orice ameninţare”. Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să apere România de orice ameninţare militară. O spune secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la prima sa vizită în România. Cu această ocazie, liderul Alianţei a acordat un interviu pentru Digi24. Luca Niculescu: Domnule secretar general, este prima vizită a dumneavoastră în România, tocmai aţi vizitat această unitate de integrare a forţelor NATO. Alt centru se va deschide anul viitor. Ce importanţă are acesta pentru NATO? Ce va aduce nou? Jens Stoltenberg: Acest mic centru de comandă este foarte important pentru că stabileşte o legătură foarte importantă între forţele naţionale române şi forţele multinaţionale NATO. Este important pentru planificare, pentru exerciţii şi, de asemenea, pentru situaţii de întărire a forţelor, dacă este nevoie. Aşadar, acest centru este expresia puternică a solidarităţii din interiorul NATO şi suntem pregătiți să protejăm şi să apărăm România faţă de orice ameninţare. Luca Niculescu: România a făcut o propunere pentru a deveni un centru regional pentru instruire şi simulare în sud-estul NATO. Ce părere aveţi despre această propunere? Jens Stoltenberg: Eu salut toate iniţiativele din România şi din alte ţări aliate care pot dezvolta şi spori capacitatea noastră de apărare şi capabilităţile şi îmbunătăţesc modul în care acţionăm împreună. Desigur, vom analiza această propunere, dar şi alte propuneri şi suntem foarte impresionaţi de contribuţiile majore ale României, de mulţi ani, la apărarea colectivă şi la misiunile noastre în afara spaţiului NATO, în Afganistan şi Kosovo. Integral pe Digi24
Lanțul turnătorilor în afacerea „Bani pentru partid”. Liberalii de vază care au ajuns în atenția DNA au colaborat imediat cu anchetatorii și s-au denunțat pe bandă rulantă | CAZUL MOTREANU. Liderii PNL s-au denunțat, în serie, la DNA. Ei au explicat cum o șpagă de milioane de euro a fost împărțită între miniștri și parlamentari. O parte din banii negri a fost folosită cu succes pentru finanțarea PNL în campania electorală din 2008.Vicepreședintele Camerei Deputaților, Dan Motreanu (45 de ani), fost ministru al Agriculturii, a fost pus ieri sub acuzare de procurorii DNA pentru două infracțiuni: folosirea influenței și autorității conferite de funcția de lider PNL, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani. Ancheta privește finanțarea PNL, la alegerile locale și generale din 2008, cu 250.000 de euro, bani dintr- o șpagă care ar fi fost primită de fostul președinte al CJ Buzău, Cristinel Bîgiu (PNL). Motreanu ocupa atunci funcția de secretar general al partidului, iar în prezent este prim-vicepreședinte PNL. Politicianul urmează să dea, săptămâna viitoare, o declarație la DNA. Întrebat dacă își va da demisia din funcția de conducere din partid, Motreanu a fost evaziv: „O să discut cu conducerea partidului, și vedem după următoarea audiere, voi lua o decizie”. Ancheta în care Motreanu are calitatea de suspect este cel mai fierbinte dosar în care sunt implicați politicieni liberali. Deputatul este al patrulea lider PNL pus sub acuzare în acest caz, după ce s-a început urmărirea penală pentru: Cristinel Bîgiu- fost președintele CJ Buzău, Cristian David – fost senator și ministru de Interne și George Scutaru- fost senator și consilier prezidențial. Integral pe EVZ
Grecia și a doua cădere a comunismului. Criza greacă marchează sfârșitul iluziei pe care o vinde orice idelog comunist/socialist din Vest. Că bunăstarea „maselor” este posibilă pe seama „capitaliștilor”. Că poți consuma la nesfârșit fără să produci și că poți da vina la nesfârșit pe „exploatatori”. Adevărul self-evident este că bunăstarea e tot atât de mult o chestiune de bună guvernare și responsabilitate politică și democratică pe cât este una de productivitate și inovație. Ultima redută a stângismului populist occidental se prăbușește în Grecia spre furia și deznădejdea ideologilor. În fierbințeala momentului se vorbește despre o criză europeană fără precedent generată de o eventuală ieșire a Greciei din zona euro, de pierderea „sufletului” european o dată cu expulzarea „leagănului civilizației europene”, de amenințarea rusă (mereu prezentă), despre o „tragedie greacă demnă de Eschil și Sofocle” și de alte scenarii apocaliptice post-referendum. Ceea ce are nevoie Grecia și Europa este de o bună doză de realitate și (auto)ironie în sens socratic. Mai mult de Aristofan decât de Sofocle. Și punctul de pornire ar trebui să fie admiterea onestă (altă calitate socratică) a faptului că iluzia ideologică a infinitei bunăstări de masă pe banii altora este doar atât, o iluzie. Economia nu a fost niciodată o afacere de clasă așa cum încearcă ideologii stângii populiste să ne facă să credem, adică de redistribuție echitabilă a tortului bunăstării ci a fost și a rămas întotdeauna a producerii tortului. Ceea ce nu au înțeles niciodată comuniștii este cât de complicat și fragil este un proces de producție simplu, câtă bunăstare generează pe parcurs și cât de mulți oameni depind de acest proces simplu dar esențial, de la fermierii care cultivă grâul până la producătorii de ciocolată, ca să păstrăm metafora. Tocmai pentru că ideologia îi orbește și nu sunt capabili să vadă aceste relații economice la nivel micro esențiale pentru menținerea țesutului social și pentru generarea bogăției, soluțiile comunistului/socialistului sunt întotdeauna brutale, autoritare și simpliste. „Guvernul/Statul să dea”, „Guvernul să ia de la bogați și să dea la săraci”. Ironia face ca exact acest gen de „soluții” să genereze proastă guvernare, corupție, ineficiență economică, nivel de trai redus și, în cazuri extreme, faliment. Integral pe Romania Libera
Doctoratul lui Gabriel Oprea, suspectat de plagiat, sub lupa Comisiei de etica a Universitatii Bucuresti. Comisia de etica a Universitatii Bucuresti a decis sa examineze teza de doctorat a premierului interimar Gabriel Oprea, despre care au aparut informatii in presa conform carora ar fi fost plagiata. “Comisia de etica a Universitatii din Bucuresti a decis, in urma unor dovezi aparute in media, sa examineze suspiciunea de plagiat in cazul tezei de doctorat a domnului Gabriel Oprea, examinare ceruta, dar neprobata, de catre autorul sesizarii privind acest caz si adresata Comisiei. Comisia procedeaza astfel conform regulamentului sau care cere examinarea unei suspiciuni de plagiat numai atunci cand sunt aduse dovezi in acest sens fie de catre autorul unei sesizari, fie de catre reprezentanti ai media”, se precizeaza intr-un comunicat remis, joi, Ziare.com, sub semnatura presedintelui Comisiei de etica a Universitatii Bucuresti, prof. dr. Marian Popescu. Zilele trecute, hotnews.ro a publicat sub semnatura Emiliei Sercan un articol in care se arata ca teza de doctorat a premierului interimar Gabriel Oprea, sustinuta in anul 2000 la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, contine calupuri intregi de text preluate ad litteram din lucrarile altor autori si nu are o introducere sau concluzii proprii. De asemenea, conform sursei citate, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti a primit inca din data de 26 iunie 2015 o sesizare cu privire la lucrarea in cauza. In replica, Gabriel Oprea a precizat intr-un comunicat de presa ca tot scandalul este doar o incercare de a-l denigra. Integral pe Ziare.com
Ediţie specială GÂNDUL LIVE. Fostul preşedinte Traian Băsescu este invitatul lui Claudiu Pândaru, astăzi, de la ora 11.00.
Poate explica de ce au fugit din sala PMP-istii in momentul votului pentru sefia SIE si cum va lua PMP 30% la alegeri!
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
salut, salut 🙂
Buna dimineata!
Cateva informatii despre punctele ”acumulate” si tranzactionate pe piata gri a ”despagubirilor”!
În timp ce procurorii DNA îi anchetează pe samsarii retrocedărilor din anii 2005-2011, persoane influente acumulează acum puncte de despăgubiri pe care le vând apoi către trei fonduri străine de investiţii, ce acţionează după modelul fondului american Elliott la Fondul Proprietatea. Acum se coagulează noua bulă speculativă cu puncte, după cea a acţiunilor la FP.
http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/dupa-fondul-proprietatea-i-urmeaza-fondul-proprietatea-ii-in-subterane-ia-amploare-o-noua-piata-gri-de-despagubiri-in-valoare-de-3-miliarde-de-euro-14537239
Bun gasit !
cineva sa-i transmita dnei Gorghiu ca este o problema personala daca-l crede sau nu-l crede nevinovat pe Motreanu.Ca politician cu pretentii , trebuia in secunda doi sa-i ceara demisia lui Motreanu. Cum sa-i cereti DOAR demisia lui Ponta dna Gorghiu ? Pe Ponta il considera alti politicieni nevinovat.
Atentie sa nu calcati in tigaile lui Ghita ,ca nu suna bine deloc !!
Buna dimineata prieteni. Hai ca mai e putin pana aflam care va fi rezultatul referendumului. Ultimele sondaje se bat cap in cap. Unele dau un mic avans ptr “nu”, altele arata partida ‘da” in fata. Ziarele americane sunt pline de materiale despre ce se intampla in Grecia. Dar intrebati ce vor, oamenii simpli sustin, si aici ne lovim de schizofrenia problemei, ca nu mai vor austeritate dar vor sa si ramana in UE si zona euro.
O parere interesanta :
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/grecia-si-a-doua-cadere-a-comunismului-384316
Goood morning, all!
Pt maine un gratar pe cinste… tata-i home… “si nu mai pleaca” 🙂
F bun articolul din RL.
Mamitica lui victoras pe faras zicea ca atunci cand “o cam luase nitel razna, am avut de tras sa il aducem inapoi, cu picioarele pe pamant”.
Sa-l vedem cum vine si sa vedem ce fac si grecii.
parca “s-au vorbit” cei de la RL cu cei de la Wall Street Journal 😀
“Si daca Grexitul a fost singurul, adevaratul plan al lui Tsipras?”
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20272685-ziarul-american-wall-street-journal-pune-public-intrebarea-care-gandesc-toti-europenii-daca-grexitul-fost-singurul-adevaratul-plan-lui-tsipras.htm
ps atentie la precizarea din final 🙂
un pic de trafic de energie electrica! export-import si ANRE TACE!
”CE Oltenia semnalează de luni de zile acest fenomen, pentru că de fapt nu este vorba despre “companii ungureşti”, ci despre companii private cu sedii în România şi Ungaria care îşi revând energia, uneori prin intermediari, exportând-o ieftin cu câştig pentru firma exportatoare datorită subvenţiei şi, apoi, reimportând-o din Ungaria la preţ dublu şi oferind-o spre consum în România, uzând de PZU. (…) Cerem tuturor organelor competente, inclusiv comisiilor de specialitate din Parlamentul României, să investigheze această situaţie creată în mod absolut deliberat de ANRE, situaţie care înseamnă de fapt pierderi de sute de milioane de euro pentru statul român, închideri de companii şi pierderi de mii de locuri de muncă”,
http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2015-07-03/CE+Oltenia+cere+Parlamentului+sa+verifice++contractele+de+export+de+energie+electrica
Aproape de colaps este si CEH ; una din cauze este cu siguranta si “manareala” la care se refera ziarul.
Interesant ca la CEO este director Ciurel ,”pretin” cu operatul , el insusi cu mari probleme de ” constiinta ” la DNA 🙂
Poate arunca cineva cu o pietricica in geamul biroului dlui Hellvig…
Stiu ca este omul operatului, plus afacerea carbunelui exportat ( o firma din Constanta! ) prin interpusi in Serbia, dar acuzele legate de speta de mai sus nu ar tb. sa ramana necercetate.
a venit cu o declaratie ANRE care ar tb verificata!
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-20274282-anre-despre-tranzactiile-energie-dintre-romania-ungaria-tara-care-pretul-este-mai-mare-importatoare-iar-tara-care-pretul-este-mai-mic-exportatoare-tranzactiile-loc-pana-egalizarea-preturilor.htm
Traian Basescu la gandul live !!
http://live.gandul.info/
Grecii nu mai vor austeriate… vor prosperitate, dar cum sa-l crezi pe hot, mincinos si corupt, cocotat la putere, ca iti aduce bunastarea.
Cum scrie cineva: “Pentru cei care pretind că sunt satisfăcuţi de standardul de viaţă îmbunătăţit – nu sunt ei preocupaţi în principal de stabilitatea lor? Care este factorul cel mai important care asigură stabilitatea
socială? Moralitatea. O societate cu o moralitate degenerată nu poate asigura nici un fel de
securitate.”
Sa nu uit, pt ilici o casuta cu pervazul lat… sa-si dea cu maturica jos pulberea aia pe care a visat-o deja.
buna ziua
@clemy: multumesc pentru email
deci 1 miliard euro-dovedit-asta inseamna 2,5 % din imprumutul de urgenta din 2008!!!!
daca vom considera o shpaga medie de 15% -cam aici e valoarea dupa ultimele descoperiri ale dna-si achizitii ale statului anuale de vreo 5 miliarde in zece ani sunt 50 miliarde deci cam 7,5 miliarde
si uite asa “descoperim” pe ce s-au dus vreo 10 miliarde din imprumuturi
grecia: cred ca cei care sustin ca tsipras a premeditat referendumul il cred mai destept decat este
tsipras este un gargaragiu -ca si ponta-care cand s-a vazut in fata adevarului n-a vrut sa demisioneze si a “inventat”referendumul/prin analogie as zice ca este “operatia lui la gennchi”
cel mai probabil va fi DA-eu cred ca in jur de 53 % pentru DA/daca va fi DA se va adeveri inca odata ca trebuie sa te feresti de greci si cand iti fac daruri
si abia dupa asta incep problemele;ce va face EU? va fi nevoita sa dea niste miliarde Greciei,va mai “rade”cateva zeci de miliarde din datorie
cum va fi planul de austeritate?grecii au o pensie medie de eur 1600/luna,mult mai mult decat un neamt sau un francez
repet “medie” /as zice ca ai nostri sunt mici copii cu pensiile “speciale” fata de greci
bunta ziua,
cred ca dupa 5 iulie guverns va demisiona, dar asta nu va rezolva criza!
” Marea criză, căreia toată lumea îi spune financiară, economică, a datoriilor etc., pentru că aceste consecinţe sunt mult mai vizibile, mai uşor de sesizat de către “cetăţeanul străzii” şi mai comod de internat în “clinicile economice”, îşi are originile în decizii politice luate nu în Grecia, ci în Statele Unite, cea mai mare şi mai puternică economie a lumii, pînă de curînd. Ce s-a schimbat în economia americană între sfîrşitul mandatului Clinton, 2001, şi sfîrşitul mandatelor G.W. Bush? Opt ani de politici economice au scos America din “clubul” marilor datornici internaţionali (Clinton), pentru ca în mai puţin de cinci ani, administraţia G.W. Bush să o prăbuşească, din nou, în moara care fabrică datorii ale statului american, de ordinul milioanelor de dolari, pe minut! Nu “forţele economice” au împins spre criza precipitată din 2008, ci deciziile politice. Iar aceste decizii au fost sistematic orientate spre creşterea rolului şi a ponderii “economiei de pradă”, spre favorizarea masivă şi rapidă a unor grupuri clientelare, în defavoarea economiei bazate pe “rolul mîinii invizibile” şi a echilibrelor structurale. Aceeaşi opţiune a fost favorizată şi cînd consecinţele dramatice ale dezechilibrelor produse în circuitele financiare de malversaţiile şi “marile inginerii” ale băncilor, eliberate de orice obligaţii şi răspunderi faţă de clienţi şi de piaţă, au pus pe masă politicienilor, odată cu consecinţele dramatice ale unei prăbuşiri financiare, alternativa caţavenciană: “ori trăim cu toţii, ori muriţi cu toţii!!!” Aşa-zisa soluţie a mecanismului de “uşurare cantitativă” (QE), bazat pe tipărirea de trilioane de dolari şi manevrarea lor pe pieţele financiare pentru a menţine artificial pe linia de plutire valori ale diferitelor instrumente, în special obligaţii de stat, poate fi însoţită de oricîte grafice şi “teorii”. Pentru orice om care nu e dispus să renunţe la bunul simţ, este doar un alt truc care are prea puţin de a face cu economia şi aproape totul cu politica, menit să ţină criza cît mai departe de spaţiul ei natural de manifestare, cel politic. Din punct de vedere al sumelor aflate în discuţie, chiar dacă luăm în calcul întreaga datoriei externă şi internă a Greciei, ordinul de mărime este ridicol, faţă de masa uriaşă a datoriilor de stat acumulate în sistemul internaţional. Oricît ne-am strădui să luăm în serios proverbul buturugii mici care răstoarnă carul mare, acesta este doar un efect de scenă! Nu Grecia şi datoriile ei vor prăbuşi lumea aşa cum este ea astăzi. Nici măcar nu o vor schimba prea mult! Grecia şi nu Spania, să spunem, a fost împinsă spre marginea prăpastiei, tocmai pentru că este o buturugă mică, prea mică pentru a genera nelinişti şi complicaţii mai mari decît cele care există deja.
Grecia şi criza ei reprezintă doar un episod dintr-o confruntare politică, între cei care continuă să propovăduiască şi să sprijine maşinăria “economiei de pradă” şi cei care vor o reîntoarcere, oricît de dificilă şi de dureroasă, pe terenul mult mai solid al “economiei libere de piaţă”, cu varianta “economiei sociale de piaţă”, pe care a creat-o şi o cultivă Germania. Un model în care datoriile trebuie să rămînă într-o relaţie de proporţionalitate cu puterea de plată a celor ce le contractează, în care datoriile sunt făcute nu pentru a fi rostogolite, ori plasate statului, ci pentru a fi plătite de cei care le-au făcut, nu de urmaşii urmaşilor lor, una în care economia trebuie să aibă ca motor producţia şi comerţul, nu datoriile create şi vîndute cu generozitate de către marile bănci pe pieţele financiare pentru a fi preluate, apoi, de către stat, adică de aceiaşi păgubaşi aflaţi, de data aceasta, în postura de plătitori de impozite!
Exemplul Greciei nu mai poate ascunde pentru nimeni faptul că nu există poartă pur economică pentru ieşirea din criză. Vrînd-nevrînd, ieşirea cămilei se poate face doar prin urechile strîmte ale acului politic! Iar politica însemnă opţiuni, inclusiv cu privire la cine cîştigă şi cine pierde din jocul încins în urma şi pe seama actualei “crize economice”.
http://www.bursa.ro/falimentul-greciei-fetele-ascunse-ale-crizei-273241&s=editorial&articol=273241.html
Tocmai a fost aprobata legea bail-in, in urma experimentului de succes din CIPRU! ;0
http://www.bursa.ro/guvernul-a-aprobat-legea-confiscarii-depozitelor-din-banci-273128&s=print&sr=articol&id_articol=273128.html
http://www.gandul.info/politica/basescu-la-gandul-live-il-vad-nevinovat-pe-ponta-cel-putin-in-diagnosticul-penal-de-conflict-de-interese-va-pierde-guvernul-dar-nu-pentru-asta-14536466
“Cel puţin în diagnosticul penal conflict de interese îl văd nevinovat. Nu mi se pare că se poate forţa atât de mult conflictul de interese ca să ceri ridicarea imunităţii.” :)))))))))
“Ponta nu avea de unde sti in 2007 ca il pune pe Sova ministru”
e tot ce ai selectonat din interviu?
Salut!
@depemures
In hurrietdailynews de prin ianuarie am citit asta: “In a recent speech in Heraclion, the largest city on Crete, Tsipras — trying to flatter his Cretan audience — said: “We will beat the drums, and they [the markets] will dance! Or, since I am in Crete, we will play the [Cretan] lyre, and they will dance the [Cretan dance] pentozali!”
Skeptics think that Tsipras embodies all the vices of the typical Greek demagogue: He tells a nation that feels defeated exactly what it wants to hear, in defiance of logic. If Tsipras comes to power and does what he has promised, Greece will have to abandon the euro, revert back to the drachma, and start printing its currency in the National Mint. Either Greece out of the eurozone, back to the drachma and paying its debts, or Greece opting for default but paying its army of civil servants happily in drachma bills? It does not add up. But many voters do not seem to be concerned with such puzzles, nor with logic. They are tempted to vote for the politician who promises them the impossible. !”
salut si eu 🙂
Grecilor,le-a placut ce le-a promis Tsipras in campanie; ceea ce vroiau sa auda : dans ,muzica si petrecere . Neamtu` sa plateasca 😀
Pacat ca nu a fost fixat referendumul peste doua sau chiar trei saptamani. Cred ca erau azvarliti acesti distrugatori de tara in mare. Cu alai .
Buna ziua 🙂
Pun si aici aceiasi intrebare (ca pe FB 😉 )
De ce voteaza doar grecii daca vor sau nu sa dea banii inapoi?
– Intrucat FMI si BCE sunt organizatii internationale publice, bazate pe bani publici, ar trebui ca toti cetatenii care contribuie prin taxe si impozite la aceste entitati sa voteze. Sa voteze si neamtul si englezul si suedezul daca grecii dau sau nu banii inapoi.
A si sa nu uit, pentru banii de la FMI sa voteze si americanul si chinezul si indianul, ca si ei au bani pe acolo.
Stiind ca acolo (in FMI si BCE) sunt si banii dumneavoastra, voi cum ati vota?
Sa va dea grecii banii inapoi?
DA sau NU?
nu va ingrijorati, grecii vor vota ”ne”! 🙂
referendumul e o falsa tema!
si tsipras va demisiona, angejilica si cdu-istii au spus-o clar de alaltaieri! 🙂
Declarațiile lui Băsescu.. ( una )
În UE ar fi putut adus la DNA cu un mandat de aducere, altă explicaţie nu am. S-a operat în Turcia pentru a nu putea fi adus cu mandat foarte repede. 😀 😀
Laura Georgescu, presedinta Consiliului National al Audiovizualului (C.N.A), acuzata de abuz in serviciu, (2 infractiuni, din care una in forma continuata – 25 acte materiale) si instigarea la fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (25 acte materiale).
Viorel Hrebenciuc, la data faptei deputat, membru in Comitetul Executiv National al PSD, acuzat de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de catre o persoana ce detine o functie de conducere intr-un partid
Gheorghe Stefan, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamt, persoana ce controleaza postul de televiziune GIGA TV, acuzat de instigare la infractiunea de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de catre o persoana ce detine o functie de conducere intr-un partid
Narcisa Iorga, membru al Consiliului National al Audiovizualului (C.N.A.), la data faptei, sub aspectul savarsirii infractiunii de instigare la infractiunea de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de catre o persoana ce detine o functie de conducere intr-un partid.
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20273988-laura-georgescu-viorel-hrebenciuc-gheorghe-stefan-fost-trimisi-judecata.htm
domnule, tocmai a inceput vacanta parlamentara, cand erau atatea legi de promulgat!
http://www.mediafax.ro/politic/iccj-ghita-poate-sa-si-exercite-functia-de-deputat-si-se-poate-deplasa-in-tara-14539538
„Da’, dom’ judecător, cu onoarea mea, săru’ mâna, nereperată, cum râmâne?”; 😀
economia duduie si ”Băncile au acordat CREDITE DE CONSUM în lei în valoare de 1,5 miliarde de lei în luna mai, cu 50% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut şi un maxim al ultimilor şapte ani, potrivit datelor agregate de BNR. Practic, cererea de credite în lei a revenit la nivelul dinaintea crizei financiare din 2008, dar spre deosebire de situaţia de atunci, în prezent băncile nu mai vând aproape deloc credite în euro.”
http://www.money.ro/bancherii-au-dat-credite-ca-n-boom/
bun baiat domn’ gheneral!
http://bn24.ro/gabriel-oprea-i-a-dat-sefei-dna-50-de-procurori-in-plus/
“Captivi între logica clopoțelului care tratează viața în bucăți separate și logica unor conținuturi care livrează o cunoaștere cuminte și mută la întrebările cetățeanului lumii de azi, copiii noștri, să nu ne mire, vin la școală pentru clopoțelul care anunță… pauzele dintre ore.”
din contributors
http://www.contributors.ro/administratie/educatie/elevii-captivi-intre-logica-clopo%C8%9Belului-%C8%99i-plictiseala-lumii-din-manualele-%C8%99colare/
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/olimpul-plagiatului-si-firul-rosu-al-patriotilor/39105/
Sa stiti ca la Iasi nu a plouat :))) !
Buna 🙂 Nu e vina mea, eu iau doar prognoza oficiala, nu o fac eu 😀