Revista Presei – 28 decembrie. Marioneta lui Dragnea și rudele ei periculoase
28/12/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 28 decembrie. Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge, pe arii extinse în zonele de munte şi local în nordul, centrul şi estul teritoriului, informează ANM. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare, se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, unde va fi viscol, dar local şi în zonele mai joase de relief, astfel încât ninsoarea va fi spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între -3…-2 grade în depresiuni şi 5…6 grade în sud şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 şi -2 grade. Bucuresti: vremea se va răci uşor. Cerul va avea înnorări şi, îndeosebi în cursul zilei, temporar vor fi precipitaţii slabe, la început ploaie şi lapoviţă, apoi sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -5…-3 grade.
Cutremur cu magnitudinea de 5,4 în zona Vrancea, resimţit în Capitală şi în judeţele din Sud-Est/ Seismul a fost resimţit şi în Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi vestul Turciei. Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP) a revizuit cutremurul produs la ora 1.20 în zona Vrancea, de la 5,2 la o magnitudine de 5,4 pe scara Richter şi o adâncime de 97 de km. nspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că până la ora transmiterii ştirii nu s-au înregistrat efecte ale cutremurului cu magnitudinea de 5,4, produs în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.20 în Vrancea. Potrivit IGSU, până la această oră, nu s-a înregistrat niciun efect al seismului produs în zona Vrancea, la o adâncime de 97 de km. “De la ora producerii cutremurului, până în acest moment, nu s-au înregistrat efecte. Echipajele ISU continuă monitorizarea eventualelor efecte”, transmit reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Integral pe Mediafax
Care sunt şansele ca preşedintele Klaus Iohannis să fie suspendat de PSD-ALDE. Ce spun analiştii şi Constituţia. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îl ameninţă cu suspendarea pe preşedintele Klaus Iohannis şi îl somează să explice motivele care au stat la baza refuzului lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier. Specialiştii arată că PSD nu va risca suspendarea preşedintelui, demers anevoios, care cere timp şi care ar arunca România în criză politică, ci va face o nouă nominalizare de premier. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu exclude posibilitatea declanşării procedurii de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis ca urmare a refuzului de a o desemna pe Sevil Shhaideh în funcţia de premier. „Este o avalanşă de mesaje pe care le-am primit de la oameni care se simt jigniţi şi care cer cu fermitate suspendarea preşedintelui. Nu este o decizie foarte uşoară. Am vorbit cu colegii mei de partid şi mâine o să trebuiască să luăm o decizie. Vreau să cumpănesc foarte bine. Dacă în urma acestei analize vom ajunge la concluzia că pentru ţară e bine să îl suspendăm pe preşedinte, nu o să am nicio ezitare“, a avertizat Dragnea. Ameninţările cu suspendarea ale lui Dragnea au la bază decizia lui Iohannis de o respinge pe Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier. „Săptămâna trecută, când am avut consultări, PSD şi ALDE mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. Solicit coaliţiei PSD ALDE să facă altă propunere“, a fost anunţul lui Iohannis care a generat un conflict între Preşedinţie şi Coaliţia PSD-ALDE. Integral pe Adevarul
Unul din fratii lui Akram Shhaideh are interdictie de intrare in UE/ Cum si-a obtinut sotul lui Sevil Shhaideh cetatenia romana. Unul din fratii lui Akram Shhaideh (sotul lui Sevil Shhaideh) are interdictie de intrare spatiul Uniunii Europene, au dezvaluit pentru HotNews.ro surse oficiale convergente. Nu este clar care este motivul aplicarii acestei interdictii. Reamintim ca presedintele Klaus Iohannis a anuntat, marti la pranz, ca a respins-o pe Sevil Shhaideh, propunerea PSD la functia de premier. HotNews.ro a anuntat in premiera ca, pe langa faptul ca sotul lui Sevil Shhaideh a ocupat functii guvernamentale in regimul Assad, si fratii lui au legaturi cu regimul de la Damasc, iar acest lucru pare sa fi contat in decizia de respingere a propunerii PSD. Potrivit surselor HotNews.ro, avizul serviciilor de informatii ar fi fost “categoric negativ” si a vizat inclusiv activitatea fratilor lui Akram Shhaideh. Potrivit surselor HotNews.ro, presedintele Iohannis le-a comunicat inainte de a iesi public lui Liviu Dragnea si Sevil Shhaideh motivele respingerii, dar Dragnea a declarat marti ca nu a primit nici o informare de la Cotroceni. Nu e clar insa cum a reusit Akram Shhaideh sa obtina cetatenia romana in 2015 in timp ce, in acelasi an, unul din fratii sai primea interdictie de intrare in Uniunea Europeana! Integral pe Hotnews
Cum a demonstrat Dragnea că e un biet baron penal incapabil să-și depășească limitele. În mod interesant, victoria zdrobitoare în alegeri a fost hârtia de turnesol care a expus gândirea rudimentară și mentalitatea limitată a infractorului Liviu Dragnea. Șeful PSD a demonstrat că e incapabil să-și depășească limitele de baron local penal într-un județ sărac parazitat. Condamnatul-șef al PSD a reușit să demonstreze că nu are capacitatea să-și depășească umila condiție de ciocoi de Teleorman. Un șmecheraș capabil să paraziteze un județ, dar total incapabil să gândească la un nivel mai mare, să vadă un context internațional sau măcar să priceapă că România nu e Teleorman. Când s-a văzut cu alegerile câștigate și cu o majoritate zdrobitoare în Parlament, Liviu Dragnea s-a aruncat să facă o propunere de prim-ministru care satisfăcea o singură nevoie măruntă și meschină de baron local: să-i fie lui un om servil. Condamnatul-șef al PSD nu a fost capabil să găsească printre liderii PSD o persoană în care să aibă încredere că-i este servitor devotat. Din acest motiv a ales-o pe Sevil Shhaideh, fără să fie conștient de problemele majore pe care le aducea o asemenea propunere. Infractorul Liviu Dragnea pur și simplu nu are educația, inteligența și mentalitatea să înțeleagă toate aspectele care sunt de luat în calcul la numirea unui prim-ministru care este șeful Guverului României, nu șeful guvernului PSD și nici șeful guvernului personal al lui Liviu Dragnea. Numai propriile limite de ciocoi parvenit într-un județ sărac l-au împiedicat pe Liviu Dragnea să priceapă toate implicațiile numirii unei persoane ca Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru. De aceea nu a înțeles că nu poate să vină în fața țării cu o persoană aproape necunoscută care are grave probleme în trecutul profesional și în familie. INtegral pe Romania Libera
Surse: Numele premierului PSD “de nerefuzat” pentru Klaus Iohannis. Şedinţă la vârful PSD pentru suspendare. Social-democraţii au la îndemână o propunere de premier pe care preşedintele Klaus Iohannis ar accepta-o în proporţie de 99,9%, însă partidul nu vrea să meargă pe această variantă, au relatat surse din partid pentru EVZ. Liderii organizaţiilor judeţene ale PSD se reunesc, la Bucureşti, să voteze o eventuală demarare a procedurii de suspendare a şefului statului. Social-democraţii sunt de părere că preşedintele Klaus Iohannis l-ar nominaliza prim-ministru pe Vasile Dîncu, actual vicepremier şi ministru al Dezvoltării regionale, au declarat surse de la vârful PSD pentru EVZ. Avantajele lui Vasile Dîncu sunt că acesta este prieten cu preşedintele Liviu Dragnea şi are o imagine bună în cancelariile externe. O altă bilă albă în contul acestuia este apropierea sa de problemele Israelului, că fost membru într-o delegaţie europeană. Marea bilă neagră a lui Vasile Dîncu este că filialele importante ale PSD din Muntenia şi Moldova nu sunt de acord cu nominalizarea acestuia. Un alt element sensibil pentru Vasile Dîncu este faptul că este profesor la facultatea SRI-ului, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din București. Singura filială judeţeană PSD care îl susţine făţiş pe Vasile Dîncu este Bistriţa Năsăud. Liderul acesteia, Radu Moldovan, a spus recent că Vasile Dîncu “este capabil” să ocupe funcţia de premier şi nominalizarea sa ca premier PSD “ar fi un mare câştig şi pentru România”. Integral pe EVZ
Tăriceanu şi-a adus aminte, după două săptămâni, ce i-a spus Iohannis, imediat după alegeri. Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis se angajează într-o luptă de putere, afirmând că şeful statului i-a spus la întrevederea de la Cotroceni că va face tot ce îi stă în putinţă să împiedice aducerea PSD la guvernare. ”Lipsa oricărei motivaţii întăreşte bănuiala multora că preşedintele se angajează cu noi într-o luptă de putere, sfidând practic votul dat de cetăţeni în 11 decembrie”, a spus copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu. El a susţinut că şeful statului i-a spus la întrevederea de la Cotroceni că va face tot ce îi stă în putinţă să împiedice aducerea PSD la guvernare. ”La întrevederea pe care am avut-o cu preşedintele a doua zi după anunţarea rezultatelor alegerilor domnia sa mi-a spus foarte direct că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a nu numi un premier din partea PSD şi pentru a evita aducerea PSD la guvernare. A spus că vrea să declanşeze un război total, lucru pe care astăzi îl vedem prinzând contur”, a relatat copreşedintele ALDE. El a afirmat că preşedintele ignoră rezultatul alegerilor ”din dorinţa de a arăta că poate să facă un exces de putere, de autoritate” şi doreşte declanşarea unei crize politice pe care PSD –ALDE vrea să o evite. Integral pe Gandul
UDMR nu sustine suspendarea lui Iohannis: PSD sa faca o alta propunere de premier. Cu asta, basta! Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marti, ca nu exista motive constitutionale pentru suspendarea din functie a presedintelui Klaus Iohannis si ca formatiunea sa nu va fi de acord cu un astfel de demers.”Eu nu cred in suspendare si nu cred ca exista motive constitutionale pentru o suspendare. Nu vad care ar fi acel motiv pentru care se poate declansa suspendarea, fiindca, ne place sau nu ne place, presedintele Iohannis n-a facut altceva decat ceea ce scrie in Constitutie. A cantarit si a spus ca asteapta o alta propunere. A refuzat prima propunere si probabil ca argumentele sunt in zona in care noi nu prea avem acces la mai multe informatii. Cu asta, basta! Acesta nu este un argument de suspendare a presedintelui si eu cred ca nimeni nu se gandeste foarte serios ca asta ar fi in acest moment o solutie. Noi oricum nu am fi de acord cu o suspendare pe acest motiv sau pe aceste considerente”, a spus Kelemen Hunor. Integral pe Ziare.com
Doar 5,5 mld. lei deficit bugetar. Guvernul a mai putut cheltui în decembrie 17 miliarde de lei fără să depăşeasca ţinta de deficit dar, foarte probabil, nu a avut pe ce. Execuţia bugetară la 11 luni publicată de Ministerul Finanţelor indică un an cu un major dezechilibru în execuţia bugetului general consolidat, o practică a ultimilor ani. În vreme ce veniturile au scăzut cu 4 miliarde de lei, an/an, (în special din cauza neîncasărilor din TVA şi a nerealizării ţintelor în privinţa veniturilor de UE), cheltuielile au crescut cu 6,8 miliarde de lei – în total un gol bugetar de aproape 11 miliarde de lei. Veniturile au scăzut, la 11 luni, an/an, cu 1,9%, iar cheltuielile au crescut cu 3,3%. Şi, totuşi, deficitul bugetar este de doar 5,5 miliarde de lei, echivalent a 0,7% din PIB. Pe tot anul, deficitul bugetar a fost programat în legea bugetului să ajungă la 2,95% din PIB pe cash, adică peste 22 mld. lei, ceea ce înseamnă că, în decembrie care tocmai se sfârşeşte, guvernul mai putea cheltui 16-17 miliarde de lei, fără a depăşi deficitul programat. Aşa a făcut şi în ultima lună a lui 2015, când a cheltuit 15 miliarde de lei, trecând bugetul de la un excedent de 07% din PIB, în noiembrie, la un deficit de 1,4% din PIB în decembrie. Dar este greu de crezut că a mai putut face şi anul acesta la fel. Anul trecut a avut pe ce să cheltuiască baniiîn decembrie pentru că multe lucrări, mai ales pentru programele care implicau fonduri UE, fuseseră executate, rămânând ca guvernul să plătească doar. Anul acesta proiectele au fost puţine (nu a fost dat în folosinţă niciun kilometru de autostradă) şi, cel mai probabil, chiar dacă a vrut, guvernul nu a avut cui să dea bani. Este greu de presupus că deficitul va depăşi anul acesta 2% din PIB, în aceste condiţii, deşi el ar fi trebuit, potrivit legii bugetului, să fie de aproape 3% din PIB. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
‘Neata. O zi interesanta incepe. Sa aveti spor in tot ce faceti!
City, nu era o idee proasta sa-l ocupi un pic pe Dragnea cu apararea scaunului de deputat. Si numai sa-i vedem fata cand il intreba un reporter despre asta si merita efortul.
Buna dimineata 🙂
Mircea, era o idee proasta daca dadeam contestatia la USR, le faceam un cadou nemeritat dupa excluderea stalinista a lui Moroianu. Daca o dadeam la PNL, era degeaba, aia nu zic nici pas, ocupati sa aiba si ei niste ciolanele de ros. Cunosc o singura persoana care merita sa o primeasca, insa ea nu are putere de decizie in partidul in care se afla.
Are, oficial, calitatea care sa-i permita depunerea acestei contestatii? Poate ca va avea mai multa putere in organizatie daca preia leadershipul in aceasta problema. Ca de incolonat in spatele ideii nu ma indoiesc ca se vor incolona multi. Impusti 3 iepuri cu un singur glont 🙂
Buna dimineata 🙂
Pentru reamintire, COMISIA DE SANATATE din Senat (!!!), condusa si atunci si acum de distinsi membri
ai noului Partid Stat Dragnea (PSD) 😀
– parte dintre domniile lor chiar distinsi membri ai breslei medicale – au propus modificari care nu inseamna altceva decat o SCHILODIRE a legii antifumat.
Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, anunta ca „oarece domni din Parlament” pun la cale amputarea legii antifumat, in timp ce atentia publica este concentrata pe scandalul privind desemnarea premierului. Jurnalista Paula Rusu spune ca in spatele acestei miscari se afla Liviu Dragnea.
„La umbra respingerii premierului, oarece domni din Parlament au trecut deja la treaba. Maine, in Comisia pentru Drepturile Omului, se cere aviz pentru amputarea legii de interdictie a fumatului in spatiile publice inchise.
http://www.aktual24.ro/dragnea-prietenul-multinationalelor-din-industria-tutunului-pune-la-cale-schilodirea-unei-legi-importante/
PS poate folosesc “zambetul cu dintii expusi lui Dragnea” in campania anti fumat !
Buna dimineata.
Off topic
https://www.yahoo.com/news/u-senators-visit-baltics-reassure-ahead-trump-presidency-102039148.html
On topic
http://www.newsmax.com/newsfront/lindsey-graham-senators-vladimir-putin-hacks/2016/12/27/id/765798/
buna dimineata
in toata “afacerea” sau aiureala cu nominalizarea “de nerefuzat” a lui dragnea cred ca se uita un lucru important- dragnea merge din incalcare in incalcare a legilor acestei tari-bune,rele,dar inca LEGI!- si nimeni,absolut nimeni din partidul sau nu are curajul sa I spuna acest lucru/asta face tot psd-ul in partid a carui singura doctrina este “incalcarea legilor”
Buna.
Da, a fost refuzat “un mare specialist”!
http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/cum-a-pierdut-sevil-shhaideh-doua-milioane-euro-de-la-ue–pe-cine-a-propus-psd-si-inca-un-motiv-pentru-refuzul-lui-iohannis-436739?c=q2561
Bună dimineața!
Cutremurul s-a simțit, serios, și la Iași! Ne-a trezit din somn… Având în vedere și contextul (mai ales cel politic), (cu)tremurătura de azi-noapte mi-a adus aminte de momentul 31 mai, când, după ce-a votat mai tot românul, în „Duminica Orbului” (20 mai) cu „Iliescu apare, Soarele răsare!”, a venit cutremurul (ăla a fost puțin după prânz)… Acum – la fel! Alegeri pe 11 decembrie, în care fsn, pardon psd a primit „încrederea” românilor și, la ceva zile după – alt cutremur! Nici pământul nu-i suportă pe ticăloșii lui Ilici…
A, ca un fapt… divers: comuniștii ăștia n-au prea multă imaginație… În 1946, la alegerile falsificate de comuniști, semnul electoral a fost „soarele”, în 1990 – același element a fost ales ca parte a sloganului cu care a câștigat (tot prin furt!) bolșevicul școlit la Moskva!
În altă ordine de idei (sau nu?), ăsta o fi fost un „cadou de Crăciun”???
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21498057-inca-moarte-suspecta-varful-puterii-din-rusia-fost-general-fsb-sef-gigantul-petrolier-rosneft-gasit-mort-masina.htm
Experți rușii ăștia la „sinucis” oameni… Și nu de ieri, de alaltăieri!
salut 🙂 categoric da. din FSB nu se iese intreg sau daca iesi, nu mori de moarte naturala.
Sau te înaintează ăștia în grad, până ieși „cu picioarele înainte”! 🙂
Buna dimineata.
Dese si ciudate plimbarile doamnei Firea, mai ales ca sunt pe bani publici. mai nou Primaria are si stilista, angajata evident ca inspector de specialitate. Israelul a ajuns loc de pelerinaj sau de instruire? Un alt consilier care s-a plimbat pe bani publici la Ierusalim este Florentina Papa, care a lucrat până de curând ca stilist și make-up la Antena 3. De aici a luat-o edilul Gabriela Firea și a angajat-o pe postul de inspector de specialitate la Direcția Suport Tehnico-Administrativ.
http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/dezvaluire-romania-libera–firea-si-a-plimbat-stilista–prietenele-si-sotul-in-israel-436721
Firea se straduieste sa devina cumva DUAMNA ca si seful ei ,care se lupta cu toti stomatologii si croitorii sa devina DUOMN.
Cerebrali !
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21498230-kelemen-hunor-presedintele-nu-incalcat-constitutia-suspendarea-nu-este-fezabila-nu-sustine-astfel-demers.htm
La o parte! La o parte! AMP are o opinie: http://www.romaniacurata.ro/iohannis-joaca-jocul-lui-basescu/
Vine cu sania binecunoscuta: Basescu e in toate!
Partieee! A luat-o la vale rau!
Cat de marsava/proasta trebuie sa fii că sa susții că nu e nici o problems daca, incompatibil legal fiind cu o funcție, este absolut normal sa-ti poți pune un interpus acolo.
Grăsimea a a atacat neuronii și a câștigat lupta!
Unde scrie AMP? La Romania Curata? Kafka frate!
In poza articolului ne arata cat de mare e Dragnea cocotat pe procentele PSD sau ce?
Nu ma pot abtine: Logoul Romania Curata ne arata o persoana in haine de zeghe care se transforma intr-unele respectabile conform directiei acelei sageti? E un site de spalat coruptii si de a-i transforma in oameni respectabili? Cine … mea le-a facut sigla frateeee?
Foame mare, suferinta extrema! Daca nu ma inseala memoria, cant Ponta a ajuns PM, AMP era cazuta in cap de fericire. Osanale si pupa papucul, numai ca nu a fost bagata in seama si a trecut la represalii/articole negative si critici “dure”.
o reactie “la obiect”/chiar e buna remarca
„Nu inteleg panica pesedistilor. Dragnea mai are fini…”, scrie Ludovic Orban, pe pagina de socializare
Tot despre nasi si fini 👿 Bucuresteni, aici vor fi banii dvs! Locuinte sociale, firme de partid/primarie si coruptie fara numar.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21496419-consiliul-general-municipiului-bucuresti-decide-miercuri-daca-permite-primariei-sectorului-3-infiinteze-doua-societati-comerciale-una-pentru-construi-locuinte-sociale-una-pentru-servicii-paza-protecti.htm
Buget de 593 mil lei, cat al unui oras – “Bugetul ce trebuie votat de consilieri a fost trimis, scanat, într-o stare greu libizibilă, conținând 32 de pagini, într-o formă ne-editabilă, în bătaie de joc. Deși RATB este în subordinea Consiliului General, acesta nu controlează în nici cea mai mică măsură uriașa regie de transport local. Mai mult, un angajat al RATB conduce Comisia de Transport din CGMB. Nu e clar cine controlează pe cine”
http://www.evz.ro/vot-fulger-pentru-bugetul-ratb.html
Exact pe modelul Mazare -Constanta .
La patrioti merge !
Buna Mar .
Buna dimineata!
@Citi: am si eu o intrebare “blonda”: nu se sesizeaza nimeni ca Motocitradiceanu vorbeste intr-una de republica parlamentara? Nici un ziarist, nimeni, nimeni? In toate interventiile o tine cu republica parlamentara. S-a schimbat ceva in Constitutie si nu stiu eu?
buna! 🙂
Jurnalistii nu stiu asa de bine Constitutia, si oricum, tariceanu va invoca, probabil, argumentul ca Parlamentul este “supremul organ”, uitand ca articolul constitutional spune “supremul organ legislativ”.
Am scris despre aceasta “uitare” candva un episod dintr-un serial mai mare.
http://politeia.org.ro/dosare/constitutia-revizuita-pentru-linistea-infractorilor-viii/14273/
Insist. La vremea respectiva (2013) am citit articolul si i-am dat o scurta lectura diagonala si astazi. Intrebarea e insa pentru prezent: aceasta inducere in eroare, ca sa nu spun “oroare”, nu exista nici o posibilitate de a fi amendata acum, in timp real? (Dupa cum observati, continui sa fiu blonda, dar sunt cateva lucruri la care, bine sau prost gandite, iesite, reusite tin cu dintii: poporul, Constitutia, justitia si dreptatea, aia dreapta in general.)
Nu. Romania este republica si atat, cu separatia si echilibrul puterilor in stat. Nu e deloc republica parlamentara, si tocmai de aia crapa de ciuda Dragnea si Tariceanu, ca nu pot impune Presedintelui un premier marioneta.
Buna ziua!
A aparut Ghita la Realitatea TV: DNA-ul reprezinta interese straine
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21498341-sebastian-ghita-inregistrare-video-difuzata-romania-dupa-disparitie.htm
Salutare 😀 https://www.youtube.com/watch?v=OY1vv7hQQCg
Încerc o glumă „de sezon”, plecând de la știrea de mai jos:
http://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-21498484-directoarea-agentiei-ruse-antidoping-recunoaste-rusia-existat-conspiratie-institutionala-privire-dopaj.htm
Care e diferența dintre ruși și români, de Sărbă(u)tori?
Răspuns: mulți ruși sunt dopați, românii – îndopați! 🙂
http://www.stiripesurse.ro/procurorii-dna-au-ajuns-la-sediul-romania-tv-vor-sa-ridice-inregistrarea-cu-sebastian-ghita-video_1171311.html
Am intrat in faza bataliei intre gasti 🙁 Este vizibil ca in aceste zile se duce o batalie cu un scenariu si strategie, scrise in alte “laboratoare”.
Il citez pe @intamplator,”omuletii verzi nu au parasit niciodată Romania”. Multe conserve au explodat in ultima perioada.
Omuletii verzi ajutati de omuletii maro. Aia verzi cu propaganda, aia maro cu executia.
urmasii jegurilor din 47 au devenit azi “consilieri de imagine ”
la fel ca si in 47 – adeptii sunt in cetate , instruiti sa deschida poarta .
istoria se repeta dar .. sa nu uite omuletii verzi/maro de la ce/cine a plecat rascoala din 1907 ( chiar daca au sters si rescris manualele de istorie cu ajutorul grajdanilor toxici gen florian alexandru ) .
Dragnea: “Următorul premier pe care îl vom propune va fi un musulman cu permis Categoria C. Un profesionist”
http://www.kmkz.ro/de_ras/texte/dragnea-urmatorul-premier-pe-care-il-vom-propune-va-fi-un-musulman-cu-permis-categoria-c-un-profesionist/
http://www.academiacatavencu.info/actualitate/ali-dragnea-si-cei-40-de-hoti-va-vor-rezolva-pe-toti-40649
http://www.academiacatavencu.info/politic/scandalul-lukoil-ponta-psd–un-tun-de-2-miliarde-de-euro-40643
Tot de (pe) acolo, niște afișe (post)electorale, mai aproape de realitate!
http://www.academiacatavencu.info/galerie/galerie-foto–cum-ar-fi-trebuit-sa-arate-afisele-partidelor-si-candidatilor-la-parlamentare-40646/img/1
Intai si-ntai, felicitari Mircea Rusu, daca acceptai pariul castigai 🙂
In al doilea rand, nu-mi place ce se intampla. Dragnea pare a provoca scandal intentionat. Johannis il ajuta, cu sau fara intentie. Toata povestea se transforma in telenovela fara sfarsit. Iara irosim un an de zile pe batalia intre presedinte si PM.
Nu-mi trebuie mare efort de imaginatie ca sa vizualizez discutia dintre Dragnea si Tariceanu:
– Am castigat tot! Acuma ce ne facem? Ca nu stim sa facem nimic, pe plan extern suntem praf, am promis salarii de 3600 de euro la medici… In 6 luni o sa iasa prostia noastra la iveala si lumea o sa vada ca era mai bine cu ciolos
– Pai hai sa provocam o criza politica, toata lumea o sa stea cu ochii pe cearta si or sa uite de promisiuni.
Tulburam apa si dupa aia facem chestii.
dragnea a zis clar: “nu vrem sa provocam o criza politica”
tradus inseamna “vrem sa provocam o criza politica “. Si tocmai de aceea negam preventiv. Ca sa lipsim de forta acuzatiile care evident vor veni. In engleza “steal the thunder”.
si nu-mi place nici faza cu shaiddehh care a stat ascunsa o saptamana, cand romanii vroiau sa o vada, sa stie cine e. la antena 3 ar fi fost incantati sa o pupe live. nu doar in poza.
Am spus de ieri ca Servil nu a stat ascunsa degeaba. Daca deschidea gura era prapad si Dragnea stie asta. Nu avea idei, nu avea viziune, nu avea nici vorbele la ea si, cel mai probabil, ne arata un accent neaos roman. Sa iasa pe sticla??? Cu ce? Cu fata aia telgenica? Poate sunt rau dar… asta este realitatea.
Daca nici cont de facebook nu are. Era grajdanul perfect dar n-a apucat sa-i fie semnata numirea. A ramas ilustra necunoscuta care era si inainte. Un zero.
Iar Constitutia Romaniei e de o ineptie de necrezut!
Exista numei 3 puteri care tb sa fie separate in stat – legilativa, executiva si judecatoreasca. Nu exista nici un motiv pentru separarea presedintelui de PM. Ca nu sunt sefii unor puteri separate, sunt amandoi executivi!
E numai o scuza ca sa avem circ politic mimim 50% din timp.
si alegeri aproape in fiecare an. De fapt din doi in doi. Ca nu apuca sa treaca o alegere si incepe campania pentru urmatoarea.
Salut,
Model american ? Doar ca nu suntem in America. Ai uitat, asa repede, abuzurile usl ? Daca ajungem la mana parlamentului, cu actualii politicieni, dictatura scrie pe RO. In actualul sistem, presedintele mai are posibilitatea de a cenzura abuzurile. Ti se pare ca functioneaza institutia AP-ului ?
Cat despre un an irosit, avem un guvern si va veni si urmatorul, nu va dura deloc un an. Dragnea va veni cu o propunere rezonabila si in ianuarie vom avea alt guvern. Daca o sa vrea suspendare, foarte bine, se lamureste situatia. Deocamdata, avem un prim castig, CF nu va putea fi modificat pana la sfarsitul anului. Asa ca, ca de la 01.01.2017, TVA=19%, fara supraacciza la carburanti, fara taxa pe stalp.
nu are nimeni incredere in Parlament. E cat se poate de evident ca Romania are nevoie de republica prezidentiala. Degeaba incercam sa ne pacalim singuri.
Bun articol:
http://www.ziare.com/stiri/eveniment/10-greseli-facute-de-liviu-dragnea-de-cand-psd-a-castigat-alegerile-1448216
Dragnea, este un capos cu o personalitate dictatoriala. Un individ periculos pentru democratie, mai ales cand se asociaza cu un tradator de tara cu agenda scrisa la Moskova. Puterea l-a lovit in cap si se considera invincibil, inclusiv pe ai lui i-a pus la colt. Nastase a fost mic copil.
http://www.comisarul.ro/articol/nu-e-liniste-in-psd!-ponta-intalnire-de-taina!-dra_863794.html
Cea mai tare masura a competentelor USL2, am vazut-o in conferinta de presa de ieri. Dragnea a declarat ca s-a dus la Cotroceni ( cand au fost la consultari ) si i-au pus pe masa, presedintelui, decizia ccr 80/2014, aia prin care a fost desfiintat proiectul de modificare a constitutiei, al lui Dormeo. Ca argument suprem ca presedintele e obligat sa o desemneze pe Shhaideh.
decizia aia nu are aplicabilitate pe aceasta Constitutie 😛
http://politeia.org.ro/editoriale/cum-a-oprit-ccr-constitutia-usl-ponta-antonescu/26425/
Am demonstrat asta cu varf si indesat 🙂
salut, ni se va servi o (alta) canaspista:
http://adevarul.ro/news/politica/Sedinta-decisiva-psd-dragnea-alta-nominalizare-premier-forta-suspendarea-iohannish-spun-social-democratii-1_58637fb15ab6550cb8d83408/index.html
Viorica Dăncilă, liderul europarlamentarilor PSD şi preşedintele organizaţiei de femei a PSD
E o stire adevarul.ro, neconfirmata din alta sursa.
O alta marioneta in mana lui Dragnea, o alta propunere in bataie dejoc.
Ce zic PSDistii? Nu mai conteaza nici unul in partid, se vorbea de vechii ministri din guvernele Ponta, nu are incredere in ei?
Persoana importanta – a fost consiliera la Videle. Are cunostinte serioase despre cum se conduce o tara.
Poate un CAP!(cooperativa agricola de productie)
Mda, o puista de-a lui Dragnea de Teleorman – ce poate sa fie?…
Buna ziua. ”UPDATE În PSD se vehiculează, pe surse, ca variantă de premier, europarlamentarul Viorica Dăncilă. Dăncilă s-a născut la 16 decembrie 1963, la Roșiorii de Vede din județul Teleorman. Este membră a PSD din 1996. Din 2005 până în 2009 a fost președinte al Organizației Județene de Femei a PSD Teleorman, iar în prezent conduce organizaţia de femei a PSD la nivel naţional.” Daca nu poate ea,e liber gradinarul mosiei si chiar si soferul exdoamnei Bombonica si-a oferit serviciile pentru 3 luni. Ponta deja face joc de glezne
corect
De la Diliorman si anonima
http://www.europarl.europa.eu/meps/ro/95281/VIORICA_DANCILA_cv.html
Pai daca criminalii pesede au fost in stare sa puna prim ministru pe dement-gibbon, de acum pot sa puna orice gunoi acolo daca-i alege prostimea multa. Asta este.
Dragnea are un serai intreg. E inconjurat numai de femei , le tine chiar de talie! Gusturile nu se discuta, dar priviti poza, e transpus iar dansele sunt in culmea fericirii!
http://www.comisarul.ro/articol/dragnea-shimba-dar-vine-cu-o-giurumea-de-teleorman_863893.html
Iar Israel! Asta primeste numirile in plic, roman verde. incepe sa devina previzibila si vizibila ageanda ticalosului 👿 – “In cadrul Parlamentului European a fost membru supleant al Comisiei pentru control bugetar și al Delegației pentru relațiile cu țările din Mashrek și membru titular în Comisia pentru bugete și în Delegația pentru relațiile cu Israel.”
Sincer, Romania va ajunge exact ca Teleormanul si Alexandria 🙁 Il vom regreta pe Adriaan Nastase. Nu stiu cine il mai poate opri pe Dragnea&Co., omul considera tara ca pe propria feuda si impune oamenii care pot sa-i deschida poarta si sa-i pupe papucul. Ne asteapta vremuri urate.
Uitati-va la grupul PSD care a aparut dupa sedinta.Numai pupeze plus preopinenta!
Bună seara!
Faptul că am/s-a ajuns aici ține de (lipsa de) educație, inoculată „temeinic” sub (anti-)reformele unui marga sau ale abramburicăi, ale unui grăjdan ca liviu pop și ale altor idioți utili! Acum 20-27 de ani, un tânăr știa că trebuie să se implice în „viața cetății” (iar cei care au ieșit în stradă, ca să-l dea jos pe Pingelică, au plătit, mulți, cu viața, această implicare) și să iasă la mitinguri – vezi Piața Universității (fără conotațiile ei extremisto-securistice), grevele studențești din anii 1991-1996, alegerile din 1990, 1992 și, mai ales, 1996, etc… Azi, ce vedem: puști de 18-24 de ani, mulți cu bani „de la mama și/sau tata”, care, în loc să se implice cu „ștampila” la vot, se duc la club, la bere, la munte sau stau „home” și se întrec în „like”-uri pe „cartea fețelor” sau mai știu eu pe unde… Pentru cei de peste 50 de ani – mulți deja pensionari/pensionați și/sau pensionabili – nu mai sunt prea multe șanse de a le „crește” nivelul de cultură politică, dar pentru ceilalți – avem datoria de a ne implica (cei care am făcut-o deja, cred că nu e suficient – cel puțin în ce mă privește pe mine), în discuții „la firul ierbii”, „din om în om”, altfel, pre(a)spălarea pe creiere (inclusiv cu largul „concurs” al gurnaliștilor din tembeliziuni, al canaliștilor și al altor de-formatori/ne-formatori de „opinie”!), mai avem o singură șansă la un trai decent: EMIGRAREA!…
Cred ca e clar cine e PM propus. E si coana mare Androneasca si cred ca madam Nasar. Nu se lasa Dragnea, iar UFDR ul e in floare.
Nici nu mai au loc in cadru, atat de multi il sustin pe Dragnea!
Foarte interesant!
http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/-akram-sh—mesaj-pe-facebook–in-2014—incerc-sa-ma-pierd-in-multime–dar-nu-reusesc—contul–presupus-a-fi-apartinut-sotului-lui-sevil-shhaideh–a-fost-sters–436803
Asa-i cand dai condamnare cu suspendare criminalului care a falsificat alegerile unei tari. In loc sa infunde puscaria.
Daaa, o greseala enorma a justitiei. Macar sa-i fi luat drepturile cetatenesti. Acu, il vedem presedinte de Camera,face legea in tara! Te apuca turbarea.
Ce se intampla daca nici aceasta propunere nu este acceptata? Poate fi refuzata?
Sorin Grindeanu- propuneera PSD
Sorin Grindean, noua propunere. Cine este asta??
Noul gunoi al criminalilor sovietici in Romania: Sorin Grindeanu
deci am vorbit degeaba de cucoana, a pus un om din guvernul Ponta (fost)
psd timis
Cam indoliati unii, Firea face grimase. Ceva nu le convine.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-19047990-societatea-civila-acuza-autoritatile-folosesc-tragedia-din-franta-pentru-aprobarea-urgenta-unor-masuri-legislative-care-incalca-drepturile-omului.htm
au trecut la o sluga a aceluiasi stat dar care e mai “pe felie” decat musulmanca .
aripa “contacte black cube ” din .. http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-19044621-grup-interinstitutional-convocat-regim-urgenta-joi-pentru-analiza-efectelor-respingerii-legii-big-brother-privind-stocarea-datelor-trafic-creat-vid-legislativ-spune-ministrul-sorin-grindeanu.htm
Cu alte cuvinte, vechile „urări” românești (ale jigodiilor de la „putere”): „La vremuri noi, tot NOI!”, „Vom clădi o țară nouă…, nu VOUĂ”, „Pleacă-ai noștri, vin ai noștri/Noi votăm din nou ca proștii” (asta e din perioada interbelică”) și altele…
exact .
din pacate tara noua stocheaza datele personale si datele medicale ale tuturor romanilor .
nu stiu daca realizeaza cineva ce o sa insemne asta pentru viitorul poporului roman dar e bun ca patriotii lupta , lupta 😀
seara buna !
Mare jigodie este Dragoteasca. Se vede ca a sprijinit hidrantul lui Vantu 🙁
Daniel Constantin ii ridica osanale lui Grindeanu. Vorbesteinaintea lui Tariceanu. Cred ca a plans aseara cand nu l-au lasat sa zica nimic.
hello 🙂
sorin grindeanu
avem premier
herr-ul n-are niciun motiv sa-l refuze
dupa un sas presedinte avem un gugulan premier.
dar la prima impresie e prost ca noaptea in ciuda eventualei pregatiri(cica mate)
sa spui ca odata ajuns premier te vei supune psd-ului si lui dragnea la prima ta conferinta” de presa adica nu vei fi seful guvernului tarii ci guvernul psd-ului si a 3 mil de alegatori e masura intelegerii cu adevarat a viitorului rol pe care-l va avea
dragnea ,bine infipt in fata amazoanelor psd a incercat sa repare gafa,dar prea tarziu.
deci e clar.
dupa grajdeanu mai intra in vocabularul rom si grindeanu
adevarul e ca grajd psd fara grinda nu se poa` toa`si
asa a zis , ca e guvernul psd-ului si a 3 mil de alegatori ?
nu
a zis ca e subordonat psd-ului si lui dragnea
daca nu prezinta dovada juramantului , cand ii pupa mana lui dragnea ..nu-l cred .
eu zic ca e subordonat securistilor lui ilie sarbu .
dragnea a trebuit sa imparta cascavalul cu rivalii sai din psd 😀
mai vb pe tema asta dupa ce : vedem ministrii de interne ,aparare , transporturi si ce o sa se intample prin serv de info romanesti .
cu siguranta
noaptea trecuta dragnea n-a mai primit un cec in alb
Seara buna
Noul prim ministru , absolvent Academia de Informatii a SRI .
Credeati voi ca servicile NU MAI CONDUC tara ? Naivi . 🙂 🙂
probabil il pune si pe georgian pop ministru al apararii ! :))
Oare? Cred ca s-a activat planul de urgenta.
Ei, l-a lasat putin sa zburde. Pe noi sa ne agitam si gata! Livache s-a visat imparat si este un amarat de grajdar.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21499258-cum-incalcat-liviu-dragnea-promisiunile-nu-implica-serviciile-secrete-formarea-guvernului-nu-fac-cadou-voturile-unor-institutii-nominalizarea-unui-premier-academia-sri-activ.htm
Cred ca SS a fost fenta. Grindeanu a fost membru in comisia de control a SRI. In perioada in care a fost ministrul Comunicatiilor nu stiu ce a facut cu legile big brother.
cred ca aveti dreptate .
Acest articol (copiat din presa italiana ) e foarte interesant .
http://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/gheparzii-ar-trebui-inclusi-pe-lista-animalelor-pe-cale-de-disparitie-639249
E gresit cel de sus .
E acesta :
http://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/un-supervulcan-din-europa-da-semne-ca-se-trezeste-639766
e totusi o legatura intre cele doua linkuri nu-s chiar gresite 🙂
daca ,doamne feri,vulcanul erupe atunci trebuie luat la fuga ca gheparzi pt a nu se ajunge pe cale de disparitie.
Legat de el , originalul din presa italiana (institutul italian de geologie si vulcanologie )
http://www.ov.ingv.it/ov/campi-flegrei.html
De remarcat :
-Terenul din zona a suferit deformari enorme . Intre 10 centimetri si 1 metru . (umflat in inaltime)
-Datorita cresterii presiunii in cazanul subteran cu lava incandescenta , terenul e puternic deformat din 2005 incoace si in special din 2012 (figura “Deformazioni del suolo” )
– Crestere a activitatii vulcanilor noroiosi din zona ( se “scuipa” mai mult noroi fierbite decit normal)
Ceva “fierbe” urit de tot acolo . Zona e intens populata .
Se gaseste acolo inclusiv Academia Aviatiei Militare .
citit articolul dimineata
gradul de alerta ridicat de la verde la galben
monitorizare continua si de super specialitate
probabilitate mica pt cel putin un secol dar nu exclusa
e categoric un pericol (cutremurele sunt semnale)
..
cum o fi voia Domnului
civilizatia moderna de la Râm se trage,tot de-acolo va fi si disparitia sa 🙂 ))
Buna seara 🙂
Un inceput frumos de prim-ministeriala
– “Cei care mi-au dat votul ei trebuie sa decida impreuna mutarile pe care le facem.”
– “Este o relatie de subordonare, [fata de Dragnea] este presedintele PSD..”
Ultima data cand am citit eu constitutia (acum cateva ore), rolul guvernului este: Art 102/1: “Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.”
Pe de alta parte, la art.108 – privitor la actele guvernului, scrie ca: “(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.”
Am cautat cu atentie si cuvantul subordonare, si expresia “decizie de partid” – dar nu le-am gasit….
Probabil s-a schimbat cumva constitutia… dar n-am aflat eu…
Ca doar nu, din prima declaratie, noul prim ministru ot PSD e hotarat sa nu respecte constitutia.
Doar jura pe ea.
Nu pe statutul PSD:
Buna seara
Acum 27 ani auzeam “azi in timisoara maine ‘n toata tara”
oare in sfarsit grinda asta sa fi realizat asta?/oricum bine ca n am auzit “azi in rosiori/alexandria..maine ‘n ….”
p.s bine ca n a pus o pe andronescu sau vanghelie si bine ca dna a acuzat o pe aia de licra la psd teleorman
Nu fiti nerabdator .
Androneasca poate reapare ca ministru . Impreuna cu doamna Plumb .
Un fel de Suzana Gadea si Aneta Spornic din guvernele RSR . 🙂
perfect de acord Dane !
Buna seara!
Ma intreb cat au cautat un membru de partid cuminte, supus si fara doctorat, pe care sa-l faca prim ministru?
Cu greu mai gaseau pe cineva mai sters – cum individul nu are nici un fel de activitate notabila, nu poate fi acuzat de nimic. Presupun ca singura lui calitate este fidelitatea: fata de servicii, de partid si de marele conducator.
Citindu-i CV-ul si declaratia de avere, reiese ca majoritatea activitatii lui s-a desfasurat la stat. A lucrat in domeniul privat doar cativa ani, timp suficient cat sa economiseasca cele cateva zeci de mii de euro cu care a imprumutat firma sotiei. O fi si asta o mica spalare de bani, acolo …
Presupun ca daca cineva ii va analiza publicatiile nu va gasi nimic plagiat 🙂 Asteptam pe doamna Sercan, poate ne zice ea ceva.
Cat putem fi de superficiali(tampiti?)!!!
Am auzit ca noua nominalizare va fi trimisa la cotroceni “in plic”!!!
sper sa fie cu confirmare de primire,si raspunsul sa fie la fel….
Sa nu piarda plicul pe drum . Nu de alta dar cindva au pierdut si originalul unor contracte (de zeci-sute de pagini ) 🙂
Eu astept acum sa vad cearta pe functile de ministru , secretar de stat , etc .
Sau deja sint desemnate si noul prim ministru le primeste in plic ? 🙂
Nu se pierde niciun plic
Sorin Grindeanu ( valoare mare si prieten al popoarelor ) a fost membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
Adica a fost coleg , subordonat lui ghita .
Ghita ala cu televiziunea facuta din sacosa cu bani trimisi de cocos , a lu’ nutza -retrasa :)) .
Cooperativa merge mai departe , spre bunastarea oricarui popor mai putin a poporului roman .
Asta e din 2014
https://www.youtube.com/watch?v=C_1tczN0O_g
In gunoi provenit din gunoaie. Johannis nu are cum sa puna mizeria asta ca prim-ministru.
Omer Radovancovici , fratii interlopi Cristescu , Ilie Sarbu ( ce ziceam mai sus ) si un pedigree necesar : „Arabetii” de la Medicina . 😀
Așa se explică de ce este verde, rade dar nu este râsul lui. Livache se așteaptă la surprize.
Poate il refuza si pe asta , presedintele ( dar ii va fi greu sa o faca , insa nu imposibil ) .
”Sorin Grindeanu nu are nicio legatura cu SRI. A fost din greseala in Comisia de Control a SRI, din intamplare. Nu toti care sunt in Comisie sunt acoperiti.”, a precizat Dragnea.
http://www.stiripesurse.ro/liviu-dragnea-da-car-ile-pe-fa-a-despre-legatura-dintre-sorin-grindeanu-i-sri-a-fost-din-gre-eala_1171371.html
prostu’ prostilor acest dragnea !
hai cu legea defaimarii , taranoi de teleorman !
Sunt varza, juri ca ne aflam la Primaria Cocarlatii din Deal. Oare nu au o persoana cu studii in domeniul PR-ului?
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21499442-foto-documentul-trimis-dragnea-tariceanu-cotroceni.htm
…”Desi apreciem ca fiind in afara cadrului constitutional procedura prin care nu ati fost de acord cu desemnarea doamnei Sevil Shhaideh pentru functia de prim-ministru “…
Mint jigodiile la orice pas .
Ar trebuie si KJ sa le dea un raspuns : .. aratati ce articol din Constitutie am incalcat , aduceti dovada de la CCR si apoi ma mai gandesc daca va desemnez gunoiul propus pentru functia de premier ” .
Misiva de amor trimisa presedintelui de catre PSD-ALDE cu propunerea pt. Grindeanu:
http://www.comisarul.ro/articol/%E2%80%8Bfoto-documentul-trimis-de-dragnea-si-tariceanu-la_863930.html
Scuze Cedric, nu am vazut link-ul.
Nici o problema, mar! Avem aceleasi “preferinte”.
Si, ca tot il acuza Dragnea pe Basescu in cazul SS, Basescu ii mai da o ocazie :
http://www.comisarul.ro/articol/basescu-declaratie-incendiara-despre-grindeanu-si-_863929.html
eu zic ca dl respectiv ar trebui sa si vada de treaba , nu de alta …dar sa nu inceapa sa l intrebe lumea pe strada de ce l-a decorat pe gaspadinul care l-a decorat pe dragnea .
Tot sistemul, maloaxorul functioneaza impecabil.
asa pare , ca malaxorul e pe turbo . toate gastile sunt galagioase .. eu astept un comunicat oficial care sa ne spuna unde este domnul Ghita !
cu subiect si predicat .
S-au dus la raport! A3 este pe cai mari, sper sa o incaseze din nou 👿
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-21499524-livetext-liviu-dragnea-sorin-grindaru-invitati-sinteza-zilei-antena-3.htm
” Vreau ca oamenii sa se simta liberi in tara lor, sa putem vorbi la telefon fara teama. E o psihoza generala ”
Ce tupeu are sa vorbeasca penalul condamnat pentru fraudarea unui referendum !
Vrea libertate , individul care baga cu japca legi primite la pachet cu rigle si echere .
De aia voteaza mortii in Teleorman , ca e libertatea instituita de penalul condamnat Liviuta .
Bate campi . Adica minte.
Tot e controlat in UE , USA. s.a.m.d.
De ascultat pe toti e imposibil .
Care nu e sinonim cu controlat.
Vorbeste pentru prostii lui.
Aia care urlau nu ne vindem tara si noi muncim nu gandim .
Merita citit – “Cariera politică a lui Sorin Grindeanu este una foarte interesantă pentru că își are rădăcinile în plină guvernare Adrian Năstase și este marcată de trei lideri ai Partidului Social Democrat, cel mai cunoscut dintre ei fiind Ilie Sârbu”
http://www.romanialibera.ro/politica/partide/sorin-grindeanu-436838
oki, verificat personajul pe un site local
ii omul lui Ilie Sarbu, apoi a lui Dragnea cand acesta era anti Ponta
mai corect decat media pesedistilor, chestie care a generat clinciuri locale; nu as da prea multi bani pe asta, se intra in alta ordinbe de marime la Bucuresti, e usor sa fii corect pe mize mici.
a fost pregatit “groomed” de politica mare in mod cert, i se prevedea un mare viitor, probabil cu ajutorul lui Ilie Sarbu.
foloseste cuvinte gen responsabilitate, raspundere, o sa-i plesneasca ochelarii lui Gadea
Concluzie personala:
pare omul potrivit, daca PSD avea o versiune mai buna, io nu o stiu
o seara faina
Vom vedea cum impaca capra cu varza . Cind va prezenta bugetul pe 2017. Adica sa impaci promisiunile populiste cu limitele impuse de UE la deficitul bugetar.
E vina lui Johannis si mai ales a guvernului Ciolos ”zerolasuta fonduri atrase”. Daca pnl se misca ca pestele in apa in opozitie, psd la putere inoata in minciuna si manipulare din 45 incoace
sa ne amintim ca si 2vp a avut girul si ajutorul popii? daca tropaie ca un cal si necheaza ca un cal putem sa gandim ca e zebra?
Seara buna tuturor!
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-29-decembrie-un-grajd-grindean-pentru-linistea-lui-dragnea/51290/