Revista Presei – 20 noiembrie. Statul Paralel va distruge Justiția
20/11/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 20 noiembrie. Meteorolorgii anunţă că vremea va fi în general închisă, săptămâna următoare, în majoritatea regiunilor ţării, temperaturile minime fiind cuprinse, în general, între -4 şi 3 grade. “Săptămâna viitoare va fi o vreme închisă în majoritatea zonelor ţării, dar mai ales în interiorul arcului carpatic. Vor fi precipitaţii slabe, mai peste tot. La munte, predominant ninsoare, dar vor fi şi mixte – lapoviţă, ploaie şi ninsoare – în regiunile intracarpatice şi predominant ploaie în restul teritoriului, în sud şi în est. Sunt temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată ţara vor fi în general cam între 3 şi 13 grade. Vor fi şi minime între -4 şi 3 grade, în general”, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 9 grade, iar noaptea minimele vor fi cuprinse între 1 şi 3 grade. “Vor mai fi unele înnorări, condiţii de ceaţă noaptea şi dimineaţa, dar fără precipitaţi. Aceasta este prognoza pentru prima parte a săptămânii, până spre joi după-amiază. Nici după aceea nu vor fi mari schimbări”, spun meteorologii.
Statul paralel exista! Incepe razboiul. Cum se zice: gura pacatosului adevar graieste. “‘Statul Paralel si Ilegitim’ foloseste resursele financiare publice si instrumentele specifice autoritatii de stat pentru a-i intimida, santaja sau a-i inlatura pe decidentii politici”, scrie in Rezolutia PSD de la Baile Herculane. Sunt pe deplin de acord. Exact asa face statul paralel. Si de aceea consider ca aceasta fraza reprezinta un autentic autodenunt care explica ceea ce dl Dragnea nu a reusit sa spuna cu subiect si predicat: cine este statul paralel. Intelegem din Rezolutie ca este cel care foloseste resursele publice in interese obscure. Pai, cine are pe mana tot bugetul Romaniei? Cumva Guvernul Romaniei? Si cine controleaza guvernul? Cumva PSD si in special Liviu Dragnea? Statul paralel este cel descris de site-ul care ii poarta numele http://www.statulparalel.ro/: “Statul paralel sunt cei care isi bat joc de tine. De viata ta, de munca ta, de banii tai. (…) Statul paralel este statul hotilor care iti fura viitorul. Statul paralel este statul politicienilor care iti promit ca iti va fi mai bine. Dar de fapt intotdeauna le este doar lor bine.” Statul paralel este marea hora de grupuri infractionale organizate (GIO) dupa modelul celui de la Teleorman, infratite intre ele transpartinic, ca doar nu degeaba Tel Drum si Euroconstruct jumuleau impreuna banul public, romanesc si european, iar dna Udrea de la Ministerul Dezvoltarii, stergea frauda lui Dragnea de la Teleorman.Ironia fara margini face ca marea Rezolutie a statului paralel sa fi fost emisa intr-un loc cazut victima unui GIO, adica Baile Herculane ruinata de deputatul PSD, Iosif Armas, si vanduta la bucata de un fost primar pesedist, Nicusor Vasilescu, trimis in judecata pentru abuz. Pe cadavrul unei victime a statului paralel, statul paralel isi anunta marele razboi cu justitia. Pentru ca statul acesta paralel ticalosit se pregateste pentru marele asalt anuntat la Baile Herculane.Surse bine informate sustin ca adoptarea modificarilor Legilor Justitiei este doar o chestiune de zile. Repet, de zile, nu de saptamani, cu atat mai putin luni. Ar putea fi adoptate in regim de maxima urgenta pana vineri. Integral pe Ziare.com
Ipocrizia PSD: are pârghiile puterii, dar se plânge că alţii deţin controlul. Liderii PSD au declarat război „statului paralel“, noul duşman al formaţiunii, care ar deţine, de fapt, puterea. Realitatea e alta. PSD are toate pârghiile: Guvernul, Parlamentul şi aproape toate instituţiile, cu excepţia serviciilor secrete, a magistraturii şi Preşedinţiei. Conducerea PSD a adoptat, la sfârşitul săptămânii trecute la Băile Herculane, o rezoluţie în care vorbeşte de „statul paralel şi ilegitim“, acesta fiind considerat responsabil de atacurile la adresa liderilor PSD şi de problemele cu Justiţia pe care le au aceştia. În document nu este explicat în mod clar cine ar face parte din statul paralel, ci se vorbeşte doar vag de anumite instituţii care nu pun piedici guvernării PSD-ALDE, inclusiv implementarea măsurilor economice, sau procesului legislativ din Parlament. „PSD constată existenţa mai multor vulnerabilităţi ale statului de drept, care sunt speculate de exponenţii «Statului Paralel şi Ilegitim», cu scopul de a controla discreţionar puterea politică sau puterea judecătorească“, susţine rezoluţia PSD, adoptată în unanimitate de conducerea formaţiunii. Ceea ce uită însă e faptul că, la nivelul Legislativului, PSD şi ALDE au peste 55% din deputaţi şi senatori. Alături de UDMR, depăşesc 60%, ceea ce înseamnă o majoritate puternică. Mai mult, guvernarea PSD-ALDE e stabilă atât timp cât cele două formaţiuni nu-şi dau jos ele însele propriul prim-ministru, cum s-a întâmplat în vară cu Sorin Grindeanu. Forţa celor două partide s-a văzut şi în momentele în care procurorii DNA au cerut ridicarea imunităţii pentru foştii miniştri Rovana Plumb şi Viorel Ilie, dar şi pentru deputatul Eugen Bejinariu. Parlamentarii au făcut zid în faţa Justiţiei şi nu s-a putut începe urmărirea penală a acestora. Integral pe Adevarul
Șerban Nicolae și-a îndreptat “atenția” spre ONG-uri. Organizația “Platforma 100” susține că în setul de propuneri inițiate de parlamentarii pesediști Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae este atacată modalitatea de funcționare a ONG-urilor. “Inițiativa propune introducerea unor raportări semestriale privind veniturile și cheltuielile organizațiilor neguvernamentale care vor fi publicate în Monitorul Oficial. Inițiativa instituie obligația menționării pentru fiecare venit în parte a persoanei sau a activității care a generat venitul respectiv. Acest lucru nu numai că încalcă legislația din domeniul protecției datelor cu caracter personal și dreptul la viață privată a oricărui donator, dar reprezintă un atac direct la mediul asociativ și la activitatea acestuia”, susțin cei de la Platforma 100. Reamintim că din același domeniu, cel al transparenței finanțărilor, astăzi partidele politice, entități finanțate şi din bani publici, au obligația publicării doar a numelor persoanelor care au făcut donații în campaniile electorale peste un cuantum de 10 salarii minime pe economie, o sumă considerabilă.Aceste raportări sunt excesive și birocratice, în condițiile în care în prezent, toate organizațiile neguvernamentale au deja obligația, conform legislației fiscale, să depună situațiile financiare anuale în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar, adică la finalul lunii aprilie pentru anul precedent. Bilanțurile contabile sunt ulterior făcute publice în forma prescurtată de către ANAF, prin urmare orice persoană interesată le poate consulta. Integral pe Romania Libera
Senatul dezbate luni proiectul pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot. Proiectul de lege pentru achizitia primului sistem de rachete Patriot va fi dezbatut luni in Comisia de aparare a Senatului si tot luni urmeaza sa fie votat si in plen, pentru a ajunge marti la Camera Deputatilor, forul decizional in acest caz, scrie news.ro.Comisia de aparare se va intruni la ora 11.30 pentru dezbaterea si aprobarea raportului in cazul proiectuilui de lege pentru realizarea “Capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol” aferenta programului de inzestrare esential “Sistem de rachete sol-aer cu bataie mare (HSAM)”. Actul normativ ar urma sa ajunga luni dupa-amiaza in plenul Senatului, pentru ca marti sa fie dezbatut de Camera Deputatilor, dupa cum a declarat saptamana trecuta Liviu Dragnea.Liderul PSD, a declarat, joi seara, la Baile Herculane, ca senatorii din Comisia de Aparare s-au aflat ¬la o activitate la invitatia unui sef de institutie importanta¬, cand ar fi trebuit sa se ia in discutie achizitionarea primului sistem de rachete Patriot, dar ca nu vor fi probleme in adoptarea acestuia. Proiectul va fi discutat, luni, la Comisie, tot luni in plenul Senatului, iar marti va ajunge la Camera Deputatilor. Intrebat daca nu se incearca blocarea proiectului, Dragnea a raspuns: ¬Sa fim seriosi!¬. Vicepresedintele Comisiei de Aparare, deputatul liberal Ovidiu Raetchi, le-a transmis duminica senatorilor PSD din Comisia de Aparare, cu o zi inainte de raportul privind cumpararea sistemelor de rachete Patriot, ca niciun interes personal al lui Liviu Dragnea nu poate fi mai presus de siguranta nationala si de credibilitatea ei pe plan international si ca este esential ca luni, deasupra oricaror indicatii politice neoficiale, sa fie adoptat acest proiect. Stirea, pe Hotnews
Cioloş: Atacul furibund al unor lideri PSD faţă de gestul europarlamentarului Sorin Moisă arată teama de oameni cinstiţi. Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, duminică, pe Facebook, că liderii PSD “nu au înţeles nimic” din demisia europarlamentarului Sorin Moisă, afirmând că atacul “furibund” al acestora arată teama de “oameni cinstiţi, curaţi, profesionişti, care nu pot fi atacaţi altfel decât cu invective”. „Din păcate, comentariile liderilor PSD demonstrează că aceştia nu au înţeles nimic din demisia lui Sorin Moisă. Sau, dacă au înţeles, preferă să nu îşi asume ceva, pentru că nu e aşa, ca să supravieţuiască în partid, una spun şi alta gândesc”, a declarat fostul premier Dacian Cioloş, pe Facebook. Dacian Cioloş a afirmat că „atacul furibund” al unor lideri PSD faţă de Sorin Moisă arată teama acestora de „oameni cinstiţi”. „Atacul furibund al unor lideri PSD împotriva unui gest de bun simţ făcut de un om care crede în valori şi în principii politice arată, de fapt, teama acestora de oameni cinstiţi, curaţi, profesionişti, care nu pot fi atacaţi altfel decât cu invective”, a scris Cioloş.Fostul premier a mai spus că Moisă a candidat pentru PSD când avea deja o carieră profesională recunoscută, „fără să fie nevoie să fie omul cuiva”, aşa cum susţin o parte dintre social-democraţi.„Am lucrat cu Sorin mulţi ani, şi la Bucureşti şi la Bruxelles. Când a candidat la europarlamentare pentru PSD, am înţeles că face asta pentru că el crede în valorile social-democrate. A făcut-o după ce avea deja o carieră profesională recunoscută, fără să aibă nevoie să fie <<omul>> cuiva, aşa cum insistă unii dintre foştii lui colegi de partid, obisnuiţi probabil cu funcţiile primite pe bază de jurământ de obedienţă Şefului”, a precizat Cioloş. Integral pe Mediafax
Scrisoare deschisă a unui medic de la Spitalul Universitar pentru Tudose: Suntem împinşi cu spatele la perete. N-o să lucrăm ca în comunism. Medicul Florin Chirculescu de la Spitalul Universitar din Bucureşti a publicat, pe pagina sa de Facebook, o scrisoare deschisă adresată premierului Mihai Tudose, în care îi arată că Guvernul pe care îl conduce nu şi-a ţinut promisiunile faţă de medici, de la orele de muncă până la creşterea salariilor. Florin Chirculescu explică în scrisoarea deschisă adresată premierului Mihai Tudose faptul că PSD a uitat de lucrurile promise medicilor la ultimele consultări cu reprezentanţii acestei categorii profesionale. Medicul invoca mai multe probleme legate de orele de muncă şi mărirea salariilor. Redăm integral scrisoarea deschisă a medicului de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti: „Bună seara domnule Prim Ministru Tudose, Nu v-am mai scris de mult – am văzut că sunteţi tare ocupat. Nu vă invidiez: azi o chestiune economică, mâine una politică, poimâine una financiară – e clar că vă e greu, cu atât mai mult cu cât lucraţi cu o echipă neascultătoare, care NU acţionează la unison – parc-ar fi medici, zău aşa! Ah, şi dacă tot am adus vorba de medici, să vă spun un lucru bizar: ştiţi că medicii au găsit o cale să acţioneze, totuşi, la unison? Am să vă spun şi de ce vor face aşa: pentru că sunt împinşi cu spatele la perete. Oh, nu, nu dumneavoastră i-aţi înghesuit în perete, că doar eram de faţă când aţi afirmat că problema celor 48 de ore de lucru obligatorii pe săptămână nu are suport legal. Cu toate astea, această prevedere nu e reglementată în proiectul de modificare a Legii 153/2017 (Ordonanţa de Urgenţă, nu altceva), fiindcă, în continuare, nu se prevede EXPLICIT că n-o să lucrăm ca pe vremurile acelea de care speram c-am scăpat. Mă refer la comunism şi la muncă forţată, iertaţi-mă c-o spun atât de abrupt. Integral pe Adevarul
PNL cere Avocatului Poporului sa conteste la CCR ordonanta prin care este diminuata contributia la Pilonul II. Liberalii au anuntat ca vor depune luni la Avocatul Poporului o sesizare pentru contestarea la Curtea Constitutionala (CCR) a OUG 82/2017 prin care Guvernul a diminuat contributia la Pilonul 2 de pensii si care, in opinia PNL, incalca prevederile constitutionale referitoare la dreptul de proprietate si dreptul la pensie.OUG 82 / 2017 a fost adoptata de Guvernul Tudose in sedinta din 8 noiembrie fara a fi fost pusa anterior in dezbatere publica si fara ca prevederile ei sa fie cunoscute pana la publicarea in Monitorul Oficial, pe 17 noiembrie.Una dintre prevederile ordonantei de urgenta este diminuarea cotei de contributie la fondul de pensii administrate privat (Pilonul II) de la 5,1% la 3,75%.Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) a atras atentia ca reducerea contributiei pentru Pilonul II de la procentul actual de 5,1% la 3,75%, in locul majorarii la 6%, conform legii, va insemna o reducere de 20% a pensiilor private pentru romani.”Reducerea in premiera a contributiei de la procentul actual de 5,1% la 3,75% (in locul majorarii la 6%, conform legii) transmite insa un semnal negativ, afectand viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private. Astfel, decizia se traduce in pensii private mai mici cu cel putin 20% pentru viitorii pensionari si potential mai scazut de finantare a afacerilor romanesti prin intermediul pietei de capital”, se arata intr-un comunicat transmis de APAPR.Potrivit asociatiei, la finalul lunii septembrie 2017 existau in Romania sapte milioane de participanti la fondurile de pensii private Pilon II, iar suma acumulata in conturile lor este de 38 de miliarde de lei, din care castigul total din investitii este de peste 7 miliarde de lei. Integral pe Ziare.com
Revoluţia fiscală a luat-o razna: Guvernul PSD obligă sute de mii de companii să negocieze contracte colective de muncă. Guvernul a decis prin ordonanţă ca pentru punerea în aplicare a transferului obligaţiilor sociale de la angajator la angajat contractele de muncă să fie renegociate. Guvernul a lăsat din nou fără replică mediul de afaceri după ce a adoptat neanunţat o ordonanţă de urgenţă care obligă toate companiile să negocieze/renegocieze la nivel colectiv contractele de muncă în vederea punerii în aplicare a ordonanţei care trece sarcina fiscală de la angajator la angajat. Noua ordonanţă vine la doar câteva zile după ce premierul Mihai Tudose promisese mediului de afaceri că nu va mai provoca modificări în Codul fiscal. Ordonanţa în cauză nu modifică Codul fiscal, dar are efecte la fel de substanţiale pentru că trebuie negociate/renegociate într-o lună de zile (20 noiembrie – 20 decembrie), contractele de muncă la nivel colectiv chiar şi acolo unde ele există astăzi. Aşadar şi companiile care au sub 21 de angajaţi trebuie să facă astfel de negocieri – nu este foarte clar cum vor proceda – chiar dacă ele nu aveau până acum obligaţia aceasta.Concret, negocierea/renegocierea contractelor colective ar trebui să fie un răspuns la decizia guvernului de mutare a obligaţiilor sociale de la angajator la angajat. Dacă angajatorul nu majorează însă salariul brut al angajatului în urma negocierii/renegocierii contractelor nu se întâmplă nimic, iar sindicatele susţin că, prin aceasta, guvernul se spală pe mâini şi aruncă întreaga vină pe umerii angajaţilor când este limpede că guvernul poartă responsabilitatea întregului haos iscat. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata.
In rezumat: statul paralel este pesede si toti aliatii sai vazuti si nevazuti.
Buna dimineata,
statul paralele PSD are mari probleme din interior:
http://www.stiripesurse.ro/surse-probleme-in-psd-cu-mitingurile-de-sus-inere-pentru-liviu-dragnea-au-incremenit-in-proiect_1232594.html
Zau ca mi-e mila de ei: la Bucuresti nu indraznesc sa faca “mare miting de sustinere” a Romaniei dar si in provincie le-a pierit curajul (sau entuziasmul)!
In plus, prea multe sarbatori la orizont, poate si o inmormantare nationala la care vor plange pe rupte toti PSD istii ca doar sunt monarhisti din tata-n fiu!
Bună dimineața ,
am susținut că şeful statului paralel ,preacinstitul dracnea , nu are curaj să solicite adunări de susținere,deoarece chiar şi cei mai statornici susținători ai săi, pensionarii au devenit mai atenți la ceea ce face statul pesedito alde udemerist. Iar imaginiile cu un ceauşescu huiduit îi provoacă o frică cu colici.
Deocamdată îşi prelungeşte agonia. Şi încă ceva flauşatule ;
ŞI CEAUŞESCU A MURIT ÎN PICIOARE . N-AI UITAT, NU-I AŞA TOV. ŞEF DE STAT PARALEL ?
PS “juriştii” roşii , ar trebui să ne spună de la căte dosare în sus un politician trebuie să plece acasă .
A venit un „răspuns” de la „juriștii roșii”, prin „canalul” Radio Erevan (sau „Radio Șanț”): „de la plus infinit în sus!”
Alte dosare, ăăă, pardon, alta între bare?
O zi liniștită! 🙂
Bună ziua!
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22121178-initiativa-pnl-prin-care-interzice-persoanelor-condamnate-definitiv-candideze-functia-presedinte-romaniei-vot-final-senat.htm
În altă ordine de idei (sau nu?), indivizii ăștia, din psd-alde (și nu numai!) care chiar sunt așa-zisul „stat paralel”, sunt ei înșiși complet paraleli cu România, cu aspirațiile ei, normale, firești, pentru viitor!Încercați, dacă veți avea ocazia, vreodată, să-i întrebați: auzi, musiu/madam X/Y/Z, matale CE ȘTII SĂ FACI, concret? Presupunând că, într-o zi n-ai să mai fii ministru/parlamentar, care sunt competențele matale profesionale?
Bănuiesc care va fi răspunsul (dacă va fi unul!)…
Buna ziua
Stati linistit ca indivizii sunt plini de competente :)) – ei stiu sa faca : turnatorii , filaturi etc :))
Au in familii ” tata turnator, mama filatoare”
Juma’ de secol de comunism a lasat urme adanci in populatie . Iar anii de neo-comunism de dupa 89 au pulverizat ” cinstea , bunul simt ” etc
Buna dimineata
Sa stiti ca e foarte buna strategia asta , am vazut ca o dezvolta si media ( prima data cand se face ceva la nivel de contra-propaganda – impotriva strategiilor psd ) .
Daca reusiti sau se reuseste ca in loc de o tinta falsa – Soros – inventata de strategii psd pentru a demoniza pe oricine nu e cu ei , sa se puna o tinta reala – cetateanul rus Kantor , oligarh al lui Putin – sunt sanse mai mari ca populatia sa inteleaga ce se intampla in Romania .
Poate nu e prea tarziu .
Poate batjocura ii “afecteaza ” mai tare decat vorba serioasa:
http://www.stiripesurse.ro/ironii-maxime-la-adresa-psd-tot-mapamondul-e-impotriva-lui-dragnea-pensionarii-trebuie-sa-l-apere-cu-crati-e-cu-ibricul-cu-batatorul-de-covoare_1232595.html
Ii afecteaza din greu . Le strica jucaria , strategia construita de niste infractori , era bun daca li se taia “paralelismul” din start – de la alegerile locale din 2016 cand se dadeau “mandri ca’s romani” .
Sa speram ca nu e prea tarziu desi economic .. e prapad , cine vine in locul lor are mult de munca .
Buna dimineata , Cedric .
Bună ziua!
Aprobarea Legilor Justiției, va fi declanșatorul. Este o așa presiune cum nu s-a mai simțit din 1989.
Cred că vom avea un nou 1989 dacă Dragnevv&Co nu se potolesc.
Interesant! Cât timp a guvernat PSD – din calculele din articol ”ceva mai mult de 19 ani din cei 27, durată în creștere”
https://www.petreanu.ro/timp-guvernat-1989-incoace/
Buna ziua,
Fapt divers. Ieri am fost la slujba la biserica Sf. Cruce din Alexandria, VA unde sunt membru al parohiei si al consiliului parohial. Era programat un parastas (anual, asta era al 11-lea) pt parintele Calciu, preot al parohiei timp de 20 de ani. Am ajuns la biserica cam 30 de minute dupa inceperea slujbei si Ludovic Orban si inca 4-5 pnl-isti erau acolo. Orban era o prezenta discreta, in spate, chiar langa locul unde lumea se autoserveste cu lumanari si lasa pretul afisat. Practic nu putea fi ignorat asa ca i-am strans mana in semn de bun venit si mi-am luat lumanarile. In timpul slujbei Pr Aurel am observat cum a trimis un enorias la Orban dupa care enoriasul s-a intors cu trei nume scrise pe o coala de hartie. Pr Aurel si-a terminat slujba si omilia – subiectul era bogatasul care avea o recolta imensa si se pregatea sa-si faca – nebuneste zice biblia – hambare noi. Dupa care Pr Aurel a anuntat ca avem oaspeti, a citit cele trei nume, i-a invitat langa el – Orban inclusiv – in fata altarului si le-a vorbit 3-4 minute in auzul congregatiei. Parintele a incheiat spunand ca spera ca politicienii prezenti sa lupte impotriva multelor rele din Romania si sa permita potentialului bun din tara sa se manifeste. O doamna intre 60-75 ani a strigat jos dragnea si dupa 3 secunde jos psd. Orban fara sa zica un cuvant s-a retras decent si a plecat fara sa participe la parastas. A facut f. bine pt ca ar fi putut fi declarat via fake news legionar.
Disclosure – cei patru membri ai familiei cu drept de vot au votat usr acum un an.
Dupa slujba si comentariile parintelui A
Buna dimineata
In Manastirile din Moldova se tine post negru – 40 zile . Pe aceasi tema .
Inclusiv acolo unde e inmormantat Parintele Calciu Dumitreasa .
Buna ziua, tot la capitolul disclosures parintele m-a anuntat acum o saptamana ca Orban va fi prezent la slujba.
Ehehe, parintele Iustin a fost mentionat la parastas, chestie radioactiva
Da .. 🙂
E pomenit mereu si la Biserica din Boston .
ignorati ultimul rand, scuze
“Beneficiile progromului de guvernare” aplicat impotriva poporului roman de catre guvernul Kantorist :
” http://www.stiripesurse.ro/finantistii-britanici-anunta-dezastrul-in-romania-reformele-guvernului-reduc-semnificativ-pensiile-pentru-7-milioane-de-angajati_1232614.html
Din ciclul „Să le zicem că se fac de râs, că ei habar n-au!”:
http://www.contributors.ro/fara-categorie/psd-regase%C8%99te-tonul-ultimatumurilor-din-vremea-lui-mao/?cfcc
Și aici un articol bun, de citit și de dat mai departe…
http://www.contributors.ro/editorial/%C8%9Bepari-din-dragoste-de%E2%80%A6-%C8%9Bara/?cfcc
Ha ! ha ! ha ! realizați valoarea unui ministru, daca a ajuns ironia lui Cătălin Ivan. Pe bune.
Europarlamentarul PSD Catalin Ivan are o replica taioasa pentru Olguta Vasilescu, dupa ce ministrul Muncii a declarat ca nu a auzit de Sorin Moisa.
„Faptul ca pe Sorin Moisa nu-l stie Olguta Vasilescu, nici n-are avea cum pentru ca discutiile pe care le-ar putea avea, depaseste cu mult capacitatea de intelegere a Olgutei Vasilescu. Faptul ca spui ‘tramvai’ in loc de ‘travail’, spune multe lucruri. Se presupunea ca daca vine in PSD, te mai cizeleaza, dar n-a fost cazul pentru ea.
http://www.aktual24.ro/olguta-vasilescu-ridiculizata-chiar-de-un-europarlamentar-psd-faptul-ca-spui-tramvai-in-loc-de-travail-spune-multe-lucruri-capacitatea-ei-de-intelegere-este-depasita/
@paganel
Domnule Profesor,
cu siguranță veți fi implicat in această benefică inițiativă. Se va reuşi acordarea accesului doritorilor la lucrările de doctorat ,cel puțin pe suport digital? Dvs. sunteți de acord cu această posibilitate ?
Mulțumesc
http://m.hotnews.ro/stire/22120548
Mulțumesc de informații. Am văzut ceva, dar, fiind „prins” și cu altele, nu am dat atenție, pe moment, cestiunii. Oricum, deși ideea e salutară, văzând de la cine vine, ca orice vine de la psd, trebuie privit cu extremă circumspecție. Indivizii ăștia au lacune uriașe în ceea ce privește seriozitatea și buna credință…
Însă, dacă se dorește cu adevărat, se poate face. În privința ideii de mai sus, nu doar că sunt de acord, dar îmi pot pune chiar eu, primul, teza de doctorat la dispoziție! Dacă sunt doritori, eu îmi pot pune teza „la liber”. Am un pdf (este, cred, draftul formei finale, dată la editură în 2007, când a apărut prima dată – a mai fost republicată, în 2008) și, dacă @Citi și/sau Doamna Desy cred că se poate, trimit fișierul pe e-mail ca să poată fi consultat de toți cei interesați. N-aș vrea să fiu înțeles greșit (îmi cer scuze, anticipat!), însă, pe tema pe care mi-am realizat lucrarea de doctorat (geografie istorică), în perioada 1999-2005, nu s-au mai publicat asemenea lucrări, în România, de dinainte de 1945!
Mulțumesc.
Este un răspuns peste aşteptări ,care va face cinste şi pe mine mă onorează.
O zi bună ?
„România a putut să pună la punct scheme de pensii private excelente și nu ar trebui să înceapă să le dezmembreze prin scăderea nivelului contribuțiilor guvernamentale”, a declarat Janwillem Bouma, președintele PensionsEurope, o asociație a fondurilor de pensii, cu sediul la Bruxelles.
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/scaderea-pensiilor-private-a-ajuns-in-presa-internationala-ce-scrie-financial-times-831653
Financial Times anunta ca pensiile a 7 milioane de romani vor suferi o reducere semnificativa ca urmare a deciziilor guvernului
http://www.aktual24.ro/lovitura-majora-financial-times-anunta-ca-pensiile-a-7-milioane-de-romani-vor-suferi-o-reducere-semnificativa-ca-urmare-a-deciziilor-guvernului/
Salve .
Da , din maretul progrom de guvernare al kantoristilor lui dragnea .
Nu uitati nici asta :http://www.ziare.com/psd/stiri-psd/psd-si-alde-au-depus-in-parlament-legile-pentru-infiintarea-fondului-suveran-si-a-bancii-de-dezvoltare-vor-dezbatere-in-regim-de-urgenta-1489829 si nici cui ii este dedicat .
http://invap.com.ar/en/aerospace-and-government/government-projects/argentine-primary-radar-3d-rpa.html
Ce preocupari au unii si cu ce se “ocupa” paiatele din fruntea Ro . Sau evolutie vs involutie .
Am scris ceva mai sus despre jigodiile astea, care vorbesc de „statul paralel” și despre completul lor paralelism cu aspirațiile de viitor ale țării! Mai este și link-ul cu declarațiile lui Ivan, adus de @depemureș (at 10.58), deci ce să ne mai mirăm? Niște inculți, analfabeți, idioți, nesimțiți, interesați doar de propria lor căpătuială, pentru care vor să nu fie nici măcar întrebați, dar-mi-te anchetați!
Domn’ Profesor , buna ziua 😀
Va dati seama in ce hal s a ajuns in Romania , tineti minte ce echipa era la TCM ( Gh Asachi ) la robotica ? Sau baietii de la electronica din Copou ?
Bună ziua! 🙂
Alte vremuri, alți oameni! Oameni de calitate și cu înaltă calificare!…
Dacă nu acționează din prostie, doar pentru propriul interes, jigodiile care se află, din 1989, „la butoane” pot fi acuzate de subminarea economiei naționale, trădare de țară și genocid sistematic, planificat, împotriva poporului român! Dar… cine să-i acuze? Noi, aici pe Politeia? Cine ne ia pe noi în seamă, dacă o bună parte a alegătorilor, fie din (prea)spălare de creier, fie ca urmare a „sindromului Stockholm” au votat tot cu urmașii/continuatorii pcr? Iar o altă parte, ăia „rafinați”, „mofturoși”, pe motiv că n-au cu cine vota, au stat acasă, la bere, la munte sau mai știu eu pe unde – dar pe la secțiile de votare n-au dat, în decembrie 2016? Și-acum, vorba cântecului „Criogenia salvează România” – „Să vină nemții să ne facă reforma!”? Dar românii, unde-s???
Bine zis !
All in .
Uite, un exemplu de „negocieri” dure, pentru vechil, târliceanu et comp:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22121472-zimbabwe-mugabe-negociat-dur-obtinut-imunitate-totala-pentru-sotia-lui-schimbul-demisiei.htm
Deci, Mugabe, ca să plece de tot de la putere, după 38 de ani, a obținut imunitate totală! Și impunitate, probabil!…
@Dl Intamplator : Share of children at risk of poverty or social exclusion highest in Romania and Bulgaria, lowest in Denmark, Finland and Slovenia
In 2016, almost half of the children were at risk of poverty or social exclusion in Romania (49.2%) and Bulgaria (45.6%). They were followed by Greece (37.5%), Hungary (33.6%), Spain (32.9%), Italy (32.8%) and Lithuania (32.4%).
http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/EDN-20171120-1?inheritRedirect=true&redirect=%2Feurostat%2F
E bine asa ?
risc de saracie : sunt sub risc de saracie dupa transferuri sociale, au lipsuri materiale severe sau au o intensitate a muncii foarte scazuta.
In termeni nominali, in anul 2016 erau 1,88 milioane de copii aflati in risc de saracie, ceva mai multi decat in anul 2010, cand erau 1,859 milioane, in mijlocul crizei economice. ( sursa hotnews ) .
Nu stiu daca realizeaza multa lume ce inseamna asta pentru viitorul unui popor – a carui parte activa se afla deja in emigrare de ani buni !
Declarații nesimțite făcute de conserva roșie 👿 – Ministrul de externe Teodor Melescanu a declarat luni ca secretarul de stat american Rex Tillerson l-a intrebat miercuri ce s-a intamplat in comisia parlamentara care trebuia sa discute la inceputul saptamanii trecute achizitia sistemului Patriot.
…..si i-am spus ca sunt probleme de cvorum din cand in cand si ca nu se refera la subiectul in sine”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22121612-melescanu-tillerson-intrebat-nu-fost-cvorum-comisia-aparare-care-trebuia-discute-achizitia-rachetelor-patriot.htm
Normal că nu a fost cvorum, pentru că așa le-au dictat stăpânii 👿
Pantazi a văzut „de unde bate vântul”:
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22121584-numaratoarea-inversa-psd-accelereaza-proiectul-pentru-justitie-vrea-lege-fondurile-europene-statul-drept.htm
„Partidul freamata. Liderii simt izbavirea la un vot distanta si nu mai au rabdare. In citeva zile, PSD vrea sa voteze legea care dinamiteaza Justitia. Partidul e confiscat de liderii cu probleme penale si de pionii Moscovei. Partidului nu-i pasa ca Romania a intrat in vizorul UE, care discuta deja cum sa taie fonduri de miliarde de euro de la tarile care calca in picioare statul de drept. Tavalugul taierilor de fonduri s-a pornit deja, contributorii sint exasperati de Polonia si Ungaria, se discuta daca taierea fondurilor va fi totala sau in procente. Un pas mai desparte Romania de punctul critic.
Dosarul Tel Drum a pus paie pe un foc care ardea deja puternic. Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu (prietenul lui Serghei Nariskin, fostul sef al Parlamentului rus, actual sef al spionaului extern rus) anuntasera deja din septembrie ca vor ca Parlamentul sa voteze pana la finalul acestei sesiuni parlamentare, adica pina la finalul lunii decembrie, proiectul care modifica Legile Justitiei.”
Ce mo(n)stră mai clară despre paralelismul legat de aspirațiile României (ca țară membră NATO/UE) al indivizilor din „statul paralel” să mai aducem?
Corect! – Cu toate pacatele lor, Iliescu, Nastase, Geoana si Ponta s-au straduit sa tina cumva PSD in zona unui partid de stanga, cu accente nationaliste, uneori foarte dure mai ales in campaniile electorale, dar fara sa alunece in extrema. Ponta a incercat sa-l mute chiar mai spre centru pentru a-i mari bazinul electoral, dupa modelul Blair desi a derapat si el, uneori virulent, pe panta anti-occidentala. Dragnea este insa primul lider PSD care, prin rezolutia din 17 noiembrie de la Baile Herculane, muta oficial partidul in zona ocupata in trecut de PRM-ul lui Vadim Tudor sau PPDD-ul lui Dan Diaconescu. Puteti sa-i spuneti daca vreti extrema stanga, numai ca aceasta umbrela ideologica n-are nici o legatura cu afacerile grele ale liderilor sai.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22121641-ciudatenie-politica-vadimizarea-unui-psd-mafiot.htm
Umbrela Kantor sau grupul Visegrad – satelitii rusofonilor in UE !
Sărut mâinile!
Tăpălagă a scris bine ce a scris… Cred că doar tinerețea lui (e mai mic cu câțiva ani ca mine, deci era un adolescent prin 1990-91) explică însă faptul că, din „spuma mării” comunisto-naționalist-bolșevice a ceaușismului ante-1989, „emanația” lui Ilici – fsn – trebuia să aibă și o duhoare naționalistă: cu voia lui Ilici (+Bombo) care voiau să pară „pro-europeni, pro-occidentali”, vc tudor și-a făcut gașcă naționalistă prin 1991-92, unde a „lătrat” toate lăturile pe care cei din fsn/fdsn/pdsr/psd nu le puteau spune fără să primească o „ușă-n nas” din partea cancelariilor occidentale! Ăsta a fost și motivul pentru care am stat acasă la turul 2 al prezidențialelor din 2000…
Seria tandemului comunism-bolșevic (spoit în „social-democrație” cu „față (in)umană”) – național-comunism, a rezistat până spre zilele noastre, fiind asezonată, uneori, pe lângă (sau împotriva? prm) și cu punr (de unde funariotul de la Cluj a ajuns la prm!), png becaliot (pescuit și el de vc tudor pe listele prm la europarlamentarele din 2009) ori de ppdd-ul otevist al lui zero-diaconescu… Cum astea au (cam) dispărut, psd nu i-a „pierdut” de tot (pe toți): au ajuns psd-iști „de seamă” una ca vulguța/sticluța/alcooluța sau individul ăla acreierat care latră de bucurie când e strigat „codrin”… Așa că, dacă după ce vctudor s-a dus să-i țină de urât lui Sarsailă Ucigă-l Toaca, vajnicii (ex)peremiști au ajuns la vidanja numită psd… Tăpălagă ar trebui să știe (și) toate astea. Și nu doar el…
nenea ala despre care m ati intrebat daca e neam cu cel anchetat in RM ( pentru furtul a unui miliard de dolari ) a fost unul din finantatorii PRM ( ca sa vedeti pana unde se merge cu perversitatea ) . Si am inteles ca e unul din artizanii ( incitatorii ) puciului din 2012 – bun prieten cu felix si .. deschizator de drum pentru Geoana la vizitele facute de idiot , pe furis , in 2009 la Moscova !
o sa mai aduc informatii despre el , macar spre oftica “elitistilor” care “conduc” Ro .
Interesant… Mulțumesc pentru informații!
Mai aduceți, că sunt interesante și se vor enerva „etiliștii”, pardon „elitiștii”… 🙂
Buna ziua. ”Ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu (PSD), a pus pe masa Guvernului un proiect de lege incendiar, menit să rezolve problemele miniștrilor cu procurorii. ”Aprecierea necesității și oportunitatea emiterii actelor administrative aparține exclusiv membrilor Guvernului și nu pot face obiectul controlului altor autorități” Sa zicem ca dupa infiintarea Fondului asazis Suveran competentul ministrul Toma Petcu sustinut de patriotul Tariceanu primeste o oferta de nerefuzat pentru vanzarea unor active si fara licitatie le instraineaza unui fond inregistrat in cutie postala dupa negocieri dure. Si apoi contractul de vanzare este secretizat prin oug sau si mai bine prin lege in parlament ca la Petrom. Si decizia de oportunitate nu poate fi anchetata pentru ca era oportun nu-i asa? Vanzarea Petrom o sa ne para o simpla ciordeala de portofel in tramvai fata de ce se pregateste acum
Comisia de Apărare la ignorat pe flauşat. Aviz favorabil PATRIOATELOR.
Ceva i-a şoptit Mele lui moş Tăriceanu din discuția cu Illerson că taaaaare s-a înmuiat. A luat medicamentele la timp.
Vă spuneam că până miercuri,flauşatul pleacă. Mențin ” previziunea”.
Serios :))))
Că ai tastatura ”aurită” și un mare glob de cristal 🙂
Sincer, nu cred în minuni, nici măcar în ”minte-mă frumos”. De GIO, nu vom scăpa decât în anumite condiții. Câinele nu pleacă de bună voie de la măcelărie.
😀
Intrebare de baraj 2.0 (g/m) – unde sau de unde pleaca flausatul ? :)))
update 2.0.1 /varianta BETA : dupa ce pleaca .. mai si revine , sau ramane acolo ( cu tot cu fondul “suveran” de “investitii” ? 😀
Bună ziua!
@depemureş20/11/2017 at 12:36:
Am transmis, pe e-mail, via wetransfer, teza de doctorat către Doamna Desy și @Citi.
Sper să fie de folos celor interesați.
Din ce în ce mai aroganți și mai nesimțiți. Tupeul, nesimțirea și aroganța afișată va fi plătită înzecit , cu consecințe iremediabile. – După finalizarea lucrărilor în Comisie, jurnaliștii au mers către ministrul Apărării, Mihai Fifor, pentru o declarație de presă. Aflat în apropiere, Tit Brăiloiu s-a arătat foarte deranjat de prezența jurnaliștilor.
În timp ce ministrul Apărăriri se pregătea de declarații, Tit Brăiloiu a exclamat: nu ai ce cu ”ciobanii ăștia”. Fifor a auzit ceea ce spunea senatorul și chiar l-a încurajat să spună tare ceea ce are de spus.
http://www.comisarul.ro/articol/video-priviti-l-pe-imbecilul-asta-de-la-psd!-dupa-_919783.html
Merita si jurnalistii astia cu varf si indesat , sa vada cum e sub regim de ocupatie .
Pe cazul jurnalistei omorate in Malta au pus batista pe tambal – nici nu i a interesat despre ce/cine scria sau n au avut voie sa povesteasca prea mult !
http://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/stiri/in-fiecare-zi/statul-nu-face-nimic-pentru-copiii-supradotac-i-dec-i-exista-cadrul-legislativ-de-10-ani-ce-opc-iuni-au-parinc-ii.html
Cititi de 2 , 3 ori daca aveti timp
Sa se inteleaga mai bine ce si cum e prin republica anexata .
Ovidiu Marian a ajuns in sfarsit unde merita.
Pacat ca nu pentru asta:
http://www.mediafax.ro/social/sotul-fostului-ministru-claudia-boghicevici-internat-la-spital-dupa-ce-ar-fi-fost-batut-de-un-barbat-din-echipa-usl-10378346
Black Cube , next level : http://www.stiripesurse.ro/bomba-psd-anun-a-ca-e-gata-sa-l-suspende-pe-klaus-iohannis_1232702.html
Da, au pregătit si bomba!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22122000-exclusiv-calendarul-adoptarii-legilor-justitiei-proiectul-lege-putea-trece-miercuri-comisia-speciala-cand-putea-votate-parlament.htm
Acu’ poate a aflat si Iohanis ce l asteapta 😀 :))
Când va fi suspendat (Doamne, ferește!), Johannis ne va comunica faptul că „urmărește cu atenție și îngrijorare”…
Opoziția încet și sigur este redusă la tăcere! Pentru GIO nu mai există Constituție, proceduri, regulament. Dictatura este în curs de consolidare. – Dupa ce au inventat nastrusnicia cu statul paralel, astazi cei din PSD – ALDE au inventat Parlamentul paralel si, daca se poate, fara Opozitie. Cu mai putin de patru ore inainte de sedinta de Birou permanent reunit a fost convocat organismul care stabileste ziua si ora citirii motiunii de cenzura. Cu alte cuvinte, PSD-ALDE au anuntat cu mai putin de cateva ore inainte ca astazi, la ora 16,00, se va citi motiunea de cenzura. Nimic nou si nimic suprinzator pentru comportamentul abuziv al PSD. Se confirma practic inca o data ca se tem de aceasta motiune de cenzura pentru ca acest Guvern a reusit sa puna cap in cap toate categoriile de romani din societate si ca sunt extrem de vulnerabili. De asemenea, se confirma faptul ca PSD si ALDE se comporta in Parlament abuziv si ca uzurpa rolul legislativ de dezbatere al Parlamentului”
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22122078-motiunea-cenzura-pnl-citita-luni-parlament-dar-nu-stie-cand-votata-turcan-psd-alde-incalcat-regulamentul-sedintelor-comune.htm
Ciordache a trecut la atac, OG13 a fost ”parfum” :evil:- Iordache a propus modificarea Hotărârii Parlamentului prin care s-a înfiinţat Comisia şi includerea următorului articol: „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia”. Iordache şi-a argumentat solicitarea invocând „importanţa modificărilor care ţin de structura sistemului legislativ în domeniul justiţiei, printre acestea numărându-se Inspecţia Judiciară şi Direcţia pentru investigarea infracţiunilor săvârşite de judecători şi procurori”.
http://adevarul.ro/news/politica/florin-iordache-cere-parlamentului-puteri-sporite-vrea-poata-modifica-legile-domeniul-justitiei-1_5a12db035ab6550cb8599eae/index.html
Avertisment…
http://adevarul.ro/news/politica/cum-rupe-psd-pisica-1_5a12bd715ab6550cb858b099/index.html
Nu credeam că vor avea curajul să ingnore TOATE AVERTISMENTLE .
LEGILE SUNT CROITE ŞI VOR FI ADOPTATE DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA PENALILOR.
DISPERAREA ESTE LA PAROXISM ! VOR SĂ DISTRUGĂ TOT !
ACUM , SUNTEM ÎN FAȚA HIDREI !
Hallo , again .. care au fost avertismentele ?
Tineti minte cum proceda Victoria Nuland , de exemplu .. Conferinte cu jurnalisti , mesaje publice de sustinere a DNA si a statului de drept etc . S-a vazut asa ceva la vizita trimisului administratiei Trump , sau vreun mesaj clar ?
Acum se pot compara – cum era cand aparea emisarul special al SUA Philip Gordon iar pontacii pucisti se ascundeau in papusoi ?
Nu a trecut chiar 100 ani sa se fi uitat tot : http://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/nuland-i-a–indeamnat-pe-romani–sa-ceara-puterii–respectarea-statului-de-drept–transparenta-si-buna-guvernare–322636
Comparati Dvs cu mesajele date in sprijinul statului de drept de reprezentantul administratiei Trump si trageti concluziile . 🙂
Din puținul pe care-l ştiu,sub nici o formă nu suntem abandonați, nici chiar de administrația Trump.
Cel puțin încă un dosar cu mulți protagonişti este la ” editare”. Rețineți ” liniştea ” băsesciană.
Romania are nevoie de mesaje publice puternice pentru sustinerea statului de drept .
In baza parteneriatului strategic cu SUA , nu la milogeala ca nu cersim nimic .
Relatia militara exista , da .
Relatia politica .. nu ma pronunt , doar comparati actiunile fulger desfasurate chiar si cand Iohanis si preluat mandatul de presedinte – doamna Nuland a venit direct la Bucuresti iar ponta fugea ca un iepure .
De un an de zile treaba asta lipseste si ca fapt divers . in perioada atat de mult hulitei administratiii puscariile din Ro se umpleau de hoti : felix , ministri etc . In ultimul an de zile .. puscariile s au golit . Au iesit pana si violatorii .
Cu excepția grațierii mascate ,nu prea au victorii. Pe mine mă pune pe gânduri o posibilă furtună financiară. Efectele ei ne-ar lovi pe toți. În acel caz dezastrul ar fi pe termen lung şi dureros. Dar să nu anticipăm ?
Deja cei cu varste intre 30 35 platesc de-si lasa pielea de pe ei la rate etc .
Cu cat e mai saracit omul cu atat devine i o prada mai usoara in gheara bolsevicilor .
O sa vedeti ce conflicte intre generatii vor aparea .
Sau vedeti ultimul raport cu privire la saracia copiilor din Ro
Dar noi trebuie sa plangem de grija nu stiu cui .
Bună seara!
S-a trezit și pnl…
https://www.europafm.ro/pnl-organizeaza-proteste-anti-guvernamentale-in-mai-multe-orase-de-la-16-30-primele-manifestatii/
Bună seara.
Cârpa lui Narashkin a ieșit la atac și pregătește suspendarea 👿 – Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat luni ca nu a primit din partea Administratiei Prezidentiale invitatie pentru a participa la parada de 1 Decembrie sau la receptia de la Palatul Cotroceni, precizand ca si daca ar primi nu s-ar duce sa stea alaturi de “acel domn care functioneaza la Cotroceni”, “patronul statului paralel
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22122343-tariceanu-despre-iohannis-acel-domn-care-functioneaza-cotroceni-patronul-statului-paralel.htm
Nenorociții au ieșit la atac pe toate fronturile 👿
Cretinul este cipat și anesteziat 👿 – Mie mi se pare ca atitudinea repetata a doamnei Kovesi de a nu da curs invitatiei la comisia de ancheta reprezinta o sfidare a institutiei parlamentului si lucrul acesta mi se pare inadmisibil de la o persoana care functioneaza in Justitie sa se comporte astfel. Adica le cerem cetatenilor nostri sa respecte legea si procurorul sef al DNA sfideaza inclusiv deciziile Curtii Constitutionale. Lucrurl acesta mi se pare foarte grav. Numai ca doamna Kovesi, ca procuror sef DNA, functioneaza sub autoritatea ministrului Justitiei, deci nu este rolul Parlamentului sa propuna aceste schimbari sau sanctiuni. Rolul nostru este sa semnalam acest comportament de sfidare, aceasta atitudine”, a declarat Tariceanu, potrivit News.ro.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22122429-tariceanu-atitudinea-repetata-doamnei-kovesi-nu-prezenta-comisia-ancheta-reprezinta-sfidare-adresa-parlamentului.htm
http://www.digi24.ro/opinii/cum-poate-castiga-premierul-razboiul-cu-preturile-831633
Pregătiți-vă să puneți mâna pe par, mitralieră, tanc, mă rog, ce mai are fiecare pe lângă casă…
Flaușatul et comp au înfrânt:
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/esec-pentru-romania-agentia-medicamentului-nu-va-fi-mutata-la-bucuresti-831979
Seara buna.
Cum banuiam ,agentia europeana a medicamantelor NU va ajunge in RO.
Se voteaza inca intre Milano si Amsterdam ca noile sedi.
1- a fost facuta o colosala PROASTA SI
IMPROVIZATA manipulare a cetatenilor romani deoarece se stia din start ca nu indeplinim ABSOLUT NICI O CONDITIE preliminara .
– Infrastructura de autostrazi = 0 barat.
– Legaturi rapide si eficiente ( aereo , feroviar) cu restul UE , doar in mintea politrucilor ca Melescanu.
– Sistem sanitar eficient si performant , inexistent.
– Scoli moderne si cu pregatire in media cerintelor UE , doar in mintea unor reciclati.
2- nu se intelege cum de acum tac toti din gura cind realitatea prevazuta a batut visurile unora. 🙂
3- trebuie inteles ca doar cu mariri de pensi si salarii , nu se ajunge din urma standardele UE.
Cel mult si in cel mai optimist caz ,se ajunge din urma Grecia. Adica faliment de stat.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22122374-ungaria-spune-confrunta-asalt-frontal-din-partea-finantatorului-american-george-soros.htm
„Ungaria se confrunta cu un asalt frontal din partea finantatorului american George Soros, care ataca tara prin intermediul organizatiilor sale neguvernamentale si a birocratilor din Uniunea Europeana, a declarat luni un important politician din cadrul partidului de guvernamant, transmite Reuters.
Pe Gergely Gulyas mai bine îl chema, decât gulaș, „ghiveci”… Iar, dacă acum „Ungaria se confrunta cu un asalt frontal”, până acum au fost asalturi „laterale”, „pe la spate”, „invizibile”, „ascunse”… Nu de alta, dar să știm și noi și dl Soros…
Nu-i plâng de milă d-lui Soros dar nu mai știu vreun pământean așa demonizat ca dumnealui! Inclusiv de către conservele de la noi, teleghidate din afară…
Cine ii obliga sa stea in UE ?
Talpasita si sa plece in CSI . Nu le place UE , sa se duca cu putin si bibisor pana nu vor mai putea de bine ca nu ii tine nimeni cu forta !
A castigat Amsterdam. La dat cu banul ca erau la egalitate de voturi cu Milano. ( e forma legala de alegere la paritate de voturi )
Salut
Astept sa se mai incordeze Dragnea la olandezi . :))
Bună seara.
Nu cred că există termen de comparație. Ce să caute o agenție europeană aici, mizeria este cruntă,traficul infernal, haosul este la el acasă. Ca bomboana să fie fix pe mijlocul colivei, au explodat și prețurile, a început să se vadă la orizont o criză. Experții estimează un curs de 4,64 – 4,74 lei/euro cea ce va aduce un ”val de bunăstare”.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22122667-europarlamentar-despre-motivele-pentru-care-romania-pierdut-agentia-medicamentului-tramvaie-murdare-vechi-blocaje-metou-sosea-bucuresti.htm
Sărut mâinile! 🙂
htttp://www.hotnews.ro/stiri-politic-22122520-senatul-respins-proiectul-lege-privind-alegerea-doua-tururi-primarilor-alde-sustinut-proiectul-pnl.htm
Care „proiect”, care pnl? Dar, în precedenta legislatură, tovarăși blatiști de la pnl, unde erați??? Dacă mai trăiesc 100 de ani, cel puțin 200 de ani nu mai votez pnl!
Europa se trezește!
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22122637-grup-intelectuali-neo-conservatori-semnat-declaratia-paris-care-pledeaza-pentru-radacinile-crestine-ale-europei-resping-politica-imigratie-fara-asimilare-care-inseamna-colonizare.htm
„O serie de intelectuali neo-conservatori au semnat recent “Declaratia de la Paris: o Europa in care putem sa credem”, in care pledeaza pentru recunoasterea radacinilor crestine ale Batranului Continent si critica “tirania tehnocrata”, multiculturalismul si in general ceea ce acuza a fi “falsa Europa”, actualele elite care “se pretint a fi precursorul unei comunitati universale”.
Manifestul, semnat de intelectuali conservatori si crestini Remi Brague, Philippe Beneton, Chantal Delsol, Robert Spaemann sau Roger Scruton, afirma ca aceasta “falsa Europa se vede ca fiind apogeul civilizatiei noastre, dar in realitate se pregateste sa ne confiste patriile”.
Potrivit autorilor, aceasta falsa Europa, ai carei “purtatori de stindard sunt voluntari orfani, care vad situatia lor de apatrizi ca o fapta nobila”, “cautioneaza o lectura caricaturala a istoriei noastre”.”
Să-i văd/aud pe adepții multi-culti și/sau ai „political correctness”!… Mama lor de neo-bolșevici!
Buna seara,
am citit textul acum cateva zile – observatia mea a fost ca nici un semnatar nu e din Germania si nu cred ca e nesemnifacativ – probabil nu-i lasa constitutia.
Bună seara!
Probabil, că de la Constituție li se trage nemților! Și, poate, de la faptul că, ei au deja o mulțime de cre(ș)tin-democrați la putere… În frunte cu o „tante” care chema imigranți „fără număr”, din Orient, acum vreo 2 ani…
Constitutia fost scrisa in principal de americani pe vremea lui Marshall si a fost formula cea mai blanda. Daca lasau varianta dorita de Morgenthau nu le-ar fi lasat nici dreptul pt o fabrica de cuie.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22122659-sute-persoane-adunat-mai-multe-orase-protestele-organizate-pnl.htm
HotNews „doarme” când își scrie știrile. Exemplu:
„Presedintele PSD Iasi, deputatul Costel Alexe, a citit in fata participantilor la protest textul motiunii de cenzura pe care liberalii au initiat-o in Parlament impotriva guvernului PSD.”
Mă rog, individul nu e în psd, dar e unul care merită, din plin epitetul de „lingou”!
http://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/fenomenul-care-ar-duce-la-cresterea-numarului-cutremurelor-in-2018-832073
Dacă Nicolicea și Iordache, decid să modifice ceva nu există limite. Inventează, calcă în picioare și decid, un fel de lovitură de stat – Ionel Dancă la Realitatea.
Următorul obiectiv suspendarea lui Iohannis.
Toate astea seamănă cu o anulare a statului de drept și renunțarea la linia democratică.
Vezi ce zic aia la realitatea tv , in legatura cu nevoia de csat . ce ziceam si eu pe aici ;D
Da, acum am dat drumul. Sincer, nu cred că mai avem șanse să ieșim din toată urzeala care s-a construit în România.
Buna seara. http://www.ziare.com/international/turcia/avertisment-dur-din-partea-unui-oficial-de-la-ankara-e-timpul-sa-reconsideram-statutul-de-membru-nato-al-turciei-1490028 Pentru noi ar fi o veste buna, ne fac altii curatenie in viata politica
Mai avem sanse .
Totul e sa se vrea ….
@Mar
Nici nu e foarte greu .
Bună dimineața!
Se va vrea atunci când sri se va debarasa de stigmatul de continuator al securității comuniste! Probabil există și oameni competenți și onești acolo, în funcții de conducere, care pot „prelua frâiele” și începe curățenia instituțiilor statului de putregaiul psd-alde (+restul, că nici cu pmp/udmr și chiar pnl nu mi-e rușine).
În concluzie, se va vrea atunci și numai atunci când sri va deveni, în sfârșit SRI! Dacă vrea așa ceva!
Buna dimineata
Cam asa ..
Bună dimineața….devreme ?
In nota obişnuită a actualului guvern,îl suspectez pe Mele ,că nu a spus tot adevărul. Nu se putea ca RT să se i ntereseze DOAR de cvorum. Oficialii americani,nu ezită în a transmite mesaje de susținere a statului de drept , la orice întâlnire cu oficiali români. Mele a vorbit public la câteva zile după întrevedere. Dacă RT
vorbea despre susținerea guvernului,apăreau ziare de stradă. Iar ” turbarea ” celor doi lideri infractori s-a pornit după vizită. Cred că se ascund în spatele Parlamentului. Nu pot învinge ! Resursele sunt pe muchie de cuțit. O stopare a banilor europeni ar duce la revoluție. Îşi doresc aşa ceva ?
Bună dimineața!
Încep să fiu extrem de rezervată cu resursele lor limitate, până acum au dovedit că dacă vor ceva nu au limite.
Este cert că vizita lui RT a fost catalizatorul care i-a setat ”pe repede înainte”.
Da, au nevoie de banii europeni dar mai dragă le este puterea și libertatea. În concluzie cred că au ajuns în punctul în carele este indiferent, mimează atragerea de fonduri. Mă bazez pe lucruri concrete, cu excepția agriculturii care a atras de din PNDR componenta pentru APIA și există ceva îngrămădeală pe măsurile clasice, restul sunt praf. Au populat AM-urile cu tot felul de specimene și au blocat tot.
În opinia mea, ne aflăm într-un proces de lovitură de stat cu mănuși, o acaparare etapizată a puterii cu anularea unor legi fundamentale sau modificarea lor, astfel încât să devină favorabile unei camarile.
Degradarea este accelerată și devine fluidă. Faptul că vor ca un infractor să devină președinte sau premier spune multe.
Scuze, era un răspuns pentru @depemureș
Mulțumesc. Din păcate lucrurile sunt aşa cum spuneți. Mai rămân totuşi optimist rezervat.
buna dimineata tuturor 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-21-noiembrie-ciordache-reformatoru-si-comisia-de-macelarit-justitia/56318/