Revista Presei – 23 februarie. Cioloș si regionalizarea: vise!
23/02/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 23 februarie. Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an în toată ţara, dar în special în regiunile sudice şi sud-estice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade, mai ridicate în Câmpia Română şi Podişul Dobrogei, până la 22…24 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade. În vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului cerul va fi mai mult noros, aria ploilor se va extinde treptat, iar izolat, mai ales în Banat şi la munte, se vor cumula peste 20 l/mp. În celelalte zone cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi locale, în general slabe, seara şi noaptea. Vor fi şi averse, iar izolat vor fi posibile descărcări electrice. În cursul nopţii, la munte, vor apărea precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, izolat în sud-estul teritoriului, iar la sfârşitul intervalului şi în regiunile vestice. LA BUCUREŞTI: vremea va fi în continuare cu mult mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului, astfel că temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea când temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat.
Klaus Iohannis propune Parlamentului patru obiective majore pentru 2016: Ce facem cu marile sisteme publice: educaţie, sănătate, pensii? Preşedintele Klaus Iohannis a cerut luni, în faţa Camerelor reunite al Parlamentului, asumarea a patru obiective majore pentru anul electoral, precizând că actuala clasă politică este în întârizere în a da răspunsuri la probleme majore- educaţia, sistemul de pensii, sănătatea, sistemul bugetar. ”Vă invit să asumăm împreună câteva mize majore pentru anul 2016. Prima, vizează începutul recâştigării în politică. A doua, ţine de funcţionarea instituţiilor într-un stat democractic. A treia, priveşte continuarea eforturilor în domenii în care România a făcut progrese şi a câştigat respectul partenerilor externi şi, în fine, dar nu în ultimul rând, în zona marilor sisteme publice vă propun să punem câteva pietre de temelie pe care care să se poată construi în 2017, indiferent cine va fi la putere”, a spus Iohannis. Şeful statului a spus că actuala clasă politică este în întârziere în a da răspunsuri la câteva probleme majore de pe agenda cetăţenilor: educaţia, sănătatea, sistemul public de pensii, salariile bugetarilor şi declinul demografic. “Suntem în întârziere în a da răspunsuri esenţiale cu privire la preocupări majore de pe agenda cetăţenilor, inclusiv în perspectiva anului 2018, când vom sărbători centenarul Marii Uniri. Ce facem cu marile sisteme publice: educaţie, sănătate, pensii? Ce soluţii găsim pentru sutele de mii de tineri fără diplomă de bacalaureat, care se integrează greu sau deloc pe piaţa muncii? Ce se întâmplă dacă vom constata într-un viitor nu foarte îndepărtat că sistemul de pensii nu mai este sustenabil? Ce facem cu salarizarea bugetarilor? Cum gestionăm problema demografică şi cum evităm un viitor în care România ar deveni lipsită de atractivitate ca forţă de muncă şi ca piaţă de desfacere şi va fi slăbită în cadrul UE din cauza scăderii demografice?”, a spus preşedintele. Integral pe Mediafax
Etapele legale prin care pot fi scoase Antenele din sediul pe care îl ocupă ilegal. Războiul dintre ANAF şi televiziunile lui Dan Voiculescu se pregăteşte să intre într-o nouă fază. Reprezentanţii Antenelor au refuzat să plece din imobilul confiscat în dosarul ICA, aşa că Fiscul nu are decât opţiunea unui proces de evacuare, care însă durează foarte puţin, arată experţii în drept. UPDATE Tribunalul Bucureşti a respins cererea reprezentanţilor Antena Group de amânare a executării silite cu 30 de zile, potrivit B1TV. De altfel, Tribunalul Bucureşti va analiza marţi o altă cerere depusă de Antena Group. În cazul în care şi această cerere va fi respinsă, inclusiv de instanţa superioară, ANAF trebuie să pună în executare sentinţa judecătorească, iar de sediile sociale ce aparţin Antena Group să intre în proprietatea statului. Scandalul evacuării televiziunilor din trustul Intact se va muta în instanţă. Termenul de cinci zile în care „Antenele“ trebuiau să plece de bună voie din sediul situat pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti a expirat la sfârşitul săptămânii trecute, dar trustul de presă nu a dat semne că vrea să accepte somaţia. Pentru că reprezentanţii televiziunilor au refuzat să se mute voluntar, singura opţiune a Fiscului de a intra în imobil este deschiderea unei acţiuni de evacuare în instanţă. Statul are de recuperat de la Dan Voiculescu un prejudiciu de 60 de milioane de euro în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Adică paguba pentru care Dan Voiculescu a ajuns în spatele gratiilor pentru 10 ani. Când a pronunţat sentinţa, instanţa a decis că imobilele se preiau de către stat „libere de orice sarcini”, adică fără a fi grevate de ipoteci, garanţii sau contracte de închiriere ale terţilor. Din acel moment, contractele de închiriere ale Antenelor au devenit, practic, lipsite de valabilitate în raport cu Statul Român. Din august 2014, când a fost pronunţată sentinţa şi până acum, autorităţile nu au reuşit să recupereze decât 1% din prejudiciul imputat lui Dan Voiculescu şi firmelor sale. Integral pe Adevarul
Ascensiunea unui premier al României. Episodul V: Victor Ponta a iertat Rompetrol de jumătate de miliard de dolari și a amânat majorarea redevențelor Petrom. Pe 22 ianuarie 2014, Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, ştergea oficial printr-o semnătură pe o hotărâre de guvern, jumătate de miliard de dolari din datoriile Rompetrol, în ciuda avizului negativ al Curții Constituționale și a cererii explicite adresate de președintele României de a nu face asta. Ca să pregătească terenul pentru „ștergerea datoriilor“, Victor Ponta l-a pus negociator în relația cu Rompetrol pe Gabriel Dumitrașcu, personaj implicat la începutul anilor 2000 în afacerea Roșia Montană, aflându-se la conducerea Roșia Montană Gold Corporation între 2001 și 2005. Ce nu știau românii la momentul deciziei premierului Ponta de a șterge cu radiera datoriile imense ale companiei petroliere este că firma de publicitate a familiei Ponta a prestat cu câțiva ani mai devreme servicii pentru Rompetrol. Asta s-a întâmplat atât sub patronatul lui Dinu Patriciu, cât și sub kazahi. Acum vedem că statul va încasa doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat compania în 2003, când Ponta era în Guvern ocupantul postului de șef al Corpului de Control al premierului Năstase. Este vorba de firma Herțanu Projects SRL, fondată în 2004 de Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta (cu 95% din părțile sociale) și Cornelia Naum, mama ex-premierului (cu 5% din părțile sociale). Firma a avut-o manager o perioadă pe sora sa, Alexandra Ponta (căsătorită Herțanu) conform profilului său public de pe LinkedIn, informație care însă a dispărut ulterior publicării de către „România liberă“ a primului articol despre afacerile familiei Ponta. Integral pe Romania Libera
Vise, taica! Regionalizarea se întoarce. Județele ar urma să dispară. Premierul a anunţat noi coordonate pentru reforma administraţiei şi, în privinţa regionalizării, ideile sale vin cu un mare plus faţă de vechiul proiect: ar dispărea judeţele. În precedentul proiect, al guvernului Ponta, acestea erau păstrate şi de fapt apărea un nou etaj de funcţionare, regiunea, care risca să facă administraţia şi mai stufoasă. Sunt mai multe planuri de reformă, doar că cineva va trebui să şi le asume. Actualul cabinet poate să înceapă planul, dar implementarea va dura, va veni un alt guvern, politic, după alegerile de la final de an şi ar trebui să se treacă peste interesele de partid pentru a avea o reformă adevărată. Baza de plecare ar putea fi actualul sistem al regiunilor de dezvoltare, cu eliminarea celor 41 de consilii judeţene. La nivel judeţean ar urma să fie menţinut doar un oficiu prefectural. Însă există şi posibilitatea unei reforme administrative care ar ţine măcar într-o anumită măsură de dezvoltările organice. „Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 județe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-județene economice și de forță de muncă, conexiuni de transport, populație și suprafață,” a declarat Dacian Cioloş, premierul României. Proiectul regionalizării României a dispărut brusc de pe agenda publică la sfârșitul anului 2013. Guvernul de atunci și-a asumat răspunderea pe legea descentralizării, însă, la începutul anului 2014, Curtea a declarat proiectul neconstituțional. Vechiul proiect propunea însă păstrarea județelor, cel puțin o perioadă. A fost al doilea proiect de reformă administrativă ajuns maculatură de sertar. Primele dezbateri despre formarea unor regiuni au apărut în 2002, în timpul cabinetului Năstase. Dar nu s-a trecut de faza de intenție pentru că erau deranjate prea multe interese de la nivel local, fiindcă ar fi presupus ca unii baroni locali să rămână fără feude. Aceeași problemă a apărut și la al doilea proiect de regionalizare. Integral pe Digi24
Armata cumpără încă 12 avioane F-16 second-hand. Câţi soldaţi americani vor sosi în România în 2017. Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat luni că în România ar putea ajunge în 2017 aproape o mie de militari americani, care vor desfăşura antrenamente şi exerciţii prin rotaţie. De asemenea, România va cumpăra încă 12 avioane de luptă F-16, tot la mâna a doua, procedurile privind achiziţia urmând să fie demarate anul acesta, iar achiziţia în 2017. Ministerul Apărării pregăteşte în acest an procedurile pentru achiziţia a 12 avioane de luptă F-16, a declarat ministrul Apărării Mihnea Motoc, la Interviurile Europa FM, achiziţia propriu-zisă urmând să fie demarată în 2017. ”Urmărim să achiziţionăm din excedentul disponibil al unor aliaţi aparatură care este în resurse, este performantă, este operaţională. Nu pot să subscriu la etichetarea lor ca fiind de mâna a doua. Nu ştim de unde le vom achiziţiona. Deocamdată am lansat o cerere de informaţii de la toate ţările aliate care au în dotare asemenea aparate, inclusiv de la SUA şi cinci aliaţi europeni. Aşteptăm răspunsurile lor să vedem în ce direcţie ne putem duce”, a detaliat ministrul. România a achiziţionat deja 12 avioane F-16 de la forţele aeriene din Portugalia. Costul total al contractului de achiziţie de avioane F-16 upgradate prin modulul MLU (midlife update) la modelul Block 40 este de 628 de milioane de euro, bani care sunt plătiţi în tranşe eşalonate pe 5 ani, începând din 2013. Suma respectivă include, pe lângă avioane, şi pachetul logistic, instruirea piloţilor, pregătirea echipamentelor de zbor şi piesele de schimb. Până acum, niciun avion din acest lot nu a ajuns în România, însă mai mulţi piloţi români au fost instruiţi cum să le folosească. Până în 2017, aparatele ar trebui să ajungă în România. Integral pe Gandul
Cazul Vintilă Horia. Consiliul local Segarcea retrage titlul de cetăţean de onoare acordat scriitorului. La presiunile Institutului „Elie Wiesel“ scriitorul Vintilă Horia nu mai este „cetăţean de onoare post mortem“ al oraşului natal Segarcea. Consiliul local a hotărît să anuleze distincţia acordată în decembrie 2015 cu ocazia centenarului scriitorului, după ce, invocînd legea 217/2015 şi o sentinţă a Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintilă Horia a fost condamnat pentru „crime de război“, Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a cerut expres retragerea acestui titlu. Deşi academicieni, intelectuali şi jurnalişti au încercat nuanţarea cazului Vintilă Horia, scriitor cu o operă de maturitate remarcabilă, recunoscută internaţional, distins cu premiul Goncourt, dar şi autor, în tinereţe, al unor articole de propagandă fascistă, acuzaţiile aduse de Tribunalul Poporului în urmă cu 70 de ani prevalează în interpretarea şi aplicarea, azi, a contestatei Legi 217/2015, privind crimele împotriva umanităţii şi crimele de război. În urma adresei Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Consiliul Local din Segarcea – localitatea unde s-a născut scriitorul – decide, în şedinţa din 10 februarie 2016, revocarea titlului de cetăţean de onoare, acordat în decembrie 2015 lui Vintilă Horia ca o recunoaştere a valorii operei sale. În rezumat, lui Vintilă Horia i se retrage titlul de cetăţean de onoare, acordat în calitatea sa de scriitor cu o importantă operă, cu argumentul că, potrivit interpretării legii, ar fi o formă de cult al personalităţii faţă de un „criminal de război“. Dezbaterea a adus precizări referitoare la distincţia între „Tribunalele Poporului”, ale căror decizii ar fi fost legitime şi „Tribunalele populare”, apărute după 1948, şi compromise de ideologia comunistă: „Primele erau «speciale», fără «asesori populari», fără altă preocupare decît cea legată de crimele de război, comentează Andrei Pleşu, şi adaugă: „Trec peste faptul că intre 1945 şi 1948 comunismul nu era chiar absent din mecanismele puterii (… ) Dar iată cum arată completul de judecată care l-a condamnat pe Vintilă Horia în 1946: preşedinte: celebrul Voitinovici; membri: 2 «judecători ai poporului», 2 învăţători, 1 muncitor CFR, 1 comerciant, 1 fost consilier la Camera de Muncă, 1 «judecător delegat», 1 grefier, 1 acuzator public şi 1 (unul singur!) magistrat. Nu s-ar zice că avem de a face cu o echipă de «experţi»… “ concluzionează Andrei Pleşu. Integral pe Adevarul
Nota Politeia: va reamintesc ca Petre Tutea, acuzat si condamnat in regimul comunist, a fost reabilitat de doua ori de catre Inalta Curte dupa Revolutie de acuzatia de “criminal de razboi”. Asta pentru stiinta comunistului marxisto-ceausit lui Alexandru Florian care conduce institutul Elie Wiesel.
Liderul sindical Liviu Luca a fost retinut. Liderul de sindicat Liviu Luca a fost retinut, luni seara, pentru 24 de ore, iar alte trei persoane sunt cercetate sub control judiciar in dosarul de spalare de bani si delapidare, cu un prejudiciu de peste 15 milioane de lei, potrivit unor surse judiciare. Procurorii DIICOT Ploiesti au facut, luni, perchezitii la locuinta din Paulesi a sindicalistului Liviu Luca, in legatura cu un dosar de spalare de bani si delapidare. Potrivit unor surse judiciare, perchezitiile au vizat activitatea companiei SC PSV Company, fosta Petromservice. In urma acestora, declara surse judiciare pentru Mediafax, au fost audiate sapte persoane, iar ulterior liderul sindical Liviu Luca a fost retinut pe 24 de ore, in timp ce alte trei persoane – un fost director in Petromservice si doua persoane care au avut legatura cu compania – au fost puse sub control judiciar. Potrivit procurorilor, in perioada 2005-2009, Liviu Luca, alaturi de alte persoane din conducerea companiei, ar fi prejudiciat firma cu suma de 15.591.262 lei, fiind suspectat de spalare de bani si instigare la delapidare cu consecinte deosebit de grave. Potrivit Politiei, din cercetari a reiesit ca persoanele banuite s-ar fi folosit de functiile detinute in cadrul unei societati comerciale in vederea deturnarii de fonduri din patrimoniul acesteia. Sumele ar fi fost utilizate pentru construirea unui ansamblu de imobile, care, in urma unor operatiuni civile si contabile, ar fi ajuns in folosinta “uneia dintre persoanele banuite”. Integral pe Ziare.com
Ministerul Justitiei si CSM avizeaza negativ proiectul legii darii in plata. Miercuri, proiectul s-ar putea dezbate in plenul Senatului. Initiatorii sustin ca logica legii e de partea lor. Here we go. Avem doua grupuri radical diferite (ca sa nu spun opuse) care isi sustin ambele partea lor de adevar. Ne referim aici la subiectul legii darii in plata, care a isterizat componenti ai ambelor tabere-atat din zona bancara cat si din cea a initiatorilor proiectului. Dezbateri televizate in care, stand pe margine, e greu de spus cine are Dreptatea cu D mare, intrucat dreptati cu d mic are fiecare. O asemenea lege este absolut necesara, insa ea trebuie sa fie corecta si sa elimine speculatiile care se fac in prezent. Deocamdata, ceea ce initiatorii nu au spus, este ca Ministerul Justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii (doua institutii despre care nu se poate aprecia ca sunt controlate de bancheri) au emis avize negative. (vedeti documentele din atasament). De la ce a pornit aceasta lege? De la faptul ca-sustin initiatorii- ar fi 800.000 de familii aflate in jena financiara cu privire la plata ratelor la creditele contractate. BNR a venit cu statistici care contraziceau acest lucru, aratand ca e vorba de maxim 34.000 de romani care intarzie in achitarea ratelor la credit. Practic, ai crede ca legea e facuta pentru aceia dintre noi care, din motive obiective (si-au pierdut locul de munca, s-au imbolnavit, li s-a injumatatit salariul etc), nu mai fac fata ratelor.Bancherii spun ca negociaza individual cu asemenea cazuri sociale, ceea ce poate ca e valabil pentru cateva situatii punctuale, dar in mod cert nu pentru majoritatea. Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata prieteni! Ideea reformei administrative propusa de Ciolos nu este rea dar problemele vor apare nu neaparat la votarea legii (desi de la actualul Parlament ne putem astepta la orice fel de nazbatie) cat mai ales la momentul implementarii ei. Cine va fi responsabil cu aplicarea legii. Beneficiul este cert atat din punct de vedere financiar cat si administrativ.
Buna dimineata :),
cred ca Ciolos va reusi in a face si reforma administrativa – regionalizarea . Cei care vor stramba si vor pune piedici vor fi partidele unguresti ,care isi doresc un fel de noua regiune autonoma maghiara . Depinde foarte mult de Johannis ,care poate pune presiune pe partide ,prin invocarea in caz de neacceptare a proiectului Ciolos ,cu aplicarea referendumului cu 300 de parlamentari.
In alta ordine de idei ,:
Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza sa pronunte marti sentinta in dosarul in care fostul europarlamentar Adrian Severin a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru luare de mita si trafic de influenta.
Buna dimineata !
Institutul Elie Wiesel are si un consiliu de onoare – plin de vip-uri . Va trece si acest abuz (Cazul Vintilă Horia ) nesanctionat pentru ca tara geme de patrioti inchipuiti si nici nu e corect politic sa ne luam la tranta cu stapanirea .
Eu ma intreb cui ii folosesc tampeniile pe care le face institul Ellie Wiesel ptr ca in nici un caz nu sunt utile cauzei Israelului si ale filosemitismului. Din contra. Cu fiecare scriitor roman faimos interbelic acuzat de simpatii antisemite, legionare, etc, nationalismul si antisemitismul cresc proportional. Poate ca cineva ar trebui sa ii traga de maneca pe acesti domni si sa le explice ca fac rau in primul rand cauzei pe care declara ca o slujesc.
cui folosesc abuzurile ( nu tampeniile ) ? e simplu : urmasii familiilor de bolsevici evrei , trimisi de rusi in Romania .. isi sterg urmele si se razbuna . se razbuna zi de zi , cand nu se razbuna pe istorie ..iti mai fura niste bani – sute de mil de euro din Ro , un miliard din RMoldova etc .
Salutare! 🙂
Exact asta l-am intrebat eu pe Vladimir Tismaneanu, de vreo trei-patru ori, pe Contributors, in ultimii cinci ani. Sub diverse forme 🙂 , nu mai dau linkuri, c-am mai dat. Astept (vorba vine) raspuns si acum… In plus, i-am atras atentia domnului ca, de la o anumita limita in sus, efectul acestor… chestii este exact invers, asa cum ziceti si Dvs. Numai ca acest efect invers nu e niciodata predictibil, nici ca ampltudine si nici ca rapiditate de raspandire. E de ajuns sa ne uitam nitel in urma, in istorie.
domnia sa nu a avut replica nici la faptul ca un condamnat penal a fost decorat de kantor . dar a fost foarte vocal cand a fost decorat un fost detinut politic . sangele apa nu se face .. salut !
Dar convingerile politice? 🙂
Salutare!
o zi buna tuturor.
Buna dimineata!
Noua strategie energetica a Romaniei va fi pusa pe masa de discutii cel tarziu pana in toamna acestui an, sustine ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Mixul energetic, invidiat de toata Europa, ciclul integrat in productia de energie nucleara si capacitatile instalate in productia de energie din surse regenerabile, potentialul hidrologic inca neexploatat sunt doar cateva din componentele de forta ale Romaniei, de care strategia va tine seama obligatoriu. Toate aceste domenii insa, luate la bani marunti, nu arata tocmai atat de bine pe cat s-ar parea. Dovada ca in sectorul de generare a energiei electrice, cu exceptia regenerabilelor sustinute de o schema de sprijin unica in Europa, nici un investitor strain nu se grabeste sa vina de 25 de ani incoace. Mai mult, capacitati importante sunt amenintate cu falimentul, iar statul nu are nci pe departe resursele pentru a investi in ceva nou, asa cum nu are capacitatea sa salveze si ce a mai ramas.
http://energy-center.ro/actualitate-news/pana-sa-avem-o-strategie-energetica-sistemul-se-apropie-de-faza-de-implozie/
Buna dimineata tuturor!
Politeia Rocks! 🙂
La începutul rundei a 12-a a negocierilor prinvind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), 280 de organizații ale societății civile din toată Europa, cu sprijinul unor grupuri reprezentative din SUA și Canada, au cerut Comisiei Europene și reprezentantului pentru Comerț al Statelor Unite ale Americii eliminarea mecanismului de soluționare a litigiilor dintre investitor și stat (Investor State Dispute Settlement – ISDS) și a așa-numitului înlocuitor – Sistem de Tribunale pentru Investiții (Investor Court System – ICS), din TTIP, CETA și toate celelalte acorduri comerciale. Această clauză se întoarce la masa negocierilor, după un blocaj de aproximativ doi ani, se arată într-un comunicat de presă al Fundației Terra Mileniul III
„Semnatarii acestei solicitări condamnă Comisiei Europene pentru vechiul sistem ISDS. De exemplu, noua formă a „dreptului de a reglementa”, conține un potențial masiv de penalizare a guvernelor naționale pentru legislația menită să protejeze sănătatea publică, mediul și societatea”, precizează comunicatul.
http://www.focus-energetic.ro/ttip-cu-facilitati-pe-sub-masa-32050.html
Predictibil si Sebastian Kurz and co.!
iunie-2015- Iohannis: Am vorbit cu Faymann. Poziţia lui Kurz pe alocaţii nu e şi a Guvernului austriac, e personală
Premierul Austriei, Werner Faymann, consideră înțelegerea cu britanicii ca fiind acceptabilă și este deschis la discuții privind clauza alocațiilor – adaptarea cuantumului alocațiilor pentru copii la nivelul țărilor din care provin, în cazul în care acești copii locuiesc în acele țări.Preluarea acestui sistem de alocații a fost cerută de către ministrul de Externe Sebastian Kurz după ce diplomații de la Bruxelles au lucrat la acest proiect.(..)
Harald Vilimsky, secretarul general FPÖ și seful delegației în Parlamentul European consideră că „tăierea sau renunțarea totală la acordarea serviciilor sociale pentru persoane care vin în UE este un instrument potrivit pentru a ține departe de Austria azilanții care vin doar din motive economice“. Sâmbătă, el a cerut un „rabat austriac clar pentru azilanți, astfel încât populația austriacă să aibă drepturi mai favorabile în propria țară“. În caz contrar, el vrea organizarea unui referendum sau chiar ieșirea Austriei din UE.
http://www.jurnalulromanesc.at/nou-scandal-pe-tema-alocatiilor-si-a-ajutoarelor-sociale-in-austria/
Buna ziua,
un sfarsit mai apar si oameni normali! Nu pot decat sa urez, sa aiba bafta. Incet apare competitia normala ptr. Primaria Capitalei. Sper si in normalitatea bucurestenilor, sa iasa la vot si sa nu mai lase o mana de ciudati sa hotarasca soarta cetatii.
http://www.comisarul.ro/articol/baiatul-asta-ciprian-ciucu-merita-studiat-un-pic!-_707238.html
textul Deciziei CEDO pronuntata astazi, 23 februarie, in cauza Apostol vs Romania:
A. Damage
42. Each of the applicants claimed 100,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
43. The Government submitted that the claims were excessive.
44. The Court observes that it has found a procedural violation of Article 2 of the Convention on account of the absence of an effective investigation into the events of December 1989 in which the applicants’ relatives were shot and killed.
38. Therefore, the Court sees no reason to depart from its findings in Association “21 December 1989” and Others (cited above), and holds that there has been a violation of Article 2 of the Convention under its procedural limb.
FOR THESE REASONS, THE COURT,
1. Declares, unanimously, to join the applications;
2. Declares, by a majority, the complaints under the procedural limb of Article 2 of the Convention admissible;
3. Holds, by six votes to one, that there has been a violation of Article 2 of the Convention, under its procedural limb;
Nu era mai simplu, asta? 🙂
http://timpolis.ro/17-noi-condamnari-ale-romaniei-la-cedo-din-cauza-tergiversarii-dosarului-revolutiei/
Animale bolnave. Azi-Oana Stancu
“1.1. Jurnalistul va proteja identitatea minorilor implicaţi în evenimente cu conotaţie negativă (accidente, infracţiuni, dispute familiale, sinucideri, etc), inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video şi fotografiile vor fi modificate pentru protejarea identităţii minorilor.
11.2. Fac excepţie situaţiile în care interesul public cere ca minorii să fie identificaţi. De asemenea, fac excepţie cazurile în care jurnalistul prezintă, cu acordul părinţilor sau tutorilor, situaţii pozitive din viaţa minorilor.“
http://www.dcnews.ro/oana-stancu-scrisoare-dureroasa-pentru-dan-tapalaga_498018.html
Brandusa, femeia nu are toate “tiglele” pe casa. Sincer, lepra este un eufemism ptr. individa.
Daca copilul ei ar primi o astfel de misiva, in care sa sepuna ca mama ei are serioase probleme de comportament, ca maipularea dauneaza grav sanatatii, oare cum ar reactiona.
ar trebuie sa o reclame pe vuvuzeaua lui felix la politie . pentru ca ii hartuieste fetita in varsta de 10 ani , nu e destul ca hartuieste lumea seara de seara la tv .
Dan Tapalaga are toate mijloacele legale in vigoare sa o reduca la tacere!
Inteleg, atat cat se poate, atacurile vituperante intre maturi dar sa implici si un minor, facandu-i public numele e de neconceput.
Suedezii MiculaȘ
Lupta dintre fraţii Micula şi statul român se înteţeşte la Bruxelles. Au chemat a treia oară în instanţă Comisia Europeană
http://www.economica.net/fratii-micula-continua-lupta-mpotriva-statului-roman-au-chemat-a-doua-oara-in-instanta-comisia-europeana_115082.html#ixzz40zKTXxA0
Din pacate Tismaneanu nu ajunge inca cu istoria comunismului la cretinii criminali (sa distrugi istoria unui popor in slujba blosevismului si putinismului este crima) din gruparea Alexandru Florian si tatal.
Tismaneanu tot pe la Stalin este cu descrierile:
http://www.contributors.ro/global-europa/criminali-escroci-%C8%99i-impostori-to%C8%9Bi-oamenii-lui-stalin/
Cand ajunge, daca ajunge, va lua reactie conform pregatirii sale nord-americane si principiului potrivit caruia toate neamurile contemporane au cozi de topor si scursuri, neamul evreiesc este inclus in categoria asta fiind un neam normal, obisnuit.
Netanyahu i-a ceur lui Berlusconi sa-l ajute în relatia cu SUA
Potrivit acestor noi documente, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a solicitat fostului premier italian Silvio Berlusconi, în 2010, sa-l ajute sa se reconcilieze cu Washingtonul.
http://www.stiripesurse.ro/nsa-a-interceptat-convorbiri-intre-angela-merkel-si-ban-ki-moon_983632.html
ce chestie , marele bibi ( influentul si “prietenul” Americii ) apela la don silvio ( considerat un bufon al Rusiei ) :))) . cum ies unele detalii la vedere ! 😀
Pai cum sa-l ajute circarul de Berlusconi? Nu era asta care a spus dupa alegerea lui Obama ca SUA au un presedinte “putin mai bronzat”?
Hmm, pai daca a ajuns cna sa arbitreze…
http://www.ziare.com/media/cna/exclusiv-realitatea-din-spatele-scandalului-antena3-ce-explicatii-si-documente-a-prezentat-anaf-la-sedinta-cna-1409956
in acest context .. interventia celui nascut obosit si ajuns presedinte e si mai grava
Cun se albeste un mare criminal financiar
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20817607-ani-viorel-hrebenciuc-nu-poate-justifica-42-500-euro.htm
Daca spuneau 42 milioane euro as fi gandit, hai caAni nu-i asa proasta – prinde macar guzganii mari
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/presarii-nostri-remunerati-regeste-sau-ontologia-banului/44489/