Revista Presei – 24 martie. Dragnea către Guvern: mai repede cu acele Coduri!
24/03/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 24 martie. Vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonei litorale unde valorile vor fi în continuare apropiate de mediile climatologic specifice, informează ANM. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 grade, mai scăzute în estul Dobrogei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte, unde local vor fi averse şi se vor semnala descărcări electrice. Mai ales în a doua parte a intervalului, în nord-est vor fi condiţii pentru grindină sau măzăriche. Pe crestele Carpaţilor Orientali, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari noaptea în est şi în sud. Minimele termice vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade. În orele dimineţii, în Dobrogea izolat ceaţa va persista. Bucuresti: vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, iar pe timpul zilei va fi frumoasă, cu cer variabil şi vânt în general slab. Noaptea vor fi înnorări temporare şi condiţii pentru ploi de scurtă durată, iar vântul se va intensifica. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade.
Fost ofiţer de informaţii în KGB şi SIS, care a trăit Războiul din Transnistria: „Rusia a jucat şah cu noi, ca un maestru internaţional cu un începător“. În luna martie s-au împlinit 25 de ani de la Războiul din Transnistria, conflict care a afectat integritatea teritorială a Republicii Moldova şi care reprezintă şi acum o problemă serioasă de securitate în regiune. Fostul colonel SIS Ion Leahu, fost ofiţer KGB înainte de 1991, explică pe larg premisele şi motivele conflictului armat, soldat cu peste 1.000 de morţi. Colonelul (r) Ion Leahu, chiar dacă nu are cetăţenia română, se consideră român. Crede că pentru soluţionarea conflictului îngheţat de pe Nistru, care reprezintă o problemă de securitate majoră şi pentru România, trebuie făcute toate eforturile pentru scoaterea Federaţiei Ruse de la negocieri, care în ultimii 25 de ani nu au reglementat semnificativ situaţia din regiunea separatistă. În 1991, după puciul de la Moscova, când conducerea democratică din Republica Moldova, Mircea Snegur, Moşanu şi alţii au luat decizia de a adopta declaraţia de suveranitate şi de a constui stat separat de Federaţia Rusă, acolo deja erau gata cu pregătirile. Mentalitatea, lucrurile administrative, erau consolidate partide, inclusiv structuri de forţă. La Chişinău lumea, în principiu, era romantică. 6 din 7 zile lucrau, duminica veneau la miting. Îşi dădeau părerile şi aprecierile despre ceea ce se întâmplă. În stânga Nistrului se făcea cu totul altceva. Fostul comandant al Armatei 14 care era convocată în stânga Nistrului, scotea din dreapta Nistrului cele mai sofisticate şi bune elemente de armament. Se pregăteau din 1989-1990. La Bălţi staţiona o brigadă de rachete antiaeriene. Într-un timp foarte scurt au fost scoase toate echipamentele electronice, care ghidau aceste rachete. La Floreşti erau maşini blindate pentru o armată. Erau peste o mie de maşini blindate noi nouţe. În acea perioadă eram ofiţer de informaţii şi vedeam aceste lucruri. Noaptea întreagă trecea tehnica militară de la Bălţi la Dubăsari,dar asta încă din 1989- 1990, când nu era nici vorbă de conflict. Integral pe Adevarul
Ce-a rămas după ce Firea & Co. l-au linșat pe Vlad Voiculescu. Cinci pacienți români care aveau nevoie de un transplant pulmonar sunt acum pe culoarul morții. Spitalul AKH din Viena a anunțat că nu mai operează pacienți din România. S-a ajuns în această situație prin complicitatea toxică dintre mogulii care stăpânesc sistemul de stat de sănătate, presa ultracoruptă și PSD-ul care susține politic existența acestui sistem. Nu știu câți își mai amintesc de linșajul mediatic prin care a trecut Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, pentru că a spus că în România nu se pot face transplanturi pulmonare. Narcis Copcă, managerul Spitalului „Sf. Maria“, l-a acuzat că ar fi responsabil, indirect, de moartea unui copil și i-a făcut plângere penală la DIICOT. „Să vină personal, să avem o discuţie bărbătească, să introducă pe plată serviciile care se cuvin asiguraţilor. El va trebui să răspundă cel puţin pentru acest mort“, spunea Copcă în noiembrie 2016. În martie 2017, noul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a confirmat că Voiculescu avea dreptate, iar Copcă și Firea au mințit: nu se pot face transplanturi pulmonare în România. Între timp, au apărut efectele: scandalul provocat de Copcă, acuzațiile sale incorecte la adresa spitalului AKH din Viena și a Eurotransplant au contribuit la decizia clinicii austriece de a scoate de pe listele de așteptare pacienții români. Situația s-a degradat și din vina ministrului PSD al Sănătății, care nu a reacționat la timp întrucât nu primise o informare oficială. „Până acum, nu am fost contactaţi de noul ministru al Sănătăţii“, a spus Dirk van Raemdonck, membru în conducerea Eurotransplant. Integral pe Romania Libera
Guvernul adopta in mai noul proiect de modificare a Codurilor penale. Dragnea: Asteptam cu mare interes si speranta. Ministerul Justitiei va elabora un nou proiect de Lege pentru modificarea Codurilor penale, in vederea transpunerii deciziilor CCR, care va fi adoptat in Guvern in luna mai, potrivit programului legislativ al Executivului. Guvernul isi propune ca in mai sa adopte un nou proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal si a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedura Penala, informeaza News.ro. Proiectul initial a fost anulat de Ministerul Justitiei in luna februarie, dupa abrogarea OUG 13, in perspectiva elaborarii unui document mai complex. Potrivit Executivului, scopul propunerii legislative este “punerea in acord a Codului penal si a Codului de procedura penala cu exceptiile de neconstitutionalitate admise de Curtea Constitutionala”. Guvernul are in vedere decizia CCR privind procedura colectarii probelor biologice in cazul infractiunilor de circulatie (inclusa initial in OUG 13), precum si decizia din 2015 cu privire la conflictul de interese, cand Curtea a hotarat ca sintagma “raporturi comerciale” din cadrul definitiei infractiunii (art. 301) este neconstitutionala. Alte modificari vizate se refera la procedura de solutionare a abtinerii sau recuzarii persoanei care efectueaza urmarirea penala, dar si procedura revizuirii cazurilor. Integral pe Ziare.com
Dacian Cioloș confirmă că nu va intra în USR. Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat joi că decizia lui este să nu se înscrie în Uniunea Salvați România (USR) și a precizat că a ajuns la această concluzie chiar după primele discuții avute cu Nicușor Dan. “Vreau să confirm că decizia mea este să nu fac pasul spre Uniunea Salvați România. De altfel, este o concluzie la care am ajuns încă înainte de a apărea toate speculațiile, înainte de înființarea acelei comisii de negociere în USR, de pozițiile și de reacțiile din ultimele zile. Este o decizie pe care am luat-o după primele discuții avute cu Nicușor Dan, pe care i-am și comunicat-o acum mai bine de o săptămână, când mi-a prezentat opinia sa clară în calitate de președinte al partidului”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook. Fostul premier a precizat că are alături de el colaboratori din echipa guvernamentala de anul trecut, oameni lângă care a “construit politici de care România are și va avea nevoie, oameni care mai pot face încă multe lucruri bune pentru țară”. “Nu s-a pus niciodată problema ca eu sa negociez pentru mine o poziție sau alta în USR, așa cum reiese din unele poziții publice. Discuțiile s-au purtat în jurul unui posibil proiect comun între aceasta echipa și USR. Discuțiile cu președintele USR le-am purtat întotdeauna cu deschidere, cu bună credință, concentrându-mă pe ceea ce putem construi împreună. Nu voi fi eu vreodată cel care să vrea să dea pe cineva la o parte, să vrea să vină la o masă deja așezată sau să culeagă roadele muncii altora”, mai scrie Dacian Cioloș. Integral pe Romania Libera
Ovidiu Tender scapă de 3 ani şi 5 luni de închisoare, ca urmare a unei decizii CCR privind abuzul în serviciu. Omul de afaceri Ovidiu Tender scapă de trei ani şi cinci luni de închisoare, după ce Tribunalul Arad i-a dat câştig de cauză, joi, anulând pedeapsa pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile, transmite corespondentul MEDIAFAX. Tribunalul Arad i-a dat câştig de cauză omului de afaceri Ovidiu Tender, care a contestat condamnarea de 12 ani şi 7 luni cu executare, avocaţii săi susţinând, joi, că infracţiunea care a stat la baza condamnării, respectiv instigare la abuz în serviciu într-o companie privată, a fost dezincriminată conform deciziei din 2016 a Curţii Constituţionale a României. Ovidiu Tender a reuşit, astfel, să obţină reducerea pedeapsei, de la 12 ani şi 7 luni la 9 ani şi două luni. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare la Curtea de Apel Timişoara. Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat pentru un concurs de infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. Integral pe Gandul
Țara cu două viteze. Diferenţe în interior mai mari decât cele dintre România şi Occident. Prăpastia dintre România săracă şi cea bogată creşte de la un an la altul, iar raportul între judeţe este de 1 la 5. Ca o comparaţie, în timp ce Capitala ţării ar merge cu o viteză a dezvoltării economice de 100 de kilometri la oră, judeţe precum Vaslui, Teleorman sau Giurgiu abia înaintează cu 20 de kilometri la oră. Diferenţele în interiorul ţării au ajuns chiar mai mari decât cele dintre România şi statele bogate din Occident. Clădirile de sticlă şi casele de chirpici reprezintă două feţe ale aceleiaşi Românii. Timpul necesar pentru a repara acest decalaj se poate întinde pe mai bine de 20 de ani, dacă măsurile nu vor fi luate repede. „Ne aflăm în cel mai bogat loc din România. Aici, în Bucureşti, PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la aproape 21.000 de euro pe an”, relatează Cătălin Bălan, reporter Digi24. „Aşa arată viaţa în cel mai sărac colţ al Europei. În Vaslui, PIB ul pe cap de locuitor nu depăşeşte 3.700 de euro anual. Ca să facem o comparaţie putem spune că într-un an un vasluian produce cât să cumpere o maşină la mâna a doua”, relatează Olga Bejan, reporter Digi24. Valoarea pe care o produce Vasluiul este la 26% din media UE, în timp ce Bucureştiul depăşeşte această medie. Judeţele sărace din România au pierdut peste 20% din populaţie în ultimii 15 ani, iar asta arată că oamenilor care au plecat din ţară nu li s-a oferit nicio alternativă economică, spun analiştii financiari. Integral pe Digi24
Pericol major de inflatie! Este extrem de periculoasa si prabuseste piata. Interviu (II). Exista o tendinta de majorare de pret cu mult mai puternica decat pare si nu stiu daca va putea fi stapanita. Cresterea de pret cuplata cu cresterea veniturilor inseamna inflatie, afirma Sorin Minea, presedintele Federatiei patronale Romalimenta. Sorin Minea a explicat pentru Ziare.com care sunt cele mai mari probleme ale antreprenorilor romani, intre care lipsa fortei de munca stimulata de ajutoarele sociale: “Am si un record. Unul care si-a dat demisia dupa 2 ore si jumatate. Era muncitor necalificat, l-am pus sa traga de un carucior, sa impinga niste carnati, chestii banale. La voi e munca multa, bai! Si a plecat acasa dupa doua ore si jumatate. Este unul dintre liderii locali ai unui partid, nu conteaza care.” Sorin Minea a vorbit si despre efectele Legii 51% produse romanesti care “este o balarie, nu se poate aplica”, dar a prejudiciat producatorii de alimente. Ce s-a ales din Legea 51% produse romanesti, cu exceptia faptului ca a provocat un infringement? O balarie, nu se poate aplica. Procedura europeana e asa: iti vine o idee de lege, o comunici CE, Bruxelles-ul da un raspuns si dupa aia dai legea. Ai nostri au dat legea si dupa aceea a fost anuntata CE. Superinteligent! Legea a fost electorala, trebuia sa aduca voturi in plus partidului care a creat-o fara consultarea celor care se pricep. Nu a fost facuta de procesare, ci de productia primara, iar daca se referea strict la fructe si legume nu aveam nimic impotriva. Dar au incercat sa bage si procesatele fara sa aiba habar. Le-am spus ca va fi infringement clar si nicio tara din lume nu a facut asa ceva. Au fost date exemple, Franta, Ungaria, Polonia. E o minciuna. Au luat o defintie, privind lantul scurt, si o recomandare din preambulul Codului de bune practici rural din Franta. Integral pe Ziare.com
Dezbatere SUA: Se pot discuta teme politice in institutiile de invatamant? Pot profesorii sa vorbeasca despre Donald Trump? Peter Kaufman, profesor de sociologie la Universitatea de Stat din New York, afirma urmatoarele: “Donald Trump, presedintele SUA, este rasist, sexist, spune minciuni constant si face revendicari inselatoare. Folosesc aceasta declaratie nu pentru a acuza, ci ca o asertiune. Nu este bazata pe ceea ce administratia prezidentiala numeste “fapte alternative”, ci pe realitati verificabile”, potrivit Everyday Sociology.”Daca urmarim actiunile lui Donald Trump este dificil sa negam aceste afirmatii”, adauga profesorul Kaufman si foloseste aceasta asertiune pentru a intreba profesorii din scoala publica despre modul in care si-ar putea construi lectiile in scolile publice. “Imaginati-va un profesor care le spune elevilor aceste lucruri despre presedintele SUA. Am intrebat cativa profesori daca ar fi de acord sa isi inceapa lectia cu aceasta afirmatie, iar raspunsul lor a fost <<Categoric, nu!>>. Ei se tem de faptul ca ar putea fi sanctionati sau chiar concediati.” “Nici in cadrul studiilor universitare, profesorii nu se simt confortabil sa le transmita studentilor aceste lucruri, desi se presupune ca au un grad ridicat de libertate”, subliniaza sociologul. “Cu toate acestea, daca ne dorim sa cream o ordine sociala care sa reflecte principiile si valorile institutiilor educationale, trebuie sa transmitem faptele catre elevii nostri, chiar daca ne intersectam cu sfera politica”, conchide Peter Kaufman. Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata
“How does intelligence survive in a post-fact world?” That’s the question General Michael Hayden raised when reports surfaced last week that President Donald Trump relied on Breitbart, not U.S intelligence agencies, as the basis to claim that the Obama administration had wiretapped Trump Tower. Hayden, who led the CIA and the NSA under President George W. Bush, joins Forum to talk about the relationship between U.S. intelligence agencies and the Trump Administration, as well as the role of American intelligence in the fight against terrorism. ”
https://ww2.kqed.org/forum/2017/03/10/former-cia-chief-michael-hayden-on-american-intelligence-in-the-age-of-terror-and-president-trump/
Salutare!
“Prăpastia dintre România săracă şi cea bogată creşte de la un an la altul, iar raportul între judeţe este de 1 la 5”?
Saracia romanilor e, totusi, profitabila.
Pt. cine?
Doar cateva exemple:
http://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/banii-europeni-pentru-romanii-saraci-furati-de-politicieni-si-prietenii-lor-692379
Deci Ciolos nu intra in USR.
Mai precis, Nicusor Dan i-a dat cu flit, infricosat ca pierde sefia partidului.
Sa vedem cum se descurca cu Clotilde, unicul pericol serios.
Orgoliile ne omoara, mai draga… 🙂
Interesanta (si corecta) opinie la care ma raliez, in calitate de bunic: 🙂
Florin Negrutiu:
“Știți cât de greu îi e unui băiat de nici 9 ani? Cât trebuie să care zilnic? Nu e vorba despre ghiozdanul burdușit cu pietre de moară, pe care-l trage voinicește în drumul lui spre școală, pe ăla poate să-l ridice, doar e aproape bărbat. Povara de așteptări pe care o duce pe umeri e mult mai greu de ridicat. Dacă nu reușește, nu doar că-i va dezamăgi teribil pe cei mari, care sacrifică totul doar pentru el, dar mai mult ca sigur își va rata viața.
La această vârstă nu mai e vreme de copilării. Trage sau rămâne de căruță. I-au spus-o părinții, bunicii, doamna. Dintr-un băiețel vioi și vesel s-a preschimbat într-un roboțel harnic pe care adulții îl învârt cu cheița.”
https://republica.ro/copiii-nu-trebuie-lasati-liberi
Buna ziua tuturor…….
Dumnezeule, ce mai certuri aveam cu saracu’ tata….”nu inveti nimic, n-ai sa faci nimic, doar citesti romane”……etc……etc…..din cauza “romanelor” citite argumenatm mai bine decat el si “castigam”, dar victoria era mult prea amara ca sa ma bucur de ea. Bine ca nu se mai intoarce o asemenea copilarie……
Mda, cititul cu lanterna, sub plapuma, dupa ora stingerii.
Sau in locuri avand o cu totul alta destinatie, unde puteai sa stai inchis/netulburat cel putin o juma` de ora. 😉
🙂
http://adevarul.ro/news/eveniment/povestea-copiilor-munceau-sclavi-achita-datoriile-facute-parintii-camatari-1_58d5195f5ab6550cb8a31670/index.html
Bună ziua!
E off topic, dar cred că e util să vedem cum „fac” unii „cercetare” științifică:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/incredibil-o-falsa-cercetatoare-si-a-gasit-un-post-real-de-editor-la-mai-multe-reviste-stiintifice–155585.html
„Psiholog la Universitatea din Varşovia şi la cea din Brighton, Katarzyna Pisanski şi colegii săi au inventat în 2015 personajul Anna O. Szust. Licenţiată, interesată de neuroştiinţe şi ştiinţe sociale, ea nu a publicat niciodată în reviste cunoscute şi nu are experienţă ca editor. ”Dna Fraudă” şi-a trimis CV-ul şi o scrisoare de intenţie la 360 reviste, unele considerate ca fiind serioase, iar altele cu o reputaţie proastă, arată Agerpres.
Înainte de a putea fi publicate într-o revistă, articolele sunt citite de editori ştiinţifici care analizează dacă articolul merită să fie luat în considerare. Ei decid în consiliul editorial dacă textul trebuie să fie acceptat, respins sau revizuit. Un rol important şi prestigios. Din cele 360 de reviste, 120 figurează în anuarul ”Journal Citation Reports” (JCR), ce reuneşte titluri care îndeplinesc anumite criterii de calitate. Niciuna dintre aceste publicaţii nu a acceptat-o pe ”Dna Fraudă”. Alte 120 sunt în ”Anuarul revistelor cu acces liber” (DOAJ). Opt dintre ele au recrutat-o pe Anna, conform Agerpres.
În fine, restul de 120 apar pe o listă neagră care include aproximativ 10.000 de reviste cu acces liber ”potenţial sau probabil avide”, potrivit Katarzynei Pisanski. Această listă a fost stabilită de Jeffrey Beall, bibliotecar la Universitatea din Colorado. Patruzeci de reviste de pe această listă au fost de acord să o recruteze pe Anna. ”
Săracul Saddam!
http://www.descopera.ro/dnews/16203281-un-inginer-nu-isi-poate-gasi-un-loc-de-munca-din-cauza-numelui-care-ii-sperie-pe-toti-angajatorii
„Un inginer din India susţine că nu îşi poate găsi de muncă din cauza numelui său, care seamănă izbitor cu al fostului dictator irakian Saddam Hussein, scrie BBC.
Bărbatul, pe care îl cheamă Saddam Hussain, susţine că a fost refuzat de 40 de ori la interviurile de angajare din cauza faptului că oamenii sunt speriaţi de numele său, pe care îl asociază cu fostul dictator irakian, executat acum 10 ani.
„Oamenii se tem să mă angajeze”, a declarat Saddam (care va deveni Sajid) Hussain, citat de Hindustan Times.”
Buna ziua.
Este incredibil ce vrea Ivan. Daca sunt acceptate propunerile, sincer, putem sa ne scoatem dictionarele de limba rusa, pentru ca ne-am intors in anii 50 👿 – Ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin, a declarat in ultimele saptamani ca Rusia vrea sa semneze cu Romania trei protocoale de colaborare in domeniile cultura/mass-media/tineret/, in educatie si pentru granturi de cercetare. Ministerul roman de Externe a aratat intr-un raspuns pentru HotNews.ro ca cele trei documente dorite de Rusia sunt in proces de clarificare sau analiza de oportunitate.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21678851-protocoale-colaborare-vrea-rusia-romania-stadiu-sunt-mae-analiza-oportunitate.htm
Nota! – de citit solicitarea unuia dintre cititorii articolului, este foarte buna si cu bataie lunga
Excelentă solicitarea!
Deh, dacă la externe avem o „tânără speranță”, care a „respectat” voința alegătorilor români din Diaspora în 2014…, cu aista defilăm!
P.S. Cu scuzele de rigoare, cu „respectul” unui de-alde Tuie Meodor, politrucul de la externe, m-aș șterge undeva…
Încep să regret că n-am făcut rusa la școală!…
Și nici fiică-mea nu face, dar, pentru ea nu e târziu… Poate-i schimbă, de la toamnă, engleza cu russkii jazîk 🙂
Bună ziua!
Buna.
Sa nu regreti, este un blestem 🙁 Am facut 8 ani de rusa, cred ca eram printre putinele scoli/ licee care mai studiau rusa, din motive de apropiere de Buhu. Bine ca au renuntat dupa 90, cu toate ca am inteles ca in Buhu a ramas/este o scoala care are rusa in programa.
postare 9
http://politeia.org.ro/editoriale/post-adevarul-gogonat-al-lui-dragnea/52807/
Buna ziua 🙂
De fapt nu vrem sa intram ca admin 🙂 ;
@Editat: scuze, Dane, pentru tine a fost o provocare 😛