Revista Presei – 28 ianuarie. Tortionarii plang mereu precum crocodilii…dupa ce devoreaza prada!
28/01/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 28 ianuarie. Vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a ţării şi va fi caldă pentru acestă dată, chiar deosebit de caldă la deal şi la munte. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare în regiunile sudice, iar în restul teritoriului va fi temporar noros. Mai ales spre seară şi noaptea va ploua slab şi izolat în nord, centru şi est, iar în Carpaţii Orientali, pe arii restrânse, se vor semnala preciipitaţii mixte. În zonele joase, cu precădere din vestul şi centrul ţării, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, se va semnala nebulozitate joasă sau ceaţă, izolat persistentă şi asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar trecător şi în sud-vestul şi nord-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi 17 grade în dealurile subcarpatice din sud, iar cele minime se vor situa, în general, între 0 şi 4 grade. LA BUCUREŞTI vremea va fi caldă pentru acestă dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.
A. Vişinescu, în lacrimi la instanţă: “Vă rog să mă lăsaţi să mor. Am fost o slugă până să fiu militar”. Primul torţionar român trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, Alexandru Vişinescu, a plâns astăzi în faţa instanţei, la ultimul termen al procesului. Le-a spus judecătorilor că este nevinovat şi că a fost sclavul unui sistem criminal. Dar rudele unora dintre victimele care şi-au găsit sfârşitul în penitenciarul Râmnicu Sărat condus de Vişinescu au cerut ani grei de puşcărie şi despăgubiri morale de zeci de mii de euro. Alexandru Vişinescu a fost condamnat în primă instanţă la 20 de ani de închisoare. „Vă pare rău? Nu-mi pare rău de nimic! Nu vă pare rău? Nu, nu îmi pare rău!” Cu aceste gânduri a intrat Alexandru Vişinescu în sala de judecată la ultimul termen al procesului său. S-a abţinut la început să dea o declaraţie completă în faţa judecătorilor. Le-a explicat magistraţilor că nu vrea să facă vreo scamatorie, dar nu poate vorbi din cauza problemelor de sănătate. Avocată: „Legislaţia de atunci nu permitea inculpatului să stabilească el ce e legal şi ce e ilegal”. Integral pe Digi24
Caracatiţa lui Şova. Cum funcţiona sistemul de sifonat bani de la companii de stat, prin firme de avocatură paravan. Senatorul Dan Şova a pus la punct o adevărată caracatiţă a corupţiei, bazată pe cunoştinţe şi relaţii în instituţiile publice, pentru a stoarce cât mai mulţi bani. Informaţia apare în rechizitoriul prin care parlamentarul a fost deferit justiţiei de procurorii DNA în dosarul CET Govora. Fost ministru în trei guverne, parlamentarul Dan Şova (42 de ani) a fost trimis în judecată săptămâna aceasta în cel de-al doilea dosar de corupţie deschis pe numele său, CET Govora, pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar a mai fost deferit justiţiei şi Mihai Bălan, fost director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Şova mai este inculpat într-un alt dosar celebru, Turceni-Rovinari, alături de fostul premier Victor Ponta. Potrivit rechizitoriului DNA, la jumătatea anului 2011, Dan Şova ar fi pus la cale un plan prin care să-şi mărească averea. „În acest sens, Dan Şova a hotărât să folosească un mecanism infracţional bazat pe sistemul relaţional pe care îl dezvoltase în trecut, din poziţia de avocat şi ulterior de senator, la nivelul mai multor case de avocatură şi la nivelul mai multor instituţii publice sau aflate în subordinea unor instituţii publice“, au explicat procurorii. În 2011, Şova era un politician influent în PSD, partid care se pregătea de guvernare. El deţinea funcţia de preşedinte al Comisiei naţionale de arbitraj şi integritate morală a PSD, poziţii folosite pentru a-şi spori influenţa, spun anchetatorii. Integral pe Adevarul
Raport MCV. De ce se grăbesc autoritățile române să ceară ridicarea monitorizării europene? Raportul Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție pentru anul 2015 confirmă evoluțiile din ultimii ani. DNA și ANI, instituții create la cererea UE, funcționează exemplar, sistemul de justiție a făcut progrese semnificative spre independență și profesionalism sub conducerea Înaltei Curți și cu concursul mai modest al CSM, deși există probleme serioase în sistem, de vreme ce unificarea jurisprudenței încă nu a fost realizată. De partea cealaltă clasa politică reprezintă în mod obiectiv, prin dominația asupra Legislativului, principala piatră de moară, care împiedică în mod constant consolidarea reformelor realizate până acum. Cum influența Legislativului poate fi extrem de nocivă, raportul CE conchide, așa cum se poate vedea din titlul pe care l-am ales, că nimic nu a fost câștigat definitiv încă în materie de Justiție. Și atunci, de ce se grăbește Guvernul să ceară termene pentru ridicarea MCV când soluția este la București, nu la Bruxelles? Guvernul a difuzat un comunicat în care afirmă că „Acest al treilea raport anual consecutiv pozitiv dovedește caracterul durabil și sustenabil al reformei în justiție și al luptei împotriva corupției, fiind un indicator al măsurii în care autoritățile române și-au asumat și au îndeplinit obiectivele MCV. În acest sens, considerăm că recunoașterea progreselor din raportul MCV ar putea fi subliniată mai clar prin introducerea unei perspective de finalizare a acestei monitorizări de către Comisia Europeană.Astfel, având în vedere concluziile pozitive ale raportului, considerăm că există premisele finalizării procesului MCV prin internalizarea obiectivelor mecanismului la nivelul autorităților române, de exemplu, în structura Strategiei Naționale Anticorupție. Integral pe Romania Libera
Dragnea îl avertizează pe Cioloş de la Bruxelles. Ce va face PSD dacă Guvernul decide ca primarii să fie aleşi în două tururi. Cu Dacian Cioloş gata să se întâlnească cu partidele pentru a discuta despre modificarea legii astfel încât primarii să fie aleşi din două tururi, de la Bruxelles, Liviu Dragnea îi transmite premierului că PSD ia în calcul boicotarea alegerilor în caz că legea electorală se modifică înainte cu cinci luni îniante de alegeri. De la Bruxelles, unde se află de două zile, şeful PSD, Liviu Dragnea îi transmite premierului Dacian Cioloş că social-democraţii iau în calcul boicotarea alegerilor, dacă va modifica legea electorală astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. Mesajul a fost tranmis printr-un comunicat de presă al PSD, la finalul întâlnirii pe care Dragnea a avut-o cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. „În cadrul discuţiei, liderul social-democraţilor români a făcut o prezentare sintetică a situaţiei politice din România, subliniind faptul că, în perspectiva alegerilor care vor avea loc în acest an, PSD a pornit un program ambiţios de modernizare a partidului şi de deschidere către cetăţeni. În acest context, preşedintele Dragnea a menţionat şi faptul că adversarii politici ai PSD fac presiuni mari asupra Guvernului pentru ca legislaţia electorală să fie modificată prin Ordonanţă de Urgenţă, ceea ce este inacceptabil din partea Partidului Social Democrat, care ia în calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale”, se arată în comunicat. Anunţul vine în contextul în care premierul Dacian Cioloş se va întâlni cu liderii partidelor politice în perioada imediat următoare, probabil luni sau marţi, pentru a discuta pe tema alegerii primarilor. Integral pe Gandul
Întâlnire decisivă pentru șefia Parchetului General. Ministrul Justiției nu exclude revocarea din funcție a procurorului general Tiberiu Nițu. Zi fierbinte ieri pentru Tiberiu Nițu, șeful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției. El a fost chemat „la raport” de ministrul Justiției, Raluca Prună, pentru a da explicații în legătură cu folosirea fără drept a echipajelor de însoțire de la Poliția Rutieră de două ori pe zi, timp de 19 luni. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a fost ieri pusă într- o situație delicată, la sediul Guvernului, unde convocase o conferință de presă pe tema Raportului privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV). Cazul posibilei implicări penale a procurorului general în funcție, Tiberiu Nițu, în dosarul penal al fostului ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, privind plimbările penale cu girofar, a pus într-un con de umbră declarația curajoasă a ministrului Justiției cu privire la Parlament. Eu sper ca Parlamentul, ca membrii Parlamentului să citească acest raport, aşa cum au făcut-o de fiecare dată, şi apoi să ne putem aşeza la masă, astfel încât să putem discuta despre ceea ce rămâne de făcut pentru că, într-adevăr, Parlamentul şi activitatea Parlamentului în ceea ce priveşte chestiunea imunităţilor (…) este un subiect în care Comisia nu a putut constata un progres, în care Comisia spune că mai sunt lucruri de făcut. Din punctul acesta de vedere, este datoria mea să discut cu Parlamentul”, a spus ministrul Prună de la pupitrul Palatului Victoria. Această declarație ar trebui să pună pe gânduri serios cel puțin pe mai-marii Senatului și ai Camerei Deputaților. Integral pe EVZ
Raportul MCV critică Parlamentul. Arestarea lui Sorin Oprescu şi tragedia din Colectiv, subliniate de Comisia Europeană. Tragedia de la Colectiv, arestarea lui Sorin Oprescu şi dosarele lui Ponta sunt date ca exemple în raportul MCV pentru a sublinia consecinţele corupţiei, dar şi progresele făcute de România în reforma sistemului judiciar. Deşi subliniază progresele făcute de ţara noastră, raportul nu spune nimic despre o posibilă ridicare a monitorizării. Asta spre dezamăgirea Guvernului. Comisia Europeană a prezentat, miercuri, la Bruxelles, rapoartele MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) pentru evaluarea progreselor înregistrate de România şi Bulgaria în reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. Cea mai importantă concluzie este că ţara noastră va continua să fie monitorizată în cadrul acestui mecanism cel puţin şi în acest an. Asta spre dezamăgirea Guvernului, care se aştepta la anunţarea unui termen clar pentru ridicarea monitorizării. Documentul consemnează că România a continuat să obţină progrese pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite împreună cu Uniunea Europeană, dar subliniază, în acelaşi timp, că sunt necesare eforturi suplimentare în combaterea corupţiei la toate nivelurile şi pentru asigurarea independenţei justiţiei. Colectiv şi consecinţele corupţiei Incendiul devastator din clubul Colectiv, în urma căruia şi-au pierdut viaţa nu mai puţin de 63 de tineri, este menţionat drept un exemplu tragic al problemei corupţiei în România. „Provocarea reprezentată de combaterea corupţiei în societatea românească în ansamblu este bine cunoscută. Tragicul incendiu de la Bucureşti din luna octombrie 2015 a fost considerat de multe persoane drept un eveniment care a scos la iveală consecinţele corupţiei la nivel local şi care a făcut dovada faptului că problema este larg răspândită“, subliniază specialiştii de la Comisia Europenă. Integral pe Adevarul
Doua luni pana la colapsul Schengen? Un dezastru pentru un intreg sector de afaceri din Romania. Consiliul European din luna martie este o piatra de incercare pentru spatiul Schengen, astfel ca exista mari sanse ca acesta sa fie suspendat, lucru ce ar reprezenta o lovitura puternica pentru firmele din Romania care activeaza in domeniul transportului international. Avertismente legate de zona de circulatie libera in Europa au fost date de numerosi oficiali ai blocului comunitar, inclusiv de presedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk. “Consiliul European din luna martie va fi termenul limita pentru a vedea daca strategia functioneaza. Daca nu, consecintele vor fi grave, cum ar fi colapsul spatiului Schengen”, a precizat acesta, pe 19 ianuarie. Doua luni pana la “colapsul spatiului Schengen”. Ultimatumul dat statelor UE de presedintele Consiliului European.La randul sau, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a descris efectele nefaste ce ar fi provocate de un colaps al Schengen, printre care se numara disparitia monedei euro si cresterea somajului in toata Uniunea Europeana. Si comisarul european pentru Migratie, Dimitris Avramopoulos, a estimat ca desfiintarea spatiului Schengen ar insemna “inceputul sfarsitului proiectului european”. “Este in joc unitatea UE, pe fondul ascensiunii populismului si nationalismului”, a spus Avramopoulos, solicitand statelor membre sa-si indeplineasca promisiunile si sa manifeste solidaritate. Ulterior acestor declaratii alarmante, o sursa din cadrul Uniunii Europene citata de presa italiana a mentionat ca Bruxelles-ul ar lua in calcul suspendarea Schengen, dar doar pentru o perioada de pana la doi ani, in contextul crizei refugiatilor. Integral pe Ziare.com
Ultimatumul UE pentru Grecia: aveţi trei luni pentru securizarea frontierelor, altfel ieşiţi din Schengen. Comisia Europeană a înaintat un proiect de raport care, dacă este aprobat de celelalte membre Schengen, pune Grecia în faţa unui ultimatum fără precedent: dacă nu îşi securizează frontierele în faţa fluxului de migranţi ilegali, în maximum trei luni, va fi suspendată din zona Schengen, statele vecine impunând control la frontiere. Miercuri, Grecia a fost acuzată că a ignorat grav obligaţiile privind securizarea frontierelor şi că i-a lăsat pur şi simplu pe migranţii ilegali care au ajuns pe malurile ei să treacă mai departe, spre nordul Europei. “Grecia a neglijat în mod grav obligaţiile şi există deficienţe grave în privinţa verificărilor la frontierele externe, iar aceste probleme trebuie remediate de autorităţile elene”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene. Acuzaţiile la adresa Greciei vin în urma unei misiuni de monitorizare a UE executată în noiembrie, la graniţele Greciei şi pe câteva dintre insulele sale, care a constatat deficienţe grave în modul în care autorităţile greceşti gestionează fluxul masiv de migranţi ilegali şi aplică regulile Schengen. Integral pe Gandul
Noi reguli pentru garanţia produselor cumpărate – actul normativ adoptat azi [ieri]de Guvern. Guvernul a modificat și completat legislația privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, în scopul unei mai bune protecții a consumatorilor. Aceste clarificări legislative au fost făcute având în vedere aspectele semnalate în sesizările și reclamațiile înregistrate la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Principalele elemente de noutate aduse de Ordonanța privind modificarea și completarea Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, adoptată astăzi de Guvern, vizează: – Introducerea perioadei maxime de 15 zile calendaristice în care vânzătorul are obligația să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanție comercială, dacă acesta nu corespunde condițiilor de conformitate menționate în declarația referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă. Legislația aflată acum în vigoare preciza că orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută într-o perioadă de timp stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și comerciant, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fără însă a preciza durata maximă a acestei perioade. – Menționarea unei prevederi potrivit căreia produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție emis în baza garanției comerciale și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosite, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător. Integral pe Digi24
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
din păcate, slugi ca Vișinescu (din neamul idioților utili) se nasc în fiecare clipă, indivizi care se ascund după litera legii să-și scoată ticăloșenia la prădat (din cauză că le lipsește educația în spirit – și vom avea tot mai multe slugi în sistemul acesta răsturnat de valori).
Bună dimineața!
Buna dimineata !
Buna dimineata 🙂
nu-i “armonie’ in ceea ce priveste MCV ul la Parlament. In vreme ce lui Tariceanu i s-a aplicat o urecheala zdravana ,meritata si prea blanda dpmdv,care la facut pe eternul amoras sa critice raportul ; celalalt presedinte ,Zgonea ,ne demonstreaza ca stie diferenta intre apa rece si apa calda: 😀
Observaţiile formulate la adresa Parlamentului în raportul MCV ar trebui să reprezinte un duş rece şi este nevoie de mai multă voinţă politică pentru a răspunde cererilor Comisiei Europene, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
http://www.mediafax.ro/politic/zgonea-observatiile-formulate-in-mcv-la-adresa-parlamentului-ar-trebui-sa-reprezinte-un-dus-rece-15001200
Buna dimineata,
un articol exceptional:
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/regimul-iohannis-are-de-ales-intre-modelul-nitu-si-kovesi-sa-i-aratam-directia-corecta-1406209
Exceptional … dar asta e senzational : “Președintele PSD, Liviu Dragnea, este primul român căruia i-a fost înmânat ‘Compasul Ierusalimului’, cea mai înaltă distincție a Congresului Evreiesc European. Ceremonia a avut loc ieri seară la Bruxelles, în cadrul unui dineu prilejuit de aniversarea a 30 de ani de existență a Congresului Evreiesc European, președintele acestei organizații, Moshe Kantor, fiind cel care i-a acordat înalta distincție liderului social-democrat român.” http://www.agerpres.ro/comunicate/2016/01/27/comunicat-de-presa-psd-17-47-18
parca ai mai dat-o si ieri, daca nu ma inseala memoria. M-am si gandit: care or fi meritele lui Dragnea, o fi “drept intre popoare” si noi nu stiam!
Se pare ca lupta multi sa-l scape de puscarie!
Vreau sa vad ce se intampla cu Nitu. Cred ca Iohannis il apara pt. ca i-a facut pe plac: zeci de dosare (de tot rasul) facute lui Basescu!
Sa vedem daca doamna Pruna va avea un cuvant de spus. Daca nu, sper ca DNA sa mearga pana la capat.
hai sa lasam vrajeala asta cu iohan il apara pe nitu . are buboaie cat casa nea iohanis . dar sa nu uiti niciodata ca Nitu e rodul ” bunicutei si bunicutului” !
Deocamdata , doamna Pruna se tine tare in legatura cu “cercetatorii” din inchisori:
http://www.stiripesurse.ro/ministrul-pruna-reactie-dura-la-adresa-csm-dezvaluri-de-senzatie-despre-scriitorii-din-puscarii_980570.html
Buna ziua.
Marea desteptare…
http://www.bbc.com/news/world-europe-35425735
o dau si maine . zilnic 😀
cand a fost decorat Octav Bjoza .. au sarit in sus cu totii , in frunte cu dl Tismaneanu
cand un condamnat penal ( pentru una dintre cele mai grave infractiuni la adresa democratiei unui stat – furt de voturi si falsificare de rezultate ) este decorat cu ” compasu’ ” .. toti ‘telectualii iubitori de stat de drept cu batista pe tambal !
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20757796-crinuta-dumitrean-urmarita-penal-inca-dosar-penal.htm
“Aceasta reprezinta o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.875.000 euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu aceasta suma in dauna bugetului de stat concomitent cu obtinerea unui avantaj patrimonial de catre suspectul Simu Horia si alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase. “
buna ziua
om care a ajuns cu dosar beton la anrp,mi-a spus ca I s-a cerut 45% de cei de acolo ca sa fie procesata despagubirea
asta se intampla in 2011
cei 45 % nu reprezentau plus din “supraevaluare”erau pur si simplu din ce I se cuvenea!!!
omul a refuzat,si nici azi nu are dosarul procesat
sa rezum,astia cereau 45 % din ce se cuvenea/va dati seama cati bani se “invarteau”acolo!!!
nu mai am nici o indoiala de ce a picat guvernul ungureanu!
miliarde de euro !
in timp ce fraierii sufereau rigorile crizei economice .
buna !
Apropo de elanul ‘scriitoricesc’ 🙂 :
Ministrul de Interne, Petre Tobă, a plagiat teza de doctorat într-o manieră rudimentară, copiind “nu blocuri, ci munți de texte”, susține profesorul universitar Dumitru Sandu, membru în Comisia de Etică a Universității din București, într-un raport elaborat în nume personal.
http://pressone.ro/ministrul-toba-a-plagiat-munti-de-texte/
PS intrebare :
– totusi dl Toba este “mentinut” ministru ; un eventual “deal” ?….. eu asa cred.
Bună ziua!
Legat de subiect, doamna ministru se ține tare:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20757756-bordea-csm-renuntarea-reducerea-pedepselor-pentru-lucrari-stiintifice-poate-crea-mai-mult-rau.htm
Raluca Prună:
„Ministerul Justitiei are initiativa, iar eu am sa merg in continuare pe abrogare. (…) Voi merge mai departe cu ordonanta de urgenta si o sa o pun pe site, nu am obligatia sa fac o consultare, dar, pentru ca subiectul e de interes, o sa o pun in consultare vineri (…). Voi argumenta pe discriminare, pentru ca e discriminatoriu sa rasplatesti munca intelectuala mai mult decat munca fizica, si pe elemente de drept comparat”
Și, tot la subiect:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20757916-universitatea-din-bucuresti-george-copos-plagiat-subtil-prin-repovestire-cartea-scrisa-inchisoare.htm
Ăștia ne iau de proști!…
Buna ziua.
Plagiatul la politicienii nostri e o “calitate” nescrisa la noi, un fel de confirmare ca respectivul e bun pt politica dimboviteana. Inseamna ca respectivul are tupeu si nesimtire, “calitati” absolut necesare.
La fel ca de-alde Visinescu in vremea lor. Si aia cu calitatile lor subtile – cu cit erau mai animali, cu-atit erau mai apreciati in aparatul securist.
Poate (v-)ați întrebat ce mai face fostul ministru Daniel Funeriu, pe unde mai este…
Tocmai am aflat că, actualmente, este la Strasbourg și scrie… Scrie scrisori, precum cea de mai jos:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20757897-daniel-funeriu-trimis-sefului-lufthansa-scrisoare-care-ironizeaza-folosirea-limbii-ruse-cursele-chisinau.htm
Bine face! 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20757916-universitatea-din-bucuresti-george-copos-plagiat-subtil-prin-repovestire-cartea-scrisa-inchisoare.htm
Cretinul vine cu idei
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20758244-tariceanu-vrea-schimbarea-radicala-modului-numire-sefilor-inaltei-curti-dna-parchetului-general-proiect-lege-care-aceste-atributii-presedintelui.htm
1. Se aproprie termenul de schimbare a procurorilor. Ala de la Parchet e deja pe vine
2. Azi CSM a demonstrat ca e de partea care “trebuie”, CSM pentru apararea infractorilor, nu a legii
3. CPT a fost “injurat” la greu de Comisie.
Pentru toate aceste trei puncte, era de asteptat asa ceva.
Singura intrebare: Care nevasta i-a dat imboldul pentru a iesi in fata? Aia care il f…e in politica?
salutare, postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/mos-tariceanu-invita-justitia-la-o-partida-de-perversiuni-legislative/43762/